Jurnalul Oficial C 328/2010

INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/2

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 6 octombrie 2010 — Comisia Europeană/Regatul Belgiei

(Cauza C-222/08) (1)

(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Directiva 2002/22/CE (Directiva privind serviciul universal) - Comunicații electronice - Rețele și servicii - Articolul 12 - Calculul costurilor obligațiilor de serviciu universal - Componenta socială a serviciului universal - Articolul 13 - Finanțarea obligațiilor de serviciu universal - Stabilirea existenței unei îndatoriri nejustificate)

2010/C 328/02

Limba de procedură: olandeza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: H. van Vliet și A. Nijenhuis, agenți)

Pârât: Regatul Belgiei (reprezentanți: T. Materne și M. Jacobs, agenți și S. Depré, avocat)

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Transpunere incorectă a articolului 12 alineatul (1), a articolului 13 alineatul (1) și a anexei IV partea A la Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (directiva privind serviciul universal) (JO L 108, p. 51, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 213) — Componenta socială a serviciului universal — Desemnarea întreprinderilor — Stabilirea de condiții tarifare speciale — Lipsă de transparență

Dispozitivul

Regatul Belgiei,

—	pe de o parte, prin faptul că a omis să ia în considerare, în calculul costului net al furnizării componentei sociale a serviciului universal, avantajele comerciale obținute de întreprinderile cărora le revine obligația acestei furnizări, inclusiv avantajele imateriale, și

—

pe de altă parte, prin faptul că a constatat în mod general și pe baza calculului costurilor nete ale furnizorului serviciului universal care era în trecut singurul furnizor al acestui serviciu că toate întreprinderile care trebuie să asigure în prezent furnizarea respectivului serviciu sunt supuse în mod efectiv unei îndatoriri nejustificate ca urmare a acestei furnizări, fără să fi efectuat o examinare specifică atât a costului net pe care îl reprezintă furnizarea serviciului universal pentru fiecare operator în cauză, cât și a tuturor caracteristicilor proprii acestuia din urmă, precum nivelul echipamentelor sale sau situația sa economică și financiară,

nu și a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 12 alineatul (1) și, respectiv, al articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (directiva privind serviciul universal).

2.	Respinge acțiunea cu privire la restul motivelor.

3.	Obligă Regatul Belgiei să suporte două treimi din cheltuielile de judecată. Obligă Comisia Europeană să suporte o treime din cheltuielile de judecată.

(1) JO C 209, 15.8.2008.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/2

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 6 octombrie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Grondwettelijk Hof — Belgia) — Base NV, Euphony Benelux NV, Mobistar SA, Uninet International NV, T2 Belgium NV, KPN Belgium NV/Ministerraad

(Cauza C-389/08) (1)

(Comunicații electronice - Directiva 2002/21/CE (Directivă cadru) - Articolul 2 litera (g), articolele 3 și 4 - Autoritate națională de reglementare - Legiuitor național care acționează în calitate de autoritate națională de reglementare - Directiva 2002/22/CE (Directiva privind serviciul universal) - Rețele și servicii - Articolul 12 - Calculul costurilor obligațiilor de serviciu universal - Componenta socială a serviciului universal - Articolul 13 - Finanțarea obligațiilor de serviciu universal - Stabilirea existenței unei îndatoriri nejustificate)

2010/C 328/03

Limba de procedură: olandeza

Instanța de trimitere

Grondwettelijk Hof

Părțile din acțiunea principală

Reclamante: Base NV, Euphony Benelux NV, Mobistar SA, Uninet International NV, T2 Belgium NV, KPN Belgium NV

Pârât: Ministerraad

În prezența: Belgacom NV

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Grondwettelijk Hof (Belgia) — Interpretarea articolului 12 din Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (directiva privind serviciul universal) (JO L 108, p. 51, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 213) — Calculul costurilor obligațiilor de serviciu universal — Lipsa unei evaluări de la caz la caz

Dispozitivul

Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (Directiva privind serviciul universal) în sine nu se opune în principiu intervenției legiuitorului național în calitate de autoritate națională de reglementare în sensul Directivei 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă cadru) în măsura în care, în exercitarea acestei funcții, acesta îndeplinește condițiile de competență, de independență, de imparțialitate și de transparență prevăzute de directivele menționate și în măsura în care deciziile pe care acesta le adoptă în cadrul acestei funcții pot face obiectul unor căi de atac eficiente în fața unui organism independent de părțile implicate, fapt a cărui verificare revine în sarcina Grondwettelijk Hof.

Articolul 12 din Directiva 2002/22 nu se opune posibilității ca autoritatea națională de reglementare să considere, la modul general și pe baza calculului costurilor nete ale furnizorului serviciului universal care era anterior unicul furnizor al acestui serviciu, că furnizarea respectivului serviciu poate reprezenta o îndatorire nejustificată pentru întreprinderile care sunt în prezent desemnate să furnizeze serviciul universal.

Articolul 13 din Directiva 2002/22 se opune constatării de către autoritatea menționată, în același mod și pe baza aceluiași calcul, că respectivele întreprinderi sunt supuse efectiv unei îndatoriri nejustificate ca urmare a acestei furnizări fără să fi efectuat o examinare specifică a situației fiecăreia dintre acestea.

(1) JO C 285, 8.11.2008.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/3

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 5 octombrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Franceză

(Cauza C-512/08) (1)

(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Articolul 49 CE - Securitate socială - Îngrijiri medicale preconizate într un alt stat membru și care implică utilizarea unor echipamente medicale complexe - Cerința unei autorizări prealabile - Îngrijiri medicale programate acordate într un alt stat membru - Diferență între nivelurile de acoperire în vigoare în statul membru de afiliere și, respectiv, în statul membru de ședere - Dreptul persoanei asigurate la o intervenție a instituției competente complementară în raport cu cea a instituției din statul membru de ședere)

2010/C 328/04

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: N. Yerrell, G. Rozet și E. Traversa, agenți)

Pârâtă: Republica Franceză (reprezentanți: A. Czubinski și G. de Bergues, agenți)

Interveniente în susținerea pârâtei: Regatul Spaniei (reprezentant: J.M. Rodríguez Cárcamo, agent), Republica Finlanda (reprezentant: A. Guimaraes-Purokoski, agent), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (reprezentanți: I. Rao, S. Ossowski, agenți și M.-E. Demetriou, Barrister)

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Încălcarea articolului 49 CE — Necesitatea unei autorizări prealabile din partea autorităților statului de afiliere pentru a se obține rambursarea anumitor îngrijiri acordate în afara mediului spitalicesc, primite într-un alt stat membru — Nerambursarea diferenței între cuantumul primit de asiguratul care a primit îngrijiri spitalicești într-un alt stat membru decât statul de afiliere și cuantumul la care ar fi avut dreptul în cazul în care aceleași îngrijiri i-ar fi fost acordate în statul de afiliere — Obstacole nejustificate în calea liberei prestări a serviciilor

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.

3.	Regatul Spaniei, Republica Finlanda, precum și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 44, 21.2.2009.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/4

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 7 octombrie 2010 (cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Rechtbank van eerste aanleg te Antwerpen — Belgia) — Procedură penală împotriva Vítor Manuel dos Santos Palhota, Mário de Moura Gonçalves, Fernando Luis das Neves Palhota, Termiso Lda

(Cauza C-515/08) (1)

(Libera prestare a serviciilor - Articolele 56 TFUE și 57 TFUE - Detașare de lucrători - Restricții - Angajatori stabiliți într-un alt stat membru - Înregistrarea unei declarații prealabile de detașare - Documente sociale sau de muncă - Echivalente cu cele prevăzute de dreptul statului membru gazdă - Copie - Ținere la dispoziția autorităților naționale)

2010/C 328/05

Limba de procedură: olandeza

Instanța de trimitere

Rechtbank van eerste aanleg te Antwerpen

Părțile din acțiunea principală

Vítor Manuel dos Santos Palhota, Mário de Moura Gonçalves, Fernando Luis das Neves Palhota, Termiso Lda

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Rechtbank van eerste aanleg te Antwerpen — Interpretarea articolelor 49 CE și 50 CE — Reglementare națională care obligă întreprinderile din sectorul construcțiilor care efectuează temporar lucrări într un stat membru să furnizeze o declarație de detașare autorităților țării gazdă

Dispozitivul

Articolele 56 TFUE și 57 TFUE se opun unei reglementări a unui stat membru care prevede obligația unui angajator stabilit într un alt stat membru care detașează lucrători pe teritoriul primului stat de a trimite o declarație prealabilă de detașare în măsura în care începerea detașării preconizate este condiționată de notificarea către acest angajator a unui număr de înregistrare a declarației menționate, iar autoritățile naționale ale acestui prim stat dispun de un termen de cinci zile lucrătoare, începând de la primirea acesteia, pentru a efectua această notificare.

Articolele 56 TFUE și 57 TFUE nu se opun unei reglementări a unui stat membru care prevede obligația unui angajator stabilit într un alt stat membru care detașează lucrători pe teritoriul primului stat de a ține la dispoziția autorităților naționale ale acestuia, pe durata detașării, o copie a documentelor echivalente documentelor sociale sau de muncă cerute de dreptul primului stat, precum și trimiterea acesteia autorităților menționate la încheierea acestei perioade

(1) JO C 44, 21.2.2009.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/4

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 7 octombrie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de House of Lords — Regatul Unit) — Commissioners for Her Majesty's Revenue and Customs/Loyalty Management UK Limited (C-53/09), Baxi Group Ltd (C-55/09)

(Cauzele conexate C-53/09 și C-55/09) (1)

(A șasea directivă TVA - Bază de impozitare - Sistem de promovare a vânzărilor - Program de fidelizare care permite clienților să primească puncte de la comercianți și să le schimbe în cadouri de fidelitate - Plăți pe care gestionarul programului le face furnizorilor care livrează cadouri de fidelitate - Plăți pe care comerciantul le face gestionarului programului care livrează cadourile de fidelitate)

2010/C 328/06

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

House of Lords

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Commissioners for Her Majesty's Revenue and Customs

Pârâte: Loyalty Management UK Limited, (C-53/09), Baxi Group Ltd (C-55/09)

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare House of Lords — Interpretarea articolelor 5 și 6, a articolului 11 secțiunea A alineatul (1) litera (a) și a articolului 17 din Directiva 77/388/CEE: A șasea directivă a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO L 145, p. 1) — Baza de impozitare — Program de fidelizare care permite utilizatorilor să colecteze puncte de la comercianții parteneri și să le transforme în cadouri sau în bonuri valorice utilizabile la comercianții agreați — Schimb de puncte care determină plata unei sume de către gestionarului programului comerciantului agreat respectiv — Program de fidelizare care permite clienților unei întreprinderi impozabile să colecteze puncte atunci când fac cumpărături și să schimbe aceste puncte în cadouri oferite de o societate terță de publicitate și de marketing, însărcinată cu gestionarea programului — Schimb de puncte care dă dreptul, în beneficiul societății terțe, la plăți efectuate de persoana impozabilă, corespunzătoare prețului de vânzare recomandat al cadourilor distribuite

Dispozitivul

În cadrul unui program de fidelizare a clienților, precum cel în discuție în acțiunile principale, articolele 5 și 6, articolul 11 secțiunea A alineatul (1) litera (a) și articolul 17 alineatul (2), în versiunea rezultată de la articolul 28f alineatul (1) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 95/7/CE a Consiliului din 10 aprilie 1995, trebuie interpretate în sensul că:

—

plățile pe care gestionarul programului în cauză le face furnizorilor care livrează cadouri de fidelitate clienților trebuie considerate, în cauza C-53/09, contrapartida, plătită de un terț, pentru o livrare de bunuri în favoarea acestor clienți sau, după caz, pentru o prestare de servicii furnizate acestora. Cu toate acestea, este de competența instanței de trimitere să verifice dacă aceste plăți înglobează de asemenea contrapartida unei prestări de servicii care corespunde unei prestații distincte și

—

plățile pe care sponsorul le face gestionarului programului în cauză care livrează cadouri de fidelitate clienților trebuie considerate, în cauza C-55/09, ca fiind, în parte, contrapartida, plătită de un terț, pentru o livrare de bunuri efectuată în favoarea acestor clienți și, în parte, contrapartida pentru o prestare de servicii efectuată de gestionarul acestui program în favoarea acestui sponsor.

(1) JO C 90, 18.4.2009

JO C 148, 5.6.2010.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/5

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 7 octombrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Portugheză

(Cauza C-154/09) (1)

(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Directiva 2002/22/CE - Comunicații electronice - Rețele și servicii - Articolul 3 alineatul (2) și articolul 8 alineatul (2) - Desemnarea întreprinderilor însărcinate cu obligații de serviciu universal - Transpunere incorectă)

2010/C 328/07

Limba de procedură: portugheza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: P. Guerra e Andrade și A. Nijenhuis, agenți)

Pârâtă: Republica Portugheză (reprezentanți: L. Inez Fernandes, agent, L. Morais, avocat)

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Încălcarea articolului 3 alineatul (2) și a articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (directiva privind serviciul universal) (JO L 108, p. 51, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 213) — Desemnarea întreprinderilor însărcinate cu obligații de serviciu universal

Dispozitivul

Prin faptul că nu a transpus corect în dreptul intern dispozițiile din dreptul Uniunii care reglementează desemnarea furnizorului sau a furnizorilor serviciului universal, și, în orice caz, prin faptul că nu a asigurat aplicarea practică a acestor dispoziții, Republica Portugheză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 3 alineatul (2) și al articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (directiva privind serviciul universal).

2.	Obligă Republica Portugheză să plătească cheltuielile de judecată.

(1) JO C 153, 4.7.2009.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/5

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 7 octombrie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Court of Appeal (England & Wales) — Regatul Unit) — Secretary of State for Work and Pensions/Taous Lassal

(Cauza C-162/09) (1)

(Trimitere preliminară - Libera circulație a persoanelor - Directiva 2004/38/CE - Articolul 16 - Drept de ședere permanentă - Aplicarea în timp - Perioade încheiate înainte de data transpunerii)

2010/C 328/08

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

Court of Appeal (England & Wales) (Civil Division)

Părțile din acțiunea principală

Reclamant: Secretary of State for Work and Pensions

Pârât: Taous Lassal

în prezența: The Child Poverty Action Group

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Court of Appeal (England & Wales) (Civil Division) — Interpretarea articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora (JO L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56) — Cetățean al Uniunii care a locuit în mod legal în Regatul Unit timp de cinci ani înainte de 30 aprilie 2006, data limită de transpunere a directivei, și care a părăsit ulterior teritoriul pentru o perioadă de 10 luni — Luarea în considerare a perioadei încheiate înainte de 30 aprilie 2006 la recunoașterea unui drept de ședere permanent

Dispozitivul

Articolul 16 alineatele (1) și (4) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE trebuie interpretat în sensul că:

—

perioade de ședere neîntreruptă de cinci ani încheiate înainte de data transpunerii Directivei 2004/38, respectiv 30 aprilie 2006, conform unor instrumente de drept al Uniunii anterioare acestei date trebuie să fie luate în considerare în scopul dobândirii dreptului de ședere permanentă în temeiul articolului 16 alineatul (1) din această directivă și

—

absențele din statul membru gazdă mai scurte de doi ani consecutivi intervenite înainte de 30 aprilie 2006 și ulterioare unei șederi legale neîntrerupte de cinci ani încheiate înaintea acestei date nu sunt de natură să afecteze dobândirea dreptului de ședere permanentă în temeiul articolului 16 alineatul (1) menționat anterior.

(1) JO C 153, 4.7.2009.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/6

Hotărârea Curții (Mare Cameră) din 5 octombrie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Administrativen sad Sofia-grad — Bulgaria) — Georgi Ivanov Elchinov/Natsionalna zdravnoosiguritelna kasa

(Cauza C-173/09) (1)

(Securitate socială - Libera prestare a serviciilor - Asigurare în caz de boală - Îngrijiri spitalicești acordate în alt stat membru - Autorizație prealabilă - Condiții de aplicare a articolului 22 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 - Modalități de rambursare către asigurat a cheltuielilor medicale efectuate în alt stat membru - Obligația unei instanțe inferioare de a respecta instrucțiunile formulate de o instanță superioară)

2010/C 328/09

Limba de procedură: bulgara

Instanța de trimitere

Administrativen sad Sofia-grad

Părțile din acțiunea principală

Reclamant: Georgi Ivanov Elchinov

Pârâtă: Natsionalna zdravnoosiguritelna kasa

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Administrativen sad Sofia grad — Interpretarea articolului 49 CE, precum și a articolului 22 alineatul (1) litera (c) și alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității (JO L 149, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 26), astfel cum a fost modificat și actualizat prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35) — Asigurare de sănătate — Refuzul instituției naționale competente de a autoriza cheltuieli finanțate din bugetul său (formularul E 112) în vederea efectuării unui tratament medical mai eficient într un alt stat membru decât cel de reședință al pacientului asigurat — Prezumția unui raport necesar între această finanțare și existența acestui tip de tratament pe teritoriul național — Noțiunea „tratamentul respectiv nu poate fi asigurat pentru persoana respectivă pe teritoriul statului membru în care își are reședința” — Modalități de autorizare a finanțării și regimul aplicabil rambursării cheltuielilor efectuate — Obligația unei instanțe naționale ierarhic inferioare de a se conforma instrucțiunilor interpretative ale unei instanțe superioare pe care le consideră contrare dreptului comunitar

Dispozitivul

Dreptul Uniunii se opune ca o instanță națională, căreia îi revine sarcina de a se pronunța asupra unei cauze după trimiterea spre rejudecare dispusă de o instanță superioară sesizată cu recurs, să aibă obligația să respecte, în conformitate cu dreptul procesual național, dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța superioară, în cazul în care aceasta consideră, având în vedere interpretarea pe care a solicitat o Curții, că acea dezlegare nu este conformă cu dreptul Uniunii

Articolul 49 CE și articolul 22 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1992/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006, se opun reglementării unui stat membru interpretate în sensul că exclude, în toate cazurile, rambursarea cheltuielilor efectuate cu îngrijirile spitalicești acordate fără autorizație prealabilă în alt stat membru.

În ce privește îngrijirile medicale care nu pot fi acordate în statul membru al cărui rezident este asiguratul social, articolul 22 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1408/71, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul nr. 118/97, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1992/2006, trebuie interpretat în sensul că o autorizație solicitată în temeiul alineatului (1) litera (c) punctul (i) din același articol nu poate fi refuzată:

—

dacă, atunci când prestațiile prevăzute de legislația națională fac obiectul unei liste care nu menționează expres și precis metoda de tratament aplicată, ci definește tipuri de tratament suportate de instituția competentă, s a stabilit, în temeiul principiilor de interpretare uzuale și în urma unei examinări întemeiate pe criterii obiective și nediscriminatorii, care iau în considerare toate elementele medicale pertinente și datele științifice disponibile, că această metodă de tratament corespunde unor tratamente menționate în această listă și

—

dacă un tratament alternativ care prezintă același grad de eficacitate nu poate fi aplicat în timp util în statul membru al cărui rezident este asiguratul social.

Același articol se opune ca organele naționale care trebuie să se pronunțe cu privire la o cerere de autorizare prealabilă să prezume, cu ocazia aplicării acestei dispoziții, că îngrijirile spitalicești care nu pot fi acordate în statul membru pe teritoriul căruia are reședința asiguratul social nu se numără printre prestațiile a căror rambursare este prevăzută de legislația acestui stat și, invers, că îngrijirile spitalicești care se numără printre aceste prestații pot fi acordate în statul membru amintit.

În cazul în care se stabilește că refuzul de eliberare a unei autorizații necesare în temeiul articolului 22 alineatul (1) litera (c) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul nr. 118/97, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1992/2006, nu a fost întemeiat, deși îngrijirile spitalicești au luat sfârșit, iar cheltuielile aferente acestora au fost efectuate de asiguratul social, instanța națională trebuie să oblige instituția competentă, potrivit normelor de procedură naționale, să ramburseze asiguratului social menționat cuantumul care ar fi fost achitat în mod normal de aceasta din urmă dacă autorizația ar fi fost eliberată în mod adecvat.

Cuantumul menționat este egal cu cel determinat potrivit dispozițiilor legislației aplicabile instituției din statul membru pe teritoriul căruia au fost acordate îngrijirile spitalicești. În cazul în care acest cuantum este inferior celui care ar fi rezultat din aplicarea legislației în vigoare în statul membru al cărui rezident este asiguratul în cazul spitalizării acestuia în acest din urmă stat, trebuie de asemenea acordată asiguratului social de către instituția competentă o rambursare suplimentară care corespunde diferenței dintre aceste două cuantumuri, în limita cheltuielilor efectuate în realitate.

(1) JO C 180, 1.8.2009.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/7

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 7 octombrie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Naczelny Sąd Administracyjny — Republica Polonă) — Kronospan Mielec sp. z o.o./Dyrektor Izby Skarbowej w Rzeszowie

(Cauza C-222/09) (1)

(A șasea directivă TVA - Articolul 9 alineatul (2) literele (c) și (e) - Lucrări de cercetare și de dezvoltare efectuate de ingineri - Stabilirea locului prestării serviciilor)

2010/C 328/10

Limba de procedură: poloneza

Instanța de trimitere

Naczelny Sąd Administracyjny

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Kronospan Mielec sp. z o.o.

Pârâtă: Izby Skarbowej w Rzeszowie

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Naczelny Sąd Administracyjny — Interpretarea articolului 9 alineatul (2) litera (c) prima liniuță și litera (e) a treia liniuță din Directiva 77/388/CEE, A șasea directivă a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO L 145, p. 1), precum și a articolului 52 litera (a) și a articolului 56 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7) — Stabilirea locului de impozitare — Servicii de cercetare și de dezvoltare prestate unei persoane impozabile stabilite în Comunitatea Europeană, însă în afara statului membru în care serviciile au fost efectiv prestate — Calificarea acestor servicii fie drept „activități științifice”, fie drept „servicii prestate de ingineri”

Dispozitivul

Prestările de servicii care constau în realizarea de lucrări de cercetare și de dezvoltare în domeniul mediului înconjurător și al tehnologiei, efectuate de ingineri stabiliți într un stat membru la comanda și în beneficiul unui client stabilit într un alt stat membru, trebuie calificate drept „servicii prestate de ingineri” în sensul articolului 9 alineatul (2) litera (e) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare.

(1) JO C 220, 12.9.2009.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/8

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 7 octombrie 2010 (cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunale di Bolzano — Italia) — Procedură penală împotriva Martha Nussbaumer

(Cauza C-224/09) (1)

(Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare - Directiva 92/57/CEE - Cerințe minime de securitate și de sănătate care se aplică pe șantierele temporare sau mobile - Articolul 3 - Obligația de a desemna un coordonator în materie de securitate și de sănătate, precum și obligația de a stabili un plan de securitate și de sănătate)

2010/C 328/11

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Tribunale di Bolzano

Partea din acțiunea principală

Martha Nussbaumer

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare Tribunale di Bolzano — Interpretarea articolului 3 din Directiva 92/57/CEE a Consiliului din 24 iunie 1992 privind cerințele minime de securitate și sănătate care se aplică pe șantierele temporare sau mobile [a opta directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] (JO L 245, p. 6, Ediție specială, 05/vol. 2, p. 236) — Lucrări private care nu necesită autorizație de construcție — Derogare de la obligația de a desemna un coordonator în materie de securitate și de sănătate pe durata elaborării proiectului lucrării sau pe durata executării acestuia

Dispozitivul

Articolul 3 din Directiva 92/57/CEE a Consiliului din 24 iunie 1992 privind cerințele minime de securitate și sănătate care se aplică pe șantierele temporare sau mobile [a opta directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] trebuie interpretat astfel:

—

alineatul (1) al acestui articol se opune unei reglementări naționale care permite, pentru un șantier care privește executarea unor lucrări private ce nu necesită o autorizație de construcție și pe care vor fi prezente mai multe întreprinderi, să se deroge de la obligația beneficiarului sau a dirigintelui de șantier de a desemna un coordonator de securitate și de sănătate în momentul elaborării proiectului lucrării sau, în orice caz, înainte de executarea lucrărilor;

—

alineatul (2) al aceluiași articol se opune unei reglementări naționale care limitează obligația coordonatorului executării lucrării de a stabili un plan de securitate și de sănătate numai la ipoteza în care pe un șantier de lucrări private care nu necesită o autorizație de construcție intervin mai multe întreprinderi și care nu prevede drept criteriu pentru această obligație riscurile specifice precum cele menționate în anexa II la această directivă.

(1) JO C 205, 29.8.2009.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/8

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 7 octombrie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Augstākās tiesas Senāts — Republica Letonia) — Stils Met SIA/Valsts ieņēmumu dienests

(Cauza C-382/09) (1)

(Tariful vamal comun - Clasificare tarifară - Nomenclatura combinată - Capitolul 73 - Toroane și cabluri din oțel - Poziția 7312 - Codul TARIC - Eroare privind clasificarea tarifară - Punere în liberă circulație a mărfurilor - Regulamentul (CE) nr. 384/96 - Taxă antidumping - Amendă în cuantum egal cu valoarea taxelor antidumping)

2010/C 328/12

Limba de procedură: letona

Instanța de trimitere

Augstākās tiesas Senāts

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Stils Met SIA

Pârâtă: Valsts ieņēmumu dienests

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Augstakas tiesas Senats — Interpretarea capitolului 73 din anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (JO L 256, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 4, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1789/2003 al Comisiei din 11 septembrie 2003 (JO L 281, p. 1) și prin Regulamentul (CE) nr. 1810/2004 al Comisiei din 7 septembrie 2004 (JO L 327, p. 1) — Interpretarea articolului 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO L 56, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 12, p. 223) — Toroane și cabluri din oțel neacoperite sau doar zincate, indiferent de compoziția chimică a acestora, în special cele din oțel aliat, care nu provin nici din Moldova, nici din Maroc — Încadrare la pozițiile 7312108219, 7312108419, 7312108619 din Nomenclatura combinată din anii 2004 și 2005 — Legislație națională care prevede o sancțiune având un cuantum corespunzător celui al taxei antidumping

Dispozitivul

Tarifului vamal integrat al Comunităților Europene, prevăzut la articolul 2 din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, în versiunea aplicabilă în anii 2004 și 2005, trebuie interpretat în sensul că acele cabluri din oțel, altul decât cel inoxidabil, neacoperite sau simplu acoperite cu zinc, cu cea mai mare dimensiune a secțiunii transversale peste 3 mm, dar de maximum 48 mm, care nu provin nici din Moldova, nici din Maroc, se încadrează la codurile TARIC 7312108219, 7312108419 sau 7312108619, în funcție de dimensiunea secțiunii lor transversale.

Articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene trebuie interpretat în sensul că nu se opune reglementării unui stat membru care prevede, în cazul unei erori privind clasificarea tarifară a unor mărfuri importate pe teritoriul vamal al Uniunii, aplicarea unei amenzi în cuantum egal cu valoarea taxelor antidumping aplicabile, cu condiția ca acest cuantum să fie stabilit în condiții analoge celor aplicabile în dreptul național pentru încălcări de aceeași natură și gravitate și care conferă sancțiunii caracter efectiv, proporțional și disuasiv, aspect care trebuie apreciat de instanța de trimitere.

(1) JO C 297, 5.12.2009.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/9

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 7 octombrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Slovenia

(Cauza C-49/10) (1)

(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Mediu - Directiva 2008/1/CE - Prevenirea și controlul integrat al poluării - Cerințe pentru eliberarea autorizațiilor pentru instalațiile existente - Netranspunere în termenul prevăzut)

2010/C 328/13

Limba de procedură: slovena

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentant: A. Alcover San Pedro, agent)

Pârâtă: Republica Slovenia (reprezentant: N. Pintar Gosenca, agent)

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Încălcarea articolului 5 alineatul (1) din Directiva 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (JO L 24, p. 8) — Cerințe pentru eliberarea autorizațiilor pentru instalațiile existente — Obligația de a se sigura că instalațiile existente funcționează conform cerințelor prevăzute de directivă

Dispozitivul

Prin neadoptarea, în termenul prevăzut, a tuturor măsurilor necesare în materie de eliberare a autorizațiilor pentru instalații industriale, conform articolului 5 alineatul (1) din Directiva 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind prevenirea și controlul integrat al poluării, Republica Slovenia nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei directive.

2.	Obligă Republica Slovenia la plata cheltuielilor de judecată.

(1) JO C 80, 27.3.2010.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/9

Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 7 octombrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Elenă

(Cauza C-127/10) (1)

(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Directiva 2006/42/CE privind echipamentele tehnice - Netranspunerea în termenul prevăzut)

2010/C 328/14

Limba de procedură: greaca

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: M. Karanasou Apostolopoulou și G. Zavvos, agenți)

Pârâtă: Republica Elenă (reprezentant: N. Dafniou, agent)

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Neadoptarea, în termenul prevăzut, a dispozițiilor necesare pentru a se conforma Directivei 2006/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind echipamentele tehnice și de modificare a Directivei 95/16/CE (reformare)

Dispozitivul

Prin neadoptarea, în termenul prevăzut, a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a s e conforma Directivei 2006/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind echipamentele tehnice și de modificare a Directivei 95/16/CE, republica Elenă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei directive.

2.	Obligă Republica Elenă la plata cheltuielilor de judecată.

(1) JO C 113, 1.5.2010.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/10

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 5 octombrie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Supreme Court — Irlanda) — J. McB./L.E.

(Cauza C-400/10 PPU) (1)

(Cooperare judiciară în materie civilă - Materie matrimonială și materia răspunderii părintești - Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii - Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 - Copii ai căror părinți nu sunt căsătoriți - Drepturile tatălui privind încredințarea - Interpretarea noțiunii «încredințare» - Principii generale ale dreptului și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene)

2010/C 328/15

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

Supreme Court

Părțile din acțiunea principală

Reclamant: J. McB.

Pârâtă: L. E.

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Supreme Court — Interpretarea Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO L 338, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 06, p. 183) — Copil ai cărui părinți nu sunt căsătoriți — Drepturile tatălui privind încredințarea — Reglementare națională care obligă tatăl să obțină o ordonanță din partea instanței competente pentru a se putea prevala de drepturile privind încredințarea copilului, care fac ca deplasarea copilului din locul reședinței sale obișnuite sau reținerea acestuia să fie ilicită

Dispozitivul

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, trebuie interpretat în sensul că nu se opune posibilității ca dreptul unui stat membru să condiționeze dobândirea drepturilor privind încredințarea de către tatăl unui copil, care nu este căsătorit cu mama acestuia din urmă, de obținerea de către tată a unei decizii a instanței naționale competente prin care să îi fie conferite astfel de drepturi, care pot face ca deplasarea copilului de către mama sa ori reținerea acestuia să fie ilicită, în sensul articolului 2 punctul 11 din acest regulament.

(1) JO C 260, 25.9.2010.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/10

Acțiune introdusă la 22 iulie 2010 — Comisia Europeană/Regatul Țărilor de Jos

(Cauza C-368/10)

()

2010/C 328/18

Limba de procedură: olandeza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: C. Zadra și F. Wilman)

Pârât: Regatul Țărilor de Jos

Concluziile reclamantei

—

Constatarea că, prin faptul că în cadrul atribuirii unui contract de achiziție publică având ca obiect livrarea și gestionarea distribuitoarelor de cafea, publicat sub numărul 2008/S 158-213630, autoritatea contractantă

—	a prevăzut în specificațiile tehnice mărcile de calitate Max Havelaar și EKO sau, în orice caz, criterii comparabile ori identice privind mărcile de calitate respective, încălcând articolul 23 alineatele (6) și (8) din Directiva 2004/18/CE (1);

—

în vederea verificării respectării cerințelor de către operatori, a prevăzut criterii și dovezi privind achiziții constante și un comportament responsabil din punct de vedere social, încălcând articolul 48 alineatele (1) și (2), articolul 44 alineatul (2) și, în orice caz, articolul 2 din această directivă;

—	în vederea formulării criteriilor de atribuire, a prevăzut o referire la mărcile de calitate Max Havelaar și/sau EKO sau, în orice caz, criterii identice privind mărcile de calitate respective, încălcând articolul 53 alineatul (1) din această directivă,

Regatul Țărilor de Jos nu s-a conformat obligațiilor care îi revin în temeiul articolelor susmenționate din Directiva 2004/18/CE;

—	obligarea Regatului Țărilor de Jos la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În opinia Comisiei, în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect furnizarea și gestionarea distribuitoarelor de cafea, organizată de o provincie, Țările de Jos nu s-au conformat obligațiilor privind achizițiile publice prevăzute de dreptul Uniunii, în special cele ce rezultă din Directiva 2004/18/CE. Încălcările constatate se raportează la articolul 23 alineatele (6) și (8) în ceea ce privește specificațiile tehnice, la articolul 48 alineatele (1) și (2), la articolul 44 alineatul (2) și, în orice caz, la articolul 2 în ceea ce privește verificarea capacității operatorilor economici și la articolul 53 alineatul (1) din această directivă în ceea ce privește criteriile de atribuire.

(1) Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/11

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Gerechtshof Amsterdam (Țările de Jos) la 26 iulie 2010 — National Grid Indus BV/Inspecteur van de Belastingdienst Rijnmond/kantoor Rotterdam

(Cauza C-371/10)

()

2010/C 328/19

Limba de procedură: olandeza

Instanța de trimitere

Gerechtshof Amsterdam

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: National Grid Indus BV

Pârât: Inspecteur van de Belastingdienst Rijnmond/kantoor Rotterdam

Întrebările preliminare

În cazul în care statul membru în care a fost înființată o societate impune acesteia, cu ocazia transferului sediului social din acest stat într-un alt stat membru, plata unui impozit pe bilanțul contabil final, poate societatea respectivă să invoce articolul 43 CE (devenit articolul 49 TFUE) împotriva acestui stat membru?

În cazul unui răspuns afirmativ: impozitul pe bilanțul contabil final, precum cel în discuție, care se aplică asupra plusvalorii nerealizate din elementele de capital transferate din statul de ieșire în statul gazdă, astfel cum existau acestea la momentul transferului sediului, fără posibilitatea de amânare a plății și de luare în considerare a pierderilor ulterioare, încalcă articolul 43 CE (devenit articolul 49 TFUE) în sensul că acesta nu poate fi justificat prin necesitatea unei repartizări a competențelor de impozitare între statele membre?

Răspunsul la întrebarea precedentă depinde și de faptul că impozitul pe bilanțul contabil final în discuție privește un câștig (din cursul de schimb valutar) realizat sub incidența competenței de impozitare olandeze, în timp ce un asemenea câștig nu este recunoscut în statul gazdă în temeiul reglementării fiscale aplicabile pe teritoriul acestuia?

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/12

Acțiune introdusă la 2 august 2010 — Comisia Europeană/Republica Austria

(Cauza C-387/10)

()

2010/C 328/20

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: R. Lyal și W. Mölls, Bevollmächtigte)

Pârâtă: Republica Austria

Concluziile reclamantei

—

Constatarea faptului că, prin adoptarea și menținerea unor dispoziții potrivit cărora pot fi desemnați ca reprezentanți fiscali ai fondurilor de investiții și ai fondurilor imobiliare numai instituții de credit și experți fiduciari cu sediul pe teritoriul național, Republica Austria nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 49 CE, precum și al articolului 36 din Acordul privind Spațiul Economic European;

—	obligarea Republicii Austria la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În opinia Comisiei, dispozițiile prin care numai instituții de credit și experți fiduciari cu sediul pe teritoriul național pot fi desemnați ca reprezentanți fiscali ai fondurilor de investiții și ai fondurilor imobiliare instituie o cerință a existenței unui sediu care limitează libera prestare a serviciilor.

Contrar opiniei Republicii Austria, dispozițiile în litigiu nu ar fi adaptate nici pentru a ameliora reprezentarea fiscală și nici pentru a proteja interesele investitorilor și ai administrației financiare în executarea corectă a obligațiilor fiscale. Așadar, nu se poate admite justificarea unei limitări a liberei prestări a serviciilor.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/12

Acțiune introdusă la 27 august 2010 — Comisia Europeană/Republica Franceză

(Cauza C-428/10)

()

2010/C 328/21

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Braun și L. de Schietere de Lophem, agenți)

Pârâtă: Republica Franceză

Concluziile reclamantei

—

Constatarea faptului că, prin neadoptarea tuturor actelor cu putere de lege și actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2007/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 iulie 2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul societăților comerciale cotate la bursă (1) sau, în orice caz, prin necomunicarea acestora Comisiei, Republica Franceză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei directive;

—	obligarea Republicii Franceze la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Termenul de transpunere a Directivei 2007/36/CE a expirat la 3 august 2009. Or, la data introducerii prezentei acțiuni, pârâta nu adoptase încă toate măsurile necesare pentru transpunerea directivei sau, în orice caz, nu informase Comisia în acest sens.

(1) JO L 184, p. 17.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/12

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Cour d'appel de Mons (Belgia) la 13 septembrie 2010 — Statul belgian — SPF Finances/BLM SA

(Cauza C-436/10)

()

2010/C 328/22

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Cour d'appel de Mons

Părțile din acțiunea principală

Apelant: Statul belgian — SPF Finances

Intimată: BLM SA

Întrebarea preliminară

Articolul 6 alineatul (2) primul paragraf litera (a) și articolul 13 secțiunea B litera (b) din A șasea directivă nr. 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: bază unitară de evaluare (1) trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale care consideră drept o prestare de servicii scutită, ca leasing sau ca închiriere de bunuri imobile în sensul articolului 13 secțiunea B litera (b) menționat, utilizarea în folosul propriu de către director și familia acestuia a unei părți dintr-o clădire construită sau deținută în temeiul unui drept real imobiliar de către persoana impozabilă persoană juridică, atunci când taxa în amonte aferentă acestui bun de capital a fost dedusă ?

(1) JO L 145, p. 1.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/13

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Curtea de Apel Bacău (România) la data de 13 septembrie 2010 — Lilia Druțu/Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, Administrația Finanțelor Publice Bacău

(Cauza C-438/10)

()

2010/C 328/23

Limba de procedură: română

Instanța de trimitere

Curtea de Apel Bacău

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Lilia Druțu

Pârâte: Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, Administrația Finanțelor Publice Bacău

Întrebările preliminare

[…] Art. 110 paragraful 1 (ex 90 T.C.E.) din Tratat se opune impunerii unei taxe interne care să condiționeze înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismelor deja înmatriculate într-o țară membră a U.E. în condițiile în care autoturismele deja înmatriculate în România pot face obiectul tranzacțiilor fără perceperea unei asemenea taxe ?

Cum art. 110 paragraful 2 din Tratat are în vedere eliminarea elementelor de natură să protejeze piața națională și să încalce principiile concurențiale ce guvernează piața comunitară, […] instituirea unor excepții de la obligația de plată a taxei de poluare, în cadrul cărora se situează și autoturismele din producția internă, constituie o măsură de protecție a sectorului național de producție de autoturisme ?

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/13

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Curtea de Apel Bacău (România) la data de 13 septembrie 2010 — SC DRA SPEED SRL/Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, Administrația Finanțelor Publice Bacău

(Cauza C-439/10)

()

2010/C 328/24

Limba de procedură: română

Instanța de trimitere

Curtea de Apel Bacău

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: SC DRA SPEED SRL

Pârâte: Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, Administrația Finanțelor Publice Bacău

Întrebările preliminare

Art. 110 paragraful 1, (fost nr. 90) din T.C.E., în temeiul căruia nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, se opune instituirii unei taxe de poluare pentru autovehicule, taxă impusă cu ocazia primei înmatriculări pe teritoriul unui stat membru, prezentând caracteristicile instituite prin OUG nr. 50/2008, taxă ce poate reprezenta un impozit intern asupra bunurilor provenind din alte state membre, având în vedere că taxa nu se percepe cu ocazia reînmatriculării unui autovehicul în România, autovehicul care prezintă aceleași caracteristici cu un autovehicul second-hand importat ?

Art. 110 paragraf 2, (fost nr. 90) din T.C.E., în temeiul căruia nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție, se opune instituirii unei taxe de poluare pentru autovehicule, taxă impusă cu ocazia primei înmatriculări pe teritoriul unui stat membru, prezentând caracteristicile instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008, având în vedere că prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.218/2008 este exceptată de la plata taxei de poluare categoria de autoturisme care corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România ?

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/14

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Curtea de Apel Bacău (România) la data de 13 septembrie 2010 — SC SEMTEX SRL/Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, Administrația Finanțelor Publice Bacău

(Cauza C-440/10)

()

2010/C 328/25

Limba de procedură: română

Instanța de trimitere

Curtea de Apel Bacău

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: SC SEMTEX SRL

Pârâte: Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, Administrația Finanțelor Publice Bacău

Întrebările preliminare

Art. 110 paragraful 1, (fost nr. 90) din T.C.E., în temeiul căruia nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, se opune instituirii unei taxe de poluare pentru autovehicule, taxă impusă cu ocazia primei înmatriculări pe teritoriul unui stat membru, prezentând caracteristicile instituite prin OUG nr.50/2008, taxă ce poate reprezenta un impozit intern asupra bunurilor provenind din alte state membre, având în vedere că taxa nu se percepe cu ocazia reînmatriculării unui autovehicul în România, autovehicul care prezintă aceleași caracteristici cu un autovehicul secondhand importat ?

Art. 110 paragraf 2, (fost nr. 90) din T.C.E., în temeiul căruia nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție, se opune instituirii unei taxe de poluare pentru autovehicule, taxă impusă cu ocazia primei înmatriculări pe teritoriul unui stat membru, prezentând caracteristicile instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008, având în vedere că prin Ordonanța de Urgență a Guvernului 218/2008 este exceptată de la plata taxei de poluare categoria de autoturisme care corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România ?

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/14

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Curtea de Apel Bacău (România) la data de 13 septembrie 2010 — Ioan Anghel/Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, Administrația Finanțelor Publice Bacău

(Cauza C-441/10)

()

2010/C 328/26

Limba de procedură: română

Instanța de trimitere

Curtea de Apel Bacău

Părțile din acțiunea principală

Reclamant: Ioan Anghel

Pârâte: Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, Administrația Finanțelor Publice Bacău

Întrebările preliminare

Art. 110 paragraful 1, (fost nr. 90) din T.C.E., în temeiul căruia nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, se opune instituirii unei taxe de poluare pentru autovehicule, taxă impusă cu ocazia primei înmatriculări pe teritoriul unui stat membru, prezentând caracteristicile instituite prin OUG nr.50/2008, taxă ce poate reprezenta un impozit intern asupra bunurilor provenind din alte state membre, având în vedere că taxa nu se percepe cu ocazia reînmatriculării unui autovehicul în România, autovehicul care prezintă aceleași caracteristici cu un autovehicul secondhand importat ?

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/15

Recurs introdus la 15 septembrie 2010 de Télévision française 1 SA (TF1) împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a cincea) pronunțate la 1 iulie 2010 în cauzele conexate T-568/08 și T-573/08, M6 și TF1/Comisia

(Cauza C-451/10 P)

()

2010/C 328/27

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurentă: Télévision française 1 SA (TF1) (reprezentant: J.-P. Hordies, avocat)

Celelalte părți în proces: Métropole télévision (M6), Canal +, Comisia Europeană, Republica Franceză, France Télévisions

Concluziile recurentei

—	Declararea prezentului recurs drept admisibil și întemeiat;

—	anularea Hotărârii pronunțate de Tribunalul Uniunii Europene la 1 iulie 2010 în cauzele conexate T-568/08 și T-573/08, M6 și TF1/Comisia;

—	obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Reclamanta invocă două motive în susținerea recursului.

Télévision française 1 SA (TF1) impută Tribunalului faptul că a nu a luat în considerare — confirmând astfel poziția Comisiei — existența unor dificultăți serioase pentru a aprecia compatibilitatea cu piața comună a ajutorului primit de France Télévisions, dificultăți care ar fi trebuit să conducă la deschiderea procedurii formale de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE. Astfel, prin intermediul primului motiv, recurenta invocă încălcarea normelor privind sarcina și administrarea probei în măsura în care Tribunalul ar fi solicitat reclamantelor să prezinte dovada că existau îndoieli serioase cu privire la destinația efectivă a aportului notificat, fără a fi mulțumit cu dovada privind nealocarea ajutorului.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în aplicarea articolului 106 alineatul (2) TFUE statuând, pe de o parte, că diminuările veniturilor din publicitate ale France Télévisions, chiar cauzate de erori de gestiune, puteau fi compensate prin ajutoare de stat și, pe de altă parte, precizând că aplicarea articolului menționat anterior nu presupunea aprecierea eficacității funcționării serviciului public.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/15

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Okresný súd Prešov (Republica Slovacă) la 16 septembrie 2010 — Jana Pereničová, Vladislav Perenič/S.O.S. financ, spol. sro

(Cauza C-453/10)

()

2010/C 328/28

Limba de procedură: slovaca

Instanța de trimitere

Okresný súd Prešov

Părțile din acțiunea principală

Reclamanți: Jana Pereničová, Vladislav Perenič

Pârâtă: S.O.S. financ, spol. sro

Întrebările preliminare

Cadrul protecției consumatorului, potrivit articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (1), permite să se considere, atunci când sunt stipulate clauze contractuale abuzive, că respectivul contract în ansamblul său nu dă naștere unor obligații pentru consumator dacă este mai favorabil pentru acesta?

Criteriile care configurează o practică comercială neloială, în sensul Directivei 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (2), trebuie interpretate în sensul că, dacă operatorul menționează în contract o dobândă anuală efectivă (DAE) mai mică decât cea reală, se poate reține că un astfel de comportament al operatorului față de consumator reprezintă o practică comercială neloială? Directiva 2005/29/CE permite, în cazul în care se dovedește existența unei practici comerciale neloiale, ca aceasta să influențeze validitatea contractului de credit și realizarea obiectivelor articolului 4 alineatul (1) și ale articolului 6 alineatul (1), dacă nulitatea contractului este mai favorabilă pentru consumator?

(1) JO L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273.

(2) JO L 149, p. 22, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 260.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/16

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Centrale Raad van Beroep (Țările de Jos) la 17 septembrie 2010 — G.A.P. Peeters-van Maasdijk/Raad van bestuur van het Uitvoeringsinstituut werknemersverzekeringen

(Cauza C-455/10)

()

2010/C 328/29

Limba de procedură: olandeza

Instanța de trimitere

Centrale Raad van Beroep

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: G.A.P. Peeters-van Maasdijk

Pârât: Raad van bestuur van het Uitvoeringsinstituut werknemersverzekeringen

Întrebările preliminare

Articolul 71 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1408/71 (1) trebuie interpretat în sensul că se aplică de asemenea unei lucrătoare care, după încetarea activității salariate, dar în perioada în care aceasta primea o alocație de invaliditate, își mută reședința într-o regiune frontalieră pe teritoriul unui alt stat membru decât statul competent?

Articolul 45 TFUE sau articolul 21 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale, precum articolul 19 alineatul (1) litera (f) din WW, conform căreia restabilirea unui drept la o alocație de șomaj este condiționată de împrejurarea ca persoana în cauză să aibă reședința pe teritoriul Țărilor de Jos, chiar dacă aceasta locuiește în vecinătatea graniței cu Țările de Jos și se îndreaptă în totalitate către piața forței de muncă din Țările de Jos?

(1) Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii de familie ai acestora care se deplasează în cadrul Comunității (JO L 149, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 26).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/16

Recurs introdus la 21 septembrie 2010 de Luigi Marcuccio împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a șasea) pronunțate la 6 iulie 2010 în cauza T-401/09, Marcuccio/Curtea de Justiție

(Cauza C-460/10 P)

()

2010/C 328/31

Limba de procedură: italiana

Părțile

Recurent: Luigi Marcuccio (reprezentant: G. Cipressa, avocat)

Cealaltă parte în proces: Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Concluziile recurentului

Recurentul solicită Curții:

—	anularea, în întregime și fără nicio excepție, a Ordonanței din 6 iulie 2010 pronunțate de Camera a șasea a Tribunalului în cauza T-401/09, Marcuccio/Curtea de Justiție;

—	declararea faptului că acțiunea în primă instanță, în cauza în care a fost pronunțată ordonanța atacată, era admisibilă în întregime și fără nicio excepție;

în plus,

—

în principal, admiterea în totalitate și fără nicio excepție a cererilor cuprinse în acțiunea în primă instanță; de asemenea, obligarea pârâtei din primă instanță la rambursarea către reclamant a tuturor cheltuielilor de judecată și onorariilor plătite de acesta în legătură cu cauza de qua, corespunzătoare tuturor gradelor de jurisdicție parcurse până în prezent;

—	sau, în subsidiar, trimiterea spre rejudecare a cauzei la care se referă recursul către prima instanță, care, într-o compunere diferită, să se pronunțe din nou pe fond.

Motivele și principalele argumente

Ordonanța atacată este nelegală, în special pentru următoarele motive: (a) interpretare și aplicare eronate, false și iraționale ale principiilor de drept ale răspunderii extracontractuale, precum și caracter nemotivat și ilogic al nerespectării jurisprudenței Uniunii Europene în această privință; (b) lipsă absolută de motivare, eroare vădită de apreciere, deturnare și denaturare a situației de fapt, examinare specioasă, incompletă și eronată a elementelor de probă prezentate de recurent, încălcarea obligației de clare loqui, incoerență, caracter apodictic, arbitrar, ilogic, irațional și nerezonabil; (c) omisiunea Tribunalului de a se pronunța asupra unor aspecte fundamentale ale litigiului și lipsa absolută a cercetării judecătorești; (d) nerespectarea obligației instanței de a-și întemeia afirmațiile, inclusiv în privința aprecierii probelor, pe știința, pe experiența și pe bunul simț comune; (e) interpretare și aplicare eronate, false și iraționale ale principiilor de drept privind sarcina probei în fața instanței.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/17

Recurs introdus la 27 septembrie2010 de Deutsche Post AG împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera întâi) pronunțate la 14 iulie 2010 în cauza T-570/08, Deutsche Post AG/Comisia Europeană

(Cauza C-463/10 P)

()

2010/C 328/32

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Deutsche Post AG (reprezentanți: J. Sedemund și T. Lübbig, avocați)

Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții:

1.	anularea în totalitate a Ordonanței Tribunalului (Camera întâi) din 14 iulie 2010 pronunțate în cauza T-570/08;

2.	respingerea excepției de inadmisibilitate invocate de Comisie în fața Tribunalului;

3.	anularea Deciziei Comisiei Europene din 30 octombrie 2008 privind „Ordinul de furnizare a informațiilor” în temeiul articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 în procedura „Ajutor de stat C 36/2007 — Germania, ajutor de stat în favoarea Deutsche Post AG” și

4.	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prezentul recurs este îndreptat împotriva ordonanței Tribunalului prin care s-a respins ca inadmisibilă acțiunea pe care recurenta a introdus-o împotriva ordinului de furnizare a informațiilor din 30 octombrie 2008 pe care Comisia îl adresase Republicii Federale Germania în procedura privind ajutorul de stat acordat recurentei.

În acest recurs, se pune problema, în esență, în ce măsură și în ce condiții un ordin de furnizare a informațiilor adresat de Comisie în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 poate face obiectul unei căi de atac. Recurenta consideră că o acțiune formulată împotriva unei decizii prin care se dispune furnizarea informațiilor de care numai recurenta dispune este admisibilă atunci când prin respectiva acțiune se pune în discuție respectarea condițiilor de procedură prevăzute la articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999 precum și necesitatea informațiilor solicitate.

În schimb, Tribunalul ar fi declarat o asemenea acțiune inadmisibilă în esență pentru motivul că decizia prin care se dispune furnizarea informațiilor nu produce niciun efect juridic. Ar fi vorba despre o simplă măsură intermediară, doar pregătitoare în vederea unei decizii definitive.

Recurenta invocă cinci motive:

În ordonanța atacată, Tribunalul nu a luat în considerare faptul că în calitate de act juridic obligatoriu al Uniunii, decizia prin care se dispune furnizarea informațiilor este supusă controlului instanțelor europene. În conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999 coroborat cu articolul 288 alineatul (4) TFUE și în conformitate cu principiul cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, statul membru este în mod ferm obligat să furnizeze informațiile solicitate. Întrucât statul membru are obligația de a pune în aplicare decizia, obligația de informare este transferată direct recurentei, care deține (în mod exclusiv) informațiile solicitate.

În plus, Tribunalul nu ar fi ținut seama de faptul că ar fi incompatibil cu protecția jurisdicțională garantată de dreptul Uniunii ca un stat membru și o întreprindere direct vizată să trebuiască să furnizeze orice fel de informație solicitată de Comisie în temeiul articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, și fără a se lua în considerare dacă au fost respectate cerințele de procedură prevăzute la articolul 10 alineatul (3) și dacă informațiile solicitate au oarecum legătură cu finalitatea procedurii de control al ajutorului de stat în cauză.

Prin faptul că nu a recunoscut că decizia prin care se dispune furnizarea informațiilor produce efecte directe cu privire la poziția juridică a statului membru și a întreprinderii vizate, și în temeiul faptului că articolul 13 alineatul (1) a treia teză din Regulamentul nr. 659/1999 permite Comisiei să adopte o decizie cu privire la eventualul ajutor de stat în temeiul informațiilor de care dispune, atunci când statul membru nu îndeplinește un ordin de furnizare a informațiilor, Tribunalul a interpretat în mod eronat articolul 10 alineatul (3) și articolul 13 alineatul (1) a treia teză din Regulamentul nr. 659/1999. Prin urmare, sarcina probei ce revine Comisiei este atenuată, fapt care ar determina o agravare considerabilă a poziției pe care întreprinderea în cauză o ocupă în cadrul procedurii, astfel încât, pentru a-și păstra drepturile, aceasta va fi de fapt obligată să furnizeze informațiile solicitate.

În plus, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept prin negarea oricărui efect juridic al deciziei prin care se dispune furnizarea informațiilor, considerând că ar fi vorba despre o simplă măsură intermediară, doar pregătitoare în vederea deciziei definitive. Astfel, Tribunalul nu ar fi luat în considerare că acest fapt nu exclude posibilitatea de formula o cale de atac, atunci când așa-zisa măsură intermediară — cum este decizia adoptată în temeiul articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999 — produce efecte juridice dezavantajoase.

În sfârșit, Tribunalul nu a ținut seama de faptul că încălcările de drept săvârșite de Comisie atunci când a adoptat decizia prin care se dispune furnizarea informațiilor nu ar putea fi luate în considerare în mod corespunzător în cadrul unei acțiuni împotriva deciziei prin care se finalizează procedura, în special întrucât în această etapă nu se poate invoca un caracter incomplet al temeiului de fapt al cauzei. În același timp, îndeplinirea provizorie a unui ordin ilegal de furnizare a informațiilor poate implica totuși pentru întreprinderea în cauză, precum în speță, un timp considerabil și mijloace financiare importante.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/18

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Landgericht Gießen (Germania) la 28 septembrie 2010 — Procedură penală împotriva lui Baris Akyüz

(Cauza C-467/10)

()

2010/C 328/33

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Landgericht Gießen

Partea din acțiunea principală

Baris Akyüz

Întrebările preliminare

1.	Articolul 1 alineatul (2) coroborat cu articolul 8 alineatul (4) al doilea paragraf din Directiva Consiliului din 29 iulie 1991 privind permisele de conducere (91/439/CEE) (1)

2.	Articolul 2 alineatul (1) coroborat cu articolul 11 alineatul (4) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată) (2)

trebuie interpretate în sensul că

se opun ca un stat membru (statul gazdă) să refuze recunoașterea pe teritoriul său a unui permis de conducere eliberat de un alt stat membru (stat emitent), în cazul în care, înainte de dobândirea permisului de conducere în statul emitent, a fost refuzată acordarea acestui permis în statul gazdă pentru motivul că nu au fost îndeplinite cerințele fizice și psihice necesare conducerii în siguranță a unui autovehicul;

în cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, aceste articole se opun ca un stat membru (statul gazdă) să refuze recunoașterea pe teritoriul său a unui permis de conducere eliberat de un alt stat membru (stat emitent), în cazul în care, înainte de dobândirea permisului de conducere în statul emitent, a fost refuzată acordarea acestui permis în statul gazdă pentru motivul că nu au fost îndeplinite cerințele fizice și psihice necesare conducerii în siguranță a unui autovehicul, și , pe baza mențiunilor din permisul de conducere sau a oricăror alte informații incontestabile care provin de la statul emitent ori pe baza altor constatări neîndoielnice, în special eventuale informații furnizate de titularul permisului de conducere însuși sau alte constatări certe deținute de statul gazdă, se stabilește că a fost încălcată dispoziția privind domiciliul prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 91/439/CEE, respectiv la articolul 7 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2006/126/CE;

—

în măsura în care diversele constatări neîndoielnice, în special eventualele informații furnizate de titularul permisului de conducere însuși sau alte constatări certe deținute de statul gazdă nu sunt suficiente, informațiile relevante provin de asemenea de la statul emitent, în sensul jurisprudenței Curții de Justiție, în cazul în care acestea nu au fost transmise în mod direct de către statul emitent, ci doar în mod indirect, sub forma unei comunicări din partea unui terț care se întemeiază pe astfel de informații, în special ambasada statului gazdă în statul emitent;

se opun ca un stat membru (statul gazdă) să refuze recunoașterea pe teritoriul său a unui permis de conducere eliberat de un alt stat membru (stat emitent), în cazul în care condițiile formale pentru dobândirea permisului de conducere în statul emitent au fost respectate, însă se stabilește că șederea a avut ca scop exclusiv obținerea permisului de conducere, fără a se urmări nicio altă finalitate protejată de dreptul Uniunii, în special libertățile fundamentale prevăzute de TFUE și de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („turismul permiselor de conducere”)?

(1) JO L 237, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 2, p. 62.

(2) JO L 403, p. 18, Ediție specială, 07/vol. 17, p. 216.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/19

Acțiune introdusă la 28 septembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Portugheză

(Cauza C-470/10)

()

2010/C 328/34

Limba de procedură: portugheza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: M. França și I. V. Rogalski, agenți)

Pârâtă: Republica Portugheză

Concluziile reclamantei

—

Constatarea faptului că, prin menținerea unei cerințe de înregistrare și de acreditare din partea autorităților portugheze pentru orice prestație temporară realizată de consilieri în proprietate industrială comunitară care sunt deja stabiliți în mod legal în alt stat membru și prin efectuarea unui control al calificărilor profesionale ale consilierilor în proprietate industrială comunitară care se deplasează în Portugalia, chiar și în caz de prestație temporară, Republica Portugheză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 56 TFUE și al articolelor 5 și 7 din Directiva 2005/36/CE (1) privind recunoașterea calificărilor profesionale;

—	obligarea Republicii Portugheze la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Legislația portugheză în cauză împiedică consilierii în proprietate industrială stabiliți în mod legal în alt stat membru să își exercite activitățile de reprezentare la Institutul Național al Proprietății Intelectuale (INPI) din Portugalia, atunci când aceștia din urmă se deplasează pentru a efectua o prestare de servicii pentru clienți situați în alt stat membru, dacă nu sunt supuși, în prealabil, unui examen pentru a fi acreditați sau recunoscuți de către Institut.

(1) JO L 255, p. 22, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 3.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/19

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Unabhängiger Verwaltungssenat Salzburg (Austria) la 28 septembrie 2010 — Martin Wohl și Ildiko Veres/Magistrat der Stadt Salzburg, cu participarea Finanzamt Salzburg-Stadt

(Cauza C-471/10)

()

2010/C 328/35

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Unabhängiger Verwaltungssenat Salzburg

Părțile din acțiunea principală

Reclamanți: Martin Wohl și Ildiko Veres

Pârât: Magistrat der Stadt Salzburg

Altă parte în proces: Finanzamt Salzburg-Stadt

Întrebarea preliminară

Anexa X la Actul de Aderare a Republicii Ungare la Uniunea Europeană (1. Libera circulație a persoanelor), care cuprinde lista menționată în articolul 24 din Actul de aderare (1), trebuie interpretată în sensul că punerea la dispoziție de lucrători din Ungaria în Austria nu trebuie considerată detașare a lucrătorilor, iar restricțiile naționale privind angajarea lucrătorilor maghiari/slovaci în Austria se aplică în același mod și lucrătorilor maghiari/slovaci din Austria puși la dispoziție de întreprinderi maghiare (și angajați de acele întreprinderi conform prevederilor legale)?

(1) JO L 236 din 23 septembrie 2003, p. 846.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/19

Acțiune introdusă la 29 septembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Ungară

(Cauza C-473/10)

()

2010/C 328/36

Limba de procedură: maghiara

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: H. Støvlbæk și B. D. Simon, agenți)

Pârâtă: Republica Ungară

Concluziile reclamantei

—

Constatarea faptului că Republica Ungară

—	nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 6 alineatul (3) sau al anexei II la Directiva 91/440/CEE (1), precum și în temeiul articolului 14 alineatul (2) din Directiva 2001/14/CE întrucât nu a garantat o desemnare independentă a traselor ale întreprinderilor feroviare,

—	nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 6 alineatul (3) sau al anexei II la Directiva 91/440/CEE, precum și în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2001/14/CE (2), întrucât nu a garantat o tarifare independentă a întreprinderilor feroviare;

—	nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2001/14/CE, întrucât nu a garantat echilibrul financiar al administratorilor infrastructurii,

—	nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Directiva 2001/14/CE întrucât nu a motivat administratorii infrastructurii să reducă costurile de furnizare a infrastructurii și nivelul redevențelor de acces,

—

nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2001/14/CE, întrucât nu a garantat că redevențele încasate pentru ansamblul prestațiilor minime și pentru accesul prin rețea la infrastructurile de servicii sunt egale cu costurile direct imputabile exploatării serviciului feroviar,

—	nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 11 din Directiva 2001/14/CE, întrucât nu a stabilit un sistem care să încurajeze întreprinderile feroviare și administratorii infrastructurii să diminueze perturbările și să îmbunătățească performanța rețelei feroviare;

—	obligarea Republicii Ungare la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Directivele 91/440/CEE și 2001/14/CE au ca obiectiv să garanteze întreprinderilor feroviare un acces echitabil și nediscriminatoriu la infrastructura feroviară. Pentru a atinge acest obiectiv, directivele menționate prevăd că organismul care efectuează prestații de servicii de transport feroviar nu poate să adopte decizii în raport cu desemnarea traselor, iar organismul de repartizare trebuie să efectueze în mod independent repartiția capacităților. Dacă întreprinderea feroviară ar fi însărcinată cu gestionarea traficului, acest lucru ar determina inevitabil un avantaj concurențial, întrucât, pentru a efectua sarcinile în raport cu gestiunea traficului, aceasta trebuie să dispună de cunoștințe detaliate privind serviciile furnizate de întreprinderile feroviare, privind cantitate acestora și momentul prestării lor.

Prezenta acțiune a devenit necesară printre altele din cauza faptului că în Ungaria — cu încălcarea prevederilor directivelor citate anterior — administrarea traficului este asigurată de organisme care efectuează prestări de servicii de transport feroviar.

Administrarea traficului nu poate fi calificată drept activitate de exploatare a infrastructurii care nu implică o desemnare a traselor sau o repartizare a capacităților, întrucât administrarea traficului participă în mod necesar la procesul decizional în raport cu desemnarea traselor sau cu repartizarea capacităților. Pe de o parte, administratorul traficului trebuie să cunoască deciziile de repartizare a capacităților pentru a putea administra traficul și, pe de altă parte, în caz de perturbare a traficului sau în caz de urgență, trebuie să ia măsurile necesare pentru restabilirea traficului potrivit planului, ceea ce determină în mod obligatoriu o reatribuire a traselor disponibile sau a capacităților rețelei.

Este încălcat principiul independenței administrării traficului prin faptul că, în Ungaria, întreprinderile feroviare sunt cele care stabilesc cifrele detaliate ale redevențelor percepute pentru utilizarea infrastructurii. Întrucât cifrele detaliate fac trimitere în mod obligatoriu, între altele, la serviciile utilizate de întreprinderile feroviare, precum și la calitatea lor și la momentul prestării lor, stabilirea cifrelor acordă un avantaj concurențial întreprinderilor feroviare care le realizează.

Dincolo de încălcarea obligațiilor în materie de independență a desemnării traselor, Republica Ungară nu și-a îndeplinit nici obligațiile care îi revin în temeiul Directivelor 91/440/CEE și 2001/14/CE, întrucât

—	nu a stabilit condițiile care garantează echilibrul financiar al administratorilor infrastructurii,

—	nu a adoptat măsurile care ar constrânge administratorii infrastructurii să reducă cheltuielile de funcționare și redevențele pentru accesul la rețea,

—	nu a adoptat măsurile de executare care ar garanta aplicarea principiului costurilor directe cu ocazia stabilirii redevențelor percepute pentru accesul de către rețea la serviciile de infrastructură și, în sfârșit,

—	nu a stabilit un sistem care să încurajeze întreprinderile feroviare și administratorii infrastructurii, prin stimulente, să diminueze perturbările și să îmbunătățească performanțele rețelei feroviare.

(1) Directiva 91/440/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind dezvoltarea căilor ferate comunitare (JO L 237, 24.8.1991, p. 25, Ediție specială, 07/vol. 2, p. 86).

(2) Directiva 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță (JO L 75, 15.3.2001, p. 29, Ediție specială, 07/vol. 8, p. 66).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/21

Recurs introdus la 1 octombrie 2010 de Republica Federală Germania împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera întâi) pronunțate la 14 iulie 2010 în cauza T-571/08, Republica Federală Germania/Comisia Europeană

(Cauza C-475/10 P)

()

2010/C 328/37

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Republica Federală Germania (reprezentanți: T. Henze, J. Möller și N. Graf Vitzthum, agenți)

Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

—	Guvernul federal solicită anularea Ordonanței Tribunalului Uniunii Europene pronunțate la 14 iulie 2010 în cauza T-571/08, Republica Federală Germania/Comisia Europeană și

—	obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Obiectul prezentului recurs este reprezentat de ordonanța Tribunalului, prin care acesta a respins, în cadrul unui incident de procedură, ca inadmisibilă acțiunea recurentei formulată împotriva ordinului de furnizare a informațiilor al Comisiei din 30 octombrie 2008, în procedura referitoare la ajutorul de stat în favoarea Deutsche Post AG (denumită în continuare „DPAG”).

Prin decizia atacată, Comisia a dispus ca recurenta să furnizeze informații cu privire la toate cheltuielile și veniturile DPAG din perioada cuprinsă între 1989 și 2007, cu toate că privatizarea DPAG, în cadrul căreia s-au realizat, în esență, transferurile de plăți contestate, fusese definitivată deja în anul 1994. În loc să clarifice problema juridică preliminară referitoare la perioadele care trebuie efectiv luate în considerare, Comisia a solicitat mai întâi informații cu privire la situația veniturilor și a cheltuielilor DPAG pentru întreaga perioadă de la privatizare și până în prezent, fără să țină seama de efortul pe care îl presupune această solicitare. Procedând astfel, Comisia a impus o sarcină disproporționată recurentei și întreprinderii vizate.

În opinia recurentei, Curtea trebuie să realizeze o clarificare de principiu cu privire la problema dacă, în cadrul procedurilor din domeniul ajutoarelor de stat, Comisia poate obliga efectiv un stat membru să furnizeze orice informații fără a fi supusă unui control jurisdicțional direct. Dacă aprecierea juridică a Tribunalului în sensul că astfel de decizii nu sunt atacabile ar fi corectă, statele membre și întreprinderile vizate ar trebui să depună întotdeauna, în primul rând, un efort considerabil — de asemenea financiar — pentru a îndeplini astfel de ordine, cu toate că le consideră nelegale. În plus, există pericolul divulgării secretelor comerciale a căror cunoaștere nu prezintă, eventual, nicio importanță în procedura ajutoarelor de stat.

În opinia recurentei, ordonanța atacată a Tribunalului este eronată din punct de vedere juridic în mai multe privințe.

În primul rând, Tribunalul a interpretat greșit din punct de vedere juridic noțiunea de act atacabil și a ignorat jurisprudența referitoare la aceasta, întrucât a examinat actul atacabil „în raport cu conținutul acestuia”. Astfel, o apreciere a unui act în raport cu efectele sale juridice materiale este relevantă numai atunci când nu există o decizie care are caracter obligatoriu chiar în temeiul formei sale juridice. Cu toate acestea, întrucât caracterul obligatoriu al deciziei Comisiei în discuție, adoptată potrivit articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, rezultă chiar din forma juridică a acesteia, nu este necesar să se mai analizeze dacă voința autorului măsurii era în mod concret aceea de a produce efecte juridice față de recurentă.

În al doilea rând, Tribunalul a apreciat greșit din punct de vedere juridic caracterul provizoriu al ordinului de furnizare a informațiilor întrucât, referindu-se la jurisprudența privind admisibilitatea unei acțiuni împotriva inițierii unei proceduri de examinare de dreptul concurenței, a concluzionat în mod eronat că stabilirea caracterului definitiv al deciziei este decisivă și pentru admisibilitatea acțiunii formulate împotriva respectivului ordin al Comisiei de furnizare a informațiilor.

În al treilea rând, Tribunalul a apreciat greșit din punct de vedere juridic ordinul de furnizare a informațiilor, ignorând că o măsură produce efecte juridice obligatorii atunci când afectează interesele destinatarului printr-o modificare în situația sa juridică. Aceasta este situația în cazul ordinului de furnizare a informațiilor deoarece nerespectarea acestuia atrage după sine sancțiuni. Acestea constau, pe de o parte, în faptul că statului membru i se interzice să invoce caracterul incomplet al situației de fapt, iar Comisiei i se permite să decidă în funcție de situația dosarului. Pe de altă parte, aceasta implică diminuarea nivelului probei, de la care Comisia poate prezuma că împrejurările pe care le invocă sunt dovedite. Aceasta reprezintă o favorizare a situației procedurale a Comisiei și, prin urmare, implică o înrăutățire a poziției statului respectiv în cadrul procedurii principale de examinare. Prin ordinul de furnizare a informațiilor, recurenta a fost pusă în situația de a alege între două situații: fie să își încalce obligațiile, caz în care i se interzice însă să invoce caracterul incomplet al situației de fapt și se produce o diminuare a nivelului probei impus Comisiei, fie, pentru protejarea dreptului său la apărare, este constrânsă, în fapt, să furnizeze informațiile considerate disproporționate. În această privință, pe lângă prejudiciul juridic suferit, intervine permanent un efort extraordinar de timp și financiar, care nu este compensat. Ordinul de furnizare a informațiilor poate atrage, dincolo de cazul din speță, efecte juridice pentru statul membru respectiv, prin faptul că nerespectarea acestuia poate determina o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor potrivit articolului 258 TFUE și, în cazul extrem, o procedură de aplicare a unor penalități cu titlu cominatoriu potrivit articolului 260 TFUE.

În al patrulea rând, ordonanța Tribunalului încalcă principiul statului de drept și al protecției jurisdicționale efective, considerând că singura modalitate de a se proteja împotriva unui ordin excesiv de furnizare a informațiilor constă în nerespectarea acestuia. Un astfel de mod de a proceda nu este acceptabil și încalcă principiile menționate mai sus. Protecția jurisdicțională față de ordinele nelegale de furnizare a informațiilor nu poate depinde de faptul dacă statul membru încalcă acest ordin. Posibilitatea atacării ordinului de furnizare a informațiilor constituie singurul mijloc de a nu supune obligația de loialitate a statului membru unei puteri de apreciere nelimitate a Comisiei și permite de asemenea Comisiei să respecte la rândul său obligația de colaborare loială cu statele membre.

În sfârșit, Tribunalul a apreciat greșit din punct de vedere juridic competența în cauzele din domeniul ajutoarelor de stat, hotărând că protecția față de ordinele excesive de furnizare a informațiilor trebuie să constea în refuzul statelor membre de a furniza informațiile considerate în opinia lor ca nefiind necesare pentru cercetarea faptelor. Aceasta implică un transfer al obligației de cercetare a faptelor și al obligației de stabilire a obiectului procedurii către statele membre, transfer care contravine repartizării competențelor în dreptul ajutoarelor de stat. Acest transfer de competență indicat de Tribunal încalcă structura competenței prevăzută la articolele 107 TFUE și 108 TFUE, impune statelor membre riscul unei erori de apreciere și eliberează Comisia, în măsura indicată, de obligația unei cercetări diligente a faptelor în procedura administrativă.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/22

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Unabhängigen Verwaltungssenats des Landes Vorarlberg (Austria) la 1 octombrie 2010 — projektart Errichtungsgesellschaft mbH, Eva Maria Pepic și Herbert Hilbe/Grundverkehrs-Landeskommission Vorarlberg

(Cauza C-476/10)

()

2010/C 328/38

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Unabhängiger Verwaltungssenat des Landes Vorarlberg

Părțile din acțiunea principală

Reclamanți: projektart Errichtungsgesellschaft mbH, Eva Maria Pepic și Herbert Hilbe

Pârâtă: Grundverkehrs-Landeskommission Vorarlberg

Întrebările preliminare

Dispoziția articolului 6 alineatul (4) din Directiva 88/361/CEE din 24 iunie 1988 pentru punerea în aplicare a articolului 67 din tratat (1), conform căreia legislația internă existentă care reglementează dobândirea reședințelor secundare poate fi menținută, este aplicabilă în continuare în ceea ce privește dobândirea reședințelor secundare situate într-un stat membru al UE de către un cetățean al Principatului Liechtenstein care face parte din SEE?

O reglementare internă care, invocând articolul 6 alineatul (4) din Directiva 88/361/CEE a Consiliului din 24 iunie 1988, interzice unui cetățean al Principatului Liechtenstein să dobândească o reședință secundară situată într-un stat membru al UE, este contrară dispozițiilor Acordului privind SEE referitoare la libera circulație a capitalurilor, astfel încât o autoritate națională este obligată să nu aplice o astfel de reglementare internă?

(1) JO L 178, p. 5, Ediție specială, 10/vol. 1, p. 10.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/22

Recurs introdus la 27 septembrie 2010 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera întâi) pronunțate la 7 iulie 2010 în cauza T-111/07, Agrofert Holding a.s./Comisia Europeană

(Cauza C-477/10 P)

()

2010/C 328/39

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: B. Smulders, P. Costa de Oliveira, V. Bottka, agenți)

Celelalte părți în proces: Agrofert Holding a.s., Regatul Suediei, Republica Finlanda, Regatul Danemarcei, Polski Koncern Naftowy Orlen SA

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții:

—	Anularea Hotărârii Tribunalului (Camera întâi) din 7 iulie 2010 pronunțate în cauza T-111/07 Agrofert Holding a.s./Comisia;

—	pronunțarea unei hotărâri definitive în ceea ce privește problemele care constituie obiectul prezentului recurs și

—	obligarea reclamantului din cauza T-111/07 la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie în cauza respectivă și în prezentul recurs.

Motivele și principalele argumente

Prezentul recurs privește interpretarea excepțiilor de la dreptul de acces la documente referitoare la (i) protecția obiectivelor activităților de inspecție, de anchetă și de audit (denumită în continuare „excepția «activităților de anchetă»”), (ii) protecția intereselor comerciale ale unei persoane fizice sau juridice (denumită în continuare „excepția «intereselor comerciale»”), (iii) protecția procesului decizional al Comisiei (denumită în continuare „excepția «procesului decizional»”) și (iv) protecția consultanței juridice (denumită în continuare „excepția «consultanței juridice»”). Acestea sunt prevăzute la articolul 4 alineatul (2) a treia liniuță, la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță, la articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf și, respectiv, la articolul 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (1) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1049/2001”).

Mai precis, acest recurs privește aplicarea acestor excepții în cazul documentelor dintr-un dosar al Comisiei referitor la o procedură de control al concentrărilor în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2) (denumit în continuare „Regulamentul privind concentrările economice”).

Comisia consideră că, în hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit erori de drept în interpretarea excepțiilor de mai sus prin faptul că nu a luat în considerare caracteristicile specifice ale procedurilor din dreptul concurenței și garanțiile oferite de Regulamentul privind concentrările economice întreprinderilor care participă la o procedură în materie de control al concentrărilor. În special, în hotărârea sa, Tribunalul nu a încercat să stabilească un echilibru veritabil și armonios între cele două regimuri juridice aplicabile în această cauză. În schimb, a interpretat normele de acces la documente în mod eronat și, procedând astfel, a făcut imposibilă aplicarea normelor privind concentrările.

Prima problemă prezentată Curții spre analiză este domeniul de aplicare al obligației de păstrare a secretului profesional‚ astfel cum este prevăzută de Regulamentul privind concentrările economice și la articolul 339 TFUE, în vederea interpretării excepțiilor de la dreptul de acces, în special excepția „activităților de anchetă” și excepția „intereselor comerciale”.

A doua problemă prezentată Curții este concluzia Tribunalului potrivit căreia, în această cauză, nu existau împrejurări speciale care să determine refuzul de acces la documente, fără a fi necesar pentru Comisie să examineze, în mod concret și individual, fiecare document solicitat și să ofere o motivare detaliată a refuzului în ceea ce privește conținutul fiecărui document solicitat.

A treia problemă este interpretarea restrictivă a excepției „activităților de anchetă”, potrivit căreia această excepție nu poate fi aplicată ulterior adoptării de către Comisie a deciziei de încheiere a procedurii administrative de control al concentrărilor.

A patra problemă prezentată Curții privește întinderea obligației de motivare pentru demonstrarea riscului pe care îl are divulgarea în ceea ce privește protecția „intereselor comerciale”, a „procesului decizional” și a „consultanței juridice”.

În sfârșit, a cincea problemă adresată Curții privește interpretarea normelor privind accesul parțial. Potrivit poziției Comisiei, pentru a efectua în mod efectiv investigațiile referitoare la concentrări, Comisia trebuie să-și respecte obligațiile impuse de Regulamentul privind concentrările economice, în special cele privind secretul profesional, independent de faptul că decizia sa a rămas definitivă. În plus, atunci când normele de procedură care reglementează un anumit domeniu de activitate, astfel cum acestea sunt interpretate de jurisprudență, permit protecția anumitor documente, de exemplu documentele interne ale Comisiei, trebuie să se recunoască faptul că asemenea documente beneficiază de o prezumție generală de inaccesibilitate conform Regulamentului nr. 1049/2001. Hotărârea Tribunalului a generat incertitudine în ceea ce privește întinderea posibilităților Comisiei de a efectua investigațiile în această problemă, precum și în ceea ce privește drepturile părților care au depus la Comisie documente, iar acest recurs are drept obiectiv să permită Curții să clarifice abordarea corectă.

Prin urmare, Comisia declară acest recurs pentru a permite Curții să se pronunțe asupra problemelor fundamentale puse de hotărârea Tribunalului și să stabilească o interpretare coerentă și armonioasă a celor două instrumente juridice vizate.

(1) JO L 145, p. 43, Ediție specială, 1/vol. 3, p. 76.

(2) Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO L 24, p. 1, Ediție specială, 8/vol. 1, p. 201).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/24

Acțiune introdusă la 5 octombrie 2010 — Comisia Europeană/Regatul Suediei

(Cauza C-479/10)

()

2010/C 328/40

Limba de procedură: suedeza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: K. Simonsson și A. Alcover San Pedro, în calitate de agenți)

Pârât: Regatul Suediei

Concluziile reclamantei

—

constatarea faptului că, prin depășirea valorilor-limită de PMlO în aerul înconjurător pe parcursul anilor 2005, 2006 și 2007 în zonele SW 2 și SW 4 și pe parcursul anilor 2005 și 2006 în zona SW 5, Regatul Suediei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 5 alineatul (1) din Directiva 1999/30/CE a Consiliului din 22 aprilie 1999 privind valorile-limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot și oxizii de azot, pulberile în suspensie și plumbul din aerul înconjurător (1),

—	obligarea Regatului Suediei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Articolul 5 alineatul (1) din Directiva 1999/30 prevede că statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că concentrațiile de PMlO din aerul înconjurător nu depășesc valorile-limită stabilite în secțiunea I din anexa III în conformitate cu datele menționate în aceasta. Data relevantă în acest caz este 1 ianuarie 2005.

Din rapoartele transmise Comisiei de Suedia cu privire la perioada 2005-2007 ar rezulta că valorile-limită de PMlO au fost depășite în zonele SW 2 și SW 4 pe toată perioada, iar în zona SW 5 pe parcursul anilor 2005 și 2006.

În consecință, Suedia nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 5 alineatul (1) din Directiva 1999/30 în legătură cu zonele și cu perioadele respective.

(1) JO L 163, p. 41, Ediție specială, 15/vol. 5, p. 46.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/24

Acțiune introdusă la 5 octombrie 2010 — Comisia Europeană/Regatul Suediei

(Cauza C-480/10)

()

2010/C 328/41

Limba de procedură: suedeza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: R. Lyal și K. Simonsson, agenți)

Pârât: Regatul Suediei

Concluziile reclamantei

—	Declararea faptului că limitând, în practică, regimul grupurilor TVA la furnizorii de servicii financiare și de asigurări, Regatul Suediei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Directivei 2006/112/CE din 28 noiembrie 2006 cu privire la sistemul comun pe valoarea adăugată, și

—	obligarea Regatului Suediei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Dispozițiile suedeze cu privire la grupurile TVA sunt contrare articolului 11 din Directiva TVA, în măsura în care aplicarea dispozițiilor în cauză este limitată la întreprinderile care își desfășoară activitatea în sectorul financiar. În opinia Comisiei, regimurile naționale ale grupurilor TVA trebuie să se aplice tuturor întreprinderilor stabilite în statul membru care aplică acel regim, indiferent de tipul de activitate pe care o desfășoară întreprinderea.

Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată este un sistem uniform. Prin urmare, stabilirea unui regim special în interiorul acestui sistem trebuie, în principiu, să se facă într-un astfel de mod încât regimul să fie general aplicabil.

Nimic din cuprinsul articolului 11 din Directiva TVA nu indică faptul că un stat membru poate limita aplicarea unui regim privind grupurile TVA la anumite întreprinderi care își desfășoară activitatea într-un anumit sector.

Finalitatea articolului 11 din Directiva TVA sugerează astfel că o asemenea dispoziție trebuie interpretată în sensul că se aplică tuturor întreprinderilor din toate sectoarele.

În plus, dispozițiile suedeze privind grupurile TVA sunt incompatibile cu principiul de drept al Uniunii privind egalitatea de tratament.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/25

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Corte dei Conti — Sezione Giurisdizionale per la Regione Siciliana (Italia) la 6 octombrie 2010 — Teresa Cicala/Regione Siciliana

(Cauza C-482/10)

()

2010/C 328/42

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Corte dei Conti — Sezione Giurisdizionale per la Regione Siciliana

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Teresa Cicala

Pârâtă: Regione Siciliana

Întrebările preliminare

Interpretarea și aplicarea articolului 3 din Legea nr. 241/1990 și a articolului 3 din Legea regională din Sicilia nr. 10/1991 în raport cu articolul 1 din Legea nr. 241/90 — care obligă administrația italiană să aplice principiile dreptului Uniunii Europene, în conformitate cu obligația de motivare a actelor administrației publice prevăzută la articolul 296 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la articolul 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene — potrivit căreia actele de drept privat ale autorităților administrative, respectiv drepturile individuale inerente din domeniul pensiilor, care au, în orice caz, caracter obligatoriu, pot fi scutite de obligația de motivare este compatibilă cu dreptul Uniunii Europene și acest caz reprezintă o încălcare a unei norme fundamentale de procedura aplicabilă măsurii administrative?

Articolul 21 octies alineatul 2 primul paragraf din Legea nr. 241/1990, astfel cum este interpretat în jurisprudența administrativă, în raport cu obligația de motivare a actului administrativ prevăzută la articolul 3 din aceeași Lege nr. 241/1990 și de Legea regională din Sicilia nr. 10/1991, în conformitate cu obligația de motivare a actelor administrației publice prevăzută la articolul 296 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la articolul 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, este compatibil cu articolul 1 din Legea nr. 241/1990, care prevede obligația administrației de a aplica principiile dreptului Uniunii Europene și, în consecință, sunt compatibile și admisibile interpretarea și aplicarea posibilității administrației de a completa motivarea deciziei administrative în cursul procedurii?

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/25

Acțiune introdusă la 6 octombrie 2010 — Comisia Europeană/Regatul Spaniei

(Cauza C-483/10)

()

2010/C 328/43

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: H. Støvlbæk și R. Vidal Puig, agenți)

Pârât: Regatul Spaniei

Concluziile reclamantei

—

Constatarea faptului că Regatul Spaniei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 4 alineatul (1), al articolului 11, al articolului 13 alineatul (2), al articolului 14 alineatul (1) și al articolului 30 alineatul (1) din Directiva 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță (1) precum și în temeiul articolului 10 alineatul (7) din Directiva 91/440/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind dezvoltarea căilor ferate comunitare (2);

—	obligarea Regatul Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Comisia consideră că Regatul Spaniei nu și-a îndeplinit obligațiile care decurg din:

1.	articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2001/14/CE, în măsura în cuantumul tarifelor impuse pentru utilizarea infrastructurii feroviare este „determinat” exclusiv de către autoritățile statale, atribuțiile „administratorului infrastructurii” (ADIF) fiind reduse la simpla colectare a taxelor;

2.	articolul 11 din Directiva 2001/14/CE, întrucât sistemul de tarifare stabilit de autoritățile spaniole nu prevede niciun stimulent în sensul criteriilor impuse în directivă;

articolul 30 alineatul (1) din Directiva 2001/14/CE, întrucât legislația spaniolă nu oferă suficiente garanții pentru independența organismului de reglementare (Comitetul pentru Reglementare Feroviară) în raport cu ADIF (administratorul infrastructurii feroviare) și în raport cu RENFE-Operadora (o întreprindere feroviară din subordinea Ministerului Dezvoltării);

4.	articolul 10 alineatul (7) din Directiva 91/440/CEE, deoarece organismul de reglementare (Comitetul de Reglementare Feroviară) nu dispune de mijloacele necesare pentru a-și exercita funcția de supraveghere a concurenței pe piețele serviciilor feroviare pe care i-o încredințează articolul menționat;

articolul 13 alineatul (2) și articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2001/14/CE, în măsura în care legislația spaniolă impune o serie de criterii discriminatorii pentru atribuirea capacităților de infrastructură feroviară; aceste criterii pot duce, în realitate, la atribuirea unor trase pe durată mai mare decât maximul corespunzător unui grafic de circulație și nu sunt suficient de specifice.

(1) JO L 75, p. 29, Ediție specială, 07/vol. 8, p. 66.

(2) JO L 237, p. 25, Ediție specială, 07/vol.2, p. 86.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/26

Acțiune introdusă la 8 octombrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Elenă

(Cauza C-485/10)

()

2010/C 328/44

Limba de procedură: greaca

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: B. Stromsky și M. Konstantinidis, agenți)

Pârâtă: Republica Elenă

Concluziile reclamantei

—

Constatarea faptului că, prin neadoptarea, în termenele prevăzute, a tuturor măsurilor necesare pentru executarea Deciziei E(2008) 3118 a Comisiei din 2 iulie 2008 (astfel cum a fost rectificată prin Decizia Comisiei din 13 august 2008), privitoare la ajutoarele acordate întreprinderii Ellinika Nafpigeia A.E sau, în orice caz, prin informarea insuficientă a Comisiei în legătură cu măsurile adoptate în conformitate cu articolul 19 din decizie, Republica Elenă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 2, 3, 5, 6, 8, 9 și 11-18 din decizia menționată, precum și în temeiul Tratatului FUE;

—	obligarea Republicii Elene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Acțiunea Comisiei are drept obiect neexecutarea de către Republica Elenă a deciziei Comisiei privind ajutoarele de stat nelegale care au fost acordate societății Ellinika Nafpigeia AE și care trebuie recuperate de la departamentul civil al acestei societăți.

Comisia arată că Grecia trebuia să asigure executarea deciziei într-un termen de patru luni de la data notificării din partea Comisiei. Decizia a fost notificată la 13 august 2008, iar Comisia nu a acordat nicio prelungire a termenului prevăzut pentru executarea deciziei. În consecință, din punct de vedere formal, termenul acordat Greciei pentru a se conforma deciziei a expirat la 13 decembrie 2008.

Comisia amintește că, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, singurul motiv pe care un stat membru îl poate invoca drept justificare în raport cu o acțiune în neîndeplinirea obligațiilor de către acesta, introdusă de Comisie în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE este imposibilitatea absolută de executare corectă a deciziei.

Totuși, în speță, autoritățile elene nu au invocat niciodată un argument întemeiat pe imposibilitatea absolută de executare. Dimpotrivă, acestea și-au exprimat de la bun început intenția de a executa decizia cât mai repede. Comisia observă, totuși, că, până în momentul în care a introdus prezenta acțiune, autoritățile elene nu luaseră încă nicio măsură de executare chiar și parțială a deciziei.

Comisia consideră că Grecia nu a adoptat măsurile necesare pentru executarea deciziei nici în conformitate cu soluția care făcuse obiectul unui schimb de opinii între serviciile Comisiei și autoritățile elene competente, nici în orice alt mod adecvat.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/26

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Court of Appeal (England & Wales) (Civil Division) (Regatul Unit) la 18 octombrie 2010 — Barbara Mercredi/Richard Chaffe

(Cauza C-497/10)

()

2010/C 328/45

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

Court of Appeal (England & Wales) (Civil Division)

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Barbara Mercredi

Pârât: Richard Chaffe

Întrebările preliminare

Vă rugăm să clarificați care este criteriul potrivit pentru a determina reședința obișnuită a unui copil în sensul:

(a)	articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (1)

(b)	articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003.

2.	O instanță reprezintă o „instituție sau alt organism” căruia îi pot fi conferite drepturi privind „încredințarea” în sensul dispozițiilor din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003?

Articolul 10 continuă să se aplice după ce instanțele din statul membru solicitat au respins o cerere de înapoiere a copilului potrivit Convenției de la Haga din 1980 privind răpirea pentru motivul că nu sunt îndeplinite condițiile din articolele 3 și 5?

În special, cum ar trebui soluționat un conflict între o decizie a statului solicitat conform căreia condițiile din articolele 3 și 5 din Convenția de la Haga din 1980 privind răpirea nu sunt îndeplinite și o decizie a statului solicitant conform căreia condițiile din articolele 3 și 5 sunt îndeplinite ?

(1) Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO L 338, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 06, p. 183).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/28

Hotărârea Tribunalului din 29 septembrie 2010 — Al-Faqih și alții/Consiliul

(Cauzele T-135/06-T-138/06) (1)

(Politica externă și de securitate comună - Combaterea terorismului - Măsuri restrictive împotriva unor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al Qaida și cu talibanii - Înghețarea fondurilor - Drepturi fundamentale - Dreptul la respectarea proprietății, dreptul de a fi ascultat și dreptul la un control jurisdicțional efectiv)

2010/C 328/46

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamanți: Al-Bashir Mohammed Al-Faqih (Birmingham, Regatul Unit), Sanabel Relief Agency Ltd (Birmingham), Ghunia Abdrabbah (Birmingham) și Taher Nasuf (Manchester, Regatul Unit) (reprezentanți: inițial N. Garcia-Lora, solicitor, și S. Cox, barrister, ulterior N. Garcia-Lora și E. Grieves, barrister)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: M. Bishop și E. Finnegan, agenți)

Interveniente în susținerea pârâtului: Comisia Europeană (reprezentanți: inițial P. J. Kuijper, ulterior C. O’Reilly și J. Aquilina, ulterior E. Paasivirta și P. Aalto, și în final E. Paasivirta și M. Konstantinidis, agenți) și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (reprezentanți: C. Gibbs, Z. Bryanston-Cross și S. Ossowski, agenți, asistați de A. Dashwood, barrister)

Obiectul

Cerere de anulare a articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului privind interzicerea exportului anumitor mărfuri și anumitor servicii în Afganistan, care consolidează interdicția zborurilor și extinde înghețarea fondurilor și a altor resurse financiare decise împotriva talibanilor din Afganistan (JO L 139, p. 9, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 189), astfel cum a fost modificat pentru a 63-a dată prin Regulamentul (CE) nr. 246/2006 al Comisiei din 10 februarie 2006 (JO L 40, p. 13, Ediție specială, 18/vol. 4, p. 182), prin care numele reclamanților au fost introduse în anexa I la Regulamentul nr. 881/2002.

Dispozitivul

1.	Conexează cauzele T-135/06-T-138/06 în vederea pronunțării hotărârii.

Anulează articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 467/2001 al Consiliului privind interzicerea exportului anumitor mărfuri și anumitor servicii în Afganistan, care consolidează interdicția zborurilor și extinde înghețarea fondurilor și a altor resurse financiare decise împotriva talibanilor din Afganistan, astfel cum a fost modificat pentru a 63-a dată prin Regulamentul (CE) nr. 246/2006 al Comisiei din 10 februarie 2006, în măsura în care îi privește pe reclamanți, domnii Al-Bashir Mohammed Al-Faqih, Taher Nasuf și Ghunia Abdrabbah și societatea Sanabel Relief Agency Ltd.

3.	Obligă Consiliul Uniunii Europene să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți, precum și sumele plătite de Tribunal cu titlu de asistență judiciară.

4.	Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 165, 15.7.2006.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/28

Hotărârea Tribunalului din 12 octombrie 2010 — Asenbaum/OAPI (WIENER WERKSTÄTTE)

(Cauzele T-230/08 și T-231/08) (1)

(Marcă comunitară - Cereri de înregistrare a mărcii comunitare verbale WIENER WERKSTÄTTE - Motiv absolut de refuz - Caracter descriptiv - Articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 [devenit articolul 7alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009])

2010/C 328/47

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamant: Paul Asenbaum (Viena, Austria) (reprezentanți: P. Vögel și E. Ploil, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (reprezentant: S. Schäffner, agent)

Obiectul

Acțiuni formulate împotriva a două decizii ale Camerei a patra de recurs a OAPI din 10 aprilie 2008 (cauzele R 1573/2006-4 și R 1571/2006-4) privind două cereri de înregistrare ca marcă comunitară a semnului verbal WIENER WERKSTÄTTE

Dispozitivul

1.	Conexează cauzele T-230/08 și T-231/08 în vederea pronunțării hotărârii.

2.	Respinge acțiunile.

3.	Îl obligă pe domnul Paul Asenbaum la plata cheltuielilor de judecată.

(1) JO C 223, 30.8.2008

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/29

Hotărârea Tribunalului din 21 octombrie 2010 — Agapiou Joséphidès/Comisia și EACEA

(Cauza T-439/08) (1)

(Acces la documente - Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 - Documente privind atribuirea unui centru de excelență Jean Monnet Universității din Cipru - Documente provenind de la un terț - Refuz parțial al accesului - Acțiune în anulare - Termen de introducere a acțiunii - Inadmisibilitate - Excepție de nelegalitate - Excepție privind protecția vieții private și a integrității individului - Excepție privind protecția intereselor comerciale - Obligația de motivare)

2010/C 328/48

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Kalliope Agapiou Joséphidès (Nicosia, Cipru) (reprezentant: C. Joséphidès, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: M. Owsiany-Hornung și G. Rozet, agenți) și Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA) (reprezentant: H. Monet, agent)

Obiectul

Cerere de anulare, pe de o parte, a Deciziei EACEA din 1 august 2008 privind o cerere de acces la documente referitoare la atribuirea unui Centru de excelență Jean Monnet Universității din Cipru și, pe de altă parte, a Deciziei Comisiei C(2007) 3749 din 8 august 2007 privind o decizie individuală de atribuire a subvențiilor în cadrul Programului în domeniul învățării continue, subprogramul Jean Monnet

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	O obligă pe doamna Kalliope Agapiou Joséphidès la plata cheltuielilor de judecată.

(1) JO C 237, 20.12.2008.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/29

Hotărârea Tribunalului din 21 octombrie 2010 — Umbach/Comisia

(Cauza T-474/08) (1)

(Acces la documente - Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 - Documente privind un contract încheiat în cadrul programului TACIS - Cerere de acces în raport cu diferendul dintre reclamant și Comisie în fața unei instanțe civile belgiene - Refuz parțial al accesului - Cerere de acces întemeiată pe principii care decurg din Tratatul UE - Interes public superior)

2010/C 328/49

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamant: Dieter C. Umbach (Bangkok, Tailanda) (reprezentant: M. Stephani, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: P. Costa de Oliveira și T. Scharf, agenți)

Obiectul

Cerere de anulare a Deciziei Comisiei din 2 septembrie 2008 prin care s-a refuzat reclamantului accesul la anumite date cuprinse în documente privind un contract intitulat „TACIS Service Contract no 98.0414” referitor la asistență în vederea redactării unui cod administrativ pentru Federația Rusă

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Obligă pe domnul Dieter C. Umbach la plata cheltuielilor de judecată.

(1) JO C 32, 7.2.2009.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/30

Ordonanța Tribunalului din 5 octombrie 2010 — Provincie Groningen și Provincie Drenthe/Comisia

(Cauza T-69/09) (1)

(Acțiune în anulare - FEDER - Decizie prin care se reduce contribuția financiară și se dispune rambursarea parțială a sumelor avansate - Entitate regională - Lipsa afectării directe - Inadmisibilitate)

2010/C 328/50

Limba de procedură: olandeza

Părțile

Reclamante: Provincie Groningen (Țările de Jos) și Provincie Drenthe (Țările de Jos) (reprezentanți: C. Dekker și E. Belhadj, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: A. Steiblytė și W. Roels, agenți)

Obiectul

Cerere de anulare în parte a Deciziei C(2008) 8355 a Comisiei din 11 decembrie 2008 privind reducerea contribuției financiare a Fondului European pentru Dezvoltare Regională acordată în temeiul documentului unic de programare nr. 97.07.13.003 în cadrul obiectivului nr. 2, referitor la provinciile Groningue et Drenthe, în conformitate cu Decizia C(1997) 1362 a Comisiei din 26 mai 1997

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea ca inadmisibilă.

2.	Obligă Provincie Groningen și Provincie Drenthe la plata cheltuielilor de judecată.

(1) JO C 90, 18.4.2009.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/30

Ordonanța președintelui Tribunalului din 15 octombrie 2010 — Nexans France/Întreprinderea comună Fusion for Energy

(Cauza T-415/10 R)

(Măsuri provizorii - Contracte de achiziții publice - Procedură de cerere de ofertă - Respingerea unei oferte - Cerere de suspendare a executării - Lipsa urgenței)

2010/C 328/51

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Nexans France SAS (Clichy, Franța) (reprezentanți: J.-P. Tran Thiet și J.-F. Le Corre, avocați)

Pârâtă: Întreprinderea comună europeană pentru ITER și pentru dezvoltarea energiei de fuziune (Barcelona, Spania) (reprezentanți: A. Verpont, agent, asistat de C. Kennedy-Loest, C. Thomas, M. Farley, solicitors, J. Derenne și N. Pourbaix, avocați)

Obiectul

Cerere de suspendare a executării deciziilor adoptate de pârâtă în cadrul unei proceduri de cerere de ofertă, de respingere a ofertei reclamantei și de atribuire în favoarea altui ofertant a contractului de furnizare de conductori TF și PF.

Dispozitivul

1.	Respinge cererea de măsuri provizorii.

2.	Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/30

Ordonanța președintelui Tribunalului din 19 octombrie 2010 — Nencini/Parlamentul

(Cauza T-431/10 R)

(Măsuri provizorii - Membru al Parlamentului European - Recuperarea indemnizațiilor plătite cu titlu de rambursare a cheltuielilor pentru asistență parlamentară și pentru călătorie - Cerere de suspendare a executării - Lipsa urgenței)

2010/C 328/52

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamant: Riccardo Nencini (Barberino di Mugello, Italia) (reprezentant: F. Bertini, avocat)

Pârât: Parlamentul European (reprezentanți: N. Lorens, A. Caiola și D. Moore, agenți)

Obiectul

Cerere de suspendare a executării mai multor acte ale Parlamentului European privind recuperarea unor indemnizații care ar fi fost plătite în mod nejustificat

Dispozitivul

1.	Respinge cererea de măsuri provizorii.

2.	Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/31

Acțiune introdusă la 13 august 2010 — Morte Navarro/Parlamentul European

(Cauza T-280/09)

()

2010/C 328/53

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamant: José Carlos Morte Navarro (Zaragoza, Spania) (reprezentant: J. González Buitrón, avocat)

Pârât: Parlamentul European

Concluziile reclamantului

—

Anularea Deciziei nr. 202 660 a Comisiei pentru petiții a Parlamentului European din 5 mai 2009 prin care s-a clasat petiția nr. 1818-08, adresată de domnul Morte Navarro, adoptarea altei decizii prin care să se declare admisibilă petiția nr. 1818-08, formulată de domnul Morte Navarro și adresată Parlamentului European, examinarea acesteia potrivit procedurii legale, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată;

—	în subsidiar față de cele solicitate la punctul anterior și în cazul în care capetele de cerere anterioare nu sunt admise, anularea Deciziei din 5 mai 2009 mai sus menționate, și

—	obligarea Comisiei pentru petiții a Parlamentului European în sensul adoptării unei noi decizii prin care să se stabilească admisibilitatea sau inadmisibilitatea petiției formulate de domnul Morte Navarro, precum și obligarea în mod expres pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prezenta acțiune este îndreptată împotriva deciziei Comisiei pentru petiții a Parlamentului European din 5 mai 2009, prin care s-a clasat petiția adresată de reclamant pentru motivul că aceasta nu face parte în mod clar din sfera de competențe ale Uniunii Europene.

Prin intermediul petiției amintite, reclamantul solicita inițierea unei investigații de către Parlamentul European prin care acesta, în conformitate cu prevederile articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană, să solicite Consiliului să constate existența unei încălcări grave și persistente de către statul spaniol a principiilor libertății, democrației, respectării drepturilor omului și libertăților fundamentale și statului de drept, prevăzute la alineatul (1) al articolului 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În susținerea pretențiilor sale, reclamantul invocă lipsa motivării adecvate a deciziei atacate, întrucât, în plus față de simpla afirmație potrivit căreia întrebarea adresată nu face parte în mod clar din domeniul de activitate al Uniunii Europene, în decizia atacată nu se formulează nicio argumentație care să îi permită domnului Morte Navarro să cunoască motivele și temeiurile care au determinat Comisia pentru petiții a Parlamentului European să claseze petiția acestuia.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/31

Acțiune introdusă la 7 septembrie 2010 — Brighton Collectibles/OAPI — Felmar (BRIGHTON)

(Cauza T-403/10)

()

2010/C 328/54

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Brighton Collectibles, Inc. (City of Industry, USA) (reprezentanți: R. Delorey, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Felmar (Paris, Franța)

Concluziile reclamantei

—	Anularea deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 30 iunie 2010 în cauza R 408/2009-4;

—	anularea tuturor obligațiilor de plată a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina reclamantei de către Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale); și

—	obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs.

Marca comunitară vizată: marca verbală „BRIGHTON”, pentru bunuri din clasa 25.

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: reclamanta.

Marca sau semnul invocat: mărcile verbale și figurative neînregistrate „BRIGHTON” și „Brighton” utilizate în comerț în Regatul Unit, în Irlanda, în Germania și în Italia pentru curele; mărcile verbale și figurative notorii „BRIGHTON” și „Brighton” folosite în comerț în Regatul Unit, în Irlanda, în Germania și în Italia pentru bunuri din piele, pălării, bijuterii și ceasuri.

Decizia diviziei de opoziție: respinge opoziția.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, în măsura în care camera de recurs a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a apreciat că drepturile anterioare pe care se întemeia opoziția nu fuseseră demonstrate; încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, în măsura în care camera de recurs a exclus riscul de confuzie.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/32

Acțiune introdusă la 8 septembrie 2010 — National Lottery Commission/OAPI — Mediatek Italia și De Gregorio (Reprezentarea unei mâini)

(Cauza T-404/10)

()

2010/C 328/55

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: National Lottery Commission (Londra, Regatul Unit) (reprezentant: B. Brandreth, barrister)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Celelalte părți în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Mediatek Italia Srl (Napoli, Italia), Giuseppe De Gregorio (Napoli, Italia)

Concluziile reclamantei

—	Anularea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 9 iunie 2010 în cauza R 1028/2009-1;

—	trimiterea cauzei la divizia de anulare;

—	obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității: marca figurativă reprezentând o mână cu două degete încrucișate și o figură zâmbind pentru produse și servicii din clasele 9, 16, 25 și 41 — cererea de înregistrare a unei mărci comunitare nr. 4800389.

Titularul mărcii comunitare: reclamanta.

Partea care solicită declararea nulității mărcii comunitare: celelalte părți în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs.

Dreptul asupra mărcii al părții care solicită declararea nulității: părțile care solicită declararea nulității își întemeiază cererea pe cauze de nulitate relativă, potrivit articolului 53 alineatul (1) litera (c) și articolului 53 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului.

Decizia diviziei de anulare: declară marca comunitară nulă absolut.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

Motivele invocate: Reclamanta susține că decizia atacată încalcă articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului, întrucât camera de recurs a săvârșit o eroare de drept în aprecierea acestui articol și în modul de apreciere a faptelor și nu și-a exercitat competențele de investigație. De asemenea, reclamanta consideră că, în speță, camera de recurs nu și-a exercitat pe deplin prerogativele acordate potrivit articolului 78 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/32

Acțiune introdusă la 15 septembrie 2010 — Yoshida Metal Industry/OAPI — Pi-Design și alții (suprafață acoperită cu cercuri negre)

(Cauza T-416/10)

()

2010/C 328/56

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Yoshida Metal Industry Co., Ltd (Niigata, Japonia) (reprezentanți: S. Verea, K. Muraro, M. Balestriero, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Celelalte părți în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Pi-Design AG (Triengen, Elveția), Bodum France SA (Neuilly sur Seine, Franța), Bodum Logistics A/S (Billund, Danemarca)

Concluziile reclamantei

—	Anularea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 20 mai 2010 din cauza R 1237/2008-1;

—	menținerea Deciziei diviziei de anulare din 21 iulie 2008 privind cererea de marcă comunitară nr. 1372580;

—	menținerea validității înregistrării mărcii comunitare nr. 1372580;

—	obligarea pârâtului și a celorlalte părți în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității: marca figurativă reprezentând o suprafață acoperită cu cercuri negre pentru bunuri din clasele 8 și 21 — înregistrarea mărcii comunitare nr. 1372580

Titularul mărcii comunitare: reclamanta

Partea care solicită declararea nulității mărcii comunitare: celelalte părți în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Dreptul asupra mărcii al părții care solicită declararea nulității: părțile care solicită declararea nulității și-au întemeiat cererea pe motive absolute de refuz în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009

Decizia diviziei de anulare: Respinge cererea de declarare a nulității mărcii comunitare.

Decizia camerei de recurs: Anulează decizia atacată și declară nulă înregistrarea mărcii comunitare.

Motivele invocate: încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (e) punctul (ii) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, întrucât camera de recurs a concluzionat în mod greșit că dispozițiile acestui articol sunt aplicabile mărcii comunitare atacate.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/33

Acțiune introdusă la 17 septembrie 2010 — Václav Hrbek trading as BODY-HF/OAPI — The Outdoor Group (ALPINE PRO SPORTSWEAR & EQUIPMENT)

(Cauza T-434/10)

()

2010/C 328/57

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Václav Hrbek trading as BODY-HF (Praga, Republica Cehă) (reprezentant: C. Jäger, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: The Outdoor Group Ltd (Northampton, Regatul Unit)

Concluziile reclamantei

—	Anularea Deciziei Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 8 iulie 2010, în cauza R 1441/2009-2;

—	obligarea pârâtului să respingă opoziția nr. B1276692 și să admită în totalitate cererea de înregistrare nr. 5779351.

—	obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată;

—	în cazul în care cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs intervine în prezenta cauză, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate de reclamantă în procedurile din fața camerei de recurs și a diviziei de opoziție.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta.

Marca comunitară vizată: marca figurativă „ALPINE PRO SPORTSWEAR & EQUIPMENT” pentru produse din clasele 18, 24, 25 și 28 — cererea de înregistrare a unei mărci comunitare nr. 5779351.

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs.

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: marca comunitară figurativă „alpine”, înregistrată sub numărul 2165017 pentru produse din clasele 18 și 25.

Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția în parte.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

Motivele invocate: reclamanta consideră că decizia atacată încalcă articolul 65 alineatul (2) și articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului, întrucât camera de recurs a săvârșit un abuz de putere prin pronunțarea deciziei atacate, aceasta fiind lipsită de caracter obiectiv și de temei juridic, și a aplicat în mod eronat criteriile de determinare a unui risc de confuzie între marca anterioară și marca atacată.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/34

Acțiune introdusă la 24 septembrie 2010 — Fulmen/Consiliul

(Cauza T-439/10)

()

2010/C 328/58

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Fulmen (Teheran, Iran) (reprezentant: A. Kronshagen, avocat)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile reclamantei

—	Anularea punctului 11 secțiunea I B din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2010 al Consiliului privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului, precum și a Deciziei Consiliului din 26 iulie 2010 în măsura în care o privește pe reclamantă;

—	obligarea Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Reclamanta solicită anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 668/2010 al Consiliului din 26 iulie 2010 de punere în aplicare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 (1), precum și a Deciziei 2010/413/PESC a Consiliului (2), privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului cu scopul de a împiedica proliferarea nucleară, în măsura în care numele reclamantei a fost înscris pe lista referitoare la persoanele, entitățile și organismele ale căror fonduri și resurse economice sunt înghețate în temeiul acestei dispoziții.

În susținerea acțiunii, reclamanta arată că decizia atacată a Consiliului ar trebui anulată, întrucât nicio decizie pertinentă a unei autorități competente nu justifică, la momentul adoptării sale, includerea reclamantei pe lista organismelor care aveau legătură cu programul nuclear și balistic al Iranului.

Reclamanta invocă în plus o încălcare a garanțiilor procedurale în sensul că dreptul său la apărare și dreptul său la un proces echitabil ar fi fost încălcate, în măsura în care:

—	Consiliul nu ar fi motivat suficient decizia de a include numele reclamantei pe lista în litigiu;

—	decizia Consiliului nu ar fi fost precedată de o comunicarea a elementelor reținute în sarcina reclamantei; și

—	reclamanta nu ar fi fost în măsură să își valorifice în mod util punctul de vedere cu privire la aceste elemente.

(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2010 al Consiliului din 26 iulie 2010 de punere în aplicare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 195, p. 25).

(2) Decizia din 26 iulie 2010 a Consiliului privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO L 195, p. 39).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/34

Acțiune introdusă la 24 septembrie 2010 — Mahmoudian/Consiliul

(Cauza T-440/10)

()

2010/C 328/59

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Fereydoun Mahmoudian (Teheran, Iran) (reprezentant: A. Kronshagen, avocat)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile reclamantului

—	Anularea punctului 2 Secțiunea I A a Anexei la Regulamentul (UE) nr. 668/2010 al Consiliului privind măsuri restrictive împotriva Iranului, precum și a Deciziei Consiliului din 26 iulie 2010 în măsura în care se referă la reclamant;

—	obligarea Consiliul Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Reclamantul solicită anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 668/2010 de punere în aplicare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 (1), precum și a Deciziei 2010/413/PESC a Consiliului (2), privind măsuri restrictive împotriva Iranului în scopul de a împiedica proliferarea nucleară, în măsura în care numele reclamantului a fost înscris pe lista persoanelor, organismelor și entităților ale căror fonduri și resurse economice sunt înghețate în temeiul acestei dispoziții.

Motivele și principalele argumente invocate de reclamant sunt identice cu cele invocate în cadrul cauzei T-439/10, Fulmen/Consiliul, cu privire la societatea al cărei director general este reclamantul.

(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2010 de punere în aplicare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului

(2) Decizia 2010/413/PESC a Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO L 195, p. 39).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/35

Recurs introdus la 20 septembrie 2010 de Christian Kurrer împotriva Hotărârii pronunțate la 8 iulie 2010 de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-139/06, Kurrer/Comisia

(Cauza T-441/10 P)

()

2010/C 328/60

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurent: Christian Kurrer (Watermael-Boitsfort, Belgia) (reprezentant: M. Velardo, avocat)

Celelalte părți în proces: Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene

Concluziile recurentului

—	Anularea hotărârii pronunțate în cauza F-139/06, Kurrer/Comisia;

—	anularea acelei părți din decizia din 27 martie 2006 care privește încadrarea recurentului ca funcționar stagiar în gradul A*6 a doua treaptă;

—	alternativ, trimiterea cauzei la Tribunalul Funcției Publice spre rejudecare;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în procedura în primă instanță.

Motivele și principalele argumente

Prin prezentul recurs, se solicită anularea Hotărârii Tribunalului Funcției Publice (TFP) din 8 iulie 2010, pronunțată în cauza Kurrer/Comisia, F-139/06, de respingere a acțiunii prin care recurentul, fost agent temporar încadrat în gradul A*8, solicitase anularea deciziei Comisiei prin care aceasta: i) l-a numit administrator stagiar în urma unui concurs general publicat înainte de intrarea în vigoare a noului Statut al funcționarilor Uniunii Europene, în măsura în care prin această decizie recurentul era încadrat în gradul A*6 a doua treaptă în temeiul normelor noului statut și ii) nu i-a menținut punctele de promovare.

În susținerea recursului formulat, recurentul arată că articolul 5 alineatul (4) din anexa XIII la Statutul funcționarilor ar trebui interpretat în sensul că toți agenții temporari care au reușit la un concurs intern sau general ar trebui să își păstreze gradul la momentul încadrării acestora ca funcționari statutari, în timp ce TFP ar fi statuat că acest beneficiu trebuie rezervat numai agenților temporari care trec într-o categorie superioară în momentul titularizării.

Recurentul invocă în acest context patru motive, întemeiate pe:

—

o lipsă de motivare și pe o eroare de drept, întrucât TFP s-a pronunțat în mod foarte succint cu privire la discriminarea dintre agenții temporari recrutați de Comisia Europeană și agenții temporari recrutați de Parlamentul European și de Curtea de Conturi a Uniunii Europene, acestea din urmă păstrându-le, la încadrare, gradul și vechimea indiferent de încadrarea prevăzută în anunțul de concurs;

—	o încălcare a normelor de interpretare a dreptului comunitar, în măsura în care interpretarea urmată de TFP nu s-ar întemeia nici pe textul, nici pe logica articolului 5 alineatul (4) din anexa XIII la Statutul funcționarilor;

—

o încălcare a principiului egalității de tratament, a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și pe o eroare de drept, întrucât interpretarea urmată de TFP încalcă principiul potrivit căruia două situații care nu sunt esențial diferite nu pot fi tratate în mod diferit, în măsura în care nu ar exista o diferență esențială între agenții temporari titularizați la trecerea într-o altă categorie și agenții temporari clasificați ca funcționari ca urmare a unui concurs general; în plus, anumiți agenți temporari deveniți funcționari ca urmare a unui concurs general și-ar fi păstrat punctele de promovare spre deosebire de situația recurentului;

—	o încălcare a dreptului comunitar și în special pe vocația la o carieră și pe vocația agenților temporari de a deveni funcționari.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/36

Recurs introdus la 20 septembrie 2010 de Salvatore Magazzu împotriva Hotărârii pronunțate la 8 iulie 2010 de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-126/06, Magazzu/Comisia

(Cauza T-442/10 P)

()

2010/C 328/61

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurent: Salvatore Magazzu (Bruxelles, Belgia) (reprezentant: M. Velardo, avocat)

Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană

Concluziile recurentului

—	Anularea hotărârii pronunțate în cauza F-126/06, Magazzu/Comisia;

—	anularea acelei părți din decizia din 13 decembrie 2005 care privește încadrarea recurentului, de la 1 ianuarie 2006, ca funcționar stagiar în gradul A*6 a doua treaptă;

—	trimiterea cauzei la Tribunalul Funcției Publice spre rejudecare;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în procedura în primă instanță.

Motivele și principalele argumente

Motivele și principalele argumente invocate de reclamant sunt în esență identice sau similare cu cele invocate în cauza T-441/10 P, Kurrer/Comisia.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/36

Recurs introdus la 20 septembrie 2010 de Stefano Sotgia împotriva Hotărârii pronunțate la 8 iulie 2010 de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-130/06, Sotgia/Comisia

(Cauza T-443/10 P)

()

2010/C 328/62

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurent: Stefano Sotgia (Dublin, Irlanda) (reprezentant: M. Velardo, avocat)

Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană

Concluziile recurentului

—	Anularea hotărârii pronunțate în cauza F-130/06, Sotgia/Comisia;

—	anularea acelei părți din decizia din 11 aprilie 2006 care privește încadrarea recurentului, de la 16 aprilie 2006, ca funcționar stagiar în gradul A*6 a doua treaptă;

—	alternativ, trimiterea cauzei la Tribunalul Funcției Publice spre rejudecare;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în procedura în primă instanță

Motivele și principalele argumente

Motivele și principalele argumente invocate de reclamant sunt în esență identice sau similare cu cele invocate în cauza T-441/10 P, Kurrer/Comisia.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/36

Acțiune introdusă la 23 septembrie 2010 — Apple/OAPI — Iphone Media (IPH IPHONE)

(Cauza T-448/10)

()

2010/C 328/63

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Apple, Inc. (Cupertino, USA) (reprezentanți: M. Engelman, barrister, și J. Olsen, solicitor)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Iphone Media, SA (Sevilla, Spania)

Concluziile reclamantei

—	Anularea Deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) pronunțate la 21 iulie 2010 în cauza R 1084/2009-4;

—	admiterea opoziției reclamantei;

—

în subsidiar, admiterea opoziției reclamantei în ceea ce privește bunuri și servicii pentru care se constată existența unui risc de confuzie și/sau în ceea ce privește bunuri și servicii pentru care se stabilește că există riscul ca utilizarea mărcii a cărei înregistrare se solicită să genereze un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii reclamantei sau să aducă atingere acestora;

—	obligarea celeilalte părți în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Marca comunitară vizată: marca figurativă „IPH IPHONE” pentru produse și servicii din clasele 16, 35, 38, 41 și 42 — cererea de înregistrare a mărcii comunitare nr. 5562822

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: reclamanta

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: înregistrarea nr. 2901007 ca marcă comunitară a mărcii verbale „IPHONE” pentru produse și servicii din clasele 9, 38 și 42

Decizia diviziei de opoziție: admite în parte opoziția

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac

Motivele invocate: Reclamanta consideră că decizia atacată încalcă articolul 8 alineatul (1) litera (b) și articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului întrucât camera de recurs a aplicat în mod greșit dispozițiile acestor articole la marca atacată.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/37

Acțiune introdusă la 24 septembrie 2010 — ClientEarth/Consiliul

(Cauza T-452/10)

()

2010/C 328/64

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: ClientEarth (Londra, Regatul Unit) (reprezentant: S. Hockman QC, Barrister)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile reclamantei

—	Constatarea încălcării de către pârât a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 (1);

—	constatarea încălcării de către Consiliu a articolului 294 alineatul (6) TFUE prin neinformarea completă a Parlamentului European cu privire la motivele care l-au condus la adoptarea poziției sale în prima lectură;

—	anularea deciziei atacate din 26 iulie 2010 (numărul de referință 15/c/01/10), prin care Consiliul a oferit un răspuns negativ în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, refuzând prezentarea documentului nr. 6865/09;

—	obligarea pârâtului să ofere acces la documentul solicitat și

—	obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ale reclamantei potrivit articolului 87 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, inclusiv a cheltuielilor intervenienților.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul prezentei acțiuni, reclamanta solicită, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea Deciziei Consiliului din 26 iulie 2010, prin care pârâtul a respins cererea de acces a reclamantei la documentul nr. 6865/09, care cuprinde un aviz al Serviciului juridic al pârâtului privind propunerea Comisiei de reformare a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 și, în special, amendamentele propuse de Parlamentul European cuprinse în raportul Cashman.

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă următoarele motive:

În primul rând, aceasta susține că decizia atacată încalcă articolul 4 alineatul (2) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 și articolul 294 alineatul (6) TFUE. Divulgarea avizului juridic solicitat nu ar aduce atingere protecției avizelor juridice și nici interesului Consiliului de a solicita și de a primi avize directe, obiective și complete. Prima lectură a procedurii legislative ar trebui să implice divulgarea avizelor juridice privind admisibilitatea amendamente propuse de Parlamentul European.

În al doilea rând, decizia atacată încalcă articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001. Articolul 4 alineatul (3) nu este aplicabil protecției avizelor juridice. Chiar presupunând că ar fi aplicabil, divulgarea avizului solicitat nu ar aduce atingere în mod grav procesului decizional al Consiliului. Divulgarea nu ar aduce atingere capacității serviciului juridic de a apăra poziția Consiliului în procedurile jurisdicționale independent de orice influență externă și nici independenței Serviciului juridic al Consiliului, nici nu ar împiedica discuțiile interne ale Consiliului cu privire la amendamentele Parlamentului European.

În plus, decizia atacată încalcă articolul 4 alineatul (2) ultima liniuță și articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, întrucât Consiliul nu a verificat dacă există un interes public superior care să justifice divulgarea și nici nu a oferit o motivare detaliată pentru refuzul de a divulga documentul. Consiliul nu pune în balanță protecția avizelor juridice și interesul general ca documentul să fie făcut accesibil, ținând seama de avantajele care rezultă din transparența crescută și din faptul că accesul la avizul solicitat ar permite o mai bună participare a cetățenilor la procesul de reformare a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001, care privește publicul în general în măsura în care îi oferă acestuia temeiul pentru exercitarea drepturilor sale de acces la documente deținute de instituțiile Uniunii.

În final, decizia atacată încalcă articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, întrucât respinge cererea de acces parțial la documentul solicitat.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001 L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/38

Acțiune introdusă la 24 septembrie 2010 — Northern Ireland Department of Agriculture and Rural Development/Comisia

(Cauza T-453/10)

()

2010/C 328/65

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Ireland Department of Agriculture and Rural Development (Belfast, Regatul Unit) (reprezentanți: K. Brown, solicitor și D. Wyatt QC, barrister)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantului

—

Anularea Deciziei nr. 2010/399/UE a Comisiei (1) [notificată cu numărul C(2010) 4894] din 15 iulie 2010, în măsura în care se referă la o înregistrare privind o corecție forfetară de 5 % pentru anumite cheltuieli în valoare de 18 600 258,71 de euro efectuate de Irlanda de Nord în cadrul exercițiului fiscal 2007 și

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul prezentei acțiuni, reclamantul solicită, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea în parte a Deciziei nr. 2010/399/UE a Comisiei [notificată cu numărul C(2010) 4894] din 15 iulie 2010, în măsura în care aceasta a exclus de la finanțarea din fondurile Uniunii Europene o înregistrare referitoare la o corecție forfetară de 5 % pentru anumite cheltuieli în valoare de 18 600 258,71 de euro efectuate de Irlanda de Nord în cadrul exercițiului fiscal 2007.

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă următoarele motive:

În primul rand, Comisia a adoptat această decizie în ceea ce privește înregistrarea contestată întemeindu-se pe erori de fapt și de drept, în măsura în care deficiențele din cadrul controalelor esențiale identificate de aceasta și posibilele lor consecințe asupra declarației privind hectarele eligibile în cursul anului de solicitări 2006 nu ar fi putut justifica posibilitatea unei de 5 % pentru totalitatea cheltuielilor relevante din anul respectiv ale Irlandei de Nord. Astfel de supradeclarări nu ar fi putut determina majorarea valorilor de referință care decurg din plățile efectuate în favoarea fermierilor în cursul anilor 2002-2002 și, în consecință, nu ar fi putut decât să conducă la creșterea numărului, iar nu a valorii, drepturilor de plată stabilite în 2005. Aproximativ 78 % din valoarea drepturilor de plată care trebuie acordate și împărțite între hectarele eligibile declarate de fermieri în 2005 au fost determinate cu ajutorul plăților acordate fermierilor interesați în cursul anilor 2000-2002, iar acest procent nu ar fi afectat de erorile de calcul referitoare la numărul de hectare eligibile în 2005, care au fost repetate în 2006. În plus, dispozițiile privind reducerile și scutirile sau sancțiunile se aplică sub rezerva principiului modificării retroactive a drepturilor de plată și a principiului potrivit căruia dacă un fermier face o supradeclarare privind hectarele eligibile și drepturile de plată, însă suprafața agricolă considerată eligibilă este suficientă pentru a activa toate drepturile de plată la care acesta este îndreptățit în mod efectiv, nu se aplică nicio sancțiune. Comisia a interpretat eronat dispozițiile care prevăd aceste principii și, prin urmare, a supraestimat în mod semnificativ sumele care se pot recupera de la fermieri în Irlanda de Nord, având în vedere supradeclararea din cursul anului de solicitări 2006.

În plus, Comisia a încălcat principiul proporționalității în măsura în care a apreciat pierderea probabilă la 5 % din totalitatea cheltuielilor ocazionate, deși principiul fundamental care trebuie aplicat în situațiile în care nu se pot aprecia cu exactitate pierderile aduse respectivelor fonduri de finanțare ale Uniunii Europene este acela că nivelul corecției trebuie să fie în mod precis corelat cu pierderea probabilă. Această apreciere efectuată de Comisie a fost întemeiată pe două premise eronate. Prima dintre ele se referă la faptul că nu este relevant dacă erorile privind supraevaluarea terenului eligibil în 2005 și în 2006 nu ar fi putut avea niciun efect advers privind aproximativ 78 % din drepturile de plată totale care trebuie acordate fermierilor și, în consecință, nu ar fi putut supune unui risc finanțarea. În plus, a doua premisă eronată este aceea că sumele care se pot recupera de la fermieri în Irlanda de Nord în eventualitatea unor supradeclarări în 2006 au fost supraestimate în mod semnificativ de către Comisie. În sfârșit, în măsura în care Comisia a aplicat o corecție forfetară de 5 % în temeiul unei supraestimări importante a pierderii probabile efective aduse fondurilor de finanțare ale Uniunii Europene, rezultă că, în împrejurările din speță, o corecție forfetară de 5 % a fost excesivă și, așadar, disproporționată.

(1) Decizia Comisiei din 15 iulie 2010 de excludere de la finanțarea din fondurile Uniunii Europene a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul secțiunii Garantare a Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA), în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) [notificată cu numărul C(2010) 4894] (JO L 2010 L 184, p. 6).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/39

Acțiune introdusă la 30 septembrie 2010 — Anicav/Comisia

(Cauza T-454/10)

()

2010/C 328/66

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Associazione Nazionale degli Industriali delle Conserve Alimentari Vegetali (Anicav) (Napoli, Italia) (reprezentanți: J. da Cruz Vilaça, S. Estima Martins și S. Carvalho de Sousa, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—	Anularea dispozițiilor articolului 52 și ale anexei VIII la Regulamentul nr. 1580/2007 al Comisiei (1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 687/2010 al Comisiei (2); și

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul prezentei acțiuni, reclamanta solicită, în conformitate cu articolul 263 TFUE, anularea în parte a Regulamentului nr. 1580/2007 al Comisiei, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 687/2010 al Comisiei.

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă următoarele motive:

În primul rând, reclamanta susține că măsura contestată încalcă Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (denumit în continuare „Regulamentul unic OCP”) (JO L 299, p. 1, rectificare în JO 2009, L 37, p. 14).

Prin faptul că (i) nu a inclus activitățile de transformare în Anexa VIII la Regulamentul nr. 1580/2007 al Comisiei și (ii) nu a exclus activitățile de preparare, ambalare și transformare ulterioară din valoarea producției comercializate de produse destinate transformării, măsura contestată încalcă Regulamentul unic OCP, în măsura în care acesta din urmă prevede că dispozițiile referitoare la organizațiile de producători, și anume acordarea unui ajutor, se aplică numai produselor vizate de organizarea comună a piețelor agricole în sectorul fructelor și legumelor.

În al doilea rând, reclamanta susține că măsura contestată încalcă principiul nediscriminării; întrucât acordă organizațiilor de producători un ajutor privind operațiuni industriale realizate și de industrii private, măsura contestată încalcă principiul nediscriminării care interzice ca situații comparabile să fie tratate în mod diferit, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv.

În sfârșit, reclamanta susține că măsura contestată încalcă principiul proporționalității; prin faptul că acordă organizațiilor de producători un ajutor privind operațiuni industriale realizate și de industrii private, măsura contestată încalcă principiul proporționalității, în măsura în care acesta depășește ceea ce ar fi necesar pentru atingerea unui obiectiv ipotetic al Politicii agricole comune referitor la integrarea verticală a organizațiilor de producători.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1580/2007 al Comisiei din 21 decembrie 2007 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (CE) nr. 2200/96, (CE) nr. 2201/96 și (CE) nr. 1182/2007 ale Consiliului în sectorul fructelor și legumelor (JO L 350, p. 1).

(2) Regulamentul (UE) nr. 687/2010 al Comisiei din 30 iulie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1580/2007 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (CE) nr. 2200/96, (CE) nr. 2201/96 și (CE) nr. 1182/2007 ale Consiliului în sectorul fructelor și legumelor (JO L 199, p. 12).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/39

Acțiune introdusă la 27 septembrie 2010 — McBride/Comisia

(Cauza T-458/10)

()

2010/C 328/67

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Peter McBride (Downings, Irlanda) (reprezentanți: A. Collins SC, N. Travers, Barrister și D. Barry, Solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantului

—

Anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4758 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori către Irlanda de respingerea a unei cereri de capacitate de siguranță privind un nou vas de pescuit, Peadar Elaine II, și de înlocuire a deciziei privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 privind cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor celui de al patrulea Program de orientare plurianual (POP IV) în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în măsura în care îl privește pe reclamant, prin Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2006, Boyle și alții/Comisia (T-218/03-T-240/03, Rec., p. II-1699), și

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul prezentei cereri, reclamantul solicită, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4758 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori către Irlanda de respingerea a unei cereri de capacitate de siguranță privind un nou vas de pescuit, Peadar Elaine II, și de înlocuire a deciziei privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 privind cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor celui de al patrulea Program de orientare plurianual (POP IV) în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în măsura în care îl privește pe reclamant, prin Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2006, Boyle și alții/Comisia (T-218/03-T-240/03, Rec., p. II-1699).

În susținerea cererii sale, reclamantul invocă următoarele motive:

În primul rând, reclamantul susține că pârâta a acționat fără o bază legală. Articolul 4 alineatul (2) din Decizia 97/413/CE a Consiliului din 26 iunie 1997 privind obiectivele și modalitățile vizând restructurarea, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1997 și 31 decembrie 2001, a sectorului pescuitului comunitar în vederea realizării unui echilibru durabil între resurse și exploatarea acestora (JO L 175, p. 27) continuă să constituie temeiul legal corespunzător al deciziei atacate și, astfel, Comisia nu a avut o bază legală pentru adoptarea valabilă a deciziei sub forma unei decizii ad hoc.

În al doilea rând, reclamantul susține că Comisia a încălcat o normă fundamentală de procedură. Reclamantul susține că decizia atacată ar fi trebuit, în temeiul Deciziei 97/413/CE a Consiliului, să fie adoptată potrivit procedurii comitetului de gestionare și că, întrucât a ales să adopte decizia ad hoc, Comisia a acționat cu încălcarea unei norme fundamentale de procedură.

În al treilea rând, reclamantul susține că prin interpretarea greșită a articolului 4 alineatul (2) din Deciziei 97/413/CE a Consiliului, Comisia și-a depășit competența, în special prin faptul că s-a bazat pe criterii nerelevante și a ignorat definiția „efortului de pescuit” prevăzută de Decizia 97/413/CE și de legislația comunitară privind pescuitul aplicabilă la data depunerii cererii reclamantului pentru tonajul de siguranță în decembrie 2001.

În plus, se susține că decizia atacată conține o serie de erori vădite în aprecierea cererii reclamantului pentru tonajul de siguranță. În special, reclamantul susține că decizia Comisiei de refuzare a cererii reclamantului din cauza utilizării pentru Peadar Elaine II a capacității de înlocuire a unui număr de vase mai mici însemna că nu exista o creștere a capacității totale a sectorului polivalent al flotei de pescuit irlandeze la data înregistrării acestei nave și este neîntemeiată.

În sfârșit, reclamantul susține i-a fost încălcat de către Comisie dreptul său la bună administrare. Se susține că refuzul Comisiei de a evalua pe fond cerea sa constituie o încălcare a obligației care îi revine acesteia în temeiul articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și, în special, a dreptului său, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Decizia 97/413/CE la o evaluare „echitabilă și într-un termen rezonabil a cererii sale”.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/40

Acțiune introdusă la 27 septembrie 2010 — McBride/Comisia

(Cauza T-459/10)

()

2010/C 328/68

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Hugh McBride (Downings, Irlanda) (reprezentanți: A. Collins SC, N. Travers, Barrister și D. Barry, Solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantului

—

Anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4748 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori adresate Irlandei, prin care s-a respins cererea referitoare la capacitatea de siguranță privind o nouă navă de pescuit, Heather Jane II, și a fost înlocuită decizia privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 cu privire la cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor POP IV în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în ceea ce privește reclamantul, prin Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2006, Boyle și alții/Comisia (cauzele conexate T-218/03-T-240/03, Rec., p. II-1699) și

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul prezentei acțiuni, reclamantul solicită, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4748 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori adresate Irlandei, prin care s-a respins cererea referitoare la capacitatea de siguranță privind o nouă navă de pescuit, Heather Jane II, și a fost înlocuită decizia privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 cu privire la cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor POP IV în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în ceea ce privește reclamantul, prin Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2006, Boyle și alții/Comisia (cauzele conexate T-218/03-T-240/03, Rec., p. II-1699).

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă următoarele motive:

În primul rând, reclamantul susține că pârâta a acționat în lipsa unui temei legal. Articolul 4 alineatul (2) din Decizia 97/413/CE a Consiliului din 26 iunie 1997 privind obiectivele și modalitățile vizând restructurarea, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1997 și 31 decembrie 2001, a sectorului pescuitului comunitar, în vederea realizării unui echilibru durabil între resurse și exploatarea acestora (JO L 175, p. 27) continuă să constituie temeiul legal adecvat pentru decizia atacată și, astfel, Comisia nu a avut un temei legal pentru adoptarea deciziei sub forma unei decizii ad hoc.

În al doilea rând, reclamantul susține că Comisia a comis o încălcare a normelor fundamentale de procedură. Reclamantul susține că decizia atacată ar fi trebuit, în temeiul Deciziei 97/413/CE a Consiliului, să fie adoptată în conformitate cu procedura comitetului de gestionare și că, prin faptul că a ales să adopte decizia pe un temei ad hoc, Comisia a acționat cu încălcarea normelor fundamentale de procedură.

În al treilea rând, reclamantul susține că, prin interpretarea eronată a articolului 4 alineatul (2) din Decizia 97/413/CE a Consiliului, Comisia și-a depășit competența, în special prin faptul că s-a întemeiat pe criterii nerelevante și nu a ținut seama de definiția „efortului de pescuit” prevăzută de Decizia 97/413/CE a Consiliului și de legislația comunitară în domeniul pescuitului aplicabilă la momentul depunerii cererii reclamantului privind tonajul de siguranță în decembrie 2001.

În plus, se susține că decizia atacată conține o serie de erori vădite în ceea ce privește aprecierea cererii reclamantului referitoare la tonajul de siguranță. În special, reclamantul susține că este neîntemeiată decizia Comisiei de a respinge cererea acestuia ca urmare a utilizării pentru Heather Jane II a unei capacități de înlocuire provenind de la mai multe nave mai mici, întrucât aceasta nu determină o creștere a capacității totale a segmentului polivalent al flotei irlandeze la data înregistrării acelei nave.

În sfârșit, reclamantul arată că a fost încălcat de Comisie dreptul la bună administrare. Se susține că refuzul Comisiei de a aprecia temeinicia cererii sale constituie o încălcare a obligațiilor ce revin acesteia în temeiul articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și, în special, a dreptului său, recunoscut la articolul 4 alineatul (2) din Decizia 97/413/CE a Consiliului, la o evaluare a cererii sale în mod „echitabil și într-un termen rezonabil”.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/41

Acțiune introdusă la 27 septembrie 2010 — Mullglen/Comisia

(Cauza T-460/10)

()

2010/C 328/69

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Mullglen Ltd (Killybegs, Irlanda) (reprezentanți: A. Collins SC, N. Travers, Barrister, și D. Barry, Solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—

Anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4757 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori către Irlanda și care a fost notificată reclamantei la 16 iulie 2010 de respingere a unei cereri de capacitate de siguranță privind un nou trauler oceanic pentru înlocuirea MFV Pacelli, și de înlocuire a deciziei privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 privind cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor POP IV în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în măsura în care o privește pe reclamantă, prin Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2006, Boyle și alții/Comisia (cauzele conexate T-218/03-T-240/03, Rec., p. II-1699) și

—	obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul prezentei cereri, reclamanta solicită, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4757 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori către Irlanda, care a fost notificată reclamantei la 16 iulie 2010, de respingere a unei cereri de capacitate de siguranță privind un nou trauler oceanic pentru înlocuirea MFV Pacelli, și de înlocuire a deciziei privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 privind cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor POP IV în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în măsura în care îl privește pe reclamant, prin Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2006, Boyle și alții/Comisia (cauzele conexate T-218/03-T-240/03, Rec., p. II-1699).

În susținerea cererii sale, reclamanta invocă următoarele motive:

În primul rând, reclamanta susține că pârâta a acționat fără o bază legală. Articolul 4 alineatul (2) din Decizia 97/413/CE a Consiliului din 26 iunie 1997 privind obiectivele și modalitățile vizând restructurarea, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1997 și 31 decembrie 2001, a sectorului pescuitului comunitar în vederea realizării unui echilibru durabil între resurse și exploatarea acestora (JO L 175, p. 27) continuă să constituie temeiul legal corespunzător al deciziei atacate și, astfel, Comisia nu a avut o bază legală pentru adoptarea valabilă a deciziei sub forma unei decizii ad hoc.

În al doilea rând, reclamanta susține că Comisia a încălcat o normă fundamentală de procedură. Reclamantul susține că decizia atacată ar fi trebuit, în temeiul Deciziei 97/413/CE a Consiliului, să fie adoptată potrivit procedurii comitetului de gestionare și că, întrucât a ales să adopte decizia ad hoc, Comisia a acționat cu încălcarea unei norme fundamentale de procedură.

În al treilea rând, reclamanta susține că prin interpretarea greșită a articolului 4 alineatul (2) din Deciziei 97/413/CE a Consiliului, Comisia și-a depășit competența, în special prin faptul că s-a bazat pe criterii nerelevante și a ignorat definiția „efortului de pescuit” prevăzută de Decizia 97/413/CE și de legislația comunitară privind pescuitul aplicabilă la data depunerii cererii reclamantei pentru tonajul de siguranță în decembrie 2001.

În plus, se susține că decizia atacată conține o serie de erori vădite în aprecierea cererii reclamantei pentru tonajul de siguranță. În special, reclamanta susține că decizia Comisiei de refuzare a cererii reclamantei din cauza volumului mai mare sub puntea principală a noii nave propuse, în comparație cu nava Pacelli, precum și presupunerea acesteia că „efortul de pescuit” al noii nave propuse va fi mai mare decât cel al navei Pacelli sunt vădit viciate.

În sfârșit, reclamanta susține i-a fost încălcat de către Comisie dreptul său la un tratament egal. Se susține că respingerea de către Comisie a cererii sale din cauza volumului mai mare sub puntea principală a noii nave propuse constituie o mare diferență de tratament care conduce la o discriminare nepermisă împotriva sa în comparație cu abordarea complet diferită adoptată în privința soluționării unora dintre cererile de tonaj de siguranță suplimentar acceptate în Decizia 2003/245 a Comisiei, precum și în privința uneia dintre cererile respinse inițial prin decizia menționată, însă acceptată în Decizia Comisiei notificată cu numărul C(2010) 4765 din 13 iulie 2010.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/42

Acțiune introdusă la 27 septembrie 2010 — Boyle/Comisia

(Cauza T-461/10)

()

2010/C 328/70

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Cathal Boyle (Killybegs, Irlanda) (reprezentanți: A. Collins SC, N. Travers, Barrister, și D. Barry, Solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantului

—

Anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4751 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori către Irlanda și care a fost notificată reclamantului la 16 iulie 2010, de respingere a unei cereri de capacitate de siguranță privind un nou trauler oceanic pentru a înlocui MFV Marie Dawn, și de înlocuire a deciziei privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 privind cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor celui de al patrulea Program de orientare plurianual (POP IV) în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în măsura în care îl privește pe reclamant, prin Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2006, Boyle și alții/Comisia (cauzele conexate T-218/03-T-240/03, Rec., p. II-1699), și

—	obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul prezentei cereri, reclamantul solicită, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4751 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori către Irlanda și care a fost notificată reclamantului la 16 iulie 2010 de respingerea a unei cereri de capacitate de siguranță privind un nou trauler oceanic pentru înlocuirea MFV Marie Dawn, și de înlocuire a deciziei privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 privind cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor celui de al patrulea Program de orientare plurianual (POP IV) în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în măsura în care îl privește pe reclamant, prin Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2006, Boyle și alții/Comisia (cauzele conexate T-218/03-T-240/03, Rec., p. II-1699).

În susținerea cererii sale, reclamantul invocă următoarele motive:

În al treilea rând, reclamantul susține că prin interpretarea greșită a articolului 4 alineatul (2) din Decizia 97/413/CE a Consiliului, Comisia și-a depășit competența, în special prin faptul că s-a bazat pe criterii nerelevante și a ignorat definiția „efortului de pescuit” prevăzută de Decizia 97/413/CE și de legislația comunitară privind pescuitul aplicabilă la data depunerii cererii reclamantului pentru tonajul de siguranță în decembrie 2001.

În plus, se susține că decizia atacată conține o serie de erori vădite în aprecierea cererii reclamantului pentru tonajul de siguranță. În special, reclamantul susține că decizia Comisiei de refuzare a cererii reclamantului din cauza volumului mai mare sub puntea principală a noii nave propuse, în comparație cu Marie Dawn, precum și presupunerea acesteia că efortul de pescuit al noii nave propuse este mai mare decât cel al navei Marie Dawn sunt vădit viciate.

În sfârșit, reclamantul susține i-a fost încălcat de către Comisie dreptul său la un tratament egal. Se susține că respingerea de către Comisie a cererii sale din cauza volumului mai mare sub puntea principală a noii nave propuse constituie o mare diferență de tratament care conduce la o discriminare nepermisă împotriva sa în comparație cu abordarea complet diferită adoptată în privința soluționării unora dintre cererile de tonaj de siguranță suplimentar acceptate în Decizia 2003/245 a Comisiei, precum și în privința uneia dintre cererile respinse inițial prin decizia menționată, însă acceptată în Decizia Comisiei notificată cu numărul C(2010) 4765 din 13 iulie 2010.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/43

Acțiune introdusă la 27 septembrie 2010 — Flaherty/Comisia

(Cauza T-462/10)

()

2010/C 328/71

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Thomas Flaherty (Kilronan, Irlanda) (reprezentanți: A. Collins SC, N. Travers, Barrister și D. Barry, Solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantului

—

Anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4764 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori adresate Irlandei, prin care s-a respins cererea de creștere a capacității de siguranță cu privire la un nou trauler pelagic, preconizat să înlocuiască MFV Westward Isle, și a fost înlocuită decizia privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 cu privire la cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor POP IV în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în ceea ce privește reclamantul, prin Hotărârea Curții de Justiție din 17 aprilie 2008, Flaherty și alții/Comisia (cauzele conexate C-373/06 P, C-379/06 P și C-382/06 P, Rep., p. I-2649) și

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul prezentei acțiuni, reclamantul solicită, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4764 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori adresate Irlandei, prin care s-a respins cererea de creștere a capacității de siguranță cu privire la un nou trauler pelagic, preconizat să înlocuiască MFV Westward Isle, și a fost înlocuită decizia privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 cu privire la cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor POP IV în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în ceea ce privește reclamantul, prin Hotărârea Curții de Justiție din 17 aprilie 2008, Flaherty și alții/Comisia (cauzele conexate C-373/06 P, C-379/06 P și C-382/06 P, Rep., p. I 2649).

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă următoarele motive:

În plus, se susține că decizia atacată conține o serie de erori vădite în ceea ce privește aprecierea cererii reclamantului pentru creșterea tonajului de siguranță. În special, reclamantul susține că decizia Comisiei de a respinge cererea acestuia ca urmare a volumului mai mare sub puntea principală al noii nave propuse, în comparație cu Westward Isle, este în mod vădit eronată, ca de altfel și presupunerea acesteia că „efortul de pescuit” al noii nave propuse va fi mai mare decât cel al Westward Isle.

În sfârșit, reclamantul arată că i-a fost încălcat de către Comisie dreptul la egalitate de tratament. Se susține că respingerea de către Comisie a cererii, ca urmare a volumului mai mare sub puntea principală al noii nave propuse, constituie o diferență de tratament semnificativă care determină o discriminare nepermisă a acestuia în raport cu abordarea total diferită adoptată cu privire la evaluarea unora dintre cererile de creștre a tonajului de siguranță admise prin Decizia 2003/245 a Comisiei, precum și cu privire la una dintre cererile respinse inițial prin decizia menționată, dar admisă ulterior prin Decizia Comisiei din 13 iulie 2010 notificată cu numărul C(2010) 4765.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/44

Acțiune introdusă la 27 septembrie 2010 — Ocean Trawlers/Comisia

(Cauza T-463/10)

()

2010/C 328/72

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Ocean Trawlers Ltd (Killybegs, Irlanda) (reprezentanți: A. Collins SC, N. Travers, Barrister și D. Barry, Solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—

Anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4750 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori adresate Irlandei, prin care s-a respins cererea de creștere a capacității de siguranță cu privire la un nou trauler pelagic, preconizat să înlocuiască MFV Golden Rose, și a fost înlocuită decizia privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 cu privire la cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor POP IV în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în ceea ce privește reclamanta, prin Hotărârea Curții de Justiție din 17 aprilie 2008, Flaherty și alții/Comisia (cauzele conexate C-373/06 P, C-379/06 P și C-382/06 P, Rep., p. I-2649) și

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul prezentei acțiuni, reclamanta solicită, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4750 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori adresate Irlandei, prin care s-a respins cererea de creștere a capacității de siguranță cu privire la un nou trauler pelagic, preconizat să înlocuiască MFV Golden Rose, și a fost înlocuită decizia privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 cu privire la cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor POP IV în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în ceea ce privește reclamanta, prin Hotărârea Curții de Justiție din 17 aprilie 2008, Flaherty și alții/Comisia (cauzele conexate C-373/06 P, C-379/06 P și C-382/06 P, Rep., p. I-2649).

În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă următoarele motive:

În primul rând, reclamanta susține că pârâta a acționat în lipsa unui temei legal. Articolul 4 alineatul (2) din Decizia 97/413/CE a Consiliului din 26 iunie 1997 privind obiectivele și modalitățile vizând restructurarea, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1997 și 31 decembrie 2001, a sectorului pescuitului comunitar, în vederea realizării unui echilibru durabil între resurse și exploatarea acestora (JO L 175, p. 27) continuă să constituie temeiul legal adecvat pentru decizia atacată și, astfel, Comisia nu a avut un temei legal pentru adoptarea deciziei sub forma unei decizii ad hoc.

În al doilea rând, reclamanta susține că Comisia a comis o încălcare a normelor fundamentale de procedură. Reclamanta susține că decizia atacată ar fi trebuit, în temeiul Deciziei 97/413/CE a Consiliului, să fie adoptată în conformitate cu procedura comitetului de gestionare și că, prin faptul că a ales să adopte decizia pe un temei ad hoc, Comisia a acționat cu încălcarea normelor fundamentale de procedură.

În al treilea rând, reclamanta susține că, prin interpretarea eronată a articolului 4 alineatul (2) din Decizia 97/413/CE a Consiliului, Comisia și-a depășit competența, în special prin faptul că s-a întemeiat pe criterii nerelevante și nu a ținut seama de definiția „efortului de pescuit” prevăzută de Decizia 97/413/CE a Consiliului și de legislația comunitară în domeniul pescuitului aplicabilă la momentul depunerii cererii reclamantei pentru creșterea tonajulului de siguranță în decembrie 2001.

În plus, se susține că decizia atacată conține o serie de erori vădite în ceea ce privește aprecierea cererii reclamantei pentru creșterea tonajului de siguranță. În special, reclamanta susține că decizia Comisiei de a respinge cererea acesteia ca urmare a volumului mai mare sub puntea principală al noii nave propuse, în comparație cu Golden Rose, este în mod vădit eronată, ca de altfel și presupunerea acesteia că „efortul de pescuit” al noii nave propuse va fi mai mare decât cel al Golden Rose.

În sfârșit, reclamanta arată că i-a fost încălcat de către Comisie dreptul la egalitate de tratament. Se susține că respingerea de către Comisie a cererii, ca urmare a volumului mai mare sub puntea principală al noii nave propuse, constituie o diferență de tratament semnificativă care determină o discriminare nepermisă a acesteia în raport cu abordarea total diferită adoptată cu privire la evaluarea unora dintre cererile de creștre a tonajului de siguranță admise prin Decizia 2003/245 a Comisiei, precum și cu privire la una dintre cererile respinse inițial prin decizia menționată, dar admisă ulterior prin Decizia Comisiei din 13 iulie 2010 notificată cu numărul C(2010) 4765.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/45

Acțiune introdusă la 27 septembrie 2010 — Fitzpatrick/Comisia

(Cauza T-464/10)

()

2010/C 328/73

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Patrick Fitzpatrick (Kileany, Irlanda) (reprezentanți: A. Collins SC, N. Travers, Barrister și D. Barry, Solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantului

—

Anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4761 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori către Irlanda, și care a fost notificată reclamantului la 16 iulie 2010, de respingerea a unei cereri de capacitate de siguranță privind o propunere de nou trauler oceanic care să înlocuiască MFV Shauna Ann, și de înlocuire a deciziei privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 privind cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor celui de al patrulea Program de orientare plurianual (POP IV) în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în măsura în care îl privește pe reclamant, prin Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2006, Boyle și alții/Comisia (T-218/03-T-240/03, Rec., p. II-1699), și

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul prezentei cereri, reclamantul solicită, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4761 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori către Irlanda, și care a fost notificată reclamantului la 16 iulie 2010, de respingerea a unei cereri de capacitate de siguranță privind o propunere de nou trauler oceanic care să înlocuiască MFV Shauna Ann, și de înlocuire a deciziei privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 privind cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor celui de al patrulea Program de orientare plurianual (POP IV) în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în măsura în care îl privește pe reclamant, prin Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2006, Boyle și alții/Comisia (T-218/03-T-240/03, Rec., p. II-1699).

În susținerea cererii sale, reclamantul invocă următoarele motive:

În plus, se susține că decizia atacată conține o serie de erori vădite în aprecierea cererii reclamantului pentru tonajul de siguranță. În special, reclamantul susține că decizia Comisiei de refuzare a cererii reclamantului pentru acest motiv este neîntemeiată, în condițiile în care utilizarea pentru Shauna Ann a capacității de înlocuire a unui număr de vase mai mici însemna că nu exista o creștere a capacității totale a sectorului polivalent al flotei de pescuit irlandeze la data înregistrării acestei nave.

În sfârșit, reclamantul susține i-a fost încălcat de către Comisie dreptul său la bună administrare. Se susține că refuzul Comisiei de a evalua pe fond cerea sa constituie o încălcare a obligației care îi revine acesteia în temeiul articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (JO 2010 C 83, p. 389) și, în special, a dreptului său, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Decizia 97/413/CE la o evaluare „echitabilă și într-un termen rezonabil a cererii sale”.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/46

Acțiune introdusă la 27 septembrie 2010 — McHugh/Comisia

(Cauza T-465/10)

()

2010/C 328/74

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Eamon McHugh (Killybegs, Irlanda) (reprezentanți: A. Collins SC, N. Travers, Barrister și D. Barry, Solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantului

—

Anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4767 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori către Irlanda de respingerea a unei cereri de capacitate de siguranță privind un nou trauler oceanic, Antartic, și de înlocuire a deciziei privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 privind cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor celui de al patrulea Program de orientare plurianual (POP IV) în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în măsura în care îl privește pe reclamant, prin Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2006, Boyle și alții/Comisia (T-218/03-T-240/03, Rec., p. II-1699), și

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul prezentei cereri, reclamantul solicită, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4767 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori către Irlanda de respingerea a unei cereri de capacitate de siguranță privind un nou trauler oceanic, Antartic, și de înlocuire a deciziei privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 privind cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor celui de al patrulea Program de orientare plurianual (POP IV) în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în măsura în care îl privește pe reclamant, prin Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2006, Boyle și alții/Comisia (T-218/03-T-240/03, Rec., p. II-1699).

În susținerea cererii sale, reclamantul invocă următoarele motive:

În plus, se susține că decizia atacată conține o serie de erori vădite în aprecierea cererii reclamantului pentru tonajul de siguranță. În special, reclamantul susține că decizia Comisiei de refuzare a cererii reclamantului din cauza volumului mai mare sub puntea principală a noii nave propuse, Antartic, precum și presupunerea acesteia că efortul de pescuit al noii nave propuse este mai mare decât cel al navei înlocuite sunt vădit viciate.

În sfârșit, reclamantul susține i-a fost încălcat de către Comisie dreptul său la un tratament egal. Se susține că respingerea de către Comisie a cererii sale din cauza volumului mai mare sub puntea principală a noii nave propuse constituie o mare diferență de tratament care conduce la o discriminare nepermisă împotriva sa în comparație cu abordarea complet diferită adoptată în privința soluționării unora dintre cererile de tonaj de siguranță suplimentar acceptate în Decizia 2003/245 a Comisiei, precum și în privința uneia dintre cererile respinse inițial prin decizia menționată, însă acceptată în decizia cuprinsă în Decizia Comisiei notificată cu numărul C(2010) 4765 din 13 iulie 2010.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/47

Acțiune introdusă la 27 septembrie 2010 — Hannigan/Comisia

(Cauza T-466/10)

()

2010/C 328/75

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Eugene Hannigan (Killybegs, Irlanda) (reprezentanți: A. Collins SC, N. Travers, Barrister și D. Barry, Solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantului

—

Anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4754 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori adresate Irlandei, prin care s-a respins cererea referitoare la capacitatea de siguranță privind o nouă navă de pescuit, Niamh Eoghan, și a fost înlocuită decizia privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 cu privire la cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor POP IV în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în ceea ce privește reclamantul, prin Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2006, Boyle și alții/Comisia (cauzele conexate T-218/03-T-240/03, Rec., p. II-1699) și

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul prezentei acțiuni, reclamantul solicită, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4754 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori adresate Irlandei, prin care s-a respins cererea referitoare la capacitatea de siguranță privind o nouă navă de pescuit, Niamh Eoghan, și a fost înlocuită decizia privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 cu privire la cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor POP IV în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în ceea ce privește reclamantul, prin Hotărârea Tribunalului din 13 iunie 2006, Boyle și alții/Comisia (cauzele conexate T-218/03-T-240/03, Rec., p. II-1699).

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă următoarele motive:

În plus, se susține că decizia atacată conține o serie de erori vădite în ceea ce privește aprecierea cererii reclamantului referitoare la tonajul de siguranță. În special, reclamantul susține că este neîntemeiată decizia Comisiei de a respinge cererea acestuia ca urmare a utilizării pentru Niamh Eoghan a unei capacități de înlocuire provenind de la mai multe nave mai mici, întrucât aceasta nu determină o creștere a capacității totale a segmentului polivalent al flotei irlandeze la data înregistrării acelei nave.

În sfârșit, reclamantul arată că i-a fost încălcat de Comisie dreptul la bună administrare. Se susține că refuzul Comisiei de a aprecia temeinicia cererii sale constituie o încălcare a obligațiilor ce revin acesteia în temeiul articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și, în special, a dreptului său, recunoscut la articolul 4 alineatul (2) din Decizia 97/413/CE a Consiliului, la o evaluare a cererii sale în mod „echitabil și într-un termen rezonabil”.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/48

Acțiune introdusă la 27 septembrie 2010 — Murphy/Comisia

(Cauza T-467/10)

()

2010/C 328/76

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Larry Murphy (Castletownbere, Irlanda) (reprezentanți: A. Collins SC, N. Travers, Barrister, și D. Barry, Solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantului

—

Anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4753 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori adresate Irlandei, prin care s-a respins cererea de creștere a capacității de siguranță cu privire la un nou trauler pelagic, preconizat să înlocuiască MFV Menhaden, și a fost înlocuită decizia privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 cu privire la cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor POP IV în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în ceea ce privește reclamantul, prin Hotărârea Curții de Justiție din 17 aprilie 2008, Flaherty și alții/Comisia (cauzele conexate C-373/06 P, C-379/06 P și C-382/06 P, Rep., p. I-2649) și

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul prezentei acțiuni, reclamantul solicită, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea Deciziei Comisiei notificate cu numărul C(2010) 4753 din 13 iulie 2010 sub forma unei scrisori adresate Irlandei, prin care s-a respins cererea de creștere a capacității de siguranță cu privire la un nou trauler pelagic, preconizat să înlocuiască MFV Menhaden, și a fost înlocuită decizia privind cererea menționată cuprinsă în Decizia 2003/245 a Comisiei din 4 aprilie 2003 cu privire la cererile primite de Comisie de extindere a obiectivelor POP IV în scopul îmbunătățirii siguranței, navigației maritime, igienei, calității produselor și condițiilor de muncă pentru navele cu o lungime totală mai mare de 12 metri (JO L 90, p. 48), care a fost anulată, în ceea ce privește reclamantul, prin Hotărârea Curții de Justiție din 17 aprilie 2008, Flaherty și alții/Comisia (cauzele conexate C-373/06 P, C-379/06 P și C-382/06 P, Rep., p. I-2649).

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă următoarele motive:

În plus, se susține că decizia atacată conține o serie de erori vădite în ceea ce privește aprecierea cererii reclamantului pentru creșterea tonajului de siguranță. În special, reclamantul susține că decizia Comisiei de a respinge cererea acestuia ca urmare a volumului mai mare sub puntea principală al noii nave propuse, în comparație cu Menhaden, este în mod vădit eronată, ca de altfel și presupunerea acesteia că „efortul de pescuit” al noii nave propuse va fi mai mare decât cel al Menhaden.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/49

Acțiune introdusă la 4 octombrie 2010 — Republica Portugheză/Comisia

(Cauza T-475/10)

()

2010/C 328/77

Limba de procedură: portugheza

Părțile

Reclamantă: Republica Portugheză (reprezentanți: L. Inez Fernandes, agent, asistat de C. Botelho Moniz și P. Gouveia e Melo, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—	Anularea Deciziei C(2010) 4891 final a Comisiei din 20 iulie 2010 privind taxa parafiscală pentru promovarea vinului pusă în aplicare de Portugalia — Cazul C-43/2004 (ex NN 38/2003) În subsidiar, în cazul în care Tribunalul nu ar admite primul capăt de cerere:

—	anularea condițiilor a șaptea și a noua prevăzute la articolul 3 alineatul (2) al deciziei; În ambele cazuri:

—	obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

(a)	Eroare de drept, întrucât atunci când acea parte din veniturile realizate din taxa de promovare care este afectată pentru finanțarea sprijinului pentru promovarea și publicitatea la vin a fost calificată drept resurse de stat, s-a încălcat articolul 107 alineatul (1) din tratat.

(b)

Eroare de drept, întrucât s-au încălcat articolele 107 alineatul (1) și 296 din tratat și Regulamentul (CE) nr. 1860/2004 al Comisiei (1), în măsura în care Comisia a calificat drept ajutor de stat sprijinul pentru promovarea și publicitatea la vin, fără a analiza dacă acesta ar putea restrânge concurența pe piață și dacă nu putea constitui un ajutor de minimis.

(c)

Eroare de apreciere a faptelor, întrucât s-a considerat că taxa pentru promovarea vinului, ca instrument de finanțare a acțiunilor de promovare și de publicitate la vin în alte state membre și în țări terțe, discriminează produsele importate și încalcă articolul 110 TFUE; încălcarea principiului bunei administrări‚ întrucât Comisia nu a pus în aplicare nicio măsură de investigare suplimentară după cererea de informații din 24 aprilie 2006 pentru a înlătura îndoielile pe care le avea cu privire la acest aspect;

(d)

Eroare de drept în ceea ce privește aplicarea articolului 108 TFUE și a articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 (2), precum și a principiilor proporționalității și egalității de tratament, în măsura în care și dacă s-ar considera că analiza efectuată de Comisie în decizie este legală (quod non), cea de a șaptea condiție prevăzută la articolul 3 alineatul (2) al deciziei ar fi în contradicție cu această analiză și cu concluziile reținute de Comisie în motivarea deciziei;

(e)

Eroare de drept, în măsura în care cea de a noua condiție prevăzută la articolul 3 alineatul (2) al deciziei încalcă articolele 108 TFUE și 296 TFUE, articolele 6 alineatul (1) și 7 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, precum și principiile proporționalității și egalității de tratament și dreptul la apărare.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1860/2004 al Comisiei din 6 octombrie 2004 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE în cazul ajutorului de minimis în sectorul agricol și în sectorul pescuitului (JO L 325, p. 10, Ediție specială 08/vol. 2, p. 177)

(2) Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (JO L 83, p. 1, Ediție specială 08/vol. 1, p. 41).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/50

Acțiune introdusă la 8 octombrie 2010 — The Pukka Luggage Company/OAPI — Jesus Miguel Azpiroz Arruti (PUKKA)

(Cauza T-483/10)

()

2010/C 328/78

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: The Pukka Luggage Company Ltd (Londra, Regatul Unit) (reprezentanți: K. E. Gilbert și M. H. Blair, Solicitors)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Jesús Miguel Azpiroz Arruti (San Sebastian, Spania)

Concluziile reclamantei

—	Anularea deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 29 iulie 2010 în cauza R 1175/2008-4;

—	În subsidiar, anularea deciziei atacate cu privire la admiterea opoziției în privința „bagaje”;

—	Sau în subsidiar, anularea deciziei atacate cu privire la admiterea opoziției în privința „valize rigide, valize pe rotile rigide”;

—	obligarea OAPI și a celeilalte părți în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs la plata cheltuielilor de judecată și a cheltuielilor suportate de reclamantă.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta

Marca comunitară vizată: marca verbală „PUKKA” pentru produse din clasa 18 — cererea de înregistrare nr. 4061545

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: marca figurativă spaniolă „PUKAS” înregistrată sub numărul 1570450 pentru produse din clasa 18; marca figurativă comunitară „PUKAS” înregistrată sub numărul 19802 pentru produse și servicii din clasele 25, 28 și 39

Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția în parte

Decizia camerei de recurs: respinge recursul

Motivele invocate: reclamanta consideră că decizia atacată încalcă articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 207/2009 întrucât camera de recurs a apreciat în mod eronat similitudinea bunurilor și similitudinea mărcii în litigiu în raport cu marca anterioară.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/50

Acțiune introdusă la 14 octombrie 2010 — Gas Natural Fenosa SDG/Comisia

(Cauza T-484/10)

()

2010/C 328/79

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Gas Natural Fenosa SDG, SA (Madrid, Spania) (reprezentanți: F. González Díaz și F. Salerno, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—	Anularea deciziei Comisiei din 29 septembrie 2010, în temeiul articolului 263 TFUE, și

—	obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Decizia atacată în prezenta procedură autorizează legislația spaniolă prin care se urmărește compensarea costurilor suplimentare suportate de producătorii de energie electrică care, în temeiul unei obligații de serviciu public, trebuie să obțină o parte din producție prin utilizarea cărbunelui de proveniență națională.

Gas Natural Fenosa consideră că decizia este contrară dreptului comunitar, astfel încât solicită anularea acesteia pentru următoarele motive:

În primul rând, decizia încalcă articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (1), în măsura în care ajutoarele în cauză dau naștere la îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea lor cu piața comună.

În al doilea rând, decizia încalcă diferite dispoziții de drept primar și derivat, întrucât ajutorul nu poate fi considerat compatibil cu piața comună, și anume:

—

reglementarea comunitară privind mediul, în concret articolul 4 TUE și articolul 191 TFUE, și normele de aplicare a acordurilor în domeniul mediului, în special Directiva 2003/87/CE, astfel cum a fost modificată recent prin Directiva 2009/29/CE (2), întrucât măsura atacată susține funcționarea instalațiilor care ridică nivelul emisiilor de gaze în atmosferă, încalcă interdicția de a aloca noi cote de emisie gratuite și promovează activități miniere care reprezintă o amenințare serioasă pentru habitatul natural;

—

normele tratatului privind piața internă, mai precis articolele 34 și 49 TFUE, în măsura în care împiedică și fac mai oneros importul de energie electrică obținută din carbon importat sau din gaz, precum și planurile de dezvoltare a capacității de producție a energiei electrice din gaz și/sau din cărbune importat;

—	articolele 101 TFUE și 102 TFUE coroborate cu articolul 4 alineatul (3) TUE, întrucât este promovat un comportament anticoncurențial al producătorilor spanioli;

—	articolul 126 alineatul (1) TFUE, având în vedere că măsura atacată va spori cheltuielile publice în mod inutil și disproporționat;

—	Regulamentul nr. 1407/2002 (3), întrucât autorizează creșterea valorii ajutorului acordat deja prin măsuri anterioare și provoacă o denaturare a concurenței pe piața producerii energiei electrice.

În al treilea rând, decizia încalcă articolul 3 alineatul (2) și articolul 11 alineatul (4) din A doua directivă privind piața de energie electrică (Directiva 2003/54/CE) (4), articolul 106 alineatul (2) TFUE, precum și reglementarea comunitară privind ajutoarele de stat sub forma compensației pentru un serviciu public și principiul proporționalității întrucât nu a respectat condițiile impuse prin aceste dispoziții pentru constituirea unui serviciu de interes economic general pentru motive de securitate a furnizării și, în orice caz, întrucât există alternative mai puțin oneroase pentru atingerea obiectivelor vizate prin măsura atacată.

(1) JO L 83, p. 1, Ediție specială 08/vol. 1, p. 41.

(2) Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătățirii și extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră (JO L 140, p. 63).

(3) Regulamentul (CE) nr. 1407/2002 al Consiliului privind ajutorul de stat pentru industria cărbunelui (JO L 205, p. 1, Ediție specială 08/vol. 1, p. 124).

(4) Directiva 2003/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de abrogare a Directivei 96/92/CE (JO L 176, p.37/56, Ediție specială 12/vol. 2, p. 61).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/51

Acțiune introdusă la 14 octombrie 2010 — Iberdrola/Comisia

(Cauza T-486/10)

()

2010/C 328/80

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Iberdrola, SA (Bilbao, Spania) (reprezentanți: J. Ruiz Calzado și E. Barbier de la Serre, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—	Anularea deciziei, și

—	obligarea Comisiei Europene la plata totalității cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul prezentei proceduri.

Motivele și principalele argumente

Decizia atacată în prezenta procedură este aceeași ca în cauzele T-484/10, Gas Natural Fenosa SDG/Comisia și T-490/10, Endesa/Comisia.

Potrivit reclamantei, Comisia a comis o serie de erori de drept și erori vădite de apreciere atunci când a considerat, după efectuarea examinării preliminare prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 (1), că este justificată compensația acordată serviciului public notificată de Regatul Spaniei, în conformitate cu normele UE cu privire la ajutoarele de stat. Reclamanta invocă cinci motive de anulare.

Prin intermediul primului motiv de anulare, reclamanta invocă nedeschiderea, de către Comisie, a procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 4 alineatul (4) din Regulament, cu toate că existau îndoieli serioase în ceea ce privește compatibilitatea ajutorului notificat cu piața internă. În consecință, reclamanta susține încălcarea vădită, de către Comisie, a articolului 108 alineatul (2) TFUE și a articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999.

Prin intermediul celui de al doilea motiv de anulare, care cuprinde două aspecte, reclamanta susține, în cadrul primului aspect al motivului, că au fost săvârșite de către Comisie erori de drept și de apreciere, în măsura în care aceasta a considerat că măsura notificată de Regatul Spaniei corespunde necesității de a compensa costul prestării unui serviciu de interes economic general justificat de motive de siguranță a aprovizionării, deși nici nu există și nici nu este previzibilă existența, pe termen mediu, a unor probleme de siguranță a aprovizionării în Spania; în cadrul celui de al doilea aspect al motivului, reclamanta susține o eroare vădită de apreciere în măsura în care Comisia a considerat că măsura notificată de Regatul Spaniei este compatibilă cu piața internă în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE și al celei de a treia directive cu privire la energia electrică.

Prin intermediul celui de al treilea motiv de anulare, reclamanta afirmă că ajutorul de stat autorizat de Comisie este contrar limitelor materiale și temporale stabilite de Regulamentul (CE) nr. 1407/2002 (2) privind ajutorul de stat pentru industria cărbunelui și de Propunerea de Regulament al Consiliului privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, reclamanta susține încălcarea de către Comisie a principiului bunei administrări, care o obligă să examineze în mod diligent, detaliat și imparțial toate elementele pertinente ale cauzei, în măsura în care nu a considerat oportun să obțină toate opiniile necesare pentru a fi pe deplin informată cu privire la toate datele cauzei înainte de a adopta decizia, preferând să adopte măsura notificată în prima etapă.

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, care cuprinde trei aspecte, reclamanta susține încălcarea de către Comisie a principiului consacrat de jurisprudență care interzice Comisiei să declare compatibil cu piața internă un ajutor de stat care încalcă alte dispoziții ale tratatului, în special prin faptul că măsura contravine prevederilor care recunosc principiul liberei circulații a mărfurilor, obiectivelor urmărite de directivele pieței interne a energiei electrice și obiectivelor dezvoltării durabile a Uniunii Europene.

(1) Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (J0 L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41).

(2) Regulamentul (CE) nr. 1407/2002 al Consiliului din 23 iulie 2002 privind ajutorul de stat pentru industria cărbunelui (JO L 205, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 124).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/52

Acțiune introdusă la 14 octombrie 2010 — Endesa y Endesa Generación/Comisia

(Cauza T-490/10)

()

2010/C 328/81

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamante: Endesa, SA (Madrid, Spania), Endesa Generación, SA (Sevilla, Spania) (reprezentant: M. Merola, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantelor

—	Considerarea acțiunii ca prezentată în termen și admisibilă;

—	declararea acțiunii ca întemeiată și anularea deciziei atacate în întregime;

—	obligarea pârâtei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante în prezenta cauză.

Motivele și principalele argumente

Decizia atacată în prezenta acțiune este aceeași ca și cea care face obiectul cauzelor T-484/10, Gas Natural Fenosa SDG/Comisia și T-486/10, Iberdrola/Comisia.

În susținerea acțiunii, reclamantele invocă trei motive:

Primul motiv, întemeiat pe eroarea vădită săvârșită de Comisie atunci când a considerat că măsura notificată respectă Directiva 2003/54/CE (1). În legătură cu acest motiv, reclamantele susțin că:

—

interpretând articolul 11 alineatul (4) din Directiva 2003/54/CE în sensul că nu impune autorităților naționale să invoce și să dovedească existența unor motive de siguranță a aprovizionării în vederea adoptării de măsuri incompatibile cu regulile de armonizare cuprinse în directivă, Comisia a săvârșit o eroare vădită. O astfel de interpretare este contrară regulii potrivit căreia excepțiile sunt de strictă interpretare.

—

interpretarea dată de Comisiei articolului 11 alineatul (4) din Directiva 2003/54/CE echivalează cu a autoriza statele membre să aplice pe termen nedefinit o dispoziție care poate fi aplicată numai tranzitoriu, potrivit articolului 114 din tratat. Interpretarea adoptată de Comisie este așadar incompatibilă cu temeiul juridic al Directivei 2003/54/CE.

—	Comisia a săvârșit o eroare vădită atunci când a calculat marja de 15 % stabilită prin Directiva 2003/54/CE, astfel încât aceasta este privată de efectul util urmărit de legiuitorul Uniunii.

—	Comisia a săvârșit o eroare vădită deoarece în Spania nu există probleme de securitate a aprovizionării de natură să justifice adoptarea măsurii notificate.

—

Măsura notificată nu respectă condițiile impuse la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2003/54/CE, care prevede că obligațiile de serviciu public trebuie să fie clar definite, transparente, nediscriminatorii și verificabile și trebuie să garanteze egalitatea accesului întreprinderilor de energie electrică din Uniune la consumatorii naționali.

Al doilea motiv, întemeiat pe eroarea vădită săvârșită de Comisie atunci când a considerat că articolul 106 alineatul (2) din tratat se aplică în cazul măsurii notificate. În legătură cu acest motiv, reclamantele susțin următoarele:

—	Comisia a săvârșit o eroare vădită atunci când a considerat că prevederile articolului 11 alineatul (4) din Directiva 2003/54/CE fac să nu mai fie necesară examinarea aspectului dacă în speță sunt îndeplinite cerințele indispensabile pentru definirea obligației de serviciu public.

—	Comisia a săvârșit o eroare vădită întrucât nu a evaluat corect caracterul proporțional al măsurii notificate și întrucât a limitat analiza acestui aspect la lipsa unei compensații excesive.

—	Atunci când a făcut aplicarea articolului 106 alineatul (2) din tratat, Comisia nu a analizat atingerea pe care măsura notificată o aduce dreptului de proprietate consacrat în Carta drepturilor fundamentale a UE.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea normelor de procedură. În această privință, reclamantele susțin următoarele:

—	Comisia a încălcat articolul 108 din tratat și articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999 (2) întrucât nu a efectuat o investigație oficială, deși existau indicii obiective și concludente în sensul că evaluarea măsurii notificate presupunea serioase dificultăți.

—	Comisia a săvârșit un abuz de putere întrucât a utilizat etapa prenotificării pentru a evita deschiderea unei proceduri oficiale de anchetă.

(1) Directiva 2003/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de abrogare a Directivei 96/92/CE (JO L 176, p. 37, Ediție specială, 12/vol. 2, p. 61).

(2) Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol.1, p. 41).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/53

Acțiune introdusă la 7 octombrie 2010 — Melli Bank/Consiliul

(Cauza T-492/10)

()

2010/C 328/82

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Melli Bank plc (Londra, Regatul Unit) (reprezentanți: S. Gadhia, S. Ashley, Solicitors, D. Anderson, QC și R. Blakeley, Barrister)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile reclamantei

—	anularea punctului 5 din tabelul B din anexa II la Decizia 2010/413/PESC a Consiliului (1) în măsura în care se referă la reclamantă;

—	anularea punctului 3 din tabelul B din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2010 al Consiliului (2) în măsura în care se referă la reclamantă;

—	declararea articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 al Consiliului (3) ca fiind inaplicabil reclamantei;

—	obligarea Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În prezenta cauză, reclamanta solicită anularea în parte a Regulamentului de punere în aplicare nr. 668/2010 al Consiliului și a Deciziei 2010/413/PESC a Consiliului în măsura în care reclamanta este înscrisă în lista persoanelor fizice și juridice, entităților și organismelor ale căror fonduri și resurse economice sunt înghețate în conformitate cu această dispoziție. În plus, reclamanta solicită inaplicabilitatea articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 al Consiliului, potrivit articolului 277 TFUE.

În susținerea cererii reclamantul invocă următoarele motive:

În primul rând, reclamanta afirmă că regulamentul și decizia atacate au fost adoptate cu încălcarea dreptului reclamantei la apărare și al dreptului acesteia la o protecție jurisdicțională efectivă în măsura în care motivele invocate de Consiliu nu sunt suficiente pentru a permite reclamantei să înțeleagă justificarea înscrierii sale în listă și a înghețării activelor care îi aparțin. În plus, reclamanta susține că, în speță, Consiliul nu a prezentat probe și/sau documente din dosarul pe care s-a întemeiat Consiliul și, în consecință, reclamanta nu a putut să aibă o reprezentare reală a motivului înscrierii sale în listă.

În al doilea rând, reclamanta susține că nu sunt întrunite criteriile materiale pentru înscrierea sa în listă sa și/sau Consiliul a comis o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește stabilirea îndeplinirii sau neîndeplinirii acestor criterii. Reclamanta afirmă că nu „aparține” și nici nu „este controlată” de o entitate ce ar fi fost identificată că participă, ar fi asociată în mod direct sau ar susține proliferarea nucleară în sensul dat acestei expresii în Hotărârea Curții din 9 iulie 2009, Melli Bank/Consiliul (T-492/10) (4).

În al treilea rând, reclamanta susține că în măsura în care articolul 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 al Consiliului și/sau articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413/PESC a Consiliului sunt obligatorii și impun Consiliului să includă în listă orice dezmembrământ al unei societăți-mamă înscrise, acesta sunt totodată ilegale.

În al patrulea rând, reclamanta susține că nu ar fi întrunite criteriile materiale pentru înscrierea în listă a societății-mamă și, în consecință, a reclamantei și/sau Consiliul a săvârșit o eroare de apreciere în stabilirea îndeplinirii sau neîndeplinirii acestor criterii. Reclamanta afirmă că, din moment ce societatea-mamă a îndeplinit cerințele din Regulamentul (CE) nr. 110/2009 al Consiliului (5) (cauza T-35/10 (6)) și ale Deciziei 2008/475/CE a Consiliului (7) (cauza T-390/08 (8)), Regulamentul (CE) nr. 1100/2009 al Consiliului și Decizia 2010/413/PESC trebuie să fie anulate în măsura în care se referă la reclamantă.

În al cincilea rând, reclamanta susține că înscrierea sa în listă și înghețarea tuturor activelor sale de peste tot în lume nu au o legătură rațională cu obiectivul urmărit de Consiliu și încalcă dreptul său de proprietate. În plus, aceasta afirmă că măsurile restrictive impuse sunt disproporționate întrucât produc un prejudiciu considerabil reclamantului și nu reprezintă mijlocul cel mai puțin restrictiv care s-ar fi putut recurge.

(1) Decizia Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO L 195, p. 39).

(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2010 al Consiliului din 26 iulie 2010 de punere în aplicare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 195, p. 25).

(3) Regulamentul (CE) nr. 423/2007 al Consiliului din 19 aprilie 2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 103, p. 1).

(4) Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2009, Melli Bank/Consiliul (T-246/08 și T-332/08, Rep., p. II-2629), în prezent în recurs (Melli Bank/Consiliul, C-380/09 P, JO C 282, p. 30).

(5) Regulamentul (CE) nr. 1100/2009 al Consiliului din 17 noiembrie 2009 de punere în aplicare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Deciziei 2008/475/CE (JO L 303, p. 31).

(6) Cauza T-35/10, Bank Melli Iran/Consiliul, JO C 100, p. 47.

(7) Decizia Consiliului din 23 iunie 2008 de punere în aplicare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 163, p. 29).

(8) Hotărârea Tribunalului din 14 octombrie 2009 Bank Melli Iran/Consiliul (T-390-08, Rep., p. II-3967), în prezent în recurs (Bank Melli Iran/Consiliul, C-548/09 P, JO C 80, p. 10).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/54

Acțiune introdusă la 7 octombrie 2010 — Persia International Bank/Consiliul

(Cauza T-493/10)

()

2010/C 328/83

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Persia International Bank plc (Londra, Regatul Unit) (reprezentanți: S. Gadhia, S. Ashley, solicitors, D. Anderson, QC și R. Blakeley, barrister)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile reclamantei

—	Anularea punctului 2 din tabelul B din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2010 al Consiliului (1) în măsura în care se referă la reclamantă;

—	anularea punctului 4 din tabelul B din anexa II la Decizia 2010/413/PESC a Consiliului (2) în măsura în care se referă la reclamantă;

—	declararea articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 al Consiliului (3) ca fiind inaplicabil reclamantei;

—	obligarea Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În prezenta cauză, reclamanta solicită anularea în parte a Regulamentului de punere în aplicare nr. 668/2010 al Consiliului și a Deciziei 2010/413/PESC a Consiliului în măsura în care reclamanta este inclusă în lista persoanelor fizice și juridice, entităților și organismelor ale căror fonduri și resurse economice sunt înghețate în conformitate cu această dispoziție. În plus, reclamanta invocă inaplicabilitatea articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 al Consiliului, potrivit articolului 277 TFUE.

Motivele și principalele argumente invocate de reclamantă sunt identice sau similare celor invocate în cauza T-492/10, Melli Bank/Consiliul.

(2) Decizia Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO L 195, p. 39).

(3) Regulamentul (CE) nr. 423/2007 al Consiliului din 19 aprilie 2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 103, p. 1).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/55

Acțiune introdusă la 7 octombrie 2010 — Bank Saderat Iran/Consiliul

(Cauza T-494/10)

()

2010/C 328/84

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Bank Saderat Iran (Teheran, Iran) (reprezentanți: S. Gadhia, S. Ashley, Solicitors, D. Anderson, QC și R. Blakeley, Barrister)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile reclamantei

—	Anularea punctului 5 din tabelul B din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2010 al Consiliului (1) în măsura în care se referă la reclamantă;

—	anularea punctului 7 din tabelul B din anexa II la Decizia 2010/413/PESC a Consiliului (2) în măsura în care se referă la reclamantă;

—	obligarea Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Cele patru motive invocate de reclamantă sunt identice sau similare primului, celui de al doilea și celui de al cincilea motiv invocate în cauza T-492/10, Melli Bank/Consiliul.

(2) Decizia Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO L 195, p. 39).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/55

Acțiune introdusă la 7 octombrie 2010 — Bank Saderat/Consiliul

(Cauza T-495/10)

()

2010/C 328/85

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Bank Saderat plc (Londra, Regatul Unit) (reprezentanți: S. Gadhia, S. Ashley, Solicitors, D. Anderson, QC și R. Blakeley, Barrister)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile reclamantei

—	Anularea punctului 5 din tabelul B din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2010 al Consiliului (1) în măsura în care se referă la reclamantă;

—	anularea punctului 7 din tabelul B din anexa II la Decizia 2010/413/PESC a Consiliului (2) în măsura în care se referă la reclamantă;

—	declararea articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 al Consiliului (3) ca fiind inaplicabil reclamantei;

—	obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În prezenta cauză, reclamanta solicită anularea în parte a Regulamentului de punere în aplicare nr. 668/2010 al Consiliului și a Deciziei 2010/413/PESC a Consiliului în măsura în care reclamanta este inclusă în lista persoanelor fizice și juridice, entităților și organismelor ale căror fonduri și resurse economice sunt înghețate în conformitate cu această dispoziție. În plus, reclamanta solicită inaplicabilitatea articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 al Consiliului, potrivit articolului 277 TFUE.

Motivele și principalele argumente invocate de reclamantă sunt identice sau similare celor invocate în cauza T-492/10, Melli Bank/Consiliul.

(2) Decizia Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO L 195, p. 39).

(3) Regulamentul (CE) nr. 423/2007 al Consiliului din 19 aprilie 2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 103, p. 1).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/56

Acțiune introdusă la 7 octombrie 2010 — Bank Mellat/Consiliul

(Cauza T-496/10)

()

2010/C 328/86

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Bank Mellat (Teheran, Iran) (reprezentanți: S. Gadhia, S. Ashley, Solicitors, D. Anderson, QC și R. Blakeley, Barrister)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile reclamantei

—	Anularea punctului 21 din tabelul B din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2010 al Consiliului (1) în măsura în care se referă la reclamantă;

—	anularea punctului 4 din tabelul B din anexa II la Decizia 2010/413/PESC a Consiliului (2) în măsura în care se referă la reclamantă;

—	obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Cele patru motive invocate de reclamant sunt identice sau similare primului, celui de al doilea și celui de al cincilea motiv invocate în cauza T-492/10, Melli Bank/Consiliul.

(2) Decizia Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO L 195, p. 39).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/56

Acțiune introdusă la 7 octombrie 2010 — Divandari/Consiliul

(Cauza T-497/10)

()

2010/C 328/87

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Ali Divandari (Teheran, Iran) (reprezentanți: S. Gadhia, S. Ashley, Solicitors, D. Wyatt, QC și R. Blakeley, Barrister)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile reclamantului

—	Anularea punctului 1 din tabelul A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 668/2010 al Consiliului (1) în măsura în care se referă la reclamant;

—	anularea punctului 2 din tabelul A din anexa II la Decizia 2010/413/PESC a Consiliului (2) în măsura în care se referă la reclamant;

—	obligarea Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În prezenta cauză, reclamantul solicită anularea în parte a Regulamentului de punere în aplicare nr. 668/2010 al Consiliului și a Deciziei 2010/413/PESC a Consiliului în măsura în care reclamantul este inclus în lista persoanelor fizice și juridice, entităților și organismelor ale căror fonduri și resurse economice sunt înghețate în conformitate cu această dispoziție.

Cele patru motive invocate de reclamant sunt identice sau similare primului, celui de al doilea și celui de al cincilea motiv invocate în cauza T-492/10, Melli Bank/Consiliul.

(2) Decizia Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (JO L 195, p. 39).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/58

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) din 30 septembrie 2010 — Vivier/Comisia

(Cauza F-29/05) (1)

(Funcție publică - Agenți temporari - Încadrare în grad - Grade prevăzute în apelul pentru depunerea candidaturilor - Modificarea normelor privind încadrarea agenților - Dispoziții tranzitorii - Articolul 12 alineatul (3) din anexa XIII la statut - Aplicare prin analogie)

2010/C 328/91

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Jean-François Vivier (Petten, Țările de Jos) (reprezentanți: inițial S. Orlandi, A. Coolen și É. Marchal, avocați, ulterior S. Orlandi, A. Coolen, J.-N. Louis și É. Marchal, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: inițial H. Krämer și K. Herrmann, agenți, ulterior J. Currall, agent)

Obiectul

Anularea deciziei Comisiei de încadrare a reclamantului în gradul A*6 la angajarea sa ca agent temporar

Dispozitivul

1.	Anulează decizia Comisiei Europene, anexată actului adițional din 21 iulie 2004 la contractul de agent temporar semnat de domnul Vivier la 10 iunie 2004.

2.	Obligă Comisia Europeană să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile efectuate de domnul Vivier.

(1) JO C 193, 06.8.2005, p. 31. (cauză înregistrată inițial la Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene sub numărul T-196/05 și transferată la Tribunalul Funcției Publice a Uniunii Europene prin Ordonanța din 15.12.2005)

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/58

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) din 30 septembrie 2010 — Gudrun Schulze/Comisia Europeană

(Cauza F-36/05) (1)

(Funcție publică - Funcționari - Numire - Candidați înscriși pe o listă de rezervă anterior intrării în vigoare a noului statut - Norme tranzitorii de încadrare în grad cu ocazia recrutării - Încadrare în treaptă - Articolul 32 din statut - Articolele 2, 5 și 12 din anexa XIII la statut - Discriminare pe motiv de vârstă - Remunerație egală pentru o muncă de valoare egală - Principiul bunei administrări - Obligația de solicitudine)

2010/C 328/92

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Gudrun Schulze (Bruxelles, Belgia) (reprezentanți: inițial S. Rodrigues și A. Jaume, avocați, ulterior S. Rodrigues și C. Bernard-Glanz, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Currall și H. Krämer, agenți)

Intervenient în susținerea pârâtei: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: M. Arpio Santacruz și I. Šulce, agenți)

Obiectul

Pe de o parte, anularea deciziei Comisiei privind încadrarea reclamantei, care era înscrisă pe o listă de rezervă anterior intrării în vigoare a noului statut, în temeiul dispozițiilor mai puțin favorabile ale acestuia [articolul 12 din anexa XIII la statut, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 723/2004 de modificare a Statutului funcționarilor] și, pe de altă parte, o cerere de daune interese

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 193, 6.8.2005, p. 36 (cauză înregistrată inițial la Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene sub numărul T-207/05 și transferată la Tribunalul Funcției Publice a Uniunii Europene prin Ordonanța din 15.12.2005).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/59

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) din 30 septembrie 2010 — Jacobs/Comisia

(Cauza F-41/05) (1)

(Funcție publică - Funcționari - Numire - Candidați înscriși pe o listă de rezervă anterior intrării în vigoare a noului statut - Încadrare în grad în temeiul noilor norme mai puțin favorabile - Articolul 12 alineatul (3) din anexa XIII la statut)

2010/C 328/93

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Kurt Jacobs (Brugge, Belgia) (reprezentant: L. Vogel, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: H. Krämer și K. Herrmann, agenți)

Obiectul

Pe de o parte, anularea deciziei Comisiei privind încadrarea reclamantului, care era înscris pe o listă de rezervă anterior intrării în vigoare a noului statut, în temeiul dispozițiilor mai puțin favorabile ale acestuia [articolul 12 din anexa XIII la statut, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 723/2004 de modificare a Statutului funcționarilor] și, pe de altă parte, o cerere de daune interese

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 205, 20.8.2005, p. 26 (cauză înregistrată inițial la Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene sub numărul T-220/05 și transferată la Tribunalul Funcției Publice a Uniunii Europene prin Ordonanța din 15.12.2005).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/59

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) din 30 septembrie 2010 — Torijano Montero/Consiliul

(Cauza F-76/05) (1)

(Funcție publică - Funcționari - Numire - Candidați înscriși pe o listă de rezervă a unui concurs publicat anterior intrării în vigoare a noului statut - Încadrare în grad în temeiul noilor norme mai puțin favorabile - Articolul 5 din statut - Articolul 12 din anexa XIII la statut - Principiul egalității - Principiul încrederii legitime - Obligația de solicitudine - Proporționalitate)

2010/C 328/94

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Javier Torijano Montero (Bruxelles, Belgia) (reprezentanți: inițial S. Rodrigues și A. Jaume, avocați, ulterior S. Rodrigues și C. Bernard-Glanz, avocați)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: M. Arpio Santacruz și I. Sulce, agenți)

Obiectul

Anularea deciziei Consiliului privind încadrarea reclamantului, înscris pe lista de rezervă anterior intrării în vigoare a noului statut, în temeiul unor dispoziții mai puțin favorabile ale acestuia [articolul 12 din anexa XIII la Regulamentul (CE, Euratom) nr. 723/2004 de modificare a Statutului funcționarilor]

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 281, 12.11.2005, p. 23 (cauză înregistrată inițial la Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene sub numărul T-302/05 și transferată Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene prin Ordonanța din 15.12.2005).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/59

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) din 30 septembrie 2010 — Toth/Comisia

(Cauza F-107/05) (1)

(Funcție publică - Agent temporar - Încadrare în grad - Grade prevăzute în invitația de depunere a candidaturilor - Modificarea normelor de încadrare a agenților temporari intervenită după publicarea invitației de depunere a candidaturilor - Încadrare în grad în temeiul noilor norme mai puțin favorabile - Dispoziții tranzitorii - Aplicare prin analogie - Articolul 12 alineatul (3) din anexa XIII la statut - Proporționalitate - Principiul bunei administrări)

2010/C 328/95

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Gergely Toth (Besozzo, Italia) (reprezentanți: inițial S. Rodrigues și Y. Minatchy, avocați, ulterior S. Rodrigues, C. Bernard-Glanz și R. Albelice, avocați, în final S. Rodrigues și C. Bernard-Glanz, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Currall și H. Krämer, agenți)

Intervenient în susținerea pârâtului: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: M. Arpio Santacruz și I. Šulce, agenți, ulterior K. Zieleśkiewicz și M. Bauer, agenți)

Obiectul

Pe de o parte, anularea deciziei Comisiei privind încadrarea reclamantului în gradul A*6 la angajarea sa ca agent temporar și, pe de altă parte, o cerere de daune-interese

Dispozitivul

1.	Anulează decizia Comisiei Europene privind încadrarea domnului Toth în gradul A*6 a doua treaptă, cuprinsă în articolul 3 din contractul de agent temporar semnat la 17 ianuarie 2005.

2.	Respinge cererea cu privire la restul motivelor.

3.	Obligă Comisia Europeană la suportarea propriilor cheltuieli de judecată și a cheltuielilor de judecată ale reclamantului.

4.	Consiliul Uniunii Europene, intervenient, suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 22, 28.1.2006, p. 15 (cauză înregistrată inițial la Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene sub numărul T-401/05 și transferată la Tribunalul Funcției Publice a Uniunii Europene prin Ordonanța din 15.12.2005).

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/60

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) din 30 septembrie 2010 — de Luca/Comisia

(Cauza F-20/06) (1)

(Funcție publică - Funcționari - Numire - Funcționari care acced la o grupă de funcții superioară prin concurs general - Candidat înscris pe o listă de rezervă anterior intrării în vigoare a noului statut - Dispoziții tranzitorii de încadrare în grad la momentul recrutării - Încadrare în grad în temeiul noilor dispoziții mai puțin favorabile - Articolul 5 alineatul (2) și articolul 12 alineatul (3) din Anexa XIII la statut)

2010/C 328/96

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Patricia de Luca (Bruxelles, Belgia) (reprezentanți: S. Orlandi, A. Coolen, J.-N. Louis și É. Marchal, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Currall și H. Krämer, agenți)

Intervenient în susținerea pârâtei: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: M. Arpio Santacruz și M. Simm, agenți)

Obiectul

Anularea deciziei Comisiei din 23 februarie 2005 de numire a reclamantei, funcționar încadrat deja în gradul A*10 și laureat al unui concurs pentru gradele A5/A4, pe un post de administrator în cadrul Direcției Generale Justiție, Libertate și Securitate pentru motivul că modifică încadrarea sa din gradul A*10 în gradul A*9

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 108, 6.5.2006, p. 31.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/60

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a treia) din 30 septembrie 2010 — Lebedef și Jones/Comisia

(Cauza F-29/09) (1)

(Funcție publică - Funcționari - Remunerație - Articolul 64 du statut - Articolul 3 alineatul (5) primul paragraf și articolul 9 din anexa XI la statut - Coeficient corector - Egalitate de tratament)

2010/C 328/97

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamanți: Georgio Lebedef (Senningerberg, Luxemburg) și Trevor Jones (Ernzen, Luxemburg) (reprezentanți: F. Frabetti și J.-Y. Vergnaud, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Currall și D. Martin, agenți)

Intervenient în susținerea pârâtei: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: K. Zieleśkiewicz și M. Bauer, agenți)

Obiectul

Cererea de anulare a deciziei prin care se refuză creșterea puterii de cumpărare a remunerațiilor la Luxemburg la un nivel echivalent celui al puterii de cumpărare a remunerațiilor la Bruxelles și, în subsidiar, cererea de anulare a fișelor de salariu ale reclamanților emise începând de la 15 iunie 2008

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Domnii Lebedef și Jones suportă toate cheltuielile de judecată, cu excepția celor efectuate de Consiliul Uniunii Europene.

3.	Consiliul Uniunii Europene, intervenient, suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 129, 6.6.2009, p. 21.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/61

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) din 14 octombrie 2010 — W/Comisia

(Cauza F-86/09) (1)

(Funcție publică - Agenți contractuali - Remunerație - Alocații familiale - Cuplu de persoane de același sex - Alocație pentru locuință - Condiție de acordare - Acces la căsătoria civilă - Noțiune - Articolul 1 alineatul (2) litera (c) punctul (iv) din anexa VII la statut)

2010/C 328/98

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: W (Bruxelles, Belgia) (reprezentant: É. Boigelot, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Currall și D. Martin, agenți)

Obiectul

Cerere de anulare a deciziei prin care nu se acordă reclamantului alocația pentru locuință pentru motivul că acesta și partenerul său ar avea acces la căsătoria civilă în Belgia

Dispozitivul

1.	Anulează deciziile Comisiei din 5 martie 2009 și din 17 iulie 2009 prin care se refuză acordarea alocației pentru locuință domnului W, alocație prevăzută la articolul 1 din anexa VII la Statutul funcționarilor Uniunii Europene.

2.	Comisia Europeană suportă totalitatea cheltuielilor de judecată.

(1) JO C 11, 16.1.2010, p. 40.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/61

Acțiune introdusă la 4 octombrie 2010 — Blessemaille/Parlamentul European

(Cauza F-93/10)

()

2010/C 328/100

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Philippe Blessemaille (Remich, Luxemburg) (reprezentanți: E. Boigelot și S. Woog, avocați)

Pârât: Parlamentul European

Obiectul și descrierea litigiului

Anularea deciziei pârâtului de a nu îl include pe reclamant în lista funcționarilor promovați în gradul AST 8 în cadrul exercițiului de promovare 2009 și solicitarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

Concluziile reclamantului

—	Anularea deciziei Parlamentului European publicată la 2 decembrie 2009 de a nu îl include pe reclamant în lista funcționarilor promovați în gradul AST 8 în cadrul exercițiului de promovare 2009;

—

ca urmare a acestei anulări, efectuarea unei noi examinări comparative a meritelor reclamantului și a meritelor celorlalți candidați în cadrul exercițiilor de promovare 2008 și 2009 și promovarea reclamantului în gradul AST 8 cu efect retroactiv de la 1 ianuarie 2008, precum și plata de dobânzi la restanțele din remunerații la rata stabilită de Banca Centrală Europeană pentru principalele operațiuni de refinanțare, de la 1 ianuarie 2008, majorată cu două puncte, fără a repune însă în discuție promovarea altor funcționari;

—	obligarea Parlamentului European la plata către reclamant a sumei de 3 500 de euro pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a faptului că nu a fost promovat de la 1 ianuarie 2008, sub rezerva posibilității ca această sumă să crească în cursul procedurii;

—

cu titlu subsidiar, în cazul în care Tribunalul apreciază că promovarea în gradul AST 8 nu poate avea efecte anterior datei de 1 ianuarie 2009, obligarea Parlamentului European la plata unei despăgubiri suplimentare pentru repararea prejudiciului material, în cuantum corespunzător diferenței de tratament între cuantumul primit efectiv în 2008 și cel pe care ar fi trebuit să îl primească în 2008 ca urmare a promovării de la 1 ianuarie 2008 și calculat pentru o perioadă cuprinsă fie între 1 ianuarie și 31 decembrie 2008, fie între 1 ianuarie și 31 august 2008, în funcție de data de la care se recunosc efectele promovării în litigiu (1 ianuarie 2009 sau, respectiv, 1 septembrie 2008).

—	obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată.

4.12.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/62

Acțiune introdusă la 8 octombrie 2010 — Eberhard Bömcke/BEI

(Cauza F-95/10)

()

2010/C 328/101

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Eberhard Bömcke (Athus, Belgia) (reprezentant: D. Lagasse, avocat)

Pârâtă: Banca Europeană de Investiții

Obiectul și descrierea litigiului

Anularea deciziei adoptate de directorul de resurse umane al pârâtei prin care se confirmă că mandatul de reprezentant al personalului al reclamantului a expirat și cerere de daune interese

Concluziile reclamantului

—	Anularea deciziei directorului de resurse umane al BEI, notificată reclamantului prin scrisoarea din data de 22 septembrie 2010 și primită la 24 septembrie 2010;

—	obligarea BEI la repararea prejudiciului moral produs reclamantului prin decizia sus-amintită și acordarea sumei de 25 000 de euro reclamantului pe acest temei;

—	obligarea BEI la plata cheltuielilor de judecată.

		ISSN 1830-3668 doi:10.3000/18303668.C_2010.328.ron
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene		C 328

Ediţia în limba română	Comunicări şi informări	Anul 53 4 decembrie 2010

Informarea nr.	Cuprins	Pagina
	IV Informări
	INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE
	Curtea de Justiție a Uniunii Europene
2010/C 328/01	Ultima publicație a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Jurnalul Oficial al Uniunii EuropeneJO C 317, 20.11.2010	1