27.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/1

1.1

Comitetul consideră că ar fi greșit să se aplice o corecție automată pentru rata inflației din cadrul UE-12 începând din 1992, dat fiind că încă trei țări au aderat la Uniune în 1995, alte zece la 1 mai 2004 și încă două la ianuarie 2007.

1.2

Comitetul consideră că, pentru a realiza armonizarea dorită în UE-27, trebuie luată în considerare adoptarea unei rate maxime a accizelor: aceasta este cu siguranță o măsură care oferă perspectiva de combatere eficientă a contrabandei și fraudei și de apropiere a ratelor accizelor, facilitând astfel apariția unei piețe unice reale. Modul de protejare a intereselor consumatorilor — care nu trebuie considerați contrabandiști numai pentru că achiziționează băuturi alcoolice de unde acestea costă mai puțin — se realizează prin armonizare progresivă.

1.3

Comitetul recomandă ca statelor membre să li se interzică în mod explicit adăugarea la regimurile normale ale accizelor și TVA a oricăror alte forme de impozitare a consumului — pentru care acestea inventează uneori denumirea de „taxe comunitare”, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene (1).

1.4

În opinia Comitetului, propunerea nu argumentează suficient alegerea articolului 93 din tratat ca temei juridic, prin care se autorizează Consiliul să adopte în unanimitate măsuri pentru armonizarea legislației naționale în problemele fiscale. Lăsând statelor membre libertatea de a-și stabili propriile rate de impozitare la un nivel superior celui minim, propunerea nu armonizează, de fapt, nimic.

1.5

Comitetul consideră că Comisia greșește atunci când subestimează propunerea și justifică în acest fel absența evaluării efectelor și a consultării părților interesate. În cursul unei audieri desfășurate la Comitet, toți participanții nu numai că s-au declarat împotriva propunerii Comisiei, dar au și cerut ca aceasta să realizeze în viitor un studiu de impact exhaustiv.

1.6

Comitetul dorește ca propunerea să fie retrasă și invită Comisia ca, în activitatea sa viitoare, să actualizeze trimiterile la codurile din Nomenclatura Combinată prevăzute de Directiva 92/83 și să revizuiască metodele de clasificare.

2.1

„Propunerea de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 92/84/CEE privind apropierea ratelor accizelor la alcool și băuturi alcoolice” stabilește rate minime pentru accizele la alcool și la diferite categorii de băuturi alcoolice. Articolul 8 din directivă obligă Comisia să efectueze periodic inspecții și să prezinte un raport și, după caz, o propunere de modificare.

2.2

Dezbaterea care a urmat raportului publicat de Comisie la 26 mai 2004 a concluzionat că este necesară o convergență mai mare a ratelor minime ale accizelor din diferitele state membre pentru asigurarea funcționării adecvate a pieței interne și prevenirea fraudei și contrabandei care au fost înlesnite de existența unor regimuri fiscale diferite în statele membre. Această dezbatere a stat la originea îndemnului adresat Comisiei de către Consiliu de a „prezenta o propunere pentru adaptarea ratelor minime ale accizelor în scopul prevenirii unei căderi a valorii reale a ratelor comunitare minime, asigurând perioade de tranziție și derogări pentru acele state membre care ar putea avea dificultăți în creșterea ratelor”. Consiliul a adăugat și că „de asemenea, Comisia trebuie să ia în considerare, în mod corespunzător, sensibilitatea politică generală a acestei chestiuni”.

2.3

Prin urmare, Comisia propune modificarea directivei prin:

2.4

Scopul principal al propunerii, în conformitate cu cerința Consiliului, este readucerea valorii reale a ratelor la nivelul din 1992 — o valoare care, după cum consideră Comisia, va „asigura funcționarea pieței interne fără granițe fiscale”.

3.1

În absența unui studiu de impact, Comitetul a decis să audieze direct punctele de vedere ale asociațiilor de producători, ale consumatorilor și ale sindicatelor. În cursul audierilor, participanții și-au exprimat la unison uimirea față de propunerea de directivă. De asemenea, unele organizații au remarcat că propunerea va duce la creșterea în și mai mare măsură a tratamentului inegal aplicat băuturilor alcoolice, în detrimentul evident al celor supuse accizării. Pe de altă parte, producătorii de băuturi care nu trebuie să plătească taxe au solicitat ca structura actuală, care, în plus, a fost clar definită în acordurile privind politica agricolă comună, să rămână neschimbată.

3.2

Cei care au participat la audieri (2) au fost de acord, de asemenea, că aspectele sociale și de sănătate trebuie luate în considerare, dar nu trebuie să determine impozitarea. În același timp, ei au solicitat sprijin pentru o campanie destinată „consumului responsabil”, menită să limiteze riscurile de abuzuri, solicitare pe care Comitetul o susține. De asemenea, s-a subliniat faptul că industria europeană este lider mondial în domeniu și aduce o contribuție deloc neglijabilă la PIB-ul european și la ocuparea forței de muncă, în mod direct și indirect.

3.3

La prima vedere, proiectul de directivă pare o măsură de rutină care nu face decât să adapteze cifrele pentru a compensa inflația înregistrată începând cu 1993. Acest proiect abordează totuși o temă extrem de complexă și delicată, care demonstrează în ce măsură politicile și interesele naționale sunt departe de a ceda controlul în favoarea unui grad important de convergență fiscală intracomunitară. În mai multe rânduri, Comitetul s-a declarat în favoarea unui proces de armonizare fiscală, instrument absolut vital pentru aprecierea de către consumatori a beneficiilor pieței unice.

3.4

Reuniunile ECOFIN din 7 și 28 noiembrie 2006, unde această propunere a fost unul din punctele de pe ordinea de zi, au redeschis interminabilele discuții dintre statele membre, reeditând, sub numeroase aspecte, situația care în 1992 a dus la apariția directivei, care nu a reușit decât să stabilească ratele minime și nu a oferit posibilitatea de identificare a unei abordări comune pentru armonizarea și convergența accizelor.

3.5

O examinare amănunțită dezvăluie diferențe imense între ratele accizelor aplicate de diferite state membre. Raportul din 26 mai 2004 cuprindea măsurile aplicate pentru diferite categorii în cele 25 de state membre de la acea dată și în țările candidate România și Bulgaria (3), care sunt membre începând cu 1 ianuarie 2007. Decalajul dintre ratele cele mai mici și cele mai mari este de 1 100 %!

3.6

De exemplu, pentru vin, accizele variază de la 0 la 273 EUR; la vinul spumos, de la 0 la 546 EUR per hl; pentru bere, de la 0,748 per grad Plato (4), echivalent cu 1,87 EUR, la 19,87 EUR per hl/grad de alcool; pentru produsele intermediare liniștite și spumoase, de la 45 la 497 EUR per hl; pentru alcoolul pur, de la 550 la 5 519 EUR per hl, echivalent cu o variație a accizelor de la 220 la 2 210 EUR per hl pentru băuturile alcoolice de 40°.

3.7

Modificarea ratei minime astfel cum a fost propusă de Comisie ar reduce diferența dintre ratele de impozitare utilizate în diferite țări de la 1 100 % la aproximativ 800-1 000 %. Sugestia că această măsură ar asigura funcționarea pieței interne pare cel puțin îndrăzneață. Comitetul propune ca soluție eficientă introducerea nu numai a unei rate minime, ci și a unei rate maxime, aceasta fiind o măsura care oferă perspectiva combaterii contrabandei și fraudei.

3.8

La fel de neconvingătoare este insistența asupra opiniei că adaptarea ratelor minime de impozitare la rata inflației nu va conduce la creșterea valorii reale. În interesul asigurării unor informații complete, Comisia ar fi trebuit să furnizeze un model dinamic al modului în care accizarea a funcționat în statele membre, începând cu anul în care propunerea de armonizare a fost înaintată în forma unei cărți albe, respectiv în 1985. Adevărul este că rezultatul acesteia, cu una sau două excepții, a fost creșterea valorii reale a accizelor după expirarea derogărilor acordate unor state. Comitetul critică toate practicile naționale care adaugă la accize alte forme de impozitare, care, atunci când este cazul, sunt denumite „taxe comunitare”.

3.9

Faptul că așa stau lucrurile în realitate a fost confirmat de un studiu inițiat chiar de Comisie (5), care arată cu claritate că toate statele membre, cu excepția a trei dintre ele, au mărit accizele în fiecare an sau la câțiva ani odată.

3.10

Același studiu, care a luat în considerare elasticitatea cererii ca reacție la nivelul prețurilor, a arătat că dacă ratele minime ar fi ajustate proporțional cu inflația:

3.11

Ar fi interesantă compararea acestui studiu, care a fost limitat la UE-15, cu efectele variației ratelor minime în noua UE având 27 de state membre.

3.12

Comitetul se întreabă dacă Comisia ar trebui să continue să îndeplinească numai un rol administrativ în ceea ce s-a afirmat a fi un subiect extrem de sensibil sau dacă nu ar fi cazul să facă propuneri, în unele situații în dialog cu statele membre, pentru a reduce în mod eficient denaturările substanțiale ale concurenței produse prin menținerea unui astfel de regim de impozitare fragmentat.

3.13

Un alt aspect complet ignorat de Comisie în elaborarea propunerii sale de modificare a directivei este că, în Comunitatea Europeană formată din 12 state în 1992, diferența dintre veniturile pe locuitor nu era atât de mare încât să facă oneroase ratele în vigoare. În Europa cu 27 de state membre, în care există o gamă foarte largă de niveluri de salarizare și de pensii, continuarea aplicării aceluiași nivel de impozitare pentru statele membre noi, ca și pentru cele vechi reprezintă o măsură incorectă, care afectează numai veniturile mai modeste. Pentru gospodăriile personale care cuprind lucrători și pensionari ale căror salarii și pensii nu sunt mai mari de 100 până la 150 EUR pe lună și care au fost deja nevoiți să suporte o creștere a taxelor la alcool de 50-400 %, o nouă majorare de 31 % ar afecta fără îndoială consumul. Mai ales din motivul că douăsprezece noi state au aderat de atunci la UE, Comitetul consideră că nu ar fi corect să se aplice o corecție automată pentru rata inflației din cadrul UE-15 începând din 1992.

3.14

Prin urmare, cu foarte rare excepții, sistemul propus este contrar tuturor politicilor anti-inflaționiste aplicate de statele membre, care în urmă cu câtva timp au eliminat mecanismele de indexare a salariilor și pensiilor cu rata inflației, acolo unde acestea existau. Comisia nu explică în mod adecvat de ce un astfel de mecanism trebuie menținut numai pentru impozite și taxe.

3.15

Comitetul consideră că, dimpotrivă, regimul curent este complet inadecvat scopului și consideră că adaptarea la rata inflației (a UE cu 12, 25 sau 27 state membre?) este o măsură punitivă inutilă, în special pentru veniturile cele mai mici, la fel cum sunt toate formele de impozitare indirectă care erodează venitul net al plătitorului de impozite.

3.16

Astfel cum consumul moderat de vin reprezintă o parte a culturii și istoriei unor state membre, același lucru este adevărat pentru alte tipuri de băuturi alcoolice în cazul altor popoare europene. Această problemă, cu toate ramificațiile sale, trebuie abordată dintr-o perspectivă mai largă.

3.17

Comitetul respectă decizia unor țări de a adopta o politică fiscală strictă cu privire la alcool și tutun, probabil din cauza abuzurilor care au loc în special în rândul tinerilor. Unele state membre au exprimat clar faptul că politicile lor fiscale trebuie să țină seama de sănătatea publică. Cu toate acestea, deciziile pe care au hotărât să le adopte nu pot influența alegerea și motivațiile altor state membre.

3.18

În această privință, Comitetul și-a exprimat deja poziția într-un aviz detaliat (7), care sublinia faptul că „abuzul se combate cel mai eficient prin programe educative, de informare și de formare profesională a căror țintă principală sunt cei care fac abuz de alcool”.

3.19

În opinia Comitetului, cerințele articolului 93 din Tratat nu sunt îndeplinite, ceea ce autorizează Consiliul să decidă prin vot în unanimitate asupra măsurilor de armonizare a regimurilor de impozitare în scopul punerii în aplicare sau al îmbunătățirii pieței interne în conformitate cu articolul 14. Realitatea este că mărirea accizelor minime nu contribuie la armonizare, ci stabilește numai un nivel minim, pe care fiecare stat membru poate decide să-l mărească după dorință. Faptul că ratele reale s-au diferențiat și mai mult de la adoptarea Directivei 92/84 CEE arată că armonizarea nu se poate realiza printr-o directivă de acest fel.

4.1

Unul din efectele contrare ale diferențelor mari dintre nivelurile de impozitare, pe lângă împiedicarea funcționării corecte pieței interne, este tendința puternică de sustragere de la plata taxelor — fie parțial, prin plata lor în alte țări terțe decât cele care reprezintă destinația pentru consumul final, fie în totalitate, prin importarea mărfurilor din țări terțe sau prin schimbarea traseului mărfurilor în timp ce acestea sunt în tranzit și aplicarea taxelor este suspendată.

4.2

Apariția e-comerțului a creat încă o zonă de potențială fraudă fiscală, dată fiind imposibilitatea monitorizării vânzărilor on-line și absența unei politici coordonate de combatere a fraudelor în domeniul accizelor la alcool, având în vedere că statele membre nu consideră că acestea ar constitui o problemă și că fenomenul reprezintă exclusiv o preocupare pentru zonele cu niveluri ridicate de impozitare.

4.3

Extinderea a dus granițele externe ale Uniunii Europene în țări în care nivelurile de impozitare sunt cu mult mai mici decât media comunitară și potențialul de fraudă a crescut exponențial. Corupția este larg răspândită în unele din aceste țări, situate astăzi la granița UE, în unele cazuri fiind implicate chiar autoritățile vamale. Măsurile de combatere a contrabandei trebuie întărite în continuare și, dacă se adoptă o creștere a taxelor în forma propusă, marjele de profit pentru contrabandiștii internaționali vor fi și mai mari.

4.4

Uniunea Europeană a decis să abordeze problema combaterii fraudei la bunurile accizabile și a publicat Directiva Consiliului din 25 februarie 1992 privind acordurile generale pentru produsele supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse. Întrucât nu a avut succes, directiva a fost modificată în 2004 prin Directiva 2004/106/CE a Consiliului din 16 noiembrie 2004, care modifică, de asemenea, Directiva 77/799/CEE privind asistența reciprocă acordată de autoritățile competente din statele membre în domeniul impozitării directe, al anumitor accize și al impozitării primelor de asigurare.

4.5

Cu privire la acest subiect, Comitetul susține într-unul din avizele sale (8) că pentru combaterea eficientă a fraudei „este nevoie, în mod clar, de modernizarea, întărirea, simplificarea și eficientizarea instrumentului de cooperare administrativă și schimb de informații între statele membre privind accizele”.

4.6

În același aviz, se subliniază faptul că „încă o dată, beneficiile care ar decurge din funcționarea mai eficientă a pieței unice, în acest caz din procedurile apte să detecteze și să combată frauda și evaziunea fiscală, sunt limitate de dorința de salvgardare a intereselor naționale”. În plus, „nu există nicio îndoială că multe practici frauduloase sunt direct legate de diferențele — uneori semnificative — care există între ratele de accizare aplicate în diferite state membre”.

„Comitetul profită de această ocazie pentru a critica limitările create de principiul unanimității, care reglementează în prezent cele mai multe decizii comunitare în domeniul dreptului fiscal și reiterează necesitatea de a înlocui acest principiu cu principiul majorității calificate când sunt în discuție impozite care influențează funcționarea pieței interne sau provoacă denaturarea concurenței”.

4.7

De-a lungul anilor, Comitetul a accentuat în mod repetat următoarele concepte-cheie:

4.8

De exemplu, în Suedia, în 2004, turiștii și contrabandiștii au importat aproximativ 164 de milioane de litri numai de bere, ceea ce a reprezentat, în mare, un volum egal cu acela comercializat de monopolul de stat (Systembolaget) și a reprezentat o pierdere de circa 190 milioane de EURO la veniturile din accize și TVA. Acest tip de achiziții a crescut cu 40 % începând din 2002, odată cu ridicarea regimului special de limitare a achizițiilor din străinătate. Se estimează că în ultimii doi ani contrabanda s-a dublat. Danemarca estimează cantitatea de bere cumpărată de turiști în Germania și apoi reimportată la 95 de milioane de litri și aceasta, la care se adaugă 10 % din mărfuri introduse prin contrabandă, înseamnă că 30 % din berea consumată în Danemarca nu este supusă impozitării de către statul danez. În 2005, turiștii au importat în Finlanda mai mult de 42 de milioane de litri, 10 % din consumul total, provocând pierderi de venituri mai mari de 50 de milioane de EURO. Treizeci de milioane de litri au fost importați în Austria din Germania și Republica Cehă și mai mult de 100 de milioane în Regatul Unit (în plus față de contrabanda pe scară mare) (9).

5.1

În raportul său din 2004, Comisia a subliniat unele din problemele identificate de-a lungul timpului în procesul de aplicare a Directivei 92/84/CEE, evidențiind, cu precădere, trei dintre acestea:

5.2

În ceea ce privește primul punct, Comisia își justifică propunerea de eliminare a posibilității de a trata vinurile spumoase într-un mod diferit de cele liniștite, considerând că motivele care au justificat această opțiune, și anume echivalarea vinurilor spumoase cu produse de lux (când tocmai contrariul este adevărat cu privire la anumite vinuri liniștite), nu mai sunt de actualitate.

5.3

În ceea ce privește al doilea aspect, Directiva 92/83 (privind structura accizelor) prevede la articolul 26 că acele coduri din Nomenclatura Combinată pe care le indică sunt cele în vigoare la data adoptării directivei (19 octombrie 1992). Comisia propune în schimb să se facă referire la codurile NC aplicabile la data cea mai recentă posibil, adoptând pe viitor deciziile de modificare în conformitate cu articolul 24 din Directiva 91/12 CEE (procedură care implică comitetul accizelor, astfel cum s-a convenit pentru produsele energetice).

5.4

În ceea ce privește al treilea punct, pentru a reglementa problema ridicată de numeroși operatori și legată de formularea prea imprecisă a directivei, care nu specifică în ce măsură este posibilă adăugarea de alcool distilat la „alte băuturi fermentate”, Comisia propune să se reducă dependența clasificării băuturilor alcoolice în scopuri fiscale (accize) de clasificarea din NC.

5.5

Comitetul consideră justificate și coerente modificările solicitate de operatori pentru a se asigura simplificarea și protecția concurenței. Comitetul susține propunerile făcute anterior de Comisie și se întreabă de ce aceste modificări nu au fost introduse prin modificarea în acest sens a Directivei 92/83.

5.6

Comitetul se pronunță în favoarea retragerii propunerii de directivă și în același timp recomandă adoptarea modificărilor Directivei 92/83 propuse de Comisie.

27.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/8

1.1

CESE salută propunerea de program statistic cincinal 2008-2012 și este de acord că statisticile armonizate și comparabile sunt indispensabile pentru o mai bună înțelegere a Europei de către public, pentru participarea cetățenilor la dezbatere și a operatorilor economici în cadrul pieței unice.

1.2

CESE subliniază necesitatea ca atât Eurostat, cât și instituțiile statistice naționale să fie dotate cu cele mai bune resurse umane și materiale pe care le permite bugetul disponibil, deoarece acest lucru este indispensabil pentru îndeplinirea misiunilor tot mai importante pe care le presupun informațiile statistice, precum și importanța Uniunii Europene ca actor la scară mondială.

1.3

Comitetul consideră că este necesar să se acorde o mai mare importanță aspectelor legate de bunăstarea cetățenilor Europei și, în acest sens, sugerează extinderea programului statistic la următoarele domenii:

1.4

Atenția acordată în programul statistic 2008-2012 îmbunătățirii informației statistice privind educația și formarea profesională poate fi considerată insuficientă, având în vedere importanța pe care o are pentru îndeplinirea obiectivelor Strategiei Lisabona.

1.5

În plus, este necesară elaborarea de statistici privind economia socială, având în vedere gradul înalt de dezvoltare al acesteia în cadrul Uniunii Europene.

1.6

Pe de altă parte, există domenii în care informațiile statistice disponibile în prezent sunt insuficiente, prin urmare programul cincinal ar trebui să le acorde o atenție mai mare. În acest sens, trebuie menționate următoarele:

1.7

CESE amintește că, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene, „elaborarea statisticilor comunitare (…) nu trebuie să implice costuri excesive pentru operatorii economici  (1) ”. Pentru aceasta este necesar:

1.8

În ceea ce privește statisticile privind comerțul exterior, s-au constatat discrepanțe, care ar trebui rectificate, între volumul exporturilor unei țări către o alta și volumul importurilor acesteia din urmă din prima țară. Adică volumul exporturilor țării A către țara B este diferit de volumul importurilor țării B din țara A.

1.9

Având în vedere diversitatea existentă în Uniunea Europeană compusă din 27 de state membre, CESE subliniază importanța pe care ar avea-o efortul de a realiza cea mai bună coordonare terminologică posibilă în domeniul statisticii.

1.10

CESE consideră că, pentru garantarea unei mai mari neutralități a datelor statistice, precum și a celorlalte principii prevăzute în Codul bunelor practici (printre care se numără și confidențialitatea statistică), este fundamentală controlarea activității agențiilor private care operează, în mod direct sau indirect, în cadrul sistemului statistic european.

2.1

Regulamentul (CE) nr. 332/97 (2) al Consiliului impune elaborarea unui Program Statistic Comunitar (PSC) multianual (3) în care să se definească orientările, principalele domenii și obiectivele acțiunilor prevăzute pentru o perioadă care să nu depășească cinci ani și care să constituie cadrul de elaborare a tuturor statisticilor comunitare. PSC va fi pus în practică prin intermediul unor programe de lucru anuale care vor oferi obiective de lucru mai detaliate pentru fiecare an și prin intermediul legislației specifice în cazul acțiunilor importante. Programul va face obiectul unui raport de evaluare intermediară și al unei evaluări oficiale după expirarea perioadei pe care o acoperă programul.

2.2

În acest context, obiectivul propunerii de decizie care face obiectul prezentului aviz și care are ca temei juridic articolul 285 din Tratatul CE constă în introducerea unui program strategic global de statistici oficiale comunitare, care trebuie să includă producția și furnizarea de produse și de servicii utilizatorilor, îmbunătățirea calității statisticilor și continuarea dezvoltării Sistemului Statistic European (4) (SSE).

2.3

Obiectivul principal al statisticilor comunitare oficiale este susținerea continuă a dezvoltării, monitorizării și evaluării politicilor comunitare prin informații concrete, fiabile, obiective, comparabile și coerente. În unele domenii instituțiile europene utilizează, de asemenea, în mod direct informația statistică pentru a gestiona politicile fundamentale.

2.4

PSC 2008-2012 se bazează pe următoarele priorități politice:

2.5

Pentru elaborarea propunerii de decizie, Comisia a întreprins consultări cu părțile interesate, inclusiv cu statele membre ale UE, țările membre și candidate ale Asociației Europene de Liber Schimb (AELS) și grupurile tehnice de lucru ale SSE. Comitetul consultativ european de informare statistică în domeniul economic și social (CEIES) (5) și Comitetul pentru statistici monetare, financiare și ale balanței de plăți (CMFB) (6) au emis o directivă cu privire la această propunere.

2.6

În ceea ce privește abordarea cuprinsă în program, având în vedere cele două opțiuni posibile, una „restrânsă” și alta „completă”, Comisia s-a decis pentru cea de-a doua, având în vedere trei factori: capacitatea și eficiența SSE, costurile aplicării acestuia în statele membre și greutățile pe care le vor întâmpina gospodăriile și întreprinderile.

3.1

De-a lungul timpului, CESE s-a pronunțat, în numeroase ocazii, cu privire la programele statistice (7) și la diversele aspecte specifice ale politicii statistice a Uniunii. În general, acțiunea Comitetului s-a orientat în mod constant spre sublinierea importanței sistemului statistic pentru îndeplinirea obiectivelor economice, sociale și politice ale Uniunii și a necesității de a sprijini și de a consolida Eurostat, element-cheie pentru funcționarea sistemului, precum și institutele naționale de statistică, în domeniile care țin de competența statelor membre.

3.2

CESE reafirmă aceste criterii și, pe lângă aceasta, cu privire la decizia în cauză, semnalează trei aspecte care implică necesitatea de a dispune de cel mai bun aparat statistic posibil: rolul UE în calitate de actor mondial, îndeplinirea obiectivelor Strategiei Lisabona și extinderea reprezintă o provocare fără precedent în istorie, din punct de vedere al coordonării statisticilor a 27 de state. Rezumând cele de mai sus: pentru succesul Uniunii este importantă, între altele, funcționarea eficientă a sistemului său statistic.

3.3

În materie de resurse, programul cincinal 2008-2012 beneficiază de un buget de 247,2 milioane de euro (ceea ce presupune o creștere de 24,3 % în raport cu resursele operative prevăzute pentru programul 2003-2007). Cu toate acestea, trebuie avute în vedere și alte aspecte neincluse în acest calcul (8). Dacă se includ cheltuielile administrative și cofinanțarea din partea statelor membre sau a altor organisme, totalul creditelor de angajament ajunge la 739,34 milioane de euro.

3.4

Guvernanța statistică. În conformitate cu Codul bunelor practici (9), autoritățile naționale și autoritatea statistică comunitară:

3.5

Programul statistic comunitar 2008-2012 își propune să atingă 32 de obiective transversale (detaliate în anexa I) și prevede aproximativ 90 de obiective și acțiuni concrete (anexa II), care se referă atât la politicile generale, cât și la 18 domenii specifice de politici concrete ale Uniunii.

3.5.1

Programul definește acțiunile prevăzute în următoarele domenii principale:

4.1

Având în vedere obiectivele ambițioase ale programului 2008-2012 și faptul că acesta implică, în momentul de față, o strânsă coordonare între Eurostat și institutele de statistică ale celor 27 de state membre, trebuie semnalată necesitatea abordării prioritare a lucrărilor statistice și a utilizării cât mai eficiente a resurselor existente limitate.

4.2

Articolul 4 din propunerea de decizie se referă la stabilirea unor priorități în materie statistică, având în vedere necesitatea de a utiliza resursele limitate cât mai eficient. Cu toate acestea, nu stabilește criterii, nici orientări pentru identificarea unor astfel de priorități. De altfel, este dificilă stabilirea acestora atunci când, în același timp, se recunoaște necesitatea consolidării sau creării de noi domenii de activitate.

4.3

CESE este de acord cu afirmația potrivit căreia „evoluția rapidă a capacității și disponibilității Internetului îl vor transforma în instrumentul principal de difuzare a datelor statistice în viitor, sporind în mod semnificativ numărul de utilizatori potențiali și creând astfel noi posibilități de difuzare” (10). Pentru a atinge acest obiectiv și având în vedere, de asemenea, faptul că site-ul web al Eurostat constituie o imagine a Uniunii Europene, este necesar ca prezentarea datelor și lectura acestora să fie simplă și atractivă, pe cât permite tehnologia actuală.

4.4

CESE este de acord cu afirmația potrivit căreia trebuie intensificată cooperarea dintre Eurostat și institutele naționale de statistică (11). Comitetul observă însă că propunerea de decizie nu concretizează și nu stabilește proceduri de consolidare a acestei cooperări.

4.5

Sfera de aplicare și prioritățile statisticilor europene: CESE subliniază că, potrivit listei de acțiuni prevăzute și enumerate la punctul 3.5.1 din prezentul aviz, sistemul statistic se concentrează în principal asupra aspectelor economice, oferind informații insuficiente cu privire la aspectele sociale care au o repercusiune directă asupra vieții cetățenilor Uniunii. Semnalează, de asemenea, că, spre deosebire de celelalte domenii, politica socială face parte din același domeniu, la fel ca și politica de educație, formare profesională și de tineret.

27.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/11

1.1

Disponibilitatea unor date statistice fiabile și de calitate reprezintă un instrument indispensabil pentru actorii instituționali, economici și sociali, pentru monitorizarea și evaluarea eficienței unor opțiuni specifice în domeniul legislativ și pentru a se lua decizii pentru viitor.

1.2

A avea o viziune cât mai precisă cu putință și care să corespundă realităților actuale constituie un element indispensabil pentru adoptarea celor mai bune politici posibile.

1.3

Această constatare se aplică în mod special statisticilor privind situația ocupării forței de muncă în Europa, pentru a analiza progresele realizate de statele membre în raport cu obiectivele Strategiei Lisabona.

1.4

Pentru a înțelege evoluția pieței muncii în Uniunea Europeană, este foarte important să se cunoască în ce sectoare și regiuni există locuri de muncă vacante și care este numărul lor. Ofertele de locuri de muncă neocupate reflectă variațiile conjuncturale pe sectoare de activitate economică și pot constitui un cadru util pentru identificarea regiunilor europene în care se observă o insuficiență mai pronunțată de forță de lucru sau, dimpotrivă, care înregistrează o creștere economică și de ocupare a forței de muncă semnificativă.

1.5

Locurile de muncă vacante fac parte din setul de Principali Indicatori Economici Europeni (PIEE) și reprezintă un indice care, în cazul în care este disponibil pe termen scurt, este util atât Băncii Centrale Europene, cât și Comisiei pentru măsurarea efectelor variațiilor economice în anumite sectoare și pentru echilibrarea deciziilor de politică monetară.

1.6

Relansarea Strategiei Lisabona, decisă la Consiliul European din martie 2005, a inclus printre obiectivele sale prioritare crearea de locuri de muncă mai numeroase și de mai bună calitate; aceasta a condus inevitabil la necesitatea de a dispune de informații statistice mai bune cu privire la cererea de forță de muncă.

1.7

Orientările integrate privind dezvoltarea și ocuparea forței de muncă (2005-2008) și orientările generale privind politicile economice din cadrul Strategiei Europene de Ocupare a Forței de Muncă (EES) necesită date structurale agregate, la nivel european, cu privire la locurile de muncă vacante defalcate în funcție de activitatea economică, în vederea analizei nivelului și structurii cererii de forță de muncă.

1.8

Disponibilitatea unor date statistice fiabile și actualizate cu regularitate permite, de asemenea, statelor membre să evalueze piața muncii și să-și adapteze în consecință deciziile privind politica ocupării forței de muncă, inclusiv pe o bază regională.

2.1

Datele naționale privind locurile de muncă și posturile vacante se colectează, începând din 2003, în baza unui acord tacit. Deși acest acord a garantat flexibilitate și independență statelor membre, el nu a reușit să satisfacă pe deplin necesitățile utilizatorilor de date.

2.2

La ora actuală, patru state membre nu și-au trimis datele la Eurostat, iar datele furnizate nu au întotdeauna un nivel perfect de comparabilitate. Pentru colectarea datelor trimestriale, nici cerințele BCE, nici cele ale Comisiei în ceea ce privește sfera de acoperire, promptitudinea și armonizarea nu sunt satisfăcute în întregime.

2.3

Prin propunerea sa de regulament COM(2007) 76 final, elaborată la inițiativa Comitetului pentru ocuparea forței de muncă, Comisia dorește să pună în aplicare o reglementare care să permită obținerea de date statistice comparabile cu privire la locurile de muncă vacante, în termenele stabilite.

2.4

În cursul elaborării propunerii, care a inclus, de asemenea, consultarea cu experți și cu Comitetul pentru programul statistic (CPS), au fost luate în considerare diverse opțiuni; cea care a fost reținută în propunerea de regulament garantează că datele structurale anuale vor continua să fie colectate, pe termen scurt, în cadrul acordului tacit.

2.5

În consecință, propunerea se concentrează mai ales asupra dispozițiilor aplicabile colectării datelor statistice trimestriale cu privire la locurile de muncă vacante; pe baza experienței aplicării acestui regulament, se prevede posibilitatea de a adopta în viitor un nou regulament care să permită satisfacerea cererii de date anuale.

2.6

Stabilirea nivelului de detaliere solicitat în funcție de fiecare activitate economică se va realiza prin aplicarea ultimei versiuni a Nomenclatorului statistic al activităților economice din Comunitatea Europeană (NACE).

2.7

Atunci când este posibil, statele membre pot utiliza surse administrative, cu condiția ca acestea să fie corespunzătoare din punct de vedere al normelor de calitate, sau pot limita sfera activităților economice luate în considerare, pentru a ușura sarcina impusă întreprinderilor (articolul 5).

2.8

Comisia (articolul 8) prevede realizarea unei serii de studii de fezabilitate destinate statelor membre care au dificultăți în furnizarea datelor cu privire la:

2.9

În faza inițială (primii trei ani), sunt prevăzute măsuri comunitare de sprijin financiar pentru statele membre. În cursul primilor trei ani, costul acestor măsuri va fi inclus în Programul comunitar pentru ocuparea forței de muncă și solidaritate socială — PROGRESS (articolul 9) (1); astfel, pot fi lansate inițiative cu privire la inovație și îmbunătățire în domeniul colectării datelor la încheierea fazei de acord tacit.

3.1

CESE subliniază că este important să se dispună de date statistice cât mai fiabile și de calitate privind situația locurilor de muncă în Europa și, în consecință, apreciază și susține efortul Comisiei de instaurare a unui cadru juridic care să permită obținerea de statistici actualizate privind locurile de muncă vacante, comparabile și pertinente la nivel european.

3.2

Realizarea obiectivelor Strategiei Lisabona, în termeni economici și mai ales de ocupare a forței de muncă, necesită un suport statistic constant și eficient, care să fie la dispoziția tuturor utilizatorilor de date statistice și a actorilor economici, sociali și instituționali, atât la nivel european, cât și la nivel național.

3.3

CESE împărtășește, de asemenea, opțiunea privind instrumentul ales, respectiv regulamentul european, întrucât obiectivul urmărit în propunere, la fel ca majoritatea inițiativelor în domeniul statisticii, necesită o punere în aplicare detaliată și omogenă în toată Uniunea Europeană.

3.4

Decizia de a include în propunerea de regulament numai colectarea de date trimestriale și continuarea colectării datelor anuale pe baza acordului tacit este, în mod cert, dictată de o abordare progresivă necesară atunci când se trece de la o colectare a datelor bazată pe un acord tacit la una realizată în baza unui regulament european de colectare a datelor. Rezultatele obținute în această perioadă de tranziție vor trebui monitorizate în mod regulat și CESE dorește ca într-un viitor apropriat să poată fi obținut un cadru mai complet și mai fiabil, atât în privința datelor anuale, cât și a celor trimestriale, în ceea ce privește potențialul pieței forței de muncă europene.

CESE regretă faptul că nu există încă o evaluare de impact și speră ca Comisia să realizeze o astfel de evaluare înainte de adoptarea unui al doilea regulament de punere în aplicare, întrucât, în principiu, se va înregistra o creștere a costurilor și a sarcinilor administrative pentru întreprinderile europene, fără să existe însă reduceri ale altor activități legate de anchete.

3.5

Cu toate acestea, CESE consideră că, dată fiind necesitatea de a simplifica colectarea datelor statistice și a diminua costul acesteia, opțiunea aleasă nu este pe deplin clară în ceea ce privește colectarea opțională a datelor în sectoarele definite ca „sezoniere”, în special în agricultură, pescuit și silvicultură.

3.6

Problema „corecțiilor pentru variații sezoniere” pune la încercare fiabilitatea acestor statistici, deoarece în alte sectoare industriale și/sau de administrație publică, modelul de contract sezonier reprezintă o practică utilizată de mai mulți ani (sectorul textil, industria agroalimentară, turism etc.).

3.7

În plus, structura contractelor de muncă din toate statele UE prevăd astăzi zeci de modalități diferite privind raporturile de muncă. Din această cauză, ar fi important să se cunoască tipul de loc de muncă vacant (durată nedeterminată, durată determinată, normă parțială, proiecte, colaborări etc.).

3.8

O vedere de ansamblu mai aproape de realitatea potențialului pieței forței de muncă, de evoluțiile și punctele slabe ale acesteia în diferite sectoare sau regiuni, ar permite o mai bună concentrare asupra strategiilor care trebuie puse în aplicare pentru atingerea obiectivelor Strategiei Lisabona.

3.9

Acesta este un alt motiv pentru care CESE consideră că, în special în ceea ce privește aceste chestiuni, este necesară consultarea și implicarea directă a partenerilor sociali europeni.

CESE salută atribuțiile Parlamentului de examinare a propunerii care va face obiectul unei codecizii cu Parlamentul European. Normele de punere în aplicare vor face obiectul comitologiei, în conformitate cu procedura de reglementare prin examinare, conform procedurii prevăzute în Decizia 1999/468/CE și în Decizia 2006/512/CE ale Consiliului.

27.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/13

1.1

Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului a instituit un nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS) ale statelor membre.

1.2

Prima modificare a avut loc în 2005, în urma aderării celor 10 noi state membre. În urma aderării Bulgariei și României, este necesară o nouă modificare pentru introducerea în anexa regulamentului a tabelelor corespunzătoare noilor state menționate.

2.1

CESE ia act de propunerea Comisiei și își exprimă acordul față de aceasta, având în vedere faptul că aceasta este necesară în urma aderării noilor state și că, în plus, are un caracter pur tehnic.

27.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/14

1.1

Directiva privind serviciile în cadrul pieței interne (1) trebuie să promoveze, în conformitate cu Strategia Lisabona, competitivitatea, creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Această directivă a declanșat totodată o intensă dezbatere cu privire la organizarea libertății de a presta servicii. Un punct controversat a fost și rămâne impactul propunerii asupra piețelor naționale ale forței de muncă, a condițiilor sociale și a cerințelor de protecție a consumatorilor. În avizul său din februarie 2005 (2), CESE și-a exprimat pe larg punctul de vedere cu privire la propunerea Comisiei și, din acest motiv, în prezentul aviz nu se dezbate textul juridic al directivei, ci impactul asupra ocupării forței de muncă și intereselor consumatorilor, pe care îl poate avea realizarea în acest mod a pieței interne a serviciilor.

1.2

Libera circulație a serviciilor este una dintre cele patru libertăți prevăzute de Tratatul UE în cadrul pieței interne și constituie de mult timp o realitate politică. Strategia Comisiei expusă în directiva UE privind serviciile are ca obiectiv eliminarea oricărei restricții cu privire la prestarea de servicii. În acest proces, în parte, nu este vorba în mod direct despre aspecte ale pieței forței de muncă sau ale protecției consumatorilor. Cu toate acestea, cu cât se va aplica mai mult în practică libertatea de a presta servicii, cu atât mai mult vor fi resimțite și cu atât mai evidente vor deveni diferențele dintre diversele sisteme naționale. Totodată, există relativ puține reglementări la nivel comunitar privind protecția intereselor salariaților și ale consumatorilor. În aceste domenii predomină dispozițiile juridice, sociale și de ocupare a forței de muncă din dreptul intern, care sunt adesea foarte diferite. La aceasta se adaugă valabilitatea paralelă sau separată, prevăzută în directiva privind serviciile, a anumitor reglementări naționale ale țării de origine și ale țării în care sunt prestate aceste servicii, valabilitate ale cărei efecte se vor arăta în viitor în practică.

1.3

Stabilitatea socială și încrederea consumatorilor reprezintă o componentă esențială a integrării europene și, de asemenea, o premisă a succesului pieței interne a serviciilor. Absența unor analize relevante cu privire la impactul la nivel național asupra condițiilor sociale, ocupării forței de muncă și intereselor consumatorilor reprezintă o mare lacună a dezbaterii cu privire la directiva UE privind serviciile. Lipsa unei baze statistice pentru cuantificarea circulației transfrontaliere a serviciilor ca rezultat al libertății de a presta servicii și al libertății de stabilire a constituit unul dintre punctele criticate de CESE (3). Nu există aproape deloc date fiabile cu privire la schimbările structurale care sunt de așteptat la nivelul piețelor forței de muncă în statele membre. Există un număr mic de evaluări statistice de impact foarte generale, în timp ce analiza unor cazuri individuale are adesea un caracter ilegal sau semilegal. Nici unele dintre acestea nu sunt suficiente pentru o evaluare de impact obiectivă.

1.4

Realizarea pieței interne a serviciilor este o componentă importantă a Strategiei Lisabona. Șansele de creștere economică din acest sector reprezintă un stimulent important pentru crearea de noi locuri de muncă. Concurența crescută, rezultată din liberalizarea pieței interne a serviciilor, va avea un impact pozitiv, deoarece oferta de servicii va fi mai diversificată, iar prețurile acestora mai reduse. Aceasta trebuie să fie însoțită de îmbunătățirea permanentă a protecției sociale a salariaților și de un nivel corespunzător de protecție a consumatorilor. Același lucru este valabil și pentru standardele actuale de calitate și securitate, inclusiv pentru standardele de protecția mediului, care sunt valabile în statele membre. Impactul asupra ocupării forței de muncă va fi diferit în fiecare sector și în fiecare stat în parte. Efectele asupra întreprinderilor mici și mijlocii constituie, în acest context, un factor decisiv.

1.5

Obiectivul prezentului aviz din proprie inițiativă este de a scoate în evidență efectele strategiei actuale privind piața internă a serviciilor asupra piețelor forței de muncă, condițiilor de ocupare a forței de muncă și protecției consumatorilor, oferind astfel avantaje practice părților interesate și instituțiilor UE. Aceste aspecte nu au constituit punctele principale ale audierilor precedente ale CESE cu privire la piața internă a serviciilor (4).

1.5.1

Pornind de la „libera circulație a serviciilor”, în sensul pe care i-l conferă dreptul european, care include fiecare prestație de servicii între doi operatori economici din state membre diferite (5), se conturează trei subiecte:

1.6

Prezentul aviz ar trebui înțeles, pe de o parte, ca o introducere, iar pe de altă parte, ca o contribuție la raportul final al Comisiei Europene privind revizuirea pieței interne (6) și la discuțiile din cadrul CCPI (7). Avizul se bazează pe datele disponibile în prezent și pe experiențele practice și așteptările experților și ale celor interesați. Acestea au fost colectate prin intermediul unei audieri în aprilie 2006 la Viena și, în toamna aceluiași an, pe baza unui chestionar care a avut drept țintă aproximativ 6 000 de experți din industrie, sindicate și alte domenii de activitate, precum și din domeniul științei și din ministere. Chestionarul a fost completat de peste 150 de persoane. Avizul nu are pretenția de a fi un studiu științific și nici nu poate înlocui un astfel de studiu, ci are mai degrabă scopul de a furniza puncte de reper pentru abordarea problemelor actuale și a evoluțiilor viitoare. Aceste puncte vor fi aprofundate în continuare în cadrul unui studiu pe termen lung al Observatorului Pieței Unice (OPU) al CESE și vor stimula instituțiile UE și alte organisme în deciziile politice și cercetările științifice ale acestora.

2.1

Comisia își argumentează strategia privind piața internă prin slaba dezvoltare a circulației transfrontaliere a serviciilor în cadrul UE. De la o piață internă mai dinamică a serviciilor se așteaptă atât stimulente pentru ocuparea forței de muncă, cât și beneficii pentru consumatori și întreprinderi. Cum poate fi definită această dinamică în mod concret?

2.2

O problemă în continuare nerezolvată o constituie reprezentarea statistică a economiei serviciilor transfrontaliere. Până în prezent, EuroStat și institutele naționale de statistică au utilizat așa-numita statistică a fluxurilor financiare, conform căreia exportul sau importul de servicii are loc doar atunci când generează o plată transfrontalieră corespunzătoare. În timp ce, în domeniul economiei serviciilor, pe de o parte, există o intensă cooperare, au loc transferuri de cunoștințe și schimburi de servicii, pe de alta, între diferite departamente ale unei firme, între parteneri de rețea sau unități economice independente din punct de vedere juridic din țările respective, care desfășoară activități comune pe termen lung, există un proces extins de compensare. În cazul unor astfel de structuri în rețea, partenerul în cauză consideră transferul de cunoștințe, de timp și prestații în țara de origine ca pe o prestație proprie către clienți, care nu generează o plată transfrontalieră.

2.3

În opinia Comitetului, consecința acestui fapt este că economia serviciilor presupune un volum de schimburi considerabil mai ridicat, având astfel un impact mai mare asupra pieței interne decât cel reflectat în prezent de statisticile oficiale. De aceea, CESE se pronunță cu fermitate în favoarea ideii ca Uniunea Europeană să realizeze un studiu științific de bază cu privire la modul în care diferitele ramuri ale economiei serviciilor din statele membre își organizează deja în prezent eforturile de cooperare cu întreprinderi din alte state. Pornind de la acest studiu și de la estimările făcute pe baza acestuia, ar trebui elaborată pe viitor o reprezentare fundamentată a volumului real al pieței serviciilor a Uniunii Europene. Acest proiect va fi sprijinit de eforturile corespunzătoare ale specialiștilor europeni din domeniul statisticii, în vederea elaborării unor indici de preț pentru toate serviciile și a introducerii acestora în toate statele membre.

2.4

Drept ilustrare, pornind de la informațiile existente în prezent, Comisia pornește de la premisa că sectorul serviciilor reprezintă 56 % din PIB-ul Uniunii Europene, 70 % din ocuparea totală a forței de muncă, dar doar 20 % din volumul schimburilor comerciale în interiorul UE. În UE evoluția productivității în economia serviciilor este net inferioară celei din Statele Unite (8).

2.5

Pe piața internațională, această slăbiciune nu se poate observa, UE situându-se pe primul loc în ceea ce privește comerțul cu servicii, cu o clară tendință ascendentă. În 2003, contribuția UE la piața serviciilor a fost de 26 %, în timp ce cea a SUA s-a ridicat puțin peste 20 %. Nici partenerii comerciali cu o evoluție ascendentă, India și China, nu depășesc împreună momentan ponderea de 5 %, în ciuda dinamismului lor considerabil. Între 1997 și 2003, contribuția UE a crescut cu 1,8 % și se situa și din acest punct de vedere pe o poziție de vârf.

2.6

S-a constatat că acest punct vulnerabil afectează mai ales comerțul în cadrul UE. Nici din acest punct de vedere, cifrele nu duc în mod necesar la această concluzie. Între 2000 și 2003 comerțul cu servicii în interiorul Uniunii a crescut cu 10,8 %, iar cel cu partenerii din afara UE cu doar 6,4 %. Așadar, comparativ vorbind, dinamica pieței interne a fost foarte evidentă, cu atât mai mult cu cât în 2003 s-a înregistrat un regres economic general. Trebuie luată, de asemenea, în considerare și scăderea prețurilor la servicii.

2.7

CESE invită Comisia să realizeze o evaluare mai aprofundată a impactului realizării în continuare a pieței interne a serviciilor. Ar putea fi utilă o așa-numită analiză SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats).

3.1

Aprecierea impactului asupra ocupării forței de muncă este strâns legată de prognozele privind creșterea economică. Una dintre primele analize de impact referitoare la directiva UE privind serviciile a fost realizată în octombrie 2004 de Biroul Central de Planificare din Țările de Jos (9). Aceasta urmează ipoteza curentă a OCDE, conform căreia orice eliminare a unor reglementări determină o creștere economică, creând astfel noi locuri de muncă. Este interesant că acest studiu ajunge la concluzia că nu reglementările în sine sunt cele care reprezintă un obstacol, ci eterogenitatea lor. Conform estimărilor acestui studiu, directiva privind serviciile ar putea determina o creștere a comerțului cu servicii de 15 % până la 30 % și a procentului investițiilor străine directe în sectorul comercial de 20 % până la 35 %.

3.2

În primăvara anului 2005, Institutul Economic din Copenhaga a publicat, la cererea Comisiei, un studiu (10), care conține observații explicite cu privire la impactul asupra ocupării forței de muncă. Creșterea preconizată a consumului de 0,6 % din PIB-ul UE ar determina o creștere netă a locurilor de muncă, pentru toate cele 25 de state membre, de aproximativ 600 000. Se așteaptă, de asemenea, o creștere a productivității și o creștere medie a salariilor de 0,4 %.

3.3

Concluziile studiului efectuat de Institutul din Copenhaga au provocat dezbateri controversate, în special deoarece sunt argumentate exclusiv din punctul de vedere al ofertei și se bazează numai pe efectul creșterii cererii în paralel cu scăderea prețurilor, prin eliminarea unor reglementări. Acest studiu nu ia în considerare factorii care ar putea împiedica o creștere a cererii, ca de exemplu scăderea puterii de cumpărare sau alte modificări legate de comportamentul consumatorilor. În afară de aceasta, a fost contestată și alegerea sectoarelor. Alte aprecieri ale impactului asupra ocupării forței de muncă nu există sau se bazează pe studiul de la Copenhaga și, prin urmare, ajung la aceleași concluzii (11). În același timp, trebuie să se acorde atenție impactului cercetării și inovării, al îmbunătățirii nivelului calificărilor și al utilizării tehnologiilor comunicării asupra creșterii eficienței pieței interne a serviciilor.

3.4

Crearea unui număr suplimentar de 600 000 de locuri de muncă este cu siguranță un rezultat pozitiv, dar, în raport cu nivelul înalt al așteptărilor, acest rezultat pare mai degrabă modest (12). Mult mai important este însă că o asemenea creștere a numărului de locuri de muncă ar putea avea un impact extrem de diferit în funcție de sectoarele, țările sau diferitele grupuri de salariați. Nu există până acum nici un fel de informații în acest sens. CESE intenționează să schițeze, cu ajutorul Observatorului Pieței Unice și pe baza prezentei inițiative, o imagine mai clară a schimbărilor structurale de pe piața muncii.

3.5

Chestionarul CESE dovedește clar că interesul deosebit pe care îl trezesc astfel de constatări este foarte mare. 90 % dintre persoanele chestionate au considerat că informațiile disponibile cu privire la impactul asupra ocupării forței de muncă pe piața internă a serviciilor sunt insuficiente. Întrebările din chestionar s-au referit în primul rând la sectoarele care ar fi deosebit de afectate de reducerea sau creșterea numărului de locuri de muncă. 60 % dintre cei chestionați se așteaptă, în general sau numai pentru anumite sectoare, la efecte pozitive asupra ocupării forței de muncă. Sectoarele cele mai frecvent menționate au fost consilierea comercială și consilierea juridică, acestora urmându-le: comerțul, artizanatul și IMM-urile, serviciile de sănătate, agricultura și silvicultura, serviciile industriale, educația, turismul, serviciile personalizate, construcțiile și gestionarea clădirilor. La întrebarea dacă sunt de așteptat pierderi ale locurilor de muncă, 44 % dintre persoanele chestionate au răspuns afirmativ. În această privință cel mai des au fost menționate pierderi în domeniul industriei. Alte sectoare în care sunt așteptate pierderi sunt: serviciile publice, construcțiile și gestionarea clădirilor, agricultura și silvicultura, serviciile pentru întreprinderi, alimentele și băuturile, serviciile personalizate, comerțul en-gros și en-detail, turismul și industria textilă.

3.6

În ceea ce privește problema beneficiilor acestui proces, s-au evidențiat o serie de contraste interesante. Se poate preconiza că adaptarea la piață va juca un rol decisiv și că vor avea de pierdut toate acele întreprinderi care nu reușesc să se conformeze noilor condiții liberalizate și pieței transfrontaliere. Vor avea mai multe șanse lucrătorii calificați decât cei necalificați, lucrătorii tineri, specializați și mobili decât lucrătorii mai în vârstă și mai puțin flexibili. Locurile de muncă cu standarde sociale înalte vor avea de pierdut în raport cu locurile de muncă neprotejate sau cu activitățile desfășurate independent, care vor juca un rol mai important în viitor. Vor avea de suferit atât calitatea în raport cu prețul, cât și standardele profesionale ridicate și țările cu costuri sociale ridicate. Noile state membre vor avea cel mai mult de câștigat, cele vechi cel mai puțin. Întreprinderile mici și cele locale de prestare a serviciilor vor trebui să facă față presiunii exercitate de întreprinderile multinaționale mari. Situația consumatorilor apare oarecum incertă.

3.7

Dezvoltarea IMM-urilor a constituit un punct deosebit de important. Se pune întrebarea dacă creșterea circulației transfrontaliere a serviciilor va crea noi locuri de muncă sau presiunea prețurilor și a concurenței va elimina IMM–urile, provocând astfel pierderi ale locurilor de muncă? O majoritate de 2/3 (66 %) se așteaptă la perspective pozitive pentru ocuparea forței de muncă. În același timp însă, 55 % prevăd și eliminarea de pe piață a unor firme ca urmare a concurenței. În opinia unei majorități clare (69 %), liberalizarea pieței interne a serviciilor nu ar avea însă un impact semnificativ asupra evoluției IMM–urilor, aceasta depinzând în mai mare măsură de alți factori de influență. Concluzia este aceea că predomină așteptările pozitive, dar în ansamblu acestea ar putea rămâne limitate. Este de așteptat însă ca factorii decisivi ai succesului și ai supraviețuirii să devină calificarea salariaților, capacitatea de inovare și calitatea serviciilor prestate. De asemenea, vor crește presiunea și cerințele cu privire la un grad mai înalt de armonizare (calificări obținute prin educație și formare profesională, aptitudini manageriale, prețuri și salarii, contribuțiile la sistemele de asigurări sociale, impozite pentru întreprinderi, respectarea standardelor UE și a standardelor internaționale în general). Se preconizează o scădere a standardelor sociale, precum și a gradului de protecție a consumatorilor și a mediului. Există temerea că ar putea fi afectată și specificitatea locală și culturală, în cazul în care piețele vor fi cucerite de marii prestatori de servicii.

3.8

84 % dintre persoanele chestionate au răspuns afirmativ la întrebarea dacă lucrătorii independenți vor avea pe viitor șanse mai mari de a deveni activi la nivel transfrontalier.

4.1

Serviciile transfrontaliere sunt legate aproape în toate cazurile de mobilitatea forței de muncă. Dat fiind gradul scăzut de până acum de armonizare în acest sens a condițiilor din UE, pe o singură piață națională a muncii sau într-o singură întreprindere se aplică reglementări sociale diferite. Directiva UE privind lucrătorii detașați a introdus un număr minim de condiții esențiale privind tratamentul egal aplicabil lucrătorilor detașați și celor autohtoni. În plus, problemele legate de dreptul muncii și dreptul social au fost excluse în principiu din directiva UE privind serviciile. Aceasta nu înlătură însă impactul creșterii pieței transfrontaliere a serviciilor. În ciuda directivei privind lucrătorii detașați, continuă să existe reglementări nearmonizate privind contractele colective de muncă. Excluderea dreptului muncii din directiva UE privind serviciile nu a dus la stabilirea unui „principiu al locului de muncă” pentru lucrători; formulările juridice alese au fost contestate serios și sunt considerate destul de neclare. Trebuie așteptată transpunerea în dreptul național. În cele din urmă, în cazul în care se presupune că aprofundarea pieței interne a serviciilor va avea succes, creșterea frecvenței și probabil și a duratei detașărilor va crea o nouă dimensiune.

4.2

Transpunerea în practică a directivei privind lucrătorii detașați nu poate fi și nu trebuie dezbătută în prezentul aviz din proprie inițiativă. Chestiunea esențială este mai degrabă: ce noi probleme vor apărea sau ce probleme existente vor fi amplificate de faptul că, în viitor, va crește numărul, frecvența și, uneori, durata contractelor de angajare ale salariaților din sectorul serviciilor din diferite state membre care lucrează în același loc, dar beneficiază de condiții de muncă parțial diferite? Dar ar putea exista și șanse, dacă se ia în considerare prognoza studiului de la Copenhaga referitoare la creșterea salariilor. În mod evident, scopul nu este de a atribui operatorilor prezenți pe piață și responsabililor politici o intenție generală de dumping social, ci de a oferi o imagine clară a realității.

4.3

82 % dintre cei chestionați au răspuns afirmativ la întrebarea dacă, odată cu sporirea serviciilor transfrontaliere și, astfel, a activității salariaților detașați în altă țară, este de așteptat și o modificare a condițiilor naționale de ocupare a forței de muncă în propria țară. 20 % se așteaptă la îmbunătățirea condițiilor de muncă, comparativ cu 17 % care consideră că acestea se vor înrăutăți. Doar 7 % sunt de părere că locurile de muncă vor deveni mai sigure. 56 % pornesc de la premisa că va crește flexibilitatea relațiilor de muncă și numărul contractelor pe perioadă determinată.

4.4

Acest aspect al creșterii flexibilității se regăsește și în răspunsurile la următoarele întrebări deschise. Mulți se așteaptă la reducerea locurilor de muncă cu durată nedeterminată în favoarea celor cu frecvență de normă, a muncii în acord și a pseudo-activităților independente. Există și așteptări pozitive cu privire la formarea în domeniul lingvistic, noi abordări și stimulente pentru obținerea unei calificări; salarii mai mari și mai multe oferte de muncă. Predomină însă temerile și se prevăd: creșterea concurenței, condiții de muncă mai puțin satisfăcătoare, program de lucru mai lung și mai flexibil, spoirea conflictelor sociale și a practicilor ilegale și scăderea salariilor. Sistemele de asigurări sociale vor avea de suportat o presiune mai mare. În viitor salariații mai puțin mobili, în special femeile, se vor confrunta cu mai multe dificultăți, iar structura familială va fi afectată de evoluția ascendentă a mobilității. Cu privire la impactul viitoarei liberalizări a pieței interne a serviciilor asupra evoluției salariilor, 50 % dintre persoanele chestionate prevăd o scădere, 43 % o creștere, iar 7 % nu întrevăd nici un efect deosebit sau subliniază că aceasta depinde de fiecare sector în parte.

4.5

La întrebarea dacă directiva privind lucrătorii detașați este suficientă pentru protecția socială, 48 % dintre persoanele chestionate au răspuns pozitiv, 52 % negativ. În cazul în care ar fi necesare noi reglementări, majoritatea (65 %) ar prefera o abordare la nivelul UE, o treime consideră că problemele se pot reglementa mai bine la nivel național, 2 % sunt de părere că ambele modalități de acțiune sunt necesare. Răspunsurile la întrebarea deschisă cu privire la problemele asupra cărora trebuie atras în mod deosebit atenția pot fi sintetizate astfel: lipsa armonizării sociale (inclusiv accesul la diferite meserii și profesii) și inegalitatea de tratament cauzată de aceasta reprezintă problema cea mai des menționată. Ca atare, unele dintre persoanele chestionate conchid că este necesară extinderea domeniului de aplicabilitate a directivei privind lucrătorii detașați în ceea ce privește sectoarele și conținutul reglementărilor. Aplicarea inadecvată a dispozițiilor privind detașarea, incertitudinile juridice și sporirea practicilor ilegale, precum și deficiențele în materie de control și de urmărire penală ocupă, de asemenea, un loc important. La acestea se adaugă problemele din domeniul securității și sănătății la locul de muncă, al sistemelor de asigurări sociale și al combaterii pseudo-activităților independente. În cele din urmă, sunt criticate excesul de birocrație, obstacolele încă existente la nivel național și tendința de izolare națională. Sunt menționate, de asemenea, problemele apărute ca urmare a faptului că diferențele lingvistice și culturale nu sunt suficient luate în considerare.

4.6

Care este efectul acestor raporturi la nivelul întreprinderilor, dacă, în cadrul contractelor de prestări de servicii, salariații din alte țări lucrează în condiții naționale parțial diferite? 6 % dintre persoanele chestionate nu întrevăd efecte deosebite, iar 23 % consideră că o evaluare este deocamdată imposibilă. 24 % se așteaptă la creșterea diferențelor în cadrul întreprinderilor în ceea ce privește condițiile de muncă, 34 % întrevăd noi dificultăți cu privire la respectarea condițiilor sociale și de muncă, iar 13 % confirmă că drepturile naționale în materie de participare la procesul decizional al întreprinderii nu acoperă în întregime lucrătorii detașați. Răspunsurile deschise date în continuare la această întrebare relevă noi aspecte. Sub aspect salarial și social au apărut noi dificultăți ca urmare a remunerării inegale pentru aceeași muncă sau a reducerii prestațiilor sociale voluntare la nivel de întreprindere. La fel de des este exprimată speranța că familiarizarea cu bunele practici ar putea oferi o șansă pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și pentru creșterea calității muncii. În acest sens, ar trebui stabilit un dialog social mai inteligent la nivelul întreprinderilor. Barierele de comunicare ar putea afecta negativ calitatea muncii și a lucrului în echipă și ar putea determina apariția unei desolidarizări la nivelul salariaților. Cunoașterea și revendicarea propriilor drepturi este în anumite circumstanțe mai dificilă pentru lucrătorii izolați. Inegalități prea mari ar putea împiedica succesul întreprinderii (conflicte, cheltuieli administrative, calitatea muncii), iar respectarea dispozițiilor legale ar putea duce la suprasolicitare și sporirea abuzurilor. În cele din urmă, se consideră că facilitarea libertății de a presta servicii reprezintă, de asemenea, o șansă de a elimina problema lipsei de personal calificat.

4.7

Răspunsurile la întrebarea privind exemplele concrete sunt greu de rezumat, pentru că acestea ar trebui să contribuie prin conținutul lor specific la o înțelegere mai bună. De aceea, cu privire la aceasta, vor fi citate numai acele exemple concrete care clarifică problemele din domeniile care nu au fost menționate. Se fac, astfel, referiri la reglementări și proceduri neclare în caz de accident de muncă, probleme deosebite legate de detașarea în cadrul unui concern, modificarea contractelor de muncă, aplicarea contractelor colective din alte țări și tratamentul aplicat migranților.

5.1

Piața internă a serviciilor trebuie să aducă beneficii și consumatorilor. Aceasta este o problemă care privește disponibilitatea (preț, accesibilitate, ofertă), calitatea, transparența (informație, încredere) și certitudinea juridică (răspundere, protecția consumatorilor). Se reflectă aceste aspecte suficient în practica actuală? Vor fi ele promovate de propunerile privind realizarea pieței interne a serviciilor sau există evoluții problematice din perspectiva consumatorilor? Al treilea punct important al chestionarului ar trebui să clarifice, din perspectiva consumatorilor, experiențele practice privind circulația transfrontalieră a serviciilor.

5.2

Din punctul de vedere al protecției consumatorilor, evaluarea directivei UE privind serviciile nu are un rezultat clar. La audierea CESE din aprilie 2006, au existat voci critice care au afirmat că în domeniul protecției consumatorilor există deficiențe inacceptabile. Există și aprecieri pozitive care se referă mai ales la îmbunătățirea aspectelor privitoare la ofertă. În general, nu se pune suficient accent pe problemele privind protecția consumatorilor, care nu vor fi clarificate decât atunci când se va examina impactul directivei la nivel național. Încrederea consumatorilor este însă foarte importantă pentru succesul pieței interne UE a serviciilor.

5.3

Criteriile menționate la punctul 5.1 pentru o piață internă a serviciilor favorabilă consumatorilor (disponibilitate, calitate, transparență și certitudine juridică) ar fi trebuit clasificate în cadrul chestionarului în ordinea priorităților, pe de o parte, din proprie perspectivă și, pe de altă parte, în funcție de cât de mult sunt promovate aceste aspecte de directiva UE privind serviciile. În timp ce, din proprie perspectivă, calitatea și certitudinea juridică au fost apreciate cel mai mult (locul I și II), potrivit evaluării directivei UE privind serviciile, se consideră că cel mai mult este promovată disponibilitatea, iar pe ultimul loc se află certitudinea juridică. Numai 23 % dintre respondenții chestionarului sunt mulțumiți de nivelul actual de realizare a acestor aspecte, în timp ce 77 % consideră că sunt necesare îmbunătățiri.

5.4

Cu toate că directiva UE privind serviciile nu atinge în principiu valabilitatea dispozițiilor privind protecția consumatorilor în statul în care se prestează serviciile, în cursul dezbaterii, s-au exprimat în mod repetat temeri că aceste dispoziții nu ar fi fără lacune. 52 % au răspuns afirmativ la întrebarea dacă cred că în viitor reglementările naționale privind protecția consumatorilor vor fi puse în pericol. Cel mai frecvent au fost menționate înrăutățiri cu privire la aplicarea legislației, în special în ceea ce privește reclamațiile și drepturile la despăgubire. Aceste răspunsuri sunt similare răspunsurilor la altă întrebare, în care 76 % dintre respondenți au spus că întrevăd probleme în legătură cu răspunderea și execuția administrativă. 51 % se tem de o scădere generală a nivelului protecției consumatorilor. Se consideră în special că sunt amenințate toate standardele naționale mai ridicate (peste nivelul minim al UE). Această amenințare este valabilă și pentru dispozițiile administrativ-juridice privind exercitarea meseriei, care sunt direct relevante pentru consumatori, deoarece în viitor vor fi reglementate după principiul țării de origine, ca de exemplu protecția împotriva favorizării abuzive sau condițiile pentru drepturile la despăgubire. Există temerea că se vor limita serviciile de garanție și va scădea calitatea serviciilor prestate. În cele din urmă, există temeri cu privire la pierderea drepturilor la informare, de exemplu la informații despre produs (daune aduse mediului, răspundere, transparență generală), afișarea prețului, prestator de servicii (integritatea prestatorului, nivelul de calificare, garanțiile necesare), servicii de garanție, răspundere etc.

5.5

O altă întrebare se referă la informațiile dorite și indispensabile pentru consumatori în cazul prestărilor transfrontaliere de servicii. Pe primul loc se plasează informațiile despre garanții legale, despăgubiri și drepturi de reclamație, în timp ce pe pozițiile următoare se află informațiile privind identitatea prestatorului de servicii/proveniența, transparența prețului și datele exacte despre calitatea serviciului, precum și despre securitatea produsului/garanția. Preocupați în mod evident de dezbaterea privind principiul țării de origine, mulți dintre respondenți solicită să se indice ce legislație se aplică și care este autoritatea de supraveghere competentă, respectiv instanța competentă pentru reclamații.

5.6

Doar 25 % dintre cei chestionați au beneficiat de serviciile europene de asistență pentru consumatori sau de colaborarea la nivelul UE în chestiuni privind protecția consumatorilor. Opinia acestora a fost în cele mai multe cazuri pozitivă, dar sunt menționate și deficiențe, de exemplu, cu privire la asistența transfrontalieră în vederea aplicării legislației sau găsirea persoanelor de contact competente la nivel național. Există și voci critice care consideră aceste proceduri prea birocratice și costisitoare, iar colaborarea cu privire la protecția consumatorilor prea slabă și ineficientă, în special în cazurile complexe. Impresia generală este aceea că informațiile privind serviciile UE de asistență pentru consumatori și posibilitățile de colaborare nu sunt foarte răspândite.

5.7

Pentru garantarea unei mai bune calități a serviciilor, directiva UE privind serviciile recomandă introducerea unor standarde și certificări opționale. Această propunere este primită foarte bine de 54 % dintre cei chestionați, în timp ce 46 % o consideră mai degrabă discutabilă. Susținătorii standardelor de calitate opționale consideră că acesta este un mijloc eficient, care trebuie să se afirme pe piață și față de clienți. Criticii sunt aproape în unanimitate de părere că respectarea acestor standarde nu poate fi garantată fără controlul statului. De aceea este preferabilă o reglementare juridică clară. Standardele opționale ar fi respectate de către întreprinderile oneste, dar sunt inutile împotriva „oilor negre”. Și tocmai acest lucru este extrem de important în circulația transfrontalieră a serviciilor.

5.8

Directiva UE privind serviciile introduce și un sistem de partajare a activităților de control între autoritățile din statul de origine și cel în care se prestează serviciile. S-a dorit să se afle dacă acest sistem sporește încrederea consumatorilor. 82 % au răspuns afirmativ, 18 % au mai puțină încredere. În mod evident, una dintre obiecțiile principale se referă la punerea în practică.

5.9

În cele din urmă, s-a oferit încă o dată ocazia de a aborda probleme nerezolvate privind protecția consumatorilor pe viitoarea piață internă a serviciilor. În acest context, punctul esențial a fost din nou lipsa clarității și a securității juridice în materia protecției consumatorilor cu privire la garanții, răspundere (de exemplu în caz de insolvență), drepturi de garanție (armonizare insuficientă, probleme privind sarcina probei) și aplicarea drepturilor la despăgubire (durată prea mare, procedură prea complexă, dorința unui grad mai înalt de armonizare). Pe poziția a doua se află garantarea informației suficiente privind serviciul și prestatorul de servicii. Sunt considerate deficiențe și absența standardelor de calitate comune și imposibilitatea de a compara calificările și formarea profesională. În mult cazuri, dispozițiile privind protecția consumatorilor nu au fost aplicate corect, iar în anumite domenii lipsesc (de exemplu pensii private, servicii de sănătate). Chestiunile sociale joacă, de asemenea, un anumit rol (salarii inferioare salariului minim, munca la negru, migrația), precum și temerea cu privire la dispariția standardelor de securitate și de mediu. Ar trebui definit un nivel minim de servicii general accesibile care garantează participarea socială. Alte temeri privesc denaturarea concurenței pentru prestatorii locali (de exemplu, costuri sociale diferite) și probleme legate de diferențele valutare.

6.1

Răspunsurile la chestionar arată că există un puternic interes pentru abordarea noilor provocări cu care se confruntă piețele forței de muncă, ocuparea forței de muncă și protecția consumatorilor pe piața internă a serviciilor. Sunt indicate multe evoluții problematice, dar și șanse pentru viitor. Ambele poziții merită în general mai multă atenție și ar trebui să inspire și transpunerea iminentă în practică a directivei UE privind serviciile.

6.2

O problemă încă nerezolvată o constituie reprezentarea statistică a economiei serviciilor în UE în cadrul circulației transfrontaliere. O reprezentare realistă reprezintă premisa evaluării dinamicii ocupării forței de muncă, care ar putea rezulta din aceasta. De aceea, CESE repetă solicitarea sa privind realizarea unei anchete de bază unice, singura modalitate de rezolvare a acestei probleme.

6.3

Informațiile cu privire la posibilele efecte ale noii strategii privind piața internă asupra ocupării forței de muncă sunt insuficiente, afirmă 90 % dintre respondenți. 60 % așteaptă efecte pozitive asupra ocupării forței de muncă. 44 % se așteaptă, de asemenea, la reducerea numărului de locuri de muncă. În general, se așteaptă în special „transferuri de locuri de muncă”. Viitoarele studii ale OPU ar trebui să adopte o abordare diferențiată, pe sectoare, ca de exemplu servicii pentru industrie, educație, servicii publice liberalizate selecționate, servicii personalizate și artizanat. Referirile la cei care vor avea cel mai mult de câștigat sunt concludente. Se recomandă examinarea atentă a aspectelor privind munca calificată/ necalificată și șansele forței de muncă specializate mobile în comparație cu salariații cu mobilitate mai redusă. În primul caz este vorba despre un proces care trebuie să se desfășoare atât între statele membre, cât și în interiorul fiecărui sector. În al doilea caz este vorba despre o provocare deosebită pentru piețele muncii și sistemele de asigurări sociale.

6.4

Evoluția întreprinderilor mici și mijlocii este văzută în mod preponderent pozitiv, la fel ca și evoluția locurilor de muncă, însă influența directivei UE privind serviciile asupra acestei evoluții este apreciată ca fiind mai degrabă redusă. Cu toate acestea, se așteaptă noi provocări, care trebuie înfruntate cu un plus de calitate și o mai bună calificare a salariaților și cu capacitate de inovare. Unii consideră că noua presiune a concurenței trebuie înfruntată printr-o mai bună armonizare a condițiilor-cadru. Există temerea că trăsăturile locale și culturale specifice ar putea dispărea, dacă piețele vor fi cucerite de marii prestatori de servicii.

6.5

Cei mai mulți (82 %) se așteaptă ca viitoarea aprofundare a pieței interne a serviciilor să determine schimbări ale condițiilor naționale de muncă și de ocupare a forței de muncă. Această așteptare nu este determinată de necunoașterea directivei UE privind serviciile, ci de faptul că au fost luate în considerare lipsa armonizării și noile influențe de pe piață. Majoritatea prevede o creștere a numărului contractelor de muncă pe perioadă determinată și o flexibilizare a condițiilor de muncă. Se așteaptă oferte mai bune de muncă, de formare în domeniul limbilor străine și de calificare în general.

6.6

În acest context, dispozițiile în vigoare privind detașarea joacă un rol important. Mulți consideră că punerea defectuoasă în aplicare a reglementărilor reprezintă o problemă. Având în vedere noile provocări, pentru jumătate din respondenți, dispozițiile actuale nu sunt suficiente pentru asigurarea protecției sociale. Acest fapt este relevat de examinarea atentă a situației la nivelul întreprinderilor. Cu cât este mai extins domeniul nearmonizat, cu atât se lasă mai mult spațiu de manevră pentru tratamentul inegal în cazul unei munci identice. Acest fapt este privit parțial și ca o șansă, în cazul în care contactul cu bunele practici se transformă într-un stimulent pentru crearea unor condiții mai bune de muncă în țara de origine. În ansamblu se poate constata că diferențele cu privire la condițiile de muncă și la dispozițiile juridice reprezintă o provocare și pentru întreprinderi. Directiva privind lucrătorii detașați nu face obiectul prezentului aviz. Importantă este constatarea că diferențele și, astfel, conflictele vor spori. Aceasta este misiunea Uniunii Europene și a organelor legislative naționale, în special în ceea ce privește transpunerea iminentă în practică a directivei UE privind serviciile, dar reprezintă totodată și o provocare pentru dialogul social în cadrul UE.

6.7

O mobilitate mai mare a salariaților în cadrul contractelor transfrontaliere de prestări de servicii și dificultatea tot mai mare de a-și cunoaște propriile drepturi determină o nevoie sporită de consultanță. Această consultanță trebuie asigurată în întreaga UE. Activitatea Euroinfocenter și elaborarea unei baze de date privind problemele salariaților, care este urmărită îndeaproape și de către CESE, reprezintă o importantă sursă de informații.

6.8

Evaluarea directivei UE privind serviciile nu are un rezultat clar din punct de vedere al protecției consumatorilor. Există aprecieri atât critice, cât și pozitive. Rezultatele sondajului au arătat că sunt evaluate pozitiv calitatea și certitudinea juridică, dar, în opinia celor chestionați, aceste aspecte nu sunt încurajate în mod corespunzător de directiva UE privind serviciile. Numai 23 % sunt mulțumiți de starea actuală a protecției consumatorilor.

6.9

Preocuparea privind certitudinea juridică și aplicarea legislației se află în prim plan. Cu toate că directiva UE privind serviciile nu aduce, în principiu, atingere protecției consumatorilor la nivel național, 52 % dintre persoanele chestionate consideră că reglementările naționale vor fi periclitate în viitor. Se doresc reglementări clare privind serviciile de garanție, răspunderea și impunerea rapidă a drepturilor la despăgubire. Reglementările existente par insuficiente în această privință sau se consideră că standardele naționale înalte vor fi periclitate în cadrul viitoarei concurențe. La fel de importantă este asigurarea unor informații suficiente cu privire la servicii și prestatori. Sunt, de asemenea, considerate probleme lipsa standardelor de calitate comune (certificarea opțională este aprobată numai de o parte a respondenților), precum și imposibilitatea comparării calificărilor și a formării profesionale. În multe cazuri, dispozițiile privind protecția consumatorilor nu au fost aplicate corect, iar în anumite domenii lipsesc (de exemplu în cazul pensiilor private și al serviciilor de sănătate).

6.10

Puțini respondenți au beneficiat de serviciile europene de asistență pentru consumatori și de colaborarea transfrontalieră. Inițiativele existente sunt apreciate pozitiv în majoritatea cazurilor, dar sunt insuficiente. Acestea sunt prea slabe și nu sunt de mare ajutor la aplicarea legislației în cazuri complexe.

6.11

Preocupările privind protecția consumatorilor trebuie să joace un rol mai important pe piața internă. Nesiguranța care a fost constatată în legătură cu situația juridică în cazul serviciilor transfrontaliere trebuie combătută printr-o strategie de informare la nivel național și UE. Nu trebuie subestimată solicitarea unor date exacte cu privire la servicii și prestatori. Acest lucru trebuie avut în vedere și la transpunerea în practică a directivei UE privind serviciile.

6.12

CESE va continua să examineze, în cadrul Observatorului Pieței Unice, în strânsă colaborare cu Secțiunea SOC, impactul pieței interne a serviciilor asupra dezvoltării comerțului cu servicii între statele membre, a ocupării forței de muncă și a protecției consumatorilor. Pe baza rezultatelor prezentului aviz, este recomandabil ca anumite sectoare să fie observate mai îndeaproape, aplicându-se informațiile esențiale extrase din chestionar.

27.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/21

2.2.1

În mod coerent, DG Educație și cultură și DG Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și egalitatea șanselor includ aspecte sociale în studiile lor de impact. În plus, principiul analizei proporționale  (7) face să varieze gradul de integrare a elementelor sociale în alte domenii. Aceasta ridică problema necesității ca aspectele sociale (inclusiv chestiuni referitoare la Agenda socială europeană) să fie sau nu considerate un criteriu major (bottom line), adică și pentru propunerile care nu se referă la chestiuni sociale sau ale căror repercusiuni sociale vor fi probabil limitate. În mod empiric, studiul efectuat de Istituto per la ricerca sociale (a se vedea nota de subsol de la pagina 4) indică faptul că „studiile de impact care nu iau în considerare aspectele sociale se concentrează mai curând pe sectorul economic. În acest caz, o treime din studiile de impact nu includ aspecte sociale sau le includ numai în mică măsură (8)”.

2.2.2

Evident, „dacă relevanța socială a măsurii este de la sine înțeleasă (…), aspectele sociale sunt considerate global și dezvoltate destul de bine în documentul de studiu de impact (9)”. În acest caz „problema ocupării forței de muncă se dovedește a fi, în mod explicit, cea mai recurentă și mai accentuată consecință socială (10)”.

2.2.3

Conform Istituto per la ricerca sociale, „măsura în care elementele sociale sunt luate în considerare nu este neapărat «proporțională» (…) cu conținutul politicii și impactul posibil al acesteia. (…) Adesea aceste impacturi sunt descrise doar de manieră generală (…)” și „se bazează pe (…) ipoteze comune (…). Aceste relații sunt rareori discutate când se are în vedere conținutul specific al măsurii, populația-țintă și zonele interesate, alegerea specifică a instrumentelor politicii și efectul procesului de punere în aplicare (11)”. Studiul realizat de acest institut arată, de asemenea, că „mai multe studii de impact nu au avut în vedere o corelare cu alte domenii de acțiune sau cu politicile UE”. Analizele de impact reprezintă o sarcină importantă, dar nu trebuie să prezinte lacune sau să fie superficiale. În caz contrar, deficiențele acestora vor pune sub semnul întrebării valoarea legislației.

2.3.1

Evaluarea impactului unui proiect legislativ nu se rezumă doar la bifarea unor căsuțe. Aceasta trebuie, de asemenea, monitorizată — în mod ideal de către utilizatorii legii sau în cooperare cu aceștia, în special de cei implicați direct. Având în vedere faptul că dimensiunea socială reprezintă unul dintre cele trei criterii de evaluare pentru politicile UE, este necesară organizarea unei proceduri standard — transparentă și simplă în același timp — pentru selectarea propunerilor vizate în contextul studiilor de impact. Se pot menționa câteva opțiuni:

3.1

În vederea stabilirii metodologiei recomandate se pun câteva întrebări:

4.1

Având în vedere complexitatea și importanța evaluării consecințelor sociale ale propunerilor legislative, toți actorii implicați — atât partenerii sociali, cât și reprezentații organizațiilor societății civile ar trebui să reflecteze asupra următoarelor aspecte metodologice:

4.2

O audiere publică la Comitet a dat ocazia ONG-urilor sociale, partenerilor sociali și altor actori ai societății civile organizate, precum și experților, să-și exprime punctele de vedere și să discute pe tema proiectului de aviz și astfel să transmită mesaje clare instituțiilor europene, în general, și Comisiei Europene, în special.

4.3

În cele din urmă, având în vedere faptul că studiile de impact social reprezintă un element de importanță capitală în procesul decizional al UE, Comitetul ar trebui să formuleze propuneri cu privire la modul în care se pot aduce îmbunătățiri și se pot include mai bine organizațiile societății civile în această procedură.

5.1

Există mai multe sisteme de indicatori sociali la nivel național și internațional, însă este necesară verificarea valabilității și adecvării acestora la nevoile specifice ale analizelor de impact.

5.2

Dezvoltarea acestor indicatori a început în mai multe țări în ultimii treizeci de ani, în vederea evaluării posibilităților și consecințelor politicilor economice în termeni diferiți de aceia ai datelor pur cantitative, în scopul „orientării” dezvoltării sociale în paralel cu dezvoltarea economică și al obținerii mijloacelor de evaluare a bunăstării sociale și a evoluției acesteia.

5.3

A rezultat o dezvoltare importantă a statisticilor sociale, în primul rând în ceea ce privește principalele funcții colective: educație, sănătate, protecție socială, mediu, locuințe, transport, cercetare, șomaj etc. Dar nu se pot deduce automat indicatori sociali dacă aceste date nu sunt organizate, sintetizate și interpretate.

5.4

„Un indicator nu este decât o statistică de o importanță deosebită pentru cunoaștere, raționament și/sau acțiune (12)”. În perspectiva analizelor de impact nu este vorba numai de compilarea statisticilor sociale pe țări, provenind din surse diferite, ci de exprimarea acestor date în vederea evaluării realității cu privire la temele selecționate în funcție de gradul lor de pertinență pentru analiza de impact.

5.5

Este posibil ca în anumite domenii să nu existe decât studii parțiale, anchete dispersate, iar analiza costuri/beneficii să nu poată fi efectuată; se știe, de exemplu, că anumite categorii de pesticide au efecte negative asupra sănătății și că acumularea acestora provoacă boli grave, pornind de la un anumit nivel. O decizie de reducere a utilizării pesticidelor chimice va avea un impact pozitiv asupra sănătății populației și a muncitorilor care utilizează aceste pesticide, fără a putea avansa, în cadrul unui studiu de impact proporționat, cifre exacte cu privire la câștigurile pe termen lung provenite din această politică.

5.6

Cu toate acestea, este clar că dimensiunea socială „sănătate” justifică măsura propusă și întărește considerabil raționamentul economic (precum reducerea costurilor de producție pentru agricultură și creșterea competitivității rezultate). În plus, dreptul fundamental de a beneficia de un mediu sănătos poate fi invocat în sprijinul propunerii.

5.7

În practică, dispunem totuși de un număr considerabil de statistici sociale, diversificate în funcție de realitățile fluctuante ale dezbaterilor publice din diverse țări (de exemplu, condițiile de muncă, angajarea tinerilor și vârstnicilor, angajarea femeilor, infracționalitatea, inegalitatea veniturilor, discriminarea la locul de muncă, relocarea); puțini indicatori sociali au fost deduși însă din statistici până în prezent, când, din fericire, au redevenit de actualitate în noul context socio-economic în care trăim de zece ani, care pune din nou în valoare rolul statelor membre în politica socială și de reglementare pe teren economic.

5.8

Însă acești indicatori sociali nu sunt întotdeauna suficient de utili dacă rămân autonomi și devin mai coerenți dacă se integrează într-un concept mai larg, acela al dezvoltării sociale și economice sau al dezvoltării durabile; sursele acestora s-au diversificat; indicatorii sociali nu provin doar de la statul central, ci și de la ONG-uri, „grupuri de reflecție” (think tanks ale marilor fundații); prezentarea acestor indicatori este, de asemenea, foarte diversificată, începând cu selectarea statisticilor până la anchetele tematice, trecând prin exerciții de strângere de date, în vederea realizării de indicatori compuși tematici sau generali.

5.9

Numeroase organisme internaționale publică indicatori și statistici sociale și efectuează comparații între țările membre ale acestora. Principalele organe semnificative în acest domeniu pentru țările UE provin (aleatoriu) din OCDE, PNUD, Comisia Europeană — în special Eurostat —, UNESCO, Banca Mondială sau OIM.

5.10

Chiar această diversitate a surselor pune probleme de calitate a statisticilor (nu toate țările dispun de oficii statistice sofisticate), de comparabilitate, de armonizare a conceptelor; „alegerea indicatorilor care servesc la măsurarea convergenței sociale a țărilor Uniunii Europene constituie o adevărată miză politică. Indicatorii utilizați pentru comparare nu sunt neutri: aceștia reflectă ordinea de prioritate și uneori concepțiile de stare dorită a societății care, în mod legitim, pot diferi de la o țară la alta. Exemplul șomajului demonstrează că anumiți indicatori pot avea efecte concrete, eventual chiar negative, asupra orientării politicilor (13). Or, construcția sistemelor de indicatori este lăsată în prezent în grija tehnicienilor” (14).

5.11

Criticile privind PIB-ul și creșterea ca indicatori ai bunăstării sociale au fost dezvoltați în special în cadrul PNUD, prin stabilirea IDH (indicatorul dezvoltării umane), mai ales sub impulsul lucrărilor dlui Amartya Sen privind sărăcia, foametea, democrația și critica indicatorilor cantitativi pur economici, lucrări care i-au adus Premiului Nobel pentru economie.

5.12

Informațiile privind accesul la apa potabilă, nivelurile de alfabetizare ale bărbaților și femeilor, sistemul sanitar și rezultatele luptei contra pandemiilor, participarea la procesul democratic, speranța de viață în funcție de sex, mortalitatea perinatală și infantilă etc. constituie tot atâtea informații pertinente pentru evaluarea bunăstării unei societăți, precum și situația mediului. Totuși aceste informații nu sunt corelate direct cu PNB.

5.13

Astfel, primii indicatori combinați IDH din PNUD au stat la baza unor ample dezbateri și controverse, deoarece țările „bogate” se situau deseori departe de primul nivel al clasamentului „satisfacției naționale brute”. Însă acest indicator a devenit alternativa incontestabilă la indicatorii pur economici, datorită forței sale (educație, speranță de viață, venituri ajustate în funcție de gradul de sărăcie).

5.14

Statisticile sociale constituie complementul indispensabil al statisticilor economice, iar semnificația pentru opinia publică a principalelor chestiuni sociale le conferă o importanță politică ce trebuie luată în considerare în mod imperativ de către guvernanți.

5.15

Printre obstacolele acestei constatări, dincolo de prejudecățile economiștilor sau de abordarea contabilă pe termen scurt sau mediu, trebuie de asemenea subliniată, obiectiv, diversitatea chestiunilor sociale și dificultatea de a le corela și de a le cuantifica în vederea integrării acestora în orientările politicii economice.

5.16

Intuitiv se poate ajunge la aceleași concluzii pentru stabilirea indicatorilor de mediu ce vizează reintegrarea externalităților în creșterea economică; în caz extrem, o creștere datorată defrișării unei păduri primare ar trebui să ducă la o respingere a acestui tip de creștere dacă studiul de impact ar integra toți factorii sociali și de mediu care, o știm de acum, fac mai mult decât să contrabalanseze factorii economico-monetari. Însă exprimarea în termeni monetari a acestor externalități este extrem de dificilă: modificarea climatică, pierderea diversității biologice, soarta persoanelor care trăiau din culesul sau exploatarea plantelor medicinale, epuizarea rapidă a solului și eroziunea care rezultă sunt câteva exemple. Un bilanț contabil pe termen scurt ar putea fi pozitiv, în timp ce pe termen mai lung, prin reintegrarea externalităților, bilanțul ar fi profund negativ, nu doar pentru regiunea sau țara respectivă, ci pentru întreaga planetă.

5.17

Exercițiul care susține numeroase evaluări ale „mai bunei legiferări” în termenii bilanțului costuri-beneficii și care se utilizează în studiile de impact comunitare prezintă limitele obiective cu privire la dimensiunile sociale și de mediu ale impactului (15). Chiar dacă a fost evaluat pe baza unui indicator pertinent (numărul de locuri de muncă pierdute, absența posibilităților de reîncadrare), impactul social nu este neapărat determinant în procesul deciziei politice. Acesta implică adesea elemente imposibil de cuantificat, mai ales când studiile de impact stabilesc un bilanț în termeni monetari pe termen scurt și, cel mai bine, pe termen mediu; durata mare este mai dificil de obținut și cum se poate evalua beneficiul pecuniar așteptat dintr-o scădere a mortalității provenite din poluarea cu carburanți navali (16)?

5.18

În cele din urmă, dezbaterea socială pune în discuție concepte care uneori nu sunt clar definite; un indicator privind flexicuritatea, de pildă, ar fi conceput diferit de la țară la țară, fie că se bazează pe o experiență existentă, fie că se caută introducerea conceptului în dezbaterea europeană (17) sau națională, cu referire la „modelele” naționale, formate într-un anume context dificil de transpus în alte realități sociale; ce elemente ar trebui luate în considerare și mai ales trebuie să li se atribuie o valoare pozitivă sau negativă? „Includerea sau excluderea anumitor indicatori poate exprima valori și ideologii neclare (18)”. Iar problema devine și mai complexă în construcția indicilor compuși: ce indici trebuie incluși, ce coeficient trebuie să li se acorde, care este semnificația reală a indicelui compus obținut?

5.19

Cu toate acestea, indicii compuși pot include atât dimensiuni cantitative, cât și calitative, pot fi divizați în funcție de vârstă, sex și alte criterii semnificative, dar trebuie să rămână ușor de înțeles; de exemplu, cum se elaborează un indice al calității de viață în Europa? S-ar putea avea în vedere includerea venitului, speranței de viață, perceperii eficacității sistemului sanitar, pensiilor, nivelului mediu de educație, perceperii satisfacției la locul de muncă etc. Dar de ce să nu se includă și rata șomajului, ocuparea insuficientă a forței de muncă sau condițiile de locuit. Și ce importanță relativă trebuie acordată fiecărei componente?

5.20

Se constată că această construcție nu este decât o chestiune pur tehnică și face referire la un sistem de valori împărtășite sau de tradiții încă vii dintr-o societate, că solicită consultarea organizațiilor sociale și că va reflecta în final o opțiune ideologică și politică. În prezent, „metodele privind indicatorii sociali rar includ în mod real obiective de societate, care traduc valorile și normele sociale … Un element primordial al (…) metodei este identificarea și clasificarea, pe bază de consultări și de consens, a reperelor (…) în mai multe domenii sociale; datele și rezultatele, ca și legăturile dintre acestea, sunt stabilite și ele în acest proces (…). Cu alte cuvinte, pentru ca indicatorii sociali să poată inspira politicile, procesul trebuie să facă parte din produs.” (EKOS Inc. Associated 1998).

5.21

Se pune, de asemenea, problema alegerii subiectului analizei statistice; trebuie aleși indivizii, comunitățile sau unitatea economică și socială minimă, care este gospodăria (household). trebuie luați în considerare indivizii, comunitățile sau unitatea economică și socială minimă care constituie gospodăria (household). Integrarea grupurilor etnice pune problema exigenței nediscriminării, dar ar fi utilă precizarea naturii și amplorii discriminării, în vederea propunerii de politici de reducere și de înlăturare a acestora pe termen mai scurt sau mai îndelungat.

5.22

Selecția statisticilor și construcția indicatorilor pot fi efectuate în vederea evaluării unei politici existente sau în vederea clarificării de la bun început a opțiunilor disponibile; fără îndoială va fi necesară o gamă mai largă de date statistice pentru a hotărî obiectivele unei politici și mijloacele de atingere a acestora, gamă care ulterior ar putea fi redusă atunci când s-au identificat indicatorii și statisticile cele mai relevante. aceste alegeri au o conotație empirică foarte puternică: nu este vorba de o știință exactă și pot rezulta diverse interpretări ale acelorași date statistice ce vor implica date monetare și nemonetare.

5.23

Ca exemplu, datele brute culese de OCDE pentru indicatorii sociali ai „Panoramei societății, 2005” (a se vedea scurta bibliografie) sunt, pentru fiecare indicator:

5.24

Eurostat utilizează următorii indicatori sociali:

5.25

În ce măsură aceste exemple neexhaustive de indicatori se pot integra eficient în obiectivele generale ale metodei deschise de coordonare (MOC) din martie 2006, și anume:

5.26

Mai mult decât atât, conceptele și metodele utilizate pentru anumiți indicatori trebuie să fie precise. În ce privește, de exemplu, sărăcia, Consiliul pentru ocuparea forței de muncă, venituri și coeziune socială din Franța (CERC) (19) pune în evidență „caracterul multidimensional” al acestui concept.

5.26.1

Astfel, sărăcia are mai multe dimensiuni: insuficiența resurselor financiare, condiții de viață degradate, resurse materiale, sociale și culturale insuficiente. Pentru fiecare din aceste aspecte, pentru a se stabili situațiile de sărăcie, se adoptă două abordări:

5.27

Pe scurt și în concluzie, obiectivul indicatorilor sociali este să atragă atenția opiniei publice și a factorilor de decizie asupra problemelor sociale care riscă să fie subestimate sau prost înțelese. Această funcție de concentrare a atenției factorilor de decizie asupra problemelor fundamentale este cu atât mai importantă cu cât aceștia din urmă sunt confruntați, în general, cu o avalanșă de informații. Sau, așa cum a formulat foarte clar Herbert Simon, prea multe informații omoară informațiile.

5.27.1

Din punct de vedere funcțional, rezultă că finalitatea sistemelor de indicatori este realizarea unei „agregări optime a informațiilor”.

5.28

Un indicator reprezintă mai mult decât o statistică:

Un sistem de indicatori nu este o simplă adunare de date. Din acesta rezultă următoarele consecințe:

5.29

În fapt, caracteristicile unui indicator sunt următoarele:

5.30

Calitățile unui sistem de indicatori:

6.

CESE solicită ca evaluarea impactului social al inițiativelor legislative și politice ale UE să fie integrate în toate domeniile spectrului politic. Cu alte cuvinte, Comisia ar trebui să evalueze cu atenție impactul social al tuturor inițiativelor respective, fără să țină seama care DG răspunde de inițiativa în cauză sau de domeniu. Acest fapt este important dacă Europa vrea cu adevărat să creeze o „Europă socială” și dacă vrea să câștige sprijinul cetățenilor. Inițiativa „O mai bună legiferare” constituie platforma potrivită pentru a se înainta în această direcție.

6.1

Această evaluare ar trebui să examineze în mod individual grupurile specifice care ar putea fi afectate în diverse moduri de noua legislație. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită grupurilor defavorizate, cum sunt femeile, persoanele cu handicap sau minoritățile etnice. În unele cazuri, în funcție de domeniul inițiativei respective, s-ar putea să fie necesară examinarea individuală a subgrupurilor specifice, cum sunt, de exemplu, nevăzătorii.

7.1

Din cele de mai sus și din audierea publică organizată de Comitetul Economic și Social European la 28 martie 2007 rezultă că este imposibilă crearea unui indicator social bazat pe un criteriu unic, din cauza caracterului multidimensional al anumitor concepte. De fapt, însăși natura dezbaterii sociale pune în joc concepte care nu sunt clar stabilite și care, în consecință, variază de la o țară la alta sau de la o realitate socială la alta. Mai mult decât atât, includerea sau excluderea anumitor indicatori este revelatoare pentru valori sau ideologii mai mult sau mai puțin explicite. Selectarea indicatorilor are, în plus, o componentă empirică semnificativă, ceea ce, în principiu, ar trebui să se opună oricărei abordări rigide.

7.2

Cu toate că este, cu siguranță, lăudabil și necesar, dacă nu chiar indispensabil, să se atragă atenția decidenților politici asupra impactului social al legislației preconizate, totuși se pune problema metodologiei, căci „prea multe informații omoară informațiile”. Comitetul Economic și Social European consideră că ar trebui făcute eforturi deosebite în direcția stabilirii metodologiei.

7.3

Așadar, Comitetul Economic și Social European consideră că, în această etapă de reflecție, este fundamental să se atragă atenția Comisiei, între altele, asupra criteriilor de calitate pe care un indicator trebuie să le îndeplinească, și anume:

7.4

Comitetul Economic și Social European invită, de asemenea, Comisia să includă evaluarea impactului social al inițiativelor legislative și politice ale Uniunii Europene în toate politicile comunitare, fără să țină seama care Direcție Generală este competentă pentru a decide dacă este necesară sau nu o analiză de impact social. Acest lucru este vital dacă dorim cu adevărat să creăm o „Europă socială” și să câștigăm sprijinul cetățenilor.

7.5

Comitetul ar trebui să țină seama nu numai de propunerea legislativă cu privire la care trebuie să-și formulează avizul, ci și de foaia de parcurs și de analiza de impact; ar fi util ca lucrările să fie inițiate imediat, de îndată ce a fost publicată comunicarea care însoțește propunerea legislativă.

7.6

Este esențial să se procedeze la evaluări regulate și, eventual, la ajustări în punerea în aplicare a tuturor actelor care au făcut obiectul unui studiu de impact prealabil și, de asemenea, să fie implicați partenerii sociali și, dacă este cazul, ONG-urile competente în domeniu. Aceasta se impune pentru a verifica valabilitatea indicatorilor utilizați și a combinării acestora în evaluarea impactului social și pentru a trage învățăminte sau, dacă este necesar, pentru a-l convinge pe legiuitor să analizeze o eventuală revizuire.

7.7

În anumite cazuri speciale și sensibile din punct de vedere social (dreptul muncii, de exemplu), ar trebui să fie prevăzută consultarea partenerilor sociali într-o etapă și mai timpurie, pentru a identifica indicatorii cei mai adecvați pentru efectuarea unei analize de impact cât mai complete și obiective.

7.8

Inițiativa „O mai bună legiferare” este, fără îndoială, platforma potrivită pentru a se înainta în această direcție, și anume propunerea unei legislații necesare, eficiente, ale cărei consecințe să fie stabile și previzibile pentru destinatari, care să fie implicați mai strâns în procesul de analiză și verificare a impactului de organele consultative comunitare (CESE și CoR) și, în funcție de natura legislației, de partenerii sociali și ONG-urile competente în domeniul respectiv.

27.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/28

1.1

Prin prezenta comunicare privind aplicarea Directivei 1997/7/CE, Comisia, dincolo de faptul că informează Consiliul, Parlamentul European și CESE cu privire la rezultatele transpunerii și aplicării directivei, deschide o consultare publică a părților interesate cu scopul de a afla opiniile acestora, deși nu intenționează să prezinte nici o propunere de revizuire a directivei înaintea încheierii evaluării mai vaste a acquis-ului comunitar în domeniul drepturilor consumatorilor.

1.2

CESE, deși remarcă întârzierea acestei comunicări în raport cu termenele stabilite în directivă, apreciază inițiativa și este de acord cu multe dintre observațiile Comisiei, dintre care o mare parte, de altfel, coincid cu cele exprimate în avizele Comitetului, în special cu privire la propunerea de directivă privind vânzarea la distanță în general și vânzarea la distanță de servicii financiare în special. Comitetul este, de asemenea, de acord cu necesitatea de a face compatibile dispozițiile în materie cu cele privind alte instrumente juridice instituite între timp, în unele cazuri fără indispensabila coordonare și planificare.

1.3

Cu toate acestea, CESE consideră că revizuirea acestui act normativ, simultan cu revizuirea acelora privind vânzarea la distanță de servicii financiare și anumite aspecte ale comerțului electronic, ar fi preferabil să fie efectuată imediat, fără a aștepta încheierea lucrărilor de revizuire a acquis-ului comunitar în materie de contracte de consum, în scopul de a face dispozițiile disparate mai accesibile și mai ușor de înțeles.

1.4

În acest scop, CESE invită Comisia să întreprindă o analiză detaliată a răspunsurilor pe care le-a primit între timp în cadrul dezbaterii publice, care ar trebui completată cu date statistice fiabile privind domeniul și volumul vânzărilor la distanță pe piața internă și, în cele din urmă, cu o audiere publică a părților interesate.

1.5

CESE este, în general, de acord cu sugestiile Comisiei în ceea ce privește ameliorarea redactării și a structurii directivei, dar își reafirmă poziția, deja exprimată în avizele anterioare, conform căreia domeniul său de aplicare nu trebuie să se limiteze la relațiile dintre întreprinderi și consumatori și că ar fi foarte utilă redefinirea acestui domeniu astfel încât să coincidă, în aspectele fundamentale, cu reglementările în domeniul comerțului electronic.

1.6

CESE nu este de acord cu Comisia în aprecierea consecințelor utilizării „clauzei minimale”, pe care nu o consideră a fi cauza dificultăților, pe drept criticate, de punere în aplicare a directivei, dar nu exclude ipoteza unei înaintări spre o armonizare totală, realizată prin intermediul regulamentelor, pentru a garanta un nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor.

1.7

Pentru a contribui la revizuirea aprofundată a regimului vânzărilor la distanță, CESE face o serie de recomandări specifice, a căror analiză o consideră indicată în stadiul actual de dezvoltare al pieței interne în vederea promovării siguranței și încrederii consumatorilor, garantând pentru acest tip de tranzacții o protecție similară celei de care beneficiază consumatorii la încheierea și executarea de contracte încheiate față în față.

1.8

CESE subliniază, de asemenea, necesitatea punerii accentului pe informarea efectivă a părților contractante (în special a contractanților mai puțin informați), informare însoțită de un sistem eficient de sancționare a practicilor care încalcă regimul juridic existent.

2.1

Prin Comunicarea privind punerea în aplicare a Directivei 1997/7/CE din 20 mai 1997 (COM(2006) 514 final din 21 septembrie 2006), Comisia dorește să informeze Consiliul, Parlamentul European și Comitetul Economic și Social European cu privire la modul în care directiva a fost transpusă și aplicată în perioada de aproape 10 ani de la publicarea ei, punând astfel în aplicare, cu o întârziere de aproape 6 ani, dispozițiile prevăzute la articolul 15 alineatul (4) din directivă.

2.2

Pe lângă faptul că identifică anumite situații problematice în aplicarea directivei (1), care sunt în primul rând consecința „redactării” sale și a „dificultăților de traducere” în unele versiuni lingvistice, Comisia formulează observații cu privire la ceea ce consideră a fi „divergențe semnificative între legislații cauzate de utilizarea clauzei minimale”, precum și la posibilul caracter perimat al directivei în ceea ce privește capacitatea de a acoperi „noile tehnologii și tehnici de comercializare”.

2.3

În final, Comisia prezintă un „chestionar” care urmează să fie completat până la 21 noiembrie 2006, al cărui scop este de a orienta o „dezbatere publică” a părților interesate, pentru a confirma sau infirma observațiile sale, și acceptă eventualitatea realizării unei audieri publice.

2.4

Comisia, cu toate că recunoaște că regimul instituit prezintă deficiențe de concepție și dificultăți de interpretare, care dau naștere unor dificultăți de aplicare, nu consideră totuși „utilă” prezentarea unei propuneri de revizuire a directivei înaintea încheierii analizei mai generale a „acquis-ului comunitar în materia protecției consumatorilor”, știut fiind faptul că pentru aceasta nu există un termen fix.

2.5

În cursul elaborării prezentului aviz, Comisia a pus la dispoziție o serie de 84 de răspunsuri primite în cadrul consultărilor menționate anterior și a difuzat un document de lucru în care sunt rezumate o mare parte din răspunsurile primite; Comisia își propune să încheie în scurt timp analiza răspunsurilor rămase și să realizeze un studiu de impact mai aprofundat.

3.1.1

CESE apreciază inițiativa Comisiei, dar regretă întârzierea acesteia în raport cu data prevăzută (iunie 2001), respectiv aproape 4 ani față de termenul limită pentru transpunerea ei (iunie 2004), considerând că, în general, problemele ridicate astăzi ar fi putut deja să fie tratate și rezolvate cu cel puțin trei ani în urmă, cu avantaje evidente.

3.1.2

CESE amintește, de asemenea, că multe dintre problemele ridicate acum în comunicare au fost deja abordate în avizele sale, încă din faza de elaborare a directivei.

În avizul său privind propunerea de directivă a Consiliului privind protecția consumatorilor cu privire la contractele negociate la distanță (2), Comisia atrăsese deja atenția asupra necesității de a revizui anumite concepte prevăzute la articolul 2 din directivă, în special pe cele referitoare la contractele care intră sub incidența directivei, precum și însăși noțiunea de consumator.

Pe de altă parte, CESE își exprimase opinia conform căreia Comisia ar trebui să fie mai clară în ceea ce privește dreptul de retractare prevăzut de directivă, care, în opinia sa, ar trebui să fie înțeles în contextul dreptului la un timp de gândire și nu ar trebui să fie confundat cu dreptul pe care îl are consumatorul de a rezilia contractul, atunci când acesta nu a fost executat sau când se dovedesc practici frauduloase, și nici să pună în discuție acest drept.

CESE a atras, de asemenea, atenția asupra faptului că termenul de 7 zile stabilit pentru dreptul de retractare este mai scurt decât cel prevăzut în alte directive și în legislația deja existentă la acea dată în unele state membre și a sfătuit Comisia să uniformizeze termenele de exercitare a acestui drept. Apelul CESE de a clarifica dispozițiile privind dreptul la un timp de gândire a fost, de altfel, reiterat în Avizul privind propunerea de vânzare la distanță de servicii financiare (3).

De asemenea, în abordările de specialitate cele mai cunoscute, asemenea critici fuseseră de mult formulate (4).

3.1.3

CESE își manifestă surprinderea în ceea ce privește presupusa lipsă de informații a Comisiei cu privire la data intrării în vigoare a dispozițiilor de transpunere în unele state membre (5) și, de asemenea, își exprimă nedumerirea cu privire la presupusa constatare a unor încălcări flagrante ale transpunerii de către unele state membre, având în vedere că nu s-a anunțat nici o procedură privind încălcarea dreptului comunitar împotriva acestor state membre și nici nu au fost anunțate rezultatele vreunei astfel de proceduri.

3.1.4

Pe de altă parte, CESE consideră că ar fi fost de preferat un proces cu adevărat participativ, în care comunicarea să fi fost precedată, și nu urmată, de o dezbatere publică, pentru a evita ca multe dintre observațiile și constatările Comisiei să se bazeze doar pe „impresii” și „opinii” subiective (6).

Comitetul amintește, de altfel, raportul din 10 martie 2000 privind reclamațiile consumatorilor în materie de vânzări la distanță (COM(2000) 127 final) și recomandă ca un exercițiu similar să fie făcut, de această dată pe baza unei analize obiective a tuturor răspunsurilor rezultate din dezbaterea publică, pentru actualizarea și compararea datelor, ca bază obiectivă de reflecție.

3.1.5

În circumstanțele actuale, CESE sprijină sugestia Comisiei și invită la realizarea unei audieri publice cu toate părțile interesate, dar care să nu se dilueze într-o dezbatere mai largă privind acquis-ul comunitar în materie de protecție a consumatorilor, referitor la care a fost difuzat foarte recent un voluminos studiu tehnic de aproape 800 de pagini (7), precum și Cartea verde a Comisiei (8).

3.1.6

Având în vedere modul în care se derulează lucrările la cadrul comun de referință (9), CESE se îndoiește de faptul că ar fi mai avantajos sau recomandabil ca revizuirea prezentei directive să depindă de încheierea lucrărilor, de consultările și de deciziile care vor fi luate în final cu privire la ansamblul acquis-ului comunitar în materia dreptului de consum, chiar și în ultima versiune prescurtată prezentată de Comisie (10).

3.1.7

CESE recomandă să fie eventual regândită natura juridică a instrumentului comunitar care va fi utilizat în viitoarea revizuire a directivei, în cazul în care se consideră că pot fi îndeplinite condițiile pentru ca schimbările esențiale în această materie să fie făcute cel mai eficient prin intermediul unui regulament (11), păstrând obiectivul esențial al acestuia — restabilirea echilibrului și a egalității între părțile implicate, așa cum trebuie să fie cazul în tranzacțiile comerciale încheiate față în față.

3.2.1

Observațiile/comentariile Comisiei cu privire la directivă sunt de două tipuri:

3.2.2

În ceea ce privește chestiunile de redactare/structură a directivei, CESE este de acord cu următoarele:

3.2.3

CESE nu este însă de acord cu Comisia cu privire la:

3.2.4

CESE recomandă, de asemenea, ca Comisia să încerce să simplifice și să facă mai accesibile și mai ușor de înțeles dispozițiile privind vânzările la distanță, care sunt împrăștiate în diferite acte.

3.2.5

În ceea ce privește punerea în aplicare a directivei și pe baza cunoștințelor dobândite de Comisie din experiențele anumitor state membre, CESE susține în ansamblu observațiile Comisiei, dar consideră că trebuie efectuate studii mai aprofundate pentru a dispune de o imagine exhaustivă, și nu doar fragmentară, a situațiilor de divergență/incompatibilitate în transpunerea/interpretarea directivei în toate statele membre.

De aceea, invită Comisia ca, după analizarea răspunsurilor la chestionar, să întreprindă un astfel de studiu și să informeze asupra rezultatelor acestuia.

Comitetul adaugă că Comisia nu a furnizat încă datele statistice care ar permite evaluarea ponderii relative a vânzărilor la distanță către consumatori în ansamblul tranzacțiilor transfrontaliere și a volumului lor în raport cu tranzacțiile cu consumatori din fiecare stat membru, aceste elemente neputând fi deduse cu obiectivitatea necesară din datele cele mai recente ale Eurobarometrului (20), ele fiind, cu toate acestea, indispensabile pentru stabilirea criteriilor de includere și de evaluare a corectitudinii excluderilor prevăzute în directivă.

3.2.6

CESE privește cu îngrijorare poziția adoptată de Comisie atunci când, pe de o parte, identifică diverse probleme la nivelul transpunerii directivei și, pe de altă parte, își exprimă îndoiala cu privire la relevanța lor pentru încrederea consumatorilor, afirmând că nu va face modificări și neanunțând măsuri mai energice cu privire la problemele de transpunere.

3.2.7

Prin urmare, în ceea ce privește domeniul de aplicare al Directivei 1997/7/CE, Comisia însăși recunoaște că excluderile prevăzute au fost transpuse în mod diferit în statele membre și că este necesar să fie reanalizate unele dintre aceste excluderi, motiv pentru care CESE invită Comisia să ia inițiative mai concrete în acest domeniu.

3.2.8

În ceea ce privește efectele utilizării „clauzei minimale”, CESE nu este de acord cu Comisia că toate situațiile inventariate de aceasta ar fi consecința unei aplicări incorecte a clauzei din articolul 14.

3.2.8.1

CESE consideră că, dimpotrivă, în general, discrepanțele întâlnite, care sunt reale, nu sunt consecința utilizării necorespunzătoare a clauzei minimale, ci a unor deficiențe deja semnalate în modul de concepere, de formulare și de transpunere/traducere a directivei.

3.2.8.2

CESE consideră că, de fapt, clauza minimală, care permite statelor membre să depășească cerințele comunitare prevăzute în directivele de armonizare minimală, întotdeauna cu respectarea tratatului, cum prevăd dispozițiile articolului 153, constituie un instrument util, care asigură un nivel înalt de protecție a consumatorilor, permițând luarea în considerare a specificului cultural, social și judiciar al fiecărui sistem național.

3.2.8.3

Cu toate acestea, CESE preconizează că, chiar și în cazul în care este asigurat efectiv un grad mai înalt de protecție a consumatorilor, anumite dispoziții juridice va trebui să facă obiectul armonizării totale, de preferință chiar al unui regulament, ca o garanție a uniformității lor, ceea ce s-ar putea aplica și directivei care face obiectul prezentului aviz.

3.2.9

CESE consideră că există și alte chestiuni care ar merita reconsiderate în cadrul unei revizuiri a directivei și care nu au fost abordate în comunicare.

3.2.10

Acestea sunt, în special:

3.2.11

CESE consideră că examinarea adecvată a acestor probleme este fundamentală pentru atingerea obiectivului directivei de a garanta consumatorilor de bunuri și servicii achiziționate la distanță o protecție echivalentă cu cea asigurată în contractele încheiate față în față.

27.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/33

1.1

Propunerea de modificare prezentată de Comisie privind reglementările în materie de fuziuni și divizări ale societăților comerciale pe acțiuni se înscrie în cadrul programului de modernizare a dreptului societăților comerciale și de îmbunătățire a gestionării întreprinderilor în Uniunea Europeană. (1) Propunerea prevede un plan de acțiune menit să introducă pe termen scurt, mediu și lung o amplă modificare legislativă, mergând dincolo de definitivarea propunerilor de directivă aflate în dezbatere.

1.2

De asemenea, în general, în anexa III a Programului de acțiune pentru reducerea sarcinilor administrative în UE (2) se identifică zece propuneri concrete „de acțiune rapidă”, menite să reducă sarcinile minore, fără a periclita nivelul de protecție conferit de legislație. Acesta este și obiectivul propunerii în dezbatere, care se limitează la a elimina obligativitatea elaborării raportului de expertiză asupra proiectelor de fuziune sau divizare, în cazul în care „toți” acționarii sunt de acord.

1.3

Este utilă menționarea ca precedent a articolului 8 alineatul (4) din Directiva 2005/56/CE privind fuziunile transfrontaliere ale societăților comerciale pe acțiuni (3), care stabilește că raportul de expertiză nu este obligatoriu atunci când toți asociații hotărăsc în consecință. În același context, ultima modificare a Directivei 77/91/CEE privind constituirea societăților comerciale și menținerea și modificarea capitalului acestora (4), introduce două noi articole, 10a și 10b, care prevăd posibilitatea de a se renunța la raportul de expertiză în cazul unui aport care nu este în numerar, atunci când se întrunesc o serie de condiții care să garanteze valoarea reală a bunurilor aportate.

2.1

Scopul acestei modificări a directivelor privind fuziunile și divizarea societăților comerciale pe acțiuni este armonizarea conținutului acestora cu cel al directivei privind fuziunile transfrontaliere, în ceea ce privește participarea experților la întocmirea raportului proiectului atât de fuziune, cât și de divizare, cu condiția ca totalitatea acționarilor și deținătorilor de titluri ce conferă drept de vot să fi hotărât acest lucru.

3.1

CESE observă cu interes procesul de simplificare și, în special, cel de reducere a sarcinilor administrative ale întreprinderilor europene. În acest sens interpretează Comitetul conținutul propunerii, care oferă garanții speciale acționarilor prin impunerea obligativității de unanimitate în ceea ce privește renunțarea la raportul de expertiză în caz de fuziune sau de divizare.

3.2

Cu toate acestea, Comitetul constată că există probleme, în special în ceea ce privește fuziunea marilor societăți, generate de diversitatea acționarilor lor, majoritatea acestora fiind investitori. Lipsa unei gestiuni directe a acțiunilor poate periclita situația acționarilor minoritari, care se văd obligați să accepte acordurile adoptate de entitățile care le gestionează titlurile. Cu toate că reglementările în vigoare prevăd dreptul de a se opune și de a se separa în caz de dezacord în ceea ce privește rezultatele economice ale operațiunilor menționate, în special în cazul schimbului de acțiuni, exercitarea acestui drept va fi îngreunată de lipsa raportului de expertiză asupra proiectului de fuziune.

3.3

În acest sens, Comitetul consideră că salariații societăților și creditorii se află într-o poziție de vulnerabilitate, dată fiind incertitudinea pe care o poate crea lipsa unei evaluări obiective elaborate sub responsabilitatea experților. Creditorii ale căror creanțe nu sunt garantate își pot exercita dreptul de a se opune după publicarea ofertelor de fuziune. Cu toate acestea, trebuie ținut seamă de faptul că nici directiva privind fuziunile, nici cea privind divizarea nu reglementează drepturile salariaților, în timp ce directiva privind fuziunile transfrontaliere le acordă dreptul de participare (articolul 16), ceea ce permite obținerea unor mai bune rezultate prin intermediul canalelor de informare corespunzătoare.

3.4

Pentru a fi eficientă, legislația trebuie să garanteze drepturile tuturor părților implicate în operațiunile juridice (în acest caz, în fuziuni sau scindări), întrucât complexitatea acestor operațiuni impune promovarea unor instrumente care să le confere transparență și care să nu creeze conflicte între diversele părți afectate. Eliminarea raportului de expertiză prin acordul tuturor acționarilor ar trebui să se realizeze în condițiile prevăzute în acest sens în articolul 10a din Directiva 2006/68/CE, și anume, atunci când patrimoniile sunt constituite din valori mobiliare transferabile, instrumente ale pieței monetare sau bunuri evaluate recent de experți independenți, întrucât valoarea poate fi estimată și verificată în conformitate cu reglementările în materie.

4.1

CESE constată că propunerea de modificare a directivelor privind fuziunile și divizarea societăților comerciale pe acțiuni se înscrie pe linia reducerii sarcinilor administrative care afectează întreprinderile europene. Cu toate acestea, recomandă să se aibă în vedere faptul că acest tip de operațiuni juridice se realizează cel mai adesea în cadrul marilor societăți de capital, în care acționarii, fie ei administratori sau investitori, au interese divergente. Interesul acționarilor investitori este de a obține maxima rentabilitate de pe urma schimbului de acțiuni.

4.2

Modificarea propusă trebuie să urmărească interesul general al tuturor părților implicate în operațiunile de fuziune și divizare. În acest sens, evaluarea experților asigură o mai mare transparență și fiabilitate a ofertelor incluse în proiectul de fuziune sau divizare, în măsura în care sunt elaborate sub propria lor responsabilitate și stabilesc criterii obiective pentru conținutul proiectelor respective.

4.3

De asemenea, Comitetul consideră că intervenția experților este reglementată de articolele 10, 10a și 10b din cea de-a două directivă, care prevăd faptul că renunțarea la raportul de expertiză este condiționată de existența unor valori evaluate recent și care pot fi verificate.

4.4

Pe de altă parte, Comitetul consideră că trebuie luat în considerare conținutul celei de-a zecea directive, nu numai pentru că a fost publicată recent, ci și deoarece se adaptează mai bine noilor criterii stabilite de dreptul societăților comerciale în materie de protecție a intereselor, nu numai ale acționarilor și creditorilor, ci și ale salariaților, care fac parte din structura întreprinderii. În acest sens, Comitetul consideră că este necesară extinderea conținutului propunerii, în conformitate cu articolul 16 din directiva menționată, întrucât aceasta răspunde mai bine nevoii de armonizare a legislațiilor naționale în materie de fuziuni sau divizări.

27.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/37

1.1

Propunerea transmisă CESE se referă la modificarea a două regulamente: pe de o parte, Regulamentul nr. 11 privind eliminarea discriminării în materie de tarife și condiții de transport, în aplicarea articolului 79 alineatul (3) din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și, pe de altă parte, Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind igiena produselor alimentare.

1.2

În ceea ce privește politicile comunitare privind „o mai bună legiferare”, CESE consideră că este extrem de important și de necesar să se reducă costurile administrative impuse întreprinderilor de legislația existentă, deoarece este vorba despre un element esențial pentru îmbunătățirea competitivității acestora și realizarea obiectivelor Agendei Lisabona. Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „Examinarea strategică a programului pentru o mai bună legiferare în Uniunea Europeană” și Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „Program de acțiune pentru reducerea costurilor administrative în Uniunea Europeană” contribuie în mod cert la realizarea acestui obiectiv.

1.3

Prima modificare se referă la Regulamentul nr. 11. Acest regulament a fost adoptat cu mult timp în urmă și urmărește eliminarea discriminării în materie de tarife și condiții de transport, în aplicarea articolului 79 alineatul (3) din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene. CESE aprobă eliminarea obligației de furnizare a datelor privind itinerariile, distanțele, tarifele și alte condiții de transport, precum și autorizația de utilizare a borderourilor de expediere pentru a furniza date privind celelalte cerințe care se referă la actualul document de transport, dat fiind că acest lucru permite reducerea costurilor administrative inutile, fără a reduce nivelul informațiilor esențiale disponibile.

1.4

Prin urmare, CESE aprobă modificarea Regulamentului nr. 11, în special eliminarea articolului 5, precum și modificarea care prevede eliminarea celui de-al cincilea și celui de-al șaselea paragraf de la articolul 6 alineatul (1). CESE aprobă, de asemenea, modificarea privind eliminarea celui de-al treilea paragraf de la articolul 6 alineatul (2) și înlocuirea alineatului (3) de la articolul menționat cu următorul text: „Atunci când documentele existente, cum ar fi borderourile de expediere sau orice alt document de transport, conțin toate datele prevăzute la alineatul (1) și permit, în raport cu sistemele de înregistrare și de contabilitate ale transportatorilor, realizarea verificării complete a tarifelor și condițiilor de transport, astfel încât formele de discriminare prevăzute la articolul 75 alineatul (1) din tratat să poată fi eliminate sau evitate, transportatorii nu au obligația de a introduce noi documente”.

1.5

CESE aprobă modificarea Regulamentului nr. 852/2004, care are drept scop exceptarea anumitor întreprinderi de la cerința prevăzută la articolul (5) alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004, dat fiind că aceste întreprinderi trebuie să se conformeze tuturor celorlalte cerințe ale regulamentului menționat. În temeiul articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004, toate acele întreprinderi, care sunt în principal întreprinderi mici și care își vând produsele direct consumatorului final, în special brutăriile, măcelăriile, băcăniile, standurile din piețe, restaurantele și barurile, pe scurt microîntreprinderile în sensul Recomandării 2003/361/CE din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii din domeniul alimentar, introduc, aplică și mențin una din procedurile permanente bazate pe principiile analizei riscurilor și punctelor critice de control (Hazard analysis and critical control points — HACCP).

1.6

Cu toate acestea, CESE consideră că exceptarea de care beneficiază întreprinderile menționate anterior, care își vând produsele direct consumatorului final, și anume brutăriile, măcelăriile, băcăniile, standurile din piețe, restaurantele și barurile, trebuie extinsă la întreprinderile mici definite în Recomandarea 2003/361/CE din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii din domeniul alimentar.

1.7

În ceea ce privește modificarea articolului 5 din Regulamentul 852, va fi necesară adoptarea a doi parametri, extinzându-se aplicarea dispozițiilor acestuia și la întreprinderile mici (categorie definită, în mod evident, ca având cel mult 50 de salariați — efectiv prea numeros pentru a beneficia de exceptarea de la procedurile HAACP) sau, în cazul în care acestea sunt incluse în domeniul de aplicare al regulamentului, introducându-se dispoziții și limite specifice pentru întreprinderile din sectorul alimentar.

1.8

Primul parametru ar putea fi obligația de a respecta cu scrupulozitate normele de igienă și cerințele specifice, astfel cum acestea sunt descrise la articolul 4 din Regulamentul 852/2004, precum și de a forma personalul, aceste două elemente fiind suficiente pentru a garanta igiena produselor alimentare, facilitând, în același timp, sarcina întreprinderilor de a face față obligațiilor juridice.

1.9

Din aceeași preocupare de a excepta micile întreprinderi din sectorul alimentar (cele care, în mod evident, au, prin definiție, mai puțin de 50 de salariați), cel de-al doilea parametru, complementar, ar putea fi că, în cazul specific al acestor întreprinderi, numărul de persoane care muncesc la prepararea produselor (bucătării-atelier) nu va putea fi mai mare de 10 pe fiecare schimb. Întreprinderea va avea obligația de a trece în prealabil într-un tabel numele persoanelor care se ocupă de prepararea hranei.

1.10

Prin introducerea distincției, dar și a clarificării conceptuale menționate anterior, sunt respectate dispozițiile Recomandării 2003/361/CE, stabilindu-se, în cazul specific al întreprinderilor din sectorul alimentar, cum ar fi brutăriile, măcelăriile, băcăniile, standurile din piețe, restaurantele și barurile, limitele de producție și de persoane care lucrează în fiecare schimb, astfel încât să fie respectate condițiile necesare de protecție și conservare a sănătății publice.

2.1

Comisia invită CESE să prezinte un aviz cu privire la două regulamente: Regulamentul nr. 11 privind eliminarea discriminării în materie de tarife și condiții de transport, în aplicarea articolului 79 alineatul (3) din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene și Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind igiena produselor alimentare.

2.2

În ceea ce privește Regulamentul nr. 11 privind eliminarea discriminării în materie de tarife și condiții de transport, în aplicarea articolului 79 alineatul (3) din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, propunerea examinează posibilitatea de a elimina cerințele devenite caduce și de a le modifica pe altele, obiectivul fiind minimizarea costurilor administrative impuse întreprinderilor. În mod concret, la articolul 5 se solicita întreprinderilor de transport (precum și guvernelor statelor membre) să furnizeze date privind tarifele și condițiile de transport înainte de 1 iulie 1961. Articolul 6 alineatul (1) din regulament impune prezentarea unui document de transport care să conțină mai multe tipuri de informații privind expeditorul și natura bunurilor transportate, locul de origine și de destinație a bunurilor, precum și itinerariul sau distanța de parcurs, inclusiv punctele de trecere a frontierelor, după caz. Acestea din urmă pot fi eliminate, dat fiind că nu mai sunt indispensabile pentru atingerea obiectivelor regulamentului. Articolul 6 alineatul (2) al treilea paragraf impune transportatorului obligația de a păstra un exemplar în care sunt trecute tarifele și condițiile de transport, precum și celelalte costuri și, după caz, risturnele și toate celelalte condiții. Acest paragraf poate fi eliminat, dat fiind că datele respective sunt astăzi disponibile în sistemul de contabilitate. Articolul 6 alineatul (3) va conține o trimitere explicită la borderourile de expediere, care sunt foarte bine cunoscute și adesea utilizate în sectorul transporturilor terestre. Această trimitere îmbunătățește certitudinea juridică pentru întreprinderile de transport, deoarece precizează că aceste borderouri de expediere sunt suficiente în cazul în care conțin toate datele necesare în conformitate cu articolul 6 alineatul (1).

2.3

O altă „acțiune rapidă” se referă la Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind igiena produselor alimentare. Obiectivul este exceptarea întreprinderilor mici din sectorul alimentar care pot controla igiena alimentară prin simpla aplicare a celorlalte cerințe ale Regulamentului (CE) nr. 825/2004 de la obligația de a introduce, aplica și menține una sau mai multe proceduri permanente bazate pe principiile analizei riscurilor și punctelor critice de control (HACCP). Această exceptare se aplică microîntreprinderilor care vând preponderent produse alimentare direct consumatorului final.

3.1

CESE aprobă modificarea Regulamentului nr. 11 privind eliminarea discriminării în materie de tarife și condiții de transport, în aplicarea articolului 79 alineatul (3) din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene. Această modificare examinează eventuala eliminare a cerințelor caduce, precum și amendarea anumitor cerințe în scopul minimizării costurilor administrative impuse întreprinderilor.

3.2

CESE consideră că, la modificarea Regulamentului (CE) nr. 825/2004, este necesar să se țină seama și de întreprinderile mici, în sensul Recomandării 2003/361/CE din 6 mai 2003. Practica demonstrează că este necesar un anumit grad de flexibilitate pentru aceste întreprinderi.

3.3

Este necesar să se recunoască faptul că, la fel ca în cazul microîntreprinderilor, nici pentru anumite întreprinderi mici nu este posibilă definirea criteriilor HACCP. Pot fi definite doar puncte critice de control (PCC), în special deoarece păstrarea documentelor este dificilă și îngreunează exagerat sarcina care apasă asupra întreprinderilor.

3.4

În sensul Recomandării 2003/361/CE, microîntreprinderile sunt întreprinderi cu un număr de maxim 10 salariați și a căror cifră de afaceri nu depășește 2 milioane de euro. Această definiție ar putea fi corectă în ceea ce privește numărul de salariați ai întreprinderilor din anumite state membre. Cu toate acestea, cifra de afaceri de 2 milioane de euro este, păstrând proporțiile, exagerată în raport cu numărul de salariați corespunzător din statele membre respective.

3.5

În definiția întreprinderilor formulată în Recomandarea 2003/361/CE nu se face nici o distincție între întreprinderi — și anume dacă este vorba despre întreprinderi din sectorul alimentar sau despre întreprinderi comerciale —, nici măcar în ceea ce privește activele: de fapt, criteriul cifrei de afaceri de 2 milioane de euro a fost adăugat în special pentru întreprinderile comerciale, deoarece o întreprindere comercială formată din numai 3 persoane poate depăși o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro, cel puțin în unele state membre. Această definiție, care este inacceptabilă, a fost corectată doar pentru un anumit tip de întreprinderi. În consecință, este logic, cel puțin în sensul prezentului aviz, să se aibă în vedere faptul că nu se poate considera că întreprinderile din sectorul alimentar stabilite în diferite state membre sunt microîntreprinderi dacă și numai dacă au mai puțin de 10 salariați și o cifră de afaceri care nu depășește 2 milioane de euro. Există state membre în care se lucrează în două schimburi în întreprinderile din sectorul alimentar, ceea ce face ca numărul salariaților să depășească cu ușurință 10 persoane, în timp ce, evident, cifra de afaceri este mult inferioară sumei de 500 000 de euro.

4.1

CESE consideră că trimiterea pe care o face textul examinat la Recomandarea 2003/361/CE privind definirea întreprinderilor, în special atunci când este vorba despre aplicarea HACCP, trebuie să se aplice potrivit unei abordări total diferite.

4.2

În ceea ce privește modificarea articolului 5 din Regulamentul 852, va fi necesară adoptarea a doi parametri, extinzându-se aplicarea dispozițiilor acestuia și la întreprinderile mici (categorie definită, în mod evident, ca având cel mult 50 de salariați — efectiv prea numeros pentru a beneficia de exceptarea de la procedurile HAACP) sau, în cazul în care acestea sunt incluse în domeniul de aplicare al regulamentului, introducându-se dispoziții și limite specifice pentru întreprinderile din sectorul alimentar.

4.3

Primul parametru ar putea fi obligația de a respecta cu scrupulozitate normele de igienă și cerințele specifice, astfel cum acestea sunt descrise la articolul 4 din Regulamentul 852/2004, precum și de a forma personalul, aceste două elemente fiind suficiente pentru a garanta igiena produselor alimentare, facilitând, în același timp, sarcina întreprinderilor de a face față obligațiilor juridice.

4.4

Din aceeași preocupare de a excepta micile întreprinderi din sectorul alimentar (cele care, în mod evident, au, prin definiție, mai puțin de 50 de salariați), cel de-al doilea parametru, complementar, ar putea fi că, în cazul specific al întreprinderilor precum brutării, măcelării, băcănii, standuri din piețe, restaurante și baruri, numărul de persoane care muncesc la prepararea produselor (bucătării-atelier) nu va putea fi mai mare de 10 pentru fiecare schimb. Întreprinderea va avea obligația de a trece în prealabil într-un tabel numele persoanelor care se ocupă de prepararea hranei.

4.5

Prin introducerea distincției, dar și a clarificării conceptuale menționate anterior, sunt respectate dispozițiile Recomandării 2003/361/CE, stabilindu-se, în cazul specific al întreprinderilor din sectorul alimentar, cum ar fi brutăriile, măcelăriile, băcăniile, standurile din piețe, restaurantele și barurile, limitele de producție și de persoane care lucrează în fiecare schimb, astfel încât să fie respectate condițiile necesare de protecție și conservare a sănătății publice.

4.6

În special, la articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004, CESE consideră că este necesară adăugarea următoarei teze:

4.6.1

„Fără a aduce atingere celorlalte cerințe ale regulamentului, alineatul (1) poate fi modificat astfel încât întreprinderile mici din sectorul alimentar, brutăriile, măcelăriile, băcăniile, standurile din piețe, restaurantele și barurile, în sensul Recomandării 2003/361/CE care are rol de clarificare, să fie menționate și în exceptarea de la aplicarea HACCP, cu condiția respectării cu scrupulozitate a normelor de igienă și a cerințelor specifice, astfel cum acestea sunt descrise la articolul 4 din Regulamentul 852/2004, precum și a cerințelor de formare a personalului, elemente suficiente pentru a garanta igiena produselor alimentare, facilitând, în același timp, sarcina întreprinderilor de a face față obligațiilor juridice. Condiția esențială care trebuie respectată este conservarea sănătății publice.”

4.6.2

„De asemenea, pentru ca întreprinderile mici din sectorul alimentar, brutăriile, măcelăriile, băcăniile, standurile din piețe, restaurantele și barurile — întreprinderi care, în mod evident, au, prin definiție, mai puțin de 50 de salariați — să fie exceptate, va trebui respectat următorul parametru complementar: în special în cazul acestor întreprinderi, numărul de persoane care lucrează la prepararea produselor (bucătării-atelier) nu trebuie să fie mai mare de 10 pe fiecare schimb”.

27.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/40

27.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/40

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) a sprijinit dintotdeauna rolul activ al Comisiei Europene în realizarea și punerea în aplicare a Convenției de la Rotterdam privind procedura de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză pentru produse chimice și pesticide periculoase comercializate la nivel internațional, precum și a Convenției de la Stockholm privind poluanții organici persistenți (POP).

1.2

Comitetul consideră că este necesară o abordare armonizată din partea Comisiei pentru ameliorarea protecției sănătății umane și a mediului în țările importatoare, mai ales în țările în curs de dezvoltare, și că este necesară utilizarea unor mecanisme flexibile, clare și transparente, bazate pe proceduri fluide și omogene, pentru a garanta, fără costuri suplimentare administrative și fără întârzieri, o informare adecvată cu privire la țările care importă substanțe chimice periculoase.

1.3

Comitetul consideră că dispozițiile mai severe prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 304/2003, anulat de Curtea de justiție din cauza lipsei unui temei juridic corect, reluate în noua propunere de regulament, sunt fundamentale pentru securitatea globală și gestiunea produselor chimice periculoase.

1.4

Comitetul aprobă obiectivul Comisiei de a profita de ocazia oferită de rectificarea temeiului juridic al regulamentului pentru a întări eficacitatea dispozitivului comunitar și securitatea juridică, în strânsă legătură cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 privind legislația produselor chimice (REACH), care va intra în vigoare în iunie 2007.

1.5

Comitetul consideră că noua legislație ar trebui să prevadă, pe de o parte, elaborarea de ghiduri practice pentru punerea în aplicare și de documentație informativă și, pe de altă parte organizarea de acțiuni formative pe baza normelor comunitare, destinate mai ales funcționarilor vamali, de către responsabilii serviciilor Comisiei și, în special, ai Centrului comun de cercetare (JRC — Joint Research Centre).

1.5.1

Comitetul subliniază importanța utilizării limbii țării importatoare în etichetele și fișele tehnice.

1.6

Comitetul aprobă călduros posibilitatea începerii exporturilor cu titlu provizoriu și continuarea în același timp a procedurilor pentru obținerea consimțământului explicit.

1.7

Comitetul consideră că sistemele de control vamal și o cooperare totală între autoritățile vamale și autoritățile naționale desemnate (AND) pentru punerea în aplicare a regulamentului sunt elemente-cheie pentru ca mecanismele propuse să funcționeze în mod eficient, corect și transparent.

1.8

Comitetul subliniază că îmbunătățirile propuse pentru Nomenclatura Combinată și punerea la punct a unei versiuni a bazei de date EDEXIM, destinată autorităților vamale, trebuie completate prin acțiuni de informare și de formare sistematice și armonizate la nivel comunitar.

1.8.1

În acest sens, Comitetul consideră că resursele financiare și umane de care dispun serviciile Comisiei și, în special, cele ale JRC, sunt absolut insuficiente dat fiind că acestea ar trebui să asigure:

2.1

Comitetul și-a exprimat deja aprobarea (1) pentru obiectivele și mecanismele prevăzute de Convenția de la Rotterdam (2) care stabilea o procedură de consimțământ prealabil pentru exporturile și importurile de produse chimice periculoase, îmbunătățind în același timp accesul la informații și prevăzând în acest domeniu asistență tehnică acordată țărilor în curs de dezvoltare.

2.2

Comitetul și-a însușit poziția statelor membre conform căreia, „este indicat să se depășească dispozițiile convenției pentru a acorda cu adevărat asistență țărilor în curs de dezvoltare (3)”.

2.3

Regulamentul (CE) nr. 304/2003 privind exporturile și importurile de produse chimice periculoase, adoptat la 18 ianuarie 2003 și intrat în vigoare la 7 martie 2003, avea ca obiectiv principal punerea în aplicare a Convenției de la Rotterdam privind procedura de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză pentru produse chimice și pesticide periculoase comercializate la nivel internațional.

2.3.1

Cu toate acestea, anumite dispoziții din acest regulament depășeau prevederile convenției.

2.4

În special, regulamentul stabilește că este necesar ca exportatorul să notifice exportul unuia din produsele chimice menționate în acest regulament, înainte de efectuarea acestuia, autorității naționale desemnate din statul membru al cărui cetățean este. După ce se verifică dacă notificarea este completă, aceasta se transmite Comisiei, care o înregistrează în baza de date EDEXIM ca notificare de export comunitar, precizând produsul exportat și țara importatoare.

2.5

În același mod, în cazul unui import în UE al unui produs chimic care provine dintr-o țară terță, Comisia primește o notificare a exportului care urmează să fie efectuat, trimite o confirmare de primire a notificării și înregistrează notificarea în baza de date EDEXIM.

2.6

În general, Comisia este însărcinată cu garantarea aplicării efective a regulamentului. Cu alte cuvinte, Comisia trebuie să administreze notificările de export și import.

2.7

Procedura comunitară de notificare a exporturilor se aplică în prezent la aproximativ 130 de produse chimice și grupuri de produse/substanțe enumerate în anexa I, partea 1, la Regulamentul (CE) nr. 304/2003 (4).

2.8

Regulamentul prevede de asemenea obligații clare cu privire la ambalaj și etichetare.

2.9

În caz de încălcare, Regulamentul (CE) nr. 304/2003 prevede în plus și un regim de sancțiuni. Regulamentul precizează că aceste sancțiuni trebuie să fie „eficiente, proporționale și descurajatoare” și stabilite de către statele membre.

2.9.1

De asemenea, Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea și autorizarea substanțelor chimice, precum și restricțiile aplicabile acestor substanțe chimice (REACH) a fost adoptat la 18 decembrie 2006 și intră în vigoare la 1 iunie 2007 (5).

2.10

În hotărârile privind cauzele C-94/03 și C-178/03 (ambele din 10 ianuarie 2006), Curtea de Justiție a Comunităților Europene a indicat că Regulamentul (CE) nr. 304/2003 ar fi trebuit să aibă un temei juridic dublu, și anume articolele 133 și 175 din Tratatul de instituire a CE, nu doar articolul 175 și că, în consecință, regulamentul trebuia să fie anulat. Cu toate acestea, Curtea a precizat că efectele regulamentului vor fi menținute până la adoptarea, într-un termen rezonabil, a unui nou regulament fondat pe baze juridice adecvate.

2.11

Raportul 2003-2005 (6), prezentat la 30 noiembrie 2006, în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (CE) nr. 304/2003, examinează următoarele aspecte:

2.12

În prezent, toate statele membre dispun de legislațiile și sistemele administrative necesare pentru punerea în aplicare și respectarea regulamentului. Până în prezent s-au trimis 2 273 notificări de exporturi (dintre care peste 80 % proveneau din Germania, Regatul Unit, Țările de Jos, Franța și Spania), iar numărul de țări importatoare a crescut de la 70 în 2003 la 101 în 2005.

2.13

Sistemele de control vamal par să fie punctul slab al sistemului. În consecință, este necesară o colaborare mai intensă între autoritățile naționale desemnate și autoritățile vamale și prin intermediul elaborării unui schimb regulat de informații și dispoziții mai clare, mai ales cu privire la obligațiile specifice ale exportatorilor și la utilizarea unor instrumente mai eficiente de control al Nomenclaturii Combinate și al Tarifului integrat al Comunităților Europene (TARIC).

2.14

Comitetul aprobă necesitatea unei abordări armonizate din partea Comisiei în vederea ameliorării protecției sănătății umane și a mediului din țările importatoare, în special țările în curs de dezvoltare, precum și necesitatea utilizării unor mecanisme optimizate, clare și transparente, bazate pe proceduri fluide și omogene care să permită furnizarea într-un mod corespunzător, fără costuri administrative suplimentare și fără întârzieri, a informațiilor adecvate țărilor importatoare privind exporturile de produse și substanțe chimice periculoase provenind din UE.

3.1

Pe lângă rectificarea temeiului juridic care a constituit cauza anulării Regulamentului (CE) nr. 304/2003, prezenta propunere introduce mai multe modificări cu privire la punctele următoare:

4.1

Comitetul reafirmă acordarea întregului său sprijin strategiilor comunitare în favoarea dezvoltării durabile, inclusiv cadrului voluntar SAICM, (8) și subliniază că este necesară o abordare preventivă a gestiunii produselor chimice în scopul prevenirii efectelor negative ale acestora asupra sănătății umane și a mediului, așa cum a afirmat deja de nenumărate ori (9) în cadrul contribuției sale la adoptarea legislației REACH.

4.2

În acest scop, CESE a susținut introducerea sistemului REACH, în special obligația impusă întreprinderilor producătoare, importatoare sau utilizatoare, de a pregăti documentația privind substanțele chimice pentru înregistrare și pentru o evaluare inițială a riscurilor. Din această cauză, CESE a sprijinit crearea unui sistem european de înregistrare și a unui organ comunitar însărcinat cu administrarea acestuia (10).

4.2.1

În contextul comunicărilor prevăzute de reglementările specifice privind produsele chimice periculoase, CESE invită Comisia să reexamineze lista produselor periculoase pentru sănătatea umană și mediu și să le înlocuiască prin produse și preparate mai puțin periculoase, în cazul în care asemenea produse au fost preparate și testate în cadrul cercetării și inovației tehnologice.

4.3

CESE a sprijinit dintotdeauna rolul activ al Comisiei Europene în realizarea și punerea în aplicare a Convenției de la Rotterdam privind procedura APS de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză pentru produsele chimice și pesticidele periculoase comercializate la nivel internațional, precum și a Convenției de la Stockholm privind poluanții organici persistenți (POP) care vizează eliminarea producției și utilizarea anumitor produse chimice, printre care 9 tipuri de pesticide. De altfel, Comitetul a avut recent ocazia de a elabora un aviz în acest domeniu (11).

4.4

Comitetul consideră că dispozițiile mai severe prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 304/2003, anulat de Curtea de Justiție din cauza lipsei unui temei juridic corect, reluate în noua propunere de regulament (12), sunt fundamentale pentru securitatea globală și gestiunea produselor chimice periculoase.

4.5

Pe de altă parte, Comitetul consideră că este necesar să se modifice dispozițiile reglementare în scopul de a remedia lacunele operaționale și dificultățile de punere în aplicare menționate în raportul 2003-2005.

4.6

În consecință, Comitetul susține obiectivul Comisiei de a profita de rectificarea temeiului juridic al regulamentului conform hotărârii Curții de Justiție (chestiune asupra căreia acesta s-a pronunțat deja într-un aviz precedent (13)) pentru îmbunătățirea eficacității legislației comunitare prin garantarea unei transparențe mai mari și a securității juridice, atât pentru exportatori, cât și pentru importatori.

4.7

CESE consideră că este necesar să se asigure certitudinea juridică, claritatea și transparența noului regulament prin îmbunătățirea definițiilor termenilor „exportator”, „preparat” și „produs chimic care fac obiectul procedurii APS”.

4.8

Pentru a contribui la procesul de simplificare a birocrației, precum și la accelerarea termenelor, CESE susține pe deplin posibilitatea de a începe exporturile cu titlu provizoriu și continuarea în același timp a procedurilor pentru obținerea consimțământului explicit, precum și posibilitatea derogării de la obligația de consimțământ în cazul exportului de produse chimice în țările membre ale OCDE.

4.9

De asemenea, Comitetul subliniază necesitatea ca cererile de consimțământ și de reexaminare periodică a acestuia să fie introduse prin intermediul Comisiei în scopul evitării suprapunerilor și duplicărilor, precum și a neînțelegerilor și a nesiguranței în țările importatoare. CESE consideră că resursele financiare și umane de care dispun serviciile Comisiei și, în special, cele ale JRC în acest scop este necesar să fie astfel definite încât să garanteze mai ales elaborarea de măsuri de informare și de formare, de ghiduri și fișe tehnice de securitate pentru diferitele categorii de utilizatori, precum și dialogul cu țările importatoare, în special țările în curs de dezvoltare, în scopul identificării și clarificării problemelor legate de notificările de import și export.

4.9.1

Având în vedere gravitatea accidentelor de muncă provocate adeseori de substanțele chimice periculoase și ținând seama și de convențiile internaționale ale OIM în acest sens (14), Comitetul subliniază importanța furnizării în limba maternă a țării importatoare a informațiilor conținute pe etichete și în fișele tehnice de securitate, în beneficiul consumatorilor intermediari și finali, în special cei care își desfășoară activitatea în agricultură și în IMM-uri.

4.10

Comitetul consideră că sistemele de control vamal și o cooperare totală între autoritățile vamale și autoritățile naționale desemnate (AND) pentru punerea în aplicare a regulamentului sunt elemente-cheie pentru ca mecanismele propuse să funcționeze în mod eficient, corect și transparent. Îmbunătățirile propuse, care constau în includerea de „semnale de avertizare” în Nomenclatura Combinată și în dezvoltarea unei versiuni a bazei de date EDEXIM destinată în mod specific autorităților vamale trebuie completate prin acțiuni de informare și de formare sistematice și armonizate la nivel comunitar.

4.11

Comitetul consideră că este necesar ca noua legislație să prevadă elaborarea de ghiduri practice de punere în aplicare și de documentație informativă, precum și organizarea de acțiuni de formare pe baza standardelor comunitare, în special pentru noile state membre.

27.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/44

1.1

CESE salută propunerea Comisiei de elaborare a unui nou regulament privind introducerea pe piață a produselor fitofarmaceutice (fungicide, insecticide, erbicide și altele, destinate agriculturii și horticulturii).

1.2

Pe lângă introducerea pe piață a unor produse fitosanitare sigure și de bună calitate, o altă prioritate maximă este utilizarea durabilă și sigură a acestor produse. CESE apreciază faptul că, în paralel cu propunerea de regulament în dezbatere, Comisia a prezentat o propunere de directivă care reglementează utilizarea durabilă a produselor fitosanitare.

1.3

CESE constată că motivele invocate în propunere pun un accent puternic pe prevenirea și limitarea efectelor negative ale produselor fitosanitare asupra omului și asupra mediului. Comitetul estimează că este esențială prevenirea efectelor negative ale produselor fitosanitare asupra mediului și asupra omului. CESE subliniază că, din perspectiva durabilității, este necesar să se țină seama în mod echilibrat și de interesele economice. Pe lângă interesul crescut arătat produselor provenite din agricultura ecologică, majoritatea consumatorilor sunt astăzi interesați în special de produse de bună calitate, care, în plus, să fie disponibile tot timpul anului și la un preț acceptabil. În acest context, siguranța în utilizare a produsului constituie o condiția sine qua non. Aceasta cere multe eforturi în lanțul de valori al producției agricole. În acest scop, este absolut necesar ca produsele fitosanitare sigure și de bună calitate să fie disponibile în cantitate suficientă.

1.4

CESE este preocupat de introducerea unor criterii de autorizare pentru produsele fitosanitare pe baza proprietăților intrinseci ale substanțelor active și de consecințele acesteia pentru inovarea de produse noi și de mai bună calitate. În caz de aplicare strictă, este posibil ca o substanță care nu îndeplinește unul dintre criterii să nu obțină autorizația, deși reprezintă o îmbunătățire din perspectiva tuturor celorlalte criterii. CESE pledează pentru o evaluare a riscurilor ținând seama în mai mare măsură de utilizarea reală și de expunere.

1.5

CESE este de părere că propunerea de omologare la nivel zonal și de recunoaștere reciprocă constituie un prim pas către o armonizare europeană totală a autorizațiilor. CESE sugerează ca recunoașterea reciprocă a autorizațiilor să devină posibilă între zone, atunci când este vorba despre țări (vecine) care dispun de condiții climatice și agricole similare.

1.6

CESE este de acord cu principiul unei evaluări comparative a produselor fitosanitare care conțin substanțe susceptibile de înlocuire. CESE pledează totuși pentru o frecvență mai redusă a evaluării și pentru aplicarea perioadei normale de protecție a datelor în cazul acestor substanțe, în vederea menținerii unei anumite voințe, din partea industriei, de a realiza investiții în aceste substanțe și în vederea prevenirii, în acest fel, a strangulărilor din domeniul agronomic.

1.7

În opinia CESE, propunerea nu conține suficiente stimulente în ceea ce privește omologarea produselor fitosanitare pentru utilizări minore. CESE propune două măsuri de îmbunătățire: în primul rând, sugerează crearea unui sistem prin care primul solicitant să beneficieze de o durată cu atât mai lungă de protecție a datelor cu cât sunt adăugate mai multe utilizări minore și, în al doilea rând, invită Comisia să faciliteze elaborarea unei liste actualizate care să includă toate utilizările (minore) omologate, pentru uzul statelor membre.

2.1.1

Produsele fitosanitare sunt utilizate în scopul protecției și în interesul sănătății plantelor. Ele permit agricultorilor să-și crească randamentul și flexibilitatea producției. Acest lucru oferă garanția producerii fiabile de produse (alimentare) sigure, la prețuri accesibile, în regiunea proprie.

2.1.2

Cea mai mare parte a consumatorilor europeni sunt din ce în ce mai exigenți în ceea ce privește calitatea alimentelor și disponibilitatea acestora pe tot parcursul anului. Aceștia consideră siguranța alimentelor o condiție absolută și o evidență a vieții zilnice. Acest lucru creează importante provocări pentru lanțul producției agricole. Este necesar să fie disponibilă o gamă suficient de largă de produse fitosanitare sigure și de bună calitate pentru a putea răspunde exigențelor acestei mari grupe de consumatori.

2.1.3

Nu este totuși mai puțin adevărat că utilizarea produselor fitosanitare poate avea repercusiuni asupra ecosistemelor agricole, poate prezenta pericole pentru sănătatea utilizatorilor, poate influența calitatea alimentelor și poate produce efecte nefaste asupra sănătății consumatorilor, în special atunci când reziduuri nocive de produse fitosanitare rămân în alimente din cauza utilizării incorecte a acestor produse (de o manieră care nu este conformă cu bunele practici).

2.2.1

Propunerea de regulament în dezbatere include înlocuirea prezentei Directive 91/414/CEE privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar, care este menită să prevină riscurile la sursă prin intermediul unei proceduri complete de evaluare a riscurilor fiecărei substanțe active și a produselor care o conțin, înainte de a fi autorizată comercializarea și utilizarea acestora.

2.2.2

Propunerea cuprinde, de asemenea, abrogarea Directivei 79/117/CEE, în vigoare în prezent, privind interzicerea introducerii pe piață și folosirii produselor fitosanitare care conțin anumite substanțe active.

2.2.3

Cadrul comunitar de reglementare referitor la produsele fitosanitare include și Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului, care stabilește conținuturile maxime ale reziduurilor pentru substanțele active din produsele agricole.

2.2.4

Propunerea de regulament este prezentată împreună cu o propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a unui cadru comunitar de acțiune pentru utilizarea durabilă a pesticidelor [COM(2006) 373 final]. Obiectivul este reglementarea utilizării și distribuirii pesticidelor în măsura în care aceste etape nu sunt prevăzute în propunerea de regulament în dezbatere.

2.3.1

Ca urmare a evaluării Directivei 91/414/CEE realizată de Comisie, Parlamentul European și Consiliul au solicitat în 2001 reevaluarea directivei cu scopul:

2.3.2

După o perioadă de consultare intensă (5 ani) a părților interesate și o analiză de impact, Comisia și-a prezentat, în iulie 2006, propunerea de revizuire a Directivei 91/414/CEE. Comisia a decis să înlocuiască directiva cu un regulament, în vederea simplificării și armonizării crescute a legislațiilor statelor membre UE.

2.4.1

Lista pozitivă a substanțelor active se stabilește la nivel comunitar de către Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală. Autorizarea substanțelor active se efectuează pe baza unei serii de criterii clare, menite să asigure un nivel sporit de protecție a omului, a animalului și a mediului.

2.4.2

În cursul evaluării unei substanțe active, trebuie să existe cel puțin o utilizare sigură pentru utilizator și consumator și trebuie să nu poată fi constatat nici un efect inacceptabil asupra mediului. Se stabilesc termene clare pentru diversele faze ale evaluării și luării deciziilor privind autorizarea substanțelor active.

2.4.3

Statele membre păstrează responsabilitatea pentru omologarea națională a produselor fitosanitare, care trebuie să se bazeze pe lista substanțelor active autorizate.

2.4.4

În cursul evaluării naționale a dosarelor de omologare, statele membre sunt obligate să utilizeze criterii uniforme și să țină seama de circumstanțele naționale, acolo unde este cazul.

2.4.5

În ceea ce privește substanțele cu risc scăzut și normal, Comisia prevede un sistem de „omologare la nivel zonal”, care instituie obligația recunoașterii reciproce a autorizațiilor pentru produse fitosanitare. Pe baza acestui sistem, un stat membru din una dintre cele trei zone climatice propuse (Comisia împarte UE în trei zone) inițiază evaluarea cererii de omologare națională a unei substanțe. Aceasta nu trebuie omologată decât în statele membre în care producătorul său a depus o cerere de recunoaștere reciprocă a autorizației.

3.1.1

Preambulul documentului în dezbatere enumeră considerațiile care au dus la propunerea de regulament. Este necesar să se precizeze în mod explicit cât este de importantă disponibilitatea în cantitate suficientă a produselor fitosanitare pentru o aprovizionare sigură și de bună calitate cu produse alimentare a unui consumator atât de exigent cum este consumatorul european.

3.2.1

Documentul în dezbatere nu prevede posibilitatea ca un stat membru să acorde o autorizație provizorie la nivel național. Acest lucru poate avea drept consecință întârzierea introducerii pe piață a substanțelor îmbunătățite în raport cu situația în vigoare. Comisia încearcă să remedieze această situație prevăzând termene mai scurte, care să permită înregistrarea mai rapidă a noilor substanțe pe lista pozitivă.

3.2.2

CESE propune să se includă în regulament posibilitatea emiterii unei autorizații provizorii la nivel național, în cazurile în care termenele stabilite sunt depășite din cauza unor întârzieri administrative și este îndeplinită obligația care decurge din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 privind conținuturile maxime de reziduuri.

4.1.1

Articolul 4 din propunere se referă la criteriile de autorizare a substanțelor active și, în acest sens, face trimitere la anexa II. În cazul aplicării stricte a criteriilor, este posibil ca anumite substanțe active să nu fie autorizate din cauza unei singure proprietăți, dat fiind faptul că toate criteriile trebuie întotdeauna îndeplinite simultan.

4.1.2

Astfel de criterii de autorizare pentru produsele fitosanitare, care se bazează în exclusivitate pe proprietățile intrinseci ale substanțelor lor active și care nu țin seama nici de utilizarea reală, nici de expunere, subminează principiul luării deciziilor pe baza evaluărilor de risc. Efectul va fi dispariția treptată de pe piață a unei serii de produse/utilizări existente, care ar putea fi utile atunci când este necesar să se dispună de un număr mai mare de produse.

4.1.3

Astfel, articolul 4 se opune introducerii pe piață a produselor reînnoite care nu ar corespunde cerințelor unui singur criteriu, chiar dacă demonstrează o îmbunătățire a tuturor criteriilor. CESE nu poate fi de acord cu o astfel de abordare, întrucât aceasta frânează în mod inutil inovația care poate duce la apariția de substanțe noi și mai bune. Comitetul este de părere că este necesar să se recurgă la criterii de autorizare intrinseci doar pentru identificarea candidaților la înlocuire și nu pentru respingerea de la bun început a produselor, fără o evaluare aprofundată.

4.2.1

CESE este de părere că sistemul de omologare zonală și de recunoaștere reciprocă constituie un pas important către un sistem european complet armonizat pentru introducerea pe piață a produselor fitosanitare.

4.2.2

Introducerea unei recunoașteri reciproce obligatorii a autorizațiilor în statele membre ale aceleași zone, în paralel cu procedura normală de omologare la nivel național, permite evitarea dublării eforturilor în statele membre și asigurarea unei disponibilități mai rapide a produselor fitosanitare reînnoite și ecologice.

4.2.3

CESE propune ca recunoașterea reciprocă a autorizațiilor să devină posibilă între zone, atunci când este vorba despre țări vecine care au condiții de producție comparabile.

4.2.4

În cazul utilizărilor în seră sau al tratamentelor după recoltare, Comisia propune o abordare care să prevadă obligația unei recunoașteri reciproce de către toate statele membre, în fiecare dintre zone (articolul 39). CESE este de părere că este necesară extinderea acestui regim la tratamentele aplicate semințelor, ca pilon important al combaterii integrate (IPM).

4.3.1

În ceea ce privește produsele fitosanitare bazate pe substanțe mai critice (susceptibile de a face obiectul unei înlocuiri), statul membru este obligat să procedeze la o evaluare comparativă în cursul celor patru ani care urmează emiterii autorizației (articolul 48). Această evaluare urmărește găsirea unui produs alternativ pentru a putea înlocui produsul mai nociv, cu excepția cazului în care acesta din urmă rămâne util pentru a proteja în continuare plantele în cazul în care acestea dezvoltă rezistență la produs.

4.3.2

În opinia CESE, evaluarea la patru ani, precum și perioada de șapte ani de protecție a dosarului pentru substanțele pentru care se ia în considerare înlocuirea nu oferă o suficientă securitate pentru industrie și vor duce la o retragere prematură a acestor produse de pe piață, ceea ce ar putea avea repercusiuni negative asupra disponibilității suficiente a produselor în cazuri de rezistență și utilizări minore.

4.3.3

CESE pledează totuși pentru o frecvență mai redusă a evaluării și pentru aplicarea perioadei normale de protecție a datelor pentru substanțe pentru care se ia în considerare înlocuirea, în vederea menținerii unei anumite voințe, din partea industriei, de a realiza investiții în aceste substanțe și a prevenirii, în acest fel, a strangulărilor din domeniul agronomic și a strangulărilor ulterioare din lanțul de valori în direcția consumatorului.

4.4.1

Articolul 49 oferă posibilitatea, în special utilizatorilor profesionali și organizațiilor profesionale, să solicite o extindere a omologării unui produs fitosanitar pentru utilizări minore. Acesta invită, de asemenea, statele membre să mențină o listă actualizată a utilizărilor minore.

4.4.2

CESE apreciază acest articol, dar constată că nu propune suficiente stimulente pentru deținătorii unei autorizații pentru a-i determina să facă eforturi în vederea obținerii de extinderi ale utilizărilor minore.

4.4.3

CESE propune acordarea unui bonus deținătorilor unei autorizații sub forma unei prelungiri a perioadei de protecție a datelor atunci când aceștia sunt primii, după emiterea autorizației, care cer mai multe extinderi ale utilizărilor minore.

4.4.4

CESE propune ca, în locul listei elaborate de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 49 alineatul (6), Comisia să alcătuiască și să mențină o listă centrală europeană a utilizărilor minore, care să poată fi consultată de statele membre.

4.5.1

Regulamentul prevede o eventuală obligație de a informa orice vecin care poate fi expus la deriva pulverizării și care a solicitat să fie informat (articolul 30), înaintea utilizării produsului.

4.5.2

CESE estimează că este bine să se dovedească transparență în aplicarea produselor fitosanitare, dar că obligația de informare propusă subminează încrederea în legislația subiacentă introducerii pe piață a acestor produse. Este vorba despre utilizarea unor produse considerate sigure, în vreme ce obligația de informare poate lăsa să se înțeleagă că lucrurile nu stau chiar așa.

4.5.3

În opinia CESE, punerea în aplicare a acestui articol nu asigură înțelegerea reciprocă între utilizatori și vecini, ci, dimpotrivă, poate duce la distrugerea coeziunii sociale din comunitățile rurale, obligația de informare putând crea impresia că produsele utilizate nu sunt sigure. Această dispoziție se dovedește, în consecință, contraproductivă.

27.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/47

1.1

Comitetul salută directiva propusă, care prezintă o abordare pragmatică și cântărită atent privind moderarea și compensarea creșterii rapide a volumului gazelor cu efect de seră emise de industria aeronautică.

1.2

Prin includerea sectorului aviației în Sistemul european de comercializare a cotelor de emisii (ETS), sistemul însuși devine în mod potențial mai puternic și consolidat, ca model de referință pentru lupta împotriva emisiilor de CO2 la nivel global.

1.3

Propunerea este realistă. Recunoaște existența unor presiuni puternice de natură politică, economică și din partea consumatorilor în vederea continuării dezvoltării călătoriilor cu avionul și a transportului aerian, utilizând totodată mecanismul de piață al ETS pentru a compensa unul din principalele impacturi externe negative ale industriei aeronautice.

1.4

Cu toate acestea, propunerea are puncte slabe. Viitorul acesteia este legat de ETS, un sistem criticat de mulți factori interesați, sistem care trebuie să-și dovedească eficacitatea și care, la rândul său, depinde de o alocare echitabilă a cotelor de CO2, de investiții în soluții creative și inovatoare de reducere a nivelului de CO2, precum și de punerea în aplicare a planurilor de alocare la nivel național de către statele membre.

1.5

CESE salută includerea în sistem a tuturor zborurilor înspre și dinspre Europa în 2012, dar consideră că anul de începere pentru operatorii europeni ar trebui să fie 2011.

1.6

Se observă că directiva permite includerea în sistem a creditelor flexibile de proiecte „externe” din cadrul mecanismului de punere în aplicare comună sau al mecanismului de dezvoltare nepoluantă (JI/CDM) prevăzute în Protocolul de la Kyoto. Sprijinul acordat pentru reducerea emisiilor de carbon, sistemelor autorizate pentru energii regenerabile/eficiență energetică în țările în curs de dezvoltare este pozitiv, cu condiția să se mențină un sistem strict de audit.

1.7

Comitetul recunoaște că această chestiune este complexă, dar este de părere că propunerea este destul de opacă și nu reușește să explice clar avantajele pe care le oferă. Propunerea face apel, în diferite moduri și la diferite niveluri, la UE în ansamblul ei, la fiecare stat membru, la diferitele sectoare ale industriei și la populație. Trebuie subliniat în special potențialul pozitiv al directivei de a susține și întări ETS. Comitetul consideră, de asemenea, că va fi necesar un sprijin activ și complementar din partea altor servicii ale Comisiei, în special din partea celor responsabile de transporturi, energie și cercetare.

1.8

Prin urmare, CESE recomandă următoarele:

1.8.1

Includerea aviației în ETS să fie utilizată ca o ocazie de a revizui acest sistem, de a corecta greșelile existente și de a întări aspectele slabe pentru a permite dezvoltarea unei adevărate piețe eficiente de comercializare a carbonului — un element esențial în sprijinirea angajamentului UE de reducere a emisiilor de CO2 cu 20 % până în 2020.

1.8.2

Valoarea maximă propusă a emisiilor să fie redusă la un nivel care să oblige aviația să opereze modificări mai aproape de nivelurile cerute în alte sectoare care sunt deja în sistemul ETS.

1.8.3

Alocarea gratuită a cotelor operatorilor ar trebui eliminată sau redusă semnificativ, iar comercializarea tuturor cotelor sau a majorității acestora ar trebuie să se facă prin licitație.

1.8.4

Pentru a asigura că o proporție ridicată din reducerea de emisii are loc pe teritoriul UE, să se aplice o limită comună pentru achizițiile de credite din sistemele JI/CDM.

1.8.5

Să fie avută în vedere o planificare din timp a modului în care efectele directivei vor fi prezentate publicului. Aceasta va contribui nu numai la creșterea sensibilizării în ce privește impactul aviației asupra schimbărilor climatice, ci și la încurajarea transparenței privind implicațiile financiare ale sistemului pentru clienți și operatori și la minimizarea riscului de a se înregistra profituri nejustificate.

1.8.6

Statelor membre ar trebui să li se ceară ca în mod voluntar să compenseze emisiile zborurilor șefilor de stat, șefilor de guvern și miniștrilor, care sunt la ora actuală scutite din motive administrative (zborurile operate, în general, de unități militare), pentru a da un exemplu pozitiv.

1.8.7

De asemenea, cea mai mare prioritate ar trebui acordată continuării lucrului la măsurile de reducere a emisiilor de carbon, altele decât cele prevăzute în ETS. Acestea includ eliminarea obstacolelor juridice la măsurile de impozitare și reglementare, în special pentru carburantul pentru aeronave; limitarea emisiilor de oxizi de azot; îmbunătățirea gestionării traficului aerian și cercetarea privind o eficiență crescută a motoarelor și fuzelajelor.

2.1

Aviația a fost și rămâne o parte importantă și integrantă a economiei globale în creștere. Sub multe aspecte, dezvoltarea aviației reprezintă un succes. Din 1960, aviația a crescut în fiecare an în medie cu 9 %, ceea ce reprezintă o rată anuală de creștere de 2,4 ori mai mare decât rata de creștere globală a PIB-ului. Această creștere continuă, iar dacă se mențin tendințele actuale, volumul transportului aerian se va dubla până în 2020.

2.2

Acest succes a creat în mod inevitabil probleme, cum sunt dezvoltarea aeroporturilor și impactul local al acestora, dar, în contextul schimbărilor climatice, atenția se îndreaptă din ce în ce mai mult spre modul în care aviația, prin emisiile de gaze cu efect de seră și alte emisii, contribuie la încălzirea climei. Industria aeronautică, ca sector de servicii, produce aproximativ 0,6 % din valoarea economică adăugată a UE, dar produce 3,4 % din emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) ale UE. Emisiile produse de aviație în UE au crescut cu 87 % din 1990, în timp ce totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din toate sursele în UE au scăzut cu 3 % în aceeași perioadă.

2.3

Zborurile internaționale au fost în mod tradițional excluse de la aplicarea taxelor pe carburant și nu sunt cuprinse în obiectivele Protocolului de la Kyoto. Având în vedere ciclul de viață lung al aeronavelor și posibilitățile de creștere în continuare a eficienței tehnice și de exploatare, creșterea aviației înseamnă că acest sector va duce în continuare la creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră, subminând eforturile făcute în alte sectoare în care au loc reduceri. Deși, în general, aviația a înregistrat îmbunătățiri importante în reglementarea, coordonarea și punerea în aplicare în materie de siguranță și securitate, este dificil să se ajungă la un acord internațional privind chestiunile legate de mediu, care pot să aibă și un impact asupra intereselor comerciale.

2.4

Comisia încearcă să găsească de mai mult timp o modalitate de încurajare sau de punere în aplicare a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră produse de aviație. În 2005 a adoptat Comunicarea „Reducerea impactului aviației asupra schimbărilor climatice”  (1). În aprilie 2006, CESE, în avizul său privind această comunicare (2), a ajuns la concluzia că sunt necesare măsuri suplimentare de politică în acest domeniu pentru a controla impactul aviației asupra schimbărilor climatice și a recomandat, între altele, includerea aviației în Sistemul european de comercializare a cotelor de emisii. Poziții similare au adoptat și Consiliul de miniștri ai mediului, Consiliul European și Parlamentul European. Comisia a propus o nouă directivă — care face obiectul prezentului aviz — care include aviația în sistemul comunitar de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră.

3.1

În introducerea la propunerea de directivă se menționează faptul că, până în 2012, creșterea emisiilor generate de aviație ar putea să anuleze cu mai mult de un sfert din contribuția Uniunii Europene pentru protecția mediului, în cadrul Protocolului de la Kyoto. Ajungerea la un acord la nivel internațional se dovedește dificilă, dar directiva propusă dorește să ofere un model de acțiune la nivel global și este singura inițiativă care oferă această posibilitate.

3.2

Prezenta propunere modifică directiva 2003/87/CE de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității pentru a include aviația în sistemul comunitar. Concluzia studiului de impact care însoțește propunerea este că, deși comercializarea drepturilor de emisie reprezintă soluția cea mai eficientă pentru reducerea impactului aviației asupra climei, impactul măsurilor ar avea „numai un efect redus asupra creșterii estimate a cererii” și, prin urmare, asupra volumului de emisii (3). Deci trebuie să se înțeleagă că prezenta propunere nu urmărește limitarea dezvoltării aviației în sine, ci să se asigure că unele din consecințele negative ale aviației asupra mediului sunt compensate prin acțiuni în special în alte sectoare economice.

3.3

Sistemul actual ETS al UE (4) acoperă aproximativ 12 000 de instalații industriale mari consumatoare de energie, care produc 50 % din totalul de CO2 din UE. În urma propunerii, liniile aeriene vor primi cote de emisii comercializabile care le dau dreptul să emită anual un anumit nivel de CO2, cu o valoare superioară definită pe baza nivelului mediu anual al emisiilor din industria aviației în cei trei ani din perioada 2004-2006. Operatorii pot comercializa surplusul de cote sau pot cumpăra cote suplimentare pe piața ETS, de exemplu de la instalațiile industriale care și-au redus emisiile sau de la proiectele de energie nepoluantă din țările terțe în cadrul mecanismelor Protocolului de la Kyoto.

3.4

Directiva propusă va cuprinde emisiile de la zborurile în interiorul UE începând din 2011 și toate zborurile înspre și dinspre aeroporturi UE începând din 2012. Directiva îi are în vedere atât pe operatorii de aeronave UE, cât și pe operatorii străini. Se estimează că, până în 2020, propunerea poate duce la creșterea costului unui bilet de avion dus-întors în interiorul Europei cu 1,8-9 EUR și cu mai mult pentru zborurile pe distanțe lungi, de exemplu cu 8-40 EUR pentru un bilet de avion dus-întors la New York. Impactul foarte redus al unei astfel de majorări asupra industriei aviației, caracterizată prin elasticitatea prețurilor, este motivul pentru care se consideră că influența sistemului asupra creșterii este limitată.

3.5

Trebuie remarcat că Comisia recunoaște că includerea aviației în ETS reprezintă doar una din măsurile posibile care trebuie luate la nivel internațional pentru a lupta împotriva impactului negativ în creștere asupra climei al emisiilor produse de aviație. Comisia sugerează prezentarea unor propuneri cu privire la emisiile de oxizi de azot, ca urmare a unui studiu de impact în 2008. Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO) intenționează, de asemenea, să facă propuneri în acest sens cu ocazia reuniunii sale care va avea loc în septembrie 2007, deși există anumite indicii cu privire la exercitarea unor presiuni pentru a slăbi și submina inițiativa UE.

4.1

CESE întâmpină cu satisfacție faptul că includerea aviației în sistemul ETS reprezintă primul pas, la nivel internațional, pentru a face ca transportul aerian să suporte o parte din costurile impactului asupra mediului, pe care le externalizează încă de la începutul său. Includerea operatorilor din afara UE este, de asemenea, binevenită. În plus, sistemul propus va impune ca aeronavele mai puțin eficiente din punctul de vedere al carburantului să folosească un permis de alocare mai mare, ca un stimulent modest în vederea creșterii eficienței tehnice și de exploatare. Deoarece companiile aeriene low-cost au în medie un factor de încărcare cu 10 % mai mare decât companiile tradiționale, propunerea va avea, de asemenea, un impact oarecum mai redus asupra companiilor aeriene low-cost și, în același timp, va încuraja toate companiile aeriene să vândă la preț redus ultimele locuri libere.

4.2

Comitetul recunoaște că măsurile privind eficiența tipurilor de zbor, carburanții alternativi, designul îmbunătățit și factorii de încărcare mai mare vor avea o anumită contribuție la reducerea creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră. Cu toate acestea, majoritatea acestor măsuri au fost puse în aplicare în mod activ în aviație încă din 1990 și totuși în această perioadă emisiile au crescut cu mai mult de 85 % — o cifră care continuă să crească datorită creșterii semnificative a numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportat.

4.3

Această directivă propune abordarea problemei contribuției crescânde a sectorului aviației asupra schimbării climatice prin includerea acestuia în ETS. Sistemul ETS însuși furnizează singurul mecanism internațional de reglementare și compensare pe scară largă a emisiilor de CO2, dar a întâmpinat inițial probleme deosebite în faza sa de probă, care se încheie în 2007. Aceasta s-a datorat, în mare parte, supraalocării cotelor de către statele membre. Pentru ca sistemul EU-ETS să-și atingă obiectivul de a fi un instrument al pieței care reduce emisiile de CO2, este esențial ca Comisia, sprijinită de toate statele membre, să stabilească și să pună în aplicare cu fermitate cotele de CO2 și să asigure respectarea acestor dispoziții.

4.4

În practică, includerea aviației ar putea fi un mare avantaj pentru ETS. Aviația este mai puțin sensibilă la preț decât majoritatea proceselor industriale și a industriilor generatoare de energie care sunt în momentul de față răspunzătoare de majoritatea emisiilor de CO2. Pe măsură ce (în mod inevitabil) proporția emisiilor de CO2 produse de aviație va crește, în ETS vor intra noi fonduri considerabile, reprezentând o sursă de investiții pentru economii de carbon suplimentare în alte sectoare. Deși aviația în sine are o capacitate limitată de a genera asemenea economii, ea poate constitui un vector pentru realizarea de fonduri care să dea posibilitatea altor industrii să realizeze aceste economii.

4.5

De exemplu, Comisia estimează că directiva va duce la o reducere netă a emisiilor de gaze cu efect de seră de 183 milioane tone de CO2 până în 2020, comparativ cu situația actuală. O proiecție a prețului carbonului pentru această perioadă este imprecisă și depinde de un sistem de alocare fermă, dar, dacă sectorul aviației ar cumpăra 100 milioane de tone în această perioadă, la un preț mediu de 30 EUR, aceasta ar contribui, în principiu, cu 3 miliarde EUR la reducerea emisiilor de CO2.

4.6

În 2007, CESE a început un program extins de încurajare a acțiunilor și a bunelor practici în societatea civilă, cu privire la schimbările climatice, program din care fac parte integrantă reducerea în continuare a emisiilor de gaze cu efect de seră. Deși Comitetul recunoaște că această propunere este, din punct de vedere practic, cea mai bună abordare a includerii aviației în strategia de reducere a carbonului, trebuie totuși să atragă atenția asupra faptului că directiva propusă nu va face practic nimic ca să limiteze creșterea continuă a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul transportului aerian. Acest fapt creează o problemă majoră de „prezentare”. Industria aeronautică reprezintă deja sursa de emisii de gaze cu efect de seră cu cea mai rapidă creștere în Europa, iar directiva este permisivă față de această industrie, ca urmare a insistențelor acesteia în direcția creșterii, fără să impună o limită a emisiilor. Publicul va trebui să înțeleagă că directiva poate mobiliza resurse considerabile, care vor fi utilizate pentru reduceri compensatorii de CO2.

5.1

În ceea ce privește atingerea obiectivului fixat de a reduce semnificativ emisiile din industrie, directiva propusă este inexactă din punct de vedere terminologic. Deoarece companiile aeriene pot cumpăra cote de emisii la cursul „pieței” pentru a compensa emisiile peste valoarea maximă alocată, efectul asupra reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul aviației va fi minim, fiind estimat la o reducere netă posibilă de 3 % până în 2020, ceea ce reprezintă mai puțin decât creșterea pe un singur an a emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din aviație. Din cifrele furnizate chiar de Comisie se poate vedea că o creștere a costului marginal în prețul biletelor de avion va avea un efect redus asupra cererii de călătorii cu avionul.

5.2

Prin atribuirea majorității cotelor de emisii inițiale cu titlu gratuit liniilor aeriene și permiterea cumpărării de cote de emisii peste limita superioară alocată în cadrul general al ETS (un sistem deschis, comparativ cu un sistem închis, pentru transportul aerian sau chiar pentru transport în ansamblu), Comisia acceptă situația existentă și acționează prea puțin pentru a limita creșterea continuă și rapidă a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul aviației. Dar esența problemei principale este faptul că o asemenea restricție este în prezent inacceptabilă din punct de vedere politic și economic. Pentru a progresa, Comisia a calculat că includerea aviației în sistemul ETS nu numai că va duce la o anumită eficiență internă a reducerii de carbon, ci și, prin compensarea creșterilor de CO2 din aviație cu reduceri în alte sectoare, va avea ca efect stimularea pieței și finanțarea cercetării și noilor aplicații pentru reducerea CO2 în alte sectoare.

5.3

Comisia observă că într-un sistem „închis” de comercializare a cotelor de emisii, adică numai în sectorul aviației, prețul cotei ar fi între 114-325 EUR, față de cel estimat de 30 EUR pe tonă. Un astfel de sistem închis ar putea avea ca efect creșterea prețului biletului de avion cu 8-30 EUR pentru un zbor pe distanțe scurte. Deși acest sistem ar putea fi considerat un mijloc mai realist de a stimula cererea și de a sprijini eficiența în materie de carburanți și cercetarea în vederea reducerii la minim a emisiilor, este improbabil ca acesta să fie susținut la nivelul UE în condițiile în care există priorități diferite în materie de transport. Un sistem închis sau un sistem „numai pentru transport” ar face și mai improbabilă realizarea unui acord global.

5.4

În propunerea de directivă, Comisia recunoaște aceasta, dar a decis să nu țină seama de analiza bine documentată care arată ca emisiile aeronavelor sunt de 2-4 ori mai dăunătoare pentru climă decât emisiile produse de alte industrii (5) (aceasta se datorează în mare parte faptului că majoritatea acestor emisii au loc în straturile superioare ale atmosferei, precum și efectelor emisiilor fără CO2, cum sunt urmele de condensat și oxizii de azot). Trebuie luate măsuri complementare pentru reducerea sau compensarea emisiilor de oxizi de azot.

5.5

Companiile aeriene beneficiază deja de scutirea de impozit a carburantului pentru aeronave, iar atribuirea inițială a cotelor de emisii cu titlu gratuit va mări avantajele acordate de stat companiilor aeriene, în comparație cu alte sectoare de transport. Există riscul ca operatorii să folosească introducerea ETS pentru a proceda la o creștere generală a prețurilor. Dacă s-ar prezenta clar de către Comisie publicului impactul financiar real al sistemului asupra costurilor industriei, riscurile de profituri nejustificate ar putea fi reduse.

5.6

Este necesar să se reflecteze mai bine la „excepțiilor” propuse în directivă. De exemplu, exceptarea de la dispozițiile directivei prevăzută pentru zborurile șefilor de stat, șefilor de guvern și miniștrilor este în mod deosebit neavenită, deoarece acest grup ar trebui să dea un exemplu pozitiv. Deși există motive administrative pentru oferirea acestor scutiri (zborurile operate, în general, de unități militare), statelor membre ar trebui să li se solicite să compenseze aceste emisii în mod voluntar, decizie pe care unele state au luat-o deja.

5.7

Deoarece Comisia a optat pentru un sistem complementar deschis, nu pare să existe o justificare pentru a nu aduce valoarea de referință a sistemului mai aproape de angajamentul actual al UE pentru prima fază a Protocolului de la Kyoto (o reducere de 8 % între 2008-2012, față de nivelurile din 1990) și de angajamentele viitoare (de exemplu 30 % până în 2020 față de nivelurile din 1990). Opțiunea de a lua anul 2005 ca bază de referință permite deja sectorului să aibă un „punct de pornire” cu aproape 100 % mai ridicat decât cel din Protocolul de la Kyoto. Desigur, având în vedere faptul că aviația este primul sector de transport inclus în EU-ETS, este echitabil ca alocarea inițială să se efectueze pe aceleași principii ca și cele introduse în regulile EU-ETS.

5.8

Este puțin probabil ca prezenta directivă să reușească încetinirea semnificativă a creșterii emisiilor totale produse de aviație. Cu toate acestea, faptul că ar putea stabiliza emisiile nete de CO2 prin ETS și, prin aceasta, ar furniza resurse pentru reduceri în continuare justifică în mare parte costul și complexitatea administrativă a punerii în aplicare a directivei. Directiva propusă nu oferă aviației numai o protecție din punctul de vedere al mediului, ci poate contribui în mod pozitiv la creșterea sensibilizării publicului, poate prezenta noi resurse semnificative de reducere a carbonului și poate prevedea o măsură pentru ca industria aviației să-și asume costurile privind protecția mediului, pe care până acum a putut să le ignore.

27.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/53

1.1

CESE consideră că obiectivele reformei, urmate integral, pot constitui baza unei politici coerente de dezvoltare a acestui sector important al economiei agricole, industriale și alimentare a Uniunii Europene.

1.2

CESE salută confirmarea faptului că organizațiile de producători ocupă un loc esențial în cadrul organizării comune a pieței din sectorul fructelor și legumelor.

1.3

CESE consideră că finanțarea reprezintă un element important al unei politici coerente, capabile să garanteze competitivitatea sectorului european al fructelor și legumelor; în consecință, Comitetul invită Comisia să reflecteze mai adânc asupra consecințelor financiare ale inovațiilor introduse, oricât de pozitive și lăudabile ar fi acestea.

1.4

CESE consideră că introducerea unor măsuri noi și importante în programele operaționale duce la o diminuare reală a resurselor disponibile pentru investiții și ocuparea forței de muncă.

1.5

CESE sprijină strategia Comisiei menită să transforme integral primul pilon într-un ansamblu omogen și echilibrat până în 2013; în acest scop, Comitetul invită Comisia să pună în aplicare un program de tranziție corespunzător pentru sectorul fructelor și legumelor, pentru a-i sprijini pe toți operatorii sectorului în procesul de aliniere la noul sistem și, concomitent, pentru a oferi consumatorilor europeni siguranța unei oferte adecvate în ceea ce privește calitatea și cantitatea.

1.6

CESE salută politica Comisiei menită să protejeze în mod activ mediul; în acest context, Comitetul recomandă măsuri flexibile, care să recompenseze practicile și abordările diverșilor operatori. Pentru promovarea consumului de fructe și legume în rândul unor categorii specifice de consumatori, CESE recomandă adoptarea unei strategi mai agresive în cadrul politicilor orizontale de promovare.

1.7

CESE recomandă menținerea normelor de comercializare în vederea protejării consumatorilor, în special în privința igienei alimentare și a originii produselor.

2.1

Comisia formulează următoarele obiective:

2.2

Structura reformei se bazează pe trei piloni fundamentali:

2.2.1

Comisia consideră că obiectivele menționate anterior au fost definite ținându-se seama de nevoia de compatibilitate cu Organizația Mondială a Comerțului (OMC), de armonizarea cu PAC reformată și de conformitatea cu perspectivele financiare în vigoare.

2.2.2

Comisia reamintește că producția de fructe și legume a UE-27 reprezintă 3,1 % din bugetul comunitar și 17 % din producția agricolă totală a UE.

2.2.3

Resursele alocate fructelor și legumelor proaspete prin propunerea de reformă se mențin la 4,1 % din valoarea producției comercializate de OP, în vreme ce plafoanele maxime la nivel național pentru produsele transformate sunt transferate plății unice pe exploatație, în funcție de valorile istorice pentru fiecare țară; pentru noile state membre, aceste valori se stabilesc în conformitate cu tratatele de aderare.

2.2.4

În regiunile cu un nivel redus de organizare a producătorilor, se pot solicitata ajutoare financiare suplimentare, cu caracter național.

2.2.5

Rata de cofinanțare a programului operațional se menține la 50 %, cu excepția unor cazuri speciale, în care poate ajunge până la 60 % (acțiuni transnaționale, programe care funcționează pe o bază interprofesională, producție ecologică, producători din noile state membre, fuziuni de OP, regiuni ultraperiferice, regiuni în care mai puțin de 20 % din producție se comercializează de către organizațiile de producători).

2.2.6

Până la 5 % din producție poate beneficia de retrageri de pe piață finanțate 100 % de către Comisie, cu condiția ca produsele retrase să fie destinate următorilor beneficiari: organizații de binefacere, fundații caritabile, unități penitenciare, școli, tabere de vacanță, spitale, aziluri de bătrâni.

2.2.7

Se prevede abrogarea articolului 51 din Regulamentul 1782/2003 și, în consecință, eligibilitatea sectorului fructelor și legumelor pentru regimul de plată unică pe exploatație.

2.2.8

Statele membre stabilesc cuantumurile de referință și hectarele eligibile pentru regimul de plată unică pe baza unei perioade reprezentative adecvate pieței fiecărui tip de fructe și legume, în funcție de criterii corespunzătoare, care trebuie să fie obiective și nediscriminatorii.

2.2.9

Comisia prevede ca minimum 20 % din costul total al fiecărui program operațional să fie destinat acțiunilor consacrate măsurilor agricole și de mediu.

2.2.10

Propunerea nu afectează reglementările în vigoare în materia comerțului exterior; cu toate acestea, Comisia propune eliminarea restituirilor la export.

2.2.11

O parte dintre reglementările pentru sectorul fructelor și legumelor prevăzute în propunerea respectivă figurau deja în propunerea de regulament privind OCP unică (înaintată deja spre examinare Consiliului).

2.2.12

În propunerea sa de reformă, Comisia prevede, de asemenea, o revizuire ulterioară a normelor de comercializare, cu precădere în ceea ce privește calitatea, clasificarea, greutatea, dimensiunea, condiționarea, ambalarea, depozitarea, transportul, prezentarea, comercializarea și etichetarea. Propunerea Comisiei confirmă rolul-cheie al organizațiilor de producători pentru sectorul fructelor și legumelor prin:

2.2.13

Propunerea recunoaște organizațiile interprofesionale și prevede extinderea normelor pentru membrii OP și la producătorii care nu sunt membri ai OP, cu condiția ca aceștia să acopere minimum 60 % din producția zonei economice respective.

2.2.14

Comisia propune ca statele membre să elaboreze o strategie națională care să permită organizațiilor de producători să evalueze eficiența programelor operaționale.

2.2.15

În cadrul fiecărui program operațional, se propun acțiuni obligatorii de promovare destinate tinerilor sub 18 ani.

3.1

CESE consideră că obiectivele reformei, urmate integral, pot constitui baza unei politici coerente de dezvoltare a acestui sector important al economiei agricole, industriale și alimentare a Uniunii Europene. Într-adevăr, însăși Comisia, în expunerea sa de motive pentru reformă, afirmă că „din 9,7 milioane de exploatații agricole din UE-25, 1,4 milioane produc fructe și legume. Acest sector exploatează 3 % din suprafața cultivată și produce 17 % din valoarea producției agricole a UE. Acesta se confruntă cu presiuni din partea lanțurilor foarte concentrate de comercializare cu amănuntul și cu concurența crescândă a produselor din terțe țări. (…). Sectorul fructelor și legumelor primește aproximativ 3,1 % din bugetul politicii agricole comune. (1)” În ceea ce-l privește, CESE subliniază că sectorul fructelor și legumelor, la o suprafață utilă egală, constituie sectorul agricol cu cel mai înalt grad de ocupare a forței de muncă. În plus, acest sector se află într-un context de concurență internațională (negocieri în cadrul OMC, zona euro-mediteraneană de liber schimb în 2010), care va avea o influență din ce în ce mai mare asupra evoluției producției europene de fructe și legume.

3.2

Pe de altă parte, Curtea de Conturi Europeană, în raportul său special nr. 8/2006, intitulat „Cultivarea succesului, eficiența ajutorului acordat de Uniunea Europeană programelor operaționale pentru producătorii de fructe și legume”, printr-o analiză critică a acțiunii organizațiilor de producători și, concomitent, observând „progresele semnificative față de situația inițială”, a solicitat o mai bună monitorizare a eficacității ajutoarelor și a recomandat „o mai bună orientare a politicii”, în vederea consolidării OP.

3.3

CESE remarcă discrepanța dintre obiectivele propuse și resursele financiare — componenta-cheie a unei politici coerente — disponibile pentru punerea în aplicare a obiectivelor respective, ceea ce confirmă existența unui dezechilibru al PAC în raport cu producțiile mediteraneene.

CESE constată că Comisia și-a formulat propunerile în cadrul unei limite bugetare care nu a fost depășită. CESE observă, de asemenea, că, dată fiind eliminarea retragerilor de pe piață și a restituirilor la export, Comisia generează o creștere a resurselor potențiale disponibile pentru programele operaționale ulterioare, care riscă totuși să rămână neutilizate și care nu vor putea fi utilizate pentru investiții de către cele mai eficiente OP.

3.4

CESE observă, de asemenea, că, pe de-o parte, propunerea introduce în programele operaționale noi măsuri de mare importanță politică și economică (gestionarea crizelor de pe piață, politica de mediu, promovarea consumului), iar pe de altă parte, ea mărește rata de cofinanțare (până la 60 %) a unor măsuri considerate strategice.

Această politică inovatoare, combinată cu menținerea plafonului pentru ajutorul financiar comunitar acordat programelor operaționale la 4,1 % din valoarea producției comercializate de fiecare OP, reprezintă de fapt o diminuare a resurselor disponibile pentru investiții.

3.5

CESE observă, de asemenea, că întreruperea totală a ajutoarelor destinate produsului transformat este foarte probabil să antreneze o reducere a valorii producției comercializate și, în consecință, o reducere a resurselor financiare globale în raport cu situația actuală.

3.6

Având în vedere cele de mai sus, CESE consideră că este necesară introducerea a cel puțin trei corecții, respectând principiul unei neutralități bugetare veritabile:

3.7

De altfel, CESE ia notă de propunerea Comisiei de încredințare a gestionării crizelor organizațiilor de producători și solicită Comisiei să prevadă criterii transparente pentru gestionarea crizelor și să ia măsuri pentru ca instrumentele prevăzute în acest scop să poată fi utilizate de către toți producătorii, astfel încât o eventuală intervenție în situațiile de criză să fie eficientă și să permită refacerea reală a piețelor.

3.8

CESE este informat cu privire la faptul că, în repetate rânduri, Comisia și-a făcut cunoscută strategia pe termen lung care prevedea integrarea până în 2013 a tuturor OCP în regimul de plată unică pe exploatație. Pentru a păstra coerența cu reformele deja adoptate, CESE consideră că este posibilă luarea în considerare a unei perioade de tranziție adaptate, în funcție de particularitățile fiecărui stat membru și ale diverselor produse. CESE este pe deplin conștient de consecințele unei abordări prea rapide, care ar destabiliza ocuparea forței de muncă și industria de prelucrare, care trebuie să pună în practică o strategie complexă de restructurare — putând merge până la închiderea centrelor — și pentru care propunerea de reformă nu prevede nici o măsură de sprijin specifică.

3.9

CESE constată că, având în vedere necesitatea de compatibilitate cu OMC, Comisia consideră că este necesară modificarea dispozițiilor articolului 51 din Regulamentul 1782/2003. Aceasta va duce la o concurență suplimentară, în interiorul sectorului, între producătorii „istorici” de fructe și legume și noii producători potențiali. În vederea evitării distorsiunilor artificiale ale dinamicii veniturilor din acest sector, CESE consideră că este indispensabil să se acorde statelor membre, pentru o perioadă tranzitorie, posibilitatea menținerii în vigoare a articolului 51, în mod selectiv, pentru anumite produse sensibile, sau a prevederii de noi drepturi pentru producătorii de fructe și legume care nu au propus astfel de produse în cadrul producțiilor anterioare.

3.10

CESE constată că, în cadrul schimburilor cu terțe țări, Comisia propune eliminarea restituirilor la export pentru acest sector și observă că această propunere se înscrie în contextul unei politici generale a Uniunii Europene care nu este nici omogenă, nici pe deplin coerentă în cadrul diverselor sectoare agricole. CESE solicită Comisiei să evite orice concesie care ar putea încălca principiul preferinței comunitare și recomandă Comisiei să garanteze o gestionare riguroasă a contingentelor tarifare și să mențină clauza specială de salvgardare: trebuie să se aibă în vedere, de asemenea, că UE este cel mai mare importator mondial de fructe și legume, că peste 70 % din importurile sale provin din țări care beneficiază de acorduri comerciale preferențiale și că acest sector cuprinde produse așa-numit „sensibile”.

3.11

Respectând tendința de simplificare, CESE consideră că menținerea normelor de comercializare reprezintă un instrument esențial, atât pentru garanțiile oferite consumatorilor în ceea ce privește siguranța și originea produsului, cât și pentru rolul important pe care aceste norme îl joacă în regularizarea pieței. CESE subliniază, în acest context, importanța pe care o atribuie introducerii de către UE, printre normele care reglementează schimburile internaționale, a conceptului de trasabilitate, ca măsură fundamentală pentru gestionarea riscului sanitar și fitosanitar.

3.12

CESE observă că este necesar ca Uniunea Europeană să se angajeze în promovarea, la nivel internațional, a punerii în aplicare și a recunoașterii normelor de mediu și sociale aplicate lucrătorilor din producție.

3.13

CESE salută politica dusă de Comisie în vederea protejării active a mediului. Cu privire la aceasta, CESE consideră că este mai eficientă aplicarea unei metodologii de cofinanțare progresivă, pornind de la o bază minimă obligatorie, menite să recompenseze programele operaționale orientate către aceste obiective, decât definirea unor limite și procente fixe.

3.14

În ceea ce privește promovarea consumului de fructe și legume în rândul unor categorii specifice de consumatori, CESE este de acord cu importanța acordată de Comisie acestui obiectiv și, în consecință, solicită Comisiei să pregătească o strategie de promovare specifică în cadrul politicii de promovare orizontală, dar își manifestă îndoiala cu privire la eficiența caracterului obligatoriu al acțiunilor promoționale, care, în mod inevitabil, vor avea o amploare limitată în cadrul programelor operaționale.

4.1

Comitetul subliniază că propunerea Comisiei nu oferă soluții la problema producătorilor de fructe roșii destinate transformării. CESE consideră că este esențială introducerea unui sistem de ajutoare directe în sectorul fructelor roșii destinate transformării, la fel ca în cazul altor fructe și legume cultivate în același scop (fructe uscate, de exemplu).

4.2

CESE salută includerea plantelor aromatice în cadrul produselor pentru care este posibilă constituirea unei OP și invită, de asemenea, Comisia să verifice dacă lista cuprinsă în propunerea sa răspunde exigențelor tuturor regiunilor din cadrul UE.

4.3

Pe baza experiențelor similare din cadrul rețelelor voluntare de distribuție, CESE atrage atenția Comisiei asupra necesității de a se prevedea măsuri de punere în aplicare mai flexibile și mai eficiente.

4.4

CESE invită Comisia să ia în considerare, printre utilizările prevăzute de măsurile privind distribuția gratuită, și utilizările în scop nealimentar.

4.5

CESE invită Comisia să ia în considerare dificultățile specifice întâmpinate de producătorii din noile state membre în cofinanțarea gestionării crizelor.

4.6

Având în vedere obiectivele reformei, CESE consideră că este contradictorie prevederea unei limite minime de comercializare directă de către producător și sugerează menținerea enunțului din regulamentul menționat anterior.

4.7

CESE nu se opune posibilității de definire de către statele membre a unei strategii naționale privind programele operaționale, inclusiv pentru utilizarea și valorificarea structurilor publice deja existente; CESE consideră însă că aceste strategii naționale ar trebui să fie facultative pentru statul membru respectiv și nu ar trebui să aibă ca rezultat reeditarea listelor de acțiuni pozitive la nivel național.

4.8

CESE observă că, în unele cazuri, pot apărea conflicte între politica comunitară, menită să încurajeze concentrarea ofertei — inclusiv prin intermediul fuzionării între OP — și acțiunea autorității comunitare sau naționale, menită să protejeze concurența. Prin urmare, solicită ca aplicarea normelor privind concurența să aibă în vedere dimensiunea europeană a pieței fructelor și legumelor.

4.9

Comitetul propune Comisiei crearea unui Observator comunitar al prețurilor și practicilor comerciale, care ar putea îmbunătăți transparența pieței, în interesul tuturor operatorilor.

4.10

Având în vedere faptul că reforma propusă confirmă existența unei organizări comune autonome a pieței pentru sectorul în cauză, CESE solicită Comisiei să nu introducă în regulamentul privind OCP unică norme suplimentare specifice privind fructele și legumele.

27.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/57