Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

-

European flag

Ediţia în limba română

19.   Spațiul de libertate, securitate și justiție

Volumul 011

 


Referințe

 

Cuprins

 

Anul

JO

Pagina

 

 

 

 

Notă introductivă

1

1989

L 285

1

 

 

41989A0535

 

 

 

Convenția privind aderarea Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze la Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială și la Protocolul privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție, împreună cu modificările aduse acestora prin Convenția privind aderarea Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și cu modificările aduse acestora prin Convenția privind aderarea Republicii Elene

3

1992

L 333

1

 

 

41992A0529

 

 

 

Convenția privind aderarea Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze la Convenția privind Legea aplicabilă obligațiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980

101

1995

C 078

1

 

 

31995F0330(01)

 

 

 

Actul Consiliului din 10 martie 1995 de elaborare a Convenției privind procedura simplificată de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene (95/C 78/01)

127

1995

C 078

2

 

 

41995A0330(01)

 

 

 

Convenție elaborată în baza articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind procedura simplificată de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene

128

1996

C 299

1

 

 

31996F1009(01)

 

 

 

Actul Consiliului din 23 iulie 1996 de elaborare, în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Protocolului cu privire la interpretarea cu titlu preliminar de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției privind înființarea Oficiului European de Poliție (96/C 299/01)

137

1996

C 299

2

 

 

41996A1009(01)

 

 

 

Protocol elaborat în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la interpretarea cu titlu preliminar de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției privind înființarea Oficiului European de Poliție

138

1996

C 313

11

 

 

31996F1023(02)

 

 

 

Actul Consiliului din 27 septembrie 1996 de elaborare a Convenției privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene (96/C 313/02)

151

1996

C 313

12

 

 

41996A1023(02)

 

 

 

Convenție elaborată în baza articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene

152

1997

C 015

1

 

 

41997A0115(01)

 

 

 

Convenția privind aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda și a Regatului Suediei la Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială și la Protocolul privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție, împreună cu modificările aduse acestora de Convenția privind aderarea Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, de Convenția privind aderarea Republicii Elene și de Convenția privind aderarea Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze (97/C 15/01)

164

1997

C 015

10

 

 

41997A0115(02)

 

 

 

Convenție privind aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda și a Regatului Suediei la Convenția privind Legea aplicabilă obligațiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980, și la primul și al doilea Protocol privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție

173

1997

C 151

1

 

 

31997F0520(01)

 

 

 

Actul Consiliului din 29 noiembrie 1996 de elaborare, în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Protocolului privind interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prin intermediul unor hotărâri preliminare, a Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene (97/C 151/01)

180

1997

C 151

2

 

 

41997A0520(01)

 

 

 

Protocol elaborat în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prin intermediul unor hotărâri preliminare, a Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene

181

1997

C 195

1

 

 

31997F0625(01)

 

 

 

Actul Consiliului din 26 mai 1997 de elaborare, în temeiul articolului K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Convenției privind lupta împotriva corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene (97/C 195/01)

195

1997

C 195

2

 

 

41997A0625(01)

 

 

 

Convenție elaborată în temeiul articolului K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind lupta împotriva corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene

196

1997

C 261

1

 

 

31997F0827(01)

 

 

 

Actul Consiliului din 26 mai 1997 de elaborare a Convenției privind comunicarea și notificarea în statele membre ale Uniunii Europene a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială (97/C 261/01)

206

1997

C 261

2

 

 

41997A0827(01)

 

 

 

Convenție elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind comunicarea și notificarea în statele membre ale Uniunii Europene a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială

207

1997

C 261

17

 

 

31997F0827(02)

 

 

 

Actul Consiliului din 26 mai 1997 de elaborare a Protocolului privind interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției privind notificarea și comunicarea în statele membre ale Uniunii Europene a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială (97/C 261/02)

222

1997

C 261

18

 

 

41997A0827(02)

 

 

 

Protocol elaborat în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, referitor la interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției privind comunicarea și notificarea în statele membre ale Uniunii Europene a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială

223

1998

C 216

1

 

 

31998F0710(01)

 

 

 

Actul Consiliului din 17 iunie 1998 de elaborare a Convenției cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule (98/C 216/01)

231

1998

C 216

2

 

 

41998A0710(01)

 

 

 

Convenție elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule

232

1998

C 221

1

 

 

31998F0716(01)

 

 

 

Actul Consiliului din 28 mai 1998 de elaborare, în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Convenției privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială (98/C 221/01)

243

1998

C 221

2

 

 

41998A0716(01)

 

 

 

Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, referitoare la competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială

244

1998

C 221

19

 

 

31998F0716(02)

 

 

 

Actul Consiliului din 28 mai 1998 de elaborare, în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Protocolului privind interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială (98/C 221/03)

263

1998

C 221

20

 

 

41998A0716(02)

 

 

 

Protocolul elaborat în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, referitor la interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială

264

2000

C 160

1

 

 

32000Y0608(02)

 

 

 

Comunicare din partea Republicii Portugheze în conformitate cu articolul VI din Protocolul din 27 septembrie 1968 anexat la Convenția de la Bruxelles (2000/C 160/01)

271

2000

C 197

1

 

 

32000F0712(02)

 

 

 

Actul Consiliului din 29 mai 2000 de elaborare, în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Convenției privind asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene (2000/C 197/01)

272

2000

C 197

3

 

 

42000A0712(01)

 

 

 

Convenție elaborată de Consiliu în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene

274

2001

C 326

1

 

 

32001F1121(01)

 

 

 

Actul Consiliului din 16 octombrie 2001 de elaborare, în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Protocolului la Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene (2001/C 326/01)

296

2001

C 326

2

 

 

42001A1121(01)

 

 

 

Protocol la Convenția cu privire la Asistență judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, elaborat de Consiliu în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană

297


19/Volumul 011

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

1




/

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


Notă introductivă

În conformitate cu articolul 58 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările la tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO L 157, 21.6.2005, p. 203), textele actelor instituțiilor și ale Băncii Centrale Europene adoptate înainte de data aderării, redactate de Consiliu sau Comisie ori de Banca Centrală Europeană în limbile bulgară și română sunt autentice, de la data aderării, în aceleași condiții ca și textele redactate în celelalte limbi oficiale ale Comunităților. Articolul menționat prevede, de asemenea, că textele se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene dacă și textele în limbile actuale au fost publicate.

În conformitate cu acest articol, prezenta ediție specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene se publică în limba română și conține textele actelor obligatorii cu aplicare generală. Prezenta ediție cuprinde actele adoptate din 1952 până la 31 decembrie 2006.

Textele care se publică sunt grupate în 20 de capitole, în funcție de clasificarea existentă în Repertoarul legislației comunitare în vigoare, după cum urmează:

01

Probleme generale, financiare și instituționale

02

Uniunea vamală și libera circulație a mărfurilor

03

Agricultură

04

Pescuit

05

Libera circulație a lucrătorilor și politica socială

06

Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii

07

Politica în domeniul transporturilor

08

Politica în domeniul concurenței

09

Impozitare

10

Politica economică și monetară și libera circulație a capitalurilor

11

Relații externe

12

Energie

13

Politica industrială și piața internă

14

Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale

15

Protecția mediului, a consumatorilor și a sănătății

16

Știință, informare și cultură

17

Legislația privind întreprinderile

18

Politica externă și de securitate comună

19

Spațiul de libertate, securitate și justiție

20

Europa cetățenilor

Repertoarul menționat, care se publică bianual în limbile oficiale ale Uniunii Europene, se va publica ulterior și în limba română, urmând a fi incluse trimiteri la prezenta ediție specială. Astfel, repertoarul poate fi utilizat și ca index al prezentei ediții speciale.

Actele publicate în prezenta ediție specială se publică, cu câteva excepții, în forma în care au fost publicate în Jurnalul Oficial în limbile originare. Prin urmare, la utilizarea prezentei ediții speciale trebuie luate în considerare modificările ulterioare sau adaptările ori derogările adoptate de instituții sau de Banca Centrală Europeană ori care sunt prevăzute în Actul de aderare.

În mod excepțional, în anumite cazuri, când anexele tehnice de mari dimensiuni ale actelor se înlocuiesc ulterior cu alte anexe, se va face trimitere numai la ultimul act de înlocuire. Acesta este, în special, cazul anumitor acte care conțin listele codurilor vamale (capitolul 02), al actelor privind transportul, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (capitolele 07 și 13), precum și al anumitor protocoale și anexe la Acordul privind SEE.

De asemenea, Statutul personalului se publică, în mod excepțional, în formă consolidată în care sunt incluse toate modificările până la sfârșitul anului 2005. Modificările efectuate după această dată se publică în versiunea originară.

Edițiile speciale cuprind două sisteme de numerotare:

(i)

numerotarea originară a paginilor Jurnalului Oficial și data publicării din edițiile în limbile olandeză, franceză, germană și italiană, începând cu 1 ianuarie 1973 din edițiile în limbile engleză și daneză, începând cu 1 ianuarie 1981 din ediția în limba greacă, începând cu 1 ianuarie 1986 din edițiile în limbile spaniolă și portugheză, începând cu 1 ianuarie 1995 din edițiile în limbile finlandeză și suedeză și începând cu 1 mai 2004 din edițiile în limbile cehă, estonă, letonă, lituaniană, malteză, maghiară, polonă, slovacă și slovenă.

În numerotarea paginilor există întreruperi întrucât nu toate actele care au fost publicate la data respectivă sunt publicate în prezenta ediție specială. Atunci când se face trimitere la Jurnalul Oficial în citarea actelor, trebuie utilizate numerele paginilor originare;

(ii)

numerotarea paginilor din edițiile speciale, care este continuă și care nu trebuie utilizată pentru citarea actelor.

Până în iunie 1967, numerotarea paginilor Jurnalului Oficial începea de la pagina 1 în fiecare an. După această dată, fiecare număr a început cu pagina 1.

De la 1 ianuarie 1968, Jurnalul Oficial a fost împărțit în două părți:

Legislație („L”),

Comunicări și informări („C”).

La 1 februarie 2003, vechea denumire oficială de „Jurnal Oficial al Comunităților Europene” s-a schimbat, ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Nisa, aceasta fiind în prezent „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”.


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3


41989A0535


L 285/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


CONVENȚIA

privind aderarea Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze la Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială și la Protocolul privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție, împreună cu modificările aduse acestora prin Convenția privind aderarea Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și cu modificările aduse acestora prin Convenția privind aderarea Republicii Elene (1)

(89/535/CEE)

PREAMBUL

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE LA TRATATUL DE INSTITUIRE A COMUNITĂȚII ECONOMICE EUROPENE,

AVÂND ÎN VEDERE că Regatul Spaniei și Republica Portugheză, devenind membre ale Comunității, s-au angajat să adere la Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială și la Protocolul privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție, împreună cu modificările aduse acestora prin Convenția privind aderarea Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și cu modificările aduse acestora prin Convenția de aderare a Republicii Elene și, în acest sens, s-au angajat să înceapă negocierile cu statele membre ale Comunității în scopul realizării modificărilor necesare,

CONȘTIENTE că la 16 septembrie 1988 statele membre ale Comunității și statele membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb au încheiat la Lugano Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, care extinde principiile Convenției de la Bruxelles la statele care vor deveni parte la convenția respectivă,

MAIESTATEA SA REGELE BELGIENILOR pe:

Dl Jacques de LENTDECKER

șef de cabinet al ministrului justiției;

MAIESTATEA SA REGINA DANEMARCEI pe:

D-na Jette Birgitte SELSØ,

însărcinat cu afaceri ad interim la Ambasada Danemarcei la Madrid;

PREȘEDINTELE REPUBLICII FEDERALE GERMANIA pe:

Dr. Georg TREFFTZ,

ministru plenipotențiar la Ambasada Republicii Federale Germania la Madrid;

Dr. Klaus KINKEL,

secretar de stat la Ministerul Federal al Justiției;

PREȘEDINTELE REPUBLICII ELENE pe:

Dl Giannis SKOULARIKIS,

ministrul justiției;

MAIESTATEA SA REGELE SPANIEI pe:

Dl Enrique MUGICA HERZOG,

ministrul justiției;

PREȘEDINTELE REPUBLICII FRANCEZE pe:

Dl Pierre ARPAILLANGE

ministrul justiției;

PREȘEDINTELE IRLANDEI pe:

Dl Patrick WALSHE,

ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Irlandei în Spania;

PREȘEDINTELE REPUBLICII ITALIENE pe:

Dl Giuliano VASSALLI,

ministrul justiției;

ALTEȚA SA REGALĂ MARELE DUCE DE LUXEMBURG pe:

Dl Ronald MAYER,

ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Luxemburgului în Spania;

MAIESTATEA SA REGINA ȚĂRILOR DE JOS pe:

Dl Frits KORTHALS ALTES,

ministrul justiției;

Dl J. SPOORMAKER,

primul-secretar al Ambasadei;

PREȘEDINTELE REPUBLICII PORTUGHEZE pe:

Dl Fernando NOGUEIRA,

ministrul responsabil de relațiile cu biroul primului ministru și ministrul justiției;

MAIESTATEA SA REGINA REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD pe:

Dl John PATTEN,

secretar de stat, Ministerul de Interne;

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

TITLUL I

Dispoziții generale

Articolul 1

Regatul Spaniei și Republica Portugheză aderă la Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială semnată la Bruxelles, la 27 septembrie 1968 (denumită în continuare „Convenția din 1968”) și la Protocolul privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție semnat la Luxemburg, la 3 iunie 1971 (denumit în continuare „Protocolul din 1971”), împreună cu modificările aduse acestora prin:

Convenția semnată la Luxemburg, la 9 octombrie 1978 (denumită în continuare „Convenția din 1978”) privind aderarea Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială și la Protocolul privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție;

Convenția semnată la Luxemburg, la 25 octombrie 1982 (denumită în continuare „Convenția din 1982”) privind aderarea Republicii Elene la Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială și la Protocolul privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție, împreună cu modificările aduse acestora prin Convenția privind aderarea Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Articolul 2

Modificările materiale aduse prin prezenta convenție la Convenția din 1968 și la Protocolul din 1971, astfel cum au fost modificate prin Convenția din 1978 și prin Convenția din 1982, sunt prevăzute la titlurile II – V. Modificările de formă la Convenția din 1968, astfel cum a fost modificată prin Convenția din 1982, sunt prevăzute separat, pentru fiecare versiune autentică implicată, de anexa I, care face parte integrantă din prezenta convenție.

TITLUL II

Adaptări ale Convenției din 1968

Articolul 3

La articolul 3 paragraful al doilea din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 4 din Convenția din 1978 și prin articolul 3 din Convenția din 1982, între cea de-a noua și cea de-a zecea liniuță se introduce următorul text:

„—

în Portugalia: articolul 65 alineatul (1) litera (c), articolul 65 alineatul (2) și articolul 65a litera (c) din Codul de procedură civilă (Código de Processo Civil) și articolul 11 din Codul de procedură a muncii (Código de Processo de Trabalho).”

Articolul 4

Articolul 5 alineatul (1) din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 5 din Convenția din 1978, se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   în materie contractuală, la instanțele locului unde a fost îndeplinită sau ar fi trebuit să fie îndeplinită obligația care stă la baza cererii; în materie de contract individual de muncă, acest loc este cel unde angajatul își desfășoară în mod obișnuit activitatea; în cazul în care angajatul nu își desfășoară în mod obișnuit activitatea în nici o țară, angajatorul poate fi chemat la instanța locului în care este sau a fost situată unitatea care a angajat persoana.”

Articolul 5

La articolul 6 din Convenția din 1968 se adăugă următorul punct:

„(4)   în materie contractuală, în cazul în care acțiunea poate fi conexată la o acțiune în materie de drepturi reale imobiliare îndreptată împotriva aceluiași pârât, la instanța statului contractant pe teritoriul căruia este situat imobilul.”

Articolul 6

Articolul 16 alineatul (1) din Convenția din 1968 se înlocuiește cu următorul text:

„(1)

(a)

în materie de drepturi reale imobiliare sau de locațiune a imobilelor, instanțele statului contractant pe teritoriul căruia este situat imobilul;

(b)

cu toate acestea, în materie de locațiune a imobilelor încheiată în vederea folosinței personale temporare pe o perioadă de cel mult șase luni consecutive, sunt competente, de asemenea, instanțele statului contractant în care domiciliază pârâtul, cu condiția ca proprietarul și locatarul să fie persoane fizice și să aibă domiciliul în același stat contractant;”.

Articolul 7

La articolul 17 din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 11 din Convenția din 1978,

primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„În cazul în care părțile, dintre care cel puțin una își are domiciliul pe teritoriul unui stat contractant, convin ca o instanță sau instanțele unui stat contractant să să fie competentă să soluționeze orice litigiu care a apărut sau care poate să apară în legătură cu un raport juridic determinat, instanța respectivă sau instanțele respective au competență exclusivă. O astfel de convenție atributivă de competență poate fi încheiată:

(a)

în scris sau verbal cu confirmare scrisă sau

(b)

într-o formă care corespunde practicilor pe care părțile le-au stabilit între ele sau

(c)

în comerțul internațional, într-o formă care corespunde unei practici despre care părțile au cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință și care este cunoscută și respectată în mod regulat într-un astfel de comerț de părțile la contracte de același tip în ramura comercială respectivă.

Atunci când o astfel de înțelegere se încheie de către părți, dintre care nici una nu își are domiciliul pe teritoriul unui stat contractant, instanțele altor state contractante nu sunt competente în litigiile dintre ele atât timp cât instanța sau instanțele desemnate nu și-au declinat competența.”;

următorul text se adaugă ca ultim paragraf:

„În materie de contracte individuale de muncă, o convenție atributivă de competență își produce efectele numai în cazul în care aceasta se încheie după data nașterii litigiului sau în cazul în care angajatul o invocă pentru a sesiza alte instanțe decât cea a domiciliului pârâtului sau cea menționate la articolul 5 punctul 1.”

Articolul 8

Articolul 21 din Convenția din 1968 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 21

În cazul în care cereri având același obiect și aceeași cauză se formulează între aceleași părți în fața instanțelor unor state contractante diferite, orice instanță alta decât cea sesizată prima suspendă din oficiu procedura până când se stabilește competența primei instanțe sesizate.

În cazul în care se stabilește competența primei instanțe sesizate, orice instanță alta decât cea sesizată prima își declină competența în favoarea acesteia.”

Articolul 9

Articolul 31 primul paragraf din Convenția din 1968 se înlocuiește cu următorul text:

„O hotărâre pronunțată într-un stat contractant și executorie în statul respectiv este executorie într-un alt stat contractant atunci când s-a încuviințat executarea în statul respectiv la cererea oricărei părți interesate.”

Articolul 10

La articolul 32 primul paragraf din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 16 din Convenția din 1978 și prin articolul 4 din Convenția din 1982, între a patra și a cincea liniuță se introduce următorul text:

„—

în Spania, la Juzgado de Primera Instancia”;

și între a noua și a zecea liniuță se introduce următorul text:

„—

în Portugalia, la Tribunal Judicial de Círculo”.

Articolul 11

(1)   La articolul 37 primul paragraf din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 17 din Convenția din 1978 și prin articolul 5 din Convenția din 1982, între a patra și a cincea liniuță se introduce următorul text:

„—

în Spania, la Audencia Provincial”

și între a noua și a zecea liniuță se introduce următorul text:

„—

în Portugalia, la Tribunal da Relaçăo,”.

(2)   La articolul 37 al doilea paragraf din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 17 din Convenția din 1978 și prin articolul 5 din Convenția din 1982, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:

„—

în Belgia, Grecia, Spania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos, printr-un recurs in casație,”

și între a patra și a cincea liniuță se introduce următorul text:

„—

în Portugalia, printr-o cale de atac privind aspecte de drept,”.

Articolul 12

La articolul 40 primul paragraf din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 19 din Convenția din 1978 și prin articolul 6 din Convenția din 1982, între a patra și a cincea liniuță se introduce următorul text:

„—

în Spania, la Audencia Provincial,”

și între a noua și a zecea liniuță se introduce următorul text:

„—

în Portugalia, la Tribunal da Relaçăo,”.

Articolul 13

La articolul 41 din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 20 din Convenția din 1978 și prin articolul 7 din Convenția din 1982, prima liniuță se înlocuiește cu următorul text:

„—

în Belgia, Grecia, Spania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos, printr-un recurs în casație,”

și între a patra și a cincea liniuță se introduce următorul text:

„—

în Portugalia, printr-o cale de atac privind aspecte de drept,”.

Articolul 14

Articolul 50 primul paragraf din Convenția din 1968 se înlocuiește cu următorul text:

„La cerere, se încuviințează executarea actelor autentice primite și executorii într-un stat contractant, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 31 și următoarele. Cererea nu poate fi respinsă decât în cazul în care executarea actului autentic este contrară ordinii publice a statului solicitat.”

Articolul 15

Articolul 52 al treilea paragraf din Convenția din 1968 se elimină.

Articolul 16

Articolul 54 din Convenția din 1968 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 54

Dispozițiile prezentei convenții se aplică numai acțiunilor judiciare intentate și actelor autentice primite după intrarea în vigoare a prezentei convenții în statul de origine și, în cazul în care se solicită recunoașterea sau executarea unei hotărâri sau a unui act autentic, în statul solicitat.

Cu toate acestea, hotărârile pronunțate după data intrării în vigoare a prezentei convenții între statul de origine și statul solicitat în acțiunile intentate înainte de această dată sunt recunoscute și executate în conformitate cu dispozițiile titlului III, în cazul în care normele de competență aplicate sunt conforme cu cele prevăzute fie la titlul II din prezenta convenție, fie într-o convenție încheiată între statul de origine și statul solicitat, care era în vigoare atunci când s-a intentat acțiunea.

În cazul în care părțile într-un litigiu privind un contract ar fi convenit în scris, înainte de 1 ianuarie 1988 pentru Irlanda și înainte de 1 ianuarie 1987 pentru Regatul Unit, că respectivului contract i se aplică dreptul irlandez sau dreptul unei părți din Regatul Unit, instanțele din Irlanda sau din respectiva parte a Regatului Unit își păstrează competența în litigiul respectiv.”.

Articolul 17

La titlul VI din Convenția din 1968 se adăugă următorul articol:

„Articolul 54a

Pe o perioadă de trei ani de la 1 noiembrie 1986 pentru Danemarca și de la 1 iunie 1988 pentru Irlanda, competența în materie maritimă în fiecare dintre aceste state se stabilește nu numai în conformitate cu dispozițiile titlului II, ci și în conformitate cu dispozițiile alineatelor (1)-(6). Cu toate acestea, la intrarea în vigoare a Convenției internaționale pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurator de nave maritime, semnată la Bruxelles, la 10 mai 1952, pentru unul din statele respective, aceste dispoziții încetează să aibă efect pentru statul respectiv.

1.

O persoană domiciliată pe teritoriul unui stat contractant poate fi chemată în instanță într-unul din statele menționate anterior pentru o creanță maritimă, în cazul în care nava asupra căreia poartă creanța sau orice altă navă aflată în proprietatea respectivei persoane poate face obiectul unui sechestru asigurator pe teritoriul celuilalt stat în vederea garantării creanței sau ar fi putut face obiectul unui sechestru, însă a fost dată o cauțiune sau o altă garanție, și:

(a)

reclamantul este domiciliat pe teritoriul celuilalt stat sau

(b)

creanța maritimă s-a născut în statul respectiv sau

(c)

creanța maritimă s-a născut în timpul unei călătorii în cursul căreia a fost sau ar fi putut fi făcut sechestrul sau

(d)

creanța provine dintr-un abordaj sau dintr-o pagubă cauzată de o navă altei nave ori mărfurilor sau persoanelor aflate la bordul oricăreia dintre nave, fie în urma executării sau neexecutării unei manevre, fie ca urmare a nerespectării regulilor sau

(e)

creanța s-a născut dintr-o asistență ori salvare sau

(f)

creanța este garantată printr-o ipotecă maritimă sau printr-o altă ipotecă asupra navei sechestrate.

2.

Reclamantul poate sechestra fie nava la care se referă creanța maritimă sau orice altă navă aparținând persoanei care a fost proprietarul navei respective la momentul nașterii creanței maritime. Cu toate acestea, numai nava la care se referă creanța maritimă poate fi sechestrată în ceea ce privește creanțele maritime prevăzute la literele (o), (p) sau (q) de la alineatul (5) din prezentul articol.

3.

Navele sunt considerate ca având același propritar atunci când toate părțile de proprietate aparțin aceleiași sau acelorași persoane.

4.

În cazul unei navlosiri cu predarea gestiunii nautice, atunci când navlositorul răspunde singur de o creanță maritimă privind nava respectivă, reclamantul poate sechestra nava respectivă sau orice altă navă aparținând acelui navlositor, însă nici o altă navă aparținând proprietarului nu poate fi sechestrată în temeiul acestei creanțe maritime. Același principiu se aplică în orice alt caz în care o persoană, alta decât proprietarul navei, este răspunzătoare pentru o creanță maritimă în legătură cu nava respectivă.

5.

Prin expresia «creanță maritimă» se înțelege pretinderea unui drept sau a unei creanțe, având una sau mai multe dintre următoarele cauze:

(a)

daune cauzate de o navă fie prin abordaj, fie în alt mod;

(b)

pierderea de vieți omenești sau vătămări corporale cauzate de o navă sau provenind din funcționarea unei nave;

(c)

asistență și salvare;

(d)

contracte privind folosința sau locațiunea unei nave fie printr-un contract de navlosire, fie în alt mod;

(e)

contracte privind transportul mărfurilor de către o navă în temeiul unui contract de navlosire, a unui conosament, fie în alt mod;

(f)

pierderi sau pagube aduse mărfurilor și bagajelor transportate de către o navă;

(g)

avarie comună;

(h)

asigurare maritimă;

(i)

remorcaj;

(j)

pilotaj;

(k)

furnizarea, în orice loc, de mărfuri sau materiale unei nave pentru operarea sau întreținerea acesteia;

(l)

construirea, repararea sau echiparea unei nave ori cheltuielile și taxele de doc;

(m)

salariile comandanților, ofițerilor sau ale echipajului;

(n)

plățile făcute de comandant, inclusiv cele făcute de expeditori, navlositori sau agenți în contul unei nave sau al proprietarului acesteia;

(o)

proprietatea contestată a unei nave;

(p)

coproprietatea unei nave sau posesia acesteia ori exploatarea acesteia sau drepturile asupra produselor exploatării unei nave în coproprietate;

(q)

orice ipotecă maritimă și orice altă ipotecă.

6.

În Danemarca, expresia «sechestru asigurator» înseamnă, în ceea ce privește creanțele maritime prevăzute la literele (o) și (p) de la alineatul (5) din prezentul articol, un «forbud», în cazul în care aceasta este singura procedură permisă cu privire la o astfel de creanță în temeiul articolelor 646 – 653 din legea privind procedura civilă (lov om rettens pleje).”

Articolul 18

În lista convențiilor menționată la articolul 55 din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 24 din Convenția din 1978 și prin articolul 8 din Convenția din 1982, se introduc, în ordine cronologică, următoarele:

„—

Convenția între Spania și Franța privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a sentințelor arbitrale în materie civilă și comercială, semnată la Paris, la 28 mai 1969;

Convenția între Spania și Italia privind asistența judiciară și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, semnată la Madrid, la 22 mai 1973;

Convenția între Spania și Republica Federală Germania privind recunoașterea și executarea hotărârilor și tranzacțiilor judiciare, precum și a actelor autentice executorii în materie civilă și comercială, semnată la Bonn, la 14 noiembrie 1983”.

Articolul 19

Articolul 57 din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 25 din Convenția din 1978, se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 57

(1)   Prezenta convenție nu aduce atingere convențiilor la care statele contractante sunt sau urmează să devină parte și care, în materii speciale, reglementează competența judiciară, recunoașterea sau executarea hotărârilor.

(2)   În vederea unei interpretări uniforme, alineatul (1) se aplică după cum urmează:

(a)

prezenta convenție nu împiedică o instanță dintr-un stat contractant, care este parte la o convenție privind o materie specială, să se declare competentă, în conformitate cu respectiva convenție, chiar și în cazul în care pârâtul este domiciliat pe teritoriul unui alt stat contractant care nu este parte la respectiva convenție. Instanța sesizată aplică, în orice caz, articolul 20 din prezenta convenție;

(b)

hotărârile pronunțate într-un stat contractant de către o instanță în exercitarea competenței prevăzute de o convenție privind o materie specială sunt recunoscute și executate în celelalte state contractante în conformitate cu prezenta convenție.

Atunci când o convenție privind o materie specială, la care atât statul de origine, cât și statul solicitat sunt parte, prevede condiții pentru recunoașterea sau executarea hotărârilor, se aplică condițiile respective. În orice caz, se pot aplica dispozițiile prezentei convenții care privesc procedura de recunoaștere și executare a hotărârilor.

(3)   Prezenta convenție nu aduce atingere aplicării dispozițiilor care, în raport cu materiile speciale, reglementează competența judiciară, recunoașterea sau executarea hotărârilor și care sunt sau urmează să fie incluse în actele instituțiilor Comunităților Europene sau în legislațiile naționale armonizate în aplicarea acestor acte.”

Articolul 20

Articolul 58 din Convenția din 1968 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 58

Până la data la care Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, semnată la Lugano, la 16 septembrie 1988, intră în vigoare pentru Franța și Confederația Elvețiană, prezenta convenție nu aduce atingere drepturilor recunoscute cetățenilor elvețieni de Convenția dintre Franța și Confederația Elvețiană privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă, semnată la Paris, la 15 iunie 1869.”

Articolul 21

Articolul 60 din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 27 din Convenția din 1978, se elimină.

Articolul 22

Articolul 64 litera (c) din Convenția din 1968 se elimină.

TITLUL III

Adaptări ale Protocolului anexat la Convenția din 1968

Articolul 23

Articolul Vb, adăugat la protocolul anexat la Convenția din 1968 prin articolul 29 din Convenția din 1978 și modificat prin articolul 9 din Convenția din 1982, se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul Vb

În litigiile dintre comandant și un membru al echipajului unei nave maritime înmatriculate în Danemarca, Grecia, Irlanda sau Portugalia privind remunerația sau alte condiții de muncă, instanțele unui stat contractant trebuie să verifice dacă funcționarul ambasadei sau al consulatului responsabil pentru navă a fost informat cu privire la litigiu. Acestea trebuie să suspende procedura până când funcționarul este informat. Instanța își declină din oficiu competența în cazul în care funcționarul, informat în mod corespunzător, și-a exercitat competențele acordate de o convenție consulară sau, în absența unei astfel de convenții, acesta a ridicat, în termenul acordat, obiecții privind exercitarea competenței.”

TITLUL IV

Adaptări ale Protocolului din 1971

Articolul 24

La articolul 1 din Protocolul din 1971, astfel cum a fost modificat prin articolul 30 din Convenția din 1978 și prin articolul 10 din Convenția din 1982, se adaugă următorul text:

„Curtea de Justiție a Comunităților Europene are, de asemenea, competența de a decide cu privire la interpretarea Convenției privind aderarea Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze la Convenția din 27 septembrie 1968 și la prezentul protocol, astfel cum au fost modificate prin Convenția din 1978 și prin Convenția din 1982.”

Articolul 25

La articolul 2 alineatul (1) din Protocolul din 1971, astfel cum a fost modificat prin articolul 31 din Convenția din 1978 și prin articolul 11 din Convenția din 1982, între a patra și a cincea liniuță se introduce următorul text:

„—

în Spania: el Tribunal Supremo,”

și între a noua și a zecea liniuță se introduce următorul text:

„—

în Portugalia: o Supremo Tribunal de Justiça și o Supremo Tribunal Administrativo,”.

Articolul 26

Articolul 6 din Protocolul din 1971, astfel cum a fost modificat prin articolul 32 din Convenția din 1978, se elimină.

Articolul 27

La articolul 10 din Protocolul din 1971, astfel cum a fost modificat prin articolul 33 din Convenția din 1978, litera (d) se elimină.

TITLUL V

Adaptări ale Convenției din 1978 și ale Convenției din 1982

Articolul 28

(1)   Articolul 25 alineatul (2), articolul 35 și articolul 36 din Convenția din 1978 se elimină.

(2)   Articolul 1 alineatul (2) din Convenția din 1982 se elimină.

TITLUL VI

Dispoziții tranzitorii

Articolul 29

(1)   Convenția din 1968 și Protocolul din 1971, astfel cum au fost modificate prin Convenția din 1978, prin Convenția din 1982 și prin prezenta convenție, se aplică acțiunilor judiciare intentate și actelor primite după intrarea în vigoare a prezentei convenții în statul de origine și, în cazul în care se solicită recunoașterea sau executarea unei hotărâri sau a unui act autentic, în statul solicitat.

(2)   Cu toate acestea, hotărârile pronunțate după data intrării în vigoare a prezentei convenții între statul de origine și statul solicitat în acțiunile intentate înainte de această dată sunt recunoscute și executate în conformitate cu dispozițiile titlului III ale Convenției din 1968, astfel cum a fost modificată prin Convenția din 1978, prin Convenția din 1982 și prin prezenta convenție, în cazul în care competența se întemeiază pe norme conforme cu dispozițiile prevăzute de titlul II al Convenției din 1968, astfel cum a fost modificat, sau cu dispozițiile prevăzute de o convenție încheiată între statul de origine și statul solicitat atunci când s-a intentat acțiunea.

TITLUL VII

Dispoziții finale

Articolul 30

(1)   Secretarul General al Consiliului Comunităților Europene transmite guvernelor Regatului Spaniei și Republicii Portugheze o copie certificată a Convenției din 1968, a Protocolului din 1971, a Convenției din 1978 și a Convenției din 1982 în limbile daneză, olandeză, engleză, franceză, germană, greacă, irlandeză și italiană.

(2)   Textele Convenției din 1968, Protocolului din 1971, Convenției din 1978 și Convenției din 1982 elaborate în spaniolă și portugheză sunt prezentate în anexele II, III, IV și V la prezenta convenție. Textele elaborate în spaniolă și portugheză sunt autentice în aceleași condiții ca și celelalte texte ale Convenției din 1968, Protocolului din 1971, Convenției din 1978 și ale Convenției din 1982.

Articolul 31

Statele semnatare ratifică prezenta convenție. Instrumentele de ratificare se depun la Secretarul General al Consiliului Comunităților Europene.

Articolul 32

(1)   Prezenta convenție intră în vigoare în prima zi a celei de-a treia luni următoare datei la care două state semnatare, dintre care unul este Regatul Spaniei sau Republica Portugheză, își depun instrumentele de ratificare.

(2)   Prezenta convenție intră în vigoare, în cazul oricărui alt stat semnatar, în prima zi a celei de-a treia luni următoare depunerii instrumentelor sale de ratificare.

Articolul 33

Secretarul General al Consiliului Comunităților Europene notifică statele semnatare cu privire la:

(a)

depunerea fiecărui instrument de ratificare;

(b)

datele intrării în vigoare a prezentei convenții pentru statele contractante.

Articolul 34

Prezenta convenție, elaborată într-un exemplar unic în limbile daneză, engleză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, olandeză, portugheză și spaniolă, toate cele zece texte fiind deopotrivă autentice, se depune în arhivele Secretariatului General al Consiliului Comunităților Europene. Secretarul general transmite o copie certificată guvernului fiecărui stat semnatar.

ANEXA I

MODIFICĂRI DE FORMĂ PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 2

(a)

Versiunea în limba daneză

1.

Artikel 3, stk. 2, andet led, affattes saaledes:

„—

i Danmark: paragraf 246, stk. 2 og 3, i lov om rettens pleje”.

2.

Artikel 4, stk. 2, in fine:

I stedet for:

„… der er naevnt i artikel 3, andet afsnit”

laeses:

„… der er naevnt i artikel 3, stk. 2”.

3.

Artikel 6, nr. 2, affattes saaledes:

„(2)

som tredjemand i sager om opfyldelse af en forpligtelse eller som tredjemand i andre tilfaelde, ved den ret …

(reste uaendret)”.

4.

Artikel 11, stk. 1:

I stedet for:

„… artikel 10, tredje afsnit …”

laeses:

„… artikel 10, stk. 3 …”.

5.

Artikel 13, nr. 3, affattes saaledes:

„… eller loesoeregenstande, og saafremt”.

6.

Artikel 15, nr. 1, affattes saaledes:

„… er indgaaet, efter at tvisten …”.

7.

Artikel 28, stk. 3:

I stedet for:

„Med forbehold af bestemmelserne i foerste afsnit …”

laeses:

„Med forbehold af bestemmelserne i stk. 1 …”.

8.

Artikel 32, andet led:

I stedet for:

„… underretten”

laeses:

„… byretten”.

9.

Artikel 32, stk. 2, in fine:

I stedet for:

„… ved anvendelsen af foerste afsnit”

laeses:

„… ved anvendelsen af stk. 1”.

10.

Artikel 40, stk. 2:

I stedet for:

„… i artikel 20, andet og tredje afsnit, …”

laeses:

„… i artikel 20, stk. 2 og 3, …”.

11.

Artikel 46, nr. 2:

I stedet for:

„… eller en tilsvarende retsakter …”

laeses:

„… eller en tilsvarende retsakt …”.

12.

Artikel 49:

I stedet for:

„… og artikel 48, andet afsnit, …”

laeses:

„… og artikel 48, stk. 2, …”.

13.

Artikel 55, stk. 1:

I stedet for:

„… i artikel 54, andet afsnit, …”

laeses:

„… i artikel 54, stk. 2, …”.

14.

Artikel 59, stk. 1, in fine:

I stedet for:

„… i artikel 3, andet afsnit”

laeses:

„… i artikel 3, stk. 2”.

PROTOKOLLEN

15.

Artikel V, stk. 1, foerste punktum:

I stedet for:

„… i sager om opfyldelse af en forpligtelse eller ved intervention …”

laeses:

„… i sager om opfyldelse af en forpligtelse eller i andre tilfaelde …”.

16.

Artikel V, stk. 1, andet punktum:

I stedet for:

„I denne stat …, inddrages i sagen …”

laeses:

„I denne stat …, sagsoeges ved dens domstole …”.

PROTOKOLLEN VEDROERENDE DOMSTOLENS FORTOLKNING

17.

Artikel 2, nr. 1, sidste led:

I stedet for:

„… artikel 37, andet afsnit, …”

laeses:

„… artikel 37, stk. 2, …”.

(b)

Versiunea în limba germană

1.

Artikel 3: Der zweite Gedankenstrich muss wie folgt lauten:

„—

in Daenemark: artikel 246 Absaetze 2 und 3 der Zivilprozessordnung (Lov om rettens pleje);”

2.

Artikel 12: Am Ende der Nummern 1, 2 und 3 wird das Wort „oder” gestrichen und durch ein Komma ersetzt.

3.

Artikel 13: Unter Nummer 2 muss es statt „oder um ein anderes Kreditgeschaeft handelt, die zur Finanzierung eines Kaufs derartiger Sachen bestimmt sind” heissen: „oder ein anderes Kreditgeschaeft handelt, das zur Finanzierung eines Kaufs derartiger Sachen bestimmt ist”.

4.

Artikel 14: In Absatz 1 muss es statt „gegen die andere Vertragspartei …, in dessen Hoheitsgebiet diese Vertragspartei ihren Wohnsitz hat” heissen: „gegen den anderen Vertragspartner …, in dessen Hoheitsgebiet dieser Vertragspartner seinen Wohnsitz hat”.

5.

Artikel 14: In Absatz 2 muss es statt „der anderen Vertragspartei” heissen: „des anderen Vertragspartners”.

6.

Artikel 15: Am Ende von Nummer 1 wird das Wort „oder” gestrichen und durch ein Komma ersetzt.

7.

Artikel 16: Unter Nummer 2 muss es statt „die Gueltigkeit, Nichtigkeit” heissen: „die Gueltigkeit, die Nichtigkeit”.

8.

Artikel 20: In Absatz 3 muss es statt „fuer Zivil- und Handelssachen” heissen: „in Zivil- oder Handelssachen”.

9.

Artikel 22: In Absatz 1 muss es statt „die Entscheidung aussetzen” heissen: „das Verfahren aussetzen”.

10.

Artikel 27: Unter Nummer 2 muss es statt „ordnungsmaessig” heissen: „ordnungsgemaess”.

11.

Artikel 27: Unter Nummer 4 muss es statt „wenn das Gericht des Urteilsstaats … die ehelichen Gueterstaende, das Gebiet des Erbrechts” heissen: „wenn das Gericht des Ursprungsstaats … die ehelichen Gueterstaende oder das Gebiet des Erbrechts …”.

12.

Artikel 28: In den Absaetzen 2 und 3 muss es statt „des Urteilsstaats” jeweils heissen: „des Ursprungsstaats”.

13.

Artikel 29: Statt „auf ihre Gesetzmaessigkeit” muss es heissen: „in der Sache selbst”.

14.

Artikel 30: In Absatz 2 muss es statt „im Urteilsstaat” heissen: „im Ursprungsstaat”.

15.

Artikel 32: In Absatz 1 muss der zweite Gedankenstrich wie folgt lauten:

„—

in Daenemark an das «byret»;”

16.

Artikel 32: In Absatz 1 muss es unter den Nummern 1, 2 und 3 des das Vereinigte Koenigreich betreffenden Gedankenstrichs statt „im Falle von Entscheidungen” jeweils heissen: „fuer Entscheidungen”.

17.

Artikel 34: In Absatz 2 muss es statt „in artikel 27 und 28” heissen: „in den Artikeln 27 und 28”.

18.

Artikel 34: In Absatz 3 muss es statt „auf ihre Gesetzmaessigkeit” heissen: „in der Sache selbst”.

19.

Artikel 37: In Absatz 1 muss es unter den Nummern 1, 2 und 3 des das Vereinigte Koenigreich betreffenden Gedankenstrichs statt „im Falle von Entscheidungen” jeweils heissen: „fuer Entscheidungen”.

20.

Artikel 38: In Absatz 1 muss es statt „seine Entscheidung aussetzen, wenn gegen die Entscheidung im Urteilsstaat” heissen: „das Verfahren aussetzen, wenn gegen die Entscheidung im Ursprungsstaat”.

21.

Artikel 38: In Absatz 2 muss es statt „im Urteilsstaat” heissen: „im Ursprungsstaat”.

22.

Artikel 39: In Absatz 1 muss es statt „Massregeln zur Sicherung” heissen: „Massnahmen zur Sicherung”.

23.

Artikel 39: In Absatz 2 muss es statt „Massregeln zu betreiben” heissen: „Massnahmen zu veranlassen”.

24.

Artikel 40: In Absatz 1 muss es unter den Nummern 1, 2 und 3 des das Vereinigte Koenigreich betreffenden Gedankenstrichs statt „im Falle von Entscheidungen” jeweils heissen: „fuer Entscheidungen”.

25.

Artikel 43: Statt „des Urteilsstaats” muss es heissen: „des Ursprungsstaats”.

26.

Artikel 44: In Absatz 1 muss es statt „ist dem Antragsteller in dem Staat, in dem die Entscheidung ergangen ist, ganz oder teilweise das Armenrecht … nach den Artikeln 32 bis 35 hinsichtlich des Armenrechts” heissen: „ist dem Antragsteller im Ursprungsstaat ganz oder teilweise Prozesskostenhilfe … nach den Artikeln 32 bis 35 hinsichtlich der Prozesskostenhilfe”.

27.

Artikel 44: In Absatz 2 muss es statt „Bewilligung des Armenrechts” heissen: „Bewilligung der Prozesskostenhilfe”.

28.

Artikel 47: Unter Nummer 1 muss es statt „nach dem Recht des Urteilsstaats” heissen: „nach dem Recht des Ursprungsstaats”.

29.

Artikel 47: Unter Nummer 2 muss es statt „das Armenrecht im Urteilsstaat geniesst” heissen: „Prozesskostenhilfe im Ursprungsstaat erhaelt”.

30.

Artikel 56: In Absatz 2 muss es statt „die Urkunden” heissen: „die oeffentlichen Urkunden”.

31.

Artikel Vb des dem UEbereinkommen beigefuegten Protokolls:

In Satz 2 muss es statt „Sie haben die Entscheidung auszusetzen” heissen: „Sie haben das Verfahren auszusetzen”.

(c)

Versiunea în limba greacă

1.

Άρθρο 3

Η δεύτερη περίπτωση της παραγράφου 2 έχει ως εξής:

„—

στη Δανία: το άρθρο 246 παράγραφοι 2 και 3 τουLon om rettens pleje(νόμου πολιτικής δικονομίας).”

2.

Άρθρο 4, δεύτερη παράγραφος

Στην πρώτη σειρά, η λέξη „εναγομένου” γίνεται „εναγόμενου”.

3.

Άρθρο 5

Το σημείο 7 στοιχείο β) λήγει σε τελεία και το άρθρο „η” στο επόμενο εδάφιο μετατρέπεται σε κεφαλείο Η.Το διαζευκτικό „ή” μεταξύ των στοιχείων α) και β) γράφεται σε χωριστή γραμμή.

4.

Άρθρο 6

Τα σημεία 1,2 και 3 λήγουν σε άνω τελεία.

5.

Άρθρο 6α

Στην τελευταία σειρά, μετά τη λέξη „περιορισμό” προστίθεται η λέξη „αυτής”.

6.

Άρθρο 8

Τα δύο διαζευκτικά μόρια γράφονται σε χωριστή σειρά μεταξύ των σημείων 1 και 2, 2 και 3.

7.

Άρθρο 12

Όλα τα διαζευκτικά μόρια γράφονται σε χωριστή σειρά μεταξύ των σημείων. Στο σημείο 1, η λέξη „γένεση” γίνεται „γέννηση”.

8.

Άρθρο 12α

Στο σημείο 2 α), τρίτη σειρά, το „1 α)” γίνεται „1 α)”.Στο σημείο 2 β), το „1 υπό β)” γίνεται „1 β)”.Στο σημείο 3, το „1 υπό α)” γίνεται „1 α)” και η λέξη „σχετικά” γίνεται „σχετική”.

9.

Άρθρο 15

Στο σημείο 1, η λέξη „γένεση” γίνεται „γέννηση”.Τα διαζευκτικά μόρια γράφονται σε χωριστή σειρά μεταξύ των σημείων 1 και 2, 2 και 3.

10.

Άρθρο 16

Στο σημείο 2, αντί „σε θέμα εγκυρότητας, κύρους ή …” γράφεται „σε θέματα κύρους, ακυρότητας ή …”.

11.

Άρθρο 17

Στο σημείο 1 το διαζευκτικό η τίθεται στο τέλος των υποπαραγράφων α, β, γ, δ και ε.

12.

Άρθρο 27

Τα σημεία 1, 2, 3 και 4 λήγουν σε άνω τελεία.Στο σημείο 4, πρώτη σειρά, η λέξη „εκδώσει” γράφεται „εκδόσει”.Στο σημείο 5, τέταρτη σειρά, η φράση „η απόφαση αυτή” αντικαθίσταται απο τη φράση „η τελευταία αυτή απόφαση”.

13.

Άρθρο 31

Στη δεύτερη παράγραφο, τίθεται κόμμα μετά τις λέξεις „προηγουμένως” και „ενδιαφερόμενου”.

14.

Άρθρο 32

Η δεύτερη περίπτωση της πρώτης παραγράφου έχει ως εξής:

„—

στη Δανία: στο byret”.

15.

Άρθρο 34

Στην πρώτη παράγραφο, στο τέλος, η λέξη „παρατηρήσεων” αντικαθίσταται από τη λέξη „προτάσεων”.

16.

Άρθρο 52

Στην πρώτη παράγραφο, στο τέλος, η αντωνυμία „του” μετατίθεται μετά τη λέξη „εσωτερικό”.

17.

Άρθρο 54

Η πρώτη παράγραφος διατυπώνεται ως εξής:„Οι διατάξεις της παρούσας συμβάσεως εφαρμόζονται μόνο στις αγωγές που ασκούνται, καθώς και στα δημόσια έγγραφα που εκδίδονται, μετά την έναρξη ισχύος της.”Η δεύτερη παράγραφος διατυπώνεται ως εξής:„Αποφάσεις, πάντως που εκδίδονται μετά την έναρξη ισχύος της παρούσας συμβάσεως, κατόπιν αγωγής που έχει ασκηθεί πριν από την ημερομηνία αυτή, αναγνωρίζονται και εκτελούνται σύμφωνα με τις διατάξεις του τίτλου III, αν οι εφαρμοσθέντες κανόνες διεθνούς δικαιοδοσίας είναι σύμφωνοι ή με τις διατάξεις του τίτλου II ή με σύμβαση που, κατά την ημερομηνία ασκήσεως της αγωγής, ίσχυε μεταξύ του κράτους προελεύσεως και του κράτους αναγνωρίσεως ή εκτελέσεως.”

18.

Άρθρο 56

Η δεύτερη παράγραφος διατυπώνεται ως εξής:

„Συνεχίζουν να παράγουν αποτελέσματα ως προς τις αποφάσεις που εκδόθηκαν και τα έγγραφα που συντάχθηκαν πριν …”.

19.

Άρθρο 57

Στην παράγραφο 1, πρώτη σειρά, οι λέξεις „των οποίων” αντικαθίστανται από τις λέξεις „στις οποίες”.Το στοιχείο β), στην αρχή, διατυπώνεται ως εξής:

„Αποφάσεις που εκδίδονται από δικαστήριο συμβαλλόμενου κράτους κατά την άσκηση διεθνούς δικαιοδοσίας του βάσει συμβάσεως σχετικής …”.

20.

Άρθρο 59

Στην παράγραφο 1, τρίτη σειρά, αντικαθίστανται οι λέξεις „διεθνούς δικαιοδοσίας” από τη λέξη „αναγνωρίσεως”.Η δεύτερη παράγραφος, στην αρχή, διατυπώνεται ως εξής:

„Πάντως, συμβαλλόμενο κράτος δεν μπορεί να δεσμευθεί …”.

Στην ίδια παράγραφο, τρίτη σειρά, μετά τη λέξη „κράτος” τίθεται κόμμα και στην τελευταία σειρά, η λέξη „εναγομένου” γράφεται „εναγόμενου”.

(d)

Versiunea în limba engleză

1.

Article 3

Read second indent of second paragraph as follows:

„—

in Denmark: Article 246 (2) and (3) of the law on civil procedure(Lov om rettens pleje),”.

2.

Article 27

Read beginning of point 4 as follows:

„4.

if the court of the State of origin, in order …”.

Read beginning of point 5 as follows:

„5.

if the judgment is irreconcilable with an earlier judgment given in a non-contracting State involving …”.

3.

Article 28

Read end of second paragraph as follows:

„… on which the court of the State of origin based its jurisdiction.”.

Read beginning of third paragraph as follows:

„Subject to the provisions of the first paragraph, the jurisdiction of the court of the State of origin may not be reviewed; …”.

4.

Article 30

Read end of second paragraph as follows:

„… if enforcement is suspended in the State of origin by reason of an appeal.”.

5.

Article 32

Read second indent as follows:

„—

in Denmark, to the byret,”.

6.

Article 38

Read beginning of first paragraph as follows:

„The court with which the appeal under Article 37 (1) is lodged may, on the application of the appellant, stay the proceedings if an ordinary appeal has been lodged against the judgment in the State of origin or if the time …”.

Read beginning of second paragraph as follows:

„Where the judgment was given in Ireland or the United Kingdom, any form of appeal available in the State of origin shall be treated …”.

7.

Article 43

Read end of Article as follows:

„… by the courts of the State of origin.”.

8.

Article 44

Read first paragraph as follows:„An applicant who, in the State of origin, has benefited from complete or partial legal aid or exemption from costs or expenses, shall be entitled, in the procedures provided for in Articles 32 to 35, to benefit from the most favourable legal aid or the most extensive exemption from costs or expenses provided for by the law of the State addressed.”

9.

Article 47

Read point 1 as follows:

„1.

documents which establish that, according to the law of the State of origin, the judgment is enforceable and has been served;”.

Read end of point 2 as follows:

„… legal aid in the State of origin.”.

10.

Article 51

Read end of Article as follows:

„… enforceable in the State addressed under the same conditions as authentic instruments.”.

(e)

Versiunea în limba franceză

1.

Article 3 second alinéa

Le deuxième tiret est remplacé par le texte suivant:

„—

au Danemark: l'article 246 paragraphes 2 et 3 de la loi sur la procédure civile(Lov om rettens pleje)”.

2.

Article 32 premier alinéa

Le deuxième tiret est remplacé par le texte suivant:

„—

au Danemark, au byret”.

3.

Article 44 premier alinéa

L'expression „l'État où la décision a été rendue” est remplacée par „l'État d'origine”.

(f)

Versiunea în limba irlandeză

1.

Airteagal

3:

Cuirfear an méid seo a leanas in ionad an dara fleasc:

„—

sa Danmhairg: Airteagal 246 (2) agus (3) den dlí ar nós imeachta sibhialta(Lov om rettens pleje),”

2.

Airteagal

12:

Cuirfear an méid seo a leanas in ionad phointe 3:

„3.

a chuirfear i gcrích idir sealbhóir polasaí agus árachóir, a bhfuil sainchónaí nó gnáthchónaí orthu araon sa Stát Conarthach céanna tráth an chonartha a chur i gcrích agus arb é is éifeacht dó dlínse a thabhairt do chúirteanna an Stáit sin fiú i gcás an teagmhas díobhálach a tharlú ar an gcoigrích, ar an gcoinníoll nach bhfuil an comhaontú sin contrártha do dhlí an Stáit sin,”

3.

Airteagal

25:

Cuirfear na focail „ar chostais nó chaiteachais” in ionad na bhfocal „ar chostais nó caiteachais” ag deireadh an Airteagail.

4.

Airteagal

27:

Cuirfear na focail „cúirt an Stáit tionscnaimh” in ionad na bhfocal „cúirt an Stáit inar tugadh an breithiúnas” i bpointe 4.

5.

Airteagal

28:

Cuirfear na focail „forálacha Roinn 3, 4 nó 5 de Theideal II” in ionad na bhfocal „forálacha alt 3, 4 nó 5 de Theideal II” sa chéad mhír.

Cuirfear na focail „an Stáit tionscnaimh” in ionad na bhfocal „an Stáit inar tugadh an breithiúnas” sa dara agus sa tríu mír.

6.

Airteagal

30:

Cuirfear na focail „sa Stát tionscnaimh” in ionad na bhfocal „sa Stát inar tugadh an breithiúnas” sa dara mír.

7.

Airteagal

31:

Cuirfear na focail „nuair a bheidh sé dearbhaithe, ar iarratas ó aon pháirtí leasmhar, go bhfuil sé infhorghníomhaithe sa Stát eile sin” in ionad na bhfocal „nuair a bheidh, ar iarratas ó aon pháirtí leasmhar, ordú a fhorghníomhaithe eisithe sa Stát eile sin” ag deireadh na chéad mhíre.

8.

Airteagal

32:

Cuirfear na focail „an tribunal de première instance nó rechtbank van eerste aanleg” in ionad na bhfocal an „tribunal première instance” nó an „rechtbank van eerste aanleg” sa chéad fhleasc.

Cuirfear an méid seo leanas in ionad an dara fleasc:

„—

sa Danmhairg, an byret,”.

9.

Airteagal

38:

Cuirfear na focail „sa Stát tionscnaimh” in ionad na bhfocal „sa Stát inar tugadh an breithiúnas” sa chéad mhír.

Cuirfear na focail „sa Stát tionscnaimh” in ionad na bhfocal „sa Stát inar tugadh é” sa dara mír.

10.

Airteagal

43:

Cuirfear na focail „cúirteanna an Stáit tionscnaimh” in ionad na bhfocal „cúirteanna an Stáit inar tugadh an breithiúnas”.

11.

Airteagal

44:

Cuirfear na focail „sa Stát tionscnaimh” in ionad na bhfocal „sa Stát inar tugadh an breithiúnas”.

12.

Airteagal

47:

Cuirfear na focail „de réir dhlí an Stáit tionscnaimh” in ionad na bhfocal „de réir dlí an Stáit inar tugadh an breithiúnas” i bpointe 1.

13.

Airteagal

50:

Cuirfear na focail „a dhearbhú, i Stát conarthach eile, go bhfuil sé infhorghníomhaithe ann” in ionad na bhfocal „ordú a fhorghníomhaithe a eisiúint i Stát Conarthach eile” agus na focail „sa Stát chun a ndéantar an t-iarratas” in ionad na bhfocal „sa Stát a n-iarrtar forghníomhú ann” sa chéad mhír.

Cuirfear na focail „a barántúlacht” in ionad na bhfocal „a bharántúlacht” sa dara mír.

14.

Airteagal

51:

Cuirfear na focail „an Stát chun a ndéantar an t-iarratas” in ionad na bhfocal „an Stát a n-iarrtar forghníomhú ann”.

15.

Airteagal

55:

Cuirfear an focal „fhorghníomhú” in ionad an fhocail „forghníomhú” sa chéad fhleasc, sa dara, sa séu, sa seachtú agus san ochtú fleasc, sa chéad fhleasc déag, sa daran fleasc déag agus sa chúigiú fleasc déag.

Cuirfear an focal „cómhalartach” in ionad an fhocail „frithpháirteach” sa cheathrú, sa chúigiú, sa naoú agus sa deichiú fleasc, sa tríu fleasc déag agus sa cheathrú fleasc déag.

Cuirfear an focal „frithpháirteach” in ionad an fhocail „cómhalartach” sa seachtú fleasc agus sa dara fleasc déag.

16.

Airteagal

56:

Cuirfear na focail „i leith breithiúnas a tugadh agus doiciméad a tarraingíodh suas go foirmiúil nó a cláraíodh mar ionstraimí barántúla” in ionad na bhfocal „i leith breithiúnas a tugadh agus ionstraimí barántúla a tarraingíodh suas go foirmiúil nó a cláraíodh mar ionstraimí barántúla” sa dara mír.

17.

Airteagal

59:

Cuirfear na focail „i gcoinbhinsiún um aithint agus fhorghníomhú breithiúnas” in ionad na bhfocal „i gcoinbhinsiún um aithint agus forghníomhú breithiúnas” sa chéad mhír.

18.

Prótacal,

Airteagal IV:

Cuirfear na focail „oifigeach an Stáit tionscnaimh” in ionad na bhfocal „oifigeach Stát a thionscanta” sa dara mír.

(g)

Versiunea în limba italiană

1.

Articolo 3, secondo comma:

secondo trattino:

leggi:

„—

in Danimarca: l'articolo 246, paragrafi 2 e 3 della legge sulla procedura civile(Lov om rettens pleje).”;

ultimo trattino, lettera c):

anziché:

„c)

sul sequestro, ottenuto dall'attore, di beni esistenti nel Regno Unito.”,

leggi:

„c)

sul sequestro, ottenuto dall'attore, di beni situati nel Regno Unito”.

2.

Articolo 12 bis, prima frase:

anziché:

„I rischi di cui all'articolo 12, 5o, sono i seguenti:”,

leggi:

„I rischi di cui all'articolo 12, punto 5, sono i seguenti:”.

3.

Articolo 28, ultimo comma:

anziché:

„Salva l'applicazione … contemplato dall'articolo 27, 1o.”,

leggi:

„Salva l'applicazione … contemplato dall'articolo 27, punto 1”.

4.

Articolo 32, primo comma, secondo trattino:

leggi:

„—

in Danimarca, al byret,”

5.

Articolo 38, primo comma:

anziché:

„il giudice dell'opposizione …”,

leggi:

„Il giudice davanti al quale è proposta l'opposizione …”.

6.

Articolo 44, primo comma:

anziché:

„L'istante che, nello Stato in cui è stata resa la decisione, ha beneficiato …”,

leggi:

„L'istante che, nello Stato di origine, ha beneficiato …”.

7.

Articolo 51:

anziché:

„Le transazioni … nello Stato di origine sono tali nello Stato richiesto …”,

leggi:

„Le transazioni … nello Stato di origine hanno efficacia esecutiva nello Stato richiesto …”.

PROTOCOLLO

8.

Articolo I:

anziché:

„Qualsiasi persona … in applicazione dell'articolo 5, 1o, …”,

leggi:

„Qualsiasi persona … in applicazione dell'articolo 5, punto 1, …”.

9.

Articolo V, secondo comma:

anziché:

„Le decisioni rese negli Stati contraenti in virtù dell'articolo 6, 2o, e …”,

leggi:

„Le decisioni rese negli Stati contraenti in virtù dell'articolo 6, punto 2, e …”.

10.

Articolo V quinquies:

anziché:

„Fatta salva … sul brevetto europeo per mercato comune, …”,

leggi:

„Fatta salva … sul brevetto europeo per il mercato comune, …”.

(h)

Versiunea în limba olandeză

1. Artikel

1,

eerste lid, tweede zin:

 

in plaats van: „Het omvat inzonderheid niet-fiscale zaken, zaken van douane of administratiefrechtelijke zaken.”

 

leze men: „Het heeft inzonderheid geen betrekking op fiscale zaken, douanezaken of administratiefrechtelijke zaken.”.

2. Artikel

2,

tweede lid:

 

in plaats van: „Voor hen, die”

 

leze men: „Voor degenen die”.

3. Artikel

3

eerste lid:

 

in plaats van: „Zij, die”

 

leze men: „Degenen die”;

tweede lid:

 

het tweede streepje wordt als volgt gelezen:

„—

in Denemarken: artikel 246, leden 2 en 3, van de wet op de burgerlijke rechtsvordering (lov om rettens pleje)”.

4. Artikel

5

punt 2:

 

in plaats van: „… eis is welke verbonden is …”

 

leze men: „… eis is die verbonden is …”;

punt 7:

 

in plaats van: „… het gerecht in wiens rechtsgebied …”

 

leze men: „… het gerecht in het rechtsgebied waarvan …”.

5. Artikel

6,

punt 2:

 

in plaats van:„… de afgeroepene”

 

leze men:„… de opgeroepene”.

6. Artikel

6 bis:

 

in plaats van:„… de interne wet van deze Staat”

leze men:„… het nationale recht van deze Staat”.

7. Afdeling

3

(titel):

 

in plaats van: „Bevoegdheid bij geschillen inzake verzekeringen”

 

leze men: „Bevoegdheid in verzekeringszaken”.

8. Artikel

8,

punt 2:

 

in plaats van: „… het gerecht van de plaats waar de verzekeringsnemer zijn woonplaats heeft,”

 

leze men: „… het gerecht van de woonplaats van de verzekeringnemer,”.

9. Artikel

11,

eerste lid:

 

in plaats van: „… op welk grondgebied de verweerder”

 

leze men: „… op het grondgebied waarvan de verweerder”.

10. Artikel

12,

punt 3:

 

in plaats van: „waarbij een verzekeringsnemer en een verzekeraar, die op het tijdstip van het sluiten van de overeenkomst”

 

leze men: „waarbij een verzekeringnemer en een verzekeraar die, op het tijdstip waarop de overeenkomst wordt gesloten”.

11. Artikel

12 bis

punt 2, aanhef:

 

in plaats van: „… met uitzondering van de …”

 

leze men: „… met uitzondering van die …”;

punt 2, onder a):

 

in plaats van: „… voor zover bevoegdheid toekennende overeenkomsten ter zake niet zijn verboden …”

 

leze men: „… voor zover ter zake overeenkomsten tot aanwijzing van een bevoegde rechter niet zijn verboden …”.

12. Artikel

13,

punt 3, onder a):

 

in plaats van: „publiciteit”

 

leze men: „reclame”.

13. Artikel

14,

derde lid:

 

in plaats van: „het gerecht, voor hetwelk”

 

leze men: „het gerecht, waarvoor”.

14. Artikel

16,

punt 4:

 

in plaats van: „de Verdragsluitende Staat, op welks grondgebied”

 

leze men: „de Verdragsluitende Staat op het grondgebied waarvan”.

15. Artikel

18:

in plaats van:„Buiten de gevallen dat zijn bevoegdheid voortspruit”

leze men:„Buiten de gevallen waarin zijn bevoegdheid voortvloeit”.

16. Artikel

20,

derde lid in fine:

 

in plaats van: „strekt ter uitvoering van dat verdrag”

 

leze men: „overeenkomstig het bepaalde in dat Verdrag moest geschieden.”.

17. Artikel

22

tweede lid:

 

in plaats van: „… het gerecht bij hetwelk de zaak het eerst is aangebracht bevoegd is …”

 

leze men: „… het gerecht waarbij de zaak het eerst is aangebracht, bevoegd is …”;

derde lid:

 

in plaats van: „… haar gelijktijdige behandeling …”

 

leze men: „… hun gelijktijdige behandeling”.

18. Artikel

23:

in plaats van: „… het gerecht bij hetwelk …”

leze men: „… het gerecht waarbij …”.

19. Artikel

27,

punt 2:

 

in plaats van: „… nodig was aan de verweerder, tegen wie …”

 

leze men: „… nodig was, aan de verweerder tegen wie …”.

20. Artikel

30,

tweede lid:

 

in plaats van: „De rechterlijke autoriteit van een Verdragsluitende Staat, bij wie de erkenning van een in Ierland of het Verenigd Koninkrijk gegeven beslissing, waarvan de tenuitvoerlegging door een daartegen aangewend rechtsmiddel in de Staat van herkomst is geschorst, wordt ingeroepen, kan zijn uitspraak aanhouden.”

 

leze men: „De rechterlijke autoriteit van een Verdragsluitende Staat, bij wie de erkenning wordt ingeroepen van een in Ierland of het Verenigd Koninkrijk gegeven beslissing, waarvan de tenuitvoerlegging door een daartegen aangewend rechtsmiddel in de Staat van herkomst is geschorst, kan haar uitspraak aanhouden.”.

21. Artikel

31,

tweede lid:

 

in plaats van: „… op verzoek van elke belanghebbende partij in dat deel van het Verenigd Koninkrijk …”

 

leze men: „… ten verzoeke van iedere belanghebbende partij in het betrokken deel van het Verenigd Koninkrijk …”.

22. Artikel

32,

eerste lid:

zevende streepje:

in plaats van: „de «corte d'appello»”

leze men: „het «corte d'appello»;”.

het tweede streepje wordt als volgt gelezen:

„—

in Denemarken, tot de «byret»;”.

23. Artikel

32,

tweede lid:

 

in plaats van: „Het betrokken bevoegde gerecht”

 

leze men: „Het relatief bevoegde gerecht”.

24. Artikel

36,

tweede lid in fine:

 

in plaats van: „… met het oog op …”

 

leze men: „… op grond van …”.

25. Voetnoot (2), artikel 36, punt 4:

 

 

in fine toevoegen na het woord „vordering”, de woorden „ter zake van het schip.”.

26. Artikel

37,

eerste lid:

eerste streepje:

het woord „het” schrappen;

vijfde streepje:

in plaats van: „de «cour d'appel»”

leze men: „het «cour d'appel»”;

zevende streepje:

in plaats van: „de «corte d'appello»”

leze men: „het «corte d'appello»”;

achtste streepje:

in plaats van: „de «Cour supérieure …»”

leze men: „het «Cour supérieure …»”;

tweede lid, tweede streepje:

in plaats van: „het «hoejesteret»”

leze men: „de «hoejesteret»”.

27. Artikel

38,

tweede lid, derde regel:

een komma invoegen tussen de woorden „ingesteld” en „voor”.

28. Artikel

40,

eerste lid, eerste streepje:

het woord „de” schrappen.

29. Artikel

40

vijfde streepje:

 

in plaats van: „de «cour d'appel»”

 

leze men: „het «cour d'appel»”;

zevende streepje:

 

in plaats van: „de «corte d'appello»”

 

leze men: „het «corte d'appello»”;

achtste streepje:

 

in plaats van: „de «Cour supérieure …»”

 

leze men: „het «Cour supérieure …»”.

30. Artikel

41,

vierde streepje:

 

in plaats van: „een «Supreme Court»”

 

leze men: „het «Supreme Court»”.

31. Artikel

44,

tweede lid, negende regel:

 

in plaats van: „… om hem voor gehele of gedeeltelijke kosteloze rechtsbijstand …”

 

leze men: „… om hem geheel of gedeeltelijk voor kosteloze rechtsbijstand …”.

32. Artikel

45:

in plaats van: „De partij, die …”

leze men: „Aande partij die …”.

33. Artikel

59,

tweede lid, punt 2:

 

de woorden „die gesteld is” schrappen.

34. Artikel

II,

eerste lid:

 

in plaats van: „… welks onderdaan zij niet zijn …”

 

leze men: „… waarvan zij geen onderdaan zijn …”.

35. Artikel

II,

tweede lid, in fine:

 

in plaats van: „… noch te worden ten uitvoer gelegd.”

 

leze men: „… noch ten uitvoer worden gelegd.”.

36. Artikel

IV,

eerste lid:

 

in plaats van: „voorzien”

 

leze men: „bepaald”.

37. Artikel

IV,

tweede lid:

 

in plaats van: „… de Staat op welks grondgebied …”

 

leze men: „… de Staat op het grondgebied waarvan …”.

38. Artikel

IV,

tweede lid:

 

in plaats van: „… het stuk aan degene, voor wie het bestemd is uit te reiken.”

 

leze men: „… het stuk uit te reiken aan degene voor wie het bestemd is.”.

En fe de lo cual, los abajo firmantes, debidamente autorizados a tal efecto, han firmado el presente Convenio.

Til bekraeftelse heraf har undertegnede behoerigt befuldmaegtigede underskrevet denne konvention.

Zu Urkund dessen haben die hierzu gehoerig befugten Unterzeichneten dieses Übereinkommen unterschrieben.

Σε πίστωση των ανωτέρω, οι υπογράφοντες πληρεξούσιοι, δεόντως εξουσιοδοτημένοι προς τούτο, έθεσαν την υπογραφή τους κάτω από την παρούσα σύμβαση.

In witness whereof the undersigned, being duly authorized thereto, have signed this Convention.

En foi de quoi, les soussignés, dûment autorisés à cet effet, ont signé la présente convention.

Dá fhianú sin, chuir na daoine thíos-sínithe, arna n-údarú go cuí chiuge sin, a lámh leis an gCoinbhinsiún seo.

In fede di che, i sottoscritti, debitamente autorizzati a tal fine, hanno firmato la presente convenzione.

Ten blijke waarvan de ondergetekenden, daartoe behoorlijk gemachtigd, hun handtekening onder dit Verdrag hebben gesteld.

Em fé do que, os signatários, devidamente autorizados para o efeito, apuseram as suas assinaturas no final da presente convençao.

Hecho en Donostia - San Sebastián, a veintiseis de mayo de mil novecientos ochenta y nueve.

Udfaerdiget i Donostia - San Sebastián, den seksogtyvende maj nitten hundrede og niogfirs.

Geschehen zu Donostia - San Sebastián am sechsundzwanzigsten Mai neunzehnhundertneunundachtzig.

Έγινε στη Donostia —San Sebastián, στις είκοσι έξι Μαΐου χίλια εννιακόσια ογδόντα εννέα.

Done at Donostia - San Sevastian, on the twenty-sixth day of May in the year one thousand nine hundred and eighty-nine.

Fait a Donostia - San Sevastian, le vingt-six mai mil neuf cent quatre-vingt-neuf.

Arna dieanami in Donostia - San Sevastian, an séú lá is fiche de Bhealtaine sa bhliain míle naoi gcéad ochtó a naoi.

Fatto a Donostia - San Sevastian, addi ventisei maggio millenovecentottantanove.

Gedaan te Donostia - San Sevastian, de zesentwintigste mei negentienhonderd negenentachtig.

Feito em Donostia - San Sevastian, em vinte e seis de Maio de mil novecentos e oitenta e nove.

Pour Sa Majesté le roi des Belges

Voor Zijne Majesteit de Koning der Belgen

Image

For Hendes Majestæt Danmark Dronning

Image

Für den Präsidenten der Bundesrepublik Deutschland

Image

Image

Για τον Πρόεδρο της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por Su Majestad el Rey de España

Image

Pour le président de la République française

Image

Thar ceann Uachtarán na hÉireann

Image

Per il presidente della Repubblica italiana

Image

Pour Son Altesse Royale le Grand-Duc de Luxembourg

Image

Voor Hare Majesteit de Koningin der Nederlanden

Image

Image

Pelo Presidente da República Portuguesa

Image

For Her Majesty the Queen of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


(1)  Secretariatul General al Consiliului va publica în curând în seria „C” a Jurnalului Oficial al Comunităților Europene versiunea consolidată, fără efect obligatoriu, a Convenției de la Bruxelles privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială și a Protocolului privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție, care încorporează modificările și completările aduse de cele trei convenții de aderare (Convenția din 1978 privind aderarea Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit, Convenția din 1982 privind aderarea Greciei și Convenția din 1989 privind aderarea Spaniei și a Portugaliei).

Raportul întocmit de Jenard de Almeida Cruz, Desantes Real referitor la Convenția privind aderarea Spaniei și a Portugaliei va fi publicat, de asemenea, în aceeași secțiune din Jurnalul Oficial.


ANEXA II

CONVENIO

relativo a la competencia judicial y a la ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil

PREÁMBULO

LAS ALTAS PARTES CONTRATANTES DEL TRATADO CONSTITUTIVO DE LA COMUNIDAD ECONÓMICA EUROPEA,

Deseando aplicar las disposiciones del artículo 220 de dicho Tratado en virtud del cual se comprometían a garantizar la simplificación de las formalidades a las que están sometidos el reconocimiento y la ejecución recíprocos de las resoluciones judiciales,

Preocupadas por fortalecer en la Comunidad la protección jurídica de las personas establecidas en la misma,

Considerando que es importante, a este fin, determinar la competencia de sus jurisdicciones en el orden internacional, facilitar el reconocimiento y establecer un procedimiento rápido al objeto de garantizar la ejecución de las resoluciones judiciales, de los documentos públicos con fuerza ejecutiva y de las transacciones judiciales,

Han decidido celebrar el presente Convenio y han designado con tal fin como plenipotenciarios:

SU MAJESTAD EL REY DE LOS BELGAS:

al Señor Pierre HARMEL, Ministro de Asuntos Exteriores;

EL PRESIDENTE DE LA RÉPUBLICA FEDERAL DE ALEMANIA:

al Señor Willy BRANDT, Vicecanciller, Ministro de Asuntos Exteriores;

EL PRESIDENTE DE LA REPÚBLICA FRANCESA:

al Señor Michel DEBRE, Ministro de Asuntos Exteriores;

EL PRESIDENTE DE LA REPÚBLICA ITALIANA:

al Señor Giuseppe MEDICI, Ministro de Asuntos Exteriores;

SU ALTEZA REAL EL GRAN DUQUE DE LUXEMBURGO:

al Señor Pierre GREGOIRE, Ministro de Asuntos Exteriores;

SU MAJESTAD LA REINA DE LOS PAÍSES BAJOS:

al Señor J. M. A. H. LUNS, Ministro de Asuntos Exteriores;

QUIENES, reunidos en el seno del Consejo, después de haber intercambiado sus plenos poderes, reconocidos en buena y debida forma,

HAN CONVENIDO LAS DISPOSICIONES SIGUIENTES:

TÍTULO I

ÁMBITO DE APLICACIÓN

Artículo 1

El presente Convenio se aplicará en materia civil y mercantil con independencia de la naturaleza del órgano jurisdiccional.

Se excluirá del ámbito de aplicación del presente Convenio:

1.

el estado y la capacidad de las personas físicas, los regímenes matrimoniales, los testamentos y las sucesiones;

2.

la quiebra, los convenios entre quebrado y acreedores y demás procedimientos análogos;

3.

la Seguridad Social;

4.

el arbitraje.

TÍTULO II

COMPETENCIA JUDICIAL

Sección 1

Disposiciones generales

Artículo 2

Salvo lo dispuesto en el presente Convenio, las personas domiciliadas en un Estado contratante estarán sometidas, sea cual fuere su nacionalidad, a los órganos jurisdiccionales de dicho Estado.

A las personas que no tuvieren la nacionalidad del Estado en que estén domiciliadas les serán de aplicación las reglas de competencia judicial que se aplicaren a los nacionales.

Artículo 3

Las personas domiciliadas en un Estado contratante sólo podrán ser demandadas ante los tribunales de otro Estado contratante en virtud de las reglas establecidas en las Secciones 2 a 6 del presente Título.

En particular, no podrá invocarse frente a ellas:

en Bélgica: el artículo 15 del Código Civil y las disposiciones de los artículos 52, 52bis y 53 de la ley de 25 de marzo de 1876 sobre la competencia;

en la República Federal de Alemania: el artículo 23 de la Ley de Enjuiciamiento Civil;

en Francia: los artículos 14 y 15 del Código Civil;

en Italia: el artículo 2 y los apartados 1 y 2 del artículo 4 de la Ley de Enjuiciamento Civil;

en Luxemburgo: los artículos 14 y 15 del Código Civil;

en los Países Bajos: el párrafo tercero del artículo 126 y el artículo 127 de la Ley de Enjuiciamiento Civil.

Artículo 4

Si el demandado no estuviere domiciliado en un Estado contratante la competencia judicial se regirá, en cada Estado contratante, por la ley de este Estado, sin perjuicio de la aplicación de lo dispuesto en el artículo 16.

Toda persona, sea cual fuere su nacionalidad, domiciliada en el territorio de un Estado contratante podrá invocar contra dicho demandado, del mismo modo que los nacionales de este Estado, las reglas de competencia judicial vigentes en el mismo y, en particular, las previstas en el párrafo segundo del artículo 3.

Sección 2

Competencias especiales

Artículo 5

Las personas domiciliadas en un Estado contratante podrán ser demandadas en otro Estado contratante:

1.

en materia contractual, ante el tribunal del lugar en el que hubiere sido o debiere ser cumplida la obligación;

2.

en materia de alimentos, ante el tribunal del lugar del domicilio o de la residencia habitual del acreedor de alimentos;

3.

en materia delictual o cuasidelictual, ante el tribunal del lugar donde se hubiere producido el hecho dañoso;

4.

si se tratare de acciones por daños y perjuicios o de acciones de restitución fundamentadas en un acto que diere lugar a un procedimiento penal, ante el tribunal que conociere de dicho proceso, en la medida en que, de conformidad con su ley, dicho tribunal pudiere conocer de la acción civil;

5.

si se tratare de litigios relativos a la explotación de sucursales, agencias o cualquier otro establecimiento, ante el tribunal en que se hallaren sitos.

Artículo 6

Las personas a las que se refiere el artículo anterior podrán también ser demandadas:

1.

si hubiere varios demandados, ante el tribunal del domicilio de cualquiera de ellos;

2.

si se tratare de una demanda sobre obligaciones de garantía o para la intervención de terceros en el proceso, ante el tribunal que estuviere conociendo de la demanda principal, salvo que ésta se hubiere formulado con el único objeto de provocar la intervención de un tribunal distinto del correspondiente al demandado;

3.

si se tratare de una reconvención derivada del contrato o hecho en que se fundamentare la demanda inicial, ante el tribunal que estuviere conociendo de esta última.

Sección 3

Competencia en materia de seguros

Artículo 7

En materia de seguros, se determinará la competencia con arreglo a las disposiciones de la presente Sección, sin perjuicio de lo dispuesto en el artículo 4 y en el apartado 5 del artículo 5.

Artículo 8

El asegurador domiciliado en un Estado contratante podrá ser demandado ante los tribunales de dicho Estado, o, en otro Estado contratante, ante el tribunal del lugar donde tuviere su domicilio el tomador del seguro, o, si varios aseguradores fueren demandados, ante los tribunales del Estado contratante en el que uno de ellos tuviere su domicilio.

Si la ley del tribunal que conozca del supuesto estableciere dicha competencia, el asegurador podrá, asimismo, ser demandado, en un Estado contratante distinto del de su domicilio, ante el tribunal del lugar donde el intermediario que hubiere intervenido en la celebración del contrato de seguro tuviere su domicilio, siempre que dicho domicilio figurare en la póliza o en la propuesta de seguro.

Cuando el asegurador no estuviere domiciliado en un Estado contratante pero tuviere sucursales, agencias o cualquier otro establecimiento en un Estado contratante, se le considerará, para los litigios relativos a su explotación, domiciliado en dicho Estado.

Artículo 9

El asegurador podrá, además, ser demandado ante el tribunal del lugar en que se hubiere producido el hecho dañoso cuando se tratare de seguros de responsabilidad o de seguros relativos a inmuebles. La misma regla será de aplicación cuando se tratare de seguros que se refirieren a inmuebles y a bienes muebles cubiertos por una misma póliza y afectados por el mismo siniestro.

Artículo 10

En materia de seguros de responsabilidad civil, el asegurador podrá ser demandado igualmente ante el tribunal que conociere de la acción de la persona perjudicada contra el asegurado, cuando la ley de este tribunal lo permitiere.

Las disposiciones de los artículos 7, 8 y 9 serán aplicables en los casos de acción directa entablada por el perjudicado contra el asegurador cuando la acción directa fuere posible.

El mismo tribunal será competente cuando la ley reguladora de esta acción directa previere la posibilidad de demandar al tomador del seguro o al asegurado.

Artículo 11

Salvo lo dispuesto en el párrafo tercero del artículo 10, la acción del asegurador sólo podrá ser ejercitada ante los tribunales del Estado contratante en cuyo territorio estuviere domiciliado el demandado, ya sea tomador del seguro, asegurado o beneficiario.

Las disposiciones de la presente Sección no afectarán al derecho de interponer una reconvención ante el tribunal que estuviere conociendo de una demanda inicial de conformidad con la presente Sección.

Artículo 12

Únicamente prevalecerán sobre las disposiciones de la presente Sección los convenios:

1.

posteriores al nacimiento del litigio, o

2.

que permitieren al tomador del seguro, al asegurado o al beneficiario formular demandas ante tribunales distintos de los indicados en la presente Sección, o

3.

que, habiéndose celebrado entre un tomador de seguro y un asegurador domiciliados en un mismo Estado contratante, atribuyeren, aunque el hecho dañoso se hubiere producido en el extranjero, competencia a los tribunales de dicho Estado, a no ser que la ley de éste prohibiere tales convenios.

Sección 4

Competencia en materia de venta y préstamos a plazos

Artículo 13

En materia de venta a plazos de mercaderías o de un préstamo a plazos directamente vinculado a la financiación de la venta de tales bienes, la competencia quedará determinada por la presente Sección, sin perjuicio de lo dispuesto en el artículo 4 y en el punto 5 del artículo 5.

Artículo 14

El vendedor y el prestamista domiciliados en un Estado contratante podrán ser demandados ante los tribunales de dicho Estado o ante los tribunales del Estado contratante en el que tuviere su domicilio el comprador o el prestatario.

La acción del vendedor contra el comprador y la del prestamista contra el prestatorio sólo podrá interponerse ante los tribunales del Estado en el que el demandado tuviere su domicilio.

Estas disposiciones no afectarán al derecho de presentar una reconvención ante el tribunal que entendiere de una demanda principal de conformidad con la presente Sección.

Artículo 15

Únicamente prevalecerán sobre las disposiciones de la presente Sección los convenios:

1.

posteriores al nacimiento del litigio, o

2.

que permitieren al comprador o al prestatario formular demandas ante tribunales distintos de los indicados en la presente Sección, o

3.

que habiéndose celebrado entre el comprador y el vendedor o entre el prestatario y el prestamista, domiciliados o con residencia habitual en el mismo Estado contratante, atribuyeren competencia a los tribunales de dicho Estado, a no ser que la ley de éste prohibiere tales convenios.

Sección 5

Competencias exclusivas

Artículo 16

Son exclusivamente competentes, sin consideración del domicilio:

1.

en materia de derechos reales inmobiliarios y de contratos de arrendamiento de bienes inmuebles, los tribunales del Estado contratante donde el inmueble se hallare sito;

2.

en materia de validez, nulidad o disolución de sociedades y personas jurídicas que tuvieran su domicilio en un Estado contratante, o de decisiones de sus órganos, los tribunales de dicho Estado;

3.

en materia de validez de las inscripciones en los registros públicos, los tribunales del Estado contratante en que se encontrare el registro;

4.

en materia de inscripciones o validez de patentes, marcas, diseños o dibujos y modelos, y demás derechos análogos sometidos a depósito o registro, los tribunales del Estado contratante en que se hubiere solicitado, efectuado o tenido por efectuado el depósito o registro en virtud de lo dispuesto en algún convenio internacional;

5.

en materia de ejecución de las resoluciones judiciales, los tribunales del Estado contratante del lugar de la ejecución.

Sección 6

Prórroga de la competencia

Artículo 17

Si, mediante un convenio escrito o mediante un convenio verbal confirmado por escrito, las partes, cuando al menos una de ellas tuviere su domicilio en un Estado contratante, hubieren acordado que un tribunal o los tribunales de un Estado contratante fueren competentes para conocer de cualquier litigio que hubiere surgido o que pudiere surgir con ocasión de una determinada relación jurídica, tal tribunal o tales tribunales serán los únicos competentes.

No surtirán efectos los convenios atributivos de competencia si fueren contrarios a las disposiciones de los artículos 12 y 15 o si excluyeren la competencia de tribunales exclusivamente competentes en virtud del artículo 16.

Cuando se celebrare un convenio atributivo de competencia en favor de una sola de las partes, ésta conservará su derecho de acudir ante cualquier otro tribunal que fuere competente en virtud del presente Convenio.

Artículo 18

Con independencia de los casos en los que su competencia resultare de otras disposiciones del presente Convenio, será competente el tribunal de un Estado contratante ante el que compareciere el demandado. Esta regla no será de aplicación si la comparecencia tuviere por objeto impugnar la competencia o si existiere otra jurisdicción exclusivamente competente en virtud del artículo 16.

Sección 7

Comprobación de la competencia judicial y de la admisibilidad

Artículo 19

El tribunal de un Estado contratante, que conociere a título principal de un litigio para el que los tribunales de otro Estado contratante fueren exclusivamente competentes en virtud del artículo 16, se declarará de oficio incompetente.

Artículo 20

Cuando el demandado domiciliado en un Estado contratante fuere emplazado por un tribunal de otro Estado contratante y no compareciere, dicho tribunal se declarará de oficio incompetente si su competencia no estuviere fundamentada en las disposiciones del presente Convenio.

Este tribunal estará obligado a suspender el procedimiento en tanto no se acreditare que el demandado ha podido recibir la cédula de emplazamiento con tiempo suficiente para defenderse o que se ha tomado toda diligencia a tal fin.

La disposiciones del párrafo precedente se sustituirán por las del artículo 15 del Convenio de La Haya, de 15 de noviembre de 1965, relativo a la notificación o traslado en el extranjero de documentos judiciales y extrajudiciales en materia civil o mercantil, si la cédula de emplazamiento hubiere de ser remitida al extranjero, en cumplimiento del presente Convenio.

Sección 8

Litispendencia y conexidad

Artículo 21

Cuando se formularen demandas con el mismo objeto y la misma causa entre las mismas partes ante tribunales de Estados contratantes distintos, el tribunal ante el que se formulare la segunda demanda deberá, incluso de oficio, inhibirse en favor del tribunal ante el que se interpuso la primera.

El tribunal que debería inhibirse podrá suspender el procedimiento si fuere impugnada la competencia del otro tribunal.

Artículo 22

Cuando se presentaren demandas conexas ante tribunales de Estados contratantes diferentes y estuvieren pendientes en primera instancia, el tribunal ante el que se hubiere presentado la demanda posterior podrá suspender el procedimiento.

Este tribunal podrá de igual modo inhibirse, a instancia de una de las partes, a condición de que su ley permita la acumulación de asuntos conexos y de que el tribunal ante el que se hubiere presentado la primera demanda fuere competente para conocer de ambas demandas.

Se considerarán conexas, a los efectos del presente artículo, las demandas vinculadas entre sí por una relación tan estrecha que sería oportuno tramitarlas y juzgarlas al mismo tiempo a fin de evitar resoluciones que podrían ser inconciliables si los asuntos fueren juzgados separadamente.

Artículo 23

Cuando en demandas sobre un mismo asunto los tribunales de varios Estados contratantes se declararen exclusivamente competentes, el desistimiento se llevará a cabo en favor del tribunal ante el que se hubiere presentado la primera demanda.

Sección 9

Medidas provisionales y cautelares

Artículo 24

Podrán solicitarse medidas provisionales o cautelares previstas por la ley de un Estado contratante a las autoridades judiciales de dicho Estado, incluso si, en virtud del presente Convenio, un tribunal de otro Estado contratante fuere competente para conocer sobre el fondo.

TÍTULO III

RECONOCIMIENTO Y EJECUCIÓN

Artículo 25

Se entenderá por „resolución”, a los efectos del presente Convenio, cualquier decisión adoptada por un tribunal de un Estado contratante con independencia de la denominación que recibiere, tal como auto, sentencia, providencia o mandamiento de ejecución, así como el acto por el cual el secretario judicial liquidare las costas del proceso.

Sección 1

Reconocimiento

Artículo 26

Las resoluciones dictadas en un Estado contratante serán reconocidas en los demás Estados contratantes, sin que fuere necesario recurrir a procedimiento alguno.

En caso de oposición, cualquier parte interesada que invocare el reconocimiento a título principal podrá solicitar, por el procedimiento previsto en las Secciones 2 y 3 del presente Título, que se reconozca la resolución.

Si el reconocimiento se invocare como cuestión incidental ante un tribunal de un Estado contratante, dicho tribunal será competente para entender del mismo.

Artículo 27

Las resoluciones no se reconocerán:

1.

si el reconocimiento fuere contrario al orden público del Estado requerido;

2.

cuando se dictaren en rebeldía del demandado, si no se hubiere entregado o notificado al mismo la cédula de emplazamiento, de forma regular y con tiempo suficiente para defenderse;

3.

si la resolución fuere inconciliable con una resolución dictada en un litigio entre las mismas partes en el Estado requerido;

4.

si el tribunal del Estado de origen, para dictar su resolución, hubiere desconocido, al decidir de una cuestión relativa al estado o capacidad de las personas físicas, a los regímenes matrimoniales, a los testamentos o a las sucesiones, una regla de Derecho internacional privado del Estado requerido, a menos que se hubiere llegado al mismo resultado mediante la aplicación de las normas de Derecho internacional privado del Estado requerido.

Artículo 28

Asimismo, no se reconocerán las resoluciones si se hubiere desconocido las disposiciones de las Secciones 3, 4 y 5 del Título II, así como el caso previsto en el artículo 59.

En la apreciación de las competencias mencionadas en el párrafo anterior, el tribunal requerido quedará vinculado por las apreciaciones de hecho sobre las cuales el tribunal del Estado de origen hubiere fundamentado su competencia.

Sin perjuicio de las disposiciones del párrafo primero, no podrá procederse a la fiscalización de la competencia del tribunal del Estado de origen; el orden público contemplado en el punto 1 del artículo 27 no afectará a las reglas relativas a la competencia judicial.

Artículo 29

La resolución extranjera en ningún caso podrá ser objeto de una revisión en cuanto al fondo.

Artículo 30

El tribunal de un Estado contratante ante el que se hubiere solicitado el reconocimiento de una resolución dictada en otro Estado contratante podrá suspender el procedimiento si dicha resolución fuere objeto de un recurso ordinario.

Sección 2

Ejecución

Artículo 31

Las resoluciones dictadas en un Estado contratante que allí fueren ejecutorias se ejecutarán en otro Estado contratante cuando, a instancia de cualquier parte interesada, sean revestidas de la fórmula ejecutoria en este último Estado.

Artículo 32

La solicitud se presentará:

en Bélgica ante el „Tribunal de première instance” o „Rechtbank van eerste aanleg”,

en la República Federal de Alemania, ante el Presidente de una sala del „Landgericht”,

en Francia, ante el Presidente del „Tribunal de grande instance”,

en Italia, ante la „Corte d'appello”,

en Luxemburgo, ante el Presidente del „Tribunal d'arrondissement”,

en los Países Bajos, ante el Presidente del „Arrondissementsrechtbank”.

La competencia territorial se determinará por el domicilio de la parte contra la que se solicitare la ejecución. Si dicha parte no estuviere domiciliada en el Estado requerido, la competencia se determinará por el lugar de ejecución.

Artículo 33

Las modalidades de presentación de la solicitud se determinarán con arreglo a la ley del Estado en el que se solicitare la ejecución.

El solicitante deberá elegir domicilio para la notificación del procedimiento en un lugar que correspondiere a la competencia judicial de la autoridad que conociere de la solicitud. No obstante, si la ley del Estado en el que se solicitare la ejecución no conociere la elección de domicilio, el solicitante designará un mandatario ad litem.

Se adjuntarán a la solicitud los documentos mencionados en los artículos 46 y 47.

Artículo 34

El tribunal ante el que se presentare la solicitud se pronunciará en breve plazo sin que la parte contra la cual se solicitare la ejecución pueda, en esta fase del procedimiento, formular observaciones.

La solicitud sólo podrá desestimarse por alguno de los motivos previstos en los artículos 27 y 28.

La resolución extranjera en ningún caso podrá ser objeto de una revisión en cuanto al fondo.

Artículo 35

El secretario judicial notificará de inmediato la resolución al solicitante de conformidad con las modalidades determinadas por la ley del Estado requerido.

Artículo 36

Si se otorgare la ejecución, la parte contra la cual se hubiere solicitado podrá interponer recurso contra la resolución dentro del mes siguiente a la fecha de su notificación.

Si dicha parte estuviere domiciliada en un Estado contratante distinto de aquél en el que se dictare la resolución por la que se otorgare la ejecución, el plazo será de dos meses a partir del día en que tuviere lugar la notificación, ya fuere personal, ya en su domicilio. Dicho plazo no admitirá prórroga en razón de la distancia.

Artículo 37

El recurso contra la resolución que otorgare la ejecución se presentará, según las normas que rigen el procedimiento contradictorio:

en Bélgica ante el „Tribunal de première instance” o „Rechtbank van eerste aanleg”,

en la República Federal de Alemania, ante el „Oberlandesgericht”,

en Francia, ante la „Cour d'appel”,

en Italia, ante la „Corte d'appello”,

en Luxemburgo, ante la „Cour supérieure de Justice” reunida para entender en materia de apalación civil,

en los Países Bajos, ante el „Arrondissementsrechtbank”.

La resolución dictada sobre el recurso sólo podrá ser objeto de un recurso de casación y, en la República Federal de Alemania, de una „Rechtsbeschwerde”.

Artículo 38

El tribunal que conociere del recurso podrá, a instancia de la parte que lo hubiese interpuesto, suspender el procedimiento si la resolución extranjera hubiese sido objeto de recurso ordinario en el Estado de origen o si el plazo para interponerlo no hubiere expirado; en este último caso, el tribunal podrá conceder un aplazamiento a efectos de la interposición de dicho recurso.

Dicho tribunal podrá igualmente subordinar la ejecución a la constitución de una garantía que él mismo determinará.

Artículo 39

Durante el plazo del recurso previsto en el artículo 36 y hasta que se hubiere resuelto sobre el mismo, solamente se podrán adoptar medidas cautelares sobre los bienes de la parte contra la que se hubiere solicitado la ejecución.

La resolución que otorgare la ejecución incluirá la autorización para adoptar tales medidas cautelares.

Artículo 40

Si la solicitud fuere desestimada, el solicitante podrá interponer recurso:

en Bélgica, ante la „Cour d'appel” o el „Hof van Beroep”;

en la República Federal de Alemania, ante el „Oberlandesgericht”;

en Francia, ante la „Cour d'appel”;

en Italia, ante la „Corte d'appello”;

en Luxemburgo, ante la „Cour supérieure de justice” reunida para entender en materia de apelación civil,

en los Países Bajos, ante el „Gereschtshof”.

La parte contra la que se hubiere solicitado la ejecución será citada de comparecencia ante el tribunal que conociere del recurso. En caso de incomparecencia se aplicarán las disposiciones de los párrafos segundo y tercero del artículo 20, aunque dicha parte no estuviere domiciliada en uno de los Estados contratantes.

Artículo 41

La resolución que decidiere del recurso previsto en el artículo 40 sólo podrá ser objeto de un recurso de casación y, en la República Federal de Alemania, de un „Rechtsbeschwerde”.

Artículo 42

Cuando la resolución extranjera se hubiere pronunciado sobre varias pretensiones de la demanda y la ejecución no pudiere otorgarse para la totalidad de ellas, el tribunal concederá la ejecución para una o varias de las mismas.

El solicitante podrá instar una ejecución parcial.

Artículo 43

Las resoluciones extranjeras que condenaren el pago de multas coercitivas solamente podrán ejecutarse en el Estado requerido cuando la cuantía hubiere sido fijada definitivamente por el tribunal del Estado de origen.

Artículo 44

El solicitante que hubiere obtenido el beneficio de justicia gratuita en el Estado en el que se hubiere dictado la resolución gozará del mismo, sin nuevo examen, en el procedimiento previsto en los artículos 32 a 35.

Artículo 45

A la parte que instare en un Estado contratante la ejecución de una resolución dictada en otro Estado contratante no podrá exigírsele caución o depósito alguno, sea cual fuere su denominación, por su condición de extranjero o por no estar domiciliadoo no ser residente en el Estado requerido.

Sección 3

Disposiciones comunes

Artículo 46

La parte que invocare el reconocimiento o instare la ejecución de una resolución deberá presentar:

1.

una copia auténtica de dicha resolución;

2.

si se tratare de una resolución dictada en rebeldía, el original o una copia auténtica del documento que acreditare la entrega o notificación de la demanda o de documento equivalente a la parte declarada en rebeldía.

Artículo 47

La parte que instare la ejecución deberá presentar además:

1.

cualquier documento que acreditare que, según la ley del Estado de origen, la resolución es ejecutoria y ha sido notificada;

2.

un documento justificativo de que el solicitante goza, en su caso, de beneficio de justicia gratuita en el Estado de origen.

Artículo 48

De no presentarse los documentos mencionados en el apartado 2 del artículo 46 y en el apartado 2 del artículo 47, el tribunal podrá fijar un plazo para la presentación de los mismos, aceptar documentos equivalentes o dispensar de ellos si se considerare suficientemente ilustrado.

Si el tribunal lo exigiere, se presentará una traducción de los documentos; la traducción estará certificada por una persona autorizada a tal fin en uno de los Estados contratantes.

Artículo 49

No se exigirá legalización ni formalidad análoga alguna en lo que se refiriere a los documentos mencionados en los artículos 46, 47 y en el párrafo segundo del artículo 48, y en su caso, al poder para pleitos.

TÍTULO IV

DOCUMENTOS PÚBLICOS CON FUERZA EJECUTIVA Y TRANSACCIONES JUDICIALES

Artículo 50

Los documentos públicos con fuerza ejecutiva, formalizados en un Estado contratante, serán, a instancia de parte, revestidos de la fórmula ejecutoria en otro Estado contratante, con arreglo al procedimiento previsto en los artículos 31 y siguientes. La solicitud sólo podrá desestimarse cuando la ejecución del documento fuere contraria al orden público del Estado requerido.

El documento presentado deberá reunir las condiciones necesarias de autenticidad en el Estado de origen.

Serán aplicables, en la medida en que fuere necesario, las disposiciones de la Sección 3 del Título III.

Artículo 51

Las transacciones celebradas ante el tribunal durante un proceso y ejecutorias en el Estado de origen serán ejecutorias en el Estado requerido, en las mismas condiciones que los documentos públicos con fuerza ejecutiva.

TÍTULO V

DISPOSICIONES GENERALES

Artículo 52

Para determinar si una parte está domiciliada en el Estado contratante cuyos tribunales conocieren del asunto, el tribunal aplicará su ley interna.

Cuando una parte no estuviere domiciliada en el Estado cuyos tribunales conocieren del asunto, el tribunal, para determinar si dicha parte lo está en otro Estado contratante, aplicará la ley de dicho Estado.

No obstante, para determinar el domicilio de una parte, se aplicará su ley nacional si, según ésta, su domicilio dependiere del de otra persona o de la sede de una autoridad.

Artículo 53

A los efectos del presente Convenio, la sede de las sociedades y de otras personas jurídicas quedará asimilada al domicilio. Sin embargo, para determinar dicha sede, el tribunal que conociere del asunto aplicará las reglas de su Derecho internacional privado.

TÍTULO VI

DISPOSICIONES TRANSITORIAS

Artículo 54

La disposiciones del presente Convenio solamente serán aplicables a las acciones judiciales ejercitadas y a los documentos públicos con fuerza ejecutiva formalizados con posterioridad a su entrada en vigor.

Sin embargo, las resoluciones dictadas después de la fecha de entrada en vigor del presente Convenio como consecuencia de acciones ejercitadas con anterioridad a esta fecha serán reconocidas y ejecutadas en el Estado requerido con arreglo a las disposiciones del Título III, si las reglas de competencia aplicadas se ajustaren a las prevista en el Título II o en un Convenio en vigor entre el Estado de origen y el Estado requerido al ejercitarse la acción.

TÍTULO VII

RELACIONES CON LOS DEMÁS CONVENIOS

Artículo 55

Sin perjuicio de lo dispuesto en el párrafo segundo del artículo 54, y en el artículo 56, el presente Convenio sustituirá, entre los Estados que son partes del mismo, a los convenios celebrados entre dos o más de estos Estados, a saber:

el Convenio entre Bélgica y Francia sobre competencia judicial y sobre valor y ejecución de las resoluciones judiciales, laudos arbitrales y documentos públicos con fuerza ejecutiva, firmado en Paris el 8 de julio de 1899;

el Convenio entre Bélgica y los Países Bajos sobre competencia judicial territorial, quiebra, y sobre valor y ejecución de resoluciones judiciales, laudos arbitrales y documentos públicos con fuerza ejecutiva, firmado en Bruselas el 28 de marzo de 1925;

el Convenio entre Francia e Italia sobre ejecución de sentencias en materia civil y mercantil, firmado en Roma el 3 de junio de 1930;

el Convenio entre Alemania e Italia sobre reconocimiento y ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil, firmado en Roma el 9 de marzo de 1936;

el Convenio entre la República Federal de Alemania y el Reino de Bélgica relativo al conocimiento y la ejecución recíprocos en materia civil y mercantil de las resoluciones judiciales, laudos arbitrales y documentos públicos con fuerza ejecutiva, firmado en Bonn el 30 de junio de 1958;

el Convenio entre el Reino de los Países Bajos y la República Italiana sobre reconocimiento y ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil firmado en Roma el 17 de abril de 1959;

el Convenio entre el Reino de Bélgica y la República Italiana relativo al reconocimiento y la ejecución de resoluciones judiciales y otros títulos ejecutivos en materia civil y mercantil, firmado en Roma el 6 de abril de 1962;

el Convenio entre el Reino de los Países Bajos y la República Federal de Alemania sobre reconocimiento y ejecución mutuos de resoluciones judiciales y otros títulos ejecutivos civil y mercantil, firmado en La Haya el 30 de agosto de 1962,

y en tanto esté en vigor:

el Tratado entre Bélgica, los Países Bajos y Luxemburgo sobre competencia judicial, quiebra y valor y ejecución de resoluciones judiciales, laudos arbitrales y documentos públicos con fuerza ejecutiva, firmado en Bruselas el 24 de noviembre de 1961.

Artículo 56

El Tratado y los Convenios mencionadas en el artículo 55 continuarán surtiendo sus efectos en las materias a las que no se aplicare el presente Convenio.

Dicho Tratado y dichos Convenios continuarán surtiendo sus efectos en lo relativo a las resoluciones dictadas y los documentos públicos con fuerza ejecutiva formalizados antes de la entrada en vigor del presente Convenio.

Artículo 57

El presente Convenio no afectará a los convenios en que los Estados contratantes fueren o llegaren a ser parte y que, en materias particulares, regularen la competencia judicial, el reconocimiento o la ejecución de las resoluciones.

Artículo 58

Lo dispuesto en el presente Convenio no afectará los derechos reconocidos a los nacionales suizos por el Convenio celebrado el 15 de junio de 1869 entre Francia y la Confederación Suiza sobre competencia judicial y ejecución de sentencias en materia civil.

Artículo 59

El presente Convenio no impedirá que un Estado contratante se comprometa con un Estado tercero, en virtud de un Convenio sobre reconocimiento y ejecución de resoluciones judiciales, a no reconocer una resolución dictada en otro Estado contratante contra un demandado que tuviere su domicilio o su residencia habitual en un Estado tercero cuando, en el caso previsto en el artículo 4, la resolución sólo hubiere podido fundamentarse en un criterio de competencia contemplado en el párrafo segundo del artículo 3.

TÍTULO VIII

DISPOSICIONES FINALES

Artículo 60

El presente Convenio se aplicará en el territorio europeo de los Estados contratantes y en los departamentos y territorios franceses de Ultramar.

El Reino de los Países Bajos podrá declarar en el momento de la firma o de la ratificación del presente Convenio, o en cualquier momento posterior, mediante notificación al Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas, que el presente Convenio será aplicable en Surinam y en las Antillas neerlandesas. En ausencia de tal declaración, en lo relativo a las Antillas neerlandesas, los procedimientos que se desarrollaren en el territorio europeo del Reino como consecuencia de un recurso de casación contra las resoluciones de los tribunales de las Antillas neerlandesas se considerarán como procedimientos desarrollados ante esos tribunales.

Artículo 61

El presente Convenio será ratificado por los Estados signatarios. Los instrumentos de ratificación se depositarán ante el Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas.

Artículo 62

El presente Convenio entrará en vigor el primer día del tercer mes siguiente al del déposito del instrumento de ratificación del Estado signatario que realice esta formalidad en último lugar.

Artículo 63

Los Estados contratantes reconocen que todo Estado que se convierta en miembro de la Comunidad Económica Europea tendrá la obligación de aceptar que el presente Convenio se tome come base para las negociaciones necesarias con objeto de asegurar la aplicación del último párrafo del artículo 220 del Tratado constitutivo de la Comunidad Económica Europea en las relaciones entre los Estados contratantes y ese Estado.

Las adaptaciones necesarias podrán ser objeto de un convenio especial entre los Estados contratantes, por una parte, y ese Estado, por otra.

Artículo 64

El Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas notificará a los Estados signatorios:

a)

el depósito de cada uno de los instrumentos de ratificación;

b)

la fecha de entrada en vigor del presente Convenio;

c)

las declaraciones recibidas en aplicación del párrafo segundo del artículo 60;

d)

las declaraciones recibidas en aplicación del artículo IV del Protocolo;

e)

las comunicaciones hechas en aplicación del artículo VI del Protocolo.

Artículo 65

El Protocolo que, de común acuerdo entre los Estados contratantes, se adjunta como anejo al presente Convenio, forma parte integrante del mismo.

Artículo 66

El presente Convenio tendrá una duración ilimitada.

Artículo 67

Cada Estado contratante podrá solicitar la revisión del presente Convenio. En tal caso, el Presidente del Consejo de las Comunidades Europeas convocará una conferencia de revisión.

Artículo 68

El presente Convenio, redactado en un solo ejemplar en lengua alemana, en lengua francesa, en lengua italiana y en lengua neerlandesa, cuyos cuatro textos son igualmente auténticos, será depositado en los archivos de la Secretaría del Consejo de las Comunidades Europeas. El Secretario General remitirá una copia autenticada conforme a cada uno de los Gobiernos de los Estados signatarios.

En fe de lo cual, los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben el presente Convenio.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschrift unter dieses Übereinkommen gesetzt.

En foi de quoi les plénipotentiaires soussignés ont apposé leur signature au bas de la présente convention.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce alla presente convenzione.

Ten blijke waarvan de onderscheiden gevolmachtigden hun handtekening onder dit Verdrag hebben gesteld.

Hecho en Bruselas, el veintisiete de septiembre de mil novecientos sesenta y ocho.

Geschehen zu Brüssel am siebenundzwanzigsten September neunzehnhundertachtundsechzig.

Fait à Bruxelles, le vingt-sept septembre mil neuf cent soixante-huit.

Fatto a Bruxelles, addì ventisette settembre millenovecentosessantotto.

Gedaan te Brussel, op zevenentwintig september negentienhonderd achtenzestig.

Por Su Majestad el Rey de los Belgas,

Pierre HARMEL

Por el Presidente de la República Federal de Alemania,

Willy BRANDT

Por el Presidente de la República Francesa,

Michel DEBRÉ

Por el Presidente de la República Italiana,

Giuseppe MEDICI

Por Su Alteza Real el Gran Duque de Luxemburgo,

Pierre GRÉGOIRE

Por Su Majestad la Reina de los Países Bajos,

J. M. A. H. LUNS

PROTOCOLO

Las Altas Partes Contratantes han convenido las siguientes disposiciones anejas al Convenio:

Artículo I

Cualquier persona domiciliada en Luxemburgo que fuere emplazada ante un tribunal de otro Estado contratante, en aplicación del apartado 1 del artículo 5, podrá impugnar la competencia de dicho tribunal. Este tribunal se declarará de oficio incompetente si no compareciere el demandado.

Cualquier convenio atributivo de jurisdicción en el sentido del artículo 17 sólo producirá efectos con respecto a una persona domiciliada en Luxemburgo cuando ésta lo hubiere expresa y especialmente aceptado.

Artículo II

Sin perjuicio de las disposiciones nacionales más favorables, las personas domiciliadas en un Estado contratante y perseguidas por infracciones involuntarias ante los órganos jurisdiccionales sancionadores de otro Estado contratante del que no fueren nacionales podrán, aunque no comparecieren personalmente, defenderse por medio de las personas autorizadas a tal fin.

No obstante, el tribunal que conociere del asunto podrá ordenar la comparecencia personal; si ésta no tuviere lugar, la resolución dictada sobre la acción civil sin que la persona encausada hubiere tenido la posibilidad de defenderse podrá no ser reconocida ni ejecutada en los demás Estados contratantes.

Artículo III

El Estado requerido no percibirá impuesto, derecho ni tasa alguna, proporcional al valor del litigio, en el procedimiento de exequatur.

Artículo IV

Los documentos judiciales y extrajudiciales extendidos en un Estado contratante y que debieren ser notificados a personas que se encontraren en el territorio de otro Estado contratante, se transmitirán del modo previsto por los convenios o acuerdos celebrados entre los Estados contratantes.

A no ser que el Estado de destino se oponga a ello mediante declaración formulada al Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas, tales documentos también podrán ser enviados directamente por las personas autorizadas al efecto en el Estado en que se extendieren los documentos, a las personas autorizadas al efecto en el Estado en que se encontrare el destinatario del documento. En este caso, la persona autorizada al efecto en el Estado de origen, transmitirá una copia del documento a la persona habilitada al efecto en el Estado requerido, que sea competente para hacerla llegar al destinatario. Esta entrega se hará en la forma prevista por la ley del Estado requerido. Se dejará constancia de la misma mediante certificación enviada directamente a la persona autorizada al efecto en el Estado de origen.

Artículo V

La competencia judicial prevista en el punto 2 del artículo 6 y en el artículo 10 para la demanda sobre obligaciones de garantía o para la intervención de terceros en el proceso, no podrá ser invocada en la República Federal de Alemania. En este Estado, cualquier persona domiciliada en otro Estado contratante podrá ser demandada ante los tribunales en aplicación de los artículos 68 y 72, 73 y 74 de la Ley de enjuiciamiento civil sobre litis denunciatio.

Las resoluciones dictadas en los demás Estados contratantes en virtud del punto 2 del artículo 6 y del artículo 10 serán reconocidas y ejecutadas en la República Federal de Alemania de conformidad con el Título III. Los efectos frente a terceros producidos en aplicación de los artículos 68 y 72, 73 y 74 de la Ley de enjuiciamiento civil, por resoluciones dictadas en este Estado, serán igualmente reconocidos en los demás Estados contratantes.

Artículo VI

Los Estados contratantes comunicarán al Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas los textos de sus disposiciones legales que modifiquen los artículos de sus leyes que se mencionan en el Convenio y los juzgados y tribunales designados en el Título III, Sección 2 del Convenio.

En fe de lo cual, los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben el presente Protocolo.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschrift unter dieses Protokoll gesetzt.

En foi de quoi les plénipotentiaires soussignés ont apposé leur signature au bas du présent protocole.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce al presente protocollo.

Ten blijke waarvan de onderscheiden gevolmachtigden hun handtekening onder dit Protocol hebben gesteld.

Hecho en Bruselas, el veintisiete de septiembre de mil novecientos sesenta y ocho.

Geschehen zu Brüssel am siebenundzwanzigsten September neunzehnhundertachtundsechzig.

Fait à Bruxelles, le vingt-sept septembre mil neuf cent soixante-huit.

Fatto a Bruxelles, addì ventisette settembre millenovecentosessantotto.

Gedaan te Brussel, op zevenentwintig september negentienhonderd achtenzestig.

Por Su Majestad el Rey de los Belgas,

Pierre HARMEL

Por el Presidente de la República Federal de Alemania,

Willy BRANDT

Por el Presidente de la República Francesa,

Michel DEBRÉ

Por el Presidente de la República Italiana,

Giuseppe MEDICI

Por Su Alteza Real el Gran Duque de Luxemburgo,

Pierre GRÉGOIRE

Por Su Majestad la Reina de los Países Bajos,

J. M. A. H. LUNS

DECLARACION COMÚN

Los Gobiernos del Reino de Bélgica, de la República Federal de Alemania, de la República Francese, de la República Italiana, del Gran Ducado de Luxemburgo y del Reino de los Países Bajos.

En el momento de la firma del Convenio relativo a la competencia judicial y a la ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil.

Deseando garantizar una aplicación tan eficaz como sea posible de sus disposiciones,

Preocupados por evitar que las divergencias de interpretación del Convenio perjudiquen su carácter unitario,

Conscientes del hecho de que podrían presentarse conflictos positivos o negativos de competencia en la aplicación del Convenio,

se declaran dispuestos:

1.

a estudiar estas cuestiones y, en particular, a examinar la posibidad de atribuir ciertas competencias al Tribunal de Justicia de las Comunidades Europeas, y a negociar, en su caso, un acuerdo a tal fin;

2.

a establecer contactos periódicos entre sus representantes.

En fe de lo cual, los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben la presente Declaración común.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmaechtigten ihre Unterschrift unter diese Gemeinsame Erklaerung gesetzt.

En foi de quoi les plénipotentiaires ont apposé leur signature au bas de la présente déclaration commune.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce alla presente dichiarazione comune.

Ten blijke waarvan de onderscheiden gevolmachtigden hun handtekening onder deze Gemeenschappelijke Verklaring hebben gesteld.

Hecho en Bruselas, el veintisiete de septiembre de mil novecientos sesenta y ocho.

Geschehen zu Brüssel am siebenundzwanzigsten September neunzehnhundertachtundsechzig.

Fait à Bruxelles, le vingt-sept septembre mil neuf cent soixante-huit.

Fatto a Bruxelles, addì ventisette settembre millenovecentosessantotto.

Gedaan te Brussel, op zevenentwintig september negentienhonderd achtenzestig.

Pierre HARMEL

Willy BRANDT

Michel DEBRÉ

Giuseppe MEDICI

Pierre GRÉGOIRE

J. M. A. H. LUNS


ANEXA III

PROTOCOLO

relativo a la interpretación por el Tribunal de Justicia del Convenio de 27 de septiembre de 1968 sobre la competencia judicial y la ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil

LAS ALTAS PARTES CONTRATANTES DEL TRATADO CONSTITUTIVO DE LA COMUNIDAD ECONÓMICA EUROPEA,

CON REFERENCIA a la Declaración anexa al Convenio relativo a la competencia judicial y a la ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil, firmado en Bruselas el 27 de septiembre de 1968,

HAN DECIDIDO celebrar un Protocolo que atribuya competencia al Tribunal de Justicia de la Comunidades Europeas para la interpretación de dicho Convenio y han designado con tal fin como plenipotenciarios:

SU MAJESTAD EL REY DE LOS BELGAS:

al señor Alfons VRANCKX,

Ministro de Justicia;

EL PRESIDENTE DE LA REPÚBLICA FEDERAL DE ALEMANIA:

al señor Gerhard JAHN,

Ministro federal de Justicia;

EL PRESIDENTE DE LA REPÚBLICA FRANCESA:

al señorRené PLEVEN,

Ministro de Justicia;

EL PRESIDENTE DE LA REPÚBLICA ITALIANA:

al señor Erminio PENNACCHINI,

Subsecretario de Estado en el Ministerio de Justicia y Gracia;

SU ALTEZA REAL EL GRAN DUQUE DE LUXEMBURGO:

al señor Eugène SCHAUS;

Ministro de Justicia,

Vicepresidente del Gobierno;

SU MAJESTAD LA REINA DE LOS PAÍSES BAJOS:

al señor C. H. F. POLAK,

Ministro de Justicia;

QUIENES, reunidos en el seno del Consejo, después de haber intercambiado sus plenos poderes, reconocidos en buena y debida forma,

HAN CONVENIDO LAS DISPOSICIONES SIGUIENTES:

Artículo 1

El Tribunal de Justicia de las Comunidades Europeas será competente para decidir sobre la interpretación del Convenio relativo a la competencia judicial y la ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil y del Protocolo anexo a este Convenio, firmados en Bruselas el 27 de septiembre de 1968, así como sobre la interpretación del presente Protocolo.

Artículo 2

Podrán solicitar al Tribunal de Justicia que decida a título prejudicial sobre cuestiones de interpretación los siguientes órganos jurisdiccionales:

1.

en Bélgica: la Cour de cassation (het Hof van Cassatie) y le Conseil d'Etat (de Raad van State),

en la República Federal de Alemania: die obersten Gerichtshoefe des Bundes,

en Francia: la Cour de cassation y le Conseil d'Etat,

en Italia: la Corte suprema die cassazione,

en Luxemburgo: la Cour supérieure de justice actuando como Cour de cassation,

en los Países Bajos: de Hoge Raad;

2.

los órganos jurisdiccionales de los Estados contratantes cuando decidan en apelación;

3.

en los casos previstos en el artículo 37 del Convenio, los órganos jurisdiccionales mencionados en dicho artículo.

Artículo 3

1.   Cuando se planteen cuestiones relativas a la interpretación del Convenio y de los demás textos mencionados en el artículo 1 en asuntos pendientes ante un órgano jurisdiccional de los indicados en el punto 1 del artículo 2, si este órgano jurisdiccional estima que es necesaria una decisión sobre tal cuestión para dictar sentencia, deberá pedir al Tribunal de Justicia que se pronuncie sobre tal cuestión.

2.   Cuando esta cuestión se plantee ante un órgano jurisdiccional de los indicados en los puntos 2 y 3 del artículo 2, este órgano jurisdiccional, en las condiciones determinadas en el apartado 1, podrá solicitar al Tribunal de Justicia que se pronuncie.

Artículo 4

1.   La autoridad competente de un Estado contratante estará facultada para pedir al Tribunal de Justicia que se pronuncie sobre una cuestión de interpretación del Convenio y de los demás textos mencionados en el artículo 1, si las resoluciones dictadas por los órganos jurisdiccionales de ese Estado estuvieren en contradicción con la interpretación dada bien por el Tribunal de Justicia, bien por una resolución de uno de los órganos jurisdiccionales de otro Estado contratante mencionados en los puntos 1 y 2 del artículo 2. Las disposiciones del presente apartado sólo se aplicarán a las resoluciones que tengan fuerza de cosa juzgada.

2.   La interpretación que diere el Tribunal de Justicia como consecuencia de la solicitud no afectará a las resoluciones con ocasión de las cuales se hubiere pedido la interpretación.

3.   Serán competentes para presentar al Tribunal de Justicia solicitudes de interpretación, en el sentido del apartado 1, los Fiscales Generales de los Tribunales de casación de los Estados contratantes o cualesquiera otras autoridades designadas por un Estado contratante.

4.   El Secretario del Tribunal de Justicia notificará la solicitud a los Estados contratantes, a la Comisión y al Consejo de las Comunidades Europeas quienes, en un plazo de dos meses a partir de esta notificación, podrán presentar memorias u observaciones escritas al Tribunal.

5.   El procediemiento previsto en el presente artículo no dará lugar a la percepción ni a la devolución de las costas judiciales.

Artículo 5

1.   Mientras el presente Protocolo no disponga otra cosa, las disposiciones del Tratado constitutivo de la Comunidad Económica Europea y las del Protocolo sobre el Estatuto del Tribunal de Justicia anexo a dicho Tratado, que son aplicables cuando se solicita al Tribunal que decida a título prejudicial, se aplicarán igualmente al procedimiento de interpretación del Convenio y de los demás textos mencionados en el artículo 1.

2.   El Reglamento de procedimiento del Tribunal de Justicia se adaptará y completará, cuando fuere necesario, conforme al artículo 188 del Tratado constitutivo de la Comunidad Económica Europea.

Artículo 6

El presente Protocolo se aplicará en el territorio europeo de los Estados contratantes y en los departamentos y territorios franceses de Ultramar.

El Reino de los Países Bajos podrá declarar, en el momento de la firma o de la ratificación del presente Protocolo, o en cualquier momento posterior, mediante notificación al Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas, que el presente Protocolo será aplicable en Surinam y en las Antillas neerlandesas.

Artículo 7

El presente Protocolo será ratificado por los Estados signatarios. Los instrumentos de ratificación se depositarán ante el Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas.

Artículo 8

El presente Protocolo entrará en vigor el primer día del tercer mes siguiente al del depósito del instrumento de ratificación del Estado signatario que proceda a esta formalidad en último lugar. No obstante, tal entrada en vigor no se producirá antes de la entrada en vigor del Convenio de 27 de septiembre de 1968 relativo a la competencia judicial y a la ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil.

Artículo 9

Los Estados contratantes reconocen que todo Estado que se convierta en miembro de la Comunidad Económica Europea y al que se aplique el artículo 63 del Convenio relativo a la competencia judicial y a la ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil deberá aceptar las disposiciones del presente Protocolo, sin perjuicio de las adaptaciones necesarias.

Artículo 10

El Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas notificará a los Estados signatorios:

a)

el depósito de cada uno de los instrumentos de ratificación;

b)

la fecha de entrada en vigor del presente Protocolo:

c)

las declaraciones recibidas en aplicación del apartado 3 del artículo 4;

d)

las declaraciones recibidas en aplicación del párrafo segundo del artículo 6.

Artículo 11

Los Estados contratantes comunicarán al Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas los textos de sus disposiciones legales que impliquen modificación de la lista de órganos jurisdiccionales designadas en el punto 1 del artículo 2.

Artículo 12

El presente Protocolo se celebra por un período de tiempo ilimitado.

Artículo 13

Cada Estado contratante podrá solicitar la revisión del presente Protocolo. En este caso, el Presidente del Consejo de las Comunidades Europeas convocará una conferencia de revisión.

Artículo 14

El presente Protocolo, redactado en un solo ejemplar en las lenguas alemana, francesa, italiana y neerlandesa, cuyos cuatro textos son igualmente auténticos, será depositado en los archivos de la Secretaría del Consejo de las Comunidades Europeas. El Secretario General remitirá una copia autenticada conforme a cada uno de los Gobiernos de los Estados signatarios.

En fe de lo cual, los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben el presente Protocolo.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschrift unter dieses Protokoll gesetzt.

En foi de quoi les plénipotentiaires soussignés ont apposé leur signature au bas du présent protocole.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce al presente protocollo.

Ten blijke waarvan de onderscheiden gevolmachtigden hun handtekening onder dit Protocol hebben gesteld.

Hecho en Luxemburgo, el tres de junio de mil novecientos setenta y uno.

Geschehen zu Luxemburg am dritten Juni neunzehnhunderteinundsiebzig.

Fait à Bruxelles, le trois juin mil neuf cent soixante et onze.

Fatto a Lussemburgo, addì tre giugno millenovecentosettantuno.

Gedaan te Luxemburg, de derde juni negentienhonderd eenenzeventig.

Por Su Majestad el Rey de los Belgas,

Alfons VRANCKX

Por el Presidente de la República Federal de Alemania,

Gerhard JAHN,

Por el Presidente de la República Francesa,

René PLEVEN

Por el Presidente de la República Italiana,

Erminio PENNACCHINI

Por Su Alteza Real el Gran Duque de Luxemburgo,

Eugène SCHAUS

Por Su Majestad la Reina de los Países Bajos,

C. H. F. POLAK

DECLARACION COMÚN

Los Gobiernos del Reino de Bélgica, de la República Federal de Alemania, de la República Francesa, de la República Italiana, del Gran Ducado de Luxemburgo y del Reino de los Países Bajos,

En el momento de la firma del Protocolo relativo a la interpretación por el Tribunal de Justicia del Convenio de 27 de septiembre de 1968 relativo a la competencia judicial y la ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil,

Deseando asegurar una aplicación tan eficaz y uniforme como sea posible de sus disposiciones,

Se declaran dispuestos a organizar, conjuntamente con el Tribunal de Justicia un intercambio de informaciones relativas a las resoluciones dictadas por los órganos jurisdiccionales mencionados en el punto 1 del artículo 2 de dicho Protocolo en aplicación del Convenio y del Protocolo de 27 de septiembre de 1968.

En fe de lo cual, los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben la presente Declaración común.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschrift unter diese Gemeinsame Erklärung gesetzt.

En foi de quoi les plénipotentiaires ont apposé leur signature au bas de la présente déclaration commune.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce alla presente dichiarazione comune.

Ten blijke waarvan de onderscheiden gevolmachtigden hun handtekening onder deze Gemeenschappelijke Verklaring hebben gesteld.

Hecho en Luxemburgo, el tres de junio de mil novecientos setenta y uno.

Geschehen zu Luxemburg am dritten Juni neunzehnhunderteinundsiebzig.

Fait à Bruxelles, le trois juin mil neuf cent soixante et onze.

Fatto a Lussemburgo, addì tre giugno millenovecentosettantuno.

Gedaan te Luxemburg, de derde juni negentienhonderd eenenzeventig.

Por Su Majestad el Rey de los Belgas,

Alfons VRANCKX

Por el Presidente de la República Federal de Alemania,

Gerhard JAHN,

Por el Presidente de la República Francesa,

René PLEVEN

Por el Presidente de la República Italiana,

Erminio PENNACCHINI

Por Su Alteza Real el Gran Duque de Luxemburgo,

Eugène SCHAUS

Por Su Majestad la Reina de los Países Bajos,

C. H. F. POLAK


ANEXA IV

CONVENIO

relativo a la adhesión de Dinamarca, Irlanda y el Reino Unido de Gran Bretaña e Irlanda del Norte al Convenio relativo a la competencia judicial y a la ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil, así como al Protocolo relativo a su interpretación por el Tribunal de Justicia

PREÁMBULO

LAS ALTAS PARTES CONTRATANTES DEL TRATADO CONSTITUTIVO DE LA COMUNIDAD ECONÓMICA EUROPEA,

CONSIDERANDO que el Reino de Dinamarca, Irlanda y el Reino Unido de Gran Bretaña e Irlanda del Norte, al convertirse en miembros de la Comunidad, se comprometieron a adherirse al Convenio relativo a la competencia judicial y a la ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil, así como al Protocolo relativo a su interpretación por el Tribunal de Justicia, y a entablar, a tal fin, negociaciones con los Estados miembros originarios de la Comunidad para introducir en aquéllos las adaptaciones necesarias,

HAN DECIDIDO celebrar el presente Convenio y han designado con tal fin como plenipotenciarios:

SU MAJESTAD EL REY DE LOS BELGAS:

a Renaat VAN ELSLANDE,

Ministro de Justicia;

SU MAJESTAD LA REINA DE DINAMARCA:

a Nathalie LIND,

Ministra de Justicia;

EL PRESIDENTE DE LA REPÚBLICA FEDERAL DE ALEMANIA:

al doctor Hans-Jochen VOGEL,

Ministro de Justicia;

EL PRESIDENTE DE LA REPÚBLICA FRANCESA:

a Alain PEYREFITTE,

Ministro de Justicia;

EL PRESIDENTE DE IRLANDA:

a Gerard COLLINS,

Ministro de Justicia;

EL PRESIDENTE DE LA REPÚBLICA ITALIANA:

a Paolo BONIFACIO,

Ministro de Justicia;

SU ALTEZA REAL EL GRAN DUQUE DE LUXEMBURGO:

a Robert KRIEPS,

Ministro de Educación Nacional,

Ministro de Justicia;

SU MAJESTAD LA REINA DE LOS PAÍSES BAJOS:

al profesor J. DE RUITER,

Ministro de Justicia;

SU MAJESTAD LA REINA DEL REINO UNIDO DE GRAN BRETAÑA E IRLANDA DEL NORTE:

a The Right Honourable the Lord ELWYN-JONES, C. H.

Lord High Chancellor of Great Britain;

QUIENES, reunidos en el seno del Consejo, después de haber intercambiado sus plenos poderes, reconocidos en buena y debida forma,

HAN CONVENIDO LAS DISPOSICIONES SIGUIENTES:

TÍTULO I

Disposiciones Generales

Artículo 1

El Reino de Dinamarca, Irlanda y el Reino Unido de Gran Bretaña e Irlanda del Norte se adhieren al Convenio relativo a la competencia judicial y a la ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil, firmado en Bruselas el 27 de septiembre de 1968, en lo sucesivo denominado „Convenio de 1968”, así como al Protocolo relativo a su interpretación por el Tribunal de Justicia, firmado en Luxemburgo el 3 de junio de 1971, en lo sucesivo denominado „Protocolo de 1971”.

Artículo 2

Las adaptaciones del Convenio de 1968 y del Protocolo de 1971 figuran en los Títulos II a IV del presente Convenio.

TÍTULO II

Adaptaciones del Convenio de 1968

Artículo 3

El párrafo primero del artículo 1 del Convenio de 1968 se completará con las disposiciones siguientes:

„No incluirá, en particular, las materias fiscal, aduanera y administrativa.”

Artículo 4

El párrafo segundo del artículo 3 del Convenio de 1968 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„En particular, no podrá invocarse frente a ellas:

en Bélgica: el artículo 15 del Código civil (Code civil - Burgerlijk Wetboek) y el artículo 638 de la Ley de Enjuiciamiento (Code Judiciaire - Gerechtelijk Wetboek);

en Dinamarca: los apartados 2 y 3 del artículo 246 de la Ley de enjuiciamiento civil (Lov om rettens pleje);

en la República Federal de Alemania: el artículo 23 de la Ley de enjuiciamiento civil (Zivilprozessordnung);

en Francia: los artículo 14 y 15 del Código civil (Code civil);

en Irlanda: las reglas que atribuyen la competencia judicial con fundamento en una cédula de emplazamiento entregada al demandado que se encontrare ocasionalmente en Irlanda;

en Italia: el artículo 2 y el artículo 4, apartados 1 y 2, de la Ley de enjuiciamiento civil (Codice di procedura civile);

en Luxemburgo: los artículos 14 y 15 del Código civil (Code civil);

en los Países Bajos: el artículo 126, párrafo tercero, y el artículo 127 de la Ley de enjuiciamiento civil (Wetboek van Burgerlijke Rechtsvordering);

en el Reino Unido: las reglas que atribuyen la competencia judicial con fundamento en:

a)

una cédula de emplazamiento entregada al demandado que se encontrare ocasionalmente en el Reino Unido;

b)

la existencia en el Reino Unido de bienes pertencientes al demandado;

c)

el embargo por el demandante de bienes sitos en el Reino Unido.”

Artículo 5

1.   El punto 1 del artículo 5 del Convenio de 1968 se sustituirá, en el texto en la lengua francesa, por las disposiciones siguientes:

„1.

en matière contractuelle, devant le tribunal du lieu où l'obligation qui sert de base à la demande a été ou doit être exécutée;”

2.   El punto 1 del artículo 5 del Convenio de 1968 se sustituirá, en el texto en la lengua neerlandesa, por las disposiciones siguientes:

„1.

ten aanzien van verbintenissen uit overeenkomst: voor het gerecht van de plaats, waar de verbintenis, die aan de eis ten grondslag ligt, is uitgevoerd of moet worden uitgevoerd;”

3.   El punto 2 del artículo 5 del Convenio de 1968 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„2.

en materia de alimentos, ante el tribunal del lugar del domicilio o de la residencia habitual del acreedor de alimentos o, si se tratare de una demanda incidental a una acción relativa al estado de las personas, ante el tribunal competente según la ley del foro para conocer de ésta, salvo que tal competencia se fundamentare exclusivamente en la nacionalidad de una de las partes;”.

4.   El artículo 5 del Convenio de 1968 se completará con las disposiciones siguientes:

„6.   en su condición de fundador, trustee o beneficiario de un trust constituido ya en aplicación de la ley, ya por escrito o por un acuerdo verbal confirmado por escrito, ante los tribunales del Estado contratante en cuyo territorio estuviere domiciliado el trust;

4.7.   si se tratare de un litigio relativo al pago de la remuneración reclamada en razón del auxilio o el salvamento de los que se hubiere beneficiado un cargamento o un flete, ante el tribunal en cuya jurisdicción dicho cargamento o flete:

a)

hubiere sido embargado para garantizar dicho pago, o

b)

hubiere podido ser embargado a tal fin, pero se ha prestado una caución o cualquier otra garantía;

esta disposición sólo se aplicará cuando se pretendiere que el demandado tiene un derecho sobre el cargamento o el flete o que tenía tal derecho en el momento de dicho auxilio o salvamento.”

Artículo 6

La Sección 2 del Título II del Convenio de 1968 se completará con el artículo siguiente:

„Artículo 6bis

Cuando, en virtud del presente Convenio, un tribunal de un Estado contratante fuere competente para conocer de acciones de responsabilidad derivadas de la utilización o la explotación de un buque, dicho tribunal o cualquier otro que le sustituyere en virtud de la ley interna de dicho Estado conocerá también de la demanda relativa a la limitación de esta responsabilidad.”

Artículo 7

El artículo 8 del Convenio de 1968 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„Artículo 8

El asegurador domiciliado en un Estado contratante podrá ser demandado:

1.

ante los tribunales del Estado donde tuviere su domicilio, o

2.

en otro Estado contratante, ante el tribunal del lugar donde tuviere su domicilio el tomador del seguro, o

3.

si se tratare de un coasegurador, ante los tribunales del Estado contratante que entendiere de la acción entablada contra el primer firmante del coaseguro.

Cuando el asegurador no estuviere domiciliado en un Estado contratante pero tuviere sucursales, agencias o cualquier otro establecimiento en un Estado contratante se le considerará, para los litigios relativos a su explotación, domiciliado en dicho Estado.”

Artículo 8

El artículo 12 del Convenio de 1968 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„Artículo 12

Únicamente prevalecerán sobre las disposiciones de la presente Sección los convenios:

1.

posteriores al nacimiento del litigio, o

2.

que permitieren al tomador del seguro, al asegurado o al beneficiario formular demandas, ante tribunales distintos de los indicados en la presente Sección, o

3.

que, habiéndose celebrado entre un tomador de seguro y un asegurador, domiciliados o con residencia habitual en el mismo Estado contratante en el momento de la celebración del contrato, atribuyeren, aunque el hecho dañoso se hubiere producido en el extranjero, competencia a los tribunales de dicho Estado, a no ser que la ley de éste prohibiere tales convenios, o

4.

celebrados con un tomador de seguro que no estuviere domiciliado en un Estado contratante, a no ser que se tratare de un seguro obligatorio o se refiriere a un inmueble sito en un Estado contratante, o

5.

que se refirieren a un contrato de seguro que cubriere uno o varios de los riesgos enumerados en el artículo 12 bis.”

Artículo 9

La Sección 3 del Título II del Convenio de 1968 se completará con el artículo siguiente:

„Artículo 12bis

Los riesgos contemplados en el punto 5 del artículo 12 son los siguientes:

1.

Todo daño a:

a)

buques de navegación marítima, instalaciones costeras y en alta mar o aeronaves, causado por hechos sobrevenidos en relación con su utilización para fines comerciales;

b)

mercancías distintas de los equipajes de los pasajeros, durante un transporte realizado por dichos buques o aeronaves, bien en su totalidad o bien en combinación con otros modos de transporte;

2.

Toda responsabilidad, con excepción de la derivada de los daños corporales a los pasajeros o de los daños a sus equipajes,

a)

resultante de la utilización o la explotación de los buques, instalaciones o aeronaves, de conformidad con la letra a) del punto 1, cuando la ley del Estado contratante en el que estuviere matriculada la aeronave no prohibiere los convenios atributivos de jurisdicción en el aseguramiento de tales riesgos,

b)

por las mercancías durante uno de los transportes contemplados en la letra b) del punto 1;

3.

Toda pérdida pecuniaria ligada a la utilización o a la explotación de buques, instalaciones o aeronaves de conformidad con la letra a) del punto 1, en particular la del flete o el beneficio del fletamento;

4.

Todo riesgo accesorio a cualquiera de los contemplados en los puntos 1 a 3.”

Artículo 10

La Sección 4 del Título II del Convenio de 1968 de sustituirá por las disposiciones siguientes:

„Sección 4

Competencia en materia de contratos celebrados por los consumidores

Artículo 13

En materia de contratos celebrados por una persona para un uso que pudiere considerarse ajeno a su actividad profesional, en lo sucesivo denominada «el consumidor», la competencia quedará determinada por la presente Sección, sin perjuicio de lo dispuesto en el artículo 4 y en el punto 5 del artículo 5:

1.

cuando se tratare de una venta a plazos de mercaderías,

2.

cuando se tratare de un préstamo a plazos o de otra operación de crédito vinculada a la financiación de la venta de tales bienes,

3.

para cualquier otro contrato que tuviere por objeto una prestación de servicios o un suministro de mercaderías, si:

a)

la celebración del contrato hubiese sido precedida, en el Estado del domicilio del consumidor, de una oferta, especialmente hecha o de publicidad; y

b)

el consumidor hubiere realizado en este Estado los actos necesarios para la celebración de dicho contrato.

Cuando el cocontratante del consumidor no estuviere domiciliado en un Estado contratante, pero poseyere una sucursal, agencia o cualquier otro establecimiento en un Estado contratante, se considerará para todos los litigios relativos a su explotación que está domiciliado en dicho Estado.

La presente Sección no se aplicará al contrato de transporte.

Artículo 14

La acción entablada por un consumidor contra la otra parte contratante podrá interponerse ante los tribunales del Estado contratante en que estuviere domiciliada dicha parte o ante los tribunales del Estado contratante en que estuviere domiciliado el consumidor.

La acción entablada contra el consumidor por la otra parte contratante sólo podrá interponerse ante los tribunales del Estado contratante en que estuviere domiciliado el consumidor.

Estas disposiciones no afectarán al derecho de presentar una reconvención ante el tribunal que entendiere de una demanda principal de conformidad conla presente Sección.

Artículo 15

Únicamente prevalecerán sobre las disposiciones de la presente Sección los convenios:

1.

posteriores al nacimiento del litigio, o

2.

que permitieren al consumidor formular demandas ante tribunales distintos de los indicados en la presente Sección, o

3.

que habiéndose celebrado entre un consumidor y su cocontratante, domiciliados o con residencia habitual en el mismo Estado contratante en el momento de la celebración del contrato, atribuyeren competencia a los tribunales de dicho Estado, a no ser que la ley de éste prohibiere tales convenios.”

Artículo 11

El artículo 17 del Convenio de 1968 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„Artículo 17

Si las partes, cuando al menos una de ellas tuviere su domicilio en un Estado contratante, hubieren acordado que un tribunal o los tribunales de un Estado contratante fueren competentes para conocer de cualquier litigio que hubiere surgido o que pudiere surgir con ocasión de una determinada relación jurídica, tal tribunal o tales tribunales serán los únicos competentes. Tal convenio atributivo de competencia deberá celebrarse bien por escrito, bien verbalmente con confirmación escrita, bien, en el comercio internacional, en una forma conforme a los usos en ese ámbito y que las partes conocieren o debieren conocer. Cuando ninguna de las partes que hubieren celebrado un acuerdo de este tipo estuviere domiciliada en un Estado contratante, los tribunales de los demás Estados contratantes sólo podrán conocer del litigio cuando el tribunal o los tribunales designados hubieren declinado su competencia.

El tribunal o los tribunales de un Estado contratante a los que el documento constitutivo de un trust hubiere atribuido competencia serán exclusivamente competentes para conocer de una acción contra el fundador, el trustee o el beneficiario de un trust si se tratare de relaciones entre estas personas o de sus derechos u obligaciones en el marco del trust.

No surtirán efecto los convenios atributivos de competencia ni las estipulaciones similares de documentos constitutivos de un trust si fueren contrarios a las disposiciones de los artículos 12 y 15 o si excluyeren la competencia de tribunales exclusivamente competentes en virtud del artículo 16.

Cuando se celebrare un convenio atributivo de competencia en favor de una sola de las partes, ésta conservará su derecho de acudir ante cualquier otro tribunal que fuere competente en virtud del presente Convenio.”

Artículo 12

El párrafo segundo del artículo 20 del Convenio de 1968 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„Este tribunal estará obligado a suspender el procedimiento en tanto no se acreditare que el demandado ha podido recibir la cédula de emplazamiento o documento equivalente con tiempo suficiente para defenderse o que se ha tomado toda diligencia a tal fin.”

Artículo 13

1.   El apartado 2 del artículo 27 del Convenio de 1968 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„2.

cuando se dictaren en rebeldía del demandado, si no se hubiere entregado o notificado al mismo la cédula de emplazamiento o documento equivalente, de forma regular y con tiempo suficiente para defenderse;”.

2.   El artículo 27 del Convenio de 1968 se completará con las disposiciones siguientes:

„5.

si la resolución fuere inconciliable con una resolución dictada con anterioridad en un Estado no contratante entre las mismas partes en un litigio que tuviere el mismo objeto y la misma causa, cuando esta última resolución reuniere las condiciones necesarias para su reconocimiento en el Estado requerido.”

Artículo 14

El artículo 30 del Convenio de 1968 se completará con el párrafo siguiente:

„El tribunal de un Estado contratante ante el que se hubiere solicitado el reconocimiento de una resolución dictada en Irlanda o en el Reino Unido podrá suspender el procedimiento si la ejecución estuviere suspendida en el Estado de origen como consecuencia de la interposición de un recurso.”

Artículo 15

El artículo 31 del Convenio de 1968 se completará con el párrafo siguiente:

„No obstante, en el Reino Unido, estas resoluciones se ejecutarán en Inglaterra y el País de Gales, en Escocia o en Irlanda del Norte, previo registro con fines de ejecución, a instancia de la parte interesada, en una u otra de esas partes del Reino Unido, según el caso.”

Artículo 16

El párrafo primero del artículo 32 del Convenio de 1968 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„La solicitud se presentará:

en Bélgica, ante el «Tribunal de première instance» o «Rechtbank van eerste aanleg»;

en Dinamarca, ante el «byret»;

en la República Federal de Alemania, ante el Presidente de una sala del «Landgericht»;

en Francia, ante el Presidente del «Tribunal de grande instance»;

en Irlanda, ante la «High Court»;

en Italia, ante la «Corte d'appello»;

en Luxemburgo, ante el Presidente del «Tribunal d'arrondissement»;

en los Países Bajos, ante el Presidente del «Arrondissementsrechtbank»;

en el Reino Unido:

1.

en Inglaterra y el País de Gales, ante la «High Court of Justice» o, si se tratare de una resolución en materia de alimentos, ante la «Magistrates' Court», por mediación del «Secretary of State»;

2.

en Escocia, ante la «Court of Session» o, si se tratare de una resolución en materia de alimentos, ante la «Sheriff Court», por mediación del «Secretary of State»;

3.

en Irlanda del Norte, ante la «High Court of Justice» o, si se tratare de una resolución en materia de alimentos, ante la «Magistrates' Court», por mediación del «Secretary of State».”

Artículo 17

El artículo 37 del Convenio de 1968 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„Artículo 37

El recurso se presentará, según las normas que rigen el procedimiento contradictorio:

en Bélgica, ante el «Tribunal de première instance» o «Rechtbank van eerste aanleg»;

en Dinamarca, ante el «Landsret»;

en la República Federal de Alemania, ante el «Oberlandesgericht»;

en Francia, ante la «Court d'appel»;

en Irlanda, ante la «High court»;

en Italia, ante la «Corte d'appello»;

en Luxemburgo, ante la «Cour supérieure de justice» reunida para entender en materia de apelación civil;

en los Países Bajos, ante el «Arrondissementsrechtbank»;

en el Reino Unido:

1.

en Inglaterra y País de Gales, ante la «High Court of Justice» o, si se tratare de una resolución en materia de alimentos, ante la «Magistrates' Court»;

2.

en Escocia, ante la «Court of Session» o, si se tratare de una resolución en materia de alimentos, ante la «Sheriff Court»;

3.

en Irlanda del Norte,ante la «High Court of Justice» o, si se tratare de una resolución en materia de alimentos, ante la «Magistrates' Court».

La resolución dictada sobre el recurso sólo podrá ser objeto:

en Bélgica, Francia, Italia, Luxemburgo y los Países Bajos, de un recurso de casación;

en Dinamarca, de un recurso ante el «Hoejesteret», previa autorización del Ministro de Justicia;

en la República Federal de Alemania, de una «Rechtsbeschwerde»;

en Irlanda, de un recurso sobre una cuestión de derecho ante la «Supreme Court»;

en el Reino Unido, de un recurso único sobre una cuestión de derecho.”

Artículo 18

El artículo 38 del Convenio de 1968 se completará con la adición, después del párrafo primero, del nuevo párrafo siguiente:

„Cuando la resolución se hubiere dictado en Irlanda o en el Reino Unido, toda vía de recurso prevista en el Estado de origen será considerada como un recurso ordinario a los efectos de la aplicación del párrafo primero.”

Artículo 19

El párrafo primero del artículo 40 del Convenio de 1968 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„Si la solicitud fuere desestimada, el solicitante podrá interponer recurso:

en Bélgica, ante la «Cour d'appel» o el «Hof van Beroep»;

en Dinamarca, ante el «Landsret»;

en la República Federal de Alemania, ante el «Oberlandesgericht»;

en Francia, ante la «Cour d'appel»;

en Irlanda, ante la «High Court»;

en Italia, ante la «Corte d'appello»;

en Luxemburgo, ante la «Cour supérieure de justice» reunida para entender en materia de apelación civil;

en los Países Bajos, ante el «Gerechtshof»;

en el Reino Unido:

1.

en Inglaterra y País de Gales, ante la «High Court of Justice» o, si se tratare de una resolución en materia de alimentos, ante la «Magistrates' Court»;

2.

en Escocia, ante la «Court of Session», o, si se tratare de una resolución en materia de alimentos, ante la «Sheriff Court»;

3.

en Irlanda del Norte, ante la «High Court of Justice» o, si se tratare de una resolución en materia de alimentos, ante la «Magistrates' Court».”

Artículo 20

El artículo 41 del Convenio de 1968 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„Artículo 41

La resolución que decidiere del recurso previsto en el artículo 40 sólo podrá ser objeto:

en Bélgica, Francia, Italia, Luxemburgo y los Países Bajos, de un recurso de casación;

en Dinamarca, de un recurso ante el «Hoejesteret», previa autorización del Ministro de Justicia;

en la República Federal de Alemania, de una «Rechtsbeschwerde»;

en Irlanda, de un recurso sobre una cuestión de derecho ante la «Supreme Court»;

en el Reino Unido, de un recurso sobre una cuestión de derecho.”

Artículo 21

El artículo 44 del Convenio de 1968 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„Artículo 44

El solicitante que en el Estado de origen hubiere obtenido total o parcialmente el beneficio de justicia gratuita o una exención de costas y gastos gozará, en el procedimiento previsto en los artículos 32 a 35, del beneficio de justicia gratuita más favorable o de la exención más amplia prevista por el derecho del Estado requerido.

El solicitante que instare la ejecución de una resolución dictada en Dinamarca por una autoridad administrativa en materia de alimentos podrá invocar en el Estado requerido el beneficio de las disposiciones del párrafo primero si presentare un documento expedido por el Ministerio de Justicia danés que acreditare que cumple los requisitos económicos para poder beneficiarse total o parcialmente de la justicia gratuita o de una exención de costas y gastos.”

Artículo 22

El punto 2 del artículo 46 del Convenio de 1968 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„2.

si se tratare de una resolución dictada en rebeldía, el original o una copia auténtica del documento que acreditare la entrega o notificación de la demanda o de documento equivalente a la parte declarada en rebeldía.”

Artículo 23

El artículo 53 del Convenio de 1968 se completará con el párrafo siguiente:

„Para determinar si un trust está domiciliado en el Estado contratante cuyos tribunales conocen del asunto, el tribunal aplicará las reglas de su Derecho internacional privado.”

Artículo 24

El artículo 55 del Convenio de 1968 se completará añadiendo los convenios siguientes, que se insertarán en el lugar que les corresponda en la lista según orden cronológico:

el Convenio entre el Reino Unido y Francia sobre la ejecución recíproca de sentencias en materia civil y mercantil, acompañado de un Protocolo, firmado en París el 18 de enero de 1934;

el Convenio entre el Reino Unido y Bélgica sobre la ejecución recíproca de sentencias en materia civil y mercantil, acompañado de un Protocolo, firmado en Bruselas el 2 de mayo de 1934;

el Convenio entre el Reino Unido y la República Federal de Alemania sobre el reconocimiento y la ejecución recíproca de sentencias en materia civil y mercantil, firmado en Bonn el 14 de julio de 1960;

el Convenio entre el Reino Unido y la República Italiana sobre el reconocimiento y la ejecución recíprocos de sentencias en materia civil y mercantil, firmado en Roma el 7 de febrero de 1964, acompañado de un Protocolo firmado en Roma el 14 de julio de 1970;

el Convenio entre el Reino Unido y el Reino de los Países Bajos sobre el reconocimiento y la ejecución recíproca de sentencias en materia civil, firmado en La Haya el 17 de noviembre de 1967.

Artículo 25

1.   El artículo 57 del Convenio de 1968 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„Artículo 57

El presente Convenio no afectará a los convenios en que los Estados contratantes fueren o llegaren a ser parte y que, en materias particulares, regularen la competencia judicial, el reconocimiento o la ejecución de las resoluciones.

El presente Convenio no prejuzgará la aplicación de las disposiciones que, en materias particulares, regularen la competencia judicial, el reconocimiento o la ejecución de las resoluciones y que estén o estuvieren contenidas en los actos de las instituciones de las Comunidades Europeas o en las legislaciones nacionales armonizadas en ejecución de dichos actos.”

2.   Con el fin de asegurar su interpretación uniforme, el párrafo primero del artículo 57, se aplicará de la siguiente manera:

a)

El Convenio de 1968 modificado no impedirá que un tribunal de un Estado contratante que fuere parte en un convenio relativo a una materia particular pudiera fundamentar su competencia en dicho Convenio; aunque el demandado estuviere domiciliado en un Estado contratante no parte en tal Convenio. El tribunal que conociere del asunto aplicará, en todo caso, el artículo 20 del Convenio de 1968 modificado.

b)

Las resoluciones dictadas en un Estado contratante por un tribunal que hubiere fundado su competencia en un convenio relativo a una materia particular serán reconocidas y ejecutadas en los demás Estados contratantes con arreglo al Convenio de 1968 modificado.

Cuando un convenio relativo a una materia particular en el que fueren parte el Estado de origen y el Estado requerido estableciere las condiciones para el reconocimiento o la ejecución de resoluciones se aplicarán dichas condiciones. En todo caso, podrán aplicarse las disposiciones del Convenio de 1968 modificado relativas al procedimiento de reconocimiento y ejecución de resoluciones.

Artículo 26

El artículo 59 del Convenio de 1968 se completará con el párrafo siguiente:

„Sin embargo, ningún Estado contratante podrá comprometerse con un Estado tercero a no reconocer una resolución dictada en otro Estado contratante por un tribunal cuya competencia se hubiere fundamentado en la existencia en dicho Estado de bienes pertenecientes al demandado o en el embargo por parte del demandante de bienes existentes en dicho Estado:

1.

si la demanda se refiriere a la propiedad o a la posesión de dichos bienes, persiguiere obtener la autorización de disponer de los mismos o se relacionare con otro litigio relativo a dichos bienes, o

2.

si los bienes constituyeren la garantía de un crédito que hubiere sido objeto de la demanda.”

Artículo 27

El artículo 60 del Convenio de 1968 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„Artículo 60

El presente Convenio se aplicará en el territorio europeo de los Estados contratantes, incluida Groenlandia, en los departamentos y territorios franceses de Ultramar y en Mayotte.

El Reino de los Países Bajos podrá declarar en el momento de la firma o de la ratificación del presente Convenio, o en cualquier momento posterior, mediante notificación al Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas, que el presente Convenio será aplicable en las Antillas neerlandesas. En ausencia de tal declaración, en lo relativo a las Antillas neerlandesas, los procedimientos que se desarrollaren en el territorio europeo del Reino como consecuencia de un recurso de casación contra las resoluciones de los tribunales de las Antillas neerlandesas se considerarán como procedimientos que se estuvieren desarrollando ante esos tribunales.

Sin perjuicio de lo dispuesto en el párrafo primero, el presente Convenio no se aplicará:

1.

en las islas Feroe, salvo declaración contraria del Reino de Dinamarca;

2.

en los territorios europeos situados fuera del Reino Unido y cuyas relaciones internacionales asuma éste, salvo declaración contraria del Reino Unido respecto a cualquiera de tales territorios.

Estas declaraciones podrán hacerse en cualquier momento, por vía de notificación al Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas.

Los recursos interpuestos en el Reino Unido contra resoluciones dictadas por tribunales situados en alguno de los territorios a los que se refiere el punto 2 del párrafo tercero se considerarán como procedimientos que se estuvieren desarrollando ante dichos tribunales.

Los litigios a los que, en el Reino de Dinamarca, se aplique la ley de procedimiento civil para las islas Feroe (Lov for Faeroerne om rettens pleje) se considerarán como litigios que se estuvieren desarrollando ante los tribunales de las islas Feroe.”

Artículo 28

La letra c) del artículo 64 del Convenio de 1968 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„c)

Las declaraciones recibidas en aplicación del artículo 60;”.

TÍTULO III

Adaptaciones del Protocolo anejo al Convenio de 1968

Artículo 29

El Protocolo anejo el Convenio de 1968 se completará con los artículos siguientes:

„Artículo Vbis

En materia de alimentos, los términos «juez», «tribunal» y «jurisdicción» comprenderán las autoridades administrativas danesas.

Artículo V ter

En los litigios entre el capitán y un miembro de la tripulación de un buque matriculado en Dinamarca o

Irlanda, relativos a las remuneraciones y demás condiciones del servicio, los tribunales de un Estado contratante deberán comprobar si el agente diplomático o funcionario consular competente respecto al buque ha sido informado del litigio. Deberán suspender el procedimiento en tanto no se hubiere informado a dicho agente. Deberán inhibirse, incluso de oficio, si este agente, debidamente informado, hubiere ejercitado las competencias que en la materia le reconociere un convenio consular o, a falta de tal convenio, hubiere formulado objeciones sobre la competencia en el plazo fijado.

Artículo V quater

Cuando, en el marco del apartado 5 del artículo 69 del Convenio relativo a la patente europea para el mercado común, firmado en Luxemburgo el 15 de diciembre de 1975, se apliquen los artículos 52 y 53 del presente Convenio a las disposiciones relativas a la residence según el texto inglés del primer Convenio, el término «residence» empleado en dicho texto se considerará que tiene el mismo alcance que el término «domicilio» que figura en los artículos 52 y 53 antes citados.

Artículo V quinquies

Sin perjuicio de la competencia de la Oficina Europea de Patentes según al Convenio sobre la patente europea, firmado en Munich el 5 de octubre de 1973, los tribunales de cada Estado contratante serán los únicos competentes, sin consideración del domicilio, en materia de registro o validez de una patente europea expedida para este Estado y que no fuere una patente comunitaria por aplicación de las disposiciones del artículo 86 del Convenio relativo a la patente europea para el mercado común, firmado en Luxemburgo el 15 de diciembre de 1975.”

TÍTULO IV

Adaptaciones del Protocolo de 1971

Artículo 30

El artículo 1 del Protocolo de 1971 se completará con el párrafo siguiente:

„El Tribunal de Justicia de las Comunidades Europeas será igualmente competente para decidir sobre la interpretación del Convenio relativo a la adhesión del Reino de Dinamarca, de Irlanda y del Reino Unido de Gran Bretaña e Irlanda del Norte al Convenio de 27 de septiembre de 1968 y al presente Protocolo.”

Artículo 31

El punto 1 del artículo 2 del Protocolo de 1971 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„1.

en Bélgica: «la Cour de cassation» (het Hof van Cassatie) y «le Conseil d'Etat» (de Raad van State),

en Dinamarca: «hoejesteret»,

en la República Federal de Alemania: «die obersten Gerichtshoefe des Bundes»,

en Francia: «la Cour de cassation» y «le Conseil d'état»,

en Irlanda: «the Supreme Court»,

en Italia: «la Corte suprema di cassazione»,

en Luxemburgo: «la Cour supérieure de justice» actuando como Cour de cassation,

en los Países Bajos: «de Hoge Raad»,

en el Reino Unido: «the House of Lords» y los órganos jurisdiccionales a los que se recurra en virtud del párrafo segundo del artículo 37 ó del artículo 41 del Convenio;”.

Artículo 32

El artículo 6 del Protocolo de 1971 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„Artículo 6

El presente protocolo se aplicará en el territorio europeo de los Estados contratantes, incluida Groenlandia, en los departamentos y territorios franceses de Ultramar y en Mayotte.

El Reino de los Países Bajos podrá declarar, en el momento de la firma o de la ratificación del presente Protocolo, o en cualquier momento posterior, mediante notificación al Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas, que el presente Protocolo será aplicable en las Antillas neerlandesas.

No obstante lo dispuesto en el párrafo primero, el presente Protocolo no se aplicará:

1.

a las islas Feroe, salvo declaración contraria del Reino de Dinamarca;

2.

a los territorios europeos situados fuera del Reino Unido y cuyas relaciones internacionales asuma éste, salvo declaración contraria del Reino Unido respecto a cualquiera de tales territorios.

Estas declaraciones podrán hacerse en cualquier momento, por vía de notificación al Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas.”

Artículo 33

La letra d) del artículo 10 del Protocolo de 1971 se sustituirá por las disposiciones siguientes:

„d)

las declaraciones recibidas en aplicación del artículo 6.”

TÍTULO V

Disposiciones transitorias

Artículo 34

1.   El Convenio de 1968 y el Protocolo de 1971, modificados por el presente Convenio, sólo serán aplicables a las

acciones judiciales ejercitadas y a los documentos públicos con fuerza ejecutiva formalizados con posterioridad a la entrada en vigor del presente Convenio en el Estado de origen y a las solicitudes de reconocimiento o ejecución de una resolución o de un documento público con fuerza ejecutiva en el Estado requerido.

2.   Sin embargo, las resoluciones dictadas después de la fecha de entrada en vigor del presente Convenio entre los seis Estados que son parte del Convenio de 1968 como consecuencia de acciones ejercitadas con anterioridad a esta fecha serán reconocidas y ejecutadas con arreglo a las disposiciones del Título III del Convenio de 1968 modificado.

3.   Por otra parte, en las relaciones entre los seis Estados que son parte del Convenio de 1968 y los tres Estados que se mencionan en el artículo 1 del presente Convenio, así como en las relaciones entre estos tres últimos, las resoluciones dictadas después de la fecha de entrada en vigor del presente Convenio en las relaciones entre el Estado de origen y el Estado requerido como consecuencia de acciones ejercitadas con anterioridad a esa fecha serán reconocidas y ejecutadas con arreglo a las disposiciones del Título III del Convenio de 1968 modificado, si las reglas de competencia aplicadas se ajustaren a las previstas en el Título II modificado o en un Convenio en vigor entre el Estado de origen y el Estado requerido al ejercitarse la acción.

Artículo 35

Si, mediante escrito anterior a la entrada en vigor del presente Convenio, las partes en litigio a propósito de un contrato hubieren acordado aplicar a este contrato el derecho irlandés o el derecho de una parte del Reino Unido, los tribunales de Irlanda o de esta parte del Reino Unido conservarán la competencia para conocer de este litigio.

Artículo 36

Durante los tres años siguientes a la entrada en vigor del Convenio de 1968 en Dinamarca e Irlanda, respectivamente, la competencia en materia marítima en cada uno de esos Estados se determinará no sólo con arreglo a las disposiciones de dicho Convenio, sino también con arreglo a los puntos 1 a 6 del presente artículo. Sin embargo, estas disposiciones dejarán de ser aplicables en cada uno de esos Estados cuando el Convenio internacional para la unificación de ciertas reglas en materia de embargo preventivo de buques, firmado en Bruselas el 10 de mayo de 1952, entrare en vigor con respecto a cada uno de ellos.

1.

Una persona domiciliada en un Estado contratante podrá ser demandada por un crédito marítimo ante los tribunales de uno de los Estados antes mencionados más arriba cuando el buque al que se refiriere el crédito o cualquier otro buque de su propiedad hubiere sido objeto de embargo judicial en el territorio de este último Estado en garantía del crédito, o hubiere podido ser objeto de embargo pero se hubiere prestado fianza u otra garantía, en los casos siguientes:

a)

si el demandante estuviere domiciliado en ese Estado;

b)

si el crédito marítimo hubiere nacido en ese Estado;

c)

si el crédito marítimo hubiere nacido en el curso de un viaje durante el cual se hubiere practicado o hubiere podido practicarse el embargo;

d)

si el crédito proviniere de un abordaje o un daño causado por un buque, por ejecución u omisión de una maniobra o por inobservancia de los reglamentos, bien a otro buque, o bien a las cosas o personas que se encontraren a bordo de cualquiera de ellos;

e)

si el crédito derivare de auxilio o salvamento;

f)

si el crédito estuviere garantizado por una hipoteca naval u otra forma de garantía semejante sobre el buque embargado.

2.

El acreedor podrá embargar el buque al que se refiriere el crédito marítimo o cualquier otro buque perteneciente a quien hubiere sido propietario del buque al que se refiriere el crédito cuando se hubiere originado el crédito marítimo. No obstante, cuando se tratare de los créditos previstos en las letras o), p), o q) del apartado 5, sólo podrá ser embargado el buque al que se refiriere el crédito.

3.

Se reputará que los buques tienen el mismo propietario cuando todas las partes de la propiedad pertenecieren a una misma persona o a las mismas personas.

4.

En el caso de fletamento de un buque con cesión de la gestión náutica, cuando el fletador fuere el único responsable de un crédito marítimo relativo a dicho buque, podrá el demandante embargar dicho buque o cualquier otro que perteneciere al fletador, pero no podrá ser embargado en virtud de tal crédito marítimo ningún otro buque perteneciente al propietario. La misma regla será de aplicación en los casos en que de un crédito marítimo respondiere una persona distinta del propietario.

5.

Se entenderá por „crédito marítimo” la alegación de un derecho o de un crédito que tuviere una o varias de las causas siguientes:

a)

daños causados por un buque, sea por abordaje, sea de cualquier otro modo;

b)

pérdidas de vidas humanas o daños corporales causados por un buque o provenientes de la explotación de un buque;

c)

asistencia y salvamento;

d)

contratos relativos a la utilización o al arriendo de un buque mediante póliza de fletamento o de otro modo;

e)

contratos relativos al transporte de mercancías por un buque en virtud de una póliza de fletamento, de un conocimiento o de cualquier otra forma;

f)

pérdidas o daños a las mercancías y equipajes transportados por un buque;

g)

avería común;

h)

préstamo a la gruesa;

i)

remolque;

j)

pilotaje;

k)

suministro de productos o de material, cualquiera que sea el lugar en que se realizaren, hechos a un buque para su explotación o su conservación;

l)

construcción, reparaciones, equipo de un buque o gastos de dique;

m)

salarios del capitán, oficialidad o tripulación;

n)

desembolsos del capitán y los efectuados por los cargadores, fletadores o los agentes por cuenta del buque o de su propietario;

o)

la propiedad impugnada de un buque;

p)

la copropiedad de un buque o su posesión, o su explotación o los derechos a los productos de explotación de un buque en condominio;

q)

cualquier hipoteca naval y cualquier otra forma de garantía semejante.

6.

En Dinamarca, la expresión „embargo judicial” incluirá, en lo relativo a los créditos marítimos mencionados más arriba en las letras o) y p), el „forbud”, siempre que este procedimiento fuere el único admitido respecto de tal crédito en los artículos 646 a 653 de la Ley de enjuiciamiento civil („Lov om rettens pleje”).

TÍTULO VI

Disposiciones finales

Artículo 37

El Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas remitirá a los Gobiernos del Reino de Dinamarca, de Irlanda y del Reino Unido de Gran Bretaña e Irlanda del Norte una copia autenticada conforme del Convenio de 1968 y del Protocolo de 1971, en lengua alemana, lengua francesa, lengua italiana y lengua neerlandesa.

Los textos del Convenio de 1968 y del Protocolo de 1971, redactados en lengua inglesa, en lengua danesa y en lengua irlandesa, figuran en los anexos del presente Convenio (1). Los textos redactados en lengua inglesa, lengua danesa y en lengua irlandesa son auténticos en las mismas condiciones que los textos originales del Convenio de 1968 y del Protocolo de 1971.

Artículo 38

El presente Convenio será ratificado por los Estados signatarios. Los instrumentos de ratificación serán depositados ante el Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas.

Artículo 39

El presente Convenio entrará en vigor, en las relaciones entre los Estados que lo hubieren ratificado, el primer día del tercer mes siguiente al depósito del último instrumento de ratificación por los Estados miembros originarios de la Comunidad y un nuevo Estado miembro.

El presente Convenio entrará en vigor, para cada Estado miembro que lo ratifique con posterioridad, el primer día del tercer mes siguiente al depósito de su instrumento de ratificación.

Artículo 40

El Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas notificará a los Estados signatarios:

a)

el depósito de cada uno de los instrumentos de ratificación;

b)

las fechas de entrada en vigor del presente Convenio para los Estados contratantes.

Artículo 41

El presente Convenio, redactado en un solo ejemplar en las lenguas alemana, danesa, francesa, inglesa, irlandesa, italiana y neerlandesa, cuyos siete textos son igualmente auténticos, será depositado en los archivos de la Secretaría General del Consejo de las Comunidades Europeas. El Secretario General remitirá una copia autenticada conforme a dada uno de los Gobiernos de los Estadossignatarios.

En fe de lo cual, los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben el presente Convenio.

Til bekraeftelse heraf har untertegnede befuldmaegtigede underskrevet denne konvention.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmüchtigten ihre Unterschriften unter dieses Übereinkommen gesetzt.

In witness whereof, the undersigned Plenipotentiaries have affixed their signatures below this Convention.

En foi de quoi, les plénipotentiaires soussignés ont apposé leurs signatures au bas de la présente convention.

Dá fhianú sin, chuir na Lánchumhachtaigh thíos-sínithe a lámh leis an gCoinbhinsiún seo.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce alla presente convenzione.

Ten blijke waarvan de ondergetekenden gevolmachtigden hun handtekening onder dit Verdrag hebben gesteld.

Hecho en Luxemburgo, el nueve de octubre de mil novecientos setenta y ocho.

Udfaerdiget i Luxembourg, den niende oktober nitten hundrede og otteoghalvfjerds.

Geschehen zu Luxemburg am neunten Oktober neunzehnhundertachtundsiebzig.

Done at Luxembourg on the ninth day of October in the year one thousand nine hundred and seventy-eight.

Fait à Luxembourg, le neuf octobre mil neuf cent soixante-dix-huit.

Arna dhéanamh i Lucsamburg, an naoú lá de Dheireadh Fómhair sa bhliain míle naoi gcéad seachtó a hocht.

Fatto a Lussemburgo, addì nove ottobre millenovecentosettantotto.

Gedaan te Luxemburg, de negende oktober negentienhonderd achtenzeventig.

Por Su Majestad el Rey de los Belgas,

Renaat VAN ELSLANDE

Por Su Majestad la Reina de Dinamarca,

Nathalie LIND

Por el Presidente de la República Federal de Alemania,

Hans-Jochen VOGEL

Por el Presidente de la República Francesa,

Alain PEYREFITTE

Por el Presidente de Irlanda,

Gerard COLLINS

Por el Presidente de la República Italiana,

Paolo BONIFACIO

Por Su Alteza Real el Gran Duque de Luxemburgo,

Robert KRIEPS

Por Su Majestad la Reina de los Países Bajos,

J. DE RUITER

Por Su Majestad la Reina del Reino Unido de Gran Bretaña e Irlanda del Norte,

Lord ELWYN-JONES, C. H.

DECLARACIÓN COMÚN

LOS REPRESENTANTES DE LOS GOBIERNOS DE LOS ESTADOS MIEMBROS DE LA COMUNIDAD ECONÓMICA EUROPEA, REUNIDOS EN EL SENO DEL CONSEJO,

Deseando asegurar que, en el espíritu del Convenio de 27 de septiembre de 1968, la uniformidad de las competencias judiciales se realice también, en toda la medida de lo posible, en materia marítima;

Considerando que el Convenio internacional para la unificación de determinadas reglas sobre el embargo preventivo de los buques de mar, firmado en Bruselas el 10 de mayo de 1952, contiene disposiciones sobre la competencia judicial;

Considerando que no todos los Estados miembros forman parte de dicho Convenio;

Hacen votos para que los Estados miembros que son Estados costeros y que aún no sean parte en el Convenio de 10 de mayo de 1952 lo ratifiquen o se adhieran a él a la mayor brevedad.

Hecho en Luxemburgo, el nueve de octubre de mil novecientos setenta y ocho.

Udfaerdiget i Luxembourg, den niende oktober nitten hundrede og otteoghalvfjerds.

Geschehen zu Luxemburg am neunten Oktober neunzehnhundertachtundsiebzig.

Done at Luxembourg on the ninth day of October in the year one thousand nine hundred and seventy-eight.

Fait à Luxembourg, le neuf octobre mil neuf cent soixante-dix-huit.

Arna dhéanamh i Lucsamburg, an naoú lá de Dheireadh Fómhair sa bhliain míle naoi gcéad seachtó a hocht.

Fatto a Lussemburgo, addì nove ottobre millenovecentosettantotto.

Gedaan te Luxemburg, de negende oktober negentienhonderd achtenzeventig.

Por su Majestad el Rey de los Belgas,

Renat VAN ELSLANDE

Por Su Majestad la Reina de Dinamarca,

Nathalie LIND

Por el Presidente de la República Federal de Alemania,

Hans-Jochen VOGEL

Por el Presidente de la República Francesa,

Alain PEYREFITTE

Por el Presidente de Irlanda,

Gerard COLLINS

Por el Presidente de la República Italiana,

Paolo BONIFACIO

Por Su Alteza Real el Gran Duque de Luxemburgo,

Robert KRIEPS

Por Su Majestad la Reina de los Países Bajos,

J. DE RUITER

Por Su Majestad la Reina del Reino Unido de Gran Bretaña e Irlanda del Norte,

Lord ELWYN-JONES, C. H.


(1)  DO No L 304 de 30. 10. 1978, p. 17, 36 y 55.


ANEXA V

CONVENIO

relativo a la adhesión de la República Helénica al Convenio relativo a la competencia judicial y a la ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil, así como al Protocolo relativo a su interpretación por el Tribunal de Justicia, con las adaptaciones introducidas por el Convenio relativo a la adhesión del Reino de Dinamarca, de Irlanda y del Reino Unido de Gran Bretaña e Irlanda del Norte

PREÁMBULO

LAS ALTAS PARTES CONTRATANTES DEL TRATADO CONSTITUTIVO DE LA COMUNIDAD ECONÓMICA EUROPEA,

CONSIDERANDO que, la República Helénica, al convertirse en miembro de la Comunidad, se comprometió a adherirse al Convenio relativo a la competencia judicial y a la ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil, así como al Protocolo relativo a su interpretación por el Tribunal de Justicia, con las adaptaciones introducidas por el Convenio relativo a la adhesión del Reino de Dinamarca, de Irlanda y del Reino Unido de Gran Bretaña e Irlanda del Norte, y a entablar, a tal fin, negociaciones con los Estados miembros de la Comunidad para introducir en aquéllos las adaptaciones necesarias,

HAN DECIDIDO celebrar el presente Convenio y han designado con tal fin como plenipotenciarios:

SU MAJESTAD EL REY DE LOS BELGAS:

a Jean GOL,

Viceprimer Ministro,

Ministro de Justicia y de Reformas Institucionales;

SU MAJESTAD LA REINA DE DINAMARCA:

a Erik NINN-HANSEN,

Ministro de Justicia;

EL PRESIDENTE DE LA REPÚBLICA FEDERAL DE ALEMANIA:

a Hans Arnold ENGELHARD,

Ministro Federal de Justicia;

al Dr. Guenther KNACKSTEDT,

Embajador de la República Federal de Alemania en Luxemburgo;

EL PRESIDENTE DE LA REPÚBLICA HELENICA:

a Georges-Alexandre MANGAKIS,

Ministro de Justicia;

EL PRESIDENTE DE LA REPÚBLICA FRANCESA:

a Robert BADINTER,

Ministro de Justicia;

EL PRESIDENTE DE IRLANDA:

a Seán DOHERTY,

Ministro de Justicia;

EL PRESIDENTE DE LA REPÚBLICA ITALIANA:

a Clelio DARIDA,

Ministro de Justicia;

SU ALTEZA REAL EL GRAN DUQUE DE LUXEMBURGO:

a Colette FLESCH,

Vicepresidente del Gobierno, Ministra de Justicia;

SU MAJESTAD LA REINA DE LOS PAISES BAJOS:

a J. de RUITER,

Ministro de Justicia;

SU MAJESTAD LA REINA DEL REINO UNIDO DE GRAN BRETAÑA E IRLANDA DEL NORTE:

a Peter Lovat FRASER, Esquire,

Solicitor-General para Escocia, Departamento del Lord Advocate,

QUIENES, reunidos en el seno del Consejo, después de haber intercambiado sus plenos poderes, reconocidos en buena y debida forma,

HAN CONVENIDO LAS DISPOSICIONES SIGUIENTES:

TÍTULO I

Disposiones generales

Artículo 1

1.   La República Helénica se adhiere al Convenio relativo a la competencia judicial y a la ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil, firmado en Bruselas el 27 de septiembre de 1968, en lo sucesivo denominado „Convenio de 1968”, así como al Protocolo relativo a su interpretación por el Tribunal de Justicia, firmado en Luxemburgo el 3 de junio de 1971, en lo sucesivo denominado „Protocolo de 1971”, con las adaptaciones introducidas por el Convenio relativo a la adhesión del Reino de Dinamarca, de Irlanda y del Reino Unido de Gran Bretaña e Irlanda del Norte al Convenio relativo a la competencia judicial y a la ejecución de resoluciones judiciales en materia civil y mercantil, así como al Protocolo relativo a su interpretación por el Tribunal de Justicia, firmado en Luxemburgo el 9 de octubre de 1978, en lo sucesivo denominado „Convenio de 1978”.

2.   La adhesión de la República Helénica se extenderá, en particular, al apartado 2 del artículo 25 y a los artículos 35 y 36 del Convenio de 1978.

Artículo 2

Las adaptaciones introducidas por el presente Convenio en el Convenio de 1968 y en el Protocolo de 1971, tal como fueron adaptados por el Convenio de 1978, figuran en los Títulos II a IV.

TÍTULO II

Adaptaciones del Convenio de 1968

Artículo 3

En el párrafo segundo del artículo 3 del Convenio de 1968, modificado por el artículo 4 del Convenio de 1978, se insertará el guión siguiente entre el tercer y cuarto guión:

„—

en Grecia: el artículo 40 de la Ley de enjuiciamiento civil (Κώδικας Πολιτικής Δικονομίας),”.

Artículo 4

En el párrafo primero del artículo 32 del Convenio de 1968, modificado por el artículo 16 del Convenio de 1978, se insertará el guión siguiente entre el tercer y cuarto guión:

„—

en Grecia, al μονομελές πρωτοδικείο,”.

Artículo 5

1.   En el párrafo primero del artículo 37 del Convenio de 1968, modificado por el artículo 17 del Convenio de 1978, se insertará el guión siguiente entre el tercer y cuarto guión:

„—

en Grecia, ante el εφετείο,”.

2.   En el párrafo segundo artículo 37 del Convenio de 1968, modificado por el artículo 17 del Convenio de 1978, el primer guión se sustituirá por el texto siguiente:

„—

en Bélgica, Grecia, Francia, Italia, Luxemburgo y los Países Bajos, de un recurso de casación,”.

Artículo 6

En el párrafo primero del artículo 40 del Convenio de 1968, modificado por el artículo 19 del Convenio de 1978, se insertará el guión siguiente entre el tercer y cuarto guión:

„—

en Grecia, ante el εψετείο,”.

Artículo 7

En el artículo 41 del Convenio de 1968, modificado por el artículo 20 del Convenio de 1970, el primer guión se sustituirá por el texto siguiente:

„—

en Bélgica, Grecia, Francia, Italia, Luxemburgo y los Países Bajos, de un recurso de casación,”.

Artículo 8

El artículo 55 del Convenio de 1968, modificado por el artículo 24 del Convenio de 1978, se completará con la siguiente adición, que se insertará en el lugar que le corresponda en la lista de convenios según orden cronológico:

„—

el Convenio entre el Reino de Grecia y la República Federal de Alemania relativo al reconocimiento y la ejecución recíprocos de resoluciones judiciales, transacciones judiciales y documentos públicos con fuerza ejecutiva en materia civil y mercantil, firmado en Atenas el 4 de noviembre de 1961,”.

TÍTULO III

Adaptación del Protocolo anejo al Convenio de 1968

Artículo 9

La primera frase del artículo V ter añadido al Protocolo anjeo al Convenio de 1968, modificado por el artículo 29 del Convenio de 1978, se completará con inclusión de una coma y las palabras „en Grecia” después del término „Dinamarca”.

TÍTULO IV

Adaptaciones del Protocolo de 1971

Artículo 10

El artículo 1 del Protocolo de 1971, modificado por el artículo 30 del Convenio de 1978, se completará con el párrafo siguiente:

„El Tribunal de Justicia de las Comunidades Europeas será igualmente competente para decidir sobre la interpretación del Convenio relativo a la adhesión de la República Helénica al Convenio de 27 de septiembre de 1968 y al presente Protocolo, tal y como fueron adaptados por el Convenio de 1978.”

Artículo 11

En el punto 1 del artículo 2 del Protocolo de 1971, modificado por el artículo 31 del Convenio de 1978, se insertará el guión siguiente entre el tercer y cuarto guión:

„—

en Grecia, τα ανώτατα δικαστήρια,”.

TÍTULO V

Disposiciones transitorias

Artículo 12

1.   El Convenio de 1968 y el Protocolo de 1971, modificados por el Convenio de 1978 y por el presente Convenio, sólo serán aplicables a las acciones judiciales ejercitadas y a los documentos públicos con fuerza ejecutiva formalizados con posterioridad a la entrada en vigor del presente Convenio en el Estado de origen y a las solicitudes de reconocimiento o ejecución de una resolución o de un documento público con fuerza ejecutiva en el Estado requerido.

2.   Sin embargo, las resoluciones dictadas después de la fecha de entrada en vigor del presente Convenio entre el Estado de origen y el Estado requerido como consecuencia de acciones ejercitadas con anterioridad a esta fecha serán reconocidas y ejecutadas en el Estado requerido con arreglo a las disposiciones del Título III del Convenio de 1968, modificado por el Convenio de 1978 y por el presente Convenio, si las reglas de competencia aplicadas se ajustaren a las previstas en el Título II modificado del Convenio de 1968 o en un Convenio en vigor entre el Estado de origen y el Estado requerido al ejercitarse la acción.

TÍTULO VI

Disposiciones finales

Artículo 13

El Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas remitirá al Gobierno de la República Helénica una copia autenticada conforme del Convenio de 1968, del Protocolo de 1971 y del Convenio de 1978, en las lenguas alemana, danesa, francesa, inglesa, irlandesa, italiana y neerlandesa.

Los textos del Convenio de 1968, del Protocolo de 1971 y del Convenio de 1978, redactados en lengua griega, figuran en los anexos del presente Convenio. Los textos redactados en lengua griega son auténticos en las mismas condiciones que los otros textos del Convenio de 1968, del Protocolo de 1971 y del Convenio de 1978.

Artículo 14

El presente Convenio será ratificado por los Estados signatarios. Los instrumentos de ratificación se depositarán ante el Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas.

Artículo 15

El presente Convenio entrará en vigor, en las relaciones entre los Estados que lo hubieren ratificado, el primer día del tercer mes siguiente al depósito del último instrumento de ratificación por parte de la República Helénica y los Estados que hubieren puesto en vigor el Convenio de 1978 de conformidad con lo dispuesto en el artículo 39 de dicho Convenio.

Con respecto a cada Estado miembro que lo ratifique con posterioridad, el presente Convenio entrará en vigor el primer día del tercer mes siguiente al depósito de su instrumento de ratificación.

Artículo 16

El Secretario General del Consejo de las Comunidades Europeas notificará a los Estados signatarios:

a)

el depósito de cada uno de los instrumentos de ratificación;

b)

las fechas de entrada en vigor del presente Convenio para los Estados contratantes.

Artículo 17

El presente Convenio, redactado en un solo ejemplar en las lenguas alemana, danesa, francesa, griega, inglesa, irlandesa, italiana y neerlandesa, cuyos ocho textos son igualmente auténticos, será depositado en los archivos de la Secretaría del Consejo de las Comunidades Europeas. El Secretario General remitirá una copia autenticada conforme a cada uno de los Gobiernos de los Estados signatarios.

En fe de lo cual, los abajo firmantes, debidamente autorizados con tal fin, suscriben el presente Convenio.

Til bekraeftelse heraf har undertegnede behoerigt befuldmaegtigede underskrevet denne konvention.

Zu Urkund dessen haben die hierzu gehoerig befugten Unterzeichneten ihre Unterschriften unter dieses UEbereinkommen gesetzt.

Σε πίστωση των ανωτέρω, οι υπογράφοντες πληρεξούσιοι έθεσαν την υπογραφή τους κάτω από την παρούσα σύμβαση.

In witness whereof the undersigned, being duly authorized thereto, have signed this Convention.

En foi de quoi, les soussignés, dûment autorisés à cet effet, ont signé la présente convention.

Dá fhianú sin, shínigh na daoine seo thíos, arna n-údarú go cuí chuige sin, an Coinbhinsiun seo.

In fede di che i sottoscritti, debitamente autorizzati a tal fine, hanno firmato la presente convenzione.

Ten blijke waarvan de ondergetekenden, daartoe behoorlijk gemachtigd, hun handtekening onder dit Verdrag hebben geplaatst.

Hecho en Luxemburgo, el veinticinco de octubre de mil novecientos ochenta y dos.

Udfærdiget i Luxembourg, den femogtyvende oktober nitten hundrede og toogfirs.

Geschehen zu Luxemburg am füenfundzwanzigsten Oktober neunzehnhundertzweiundachtzig.

Έγινε στο Λουξεμβούργο, στις είκοσι πέντε Οκτωβρίου χίλια εννιακόσια ογδόντα δύο.

Done at Luxembourg on the twenty-fifth day of October in the year one thousand nine hundred and eighty-two.

Fait à Luxembourg, le vingt-cinq octobre mil neuf cent quatre-vingt-deux.

Arna dhéanamh i Lucsamburg an cúigiú lá is fiche de mhí Dheireadh Fómhair sa bhliain, míle naoi gcéad ochtó a dó.

Fatto a Lussemburgo, addì venticinque ottobre millenovecentoottantadue.

Gedaan te Luxemburg, de vijfentwintigste oktober negentienhonderd tweeëntachtig.

Por Su Majestad el Rey de los Belgas,

Jean GOL

Por Su Majestad la Reina de Dinamarca,

Erik NINN-HANSEN

Por el Presidente de la República Federal de Alemania,

Hans Arnold ENGELHARD

Dr. Guenther KNACKSTEDT

Por el Presidente de la República Helénica,

Georges-Alexandre MANGAKIS

Por el Presidente de la República Francesa,

Robert BADINTER

Por el Presidente de Irlanda,

Seán DOHERTY

Por el Presidente de la República Italiana,

Clelio DARIDA

Por Su Alteza Real el Gran Duque de Luxemburgo,

Colette FLESCH

Por Su Majestad la Reina de los Países Bajos,

J. de RUITER

Por Su Majestad la Reina del Reino Unido de Gran Bretaña e Irlanda del Norte,

Peter Lovat FRASER


ANEXA II

CONVENÇAO

relativa à competência judiciária e à execuçao de decisões em matéria civil e comercial

PREÂMBULO

AS ALTAS PARTES CONTRATANTES NO TRATADO QUE INSTITUI A COMUNIDADE ECONÓMICA EUROPEIA,

Desejando dar execuçao ao disposto no artigo 220.o do referido Tratado, por força do qual se obrigaram a assegurar a simplificaçao das formalidades a que se encontram subordinados o reconhecimento e a execuçao recíprocos das decisões judiciais,

Preocupados em reforçar na Comunidade a protecçao jurídica das pessoas estabelecidas no seu território,

Considerando que, para esse fim, é necessário determinar a competência dos seus órgaos jurisdicionais na ordem internacional, facilitar o reconhecimento e instaurar um processo rápido que garanta a execuçao das decisões, bem como dos actos autênticos e das transacções judiciais,

Decidiram concluir a presente convençao e, para esse efeito, designaram como plenipotenciários:

SUA MAJESTADE O REI DOS BELGAS:

Sr. Pierre HARMEL, Ministro dos Negócios Estrangeiros;

O PRESIDENTE DA REPÚBLICA FEDERAL DA ALEMANHA:

Sr. Willy BRANDT, Vice-Chanceler, Ministro dos Negócios Estrangeiros;

O PRESIDENTE DA REPÚBLICA FRANCESA:

Sr. Michel DEBRÉ, Ministro dos Negócios Estrangeiros;

O PRESIDENTE DE LA REPÚBLICA ITALIANA:

Sr. Giuseppe MEDICI, Ministro dos Negócios Estrangeiros;

SUA ALTEZA REAL O GRAO-DUQUE DO LUXEMBURGO:

Sr. Pierre GRÉGOIRE, Ministro dos Negócios Estrangeiros;

SUA MAJESTADE A RAINHA DOS PAÍSES BAIXOS:

Sr. J. M. A. H. LUNS, Ministro dos Negócios Estrangeiros,

OS QUAIS, reunidos no Conselho, depois de terem trocado os seus plenos poderes reconhecidos em boa e devida forma,

ACORDARAM NO SEGUINTE:

TÍTULO I

ÂMBITO DE APLICACAO

Artigo 1 .o

A presente convençao aplica-se em matéria civil e comercial e independentemente da natureza da jurisdiçao.

Sao excluídos da sua aplicaçao:

1.

O estado e a capacidade das pessoas singulares, os regimes matrimoniais, os testamentos e as sucessões.

2.

As falências, as concordatas e outros processos análogos.

3.

A segurança social.

4.

A arbitragem.

TÍTULO II

COMPETÊNCIA

Secçao 1

Disposições gerais

Artigo 2 .o

Sem prejuízo do disposto na presente convençao, as pessoas domiciliadas no território de um Estado contratante devem ser demandadas, independentemente da sua nacionalidade, perante os tribunais desse Estado.

As pessoas que nao possuam a nacionalidade do Estado em que estao domiciliadas ficam sujeitas nesse Estado às regras de competência aplicáveis aos nacionais.

Artigo 3 .o

As pessoas domiciliadas no território de um Estado contratante só podem ser demandadas perante os tribunais de um outro Estado contratante por força das regras enunciadas nas secções 2 a 6 do presente título.

Contra elas nao podem ser invocadas, nomeadamente:

na Bélgica: o artigo 15.o do Código Civil e o disposto nos artigos 52.o, 52.oA e 53.o da lei de 25 de Março de 1876 sobre a competência,

na República Federal da Alemanha: o artigo 23.o do Código de Processo Civil,

em França: os artigos 14.o e 15.o do Código Civil,

na Itália: o artigo 2.o e os n.os 1 e 2 do artigo 4.o do Código de Processo Civil,

no Luxemburgo: os artigos 14.o e 15.o do Código Civil,

nos Países Baixos: o terceiro parágrafo do artigo 126.o e o artigo 127.o do Código de Processo Civil.

Artigo 4 .o

Se o requerido nao tiver domicílio no território de um Estado contratante, a competência será regulada em cada Estado contratante pela lei desse Estado, sem prejuízo da aplicaçao do disposto no artigo 16.o

Qualquer pessoa, independentemente da sua nacionalidade, com domicílio no território de um Estado contratante, pode, tal como os nacionais, invocar contra esse requerido as regras de competência que estejam em vigor nesse Estado e, nomeadamente, as previstas no segundo parágrafo do artigo 3.o

Secçao 2

Competências especiais

Artigo 5 .o

O requerido com domicílio no território de um Estado contratante pode ser demandado num outro Estado contratante:

1.

Em matéria contratual, perante o tribunal do lugar onde a obrigaçao foi ou deva ser cumprida.

2.

Em matéria de obrigaçao alimentar, perante o tribunal do lugar em que o credor de alimentos tem o seu domicílio ou a sua residência habitual.

3.

Em matéria excontratual, perante o tribunal do lugar onde ocorreu o facto danoso.

4.

Se se tratar de acçao de indemnizaçao ou de acçao de restituiçao fundadas numa infracçao, perante o tribunal onde foi intentada a acçao pública, na medida em que, de acordo com a sua lei, esse tribunal possa conhecer da acçao cível.

5.

Se se tratar de um litígio relativo à exploraçao de uma sucursal, de uma agência ou de qualquer outro estabelecimento, perante o tribunal do lugar da sua situaçao.

Artigo 6 .o

O requerido com domicílio no território de um Estado contratante pode também ser demandado:

1.

Se houver vários requeridos, perante o tribunal do domicílio de qualquer um deles.

2.

Se se tratar de chamamento de um garante à acçao ou de qualquer incidente de intervençao de terceiro, perante o tribunal onde foi instaurada a acçao principal, salvo se esta tiver sido proposta apenas com o intuito de subrair o terceiro à jurisdiçao do tribunal que seria competente nesse caso.

3.

Se se tratar de um pedido reconvencional que derive do contrato ou do facto em que se fundamenta a acçao principal, perante o tribunal onde esta última foi instaurada.

Secçao 3

Competência em matéria de seguros

Artigo 7 .o

En matéria de seguros, a competência é determinada pela presente secçao, sem prejuízo do disposto no artigo 4.o e no ponto 5 do artigo 5.o

Artigo 8 .o

O segurador domiciliado no território de um Estado contratante pode ser demandado, quer perante os tribunais desse Estado quer noutro Estado contratante, perante o tribunal do lugar em que o tomador de seguro tiver o seu domicílio ou, no caso de vários seguradores serem requeridos, perante os tribunais do Estado contratante onde um deles tiver o seu domicílio.

Se a lei do país chamado a pronunciar-se previr tal competência, o segurador pode também ser demandado, num Estado contratante que nao seja o do seu domicílio, perante o tribunal em cuja jurisdiçao o intermediário que interveio na celebraçao do contrato de seguro tiver o seu domicílio, desde que esse domicílio seja mencionado na apólice ou na proposta de seguro.

O segurador que, nao tendo domicílio no território de um Estado contratante, possua uma sucursal ou uma agência num Estado contratante, será considerado, quanto aos litígios relativos à exploraçao dessa sucursal ou dessa agência, como tendo domicílio no território desse Estado.

Artigo 9 .o

O segurador pode também ser demandado perante o tribunal do lugar onde o facto danoso ocorreu quando se trate de um seguro de responsabilidade civil ou de um seguro que tenha por objecto bens imóveis. Aplica-se a mesma regra quando se trata de um seguro que incida simultaneamente sobre bens imóveis e móveis cobertos pela mesma apólice e atingidos pelo mesmo sinistro.

Artigo 10 .o

Em matéria de seguros de responsabilidade civil, o segurador pode também ser chamado perante o tribunal onde for proposta a acçao do lesado contra o segurado, desde que a lei desse tribunal assim o permita.

O disposto nos artigos 7.o, 8.o e 9.o aplica-se no caso de acçao intentada pelo lesado directamente contra o segurador, sempre que tal acçao directa seja possível.

Se o direito aplicável a essa acçao directa previr o incidente do chamamento do tomador do seguro ou do segurado, o mesmo tribunal será igualmente competente quanto a eles.

Artigo 11 .o

Sem prejuízo do disposto no terceiro parágrafo do artigo 10.o, o segurador só pode intentar uma acçao perante os tribunais do Estado contratante em cujo território estiver domiciliado o requerido, quer este seja tomador do seguro, segurado ou beneficiário.

O disposto na presente secçao nao prejudica o direito de formular um pedido reconvencional perante o tribunal em que tiver sido instaurada a acçao principal nos termos da presente secçao.

Artigo 12 .o

As partes só podem convencionar derrogações ao disposto na presente secçao, desde que tais convenções:

1.

Sejam posteriores ao nascimento do litígio, ou

2.

Permitam ao tomador de seguro, ao segurado, ou ao beneficiário recorrer a tribunais que nao sejam os indicados na presente secçao, ou

3.

Sejam concluídas entre um tomador do seguro e um segurador, ambos com domicílio num mesmo Estado contratante, e tenham por efeito atribuir competência aos tribunais desse Estado, mesmo que o facto danoso ocorra no estrangeiro, salvo se a lei desse Estado nao permitir tais convenções.

Secçao 4

Competência em matéria de vendas e de empréstimo a prestações

Artigo 13 .o

En matéria de venda a prestações de bens móveis corpóreos ou de empréstimo a prestações directamente relacionado com o financiamento da venda de tais bens, a competência será determinada pela presente secçao, sem prejuízo do disposto no artigo 4.o e no ponto 5 do artigo 5.o

Artigo 14 .o

O vendedor e o credor domiciliados no território de um Estado contratante podem ser demandados, quer perante os tribunais desse Estado quer perante os tribunais do Estado contratante em cujo território o comprador ou o mutuário tiveram o seu domicílio.

A acçao do vendedor contra o comprador e a acçao do credor contra o mutuário só podem ser intentadas perante os tribunais do Estado em cujo território o requerido tiver o seu domicílio.

Estas disposições nao prejudicam o direito de formular um pedido reconvencional perante o tribunal em que tiver sido instaurada a acçao principal, nos termos da presente secçao.

Artigo 15 .o

As partes só podem convencionar derrogações ao disposto na presente secçao desde que tais convenções:

1.

Sejam posteriores ao nascimento do litígio, ou

2.

Permitam ao comprador ou ao mutuário recorrer a tribunais que nao sejam os indicados na presente secçao, ou

3.

Sejam concluídas entre o comprador e o vendedor ou entre o mutuário e o credor, ambos com domicílio ou residência habitual num mesmo Estado contratante, e atribuam competência aos tribunais desse Estado, salvo se a lei desse Estado nao permitir tais convenções.

Secçao 5

Competências exclusivas

Artigo 16 .o

Têm competência exclusiva, qualquer que seja o domicílio:

1.

Em matéria de direitos reais sobre imóveis e de arrendamento de imóveis, os tribunais do Estado contratante onde o imóvel se encontre situado.

2.

Em matéria de validade, de nulidade ou de dissoluçao das sociedades ou outras pessoas colectivas que tenham a sua sede no território de um Estado contratante ou das decisões dos seus órgaos, os tribunais desse Estado.

3.

Em matéria de validade de inscrições em registos públicos, os tribunais do Estado contratante em cujo território esses registos estejam conservados.

4.

Em matéria de inscriçao ou de validade de patentes, marcas, desenhos e modelos, e outros direitos análogos sujeitos a depósito ou a registo, os tribunais do Estado contratante em cujo território o depósito ou o registo tiver sido requerido, efectuado ou considerado efectuado nos termos de uma convençao internacional.

5.

Em matéria de execuçao de decisões, os tribunais do Estado contratante do lugar da execuçao.

Secçao 6

Extensao de competência

Artigo 17 .o

Se, mediante pacto escrito ou pacto verbal confirmado por escrito, as partes, das quais pelo menos uma se encontre domiciliada no território de um Estado contratante, tiverem designado um tribunal ou os tribunais de um Estado contratante competentes para decidir quaisquer litígios que tenham surgido ou que possam surgir de uma determinada relaçao jurídica, esse tribunal ou esses tribunais terao competência exclusiva.

Os pactos atributivos de jurisdiçao nao produzirao efeitos se forem contrários ao disposto nos artigos 12.o e 15.o ou se os tribunais cuja competência pretendam afastar tiverem competência exclusiva por força do artigo 16.o

Se um pacto atributivo de jurisdiçao tiver sido concluído a favor apenas de uma das partes, esta mantém o direito de recorrer a qualquer outro tribunal que seja competente por força da presente convençao.

Artigo 18 .o

Para além dos casos em que a competência resulte de outras disposições da presente convençao, é competente o tribunal de um Estado contratante perante o qual o requerido compareça. Esta regra nao é aplicável se a comparência tiver como único objectivo arguir a incompetência ou se existir outro tribunal com compêtencia exclusiva por força do artigo 16.o

Secçao 7

Verificaçao da competência e da admissibilidade

Artigo 19 .o

O juiz de um Estado contratante, perante o qual tiver sido proposta, a título principal, uma acçao relativamente à qual tenha competência exclusiva um tribunal de outro Estado contratante por força do artigo 16.o, declarar-se-á oficiosamente incompetente.

Artigo 20 .o

Quando o requerido domiciliado no território de um Estado contratante for demandado perante um tribunal de outro Estado contratante e nao compareça, o juiz declarar-se-á oficiosamente incompetente se a sua competência nao resultar das disposições da presente convençao.

O juiz deve suspender a instância enquanto nao se verificar que a esse requerido foi dada a oportunidade de receber o acto que iniciou a instância em tempo útil para apresentar a sua defesa, ou enquanto nao se verificar que para o efeito foram efectuadas todas as diligências.

O disposto no parágrafo anterior será substituído pelo disposto no artigo 15.o da convençao de Haia, de 15 de Novembro de 1965, relativa à citaçao e à notificaçao no estrangeiro dos actos judiciais e extrajudiciais em matéria civil ou comercial, se o acto que iniciou a instância tiver sido transmitido em execuçao dessa convençao.

Secçao 8

Litispendência e conexao

Artigo 21 .o

Quando acções com o mesmo pedido e a mesma causa de pedir e entre as mesmas partes forem submetidas à apreciaçao de tribunais de diferentes Estados contratantes, o tribunal a que a acçao foi submetida em segundo lugar deve, mesmo oficiosamente, declarar-se incompetente em favor do tribunal a que a acçao foi submetida em primeiro lugar.

O tribunal que deveria declarar-se incompetente pode suspender a instância no caso de ser impugnada a competência do outro tribunal.

Artigo 22 .o

Quando acções conexas forem submetidas a tribunais de diferentes Estados contratantes e estiverem pendentes em primeira instância, o tribunal a que a acçao foi submetida em segundo lugar pode suspender a instância.

Este tribunal pode igualmente declarar-se incompetente, a pedido de uma das partes, desde que a sua lei permita a apensaçao de acções conexas e o tribunal a que a acçao foi submetida em primeiro lugar seja competente para conhecer das duas acções.

Para efeitos do presente artigo, consideram-se conexas as acções ligadas entre si por um nexo tao estreito que haja interesse em que sejam instruídas e julgadas simultaneamente para evitar soluções que poderiam ser inconciliáveis se as causas fossem julgadas separadamente.

Artigo 23 .o

Sempre que as acções forem da competência exclusiva de vários tribunais, qualquer tribunal a que a acçao tenha sido submetida posteriormente deve declarar-se incompetente em favor daquele a que a acçao tenha sido submetida em primeiro lugar.

Secçao 9

Medidas provisórias e cautelares

Artigo 24 .o

As medidas provisórias ou cautelares previstas na lei de um Estado contratante podem ser requeridas às autoridades judiciais desse Estado, mesmo que, por força da presente convençao, um tribunal de outro Estado contratante seja competente para conhecer da questao de fundo.

TÍTULO III

RECONHECIMENTO E EXECUÇAO

Artigo 25 .o

Para efeitos da presente convençao, considera-se „decisao” qualquer decisao proferida por um tribunal de um Estado contratante independentemente da designaçao que lhe for dada, tal como acórdao, sentença, despacho judicial ou mandado de execuçao, bem como a fixaçao pelo secretário do tribunal do montante das custas do processo.

Secçao 1

Reconhecimento

Artigo 26 .o

As decisões proferidas num Estado contratante sao reconhecidas nos outros Estados contratantes, sem necessidade de recurso a qualquer processo.

Em caso de impugnaçao, qualquer parte interessada que invoque o reconhecimento a título principal pode pedir, nos termos do processo previsto nas secções 2 e 3 do presente título, o reconhecimento da decisao. Se o reconhecimento for invocado a título incidental perante um tribunal de um Estado contratante, este será competente para dele conhecer.

Artigo 27 .o

As decisões nao serao reconhecidas:

1.

Se o reconhecimento for contrário à ordem pública do Estado requerido.

2.

Se o acto que determinou o início da instância ou acto equivalente nao tiver sido comunicado ou notificado ao requerido revel, regularmente e em tempo útil, por forma a permitir-lhe a defesa.

3.

Se a decisao for inconciliável com outra decisao proferida quanto às mesmas partes no Estado requerido.

4.

Se o tribunal do Estado de origem, ao proferir a sua decisao, tiver desrespeitado regras de direito internacional privado do Estado requerido na apreciaçao de questao relativa ao estado ou à capacidade das pessoas singulares, aos regimes matrimoniais, aos testamentos e às sucessões, a nao ser que a sua decisao conduza ao mesmo resultado a que se chegaria se tivessem sido aplicadas as regras de direito internacional privado do Estado requerido.

Artigo 28 .o

As decisões nao serao igualmente reconhecidas se tiver sido desrespeitado o disposto nas secções 3, 4 e 5 do título II ou no caso previsto no artigo 59.o

Na apreciaçao das competências referidas no parágrafo anterior, a autoridade requerida estará vinculada às decisões sobre a matéria de facto com base nas quais o tribunal do Estado de origem tiver fundamentado a sua competência.

Sem prejuízo do disposto nos primeiros e segundo parágrafos, nao pode proceder-se ao controlo da competência dos tribunais do Estado de origem; as regras relativas à competências nao dizem respeito à ordem pública a que se refere o ponto 1 do artigo 27.o

Artigo 29 .o

As decisões estrangeiras nao podem, em caso algum, ser objecto de revisao de mérito.

Artigo 30 .o

A autoridade judicial de um Estado contratante, perante o qual se invocar o reconhecimento de uma decisao proferida em outro Estado contratante, pode suspender a instância se essa decisao for objecto de recurso ordinário.

Secçao 2

Execuçao

Artigo 31 .o

As decisões proferidas num Estado contratante e que nesse Estado tenham força executiva podem ser executadas em outro Estado contratante depois de nele terem sido declaradas executórias, a requerimento de qualquer parte interessada.

Artigo 32 .o

O requerimento deve ser apresentado:

na Bélgica, no „tribunal de première instance” ou „rechtbank van eerste aanleg”,

na República Federal da Alemanha, ao presidente de uma câmara do „Landgericht”,

em França, ao presidente do „tribunal de grande instance”,

em Itália, na „corte d'appello”,

no Luxemburgo, ao presidente do „tribunal d'arrondissement”,

nos Países Baixos, ao presidente de „arrondissementsrechtbank”.

O tribunal territorialmente competente determina-se pelo domicílio da parte contra a qual a execuçao for promovida. Se esta parte nao estiver domiciliada no território do Estado requerido, a competência determina-se pelo lugar da execuçao.

Artigo 33 .o

A forma de apresentaçao do requerimento regula-se pela lei do Estado requerido.

O requerente deve escolher domicílio na área de jurisdiçao do tribunal em que tiver sido apresentado o requerimento.

Todavia, se a lei do Estado requerido nao previr a escolha de domicílio, o requerente designará um mandatário ad litem.

Os documentos referidos nos artigos 46.o e 47.o devem ser juntos ao requerimento.

Artigo 34 .o

O tribunal em que for apresentado o requerimento decidirá em curto prazo, nao podendo a parte contra a qual a execuçao é promovida apresentar observações nesta fase do processo.

O requerimento só pode ser indeferido por qualquer dos motivos previstos nos artigos 27.o e 28.o

As decisões estrangeiras nao podem, em caso algum, ser objecto de revisao de mérito.

Artigo 35 .o

A decisao proferida sobre o requerimento será imediatamente levada ao conhecimento do requerente por iniciativa do secretário do tribunal, na forma determinada pela lei do Estado requerido.

Artigo 36 .o

Se a execuçao for autorizada, a parte contra a qual a execuçao é promovida pode interpor recurso da decisao no prazo de um mês a contar da sua notificaçao.

Se esta parte estiver domiciliada em Estado contratante diferente daquele onde foi proferida a decisao que autoriza a execuçao, o prazo será de dois meses e começará a correr desde o dia em que tiver sido feita a citaçao pessoal ou domiciliária. Este prazo nao é susceptível de prorrogaçao em razao da distância.

Artigo 37 .o

O recurso será interposto de acordo com as regras do processo contraditório:

na Bélgica, para o „tribunal de première instance” ou „rechtbank van eerste aanleg”,

na República Federal da Alemanha, para o „Oberlandesgericht”,

em França, para a „Cour d'appel”,

em Itália, para a „corte d'appello”,

no Luxemburgo, para a „Cour supérieure de justice”, decidindo em matéria civil,

nos Países Baixos, para o „arrondissementsrechtbank”.

A decisao proferida no recurso apenas pode ser objecto de um recurso de cassaçao e, na República Federal da Alemanha, de uma „Rechtsbeschwerde”.

Artigo 38 .o

O tribunal de recurso pode, a pedido da parte que o tiver interposto, suspender a instância, se a decisao estrangeira for, no Estado de origem, objecto de recurso ordinário ou se o prazo para o interpor nao tiver expirado; neste caso, o tribunal pode fixar um prazo para a interposiçao desse recurso.

O tribunal pode ainda sujeitar a execuçao à constituiçao de uma garantia por ele determinada.

Artigo 39 .o

Durante o prazo de recurso previsto no artigo 36.o e na pendência de decisao sobre o mesmo, só podem tomar-se medidas cautelares sobre os bens da parte contra a qual a execuçao foi promovida.

A decisao de permitir a execuçao implica a autorizaçao para tomar tais medidas.

Artigo 40 .o

Se o requerimento for indeferido, o requerente pode interpor recurso:

na Bélgica, para a „Cour d'appel” ou para o „hof van beroep”,

na República Federal da Alemanha, para o „Oberlandesgericht”,

em França, para a „Cour d'appel”,

em Itália, para a „corte d'appello”,

no Luxemburgo, para a „Cour supérieure de justice”, decidindo em matéria civil,

nos Países Baixos, para o „gerechtshof”.

A parte contra a qual é promovida a execuçao deve ser notificada para comparecer no tribunal de recurso. Se faltar, é aplicável o disposto no segundo e terceiro parágrafos do artigo 20.o, ainda que a parte nao esteja domiciliada no território de um dos Estados contratantes.

Artigo 41 .o

A decisao proferida no recurso previsto no artigo 40.o apenas pode ser objecto de um recurso de cassaçao e, na República Federal da Alemanha, de uma „Rechtsbeschwerde”.

Artigo 42 .o

Quando a decisao estrangeira se tiver pronunciado sobre vários pedidos e a execuçao nao possa ser autorizada quanto a todos, a autoridade judicial concederá a execuçao relativamente a um ou vários de entre eles.

O requerente pode pedir execuçao parcial.

Artigo 43 .o

As decisões estrangeiras que condenem em sanções pecuniárias compulsórias só sao executórias no Estado requerido se o respectivo montante tiver sido definitivamente fixado pelos tribunais do Estado de origem.

Artigo 44 .o

O requerente a quem tenha sido concedida assistência judiciária no Estado onde a decisao foi proferida beneficiará dessa assistência, sem nova apreciaçao, no processo previsto nos artigos 32.o a 35.o

Artigo 45 .o

Nao pode ser exigida qualquer cauçao ou depósito, seja qual for a sua designaçao, com fundamento na qualidade de estrangeiro ou na falta de domicílio ou de residência no país, à parte que requerer a execuçao, num Estado contratante, de decisao proferida noutro Estado contratante.

Secçao 3

Disposições comuns

Artigo 46 .o

A parte que invocar o reconhecimento ou requerer a execuçao de uma decisao deve apresentar:

1.

Uma certidao da decisao que satisfaça os necessários requisitos de autenticidade.

2.

Tratando-se de decisao proferida à revelia, o original ou uma cópia autenticada do documento que certifique que o acto determinou o início da instância ou um acto equivalente foi comunicado ou notificado à parte revel.

Artigo 47 .o

A parte que requerer a execuçao deve ainda apresentar:

1.

Qualquer documento comprovativo de que, segundo a lei do Estado de origem, a decisao é executória e foi notificada.

3.

Se for caso disso, documento comprovativo de que o requerente beneficia de assistência judiciária no Estado de origem.

Artigo 48 .o

Na falta de apresentaçao dos documentos referidos no ponto 2 do artigo 46.o e no ponto 2 do artigo 47.o, a autoridade judicial pode fixar um prazo para a sua apresentaçao, aceitar documentos equivalentes ou, se se julgar suficientemente esclarecida, dispensá-los. Deve ser apresentada uma traduçao dos documentos desde que a autoridade judicial a exija; a traduçao deve ser autenticada por pessoa habilitada para o efeito num dos Estados contratantes.

Artigo 49 .o

Nao é exigível a legalizaçao ou outra formalidade análoga dos documentos referidos nos artigos 46.o, 47.o e segundo parágrafo do artigo 48.o, bem como, se for caso disso, da procuraçao ad litem.

TÍTULO IV

ACTOS AUTÊNTICOS E TRANSACÇÕES JUDICIAIS

Artigo 50 .o

Os actos autênticos exarados num Estado contratante e que nesse Estado tenham força executiva sao declarados executórios, mediante requerimento, noutro Estado contratante, segundo o processo previsto nos artigos 31.o e seguintes. O requerimento só pode ser indeferido se a execuçao do acto autêntico for contrária à ordem pública do Estado requerido.

O acto apresentado deve preencher os requisitos necessários para a sua autenticidade no Estado de origem.

É aplicável, se necessário, o disposto na secçao 3 do título III.

Artigo 51 .o

As transacções celebradas perante o juiz no decurso de um processo e que no Estado de origem tenham força executiva sao executórias no Estado requerido nas mesmas condições que os actos autênticos.

TÍTULO V

DISPOSIÇÕES GERAIS

Artigo 52 .o

Para determinar se uma parte tem domicílio no território do Estado contratante a cujos tribunais é submetida a questao, o juiz aplica a sua lei interna.

Quando a parte nao tiver domicílio no Estado a cujos tribunais foi submetida a questao, o juiz, para determinar se a parte tem domicílio noutro Estado contratante, aplica a lei desse Estado.

Todavia, para determinar o domicílio da parte, é aplicável a sua lei nacional se, segundo esta, o seu domicílio depender do domicílio de uma outra pessoa ou da sede de uma autoridade.

Artigo 53 .o

Para efeitos da aplicaçao da presente convençao, a sede das sociedades e das pessoas colectivas é equiparada ao domicílio. Todavia, para determinar a sede, o tribunal a que foi submetida a questao aplica as regras do seu direito internacional privado.

TÍTULO VI

DISPOSIÇÕES TRANSITÓRIAS

Artigo 54 .o

As disposições da presente convençao sao aplicáveis apenas às acções judiciais intentadas e aos actos autênticos exarados posteriormente à sua entrada em vigor.

Todavia, as decisões proferidas após a data de entrada em vigor da presente convençao na sequência de acções intentadas antes dessa data sao reconhecidas e executadas em conformidade com o disposto no título III se as regras de competência aplicadas forem conformes com as previstas, quer no título II quer em convençao em vigor entre o Estado de origem e o Estado requerido aquando da instauraçao da acçao.

TÍTULO VII

RELAÇÕES COM OUTRAS CONVENÇÕES

Artigo 55 .o

Sem prejuízo no disposto no segundo parágrafo do artigo 54.o e no artigo 56.o, a presente convençao substitui, entre os Estados que nela sao parte, as convenções concluídas entre dois ou mais desses Estados, a saber:

a convençao entre a Bélgica e a França relativa à competência judiciária, ao valor e execuçao de decisões judiciais, sentenças arbitrais e actos autênticos, assinada em Paris em 8 de Julho de 1899,

a convençao entre a Bélgica e os Países Baixos relativa à competência judiciária territorial, à falência, bem como ao valor e execuçao de decisões judiciais, sentenças arbitrais e actos autênticos, assinada em Bruxelas em 28 de Março de 1925,

a convençao entre a França e a Itália relativa à execuçao de sentenças em matéria civil e comercial, assinada em Roma em 3 de Junho de 1930,

a convençao entre a Alemanha e a Itália relativa ao reconhecimento e execuçao de decisões judiciais em matéria civil e comercial, assinada em Roma em 9 de Março de 1936,

a convençao entre a República Federal da Alemanha e o Reino da Bélgica relativa ao reconhecimento e execuçao recíprocos, em matéria civil e comercial, de decisões judiciais, sentenças arbitrais e actos autênticos, assinada em Bona em 30 de Junho de 1958,

a convençao entre o Reino dos Países Baixos e a República Italiana relativa ao reconhecimento e execuçao de decisões judiciais em matéria civil e comercial, assinada em Roma em 17 de Abril de 1959,

a convençao entre o Reino da Bélgica e a República Italiana relativa ao reconhecimento e execuçao de decisões judiciais e outros títulos executivos em matéria civil e comercial, assinada em Roma em 6 de Abril de 1962,

a convençao entre o Reino dos Países Baixos e a República Federal da Alemanha relativa ao reconhecimento e execuçao mútuos de decisões judiciais e outros títulos executivos em matéria civil e comercial, assinada na Haia em 30 de Agosto de 1962,

e, na medida em que esteja em vigor:

o tratado entre a Bélgica, os Países Baixos e o Luxemburgo relativo à competência judiciária, à falência, ao valor e execuçao de decisões judiciais, sentenças arbitrais e actos autênticos, assinado em Bruxelas em 24 de Novembro de 1961.

Artigo 56 .o

O tratado e as convenções referidos no artigo 55.o continuarao a produzir efeitos quanto às matérias a que a presente convençao nao seja aplicável.

Esse tratado e essas convenções continuarao a produzir efeitos relativamente às decisões proferidas e aos actos exarados antes da entrada em vigor da presente convençao.

Artigo 57 .o

A presente convençao nao prejudica as convenções de que os Estados contratantes sejam ou venham a ser parte e que, em matérias especiais, regulem a competência judiciária, o reconhecimento ou a execuçao de decisões.

Artigo 58 .o

O disposto na presente convençao nao prejudica os direitos reconhecidos aos nacionais suíços pela convençao concluída em 15 de Junho de 1869 entre a França e a Confederaçao Suíça relativa à competência judiciária e à execuçao de sentenças em matéria civil.

Artigo 59 .o

A presente convençao nao impede que um Estado contratante se vincule perante um Estado terceiro, nos termos de uma convençao relativa ao reconhecimento e execuçao de decisões, a nao reconhecer uma decisao proferida, nomeadamente noutro Estado contratante, contra requerido que tinha domicílio ou residência habitual no território do Estado terceiro, quando, num dos casos previstos no artigo 4.o, a decisao só pudesse fundamentar-se numa das competências referidas no segundo parágrafo do artigo 3o.

TÍTULO VIII

DISPOSIÇÕES FINAIS

Artigo 60 .o

A presente convençao é aplicável no território europeu dos Estados contratantes, nos departamentos franceses ultramarinos e nos territórios franceses ultramarinos.

O Reino dos Países Baixos pode declarar aquando da assinatura ou da ratificaçao da presente convençao ou em qualquer momento posterior, mediante notificaçao ao secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias, que a presente convençao será aplicável ao Suriname e às Antilhas Neerlandesas. Na falta de tal declaraçao, os processos pendentes no território europeu do Reino, na sequência de um recurso de cassaçao de decisões dos tribunais das Antilhas Neerlandesas, serao considerados como processos pendentes nesses tribunais.

Artigo 61 .o

A presente convençao será ratificada pelos Estados signatários. Os instrumentos de ratificaçao serao depositados junto do secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias.

Artigo 62 .o

A presente convençao entrará em vigor no primeiro dia do terceiro mês seguinte ao do depósito do instrumento de ratificaçao do Estado signatário que tiver procedido a essa formalidade em último lugar.

Artigo 63 .o

Os Estados contratantes reconhecem que qualquer Estado que se torne membro da Comunidade Económica Europeia assumirá a obrigaçao de aceitar a presente convençao como base das negociações necessárias para assegurar a execuçao do último parágrafo do artigo 220.o do Tratado que institui a Comunidade Económica Europeia, nas relações entre os Estados contratantes e esse Estado.

As adaptações necessárias podem ser objecto de uma convençao especial entre os Estados contratantes, por um lado, e esse Estado, pour outro.

Artigo 64 .o

O secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias notificará os Estados signatários:

a)

Do depósito de qualquer instrumento de ratificaçao;

b)

Da data de entrada em vigor da presente convençao;

c)

Das declarações recebidas nos termos do segundo parágrafo do artigo 60.o;

d)

Das declarações recebidas nos termos do artigo IV do protocolo;

e)

Das comunicações feitas nos termos do artigo VI do protocolo.

Artigo 65 .o

O protocolo que, por acordo mútuo dos Estados contratantes, consta em anexo à presente convençao, é dela parte integrante.

Artigo 66 .o

A presente convençao tem vigência ilimitada.

Artigo 67 .o

Cada um dos Estados contratantes pode pedir a revisao da presente convençao. Nesse caso, o Presidente do Conselho das Comunidades Europeias convocará uma conferência de revisao.

Artigo 68 .o

A presente convençao, redigida num único exemplar nas línguas alema, francesa, italiana e neerlandesa, fazendo fé qualquer dos quatro textos, será depositada nos arquivos do Secretariado do Conselho das Comunidades Europeias. O secretário-geral remeterá uma cópia autenticada da presente convençao a cada um dos governos dos Estados signatários.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmaechtigten ihre Unterschrift unter dieses UEbereinkommen gesetzt.

En foi de quoi les plénipotentiaires soussignés ont apposé leur signature au bas de la présente convention.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposte le loro firme in calce alla presente convenzione.

Ten blijke waarvan de onderscheiden gevolmachtigden hun handtekening onder dit Verdrag hebben gesteld.

Em fé do que os plenipotenciários abaixo-assinados apuseram as suas assinaturas no final da presente convençao.

Geschehen zu Bruessel am siebenundzwanzigsten September neunzehnhundertachtundsechzig.

Fait à Bruxelles, le vingt-sept septembre milneuf cent soixante-huit.

Fatto a Bruxelles, addì ventisette settembre millenovecentosessantotto.

Gedaan te Brussel, op zevenentwintig september negentienhonderd achtenzestig.

Feito em Bruxelas, aos vinte e sete de Setembro de mil novecentos e sessenta e oito.

Pierre HARMEL

Giuseppe MEDICI

Willy BRANDT

Pierre GRÉGOIRE

Michel DEBRÉ

J. M. A. H. LUNS

PROTOCOLO

As altas partes contratantes acordaram nas disposições seguintes que ficam anexas à convençao:

Artigo I .o

Qualquer pessoa domiciliada no Luxemburgo, demandada perante o tribunal de um outro Estado contratante nos termos do ponto 1 do artigo 5.o, pode arguir a incompetência desse tribunal. O tribunal em causa declarar-se-á oficiosamente incompetente se o requerido nao comparecer.

Qualquer pacto atributivo de jurisdiçao na acepçao do artigo 17.o, só produzirá efeitos em relaçao a uma pessoa domiciliada no Luxemburgo se esta expressa e especificamente o aceitar.

Artigo II .o

Sem prejuízo de disposições nacionais mais favoráveis, as pessoas domiciliadas num Estado contratante e contra quem corre processo por infracçao involuntária nos tribunais com competência penal de outro Estado contratante de que nao sejam nacionais podem entregar a sua defesa a pessoas para tanto habilitadas, mesmo que nao compareçam pessoalmente.

Todavia, o tribunal a que foi submetida a questao pode ordenar a comparência pessoal; se tal nao ocorrer, a decisao proferida na acçao cível sem que a pessoa em causa tenha tido a possibilidade de assegurar a sua defesa pode nao ser reconhecida nem executada nos outros Estados contratantes.

Artigo III .o

Nenhum imposto, direito ou taxa, proporcional ao valor do litígio, será cobrado no Estado requerido no processo de concessao da fórmula executória.

Artigo IV .o

Os actos judiciais e extrajudiciais praticados no território de um Estado contratante e que devam ser objecto de notificaçao ou citaçao a pessoas que se encontrem no território de outro Estado contratante serao transmitidos na forma prevista em convenções ou acordos celebrados entre os Estados contratantes.

Desde que o Estado destinatário a tal nao se oponha mediante declaraçao dirigida ao secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias, esses actos podem também ser transmitidos directamente pelos oficiais de justiça do Estado em que forem praticados aos oficiais de justiça do Estado em cujo território se encontre o destinatário do acto. Neste caso, o oficial de justiça do Estado de origem transmitirá uma cópia do acto ao oficial de justiça do Estado requerido, que tem competência para a enviar ao destinatário. Essa remessa será feita na forma prevista pela lei do Estado requerido. E será comprovada por certidao enviada directamente ao oficial de justiça do Estado de origem.

Artigo V .o

A competência judiciária prevista no ponto 2 do artigo 6.o e no artigo 10.o, no que respeita ao chamamento de um garante à acçao ou a qualquer incidente de intervençao de terceiro, nao pode ser invocada na República Federal da Alemanha. Nesse Estado, as pessoas domiciliadas no território de outro Estado contratante podem ser chamadas a tribunal nos termos dos artigos 68.o e 72.o, 73.o e 74.o do Código de Processo Civil relativos à litis denunciatio.

As decisões proferidas nos outros Estados contratantes por força do ponto 2 do artigo 6.o e do artigo 10.o serao reconhecidas e executadas na República Federal da Alemanha, em conformidade com o título III. Os efeitos produzidos relativamente a terceiros, nos termos dos artigos 68.o e 72.o, 73.o e 74.o do Código de Processo Civil, por decisões proferidas nesse Estado serao igualmente reconhecidos nos outros Estados contratantes.

Artigo VI .o

Os Estados contratantes comunicarao ao secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias os textos das suas disposições legislativas que venham a alterar, quer os artigos das respectivas leis que sao mencionados na convençao quer os tribunais que sao designados na secçao 2 do título III da convençao.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschrift unter dieses Protokoll gesetzt.

En foi de quoi les plénipotentiaires soussignés ont apposé leur signature au bas du présent protocole.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce al presente protocollo.

Ten blijke waarvan de onderscheiden gevolmachtigden hun handtekening onder dit Protocol hebben gesteld.

Em fé do que os plenipotenciários abaixo-assinados apuseram as suas assinaturas no final do presente protocolo.

Geschehen zu Brüssel am siebenundzwanzigsten September neunzehnhundertachtundsechzig.

Fait à Bruxelles, le vingt-sept septembre mil neuf cent soixante-huit.

Fatto a Bruxelles, addì ventisette settembre millenovecentosessantotto.

Gedaan te Brussel, op zevenentwintig september negentienhonderd achtenzestig.

Feito em Bruxelas, aos vinte e sete de Setembro de mil novecentos e sessenta e oito.

Pierre HARMEL

Giuseppe MEDICI

Willy BRANDT

Pierre GRÉGOIRE

Michel DEBRÉ

J. M. A. H. LUNS

DECLARAÇAO COMUM

Os governos do Reino da Bélgica, da República Federal da Alemanha, da República Francesa, da República Italiana, do Grao-Ducado do Luxemburgo e do Reino dos Países Baixos;

Aquando da assinatura da convençao relativa à competência judiciária e à execuçao de decisões em matéria civil e comercial;

Desejosos de assegurar uma aplicaçao tao eficaz quanto possível das suas disposições;

Preocupados em evitar que divergências de interpretaçao da convençao prejudiquem o seu carácter unitário;

Conscientes de que na aplicaçao da convençao podem surgir conflitos positivos ou negativos de competência;

Declaram-se dispostos:

1.

A estudar essas questões e, nomeadamente, a examinar a possibilidade de atribuir competência em determinadas matérias ao Tribunal de Justiça das Comunidades Europeias e a negociar, se for caso disso, um acordo para o efeito.

2.

A estabelecer contactos periódicos entre os seus representantes.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschrift unter diese Gemeinsame Erklärung gesetzt.

En foi de quoi les plénipotentiaires soussignés ont apposé leur signature au bas de la présente déclaration commune.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce alla presente dichiarazione comune.

Ten blijke waarvan de onderscheiden gevolmachtigden hun handtekening onder deze Gemeenschappelijke Verklaring hebben gesteld.

Em fé do que os plenipotenciários abaixo-assinados apuseram as suas assinaturas no final da presente declaraçao comum.

Geschehen zu Brüssel am siebenundzwanzigsten September neunzehnhundertachtundsechzig.

Fait à Bruxelles, le vingt-sept septembre mil neuf cent soixante-huit.

Fatto a Bruxelles, addì ventisette settembre millenovecentosessantotto.

Gedaan te Brussel, op zevenentwintig september negentienhonderd achtenzestig.

Feito em Bruxelas, aos vinte e sete de Setembro de mil novecentos e sessenta e oito.

Pierre HARMEL

Giuseppe MEDICI

Willy BRANDT

Pierre GRÉGOIRE

Michel DEBRÉ

J. M. A. H. LUNS


ANEXA III

PROTOCOLO

relativo a interpretaçao pelo Tribunal de Justiça da convençao de 27 de Setembro de 1968 relativa à competência judiciária e à execuçao de decisões em matéria civil e comercial

AS ALTAS PARTES CONTRATANTES NO TRATADO QUE INSTITUI A COMUNIDADE ECONÓMICA EUROPEIA,

REPORTANDO-SE à declaraçao anexa à convençao, relativa à competência judiciária e à execuçao de decisões em matéria civil e comercial, assinada em Bruxelas em 27 de Setembro de 1968,

DECIDIRAM concluir um protocolo que atribua competência ao Tribunal de Justiça das Comunidades Europeias para a interpretaçao da referida convençao e, para esse efeito, designaram como plenipotenciários:

SUA MAJESTADE O REI DOS BELGAS:

Sr. Alfons VRANCKX,

Ministro da Justiça;

O PRESIDENTE DA REPÚBLICA FEDERAL DA ALEMANHA:

Sr. Gerhard JAHN,

Ministro Federal da Justiça;

O PRESIDENTE DA REPÚBLICA FRANCESA:

Sr. René PLEVEN

Ministro da Justiça;

O PRESIDENTE DA REPÚBLICA ITALIANA:

Sr. Erminio PENNACCHINI,

Subsecretário de Estado do Ministério da Justiça e das Amnistias;

SUA ALTEZA REAL O GRAO-DUQUE DO LUXEMBURGO:

Sr. Eugéne SCHAUS,

Ministro da Justiça,

Vice-Presidente do Governo;

SUA MAJESTADE A RAINHA DOS PAÍSES BAIXOS:

Sr. C. H. F. POLAK,

Ministro da Justiça;

OS QUAIS, reunidos no Conselho, depois de terem trocado os seus plenos poderes reconhecidos em boa e devida forma,

ACORDARAM NO SEGUINTE:

Artigo 1 .o

O Tribunal de Justiça das Comunidades Europeias é competente para decidir sobre a interpretaçao da convençao relativa à competência judiciária e à execuçao de decisões em matéria civil e comercial e do protocolo anexo a essa convençao, assinados em Bruxelas em 27 de Setembro de 1968, bem como do presente protocolo.

Artigo 2 .o

Os seguintes tribunais têm o poder de pedir ao Tribunal de Justiça que se pronuncie, a título prejudicial, sobre uma questao de interpretaçao:

1.

Na Bélgica: a „Cour de cassation” (her Hof van Cassatie) e o „Conseil d'État” (de Raad van State),

na República Federal da Alemanha: o „obersten Gerichtshoefe des Bundes”,

em França: a „Cour de cassation” e o „Conseil d'État”,

em Itália: a „Corte suprema de cassazione”,

no Luxemburgo: a „Cour supérieure de justice”, decidindo como „Cour de cassation”,

nos Países Baixos: o „Hoge Raad”.

2.

Os tribunais dos Estados contratantes, quando decidam um recurso.

3.

Nos casos previstos no artigo 37.o da convençao, os tribunais mencionados no referido artigo.

Artigo 3 .o

1.   Sempre que uma questao relativa à interpretaçao da convençao e dos outros textos mencionados no artigo 1.o seja suscitada em causa pendente perante um dos tribunais referidos no ponto 1 do artigo 2.o, esse tribunal é obrigado, se considerar que uma decisao sobre essa questao é necessária ao julgamento da causa, a submeter a questao ao Tribunal de Justiça.

2.   Sempre que uma questao dessa natureza for suscitada perante um dos tribunais referidos nos pontos 2 e 3 do artigo 2.o, esse tribunal pode, nas condições definidas no n.o 1, pedir ao Tribunal de Justiça que sobre ela se pronuncie.

Artigo 4 .o

1.   A autoridade competente de um Estado contratante pode pedir ao Tribunal de Justiça que se pronuncie sobre uma questao de interpretaçao da convençao e dos outros textos referidos no artigo 1.o, se as decisões proferidas pelos tribunais desse Estado estiverem em contradiçao com a interpretaçao dada, quer pelo Tribunal de Justiça quer por uma decisao de um tribunal de um outro Estado contratante referido nos pontos 1 e 2 do artigo 2.o O disposto no presente número só se aplica às decisões com força de caso julgado.

2.   A interpretaçao dada pelo Tribunal de Justiça na sequência de tal pedido nao produz efeitos quanto às decisões relativamente às quais lhe tenha sido pedida interpretaçao.

3.   Sao competentes para apresentar ao Tribunal de Justiça um pedido de interpretaçao, nos termos do n.o 1, os procuradores-gerais junto dos Tribunais Supremos dos Estados contratantes ou qualquer outra autoridade designada por um Estado contratante.

4.   O escrivao do Tribunal de Justiça notificará do pedido os Estados contratantes, a Comissao e o Conselho das Comunidades Europeias que, no prazo de dois meses a contar dessa notificaçao, terao o direito de apresentar ao Tribunal memorandos ou observações por escrito.

5.   O processo previsto no presente artigo nao dá lugar nem à cobrança nem ao reembolso de preparos e custas.

Artigo 5 .o

1.   Sem prejuízo de disposiçao contrária do presente protocolo, as disposições do Tratado que institui a Comunidade Económica Europeia e as do protocolo relativo ao Estatuto do Tribunal de Justiça que lhe é anexo, aplicáveis quando o Tribunal é chamado a pronunciar-se a título prejudicial, aplicam-se igualmente ao processo de interpretaçao da convençao e dos outros textos referidos no artigo 1.o

2.   O regulamento processual do Tribunal de Justiça será, se necessário, adaptado e completado nos termos do artigo 188.o do Tratado que institui a Comunidade Económica Europeia.

Artigo 6 .o

O presente protocolo aplica-se ao território europeu dos Estados contratantes, bem como aos departamentos e territórios franceses ultramarinos.

O Reino dos Países Baixos pode declarar, no momento da assinatura ou da ratificaçao do presente protocolo ou em qualquer momento posterior, mediante notificaçao ao secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias, que o presente protocolo será aplicável às Antilhas Neerlandesas.

Artigo 7 .o

O presente protocolo será ratificado pelos Estados signatários. Os instrumentos de ratificaçao serao depositados junto do secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias.

Artigo 8 .o

O presente protocolo entrará em vigor no primeiro dia do terceiro mês seguinte ao do depósito do instrumento de ratificaçao pelo Estado signatário que tiver procedido a essa formalidade em último lugar. Todavia, a data mais próxima possível da entrada em vigor do presente protocolo será a da entrada em vigor da convençao de 27 de Setembro de 1968, relativa à competência judiciária e à execuçao de decisões em matéria civil e comercial.

Artigo 9 .o

Os Estados contratantes reconhecem que qualquer Estado que se torne membro da Comunidade Económica Europeia e ao qual seja aplicável o artigo 63.o da convençao relativa à competência judiciária e à execuçao de decisões em matéria civil e comercial deve aceitar as disposições do presente protocolo, sob reserva das necessárias adaptações.

Artigo 10 .o

O secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias notificará os Estados signatários:

a)

Do depósito de qualquer instrumento de ratificaçao;

b)

Da data de entrada em vigor do presente protocolo;

c)

Das declarações recebidas nos termos do n.o 3 do artigo 4.o;

d)

Das declarações recebidas nos termos do segundo parágrafo do artigo 6.o

Artigo 11 .o

Os Estados contratantes comunicarao ao secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias os textos das suas disposições legislativas que impliquem uma alteraçao da lista dos tribunais, designados no ponto 1 do artigo 2.o

Artigo 12 .o

O presente protocolo tem vigência ilimitada.

Artigo 13 .o

Cada Estado contratante pode pedir a revisao do presente protocolo. Nesse caso, será convocada pelo presidente do Conselho das Comunidades Europeias uma conferência de revisao.

Artigo 14 .o

O presente protocolo, redigido num único exemplar nas línguas alema, francesa, italiana e neerlandesa, fazendo fé qualquer dos quatro textos, será depositado nos arquivos do Secretariado do Conselho das Comunidades Europeias. O secretário-geral remeterá uma cópia autenticada a cada um dos Governos dos Estados signatários.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschrift unter dieses Protokoll gesetzt.

En foi de quoi les plénipotentiaires soussignés ont apposé leur signature au bas du présent protocole.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce al presente protocollo.

Ten blijke waarvan de onderscheiden gevolmachtigden hun handtekening onder dit Protocol hebben gesteld.

Em fé do que os plenipotenciários abaixo-assinados apuseram as suas assinaturas no final do presente protocolo.

Geschehen zu Luxemburg am dritten Juni neunzehnhunderteinundsiebzig.

Fait à Luxembourg, le trois juin mil neuf cent soixante et onze.

Fatto a Lussemburgo, addì tre giugno millenovecentosettantuno.

Gedaan te Luxemburg, de derde juni negentienhonderd eenenzeventig.

Feito no Luxemburgo, aos três de Junho de mil novecentos e setenta e um.

Alfons VRANCKX

Ermínio PENNACCHINI

Gerhard JAHN

Eugéne SCHAUS

René PLEVEN

C. H. F. POLAK

DECLARAÇAO COMUM

Os Governos do Reino da Bélgica, da República Federal da Alemanha, da República Francesa, da República Italiana, do Grao-Ducado do Luxemburgo e do Reino dos Países Baixos,

Aquando da assinatura do protocolo relativo à interpretaçao pelo Tribunal de Justiça da convençao de 27 de Setembro de 1968, relativa à competência judiciária e à execuçao de decisões em matéria civil e comercial,

Desejando assegurar uma aplicaçao tao eficaz e uniforme quanto possível das suas disposições,

Declaram-se prontos a organizar, em ligaçao com o Tribunal de Justiça, uma troca de informações relativa às decisões proferidas pelos tribunais mencionados no ponto 1 do artigo 2g. do referido protocolo, em aplicaçao da convençao e do protocolo de 27 de Setembro de 1968.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschrift unter diese Gemeinsame Erklärung gesetzt.

En foi de quoi les plénipotentiaires soussignés ont apposé leur signature au bas de la présente déclaration commune.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce alla presente dichiarazione comune.

Ten blijke waarvan de onderscheiden gevolmachtigden hun handtekening onder deze Gemeenschappelijke Verklaring hebben gesteld.

Em fé do que os plenipotenciários abaixo-assinados apuseram as suas assinaturas no final da presente declaraçao comum.

Geschehen zu Luxemburg am dritten Juni neunzehnhunderteinundsiebzig.

Fait à Luxembourg, le trois juin mil neuf cent soixante et onze.

Fatto a Lussemburgo, addì tre giugno millenovecentosettantuno.

Gedaan te Luxemburg, de derde juni negentienhonderd eenenzeventig.

Feito no Luxemburgo, aos três de Junho de mil novecentos e setenta e um.

Alfons VRANCKX

Ermínio PENNACCHINI

Gerhard JAHN

Eugène SCHAUS

René PLEVEN

C. H. F. POLAK


ANEXA IV

CONVENÇAO

relativa à adesao do Reino da Dinamarca, da Irlanda e do Reino Unido da Gra-Bretanha e da Irlanda do Norte à convençao relativa à competência judiciária e à execuçao de decisões em matéria civil e comercial, bem como ao protocolo relativo à sua interpretaçao pelo Tribunal de Justiça

PREÂMBULO

AS ALTAS PARTES CONTRATANTES NO TRATADO QUE INSTITUI A COMUNIDADE ECONÓMICA EUROPEIA,

CONSIDERANDO que o Reino da Dinamarca, a Irlanda e o Reino Unido da Gra-Bretanha e da Irlanda do Norte, ao tornarem-se membros da Comunidade, se comprometeram a aderir à convençao relativa à competência judiciária e à execuçao de decisões em matéria civil e comercial e ao protocolo relativo à interpretaçao dessa convençao pelo Tribunal de Justiça e a encetar negociações para o efeito com os Estados-membros originários da Comunidade para lhes introduzir as adaptações necessárias,

DECIDIRAM celebrar a presente convençao e, para o efeito, designaram como plenipotenciários:

SUA MAJESTADE O REI DOS BELGAS:

Renaat VAN ELSLANDE,

Ministro da Justiça;

SUA MAJESTADE A RAINHA DA DINAMARCA:

Nathalie LIND,

Ministro da Justiça;

O PRESIDENTE DA REPÚBLICA FEDERAL DA ALEMANHA:

Dr. Hans-Jochen VOGEL,

Ministro Federal da Justiça;

O PRESIDENTE DA REPÚBLICA FRANCESA:

Alain PEYREFITTE,

Ministro da Justiça;

O PRESIDENTE DA IRLANDA:

Gerard COLLINS,

Ministro da Justiça;

O PRESIDENTE DA REPÚBLICA ITALIANA:

Paolo BONIFACIO,

Ministro da Justiça;

SUA ALTEZA REAL O GRAO-DUQUE DO LUXEMBURGO:

Robert KRIEPS,

Ministro da Educaçao Nacional,

Ministro da Justiça;

SUA MAJESTADE A RAINHA DOS PAÍSES BAIXOS:

Prof. J. DE RUITER,

Ministro da Justiça;

SUA MAJESTADE A RAINHA DO REINO UNIDO DA GRA-BRETANHA E IRLANDA DO NORTE:

The Right Honourable the Lord ELWYN-JONES, C. H.,

Lord High Chancellor of Great Britian;

OS QUAIS, reunidos no Conselho, depois de terem trocado os seus plenos poderes, reconhecidos em boa e devida forma,

ACORDARAM NO SEGUINTE:

TÍTULO I

Disposições gerais

Artigo 1 .o

O Reino da Dinamarca, a Irlanda e o Reino Unido da Gra-Bretanha e da Irlanda do Norte aderem à convençao relativa à competência judiciária e à execuçao de decisões em matéria civil e comercial, assinada em Bruxelas em 27 de Setembro de 1968, a seguir denominada „convençao de 1968”, e ao protocolo relativo à sua interpretaçao pelo Tribunal de Justiça, assinado no Luxemburgo em 3 de Junho de 1971, a seguir denominado „protocolo de 1971”.

Artigo 2 .o

As adaptações introduzidas pela presente convençao à convençao de 1968 e ao protocolo de 1971 constam dos títulos II a IV.

TÍTULO II

Adaptações da convençao de 1968

Artigo 3 .o

Ao primeiro parágrafo do artigo 1.o da convençao de 1968 é aditado o seguinte período:

„Nao abrange, nomeadamente, as matérias fiscais, aduaneiras e administrativas.”

Artigo 4 .o

O segundo parágrafo do artigo 3.o da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao:

„Contra elas nao podem ser invocadas, nomeadamente:

na Bélgica: o artigo 15.o do Código Civil (Code civil - Burgerlijk Wetboek) e o artigo 638.o do Código Judiciário (Code judiciaire - Gerechtelijk Wetboek),

na Dinamarca: os nos. 2 e 3 do artigo 246.o da Lei de Processo Civil (Lov om rettens pleje),

na República Federal da Alemanha: o artigo 23.o do Código de Processo Civil (Zivilprozessordnung),

em França: os artigos 14.o e 15.o do Código Civil (Code civil),

na Irlanda: as disposições relativas à competência fundada em acto que determine o início da instância, comunicado ou notificado ao requerido que se encontre temporariamente na Irlanda,

em Itália: o artigo 2.o e os nos. 1 e 2 do artigo 4.o do Código de Processo Civil (Codice di procedura civile),

no Luxemburgo: os artigos 14.o e 15.o do Código Civil (Code civil),

nos Países Baixos: o n.o 3 do artigo 126.o e o artigo 127.o do Código de Processo Civil (Wetboek van Burgerlijke Rechtsvordering),

no Reino Unido: as disposições relativas à competência fundada:

a)

Em acto que determine o início da instância, comunicado ou notificado ao requerido que se encontre temporariamente no Reino Unido;

b)

Na existência no Reino Unido de bens pertencentes ao requerido;

c)

No arresto, pelo requerente, de bens situados no Reino Unido.”

Artigo 5 .o

1.   O ponto 1 do artigo 5.o da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao na versao em língua francesa:

„1.

en matière contractuelle, devant le tribunal du lieu où l'obligation qui sert de base à la demande a été ou doit être exécutée;”.

2.   O ponto 1 do artigo 5.o da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao na versao em língua neerlandesa:

„1.

ten aanzien van verbintenissen uit overeenkomst: voor het gerecht van de plaats, waar de verbintenis, die aan de eis ten grondsag ligt, is uitgevoerd of moet worden uitgevoerd;”.

3.   O ponto 2 do artigo 5.o da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao:

„2.

Em matéria de obrigaçao alimentar, perante o tribunal do lugar em que o credor de alimentos tem o seu domicílio ou a sua residência habitual ou, tratando-se de pedido acessório de acçao sobre o estado das pessoas, perante o tribunal competente segundo a lei do foro, salvo se esta competência for unicamente fundada na nacionalidade de uma das partes;”

4.   Ao artigo 5.o da convençao de 1968 sao aditadas as seguintes disposições:

„6.   Na qualidade de fundador, de trustee ou de beneficiário de um trust constituído, quer nos termos da lei quer por escrito ou por acordo verbal confirmado por escrito, perante os tribunais do Estado contratante em cujo território o trust tem o seu domicílio;

4.7.   Se se tratar de um litígio relativo a reclamaçao sobre remuneraçao devida por assistência ou salvamento de que tenha beneficiado uma carga ou um frete, perante o tribunal em cuja jurisdiçao esta carga ou o respectivo frete:

a)

Tenha sido arrestado para garantir esse pagamento, ou

b)

Poderia ter sido arrestado, para esse efeito, se nao tivesse sido prestada cauçao ou outra garantia;

esta disposiçao só se aplica quando se alegue que o requerido tem direito sobre a carga ou sobre o frete ou que tinha tal direito no momento daquela assistência ou daquele salvamento.”

Artigo 6 .o

À secçao 2 do título II da convençao de 1968 é aditado o seguinte artigo:

„Artigo 6 .o A

Sempre que, por força da presente convençao, um tribunal de um Estado contratante for competente para conhecer das acções de responsabilidade emergente da utilizaçao ou da exploraçao de um navio, esse tribunal, ou qualquer outro que, segundo a lei interna do mesmo Estado, se lhe substitua, será também competente para conhecer dos pedidos relativos à limitaçao daquela responsabilidade.”

Artigo 7 .o

O artigo 8.o da convençao de 1968 passa a ter a seguite redacçao:

„Artigo 8 .o

O segurador domiciliado no território de um Estado contratante pode ser demandado:

1.

Perante os tribunais do Estado em que tiver domicílio, ou

2.

Noutro Estado contratante, perante o tribunal do lugar em que o tomador do seguro tiver o seu domicílio, ou

3.

Tratando-se de um co-segurador, perante o tribunal de um Estado contratante onde tiver sido instaurada acçao contra o segurador principal.

O segurador que, nao tendo domicílio no território de um Estado contratante, possua sucursal, agência ou qualquer outro estabelecimento num Estado contratante, será considerado, quanto aos litígios relativos à exploraçao daqueles, como tendo domicílio no território desse Estado.”

Artigo 8 .o

O artigo 12.o da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao:

„Artigo 12 .o

As partes só podem convencionar derrogações ao disposto na presente secçao, desde que tais convenções:

1.

Sejam posteriores ao nascimento do litígio, ou

2.

Permitam ao tomador do seguro, ao segurado, ou ao beneficiário recorrer a tribunais que nao sejam os indicados na presente secçao, ou

3.

Sejam concluídas entre um tomador do seguro e um segurador, ambos com domicílio num mesmo Estado contratante, e tenham por efeito atribuir competência aos tribunais desse Estado, mesmo que o facto danoso ocorra no estrangeiro, salvo se a lei desse Estado nao permitir tais convenções, ou

4.

Sejam concluídas por um tomador do seguro que nao tenha domicílio num Estado contratante, salvo se se tratar de um seguro obrigatório ou relativo a imóvel sito num Estado contratante, ou

5.

Digam respeito a um contrato de seguro que cubra um ou mais dos riscos enumerados no artigo 12.oA.”

Artigo 9 .o

À secçao 3 do título II da convençao de 1968 é aditado o seguinte artigo:

„Artigo 12 .o A

Os riscos a que se refere o ponto 5 do artigo 12.o sao os seguintes:

1.

Qualquer dano:

a)

Em navios de mar, nas instalações ao largo da costa e no alto mar ou em aeronaves, causado por eventos relacionados com a sua utilizaçao para fins comerciais;

b)

Nas mercadorias que nao sejam bagagens dos passageiros, durante um transporte realizado por aqueles navios ou aeronaves, quer na totalidade quer em combinaçao com outros meios de transporte.

2.

Qualquer responsabilidade, com excepçao da relativa aos danos corporais dos passageiros ou à perda ou aos danos nas suas bagagens:

a)

Resultante da utilizaçao ou da exploraçao dos navios, instalações ou aeronaves, em conformidade com a alínea a) do ponto 1, desde que a lei do Estado contratante de matrícula da aeronave nao proíba as cláusulas atributivas de jurisdiçao no seguro de tais riscos;

b)

Pela perda ou pelos danos causados em mercadorias durante um transporte, nos termos da alínea b) do ponto 1.

3.

Qualquer perda pecuniária relacionada com a utilizaçao ou a exploraçao dos navios, instalações ou aeronaves, em conformidade com a alínea a) do ponto 1, nomeadamente a perda do frete ou do benefício do afretamento.

4.

Qualquer risco ligado acessoriamente a um dos indicados nos pontos 1 a 3.”

Artigo 10 .o

A secçao 4 do título II da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao:

„Secçao 4

Competência em matéria de contratos celebrados pelos consumidores

Artigo 13 .o

Em matéria de contrato celebrado por uma pessoa para finalidade que possa ser considerada estranha à sua actividade comercial ou profissional, a seguir denominada «o consumidor», a competência será determinada pela presente secçao, sem prejuízo do disposto no artigo 4.o e no ponto 5 do artigo 5.o:

1.

Quando se trate de empréstimo a prestações de bens móveis corpóreos.

2.

Quando se trate de empréstimo a prestações ou de outra operaçao de crédito relacionados com o financiamento da venda de tais bens.

3.

Relativamente a qualquer outro contrato que tenha por objecto a prestaçao de serviços ou o fornecimento de bens móveis corpóreos se:

a)

A celebraçao do contrato tiver sido precedida no Estado do domicílio do consumidor de uma proposta que lhe tenha sido especialmente dirigida ou de anúncio publicitário, e

b)

O consumidor tiver praticado nesse Estado os actos necessários para a celebraçao do contrato.

O co-contratante do consumidor que, nao tendo domicílio no território de um Estado contratante, possua sucursal, agência ou qualquer outro estabelecimento num Estado Contratante será considerado, quanto aos litígios relativos à exploraçao daqueles, como tendo domicílio no território desse Estado.

O disposto na presente secçao nao se aplica ao contrato de transporte.

Artigo 14 .o

O consumidor pode intentar uma acçao contra a outra parte no contrato, quer perante os tribunais do Estado contratante em cujo território estiver domiciliada essa parte quer perante os tribunais do Estado contratante em cujo território estiver domiciliado o consumidor.

A outra parte no contrato só pode intentar uma acçao contra o consumidor perante os tribunais do Estado contratante em cujo território estiver domiciliado o consumidor.

Estas disposições nao prejudicam o direito de formular um pedido reconvencional perante o tribunal em que tiver sido instaurada a acçao principal, nos termos da presente secçao.

Artigo 15 .o

As partes só podem convencionar derrogações ao disposto na presente secçao desde que tais convenções:

1.

Sejam posteriores ao nascimento do litígio, ou

2.

Permitam ao consumidor recorrer a tribunais que nao sejam os indicados na presente secçao, ou

3.

Sejam concluídas entre o consumidor e o seu co-contratante, ambos com domicílio ou residência habitual, no momento da celebraçao do contrato, num mesmo Estado contratante, e atribuam competência aos tribunais desse Estado, salvo se a lei desse Estado nao permitir tais convenções.”

Artigo 11 .o

O artigo 17.o da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao:

„Artigo 17 .o

Se as partes, das quais pelo menos uma se encontre domiciliada no território de um Estado contratante, tiverem convencionado que um tribunal ou os tribunais de um Estado contratante têm competência para decidir quaisquer litígios que tenham surgido ou que possam surgir de uma determinada relaçao jurídica, esse tribunal ou esses tribunais terao competência exclusiva. Este pacto atributivo de jurisdiçao deve ser celebrado por escrito ou verbalmente com confirmaçao escrita, no comércio internacional, mediante forma reconhecida pelos usos nesse domínio, que as partes conheçam ou devam conhecer. Sempre que tal pacto atributivo de jurisdiçao for celebrado por partes, das quais nenhuma tenha domicílio num Estado contratante, os tribunais dos outros Estados contratantes nao podem conhecer do litígio, a menos que o tribunal ou os tribunais escolhidos se tenham declarado incompetentes.

O tribunal ou os tribunais de um Estado contratante, a que o acto constitutivo de um trust atribuir competência, têm competência exclusiva para conhecer da acçao contra um fundador, um trustee ou um beneficiário de um trust, se se tratar de relações entre essas pessoas ou dos seus direitos ou obrigações no âmbito do trust.

Os pactos atributivos de jurisdiçao, bem como as estipulações similares de actos constitutivos de trust, nao produzirao efeitos se forem contrários ao disposto nos artigos 12.o e 15.o, ou se os tribunais cuja competência pretendam afastar tiverem competência exclusiva por força do artigo 16.o

Se um pacto atributivo de jurisdiçao tiver sido concluído a favor apenas de uma das partes, esta mantém o direito de recorrer a qualquer outro tribunal que seja competente, por força da presente convençao.”

Artigo 12 .o

O segundo parágrafo do artigo 20.o da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao:

„O juiz deve suspender a instância, enquanto nao se verificar que a esse requerido foi dada a oportunidade de receber o acto que iniciou a instância, ou acto equivalente, em tempo útil para apresentar a sua defesa, ou enquanto nao se verificar que para o efeito foram efectuadas todas as diligências.”

Artigo 13 .o

1.   O ponto 2 do artigo 27.o da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao:

„2.

Se o acto que determinou o início da instância, ou acto equivalente, nao tiver sido comunicado ou notificado ao requerido revel, regularmente e em tempo útil, por forma a permitir-lhe a defesa;”.

2.   Ao artigo 27.o da convençao de 1968 sao aditadas as seguintes disposições:

„5.

Se a decisao for inconciliável com outra anteriormente proferida num Estado nao contratante entre as mesmas partes, em acçao com o mesmo pedido e a mesma causa de pedir, desde que a decisao proferida anteriormente reúna as condições necessárias para ser reconhecida no Estado requerido.”

Artigo 14 .o

Ao artigo 30.o da convençao de 1968 é aditado o seguinte parágrafo:

„A autoridade judicial de um Estado contratante, perante o qual se invocar o reconhecimento de uma decisao proferida na Irlanda ou no Reino Unido e cuja execuçao for suspensa no Estado de origem por força da interposiçao de um recurso, pode suspender a instância.”

Artigo 15 .o

Ao artigo 31.o da convençao de 1968 é aditado o seguinte parágrafo:

„Todavia, no Reino Unido, tais decisões sao executadas na Inglaterra e no País de Gales, na Escócia ou na Irlanda do Norte, depois de registadas para execuçao, a requerimento de qualquer parte interessada, numa dessas regiões do Reino Unido, conforme o caso.”

Artigo 16 .o

O primeiro parágrafo do artigo 32.o da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao:

„O requerimento deve ser apresentado:

na Bélgica, no «tribunal de primière instance» ou «rechtbank van eerste aanleg»,

na Dinamarca, no «byret»,

na República Federal da Alemanha, ao presidente de uma câmara do «Landgericht»,

em França, ao presidente do «tribunal de grande instance»,

na Irlanda, no «High Court»,

em Itália, na «corte d'appello»,

no Luxemburgo, ao presidente do «tribunal d'arrondissement»,

nos Países Baixos, ao presidente do «arrondissementsrechtbank»,

no Reino Unido:

1.

Na Inglaterra e no País de Gales, no «High Court of Justice» ou, tratando-se de uma decisao em matéria de obrigaçao alimentar, no «Magistrates' Court» por intermédio do «Secretary of State»;

2.

Na Escócia, no «Court of Session» ou, tratando-se de decisao em matéria de obrigaçao alimentar, no «Sheriff Court» por intermédio do «Secretary of State»;

3.

Na Irlanda do Norte, no «High Court of Justice» ou, tratando-se de decisao em matéria de obrigaçao alimentar, no «Magistrates'Court» por intermédio do «Secretary of State».”

Artigo 17 .o

O artigo 37.o da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao:

„Artigo 37 .o

O recurso será interposto de acordo com as regras do processo contraditório:

na Bélgica, para o «tribunal de première instance» ou «rechtbank van eerste aanleg»,

na Dinamarca, para o «landsret»,

na República Federal da Alemanha, para o «Oberlandesgericht»,

em França, para a «Cour d'appel,»

na Irlanda, para o «High Court»,

em Itália, para a «corte d'appello»,

no Luxemburgo, para a «Cour supérieure de justice», decidindo em matéria civil,

nos Países Baixos, para o «arrondissementsrechtbank»,

no Reino Unido:

1.

Na Inglaterra e no País de Gales, para o «High Court of Justice» ou, tratando-se de decisao em matéria de obrigaçao alimentar, para o «Magistrates' Court»;

2.

Na Escócia, para o «Court of Session» ou, tratando-se de decisao em matéria de obrigaçao alimentar, para o «Sheriff Court»;

3.

Na Irlanda do Norte, para o «High Court of Justice» ou, tratando-se de decisao em matéria de obrigaçao alimentar, para o «Magistrates' Court».

A decisao proferida no recurso apenas pode ser objecto:

na Bélgica, em França, em Itália, no Luxemburgo e nos Países Baixos, de recurso de cassaçao,

na Dinamarca, de recurso para o «hoejesteret», com autorizaçao do Ministro da Justiça,

na República Federal da Alemanha, de uma «Rechtsbeschwerde»,

na Irlanda, de recurso sobre uma questao de direito para o «Supreme Court»,

no Reino Unido, de um único recurso sobre uma questao de direito.”

Artigo 18 .o

Ao artigo 38.o da convençao de 1968 é aditado, após o primeiro parágrafo, um novo parágrafo com a seguinte redacçao:

„Quando a decisao tiver sido proferida na Irlanda ou no Reino Unido, qualquer via de recurso admissível no estado de origem é considerada como recurso ordinário para efeitos da aplicaçao do primeiro parágrafo.”

Artigo 19 .o

O primeiro parágrafo do artigo 40.o da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao:

„Se o requerimento for indeferido, o requerente pode interpor recurso:

na Bélgica, para a «Cour d'appel» ou para o «hof van beroep»,

na Dinamarca, para o «landsret»,

na República Federal da Alemanha, para o «Oberlandesgericht»,

em França, para a «Cour d'appel»,

na Irlanda, para o «High Court»,

em Itália, para a «corte d'appello»,

no Luxemburgo, para a «Cour supérieure de justice», decidindo em matérial civil,

nos Países Baixos, para o «gerechtshof»,

no Reino Unido:

1.

Na Inglaterra e no País de Gales, para o «High Court of Justice» ou, tratando-se de decisao em matéria de obrigaçao alimentar, para o «Magistrates' Court»;

2.

Na Escócia, para o «Court of Session» ou, tratando-se de decisao em matéria de obrigaçao alimentar, para o «Sheriff Court»;

3.

Na Irlanda do Norte, para o «High Court of Justice» ou, tratando-se de decisao em matéria de obrigaçao alimentar, para o «Magistrates' Court».”

Artigo 20 .o

O artigo 41.o da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao:

„Artigo 41 .o

A decisao proferida no recurso previsto no artigo 40.oapenas pode ser objecto:

na Bélgica, em França, em Itália, no Luxemburgo e nos Países Baixos, de recurso de cassaçao,

na Dinamarca, de recurso para o «hoejesteret», com autorizaçao do Ministro da Justiça,

na República Federal da Alemanha, de uma «Rechtsbeschwerde»,

na Irlanda, de recurso sobre uma questao de direito para o «Supreme Court»,

no Reino Unido, de um único recurso sobre uma questao de direito.”

Artigo 21 .o

O artigo 44.o da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao:

„Artigo 44 .o

O requerente que, no Estado de origem, tiver beneficiado no todo ou em parte de assistência judiciária ou de inseçao de preparos e custas, beneficiará, no processo previsto nos artigos 32.o a 35.o, da assistência mais favorável ou da isençao mais ampla prevista no direito do Estado requerido.

O requerente que solicitar a execuçao de uma decisao proferida na Dinamarca por uma autoridade administrativa em matéria de obrigaçao alimentar, pode alegar no Estado requerido o benefício do disposto no primeiro parágrafo, se apresentar documento emanado do Ministério da Justiça dinamarquês, certificando que se encontra nas condições económicas que lhe permitem beneficiar no todo ou em parte de assistência judiciária ou de isençao de preparos e custas.”

Artigo 22 .o

O ponto 2 do artigo 46.o da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao:

„2.

Tratando-se de decisao proferida à revelia, o original ou uma cópia autenticada do documento que certifique que o acto que determinou o início da instância ou um acto equivalente foi comunicado ou notificado à parte revel.”

Artigo 23 .o

Ao artigo 53.o da convençao de 1968 é aditado o seguinte parágrafo:

„Para determinar se um trust tem domicílio no território de um Estado contratante a cujos tribunais tenha sido submetida a questao, o juiz aplicará as normas do seu direito internacional privado.”

Artigo 24 .o

Ao artigo 55.o da convençao de 1968 sao acrescentados os seguintes travessões a inserir nos respectivos lugares da lista das convenções, de acordo com a ordem cronológica:

a convençao entre o Reino Unido e a França relativa à execuçao recíproca de sentenças em matéria civil e comercial, acompanhada de um protocolo, assinada em Paris em 18 de Janeiro de 1934,

a convençao entre o Reino Unido e a Bélgica relativa à execuçao recíproca de sentenças em matéria civil e comercial, acompanhada de um protocolo, assinada em Paris em 2 de Maio de 1934,

a convençao entre o Reino Unido e a República Federal da Alemanha relativa ao reconhecimento e execuçao recíprocos de sentenças em matéria civil e comercial, assinada em Bona em 14 de Julho de 1960,

a convençao entre o Reino Unido e a República Italiana relativa ao reconhecimento e execuçao recíprocos de sentenças em matéria civil e comercial, assinada em Roma em 7 de Fevereiro de 1964, acompanhada de um protocolo assinado em Roma em 14 de Julho de 1970,

a convençao entre o Reino Unido e o Reino dos Países Baixos relativa ao reconhecimento e execuçao recíprocos de sentenças em matéria civil e comercial, assinada na Haia em 17 de Novembro de 1967.

Artigo 25 .o

1.   O artigo 57.o da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao:

„Artigo 57 .o

A presente convençao nao prejudica as convenções de que os Estados contratantes sejam ou venham a ser partes e que, em matérias especiais, regulem a competência judiciária, o reconhecimento ou a execuçao de decisões.

A presente convençao nao prejudica a aplicaçao das disposições que, em matérias especiais, regulem a competência judiciária, o reconhecimento ou a execuçao de decisões e que se incluam ou venham a ser incluídas nos actos das instituições das Comunidades Europeias ou nas legislações nacionais harmonizadas em execuçao desses actos.”

2.   Para assegurar a sua interpretaçao uniforme, o primeiro parágrafo do artigo 57.o será aplicado do seguinte modo:

a)

A convençao de 1968 alterada nao impede que um tribunal de um Estado contratante que seja parte numa convençao relativa a uma matéria especial se declare competente em conformidade com uma tal convençao, mesmo que o requerido tenha domicílio no território de um Estado contratante que nao seja parte nessa convençao. Em qualquer caso, o tribunal chamado a pronunciar-se aplicará o artigo 20.o da convençao de 1968 alterada;

b)

As decisões proferidas num Estado contratante por um tribunal cuja competência se fundamente numa convençao relativa a uma matéria especial serao reconhecidas e executadas nos outros Estados contratantes, nos termos da convençao de 1968 alterada.

Se uma convençao relativa a uma matéria especial, de que sejam parte o Estado de origem e o Estado requerido, estabeleceu as condições para o reconhecimento e execuçao de decisões, tais condições devem ser respeitadas. Em qualquer caso, pode aplicar-se o disposto na convençao de 1968 alterada no que respeita ao processo de reconhecimento e execuçao de decisões.

Artigo 26 .o

Ao artigo 59.o da convençao de 1968 é aditado o seguinte parágrafo:

„Todavia, nenhum Estado contratante pode vincular-se perante um Estado terceiro a nao reconhecer uma decisao proferida em outro Estado contratante por um tribunal cuja competência se fundamente na existência nesse Estado de bens pertencentes ao requerido ou na apreensao pelo autor de bens aí situados:

1.

Se o pedido que, incidir sobre a propriedade ou posse dos referidos bens, tiver como finalidade obter a autorizaçao para deles dispor ou se relacionar com outro litígio a eles respeitante, ou

2.

Se os bens constituírem a garantia de um crédito que seja objecto do litígio.”

Artigo 27 .o

O artigo 60.o da convençao de 1968 a ter a seguinte redacçao:

„Artigo 60 .o

A presente convençao aplica-se ao território europeu dos Estados contratantes, incluindo a Gronelândia, aos departamentos e territórios franceses ultramarinos, bem como a Mayotte.

O Reino dos Países Baixos pode declarar no momento da assinatura ou da ratificaçao da presente convençao, ou em qualquer momento posterior, mediante notificaçao ao secretário-geral do conselho das Comunidades Europeias, que a presente Convençao será aplicável às Antilhas Neerlandesas. Na falta de tal declaraçao, os processos pendentes no território europeu do Reino, na sequência de um recurso de cassaçao de decisões dos tribunais das Antilhas Neerlandesas, serao considerados como processos pendentes nesses tribunais.

Em derrogaçao ao disposto no primeiro parágrafo, a presente convençao nao se aplica:

1.

Às ilhas Faroé, salvo declaraçao em contrário do Reino da Dinamarca;

2.

Aos territórios europeus situados fora do Reino Unido e cujas relações internacionais sejam asseguradas pelo Reino Unido, salvo declaraçao em contrário do Reino Unido em relaçao a qualquer um desses territórios.

Estas declarações podem ser feitas em qualquer momento, mediante notificaçao ao secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias.

Os processos de recurso interpostos no Reino Unido de decisões proferidas pelos tribunais situados num dos territórios indicados no ponto 2 do terceiro parágrafo serao considerados como processos pendentes nesses tribunais.

As causas que, no Reino da Dinamarca, forem reguladas pela Lei de Processo Civil das ilhas Faroé (Lov for Faeroerne om rettens pleje) serao consideradas como causas pendentes nos tribunais das ilhas Faroé.”

Artigo 28 .o

A alínea c) do artigo 64.o da convençao de 1968 passa a ter a seguinte redacçao:

„c)

Das declarações recebidas nos termos do artigo 60.o;”

TÍTULO III

Adaptações do protocolo anexo à convençao de 1968

Artigo 29 .o

Ao protocolo anexo à convençao de 1968 sao aditados os seguintes artigos:

„Artigo V .o A

Em matéria de obrigaçao alimentar, os termos «juíz», «tribunal», e «autoridade judicial», abrangem as autoridades administrativas dinamarquesas.

Artigo V .o B

Nos litígios entre o capitao e um membro da tripulaçao de um navio de mar matriculado na Dinamarca ou na Irlanda, relativos às remunerações ou outras condições de serviço, os tribunais de um Estado contratante devem verificar se o agente diplomático ou consular com autoridade sobre o navio foi informado do litígio. Os tribunais devem suspender a instância enquanto o agente nao for informado. Devem, mesmo oficiosamente, declarar-se incompetentes se aquele agente, devidamente informado, tiver exercido as atribuições que lhe sao reconhecidas na matéria por uma convençao consular ou, na falta de tal convençao, tiver suscitado objecções quanto à competência no prazo fixado.

Artigo V .o C

Sempre que, no âmbito do n.o 5 do artigo 69.o da convençao relativa à patente europeia do Mercado Comum, assinada no Luxemburgo em 15 de Dezembro de 1975, os artigos 52.o e 53.o da presente convençao sejam aplicáveis às disposições relativas à residence, nos termos da versao inglesa daquela primeira convençao, considera-se que o termo residence usado nesse texto tem o mesmo alcance que o termo «domicílio» que consta dos artigos 52.o e 53.o da presente convençao.

Artigo V .o D

Sem prejuízo da competência do Instituto Europeu de Patentes, nos termos da convençao relativa à emissao de patentes europeias, assinada em Munique em 5 de Outubro de 1973, os tribunais de cada Estado contratante sao os únicos competentes, sem consideraçao de domicílio, em matéria de inscriçao ou de validade de uma patente europeia emitida para esse Estado e que nao seja uma patente comunitária nos termos do disposto no artigo 86.o da convençao relativa à patente europeia para o Mercado Comum, assinada no Luxemburgo em 15 de Dezembro de 1975.”

TÍTULO IV

Adaptações ao protocolo de 1971

Artigo 30 .o

Ao artigo 1.o do protocolo de 1971 é aditado o seguinte parágrafo:

„O Tribunal de Justiça das Comunidades Europeias é igualmente competente para decidir sobre a interpretaçao da convençao relativa à adesao do Reino da Dinamarca, da Irlanda e do Reino Unido da Gra-Bretanha e da Irlanda do Norte à convençao de 27 de Setembro de 1968, bem como ao presente protocolo.”

Artigo 31 .o

O ponto 1 d o artigo 2.o do protocolo de 1971 passa a ter a seguinte redacçao:

„1.

na Bélgica: a «Cour de cassation» (het Hof van Cassatie) e o «Conseil d'Etat» (de Raad van State),

na Dinamarca: «hoejesteret»,

na República Federal da Alemanha: o «obersten Gerichtshoefe des Bundes»,

em França: a «Cour de cassation» e o «Conseil d'Etat»,

na Irlanda: O «Supreme Court»,

na Itália: a «Corte suprema di cassazione»,

no Luxemburgo: a «Cour supérieure de justice», decidindo como «Cour de cassation»,

nos Países Baixos: o «Hoge Raad»,

no Reine Unido: a «House of Lords» e os tribunais a que a causa tenha sido submetida, nos termos do segundo parágrafo do artigo 37.o ou do artigo 41.o da convençao;”

Artigo 32 .o

O artigo 6.o do protocolo de 1971 passa a ter a seguinte redacçao:

„Artigo 6 .o

O presente protocolo aplica-se ao território europeu dos Estados contratantes, incluindo a Gronelândia, aos departamentos e territórios franceses ultramarinos, bem como a Mayotte.

O Reino dos Países Baixos pode declarar, no momento da assinatura ou da ratificaçao do presente protocolo ou em qualquer momento posterior, mediante notificaçao ao secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias, que o presente protocolo será aplicável às Antilhas Neerlandesas.

Em derrogaçao ao disposto no primeiro parágrafo, o presente protocolo nao se aplica:

1.

Às ilhas Faroé, salvo declaraçao em contrário do Reino da Dinamarca;

2.

Aos territórios europeus situados fora do Reino Unido e cujas relações internacionais sejam asseguradas pelo Reino Unido, salvo declaraçao em contrário do Reino Unido em relaçao a qualquer um desses territórios.

Estas declarações podem ser feitas em qualquer momento, mediante notificaçao ao secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias.”

Artigo 33 .o

A alínea d) do artigo 10.o do protocolo de 1971 passa a ter a seguinte redacçao:

„d)

Das declarações recebidas nos termos do artigo 6.o”.

TÍTULO V

Disposições transitórias

Artigo 34 .o

1.   A convençao de 1968 e o protocolo de 1971, com a redacçao que lhes é dada pela presente convençao, sao aplicáveis apenas às acções judiciais intentadas e aos actos autênticos exarados posteriormente à entrada em vigor da presente convençao no Estado de origem e aos pedidos de reconhecimento ou de execuçao de uma decisao ou de um acto autêntico após a entrada em vigor da presente convençao no Estado requerido.

2.   Todavia, nas relações entre os seis Estados partes na convençao de 1968, as decisões proferidas após a data de entrada em vigor da presente convençao, na sequência de acções intentadas antes dessa data, serao reconhecidas e executadas em conformidade com o disposto no título III da convençao de 1968 alterada.

3.   Além disso, nas relações entre os seis Estados que sao parte na convençao de 1968 e os três Estados referidos no artigo 1.o da presente convençao, bem como nas relações entre estes três últimos, as decisões proferidas após a data de entrada em vigor da presente convençao nas relações entre o Estado de origem e o Estado requerido, na sequência de acções intentadas antes dessa data, serao reconhecidas e executadas em conformidade com o disposto no título III da convençao de 1968 alterada, se a competência se tiver fundamentado em regras conformes com o disposto no título II alterado da convençao de 1968 ou com disposições previstas em convençao vigente entre o Estado de origem e o Estado requerido aquando da instauraçao da acçao.

Artigo 35 .o

Se, por documento escrito anterior à entrada em vigor da presente convençao, as partes em litígio sobre um contrato tiverem acordado em aplicar a esse contrato o direito irlandês ou o direito de uma regiao do Reino Unido, os tribunais da Irlanda ou dessa regiao do Reino Unido conservam a faculdade de conhecer do litígio.

Artigo 36 .o

Durante os três anos seguintes à entrada em vigor da convençao de 1968, em relaçao ao Reino da Dinamarca e à Irlanda, a competência em matéria marítima em cada um desses Estados será determinada, nao só nos termos da referida convençao, mas também nos termos dos pontos 1 a 6 a seguir enunciados. Todavia, estas disposições deixarao de ser aplicadas em cada um desses Estados a partir do momento em que a convençao internacional para a unificaçao de certas regras relativas ao arresto de navios de mar, assinada em Bruxelas em 10 de Maio de 1952, entre em vigor nesses Estados.

1.

Uma pessoa domiciliada no território de um Estado contratante pode ser demandada por um crédito marítimo perante os tribunais de um dos Estados atrás mencionados quando o navio a que esse crédito se refere, ou qualquer outro navio de que essa pessoa é proprietária, foi objecto de um arresto judicial no território de um desses Estados para garantir o crédito, ou poderia ter sido objecto de um arresto nesse mesmo Estado, ainda que tenha sido prestada cauçao ou outra garantia, nos casos seguintes:

a)

Se o autor tiver domicílio no território desse Estado;

b)

Se o crédito marítimo tiver sido constituído nesse Estado;

c)

Se o crédito marítimo tiver sido constituído no decurso de uma viagem durante a qual tiver sido efectuado ou pudesse ter sido efectuado o arresto;

d)

Se o crédito resultar de abalroaçao ou de danos causados por um navio, em virtude de execuçao ou omissao de manobra ou de inobservância dos regulamentos, quer a outros navio quer às coisas ou às pessoas que se encontrem a bordo;

e)

Se o crédito resultar de assistência ou salvamento;

f)

Se o crédito estiver garantido por hipoteca marítima ou mortgage sobre o navio arrestado.

2.

Pode ser arrestado, tanto o navio a que se reporta o crédito marítimo, como qualquer outro pertencente àquele que, à data da constituiçao do crédito marítimo, era proprietário do navio a que o crédito se refere. Todavia, para os créditos previstos nas alíneas o), p) ou q) do ponto 5, apenas pode ser arrestado o navio a que o crédito se refere.

3.

Considera-se que vários navios têm o mesmo proprietário quando todas as partes da propriedade pertencem à mesmas ou às mesmas pessoas.

4.

No caso de fretamento de um navio com transferência de gestao náutica, quando só o afretador responder por um crédito marítimo relativo a esse navio, pode ser arrestado esse ou qualquer outro navio pertencente ao afretador, mas nenhum outro navio pertencente ao proprietário poderá ser arrestado por tal crédito marítimo. O mesmo se aplica a todos os casos em que uma pessoa que nao o proprietário é devedora de um crédito marítimo.

5.

Entende-se por „crédito marítimo” a alegaçao de um direito ou de um crédito provenientes de uma das causas seguintes:

a)

Danos causados por um navio, quer por abalroaçao quer por outro modo;

b)

Perda de vidas humanas ou danos corporais causados pelo navio ou resultantes da sua exploraçao;

c)

Assistência e salvaçao;

d)

Contratos relativos à utilizaçao ou ao aluguer do navio por carta-partida ou por outro meio;

e)

Contratos relativos ao transporte de mercadorias por navio, em virtude de carta-partida, conhecimento ou outro meio;

f)

Perda ou dano de mercadorias e bagagens transportadas em navio;

g)

Avaria comum;

h)

Empréstimo a risco;

i)

Reboque;

j)

Pilotagem;

k)

Fornecimentos de produtos ou de material feitos a um navio para a sua exploraçao ou conservaçao, qualquer que seja o lugar onde esses fornecimentos se façam;

l)

Construçao, reparações, equipamento de um navio ou despesas de estiva;

m)

Soldadas do capitao, oficiais ou tripulantes;

n)

Desembolsos do capitao e os efectuados pelos carregadores, afretadores ou agentes por conta do navio ou do seu proprietário;

o)

Propriedade contestada de um navio;

p)

Co-propriedade de um navio, ou sua posse, ou sua exploraçao, ou direito aos produtos da exploraçao de um navio em co-propriedade;

q)

Qualquer hipoteca marítima e qualquer mortgage.

6.

Na Dinamarca, a expressao „arresto judicial” abrange, no que diz respeito aos créditos marítimos referidos nas alíneas o) e p) do ponto anterior, o termo forbud, quando esse processo for o único admitido no caso concreto pelos artigos 646.o a 653.o da Lei de processo civil („Lov om rettens pleje”).

TÍTULO VI

Disposições finais

Artigo 37 .o

O Secretariado-geral do Conselho das Comunidades Europeias remeterá aos Governos do Reino da Dinamarca, da Irlanda e do Reino Unido da Gra-Bretanha e da Irlanda do Norte, em língua alema, francesa, italiana e neerlandesa, uma cópia autenticada da convençao de 1968 e do protocolo de 1971.

Os textos da convençao de 1968 e do protocolo de 1971, redigidos nas línguas dinamarquesa, inglesa e irlandesa, serao anexados à presente convençao (1). Os textos redigidos nas línguas dinamarquesa, inglesa e irlandesa fazem fé nas mesmas condições que os textos originários da convençao de 1968 e do protocolo de 1971.

Artigo 38 .o

A presente convençao será ratificada pelos Estados signatários. Os instrumentos de ratificaçao serao depositados junto do secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias.

Artigo 39 .o

A presente convençao entrará em vigor nas relações entre os Estados que a tiverem ratificado no primeiro dia do terceiro mês seguinte ao do depósito do último instrumento de ratificaçao pelos Estados-membros originários da Comunidade e por um novo Estado-membro.

A presente convençao entrará em vigor, em cada novo Estado-membro que a ratifique posteriormente, no primeiro dia do terceiro mês seguinte ao do depósito do respectivo instrumento de ratificaçao.

Artigo 40 .o

O secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias notificará os Estados signatários:

a)

Do depósito de qualquer instrumento de ratificaçao;

b)

Das datas de entrada em vigor da presente convençao nos Estados contratantes.

Artigo 41 .o

A presente convençao, redigida num único exemplar nas línguas alema, dinamarquesa, francesa, inglesa, irlandesa, italiana e neerlandesa, fazendo fé qualquer dos sete textos, será depositada nos arquivos do Secretariado do Conselho das Comunidades Europeias. O secretário-geral remeterá uma cópia autenticada da presente convençao a cada um dos governos dos Estados signatários.

Til bekræftelse heraf har undertegnede befuldmægtigede underskrevet denne konvention.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschriften unter dieses Übereinkommen gesetzt.

In witness whereof, the undersigned Plenipotentiaries have signed this Convention.

En foi de quoi, les plénipotentiaires soussignés ont apposé leurs signatures au bas de la présente convention,

Dá fhianú sin, chuir na Lánchumhachtaigh thíos-sínithe a lámh leis an gCoinbhinsiún seo.

In fede di che, i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce alla presente convenzione.

Ten blijke waarvan de ondergetekende gevolmachtigden hun handtekening onder dit Verdrag hebben gesteld.

Em fé do que os plenipotenciários abaixo-assinados apuseram as suas assinaturas no final da presente convençao.

Udfærdiget i Luxembourg, den niende oktober nitten hundrede og otteoghalvfjerds.

Geschehen zu Luxemburg am neunten Oktober neunzehnhundertachtundsiebzig.

Done at Luxembourg on the ninth day of October in the year one thousand nine hundred and seventy-eight.

Fait à Luxembourg, le neuf octobre mil neuf cent soixante-dix-huit.

Arna dhéanamh i Lucsamburg, an naoú lá de Dheireadh Fómhair sa bhliain míle naoi gcéad seachtó a hocht.

Fatto a Lussemburgo, addì nove ottobre millenovecentosettantotto.

Gedaan te Luxemburg, de negende oktober negentienhonderd achtenzeventig.

Feito no Luxemburgo, aos nove de Outubro de mil novecentos e setenta e oito.

Renaat VAN ELSLANDE

Nathalie LIND

Dr. Hans-Jochen VOGEL

Alain PEYREFITTE

Gerard COLLINS

Paolo BONIFÁCIO

Robert KRIEPS

Prof. J. de RUITER

Lord ELWYN-JONES, C. H.

DECLARAÇAO COMUM

OS REPRESENTANTES DOS GOVERNOS DOS ESTADOS-MEMBROS DA COMUNIDADE ECONÓMICA EUROPEIA, REUNIDOS NO CONSELHO,

Desejosos de assegurar que, no espírito da convençao de 27 de Setembro de 1968, seja igualmente realizada, na medida do possível, a uniformizaçao das competências judiciárias no domínio marítimo;

Considerando que a convençao internacional para a unificaçao de certas regras sobre o arresto de navios de mar, assinada em Bruxelas em 10 de Maio de 1952, contém disposições sobre a competência judiciária;

Considerando que nem todos os Estados-membros sao parte da referida convençao,

Formulam o desejo de que os Estados-membros que sao Estados costeiros e que nao se tornaram ainda parte da convençao de 10 de Maio de 1952 a ratifiquem ou a ela adiram no mais breve prazo.

Udfærdiget i Luxembourg, den niende oktober nitten hundrede og otteoghalvfjerds.

Geschehen zu Luxemburg am neunten Oktober neunzehnhundertachtundsiebzig.

Done at Luxembourg on the ninth day of October in the year one thousand nine hundred and seventy-eight.

Fait à Luxembourg, le neuf octobre mil neuf cent soixante-dix-huit.

Arna dhéanamh i Lucsamburg, an naoú lá de Dheireadh Fómhair sa bhliain míle naoi gcéad seachtó a hocht.

Fatto a Lussemburgo, addì nove ottobre millenovecentosettantotto.

Gedaan te Luxemburg, de negende oktober negentienhonderd achtenzeventig.

Feito no Luxemburgo, aos nove de Outubro de mil novecentos e setenta e oito.

Renaat VAN ELSLANDE

Nathalie LIND

Dr. Hans-Jochen VOGEL

Alain PEYREFITTE

Gerard COLLINS

Paolo BONIFÁCIO

Robert KRIEPS

Prof. J. de RUITER

Lord ELWYN-JONES, C. H.


(1)  JO n.o L 304 de 30. 10. 1978, pp. 17, 36 e 55.


ANEXA V

CONVENÇAO

relativa à adesao da República Helénica à convençao relativa à competência judiciária e à execuçao de decisões em matéria civil e comercial, bem como ao protocolo relativo à sua interpretaçao pelo Tribunal de Justiça, com as adaptações que lhes foram introduzidas pela convençao relativa à adesao do Reino da Dinamarca, da Irlanda e do Reino Unido da Gra-Bretanha e da Irlanda do Norte

PREÂMBULO

AS ALTAS PARTES CONTRATANTES NO TRATADO QUE INSTITUI A COMUNIDADE ECONÓMICA EUROPEIA,

CONSIDERANDO que a República Helénica, ao tornar-se membro da Comunidade, se comprometeu a aderir à convençao relativa à competência judiciária e à execuçao de decisões em matéria civil e comercial e ao protocolo relativo à interpretaçao dessa convençao pelo Tribunal de Justiça, com as adaptações que lhes foram introduzidas pela convençao relativa à adesao do Reino da Dinamarca, da Irlanda e do Reino Unido da Gra-Bretanha e da Irlanda do Norte, e a encetar negociações para o efeito com os Estados-membros da Comunidade para lhes introduzir as adaptações necessárias,

DECIDIRAM celebrar a presente convençao e, para o efeito, designaram como plenipotenciários:

SUA MAJESTADE O REI DOS BELGAS:

Jean GOL,

Vice Primeiro-Ministro,

Ministro da Justiça e da Reforma Institucional;

SUA MAJESTADE A RAINHA DA DINAMARCA:

Erik NINN-HANSEN,

Ministro da Justiça;

O PRESIDENTE DA REPÚBLICA FEDERAL DA ALEMANHA:

Hans Arnold ENGELHARD,

Ministro Federal da Justiça,

Dr. Gunther KNACKSTEDT,

Embaixador da República Federal da Alemanha no Luxemburgo;

O PRESIDENTE DA REPÚBLICA HELÉNICA:

Georges-Alexandre MANGAKIS,

Ministro da Justiça;

O PRESIDENTE DA REPÚBLICA FRANCESA:

Robert BADINTER,

Ministro da Justiça;

O PRESIDENTE DA IRLANDA:

Seán DOHERTY,

Ministro da Justiça;

O PRESIDENTE DA REPÚBLICA ITALIANA:

Clelio DARIDA,

Ministro da Justiça;

SUA ALTEZA REAL O GRAO-DUQUE DO LUXEMBURGO:

Colette FLESCH,

Vice-Presidente do Governo,

Ministro da Justiça;

SUA MAJESTADE A RAINHA DOS PAÍSES BAIXOS:

J. de RUITER,

Ministro da Justiça;

SUA MAJESTADE A RAINHA DO REINO UNIDO DA GRA-BRETANHA E DA IRLANDA DO NORTE:

Peter Lovat FRASER, esquire,

Solicitor-General para a Escócia, Departamento do Lord Advocate;

OS QUAIS, reunidos no Conselho, depois de terem trocado os seus plenos poderes, reconhecidos em boa e devida forma,

ACORDARAM NO SEGUINTE:

TÍTULO I

Disposições gerais

Artigo 1 .o

1.   A República Helénica adere à convençao relativa à competência judiciária e à execuçao de decisões em matéria civil e comercial, assinada em Bruxelas em 27 de Setembro de 1968, a seguir denominada „convençao de 1968”, e ao protocolo relativo à sua interpretaçao pelo Tribunal de Justiça, assinado no Luxemburgo em 3 de Junho de 1971, a seguir denominado „protocolo de 1971”, com as adaptações que lhes foram introduzidas pela convençao relativa à adesao do Reino da Dinamarca, da Irlanda e do Reino Unido da Gra-Bretanha e da Irlanda do Norte à convençao relativa à competência judiciária e à execuçao de decisões em matéria civil e comercial, assim como ao protocolo relativo à sua interpretaçao pelo Tribunal de Justiça, assinada no Luxemburgo em 9 de Outubro de 1978 e a seguir denominada „convençao de 1978”.

2.   A adesao da República Helénica é extensiva, nomeadamente, ao n.o 2 do artigo 25.o e aos artigos 35.o e 36.o da convençao de 1978.

Artigo 2 .o

As adaptações introduzidas pela presente convençao na convençao de 1968 e no protocolo de 1971, tal como foram adaptadas pela convençao de 1978, constam dos títulos II a IV.

TÍTULO II

Adaptações da convençao de 1968

Artigo 3 .o

Ao segundo parágrafo do artigo 3.o da convençao de 1968, com a redacçao que lhe foi dada pelo artigo 4.o da convençao de 1978, é aditado, entre o terceiro e o quarto travessões, o seguinte travessao:

„—

na Grécia: o artigo 40.o do Código de Processo Civil («Κώδικας πολιτικής Δικονομίας»)”.

Artigo 4 .o

A primeiro parágrafo do artigo 32.o da convençao de 1968, com a redacçao que lhe foi dada pelo artigo 16.o da convençao de 1978, é aditado, entre o terceiro e o quarto travessões, o seguinte travessao:

„—

na Grécia ao «μονομελές πρωτοδικείο»,”.

Artigo 5 .o

1.   Ao primeiro parágrafo do artigo 37.o da convençao de 1968, alterado pelo artigo 17.o da convençao de 1978, é aditado, entre o terceiro e o quarto travessões, o seguinte travessao:

„—

na Grécia, para o «εφετείο»,”.

2.   No segundo parágrafo do artigo 37.o da convençao de 1968, com a redacçao que lhe foi dada pelo artigo 17.o da convençao de 1978, o primeiro travessao passa a ter a seguinte redacçao:

„—

na Bélgica, na Grécia, em França, em Itália, no Luxemburgo e nos Países Baixos, de recurso de cassaçao,”

Artigo 6 .o

Ao primeiro parágrafo do artigo 40.o da convençao de 1968, com a redacçao que lhe foi dada pelo artigo 19.o da convençao de 1978, é aditado, entre o terceiro e o quarto travessões, o seguinte travessao:

„—

na Grécia, para o «εφετείο»,”.

Artigo 7 .o

No artigo 41.o da convençao de 1968, com a redacçao que lhe foi dada pelo artigo 20.o da convençao de 1978, o primeiro travessao passa a ter a seguinte redacçao:

„—

na Bélgica, na Grécia, em França, em Itália, no Luxemburgo e nos Países Baixos, de recurso de cassaçao,”.

Artigo 8 .o

Ao artigo 55.o da convençao de 1968, na redacçao que lhe foi dada pelo artigo 24.o da convençao de 1978, é aditado o seguinte travessao a inserir no respectivo lugar da lista das convenções de acordo com a ordem cronológica:

„—

a convençao entre o Reino da Grécia e a República Federal da Alemanha relativa ao reconhecimento e execuçao recíprocos de sentenças, transacções e actos autênticos em matéria civil e comercial, assinada em Atenas em 4 de Novembro de 1961.”

TÍTULO III

Adaptaçao do protocolo anexo à convençao de 1968

Artigo 9 .o

No artigo V.oB aditado ao protocolo anexo à convençao de 1968 pelo artigo 29.o da convençao de 1978, sao inseridos, no primeiro período, os termos, antecedidos por uma vírgula, „na Grécia”, a seguir ao termo „Dinamarca”.

TÍTULO IV

Adaptações do protocolo de 1971

Artigo 10 .o

Ao artigo 1.o do protocolo de 1971, com a redacçao que lhe foi dada pelo artigo 30.o da convençao de 1978, é aditado o seguinte parágrafo:

„O Tribunal de Justiça das Comunidades Europeias é igualmente competente para decidir sobre a interpretaçao da convençao relativa à adesao da República Helénica à convençao de 27 de Setembro de 1968 e ao presente protocolo, tal como foram adaptados pela convençao de 1978.”

Artigo 11 .o

Ao ponto 1 do artigo 2.o do protocolo de 1971, com a redacçao que lhe foi dada pelo artigo 31.o da convençao de 1978, é aditado, entre o terceiro e o quarto travessões, o seguinte travessao:

„—

na Grécia, «τα ανώτατα δικαστήρια»,”.

TÍTULO V

Disposições transitórias

Artigo 12 .o

1.   A convençao de 1968 e o protocolo de 1971, com a redacçao que lhes foi dada pela convençao de 1978 e que lhe é dada pela presente convençao, sao aplicáveis apenas às acções judiciais intentadas e aos actos autênticos exarados posteriormente à entrada em vigor da presente convençao no Estado de origem e aos pedidos de reconhecimento ou de execuçao de uma decisao ou de um acto autêntico após a entrada em vigor da presente convençao no Estado requerido.

2.   Todavia, nas relações entre o Estado de origem e o Estado de origem e o Estado requerido, as decisões proferidas após a data de entrada em vigor da presente convençao na sequência de acções intentadas antes dessa data serao reconhecidas e executadas em conformidade com o disposto no título III da convençao de 1968, com a redacçao que lhe foi dada pela convençao de 1978 e que lhe é dada pela presente convençao, se a competência se tiver fundamentado em regras conformes com o disposto no título II alterado da convençao de 1968 ou com disposições previstas em convençao vigente entre o Estado de origem e o Estado requerido aquando da instauraçao da acçao.

TÍTULO VI

Disposições finais

Artigo 13 .o

O secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias remeterá ao Governo da República Helénica, nas línguas alema, dinamarquesa, francesa, inglesa, irlandesa, italiana e neerlandesa, uma cópia autenticada da convençao de 1968, do protocolo de 1971 e da convençao de 1978.

Os textos da convençao de 1968, de protocolo de 1971 e da convençao de 1978, redigidos em língua grega, serao anexados à presente convençao. Os textos redigidos em língua grega fazem fé nas mesmas condições que os outros textos da convençao de 1968, do protocolo de 1971 e da convençao de 1978.

Artigo 14 .o

A presente convençao será ratificada pelos Estados signatários. Os instrumentos de ratificaçao serao depositados junto do secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias.

Artigo 15 .o

A presente convençao entrará em vigor nas relações entre os Estados que a tiverem ratificado no primeiro dia do terceiro mês seguinte ao do depósito do último instrumento de ratificaçao pela República Helénica a pelos Estados que tiverem posto em vigor a convençao de 1978 em conformidade com o artigo 39.o da referida convençao.

A presente convençao entrará em vigor, em cada Estado-membro que a ratifique posteriormente, no primeiro dia do terceiro mês seguinte ao do depósito do respectivo instrumento de ratificaçao.

Artigo 16 .o

O secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias notificará os Estados signatários:

a)

Do depósito de qualquer instrumento de ratificaçao;

b)

Das datas de entrada em vigor de presente convençao nos Estados contratantes.

Artigo 17 .o

A presente convençao, redigida num único exemplar nas línguas alema, dinamarquesa, francesa, grega, inglesa, irlandesa, italiana e neerlandesa, fazendo fé qualquer dos oito textos, será depositada nos arquivos do Secretariado do Conselho das Comunidades Europeias. O secretário-geral remeterá uma cópia autenticada da presente convençao a cada um dos governos dos Estados signatários.

Til bekræftelse heraf har undertegnede behørigt befuldmægtigede underskrevet denne konvention.

Zu Urkund dessen haben die hierzu gehörig befugten Unterzeichneten ihre Unterschriften unter dieses Übereinkommen gesetzt.

Σε πίστωση των ανωτέρω, οι υπογράφοντες πληρεξούσιοι έθεσαν την υπογραφή τους κάτω από την παρούσα σύμβαση.

In witness whereof, the undersigned being duly authorized thereto, have signed this Convention.

En foi de quoi, les soussignés, dûment autorisés à cet effet, ont signé la présente convention.

Dá fhianú sin, shínigh na daoine seo thíos, arna n-údarú go cuí chuige sin, an Coinbhinsiun seo.

In fede di che, i sottoscritti, debitamente autorizzati a tal fine, hanno firmato la presente convenzione.

Ten blijke waarvan de ondergetekenden, daartoe behoorlijk gemachtigd, hun handtekening onder dit Verdrag hebben geplaatst.

Em fé do que os plenipotenciários abaixo-assinados apuseram as suas assinaturas no final da presente convençao.

Udfærdiget i Luxembourg, den femogtyvende oktober nitten hundrede og toogfirs.

Geschehen zu Luxemburg am fünfundzwanzigsten Oktober neunzehnhundertzweiundachtzig.

Έγινε στο Λουξεμβούργο, στις είκοσι πέντε Οκτωβρίου χίλια εννιακόσια ογδόντα δύο.

Done at Luxembourg on the twenty-fifth day of October in the year one thousand nine hundred and eighty-two.

Fait à Luxembourg, le vingt-cinq octobre mil neuf quatre-vingt-deux.

Arna dhéanamh i Lucsamburg, an cúigiúú lá is fiche de mhí Dheireadh Fómhair sa bhliain míle naoi gcéad ochtó a dó.

Fatto a Lussemburgo, addì venticinque ottobre millenovecentottantadue.

Gedaan te Luxemburg, de vijfentwintigste oktober negentienhonderd tweeëntachtig.

Feito no Luxemburgo, aos vinte e cinco de Outubro de mil novecentos e oitenta e dois.

Jean GOL

Erik NINN-HANSEN

Hans Arnold ENGELHARD

Dr. Günther KNACKSTEDT

Georges-Alexandre MANGAKIS

Robert BADINTER

Seán DOHERTY

Clelio DARIDA

Colette FLESCH

J. de RUITER

Peter Lovat FRASER


DECLARAȚIA COMUNĂ

privind ratificarea privind aderarea Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze la Convenția de la Bruxelles din 1968

La semnarea Convenției privind aderarea Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze la Convenția de la Bruxelles din 1968, adoptată la Donostia - San Sebastian, la 26 mai 1989,

REPREZENTANȚII GUVERNELOR STATELOR MEMBRE ALE COMUNITĂȚILOR EUROPENE REUNIȚI ÎN CONSILIU,

DORIND ca, în special în perspectiva realizării pieței interne, aplicarea Convenției de la Bruxelles și a Protocolului din 1971 să se extindă rapid la întreaga Comunitate,

SALUTÂND încheierea, la 16 septembrie 1988, a Convenției de la Lugano, care extinde principiile Convenției de la Bruxelles la statele care devin părți la Convenția de la Lugano, destinată, în principal, să reglementeze relațiile dintre statele membre ale Comunității Economice Europene (CEE) și dintre cele ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) privind protecția juridică a persoanelor stabilite în oricare dintre statele respective și simplificarea formalităților privind recunoașterea și executarea reciprocă a hotărârilor judiciare,

AVÂND ÎN VEDERE că baza juridică a Convenției de la Bruxelles este articolul 220 din Tratatul de la Roma și că aceasta este interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene,

CONȘTIENȚI de faptul că Convenția de la Lugano nu aduce atingere aplicării Convenției de la Bruxelles în ceea ce privește relațiile între statele membre ale Comunității Economice Europene, dat fiind faptul că aceste relații trebuie să fie reglementate de Convenția de la Bruxelles,

CONSTATÂND că intrarea în vigoare a Convenției de la Lugano urmează să aibă loc după ce două state, dintre care unul este membru al Comunităților Europene și celălalt este membru al Asociației Europene a Liberului Schimb, și-au depus instrumentele de ratificare,

SE DECLARĂ DISPUȘI să ia toate măsurile corespunzătoare pentru ca procedurile naționale de ratificare a Convenției privind aderarea Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze la Convenția de la Bruxelles, semnată astăzi, să fie finalizate în cel mai scurt termen și, în cazul în care este posibil, până la 31 decembrie 1992.

En fe de lo cual, los abajo firmantes suscriben la presente Declaración común.

Til bekræftelse heraf har undertegnede underskrevet denne erklæring.

Zu Urkund dessen haben die Unterzeichneten diese Erklärung unterschrieben.

Σε πιστώση των ανωτέρω, οι κάτωθι υπέγραψαν την παρούσα δήλωση.

In witness whereof the undersigned have signed this declaration.

En foi de quoi, les soussignés ont signé la présente déclaration.

Dá fhianú sin, chuir na daoine thíos-sínithe a lámh leis an Dearbhú seo.

In fede di che, i sottoscritti hanno firmato la presente dichiarazione.

Ten blijke waarvan de ondergetekenden hun handtekening onder deze verklaring hebben gesteld.

Em fé do que, os abaixo-assinados apuseram a sua assinatura no final da presente declaração comum.

Hecho en Donostia — San Sebastián, a veintiseis de mayo de mil novecientos ochenta y nueve.

Udfærdiget i Donostia — San Sebastián, den seksogtyvende maj nitten hundrede og niogfirs.

Geschehen zu Donostia — San Sebastián am sechsundzwanzigsten Mai neunzehnhundertneunundachtzig.

Έγινε στη Donostia — San Sebastián, στις είκοσι έξι Μαΐου χίλια εννιακόσια ογδόντα εννέα.

Done at Donostia — San Sebastián on the twenty-sixth day of May in the year one thousand nine hundred and eighty-nine.

Fait à Donostia — San Sebastián, le vingt-six mai mil neuf cent quatre-vingt-neuf.

Arna dhéanamh in Donostia — San Sebastián, an séú lá ís fiche de Bhealtaine sa bhliain míle gcéad ochtó a naoi.

Fatto a Donostia — San Sebastián, addì ventisei maggio millenovecentottantanove.

Gedaan te Donostia — San Sebastián, de zesentwintigste mei negentienhonderd negenentachtig.

Feito em Donostia — San Sebastián, em vinte e seis de Maio de mil novecentos e oitenta e nove.

Pour le gouvernement du royaume de Belgique

Voor de Regering van het Koninkrijk België

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Image

Για την Κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

Image

Per il governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du grand-duché de Luxembourg

Image

Voor de Regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

101


41992A0529


L 333/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


CONVENȚIA

privind aderarea Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze la Convenția privind Legea aplicabilă obligațiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE LA TRATATUL DE INSTITUIRE A COMUNITĂȚII ECONOMICE EUROPENE,

AVÂND ÎN VEDERE că Regatul Spaniei și Republica Portugheză, devenind membri ai Comunității, se angajează să adere la Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma, la 19 iunie 1980,

MAIESTATEA SA REGELE BELGIENILOR:

Melchior WATHELET,

Vice-prim ministru, ministru pentru justiție și afaceri economice;

MAIESTATEA SA REGINA DANEMARCEI:

Michael BENDIK,

Ministru pentru justiție;

PREȘEDINTELE REPUBLICII FEDERALE GERMANIA:

Wolfgang HEYDE,

Director ministerial în Ministerul federal al justiției;

PREȘEDINTELE REPUBLICII ELENE:

Michalis PAPACONSTANTINOU,

Ministru pentru justiție

MAIESTATEA SA REGELE SPANIEI:

Tomas DE LA QUADRA-SALCEDO Y FERNANDEZ DEL CASTILLO,

Ministru pentru justiție;

PREȘEDINTELE REPUBLICII FRANCEZE:

Michel VAUZELLE,

Păstrător al sigiliilor, ministru pentru justiție;

PREȘEDINTELE IRLANDEI:

Pádraig FLYNN,

Ministru pentru justiție;

PREȘEDINTELE REPUBLICII ITALIENE:

Giovanni BATTISTINI,

Ambasador la Lisabona;

ALTEȚA SA REGALĂ MARELE DUCE DE LUXEMBURG:

Charles ELSEN,

Prim consilier al guvernului;

MAJESTATEA SA REGINA ȚĂRILOR DE JOS:

E.M.H. HIRSCH BALLIN,

Ministru pentru justiție;

PREȘEDINTELE REPUBLICII PORTUGHEZE:

Alvaro José BRILHANTE LABORINHO LUCIO,

Ministru pentru justiție;

MAJESTATEA SA REGINA REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD,

John Mark TAYLOR,

Subsecretar parlamentar de stat în Ministerul justiției,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

Articolul 1

Regatul Spaniei și Republica Portugheză aderă la Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980.

Articolul 2

Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale se modifică după cum urmează:

(1)

Articolul 22 alineatul (2), articolul 27 și articolul 30 alineatul (3) teza a doua se elimină;

(2)

La articolul 31, litera (d) se înlocuiește cu următorul text:

„(d)

comunicările efectuate în temeiul articolelor 23, 24, 25, 26 și 30.”

Articolul 3

Secretarul General al Consiliului Comunităților Europene transmite o copie certificată a Convenției privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale în limbile daneză, engleză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană și olandeză guvernelor Regatului Spaniei și Republicii Portugheze.

Textul Convenției privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale în limbile spaniolă și portugheză figurează în anexele I și II la prezenta convenție. Textele elaborate în limbile spaniolă și portugheză sunt autentice în aceleași condiții ca și celelalte texte ale Convenției privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale.

Articolul 4

Prezenta convenție se ratifică de către statele semnatare. Instrumentele de ratificare se depun la Secretariatul General al Consiliului Comunităților Europene.

Articolul 5

Prezenta convenție intră în vigoare, în raporturile dintre statele care au ratificat-o, în prima zi a celei de-a treia luni de la depunerea ultimului instrument de ratificare de către Regatul Spaniei sau de către Republica Portugheză și de către un stat care a ratificat Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale.

Prezenta convenție intră în vigoare, pentru fiecare stat contractant care o ratifică ulterior, în prima zi a celei de-a treia luni de la depunerea instrumentului său de ratificare.

Articolul 6

Secretarul General al Consiliului Comunităților Europene notifică statele semnatare cu privire la:

(a)

depunerea fiecărui instrument de ratificare;

(b)

datele de intrare în vigoare a prezentei convenții pentru statele contractante.

Articolul 7

Prezenta convenție, redactată într-un singur exemplar în limbile daneză, engleză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, olandeză, portugheză și spaniolă, fiecare dintre aceste texte fiind egal autentice, se depune la arhivele Secretariatului General al Consiliului Comunităților Europene. Secretarul General transmite o copie certificată guvernului fiecărui stat semnatar.

En fe de lo cual, los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben el presente Convenio.

Til bekræftelse heraf har undertegnede befuldmægtigede underskrevet denne konvention.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschriften unter dieses Übereinkommen gesetzt.

Εις πίστωση των ανωτέρω, οι υπογεγραμμένοι πληρεξούσιοι έθεσαν τις υπογραφές τους στο παρόν πρωτόκολλο.

In witness whereof the undersigned Plenipotentiaries have signed this Convention.

En foi de quoi, les plénipotentiaires soussignés ont apposé leurs signatures au bas de la présente convention.

Dá fhianú sin, chuir na Lánchumhachtaigh thíos-sínithe a lámh leis an gCoinbhinsiún seo.

In fede di che, i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce alla presente convenzione.

Ten blijke waarvan de ondergetekende gevolmachtigden hun handtekening onder dit Verdrag hebben gesteld.

Em fé do que, os plenipotenciários abaixo assinados apuseram as suas assinaturas no final da presente convenção.

Hecho en Funchal, el dieciocho de mayo de mil novecientos noventa y dos.

Udfærdiget i Funchal, den attende maj nitten hundrede og tooghalvfems.

Geschehen zu Funchal am achtzehnten Mai neunzehnhundertzweiundneunzig.

Έγινε στο Φούνσαλ, στις δέκα οκτώ Μαΐου χίλια εννιακόσια ενενήντα δύο.

Done at Funchal on the eighteenth day of May in the year one thousand nine hundred and ninety-two.

Fait à Funchal, le dix-huit mai mil neuf cent quatre-vingt-douze.

Ama dhéanamh i Funchal, an t-ochtú lá déag de Bhealtaine, míle naoi gcéad nócha dó.

Fatto a Funchal, addì diciotto maggio millenovecentonovantadue.

Gedaan te Funchal, de achttiende mei negentienhonderd tweeënnegentig.

Feito em Funchal, em dezoito de Maio de mil novecentos e noventa e dois.

Pour Sa Majesté le Roi des Belges

Voor Zijne Majesteit de Koning der Belgen

Image

For Hendes Majestæt Danmarks Dronning

Image

Für den Präsidenten der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για τον Πρόεδρο της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por Su Majestad el Rey de España

Image

Pour le président de la République française

Image

Thar ceann Uachtarán na hÉireann

For the President of Ireland

Image

Per il presidente della Repubblica italiana

Image

Pour Son Altesse Royale le Grand-Duc de Luxembourg

Image

Voor Hare Majesteit de Koningin der Nederlanden

Image

Pelo Presidente da República Portuguesa

Image

For Her Majesty the Queen of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


ANEXO IBILAG IANHANG IΠΑΡΑΡΤΗΜΑ IANNEX IANNEXE IIARSCRÍBHINN IALLEGATO IBIJLAGE IANEXO I

CONVENIO

Sobre la ley aplicable a las obligaciones contractuales abierto a la firma en Roma el 19 de junio de 1980

PREÁMBULO

LAS ALTAS PARTES CONTRATANTES DEL TRATADO CONSTITUTIVO DE LA COMUNIDAD ECONÓMICA EUROPEA,

PREOCUPADAS por proseguir, en el ámbito del Derecho internacional privado, la obra de unificación jurídica ya emprendida en la Comunidad, especialmente en materia de competencia judicial y de ejecución de resoluciones judiciales,

DESEANDO establecer unas normas uniformes relativas a la ley aplicable a las obligaciones contractuales,

HAN CONVENIDO LAS DISPOSICIONES SIGUIENTES:

TÍTULO I

ÁMBITO DE APLICACIÓN

Artículo 1

Ámbito de aplicación

(1)   Las disposiciones del presente Convenio serán aplicables, en las situaciones que impliquen un conflicto de leyes, a las obligaciones contractuales.

(2)   No se aplicarán:

a)

al estado civil y a la capacidad de las personas físicas, sin perjuicio de lo dispuesto en el artículo 11;

b)

a las obligaciones contractuales relativas a:

los testamentos y sucesiones;

los regímenes matrimoniales;

los derechos y deberes derivados de relaciones de familia, de parentesco, de matrimonio o de afinidad, incluidas las obligaciones de dar alimentos respecto a los hijos no matrimoniales;

c)

a las obligaciones derivadas de letras de cambio, cheques y pagarés, así como de otros instrumentos negociables en la medida en que las obligaciones surgidas de estos otros instrumentos se deriven de su carácter negociable;

d)

a los convenios de arbitraje y de elección de foro;

e)

a las cuestiones pertenecientes al Derecho de sociedades, asociaciones y personas jurídicas, tales como la constitución, la capacidad jurídica, el funcionamiento interno y la disolución de las sociedades, asociaciones y personas jurídicas, así como la responsabilidad personal legal de los socios y de los órganos por las deudas de la sociedad, asociación o persona jurídica;

f)

a la cuestión de saber si un intermediario puede obligar frente a terceros a la persona por cuya cuenta pretende actuar, o si un órgano de una sociedad, de una asociación o una persona jurídica puede obligar frente a terceros a esta sociedad, asociación o persona jurídica;

g)

a la constitución de trusts, a las relaciones que se creen entre quienes lo constituyen, los trusts y los beneficiarios;

h)

a la prueba y al processo, sin perjuicio del artículo 14.

(3)   Las disposiciones del presente Convenio no se aplicarán a los contratos de seguros que cubran riesgos situados en los territorios de los Estados miembros de la Comunidad Económica Europea. Para determinar si un riesgo está situado en estos territorios, el juez aplicará su ley interna.

(4)   El apartado precedente no se refiere a los contratos de reaseguro.

Artículo 2

Carácter universal

La ley designada por el presente Convenio se aplicará incluso si tal ley es la de un Estado no contratante.

TÍTULO II

NORMAS UNIFORMES

Artículo 3

Libertad de elección

(1)   Los contratos se regirán por la ley elegida por las partes. Esta elección deberá ser expresa o resultar de manera cierta de los términos del contrato o de las circunstancias del caso. Para esta elección, las partes podrán designar la ley aplicable a la totalidad o solamente a una parte del contrato.

(2)   Las partes podrán, en cualquier momento, convenir que se rija el contrato por una ley distinta de la que lo regía con anterioridad bien sea en virtud de una elección anterior según el presente artículo, o bien en virtud de otras disposiciones del presente Convenio. Toda modificación relativa a la determinación de la ley aplicable, posterior a la celebración del contrato, no obstará a la validez formal del contrato a efectos del artículo 9 y no afectará a los derechos de terceros.

(3)   La elección por las partes de una ley extranjera, acompañada o no de la de un tribunal extranjero, no podrá afectar, cuando todos los demás elementos de la situación estén localizados en el momento de esta elección en un solo país, a las disposiciones que la ley de ese país no permita derogar por contrato, denominadas en lo sucesivo „disposiciones imperativas”.

(4)   La existencia y la validez del consentimiento de las Partes en cuanto a la elección de la ley aplicable se regirán por las disposiciones establecidas en los artículos 8, 9 y 11.

Artículo 4

Ley aplicable a falta de elección

(1)   En la medida en que la ley aplicable al contrato no hubiera sido elegida conforme a las disposiciones del artículo 3, el contrato se regirá por la ley del país con el que presente los vínculos más estrechos. No obstante, si una parte del contrato fuera separable del resto del contrato y presenta una vinculación más estrecha con otro país, podrá aplicarse, con carácter excepcional, a esta parte del contrato la ley de este otro país.

(2)   Sin perjuicio del apartado 5, se presumirá que el contrato presenta los vínculos más estrechos con el país en que la parte que deba realizar la prestación característica tenga, en el momento de la celebración del contrato, su residencia habitual o, si se tratare de una sociedad, asociación o persona jurídica, su administración central. No obstante, si el contrato se celebrare en el ejercicio de la actividad profesional de esta parte, este país será aquél en que esté situado su establecimiento principal o si, según el contrato, la prestación tuviera que ser realizada por un establecimiento distinto del establecimiento principal, aquél en que esté situado este otro establecimiento.

(3)   No obstante lo dispuesto en el apartado 2, en la medida en que el contrato tenga por objeto un derecho real inmobiliario o un derecho de utilización de un inmueble, se presumirá que el contrato presenta los vínculos más estrechos con el país en que estuviera situado el inmueble.

(4)   El contrato de transporte de mercancías no estará sometido a la presunción del apartado 2. En este contrato, si el país en el que el transportista tiene su establecimiento principal en el momento de la celebración del contrato fuere también aquél en que esté situado el lugar de carga o de descarga o el establecimiento principal del expedidor, se presumirá que el contrato tiene sus vínculos más estrechos con este país. Para la aplicación del presente apartado, se considerarán como contratos de transporte de mercancías los contratos de fletamento para un solo viaje u otros contratos cuyo objeto principal sea el de realizar un transporte de mercancías.

(5)   No se aplicará el apartado 2 cuando no pueda determinarse la prestación característica. Las presunciones de los apartados 2, 3 y 4 quedan excluidas cuando resulte del conjunto de circunstancias que el contrato presenta vínculos más estrechos con otro país.

Artículo 5

Contratos celebrados por los consumidores

(1)   El presente artículo se aplicará a los contratos que tengan por objeto el suministro de bienes muebles corporales o de servicios a una persona, el consumidor, para un uso que pueda ser considerado como ajeno a su actividad profesional, así como a los contratos destinados a la financiación de tales suministros.

(2)   Sin perjuicio de lo dispuesto en el artículo 3, la elección por las partes de la ley aplicable no podrá producir el resultado de privar al consumidor de la protección que le aseguren las disposiciones imperativas de la ley del país en que tenga su residencia habitual:

si la celebración del contrato hubiera sido precedida, en ese país, por una oferta que le haya sido especialmente dirigida o por publicidad, y si el consumidor hubiera realizado en ese país los actos necesarios para la celebración del contrato, o

si la otra parte contratante o su representante hubiera el encargo del consumidor en ese país, o

si el contrato fuera una venta de mercancías y el consumidor se hubiera desplazado de este país a un país extranjero y allí hubiera realizado el encargo, siempre que el viaje hubiera sido organizado por el vendedor con la finalidad de incitar al consumidor a concluir una venta.

(3)   No obstante lo dispuesto en el artículo 4, y en defecto de elección realizada conforme al artículo 3, estos contratos se regirán por la ley del país en que el consumidor su residencia habitual, si concurrieran las circunstancias descritas en el apartado 2 del presente artículo.

(4)   El presente artículo no se aplicará:

a)

a los contratos de transporte;

b)

a los contratos de suministro de servicios cuando los servicios deban prestarse al consumidor, exclusivamente, en un país distinto de aquél en que tenga su residencia habitual.

(5)   No obstante lo dispuesto en el apartado 4, el presente artículo se aplicará a los contratos que, por un precio global, comprendan prestaciones combinadas de transporte y alojamiento.

Artículo 6

Contracto individual de trabajo

(1)   No obstante lo dispuesto en el artículo 3, en el contrato de trabajo, la elección por las partes de la ley aplicable no podrá tener por resultado el privar al trabajador de la protección que le proporcionen las disposiciones imperativas de la ley que sería aplicable, a falta de elección, en virtud del apartado 2 del presente artículo.

(2)   No obstante lo dispuesto en el artículo 4 y a falta de elección realizada de conformidad con el artículo 3, el contrato de trabajo se regirá:

a)

por la ley del país en que el trabajador, en ejecución del contrato, realice habitualmente su trabajo, aun cuando, con carácter temporal, haya sido enviado a otro país, o

b)

si el trabajador no realiza habitualmente su trabajo en un mismo país, por la ley del país en que se encuentre el establecimiento que haya contratado al trabajador,

a menos que, del conjunto de circunstancias, resulte que el contrato de trabajo tenga vínculos más estrechos con otro país, en cuyo caso será aplicable la ley de este otro país.

Artículo 7

Leyes de policía

(1)   Al aplicar, en virtud del presente Convenio, la ley de un país determinado, podrá darse efecto a las disposiciones imperativas de la ley de otro país con el que la situación presente un vínculo estrecho, si y en la medida en que, tales disposiciones, según el derecho de este último país, son aplicables cualquiera que sea la ley que rija el contrato. Para decidir si se debe dar efecto a estas disposiciones imperativas, se tendrá en cuenta su naturaleza y su objeto, así como las consecuencias que se derivarían de su aplicación o de su inaplicación.

(2)   Las disposiciones del presente Convenio no podrán afectar a la aplicación de las normas de la ley del país del juez que rijan imperativamente la situación, cualquiera que sea la ley aplicable al contrato.

Artículo 8

Consentimiento y validez de fondo

(1)   La existencia y la validez del contrato, o de cualquiera de sus disposiciones, estarán sometidas a la ley que sería aplicable en virtud del presente Convenio si el contrato o la disposición fueran válidos.

(2)   Sin embargo, para establecer que no ha dado su consentimiento, cualquiera de las partes podrá referirse a la ley del país en que tenga su residencia habitual si de las circunstancias resulta que no sería razonable determinar el efecto del comportamiento de tal parte según la ley prevista en el apartado precedente.

Artículo 9

Forma

(1)   Un contrato celebrado entre personas que se encuentren en un mismo país será válido en cuanto a la forma si reúne las condiciones de forma de la ley que lo rija en cuanto al fondo en virtud del presente Convenio o de la ley del país en el que se haya celebrado.

(2)   Un contrato celebrado entre personas que se encuentren en países diferentes será válido en cuanto a la forma si reúne las condiciones de forma de la ley que lo rija en cuanto al fondo en virtud del presente Convenio o de la ley de uno de estos países.

(3)   Cuando se celebre el contrato por medio de un representante, el país en el que se encuentre el representante en el momento de actuar será el que se considere para la aplicación de los apartados 1 y 2.

(4)   Un acto jurídico unilateral relativo a un contrato celebrado o por celebrar será válido en cuanto a la forma si reúne las condiciones de forma de la ley que rija o regirá el fondo del contrato en virtud del presente Convenio o de la ley del país en el que se efectúe dicho acto.

(5)   Las disposiciones de los apartados precedentes no se aplicarán a los contratos que entren en el ámbito de aplicación del artículo 5 celebrados en las circunstancias descritas en su apartado 2. La forma de estos contratos se regirá por la ley del país en el que tenga su residencia habitual el consumidor.

(6)   No obstante lo dispuesto en los cuatro primeros apartados del presente artículo, todo contrato que tenga por objeto un derecho real inmobiliario o un derecho de utilización de un inmueble estará sometido, en cuanto a la forma, a las normas imperativas de la ley del país en que el inmueble esté sito, siempre que según esta ley sean aplicables independientemente del lugar de celebración del contrato y de la ley que lo rija en cuanto al fondo.

Artículo 10

Ámbito de la ley del contrato

(1)   La ley aplicable al contrato en virtud de los artículos 3 a 6 y del artículo 12 del presente Convenio regirá en particular:

a)

su interpretación;

b)

el cumplimiento de las obligaciones que genere;

c)

dentro de los límites de los poderes atribuidos al tribunal por sus leyes procesales, las consecuencias del incumplimiento total o parcial de estas obligaciones, incluida la evaluación del daño en la medida en que la gobiernen normas jurídicas;

d)

los diversos modos de extinción de las obligaciones, así como la prescripción y la caducidad basadas en la expiración de un plazo;

e)

las consecuencias de la nulidad del contrato.

(2)   En lo que se refiere a las modalidades del cumplimiento y a las medidas que debe tomar al acreedor en caso de cumplimiento defectuoso, se tendrá en cuenta la ley del país donde tenga lugar el cumplimiento.

Artículo 11

Incapacidad

En los contratos celebrados entre personas que se encuentren en un mismo país, las personas físicas que gocen de capacidad de conformidad con la ley de ese país sólo podrán invocar su incapacidad resultante de otra ley si, en el momento de la celebración del contrato, la otra parte hubiera conocido tal incapacidad o la hubiera ignorado en virtud de imprudencia por su parte.

Artículo 12

Cesión de crédito

(1)   Las obligaciones entre el cedente y el cesionario de un crédito se regirán por la ley que, en virtud del presente Convenio, se aplique al contrato que les ligue.

(2)   La ley que rija el crédito cedido determinará el carácter transferible del mismo, las relaciones entre el cesionario y el deudor, las condiciones de oponibilidad de la cesión al deudor y el carácter liberatorio de la prestación hecha por el deudor.

Artículo 13

Subrogación

(1)   Cuando, en virtud de un contrato, una persona, el acreedor, tenga derechos con respecto a otra persona, el deudor, y un tercero tenga la obligación de satisfacer al acreedor o haya satisfecho, de hecho, al acreedor en ejecución de esa obligación, la ley aplicable a esta obligación del tercero determinará si éste puede ejercer en su totalidad o en parte los derechos que el acreedor tenía contra el deudor según la ley que rija sus relaciones.

(2)   La misma regla se aplicará cuando varias personas estén obligadas por la misma obligación contractual y el acreedor haya sido satisfecho por una de ellas.

Artículo 14

Prueba

(1)   La ley que rija el contrato en virtud del presente Convenio se aplicará en la medida en que, en materia de obligaciones contractuales, establezca presunciones legales o reparta la carga de la prueba.

(2)   Los actos jurídicos podrán ser acreditados por cualquier medio de prueba admitido bien por la ley del foro, o bien por cualquiera de las leyes contempladas en el artículo 9, conforme a la cual el acto sea válido en cuanto a la forma, siempre que tal medio de prueba pueda ser empleado ante el tribunal que esté en conocimiento del asunto.

Artículo 15

Exclusión del reenvío

Cuando el presente Convenio prescriba la aplicación de la ley de un país, se entenderá por tal las normas jurídicas en vigor en ese país, con exclusión de las normas de Derecho internacional privado.

Artículo 16

Orden público

No podrá excluirse la aplicación de una disposición de la ley designada por el presente Convenio salvo cuando sea manifiestamente incompatible con el orden público del foro.

Artículo 17

Aplicación en el tiempo

El Convenio se aplicará en cada Estado contratante a los contratos celebrados después de su entrada en vigor en tal Estado.

Artículo 18

Interpretación uniforme

Para la interpretación y la aplicación de las reglas uniformes que preceden, se tendrán en cuenta su carácter internacional y la conveniencia de conseguir que se interpreten y apliquen de manera uniforme.

Artículo 19

Sistemas no unificados

(1)   Cuando un Estado comprenda varias unidades territoriales y cada una de ellas tenga sus propias normas en materia de obligaciones contractuales, cada unidad territorial se considerará como un país para la determinación de la ley aplicable según el presente Convenio.

(2)   Un Estado cuyas diferentes unidades territoriales tengan sus propias normas jurídicas en materia de obligaciones contractuales no estará obligado a aplicar el presente Convenio a los conflictos de leyes que interesen únicamente a esas unidades territoriales.

Artículo 20

Prioridad del Derecho comunitario

El presente Convenio se entiende sin perjuicio de la aplicación de las disposiciones que, en materias específicas, regulen los conflictos de leyes en materia de obligaciones contractuales y que estén o estarán contenidas en los actos derivados de las instituciones de las Comunidades Europeas o en las legislaciones nacionales armonizadas en ejecución de estos actos.

Artículo 21

Relaciones con otros convenios

El presente Convenio no afectará a la aplicación de los convenios internacionales de los que un Estado contratante sea o pase a ser parte.

Artículo 22

Reservas

(1)   Cualquier Estado contratante, en el momento de la firma, de la ratificación, de la aceptación o de la aprobación, podrá reservarse el derecho de no aplicar:

a)

el apartado 1 del artículo 7;

b)

la letra e) del apartado 1 del artículo 10.

(2)   Cualquier Estado contratante podrá hacer igualmente, notificando una ampliación del Convenio de conformidad con el apartado 2 del artículo 27, una o varias de estas reservas con efecto limitado a los territorios o a ciertos territorios mencionados en la ampliación.

(3)   Cualquier Estado contratante podrá retirar, en cualquier momento, una reserva que hubiera efectuado; el efecto de la reserva cesará el primer día del tercer mes natural siguiente a la notificación de la retirada.

TÍTULO III

CLÁUSULAS FINALES

Artículo 23

(1)   Si un Estado contratante, después de la fecha de entrada en vigor del presente Convenio con respecto a él, desease adoptar una nueva norma de conflicto de leyes para una categoría específica de contratos que entren en el ámbito de aplicación del convenio, comunicará su intención a los demás Estados signatarios por medio del secretario general del Consejo de las Comunidades Europeas.

(2)   En un plazo de seis meses a partir de la comunicación hecha al secretario general, cualquier Estado signatario podrá solicitar a éste que organice unas consultas entre Estados signatarios con el fin de llegar a un acuerdo.

(3)   Si, en este plazo, ningún Estado signatario hubiera solicitado la consulta, o si, en los dos años siguientes a la comunicación hecha al secretario general, no se hubiere llegado a ningún acuerdo como consecuencia de las consultas, el Estado contratante podrá modificar su derecho. La medida tomada por este Estado se pondrá en conocimiento de los demás Estados signatarios por mediación del secretario general del Consejo de las Comunidades Europeas.

Artículo 24

(1)   Si un Estado contratante, después de la fecha de entrada en vigor del presente Convenio con respecto a él, deseare formar parte de un convenio multilateral cuyo objeto principal, o uno de los objetos principales, fuera una regulación de Derecho internacional privado en una de las materias regidas por el presente Convenio, se aplicará el procedimento previsto en el artículo 23. No obstante, el plazo de dos años, previsto en el apartado 3 del artículo 23, se reducirá a un año.

(2)   No se seguirá el procedimiento previsto en el apartado precedente si un Estado contratante o una de las Comunidades Europeas ya fueran parte del convenio multilateral o si el objeto de éste fuera revisar un convenio del que fuera ya parte el Estado interesado o si se tratase de un convenio celebrado en el marco de los Tratados constitutivos de las Comunidades Europeas.

Artículo 25

Cuando un Estado contratante considere que la unificación realizada por el presente Convenio se ve comprometida por la celebración de acuerdos no previstos en el apartado 1 del artículo 24, este Estado podrá solicitar al secretario general del Consejo de las Comunidades Europeas que organice una consulta entre los Estados signatarios del presente Convenio.

Artículo 26

Cualquier Estado contratante podrá solicitar la revisión del presente Convenio. En tal caso, el presidente del Consejo de las Comunidades Europeas convocará una conferencia de revisión.

Artículo 27

(1)   El presente Convenio se aplicará en el territorio europeo de los Estados contratantes, comprendida Groenlandia, y en la totalidad del territorio de la República Francesa.

(2)   No obstante lo dispuesto en el apartado 1:

a)

el presente Convenio no se aplicará a las islas Feroe, salvo declaración en contrario del Reino de Dinamarca;

b)

el presente Convenio no se aplicará a los territorios europeos situados fuera del Reino Unido y cuyas relaciones internacionales hubiera asumido éste, salvo declaración en contrario del Reino Unido para tal territorio;

c)

el presente Convenio se aplicará a las Antillas neerlandesas, si el Reino de los Países Bajos hiciese una declaración en ese sentido.

(3)   Estas declaraciones podrán efectuarse en cualquier momento, mediante notificación al secretario general del Consejo de las Comunidades Europeas.

(4)   Los procesos de apelación interpuestos en el Reino Unido contra resoluciones de los tribunales situados en uno de los territorios mencionados en la letra b) del apartado 2 serán considerados como procesos que se desarrollan ante estos tribunales.

Artículo 28

(1)   El presente Convenio estará abierto a partir del 19 de junio de 1980 a la firma de los Estados partes del Tratado constitutivo de la Comunidad Económica Europea.

(2)   El presente Convenio será ratificado, aceptado o aprobado por los Estados signatarios. Los instrumentos de ratificación, de aceptación o de aprobación se depositarán ante la Secretaría General del Consejo de las Comunidades Europeas.

Artículo 29

(1)   El presente Convenio entrará en vigor el primer día del tercer mes siguiente al depósito del séptimo instrumento de ratificación, de aceptación o de aprobación.

(2)   El Convenio entrará en vigor, para cada Estado signatario que lo ratifique, acepte o apruebe con posterioridad, el primer día del tercer mes siguiente al depósito de su instrumento de ratificación, de aceptación o de aprobación.

Artículo 30

(1)   El Convenio tendrá una vigencia de diez años a partir de la fecha de su entrada en vigor conforme al apartado 1 del artículo 29, incluso para los Estados para los que entrase en vigor con posterioridad.

(2)   El Convenio será renovado tácitamente por períodos de cinco años, salvo denuncia.

(3)   La denuncia será notificada, al menos seis meses antes de la expiración del plazo de diez años o de cinco años, según los casos, al secretario general del Consejo de las Comunidades Europeas. Podrá limitarse esta denuncia a uno de los territorios a los que se hubiera extendido el Convenio en aplicación del apartado 2 del artículo 27.

(4)   La denuncia sólo tendrá efectos para el Estado que la hubiere notificado. El Convenio permanecerá vigente para los demás Estados contratantes.

Artículo 31

El secretario general del Consejo de las Comunidades Europeas notificará a los Estados partes del Tratado constitutivo de la Comunidad Económica Europea:

a)

las firmas;

b)

el depósito de cualquier instrumento de ratificación, aceptación o aprobación;

c)

la fecha de entrada en vigor del presente Convenio;

d)

las comunicaciones realizadas en aplicación de los artículos 23, 24, 25, 26, 27 y 30;

e)

las reservas y retiradas de reservas mencionadas en el artículo 22.

Artículo 32

El Protocolo anexo al presente Convenio forma parte integrante del mismo.

Artículo 33

El presente Convenio, redactado en un ejemplar único en lenguas alemana, danesa, francesa, inglesa, irlandesa, italiana y neerlandesa, dando fe por igual todos los textos, se depositará en los archivos de la Secretaría General del Consejo de las Comunidades Europeas. El secretario general remitirá una copia autenticada conforme a cada uno de los Gobiernos de los Estados signatarios.

Til bekræftelse heraf har undertegnede behørigt befuldmægtigede underskrevet denne konvention.

Zu Urkund dessen haben die hierzu gehörig befugten Unterzeichneten ihre Unterschriften unter dieses Übereinkommen gesetzt.

In witness whereof the undersigned, being duly authorized thereto, have signed this Convention.

En foi de quoi, les soussignés, dûment autorisés à cet effet, ont signé la présente convention.

Dá fhianú sin, shínigh na daoine seo thíos, arna n-údarú go cuí chuige sin, an Coinbhinsiún seo.

In fede di che, i sottoscritti, debitamente autorizzati a tal fine, hanno firmato la presente convenzione.

Ten blijke waarvan de ondergetekenden, daartoe behoorlijk gemachtigd, hun handtekening onder dit Verdrag hebben geplaatst.

Udfædiget i Rom, den nittende juni nitten hundrede og firs.

Geschehen zu Rom am neunzehnten Juni neunzehnhundertachtzig.

Done at Rome on the nineteenth day of June in the year one thousand nine hundred and eighty.

Fait à Rome, le dix-neuf juin mil neuf cent quatre-vingt.

Arna dhéanamh sa Róimh, an naoú lá déag de Mheitheamh sa bhliain míle naoi gcéad ochtó.

Fatto a Roma, addì diciannove giugno millenovecentottanta.

Gedaan te Rome, de negentiende juni negentienhonderd tachtig.

Pour le royaume de Belgique

Voor het Koninkrijk België

På Kongeriget Danmarks vegne

Für die Bundesrepublik Deutschland

Pour la République française

Thar ceann na hÉireann

Per la Repubblica italiana

Pour le grand-duché de Luxembourg

Voor het Koninkrijk der Nederlanden

For the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

PROTOCOLO

Las Altas Partes Contratantes han acordado la disposición que sigue, que se incorporará como Anexo al Convenio:

No obstante lo dispuesto en el Convenio, Dinamarca podrá conservar la disposición incluida en el artículo 169 de la „Sølov” (legislación marítima) relativo a la ley aplicable a las cuestiones sobre transporte marítimo de mercancías y podrá modificar esta disposición sin atenerse al procedimiento previsto en el artículo 23 del Convenio.

Til bekræftelse heraf har undertegnede behørigt befuldmægtigede underskrevet denne protokol.

Zu Urkund dessen haben die hierzu gehörig befugten Unterzeichneten ihre Unterschriften unter dieses Protokoll gesetzt.

In witness whereof the undersigned, being duly authorized thereto, have signed this Protocol.

En foi de quoi, les soussignés, dûment autorisés à cet effet, ont signé le présent protocole.

Dá fhianú sin, shínigh na daoine seo thíos, arna n-údarú go cuí chuige sin, an Prótacal seo.

In fede di che, i sottoscritti, debitamente autorizzati a tal fine, hanno firmato il presente protocollo.

Ten blijke waarvan de ondergetekenden, daartoe behoorlijk geachtigd, hun handtekening onder dit Protocol hebben geplaatst.

Udfærdiget i Rom, den nittende juni nitten hundrede og firs.

Geschehen zu Rom am neunzehnten Juni neunzehnhundertachtzig.

Done at Rome on the nineteenth day of June in the year one thousand nine hundred and eighty.

Fait à Rome, le dix-neuf juin mil neuf cent quatre-vingt.

Arna dhéanamh sa Róimh, an naoú lá déag de Mheitheamh sa bhliain míle naoi gcéad ochtó.

Fatto a Roma, addì diciannove giugno millenovecentottanta.

Gedaan te Rome, de negentiende juni negentienhonderd tachtig.

Pour le royaume de Belgique

Voor het Koninkrijk België

På Kongeriget Danmarks vegne

Für die Bundesrepublik Deutschland

Pour la République française

Thar ceann na hÉireann

Per la Repubblica italiana

Pour le grand-duché de Luxembourg

Voor het Koninkrijk der Nederlanden

For the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

DECLARACIÓN COMÚN

En el momento de proceder a la firma del Convenio sobre la ley aplicable a las obligaciones contractuales, los Gobiernos del Reino de Bélgica, del Reino de Dinamarca, de la República Federal de Alemania, de la República Francesa, de Irlanda, de la República Italiana, del Gran Ducado de Luxemburgo, del Reino de los Países Bajos, del Reino Unido de Gran Bretaña e Irlanda del Norte,

I.

PREOCUPADOS por evitar, en toda la medida de lo posible la dispersión de las normas de conflictos de leyes en una multiplicidad de instrumentos y las divergencias entre tales reglas, desean que las instituciones de las Comunidades Europeas, en el ejercicio de sus competencias sobre la base de los Tratados que las han constituido, se esfuercen, cuando proceda, por adoptar normas de conflictos que, en lo posible, estén en armonía con las del Convenio;

II.

DECLARAN su intención de proceder, desde la firma del Convenio y a la espera de quedar vinculadas por el artículo 24 del Convenio, a consultas recíprocas en el caso de que uno de los Estados firmantes desease formar parte de un convenio a que debiera aplicarse el procedimiento previsto en el citado artículo;

III.

CONSIDERANDO la contribución del Convenio sobre la ley aplicable a las obligaciones contractuales a la unificación de las normas de conflictos en el seno de las Comunidades Europeas, expresan la opinión de que cualquier Estado que se convierta en miembro de las Comunidades Europeas debería adherirse a este Convenio.

Til bekræftelse heraf har undertegnede behørigt befuldmægtigede underskrevet denne fælleserklæring.

Zu Urkund dessen haberi die hierzu gehörig befugten Unterzeichneten ihre Unterschriften unter diese gemeinsame Erklärung gesetzt.

In witness whereof the undersigned, being duly authorized thereto, have signed this Joint Declaration.

En foi de quoi, les soussignés, dûment autorisés à cet effet, ont signé la présente déclaration commune.

Dá fhianú sin, shínigh na daoine seo thíos, arna n-údarú go cuí chuige sin, an Dearbhú Comhphaírteach seo.

In fede di che, i sottoscritti, debitamente autorizzati a tal fine, hanno firmato la presente dichiarazione comune.

Ten blijke waarvan de ondergetekenden, daartoe behoorlijk gemachtigd, hun handtekening onder deze Verklaring hebben geplaatst.

Udfærdiget i Rom, den nittende juni nitten hundrede og firs.

Geschehen zu Rom am neunzehnten Juni neunzehnhundertachtzig.

Done at Rome on the nineteenth day of June in the year one thousand nine hundred and eighty.

Fait à Rome, le dix-neuf juin mil neuf cent quatre-vingt.

Arna dhéanamh sa Róimh, an naoú lá déag de Mheitheamh sa bhliain míle naoi gcéad ochtó.

Fatto a Roma, addì diciannove giugno millenovecentottanta.

Gedaan te Rome, de negentiende juni negentienhonderd tachtig.

Pour le gouvernement du royaume de Belgique

Voor de Regering van het Koninkrijk België

På Kongeriget Danmarks vegne

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Pour le gouvernement de la République française

Thar ceann Rialtas na hÉireann

Per il governo della Repubblica italiana

Pour le gouvernement du grand-duché de Luxembourg

Voor de Regering van het Koninkrijk der Nederlanden

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland


ANEXO IIBILAG IIANHANG IIΠΑΡΑΡΤΗΜΑ IIANNEX IIANNEXE IIIARSCRÍBHINN IIALLEGATO IIBIJLAGE IIANEXO II

CONVENÇÃO

Sobre a lei aplicável às obrigações contratuais aberta à assinatura em Roma em 19 de Junho de 1980

PREÂMBULO

AS ALTAS PARTES CONTRATANTES NO TRATADO QUE INSTITUI A COMUNIDADE ECONÓMICA EUROPEIA,

PREOCUPADAS em prosseguir, no domínio do direito internacional privado, a obra de unificação jurídica já empreendida na Comunidade, nomeadamente em matéria de competência judiciária e de execução de decisões,

DESEJANDO estabelecer regras uniformes relativamente à lei aplicável às obrigações contratuais,

ACORDARAM NO SEGUINTE:

TÍTULO I

ÂMBITO DE APLICAÇÃO

Artigo 1.o

Âmbito de aplicação

(1)   O disposto na presente convenção é aplicável às obrigações contratuais nas situações que impliquem um conflito de leis.

(2)   Não se aplica:

a)

Ao estado e à capacidade das pessoas singulares, sem prejuízo do artigo 11.o;

b)

Às obrigações contratuais relativas a:

testamentos e sucessões por morte,

regimes de bens no matrimónio,

direitos e deveres decorrentes de relações de família, de parentesco, de casamento ou de afinidade, incluindo obrigações alimentares relativamente aos filhos nascidos fora do casamento;

c)

Às obrigações decorrentes de letras, cheques, livranças, bem como de outros títulos negociáveis, na medida em que as obrigações surgidas desses outros títulos resultem do seu carácter negociável;

d)

Às convenções de arbitragem e de eleição do foro;

e)

Às convenções respeitantes ao direito das sociedades, associações e pessoas colectivas, tais como a constituição, a capacidade jurídica, o funcionamento interno e a dissolução das sociedades, associações e pessoas colectivas, bem como a responsabilidade pessoal legal dos associados e dos órgãos relativamente às dívidas da sociedade, associação ou pessoa colectiva;

f)

À questão de saber se um intermediário pode vincular, em relação a terceiros, a pessoa por conta da qual pretende agir ou se um órgão de uma sociedade, de uma associação ou de uma pessoa colectiva pode vincular, em relação a terceiros, essa sociedade, associação ou pessoa colectiva;

g)

À constituição de „trusts” e às relações entre os constituintes, os „trustees” e os beneficiários;

h)

À prova e ao processo, sem prejuízo do artigo 14.o

(3)   O disposto na presente convenção não se aplica a contratos de seguro que cubram riscos situados nos territórios dos Estados-membros da Comunidade Económica Europeia. Para determinar se um risco se situa nestes territórios, o tribunal aplicará a sua lei interna.

(4)   O número anterior não se aplica aos contratos de resseguro.

Artigo 2.o

Carácter universal

A lei designada nos termos da presente convenção é aplicável, mesmo que essa lei seja de um Estado não contratante.

TÍTULO II

REGRAS UNIFORMES

Artigo 3.o

Liberdade de escolha

(1)   O contrato rege-se pela lei escolhida pelas partes. Esta escolha deve ser expressa ou resultar de modo inequívoco das disposições do contrato ou das circunstâncias da causa. Mediante esta escolha, as partes podem designar a lei aplicável à totalidade ou apenas a uma parte do contrato.

(2)   Em qualquer momento, as partes podem acordar em sujeitar o contrato a uma lei diferente da que antecedentemente o regulava, quer por força de uma escolha anterior nos termos do presente artigo, quer por força de outras disposições da presente convenção. Qualquer modificação, quanto à determinação da lei aplicável, acorrida posteriormente à celebração do contrato, não afecta a validade formal do contrato, na acepção do disposto no artigo 9.o, nem prejudica os direitos de terceiros.

(3)   A escolha pelas partes de uma lei estrangeira, acompanhada ou não da escolha de um tribunal estrangeiro, não pode, sempre que todos os outros elementos da situação se localizem num único país no momento dessa escolha, prejudicar a aplicação das disposições não derrogáveis por acordo, nos termos da lei desse país, e que a seguir se denominam por „disposições imperativas”.

(4)   A existência e a validade do consentimento das partes, quanto à escolha da lei aplicável, são reguladas pelo disposto nos artigos 8.o 9.o e 11.o

Artigo 4.o

Lei aplicável na falta de escolha

(1)   Quando a lei aplicável ao contrato não tiver sido escolhida nos termos do artigo 3.o, o contrato é regulado pela lei do país com o qual apresente uma conexão mais estreita. Todavia, se uma parte do contrato for separável do resto do contrato e apresentar uma conexão mais estreita com um outro país, a essa parte poderá aplicar-se, a título excepcional, a lei desse outro país.

(2)   Sem prejuízo do disposto no n.o 5, presume-se que o contrato apresenta uma conexão mais estreita com o país onde a parte que está obrigada a fornecer a prestação característica do contrato tem, no momento da celebração do contrato, a sua residência habitual ou, se se tratar de uma sociedade, associação ou pessoa colectiva, a sua administração central. Todavia, se o contrato for celebrado no exercício da actividade económica ou profissional dessa parte, o país a considerar será aquele em que se situa o seu estabelecimento principal ou, se, nos termos do contrato, a prestação deverá ser fornecida por estabelecimento diverso do estabelecimento principal, o da situação desse estabelecimento.

(3)   Quando o contrato tiver por objecto um direito real sobre um bem imóvel, ou um direito de uso de um bem imóvel, presume-se, em derrogação do disposto no n.o 2, que o contrato apresenta uma conexão mais estreita com o país onde o imóvel se situa.

(4)   A presunção do n.o 2 não é admitida quanto ao contrato de transporte de mercadorias. Presume-se que este contrato apresente uma conexão mais estreita com o país em que, no momento da celebração do contrato, o transportador tem o seu estabelecimento principal, se o referido país coincidir com aquele em que se situa o lugar da carga ou da descarga ou do estabelecimento principal do expedidor. Para efeitos de aplicação do presente número, são considerados como contratos de transporte de mercadorias os contratos de fretamento relativos a uma única viagem ou outros contratos que tenham por objecto principal o transporte de mercadorias.

(5)   O disposto no n.o 2 não se aplica se a prestação característica não puder ser determinada. As presunções dos n.os 2, 3 e 4 não serão admitidas sempre que resulte do conjunto das circunstâncias, que o contrato apresenta uma conexão mais estreita com outro país.

Artigo 5.o

Contratos celebrados por consumidores

(1)   O presente artigo aplica-se aos contratos que tenham por objecto o fornecimento de bens móveis corpóreos ou de serviços a uma pessoa, o „consumidor”, para uma finalidade que pode considerar-se estranha à sua actividade profissional, bem como aos contratos destinados ao financiamento desse fornecimento.

(2)   Não obstante o disposto no artigo 3.o, a escolha pelas partes da lei aplicável não pode ter como consequência privar o consumidor da protecção que lhe garantem as disposições imperativas da lei do país em que tenha a sua residência habitual:

se a celebração do contrato tiver sido precedida, nesse país, de uma proposta que lhe foi especialmente dirigida ou de anúncio publicitário e se o consumidor tiver executado nesse país todos os actos necessários à celebração do contrato ou

se a outra parte ou o respectivo representante tiver recebido o pedido do consumidor nesse país ou

se o contrato consistir numa venda de mercadorias e o consumidor se tiver deslocado desse país a um outro país e aí tiver feito o pedido, desde que a viagem tenha sido organizada pelo vendedor com o objectivo de incitar o consumidor a comprar.

(3)   Não obstante o disposto no artigo 4.o e na falta de escolha feita nos termos do artigo 3.o, esses contratos serão regulados pela lei do país em que o consumidor tiver a sua residência habitual, se se verificarem as circunstâncias referidas no n.o 2 do presente artigo.

(4)   O presente artigo, não se aplica:

a)

Ao contrato de transporte;

b)

Ao contrato de prestação de serviços quando os serviços devidos ao consumidor devam ser prestados exclusivamente num país diferente daquele em que este tem a sua residência habitual.

(5)   Em derrogação do disposto no n.o 4, o presente artigo aplica-se ao contrato que estabeleça, por um preço global, prestações combinadas de transporte e de alojamento.

Artigo 6.o

Contrato individual de trabalho

(1)   Sem prejuízo do disposto no artigo 3.o, a escolha pelas partes da lei aplicável ao contrato de trabalho, não pode ter como consequência privar o trabalhador da protecção que lhe garantem as disposições imperativas da lei que seria aplicável, na falta de escolha, por força do n.o 2 do presente artigo.

(2)   Não obstante o disposto no artigo 4.o e na falta de escolha feita nos termos do artigo 3.o, o contrato de trabalho é regulado:

a)

Pela lei do país em que o trabalhador, no cumprimento do contrato, presta habitualmente o seu trabalho, mesmo que tenha sido destacado temporariamente para outro país, ou

b)

Se o trabalhador não prestar habitualmente o seu trabalho no mesmo país, pela lei do país em que esteja situado o estabelecimento que contratou o trabalhador,

a não ser que resulte do conjunto das circunstâncias que o contrato de trabalho apresenta uma conexão mais estreita com um outro país, sendo em tal caso aplicável a lei desse outro país.

Artigo 7.o

Disposições imperativas

(1)   Ao aplicar-se, por força da presente convenção, a lei de um determinado país, pode ser dada prevalência às disposições imperativas da lei de outro país com o qual a situação apresente uma conexão estreita se, e na medida em que, de acordo com o direito deste último país, essas disposições forem aplicáveis, qualquer que seja a lei reguladora do contrato. Para se decidir se deve ser dada prevalência a estas disposições imperativas, ter-se-á em conta a sua natureza e o seu objecto, bem como as consequências que resultariam da sua aplicação ou da sua não aplicação.

(2)   O disposto na presente convenção não pode prejudicar a aplicação das regras do país do foro que regulem imperativamente o caso concreto, independentemente da lei aplicável ao contrato.

Artigo 8.o

Existência e validade substancial

(1)   A existência e a validade do contrato ou de uma disposição deste, estão sujeitas à lei que seria aplicável, por força da presente convenção, se o contrato ou a disposição fossem válidos.

(2)   Todavia, um contraente, para demonstrar que não deu o seu acordo, pode invocar a lei do país em que tenha a sua residência habitual, se resultar das circunstâncias que não seria razoável que o valor do comportamento desse contraente fosse determinado pela lei prevista no número anterior.

Artigo 9.o

Requisitos de forma

(1)   Um contrato celebrado entre pessoas que se encontram no mesmo país é formalmente válido desde que preencha os requisitos de forma prescritos pela lei reguladora da substância, aplicável por força da presente convenção ou da lei do país em que foi celebrado.

(2)   Um contrato celebrado entre pessoas que se encontram em países diferentes é formalmente válido, desde que preencha os requisitos de forma prescritos pela lei reguladora da substância, aplicável por força da presente convenção ou da lei de um desses países.

(3)   Quando o contrato é celebrado por um representante, o país a tomar em consideração para efeitos de aplicação dos dos n.os 1 e 2, é o país em que os poderes representativos são exercidos.

(4)   Um acto jurídico unilateral relativo a um contrato celebrado ou a celebrar é formalmente válido, desde que preencha os requisitos de forma prescritos pela lei que regular a substância do contrato, aplicável por força da presente convenção ou da lei do país em que esse acto é praticado.

(5)   O disposto nos números anteriores não se aplica aos contratos que caem no âmbito de aplicação do artigo 5.o, celebrados nas circunstâncias enunciadas no n.o 2 desse artigo. A forma desses contratos é regulada pela lei do país em que o consumidor tem a sua residência habitual.

(6)   Em derrogação do disposto nos n.os 1 a 4, qualquer contrato que tenha por objecto um direito real sobre um imóvel ou um direito de uso de um imóvel está sujeito, quanto à forma, às disposições imperativas da lei do país em que o imóvel está situado, desde que, nos termos desta lei, essas regras se apliquem independentemente do lugar de celebração e da lei reguladora da substância do contrato.

Artigo 10.o

Âmbito de aplicação da lei do contrato

(1)   A lei aplicável ao contrato por força dos artigos 3.o a 6.o e do artigo 12.o da presente convenção, regula, nomeadamente:

a)

A sua interpretação;

b)

O cumprimento das obrigações dele decorrentes;

c)

Nos limites dos poderes atribuídos ao tribunal pela respectiva lei do processo, as consequências do incumprimento total ou parcial dessas obrigações, incluindo a avaliação do dano, na medida em que esta seja regulada pela lei;

d)

As diversas causas de extinção das obrigações, bem como a prescrição e a caducidade fundadas no decurso de um prazo;

e)

As consequências da invalidade do contrato.

(2)   Quanto aos modos de cumprimento e às medidas que o credor deve tomar no caso de cumprimento defeituoso, atender-se-á à lei do país onde é cumprida a obrigação.

Artigo 11.o

Incapacidade

Num contrato celebrado entre pessoas que se encontram no mesmo país, uma pessoa singular considerada capaz segundo a lei desse país só pode invocar a sua incapacidade que resulte de uma outra lei se, no momento da celebração do contrato, o outro contraente tinha conhecimento dessa incapacidade ou a desconhecia por imprudência da sua parte.

Artigo 12.o

Cessão de créditos

(1)   As obrigações entre o cedente e o cessionário de um crédito são reguladas pela lei que, por força da presente convenção, for aplicável ao contrato que os liga.

(2)   A lei que regula o crédito cedido determina a natureza cedível deste, as relações entre o cessionário e o devedor, as condições de oponibilidade da cessão ao devedor e a natureza liberatória da prestação feita pelo devedor.

Artigo 13.o

Sub-rogação

(1)   Sempre que, por força de um contrato, uma pessoa, o „credor”, tenha direitos relativamente a outra pessoa, o „devedor” e um terceiro tenha a obrigação de satisfazer o direito do credor, ou ainda, se o terceiro tiver realizado a prestação devida em cumprimento dessa obrigação, a lei aplicável a esta obrigação do terceiro determina se este pode exercer, no todo ou em parte, os direitos do credor contra o devedor, segundo a lei que regula as suas relações.

(2)   A mesma regra aplica-se quando várias pessoas estão adstritas à mesma obrigação contratual e o credor tenha sido satisfeito por uma delas.

Artigo 14.o

Prova

(1)   A lei que regula o contrato, por força da presente convenção, aplica-se na medida em que, em matéria de obrigações contratuais, estabeleça presunções legais ou reparta o ónus da prova.

(2)   Os actos jurídicos podem ser provados mediante qualquer meio de prova admitido, quer pela lei do foro quer por uma das leis referidas no artigo 9.o, segundo a qual o acto seja formalmente válido, desde que a prova possa ser produzida desse modo no tribunal a que a causa foi submetida.

Artigo 15.o

Exclusão do reenvio

Por aplicação da lei de um país determinado pela presente convenção entende-se a aplicação das normas de direito em vigor nesse país, com exclusão das normas de direito internacional privado.

Artigo 16.o

Ordem pública

A aplicação de uma disposição da lei designada pela presente convenção só pode ser afastada se essa aplicação for manifestamente incompatível com a ordem pública do foro.

Artigo 17.o

Aplicação no tempo

A convenção aplica-se num Estado contratante aos contratos celebrados após a sua entrada em vigor nesse Estado.

Artigo 18.o

Interpretação uniforme

Na interpretação e aplicação das regras uniformes que antecedem, deve ser tido em conta o seu carácter international e a conveniência de serem interpretadas e aplicadas de modo uniforme.

Artigo 19.o

Ordenamentos jurídicos plurilegislativos

(1)   Sempre que um Estado englobe várias unidades territoriais, tendo cada uma as suas regras próprias em matéria de obrigações contratuais, cada unidade territorial é considerada como um país, para fins de determinação da lei aplicável por força da presente convenção.

(2)   Um Estado, em que diferentes unidades territoriais tenham as suas regras de direito próprias em matéria de obrigações contratuais, não será obrigado a aplicar a presente convenção aos conflitos de leis que respeitem exclusivamente a essas unidades territoriais.

Artigo 20.o

Primado do direito comunitário

A presente convenção não prejudica a aplicação das disposições que, em matérias especiais, regulam os conflitos de leis em matéria de obrigações contratuais e que são ou venham a ser estabelecidas em actos das instituições das Comunidades Europeias ou nas legislações nacionais harmonizadas em execução desses actos.

Artigo 21.o

Relações com outras convenções

A presente convenção não prejudica a aplicação das convenções internacionais de que um Estado contratante seja ou venha a ser parte.

Artigo 22.o

Reservas

(1)   Qualquer Estado contratante pode, no momento da assinatura, da ratificação, da aceitação ou da aprovação reservar-se o direito de não aplicar:

a)

O n.o 1 do artigo 7.o;

b)

O n.o 1, alínea e), do artigo 10.o

(2)   Qualquer Estado contratante pode igualmente, ao notificar a extensão da Convenção, nos termos do n.o 2 do artigo 27.o, fazer uma ou várias destas reservas, com efeito limitado aos territórios ou a alguns dos territórios abrangidos pela extensão.

(3)   Qualquer Estado contratante pode, em qualquer momento, retirar uma reserva que tenha feito; o efeito da reserva cessará no primeiro dia do terceiro mês do calendário após a notificação da retirada da reserva.

TÍTULO III

DISPOSIÇÕES FINAIS

Artigo 23.o

(1)   Se um Estado contratante, após a data de entrada em vigor da presente convenção no que a ele se refere, desejar adoptar uma nova norma de conflito de leis relativamente a uma categoria especial de contratos abrangidos pela convenção, comunicará a sua intenção aos outros Estados signatários, através do secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias.

(2)   No prazo de seis meses a contar da data da comunicação feita ao secretário-geral, qualquer Estado signatário pode pedir àquele que organize consultas entre os Estados signatários de modo a chegarem a um acordo.

(3)   Se, nesse prazo, nenhum Estado signatário tiver pedido consultas ou se, nos dois anos seguintes à comunicação feita ao secretário-geral, não se tiver chegado a nenhum acordo no seguimento das consultas, o Estado contratante pode modificar o seu direito. As medidas tomadas por esse Estado serão levadas ao conhecimento dos outros Estados signatários, através do secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias.

Artigo 24.o

(1)   Se um Estado contratante, após a data de entrada em vigor da presente convenção no que a ele se refere, desejar ser parte numa convenção multilateral, cujo objecto principal ou um dos objectos principais seja o estabelecimento de normas de direito internacional privado relativamente a uma das matérias reguladas pela presente convenção, aplicar-se-á o procedimento previsto no artigo 23.o Todavia, o prazo de dois anos, previsto no n.o 3 do artigo 23.o, será reduzido para um ano.

(2)   Não é necessário observar o procedimento previsto no número anterior se um Estado contratante ou uma das Comunidades Europeias já for parte na convenção multilateral ou se o seu objecto for a revisão de uma convenção de que o Estado interessado seja parte ou se se tratar de uma convenção concluída na âmbito dos Tratados que instituem as Comunidades Europeias.

Artigo 25.o

Se um Estado contratante considerar que a unificação realizada pela presente convenção é comprometida pela conclusão de acordos não previstos no n.o 1 do artigo 24.o, esse Estado pode pedir ao secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias que organize consultas entre os Estados signatários da presente convenção.

Artigo 26.o

Qualquer Estado contratante pode pedir a revisão da presente convenção. Nesse caso, será convocada uma conferência de revisão pelo presidente do Conselho das Comunidades Europeias.

Artigo 27.o

(1)   A presente convenção aplica-se ao território europeu dos Estados contratantes, incluindo a Gronelândia, e a todo o território da República Francesa.

(2)   Em derrogação do disposto no n.o1:

a)

A presente convenção não se aplica às ilhas Faroé, salvo declaração em contrário de Reino da Dinamarca;

b)

A presente convenção não se aplica aos territórios europeus situados fora do Reino Unido e cujas relações internacionais sejam asseguradas pelo Reino Unido, salvo declaração em contrário do Reino Unido em relação a qualquer um desses territórios;

c)

A presente convenção não se aplica às Antilhas Neerlandesas, se o Reino dos Países Baixos fizer uma declaração nesse sentido.

(3)   Estas declarações podem ser feitas em qualquer momento mediante notificação ao secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias.

(4)   Os processos de recurso interpostos no Reino Unido de decisões proferidas por tribunais situados num dos territórios indicados na alínea b) do n.o 2 serão considerados como processos pendentes nesses tribunais.

Artigo 28.o

(1)   A presente convenção estará aberta à assinatura dos Estados partes no Tratado que institui a Comunidade Económica Europeia, a partir de 19 de Junho de 1980.

(2)   A presente convenção será ratificada, aceite ou aprovada pelos Estados signatários. Os instrumentos de ratificação, de aceitação ou de aprovação serão depositados junto do Secretariado-Geral do Conselho das Comunidades Europeias.

Artigo 29.o

(1)   A presente convenção entrará em vigor no primeiro dia do terceiro mês seguinte ao do depósito do sétimo instrumento de ratificação, de aceitação ou de aprovação.

(2)   A presente convenção entrará em vigor relativamente a cada Estado signatário que a ratifique, aceite ou aprove posteriormente, no primeiro dia do terceiro mês seguinte ao do depósito do seu instrumento de ratificação, de aceitação ou de aprovação.

Artigo 30.o

(1)   A presente convenção terá um período de vigência de dez anos a partir da data da sua entrada em vigor, nos termos do n.o 1 do artigo 29.o, mesmo relativamente aos Estados em que entre posteriormente em vigor.

(2)   A convenção será renovada tacitamente de cinco em cinco anos, salvo denúncia.

(3)   A denúncia deve ser notificada, pelo menos, seis meses antes de decorrido o prazo de dez anos ou de cinco anos, conforme o caso, ao secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias. A denúncia pode ser limitada a um dos territórios a que a convenção se tenha tornado extensiva, por aplicação do n.o 2 do artigo 27.o

(4)   A denúncia só terá efeito em relação ao Estado que a tenha notificado. A convenção manter-se-á em vigor relativamente aos outros Estados contratantes.

Artigo 31.o

O secretário-geral do Conselho das Comunidades Europeias notificará os Estados partes no Tratado que institui a Comunidade Económica Europeia:

a)

Das assinaturas;

b)

Do depósito de qualquer instrumento de ratificação, de aceitação ou de aprovação;

c)

Da data de entrada em vigor da presente convenção;

d)

Das comunicações feitas em aplicação dos artigos 23.o, 24.o, 25.o, 26.o, 27.o e 30.o;

e)

Das reservas e das retiradas de reservas referidas no artigo 22.o

Artigo 32.o

O protocolo anexo à presente convenção faz dela parte integrante.

Artigo 33.o

A presente convenção, redigida num único exemplar nas línguas alemã dinamarquesa, francesa, inglesa, irlandesa, italiana e neerlandesa, fazendo fé qualquer dos textos, será depositada nos arquivos do Secretariado-Geral do Conselho das Comunidades Europeias. O secretário-geral remeterá uma cópia autenticada da presente convenção a cada um dos Governos dos Estados signatários.

Til bekræftelse heraf har undertegnede behørigt befuldmægtigede underskrevet denne konvention.

Zu Urkund dessen haben die hierzu gehörig befugten Unterzeichneten ihre Unterschriften unter dieses Übereinkommen gesetzt.

In witness whereof the undersigned, being duly authorized thereto, have signed this Convention.

En foi de quoi, les soussignés, dûment autorisés à cet effet, ont signé la présente convention.

Dá fhianú sin, shínigh na daoine seo thíos, arna n-údarú go cuí chuige sin, an Coinbhinsiún seo.

In fede di che, i sottoscritti, debitamente autorizzati a tal fine, hanno firmato la presente convenzione.

Ten blijke waarvan de ondergetekenden, daartoe behoorlijk gemachtigd, hun handtekening onder dit Verdrag hebben geplaatst.

Udfærdiget i Rom, den nittende juni nitten hundrede og firs.

Geschehen zu Rom am neunzehnten Juni neunzehnhundertachtzig.

Done at Rome on the nineteenth day of June in the year one thousand nine hundred and eighty.

Fait à Rome, le dix-neuf juin mil neuf cent quatre-vingt.

Arna dhéanamh sa Róimh, an naoú lá déag de Mheitheamh sa bhliain míle naoi gcéad ochtó.

Fatto a Roma, addì diciannove giugno millenovecentottanta.

Gedaan te Rome, de negentiende juni negentienhonderd tachtig.

Pour le royaume de Belgique

Voor het Koninkrijk België

På Kongeriget Danmarks vegne

Für die Bundesrepublik Deutschland

Pour la République française

Thar ceann na hÉireann

Per la Repubblica italiana

Pour le grand-duché de Luxembourg

Voor het Koninkrijk der Nederlanden

For the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

PROTOCOLO

As altas partes contratantes acordaram na disposição seguinte que vem anexa à convenção.

Em derrogação do disposto na convenção, a Dinamarca pode manter em aplicação o disposto no artigo 169.o da „Soloven” (legislação marítima) respeitante à lei aplicável em matéria de transporte de mercadorias por via marítima e pode modificar esta disposição sem ter de observar o procedimento previsto no artigo 23.o da convenção.

Til bekræftelse heraf har undertegnede behørigt befuldmægtigede underskrevet denne protokol.

Zu Urkund dessen haben die hierzu gehörig befugten Unterzeichneten ihre Unterschriften unter dieses Protokoll gesetzt.

In witness whereof the undersigned, being duly authorized thereto, have signed this Protocol.

En foi de quoi, les soussignés, dûment autorisés à cet effet, ont signé le présent protocole.

Dá fhianú sin, shínigh na daoine seo thíos, arna n-údarú go cuí chuige sin, an Prótacal seo.

In fede di che, i sottoscritti, debitamente autorizzati a tal fine, hanno firmato il presente protocollo.

Ten blijke waarvan de ondergetekenden, daartoe behoorlijk gemachtigd, hun handtekening onder dit Protocol hebben geplaatst.

Undfærdiget i Rom, den nittende juni nitten hundrede og firs.

Geschehen zu Rom am neunzehnten Juni neunzehnhundertachtzig.

Done at Rome on the nineteenth day of June in the year one thousand nine hundred and eighty.

Fait à Rome, le dix-neuf juin mil neuf cent quatre-vingt.

Arna dhéanamh sa Róimh, an naoú lá déag de Mheitheamh sa bhliain míle naoi gcéad ochtó.

Fatto a Roma, addì diciannove giugno millenovecentottanta.

Gedaan te Rome, de negentiende juni negentienhonderd tachtig.

Pour le royaume de Belgique

Voor het Koninkrijk België

På Kongeriget Danmarks vegne

Für die Bundesrepublik Deutschland

Pour la République française

Thar ceann na hÉireann

Per la Repubblica italiana

Pour le grand-duché de Luxembourg

Voor het Koninkrijk der Nederlanden

For the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

DECLARAÇÃO COMUM

Aquando da assinatura da Convenção sobre a lei aplicável às obrigações contratuais os governos do Reino da Bélgica, do Reino da Dinamarca, da República Italiana, do Grão-Ducado do Luxemburgo, do Reino dos Países Baixos e do Reino Unido da Grã-Bretanha e da Irlanda do Norte,

I.

PREOCUPADOS em evitar, tanto quanto possível, a dispersão das normas de conflitos de leis entre múltiplos instrumentos e as divergências entre estas normas, desejam que as instituições das Comunidades Europeias, no exercício das suas competências, com base nos Tratados que as instituiu, se esforcem, sempre que necessário, por adoptar normas de conflitos que estejam, tanto quanto possível, em concordância com as da convenção;

II.

DECLARAM a sua intenção de proceder, imediatamente após a assinatura da convenção e enquanto não estão vinculados pelo artigo 24.o da convenção, a consultas recíprocas no caso de um dos Estados signatários desejar ser parte numa convenção à qual se aplicaria o procedimento previsto no referido artigo;

III.

CONSIDERANDO a contribuição da Convenção sobre a lei aplicável às obrigações contratuais para a unificação das normas de conflitos nas Comunidades Europeias, expressam a opinião de que qualquer Estado que se torne membro das Comunidades Europeias deveria aderir a esta convenção.

Til bekræftelse heraf har undertegnede behørigt befuldmægtigede underskrevet denne fælleserklæ-ring.

Zu Urkund dessen haben die hierzu gehörig befugten Unterzeichneten ihre Unterschriften unter diese gemeinsame Erklärung gesetzt.

In witness whereof the undersigned, being duly authorized thereto, have signed this Joint Declaration.

En foi de quoi, les soussignés, dûment autorisés à cet effet, ont signé la présente déclaration commune.

Dá fhianú sin, shínigh na daoine seo thíos arna n-údarú go cuí chuige sin, an Dearbhú Comhphaírteach seo.

In fede di che, i sottoscritti, debitamente autorizzati a tal fine, hanno firmato la presente dichiarazione comune.

Ten blijke waarvan de ondergetekenden, daartoe behoorlijk gemachtigd, hun handtekening onder deze Verklaring hebben geplaatst.

Udfærdiget i Rom, den nutende juni nitten hundrede og firs.

Geschehen zu Rom am neunzehnten Juni neunzehnhundertachtzig.

Done at Rome on the nineteenth day of June in the year one thousand nine hundred and eighty.

Fait à Rome, le dix-neuf juin mil neuf cent quatre-vingt.

Arna dhéanamh sa Róimh, an naoú lá déag de Mheitheamh sa bhliain míle naoi gcéad ochtó.

Fatto a Roma, addì diciannove giugno millenovecentottanta.

Gedaan te Rome, de negentiende juni negentienhonderd tachtig.

Pour le gouvernment du royaume de Belgique

Voor de Regering van het Koninkrijk België

På Kongeriget Danmarks vegne

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Pour le gouvernement de la République française

Thar ceann Rialtas na hEireann

Per il governo della Repubblica italiana

Pour le gouvernement du grand-duché de Luxembourg

Voor de Regering van het Koninkrijk der Nederlanden

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

127


31995F0330(01)


C 078/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


ACTUL CONSILIULUI

din 10 martie 1995

de elaborare a Convenției privind procedura simplificată de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene

(95/C 78/01)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul K.3 alineatul (2) litera (c),

întrucât, pentru realizarea obiectivelor Uniunii, statele membre consideră că normele care reglementează procedura simplificată de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene constituie o problemă de interes comun, aflată sub incidența cooperării instituite în cadrul titlului VI din tratat,

DECIDE elaborarea convenției al cărei text figurează în anexă, care este semnată astăzi de către reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii;

RECOMANDĂ adoptarea sa de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

Adoptat la Bruxelles, 10 martie 1995.

Pentru Consiliu

Președintele

P. MÉHAIGNERIE


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

128


41995A0330(01)


C 078/2

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


CONVENȚIE

elaborată în baza articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind procedura simplificată de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE la prezenta convenție, state membre ale Uniunii Europene,

FĂCÂND TRIMITERE la Actul Consiliului din 9 martie 1995,

DORIND să îmbunătățească cooperarea judiciară în materie penală între statele membre în ceea ce privește atât efectuarea urmăririlor, cât și executarea condamnărilor,

RECUNOSCÂND importanța extrădării în cadrul cooperării judiciare pentru realizarea acestor obiective,

CONVINSE de necesitatea de a simplifica procedura de extrădare într-o măsură compatibilă cu principiile fundamentale ale dreptului lor intern, inclusiv cu principiile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

CONSTATÂND că, într-un mare număr de proceduri de extrădare, persoana care face obiectul cererii nu se opune predării ei,

ÎNTRUCÂT este de dorit să se reducă la minimum, în astfel de cazuri, timpul necesar extrădării și orice perioadă de detenție în vederea extrădării,

ÎNTRUCÂT este necesar, prin urmare, să se faciliteze aplicarea Convenției europene privind extrădarea, din 13 decembrie 1957, prin simplificarea și îmbunătățirea procedurii de extrădare,

ÎNTRUCÂT dispozițiile Convenției europene privind extrădarea rămân aplicabile pentru toate aspectele care nu sunt reglementate de prezenta convenție,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

Articolul 1

Dispoziții generale

(1)   Prezenta convenție urmărește să faciliteze aplicarea între statele membre ale Uniunii Europene a Convenției europene privind extrădarea prin completarea dispozițiilor acesteia.

(2)   Alineatul (1) nu aduce atingere aplicării unor dispoziții mai favorabile cuprinse în acordurile bilaterale sau multilaterale în vigoare între statele membre.

Articolul 2

Obligația de predare

Statele se angajează să predea între ele în conformitate cu procedura simplificată prevăzută de prezenta convenție, persoanele căutate în scopul extrădării, cu consimțământul acestor persoane și cu acordul statului solicitat, în conformitate cu prezenta convenție.

Articolul 3

Condițiile de predare

(1)   În conformitate cu articolul 2, orice persoană care face obiectul unei cereri de arestare preventivă în conformitate cu articolul 16 din Convenția europeană privind extrădarea este predată în conformitate cu articolele 4-11 și cu articolul 12 alineatul (1) din prezenta convenție.

(2)   Predarea prevăzută la alineatul (1) nu este condiționată de existența unei cereri de extrădare și a documentelor cerute de articolul 12 din Convenția europeană privind extrădarea.

Articolul 4

Informații care trebuie comunicate

(1)   În scopul informării persoanei arestate în vederea aplicării articolelor 6 și 7, precum și a autorității competente menționate la articolul 5 alineatul (2), următoarele informații care trebuie comunicate de statul solicitant sunt considerate suficiente:

(a)

identitatea persoanei căutate;

(b)

autoritatea care solicită arestarea;

(c)

existența unui mandat de arestare sau a unui act care are același efect juridic sau a unei hotărâri executorii;

(d)

natura și calificarea legală a infracțiunii;

(e)

descrierea împrejurărilor infracțiunii, inclusiv ora, locul și gradul de participare la infracțiune a persoanei căutate;

(f)

în măsura în care este posibil, consecințele infracțiunii.

(2)   Fără a aduce atingere alineatului (1), pot fi cerute informații suplimentare în cazul în care se dovedește că informațiile prevăzute în respectivul alineat nu sunt suficiente pentru a permite autorității competente a statului solicitat să autorizeze predarea.

Articolul 5

Consimțământ și acord

(1)   Consimțământul persoanei arestate este dat în conformitate cu articolele 6 și 7.

(2)   Autoritatea competentă a statului solicitat își dă acordul în conformitate cu normele sale procedurale.

Articolul 6

Informarea persoanei

Atunci când o persoană căutată în scopul extrădării este arestată pe teritoriul altui stat membru, autoritatea competentă îi aduce la cunoștință, în conformitate cu dreptul său intern, cererea al cărei obiect este, precum și posibilitatea care îi este oferită de a consimți la predarea ei către statul solicitant potrivit procedurii simplificate.

Articolul 7

Primirea consimțământului

(1)   Consimțământul persoanei arestate și, după caz, renunțarea sa expresă la beneficiul regulii specialității sunt exprimate în fața autorităților judiciare competente ale statului solicitat, în conformitate cu dreptul intern al acestuia.

(2)   Orice stat membru adoptă măsurile necesare pentru ca fie consimțământul, fie, după caz, renunțarea menționate la alineatul (1) să fie primite în condiții din care să reiasă că persoana le-a exprimat în mod voluntar și pe deplin conștientă de consecințele care decurg din aceasta. În acest scop, persoana arestată are dreptul de a cere să fie asistată de un apărător.

(3)   Consimțământul și, după caz, renunțarea menționate la alineatul (1) sunt consemnate într-un proces-verbal, în conformitate cu normele procedurale ale statului solicitat.

(4)   Consimțământul și, după caz, renunțarea menționate la alineatul (1) sunt irevocabile. În momentul depunerii instrumentului lor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, statele membre pot să indice într-o declarație că fie consimțământul, fie, după caz, renunțarea pot fi revocabile, în conformitate cu normele aplicabile în dreptul intern. În acest caz, perioada cuprinsă între notificarea consimțământului și aceea a revocării sale nu este luată în considerare pentru stabilirea termenelor prevăzute la articolul 16 alineatul (4) din Convenția europeană privind extrădarea.

Articolul 8

Comunicarea consimțământului

(1)   Statul solicitat comunică imediat statului solicitant consimțământul persoanei. Pentru a permite acestui stat să prezinte, după caz, o cerere de extrădare, statul solicitat îi comunică, cel târziu zece zile după arestarea preventivă, dacă persoana și-a dat sau nu consimțământul.

(2)   Comunicarea prevăzută la alineatul (1) se efectuează direct între autoritățile competente.

Articolul 9

Renunțarea la beneficiul regulii specialității

Orice stat membru poate declara, în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare sau în orice alt moment că normele prevăzute la articolul 14 din Convenția europeană privind extrădarea nu se aplică atunci când persoana, în conformitate cu articolul 7 din prezenta convenție:

(a)

consimte la extrădare sau

(b)

după ce a consimțit la extrădare, renunță în mod expres la beneficiul regulii specialității.

Articolul 10

Comunicarea deciziei de extrădare

(1)   Prin derogare de la normele prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din Convenția europeană privind extrădarea, comunicarea deciziei de extrădare luată în urma aplicării procedurii simplificate, precum și a informațiilor referitoare la această procedură este efectuată direct între autoritatea competentă a statului solicitat și autoritatea statului solicitant care a solicitat arestarea preventivă.

(2)   Comunicarea prevăzută la alineatul (1) este efectuată în cel mult douăzeci de zile de la data consimțământului persoanei.

Articolul 11

Termenul de predare

(1)   Predarea persoanei se efectuează în cel mult douăzeci de zile de la data la care decizia de extrădare a fost comunicată în condițiile enunțate la articolul 10 alineatul (2).

(2)   La expirarea termenului prevăzut la alineatul (1), în cazul în care persoana se află în detenție, este pusă în libertate pe teritoriul statului solicitat.

(3)   În caz de forță majoră care împiedică predarea persoanei în termenul prevăzut la alineatul (1), autoritatea respectivă prevăzută la articolul 10 alineatul (1) aduce la cunoștința celeilalte autorități acest fapt. Autoritățile convin asupra unei noi date de predare. În această ipoteză, predarea va avea loc în următoarele douăzeci de zile de la noua dată stabilită. În cazul în care la expirarea acestui termen, persoana în cauză se mai află încă în detenție, ea este pusă în libertate.

(4)   Alineatele (1), (2) și (3) din prezentul articol nu se aplică în cazul în care statul solicitat dorește să facă uz de articolul 19 din Convenția europeană privind extrădarea.

Articolul 12

Consimțământul dat după expirarea termenului prevăzut la articolul 8 sau în alte împrejurări

(1)   Atunci când persoana și-a dat consimțământul după expirarea termenului de zece zile prevăzut la articolul 8, statul solicitat:

pune în aplicare procedura simplificată astfel cum este prevăzută de către prezenta convenție în cazul în care o cerere de extrădare în sensul articolului 12 din Convenția europeană privind extrădarea nu i-a parvenit încă;

poate recurge la această procedură simplificată în cazul în care o cerere de extrădare în sensul articolului 12 din Convenția europeană privind extrădarea i-a parvenit între timp.

(2)   Atunci când nu a fost făcută nici o cerere de arestare preventivă și în cazul în care un consimțământ a fost dat după primirea unei cereri de extrădare, statul solicitat poate recurge la procedura simplificată astfel cum este prevăzută în prezenta convenție.

(3)   În momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, fiecare stat membru declară dacă intenționează să aplice alineatul (1) a doua liniuță și alineatul (2) și anume în ce condiții înțelege să facă aceasta.

Articolul 13

Reextrădarea către alt stat membru

Atunci când regula specialității nu se aplică persoanei extrădate, în conformitate cu declarația statului membru prevăzută la articolul 9 din prezenta convenție, articolul 15 din Convenția europeană privind extrădarea nu se aplică la reextrădarea acestei persoane către alt stat membru, cu excepția cazului în care respectiva declarație decide altfel.

Articolul 14

Tranzitul

În cazul tranzitului în sensul articolului 21 din Convenția europeană privind extrădarea, atunci când este vorba de extrădare în conformitate cu procedura simplificată, se aplică următoarele dispoziții:

(a)

în caz de urgență, cererea poate fi adresată, prin orice mijloc care lasă o înregistrare în scris, statului de tranzit și este însoțită de informațiile prevăzute la articolul 4. Statul de tranzit își poate face cunoscută decizia prin același procedeu;

(b)

informațiile prevăzute la articolul 4 sunt suficiente pentru a permite autorității competente a statului de tranzit să își dea seama dacă este vorba de o procedură simplificată de extrădare și să ia față de persoana extrădată măsurile de constrângere necesare executării tranzitului.

Articolul 15

Determinarea autorităților competente

În momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, fiecare stat membru indică într-o declarație care sunt autoritățile competente în sensul articolelor 4-8, 10 și 14.

Articolul 16

Intrarea în vigoare

(1)   Prezenta convenție este supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare sunt depuse la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene. Secretarul General al Consiliului notifică depunerea acestora tuturor statelor membre.

(2)   Prezenta convenție intră în vigoare la nouăzeci de zile după depunerea instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare de către ultimul stat membru care a îndeplinit această formalitate.

(3)   Până la intrarea în vigoare a prezentei convenții, fiecare stat membru poate, în momentul depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare sau în orice alt moment, să declare că această convenție i se aplică, în raporturile sale cu statele membre care au făcut aceeași declarație, la nouăzeci de zile după depunerea declarației sale.

(4)   Orice declarație făcută în temeiul articolului 9 produce efecte la treizeci de zile după depunerea ei, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a prezentei convenții sau de data punerii în aplicare a acesteia în privința statului membru respectiv.

(5)   Prezenta convenție nu se aplică decât cererilor prezentate după data intrării în vigoare sau a punerii în aplicare a acesteia între statul solicitat și statul solicitant.

Articolul 17

Aderarea

(1)   Poate adera la prezenta convenție orice stat care devine stat membru al Uniunii Europene.

(2)   Textul prezentei convenții, elaborat în limba statului aderent de către Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene și aprobat de către toate statele membre, este autentic în egală măsură cu celelalte texte autentice. Secretarul General transmite o copie certificată ca fiind conformă a textului fiecărui stat membru.

(3)   Instrumentele de aderare sunt depuse la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene.

(4)   Prezenta convenție intră în vigoare în privința oricărui stat care aderă la ea la nouăzeci de zile după depunerea instrumentului său de aderare sau la data intrării în vigoare a acestei convenții, în cazul în care în momentul expirării respectivei perioade de nouăzeci de zile nu a intrat încă în vigoare.

(5)   În cazul în care prezenta convenție nu a intrat încă în vigoare în momentul depunerii instrumentului de aderare a acestora, articolul 13 alineatul (3) se aplică statelor membre aderente.

En fe de lo cual los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben el presente Convenio.

Til bekræftelse heraf har undertegnede befuldmægtigede underskrevet denne konvention.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschriften unter dieses Übereinkommen gesetzt.

Σε πίστωση των ανωτέρω, οι υπογράφοντες πληρεξούσιοι έθεσαν την υπογραφή τους κάτω από την παρούσα σύμδαση.

In witness whereof, the undersigned Plenipotentiaries have hereunto set their hands.

En foi de quoi, les plénipotentiaires soussignés ont apposé leurs signatures au bas de la présente convention.

Dá fhianú sin, chuir na Lánchumhachtaigh thíos-sínithe a lámh leis an gCoinbhinsiún seo.

In fede di che, i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce alla presente convenzione.

Ten blijke waarvan de ondergetekende gevolmachtigden hun handtekening onder deze Overeenkomst hebben gesteld.

Em fé do que, os plenipotenciários abaixo-assinados apuseram as suas assinaturas no final da presente convenção.

Tämän vakuudeksi alla mainitut täysivaltaiset edustajat ovat allekirjoittaneet tämän yleissopimuksen.

Till bekräftelse härav har undertecknade befullmäktigade ombud undertecknat denna konvention.

Hecho en Bruselas, el diez de marzo de mil novecientos noventa y cinco, en un ejemplar único, en lenguas alemana, inglesa, danesa, española, finlandesa, francesa, griega, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa y sueca, cuyos textos son igualmente auténticos y que será depositado en los archivos de la Secretaría General del Consejo de la Unión Europea. El Secretario General remitirá a cada Estado miembro una copia autenticada de dicho texto.

Udfærdiget i Bruxelles, den tiende marts nitten hundrede og femoghalvfems, i ét eksemplar på dansk, engelsk, finsk, fransk, græsk, irsk, italiensk, nederlandsk, portugisisk, spansk, svensk og tysk, hvilke tekster alle har samme gyldighed, og er deponeret i arkiverne i Generalsekretariatet for Rådet for Den Europæiske Union. Generalsekretæren fremsender en bekræftet genpart til hver medlemsstat.

Geschehen zu Brüssel am zehnten März neunzehnhundertfünfundneunzig in einer Urschrift in dänischer, deutscher, englischer, finnischer, französischer, griechischer, irischer, italienischer, niederländischer, portugiesischer, schwedischer und spanischer Sprache, wobei jeder Wortlaut gleichermaßen verbindlich ist; die Urschrift wird im Archiv des Generalsekretariats des Rates der Europäischen Union hinterlegt. Der Generalsekretär übermittelt jedem Mitgliedstaat eine beglaubigte Abschrift dieser Urschrift.

Έγινε στις Βρυξέλλες, στις δέκα Μαρτίου χίλια εννιακόσια ενενήντα πέντε, σε ένα μόνον αντίτυπο, στην αγγλική, γαλλική, γερμανική, δανική, ελληνική, ιρλανδική, ισπανική, ιταλική, ολλανδική, πορτογαλική, σουηδική και φινλανδική γλώσσα, όλα δε τα κείμενα είναι εξίσου αυθεντικά και κατατίθενται στα αρχεία της Γενικής Γραμματείας του Συμδουλίου της Ευρωπαϊκής Ένωσης. 0 Γενικός Γραμματέας διαδιδάζει επικυρωμένο αντίγραφο σε κάθε κράτος μέλος.

Done at Brussels, this tenth day of March in the year one thousand nine hundred and ninety-five in a single original, in the Danish, Dutch, English, Finnish, French, German, Greek, Irish, Italian, Portuguese, Spanish and Swedish languages, each text being equally authentic, such original remaining deposited in the archives of the General Secretariat of the Council of the European Union, which shall transmit a certified copy to each of the Member States.

Fait à Bruxelles, le dix mars mil neuf cent quatre-vingt-quinze, en un exemplaire unique, en langues allemande, anglaise, danoise, espagnole, finnoise, française, grecque, irlandaise, italienne, néerlandaise, portugaise et suédoise, tous ces textes faisant également foi, exemplaire qui est déposé dans les archives du Secrétariat général du Conseil de l'Union européenne. Le Secrétaire général en transmet une copie certifiée conforme à chaque État membre.

Arna dhéanamh sa Bhruiséil, an deichiú lá de Mhárta míle naoi gcéad nócha a cúig, i scríbhinn bhunaidh amháin sa Bhéarla, sa Danmhairgis, san Fhionlainnis, sa Fhraincis, sa Ghaeilge, sa Ghearmáinis, sa Ghréigis, san Iodáilis, san Ollainnis, sa Phortaingéilis, sa Spáinnis agus sa tSualainnis agus comhúdarás ag na téacsanna i ngach ceann de na teangacha sin; déanfar an scríbhinn bhunaidh sin a thaisceadh i gcartlann Ardrúnaíocht Chomhairle an Aontais Eorpaigh. Cuirfidh an tArdrúnaí cóip dhílis dheimhnithe chuig gach Ballstát.

Fatto a Bruxelles, il dieci marzo millenovecentonovantacinque, in un unico esemplare in lingua danese, finlandese, francese, greca, inglese, irlandese, italiana, olandese, portoghese, spagnola, svedese e tedesca, i testi di ciascuna di queste lingue facenti ugualmente fede, esemplare depositato negli archivi del Segretariato generale dell'Unione europea, che ne trasmette copia certificata conforme a ciascuno Stato membro.

Gedaan te Brussel, de tiende maart negentienhonderdvijfennegentig, in één exemplaar, in de Deense, de Duitse, de Engelse, de Finse, de Franse, de Griekse, de Ierse, de Italiaanse, de Nederlandse, de Portugese, de Spaanse en de Zweedse taal, zijnde alle teksten gelijkelijk authentiek, dat wordt neergelegd in het archief van het Secretariaat-Generaal van de Raad van de Europese Unie. De Secretaris-Generaal zendt een voor eensluidend gewaarmerkt afschrift daarvan toe aan elke Lid-Staat.

Feito em Bruxelas, em dez de Março de mil novecentos e noventa e cinco, em exemplar único, nas línguas alemã, dinamarquesa, espanhola, finlandesa, francesa, grega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa e sueca, fazendo igualmente fé todos os textos, depositado nos arquivos do Secretariado-Geral do Conselho da União Europeia. O Secretário-Geral remeterá uma cópia autenticada a cada Estado-membro.

Tehty Brysselissä kymmenentenä päivänä maaliskuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksän-kymmentäviisi yhtenä ainoana kappaleena englannin, espanjan, hollannin, iirin, italian, kreikan, portugalin, ranskan, ruotsin, saksan, suomen ja tanskan kielellä kaikkien näiden tekstien ollessa yhtä todistusvoimaiset, ja se talletetaan Euroopan unionin neuvoston pääsihteeristön arkistoon. Pääsihteeristö toimittaa oikeaksi todistetun jäljennöksen siitä kaikille jäsenvaltioille.

Utfärdad i Bryssel dentionde mars år nittonhundranittiofem i ett enda exemplar, på danska, engelska, finska, franska, grekiska, irländska, italienska, nederländska, portugisiska, spanska, svenska och tyska, varvid alla texter är lika giltiga, och deponerad i arkiven vid generalsekretariatet för Europeiska unionens råd. Generalsekreteraren skall vidarebefordra en bestyrkt kopia tili varje medlemsstat.

Pour le gouvernement du royaume de Belgique

Voor de Regering van het Koninkrijk België

Für die Regierung des Königreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την κυδέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du grand-duché de Luxembourg

Image

Voor de Regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Für die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

Image

På svenska regeringens vägnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

137


31996F1009(01)


C 299/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


ACTUL CONSILIULUI

din 23 iulie 1996

de elaborare, în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Protocolului cu privire la interpretarea cu titlu preliminar de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției privind înființarea Oficiului European de Poliție

(96/C 299/01)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul K.3 alineatul (2) litera (c),

întrucât articolul K.3 alineatul (2) litera (c) din tratat dispune că prin convențiile elaborate în temeiul articolului K.3 din tratat pot să se prevadă competența Curții de Justiție a Comunităților Europene de a interpreta dispozițiile acestora în conformitate cu înțelegerile pe care acestea le pot stabili,

DECIDE elaborarea protocolului al cărui text figurează în anexă și care va fi semnat la 24 iulie 1996 de către reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene,

RECOMANDĂ adoptarea sa de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

Adoptat la Bruxelles, 23 iulie 1996.

Pentru Consiliu

Președintele

I. YATES


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

138


41996A1009(01)


C 299/2

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


PROTOCOL

elaborat în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la interpretarea cu titlu preliminar de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției privind înființarea Oficiului European de Poliție

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE,

CONVIN cu privire la dispozițiile de mai jos, care sunt anexate Convenției:

Articolul 1

Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă, în condițiile stabilite prin prezentul Protocol, să se pronunțe cu titlu preliminar în chestiuni de interpretare a Convenției privind înființarea Oficiului European de Poliție, denumită în continuare „Convenția Europol”.

Articolul 2

(1)   Orice stat membru este în măsură să accepte, printr-o declarație efectuată în momentul semnării prezentului protocol sau în orice alt moment ulterior semnării acestuia, competența Curții de Justiție a Comunităților Europene de a pronunța hotărâri preliminare în chestiuni de interpretare a Convenției Europol, în condițiile precizate la alineatul (2) litera (a) sau alineatul (2) litera (b).

(2)   Stat membru care efectuează o declarație în temeiul alineatului (1) poate să precizeze faptul că:

(a)

orice instanță judecătorească din acel stat membru ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să pronunțe o hotărâre preliminară cu privire la o chestiune ridicată într-o cauză pendinte și care se referă la interpretarea Convenției Europol în cazul în care aceasta consideră că este necesară o decizie asupra chestiunii pentru a fi în măsură să pronunțe o hotărâre,

sau

(b)

orice instanță judecătorească din acel stat membru poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să pronunțe o hotărâre preliminară cu privire la o chestiune ridicată într-o cauză pendinte și care se referă la interpretarea Convenției Europol în cazul în care aceasta consideră că este necesară o decizie asupra chestiunii pentru a fi în măsură să pronunțe o hotărâre.

Articolul 3

(1)   Se aplică Protocolul de stabilire a Statutului Curții de Justiție a Comunității Europene și regulamentul de procedură al acesteia.

(2)   În conformitate cu Statutul Curții de Justiție a Comunităților Europene, orice stat membru, indiferent dacă a făcut sau nu o declarație în temeiul articolului 2, este îndreptățit să prezinte un memoriu sau observații scrise Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauzele înaintate în conformitate cu articolul 1.

Articolul 4

(1)   Prezentul protocol este supus adoptării de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

(2)   Statele membre notifică depozitarului îndeplinirea procedurilor lor constituționale de adoptare a prezentului protocol și îi comunică acestuia orice declarație făcută în temeiul articolului 2.

(3)   Prezentul protocol intră în vigoare după nouăzeci de zile de la notificarea, menționată la alineatul (2), efectuată de statul care, fiind stat membru al Uniunii Europene la data adoptării de către Consiliu a actului prin care s-a elaborat prezentul Protocol, este ultimul care îndeplinește această formalitate. Cu toate acestea, prezentul protocol intră în vigoare cel mai devreme la aceeași dată ca și Convenția Europol.

Articolul 5

(1)   Poate adera la prezentul protocol orice stat care devine stat membru al Uniunii Europene.

(2)   Instrumentele de aderare se depun la depozitar.

(3)   Textul prezentului protocol în limba statului care aderă, elaborat de către Consiliul Uniunii Europene, este autentic.

(4)   Prezentul protocol intră în vigoare, pentru oricare stat care aderă, după nouăzeci de zile de la data depunerii instrumentului său de aderare sau la data intrării în vigoare a prezentului protocol în cazul în care acesta nu a intrat încă în vigoare la expirarea perioadei de nouăzeci de zile.

Articolul 6

Oricare stat care devine stat membru al Uniunii Europene și aderă la Convenția Europol în conformitate cu articolul 46 al acesteia acceptă prevederile prezentului protocol.

Articolul 7

(1)   Orice stat poate propune modificări la prezentul protocol, fiind o Înaltă Parte Contractantă. Orice propunere de modificare este trimisă depozitarului, care o înaintează Consiliului.

(2)   Modificările sunt elaborate de către Consiliu, care recomandă ca acestea să fie adoptate de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

(3)   Modificările astfel elaborate intră în vigoare în conformitate cu dispozițiile articolului 4.

Articolul 8

(1)   Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene este depozitarul prezentului protocol.

(2)   Depozitarul publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene notificările, instrumentele sau comunicările privind prezentul protocol.

En fe de lo cual, los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben el presente Protocolo.

Til bekræftelse heraf har undertegnede befuldmægtigede underskrevet denne protokol.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschriften unter dieses Protokoll gesetzt.

Σε πίστωση των ανωτέρω, οι υπογράφοντες πληρεξούσιοι έθεσαν την υπογραφή τους κάτω από το παρόν πρωτόκολλο.

In witness whereof the undersigned Plenipotentiaries have signed this Protocol.

En foi de quoi, les plénipotentiaires soussignés ont apposé leur signature au bas du présent protocole.

Dá fhianú sin, chuir na Lánchumhachtaigh thíos-sínithe a lámh leis an bPrótacal seo.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce al presente Protocollo.

Ten blijke waarvan de ondergetekende gevolmachtigden hun handtekening onder dit Protocol hebben gesteld.

Em fé do que, os plenipotenciários abaixo assinados apuseram as suas assinaturas no final do presente protocolo.

Tämän vakuudeksi alla mainitut täysivaltaiset edustajat ovat allekirjoittaneet tämän pöytäkirjan.

Till bevis på detta har undertecknade befullmäktigade ombud undertecknat detta fördrag.

Hecho en un único ejemplar, en lenguas alemana, danesa, española, finesa, francesa, griega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa y sueca, siendo cada uno de estos textos igualmente auténtico.

Udfærdiget i ét eksemplar på dansk, engelsk, finsk, fransk, græsk, irsk, italiensk, nederlandsk, portugisisk, spansk, svensk og tysk, hvilke tolv tekster har samme gyldighed.

Abgefaßt in einer Urschrift in dänischer, deutscher, englischer, finnischer, französischer, griechischer, irischer, italienischer, niederländischer, portugiesischer, schwedischer und spanischer Sprache, wobei jeder Wortlaut.

Έγινε σε ένα μόνο αντίτυπο, στην αγγλική, γερμανική, γαλλική, δανική, ελληνική, ισπανική, ιταλική, ολλανδική, πορτογαλική, σουηδική και φινλανδική γλώσσα. Όλα τα κείμενα είναι εξίσου αυθεντικά.

Done in a single original in the Danish, Dutch, English, Finnish, French, German, Greek, Irish, Italian, Portuguese, Spanish and Swedish languages, each text being equally authentic.

Fait en un exemplaire unique, en langues allemande, anglaise, danoise, espagnole, finnoise, française, grecque, irlandaise, italienne, néerlandaise, portugaise et suédoise, chaque texte faisant également foi.

Arna dhéanamh i scríbhinn bhunaidh amháin sa Bhéarla, sa Danmhairgis, san Fhionlainnis, sa Fhraincis, sa Ghaeilge, sa Ghearmáinis, sa Ghréigis, san Iodáilis, san Ollainnis, sa Phortaingéilis, sa Spáinnis agus sa tSualainnis, agus comhúdarás ag gach ceann de na téacsanna sin.

Fatto in unico esemplare in lingua danese, finlandese, francese, greca, inglese, irlandese, italiana, olandese, portoghese, spagnola, svedese e tedesca, ciascun testo facente ugualmente fede.

Gedaan in één exemplaar in de Deense, de Duitse, de Engelse, de Finse, de Franse, de Griekse, de Ierse, de Italiaanse, de Nederlandse, de Portugese, de Spaanse en de Zweedse taal, zijnde elk der teksten gelijkelijk authentiek.

Feito em exemplar único, nas línguas alemã, dinamarquesa, espanhola, finlandesa, francesa, grega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa e sueca, fazendo igualmente fé todos os textos.

Tehty englannin-, espanjan-, hollannin-, iirin-, italian-, kreikan-, portugalin-, ranskan-, ruotsin-, saksan-, suomen- ja tanskankielisenä, ja jokainen teksti on yhtä todistusvoimainen.

Utfärdat i ett enda exemplar på danska, engelska, finska, franska, grekiska, iriska, italienska, nederländska, portugisiska, spanska, svenska och tyska språken, vilka texter är lika giltiga.

Pour le gouvernement du Royaume de Belgique

Voor de Regering van het Koninkrijk België

Für die Regierung des Königreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την Κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il Governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du Grand-Duché de Luxembourg

Image

Voor de Regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Für die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

Image

På svenska regeringens vägnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


DECLARAȚIE

privind adoptarea simultană a Convenției privind înființarea Oficiului European de Poliție și a protocolului cu privire la interpretarea cu titlu preliminar de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a acestei convenții

Reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene reuniți în cadrul Consiliului,

La data semnării actului Consiliului de elaborare a Protocolului cu privire la interpretarea cu titlu preliminar de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției privind înființarea Oficiului European de Poliție,

Dorind să se asigure că respectiva Convenție este interpretată cât se poate de eficient și uniform de la intrarea sa în vigoare,

Își declară disponibilitatea de a lua măsurile adecvate pentru a se asigura că procedurile interne de adoptare a Convenției privind înființarea Oficiului European de Poliție și protocolul privind interpretarea sa sunt finalizate simultan cât mai curând posibil.

En fe de lo cual, los plenipotenciarios abajo firmantes firman la presente declaracíon.

Til bekræftelse heraf har undertegnede befuldmægtigede underskrevet denne erklæring.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschriften unter diese Erklärung gesetzt.

Σε πίστωση των ανωτέρω, οι υπογράφοντες πληρεξούσιοι έθεσαν την υπογραφή τους κάτω από την παρούσα δήλωση.

In witness whereof the undersigned Plenipotentiaries have signed this Declaration.

En foi de quoi, les plénipotentiaires soussignés ont apposé leurs signatures au bas de la présente déclaration.

Dá fhianú sin, chuir na Lánchumhachtaigh thíos-sínithe a lámh leis an Dearbhú seo.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce alla presente dichiarazione.

Ten blijke waarvan de ondergetekende gevolmachtigden hun handtekening onder deze Verklaring hebben gesteld.

Em fé do que, os plenipotenciários abaixo assinados apuseram as respectivas assinaturas no final da presente declaração.

Tämän vakuudeksi alla mainitut täysivaltaiset edustajat ovat allekirjoittaneet tämän julistuksen.

Till bevis på detta har undertecknade befullmäktigade ombud undertecknat denna förklaring.

Pour le gouvernement du Royaume de Belgique

Voor de Regering van het Koninkrijk België

Für die Regierung des Königreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την Κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il Governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du Grand-Duché de Luxembourg

Image

Voor de Regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Für die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

Image

På svenska regeringens vägnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


Declarații efectuate în temeiul articolului 2

La data semnării prezentului protocol, următoarele state au declarat că acceptă competența Curții de Justiție a Comunităților Europene în conformitate cu procedurile stabilite la articolul 2.

Republica Franceză și Irlanda în conformitate cu procedurile stabilite în articolul 2 alineatul (2) litera (a);

Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Elenă, Republica Italiană, Marele Ducat al Luxemburgului, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Portugheză și Republica Finlanda, în conformitate cu procedurile stabilite la articolul 2 alineatul (2) litera (b).

DECLARAȚII

Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Elenă, Republica Italiană, Marele Ducat al Luxemburgului, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria și Republica Portugheză își rezervă dreptul să prevadă prin legislația internă faptul că, atunci când o chestiune referitoare la interpretarea convenției Europol este ridicată într-o cauză pendinte la o instanță judecătorească națională ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, instanța respectivă este obligată să sesizeze Curtea de Justiție a Comunităților Europene.

În cazul Regatului Suediei declarația (declarațiile) va (vor) fi făcută (făcute) în toamna anului 1996; în cazul Regatului Danemarcei și al Regatului Spaniei declarația (declarațiile) va (vor) fi făcută (făcute) la data adoptării.

Guvernele Belgiei, Țărilor de Jos și Luxemburgului atrag din nou atenția asupra necesității de a se ajunge cât mai repede posibil la o soluție, similară celei pe care o prevede prezentul protocol cu privire la competența care urmează să fie atribuită Curții de Justiție a Comunităților Europene pentru interpretarea Convenției privind utilizarea tehnologiei informației în domeniul vamal și a Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților.

Guvernul italian, în conformitate cu poziția pe care o adoptă privind atribuirea de competențe Curții de Justiție a Comunităților Europene în actele încheiate în cadrul titlului VI al Tratatului privind Uniunea Europeană, consideră că trebuie să fie adoptată o soluție similară celei prevăzute de prezentul protocol în ceea ce privește Convenția privind utilizarea tehnologiei informației în domeniul vamal și Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților.


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

151


31996F1023(02)


C 313/11

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


ACTUL CONSILIULUI

din 27 septembrie 1996

de elaborare a Convenției privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene

(96/C 313/02)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul K.3 alineatul (2) litera (c),

întrucât, pentru realizarea obiectivelor Uniunii, statele membre consideră că îmbunătățirea procedurii de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene constituie o problemă de interes comun, aflată sub incidența cooperării instituite în cadrul titlului VI din tratat,

DECIDE elaborarea convenției, inclusiv a anexei la aceasta, al cărei text este anexat acesteia și care este semnată astăzi de către reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii;

RECOMANDĂ adoptarea acesteia de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

Adoptat la Bruxelles, 27 septembrie 1996.

Pentru Consiliu

Președintele

M. LOWRY


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

152


41996A1023(02)


C 313/12

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


CONVENȚIE

elaborată în baza articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE la prezenta convenție, state membre ale Uniunii Europene,

FĂCÂND TRIMITERE la Actul Consiliului Uniunii Europene din 27 septembrie 1996,

DORIND îmbunătățirea cooperării judiciare în materie penală între statele membre, în ceea ce privește atât efectuarea urmăririlor, cât și executarea condamnărilor,

RECUNOSCÂND importanța extrădării în domeniul cooperării judiciare pentru realizarea acestor obiective,

SUBLINIIND faptul că statele membre au interesul să asigure desfășurarea eficace și rapidă a procedurilor de extrădare în măsura în care sistemele de guvernare ale acestora se întemeiază pe principii democratice și în care statele membre respectă obligațiile stabilite prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale semnată la Roma, la 4 noiembrie 1950,

EXPRIMÂNDU-ȘI încrederea în organizarea și în funcționarea sistemelor lor judiciare și în capacitatea tuturor statelor membre de a garanta un proces echitabil,

ȚINÂND SEAMA că, prin actul său din 10 martie 1995, Consiliul a elaborat Convenția privind procedura simplificată de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene,

ȚINÂND SEAMA de interesul de a încheia între statele membre ale Uniunii Europene o convenție care să completeze Convenția europeană privind extrădarea din 13 decembrie 1957 și celelalte convenții în vigoare în acest domeniu,

CONSIDERÂND că dispozițiile acestor convenții rămân aplicabile în toate chestiunile care nu sunt reglementate de prezenta convenție,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

Articolul 1

Dispoziții generale

(1)   Prezenta convenție urmărește să completeze și să faciliteze aplicarea între statele membre ale Uniunii Europene a dispozițiilor:

Convenției europene privind extrădarea din 13 decembrie 1957, denumită în continuare „Convenția europeană privind extrădarea”;

Convenției europene privind reprimarea terorismului din 27 ianuarie 1977, denumită în continuare „Convenția europeană pentru reprimarea terorismului”;

Convenției din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen, din 14 iunie 1985, privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, în cadrul relațiilor între statele membre care sunt parte la această convenție și

din capitolul I al Tratatului privind extrădarea și asistența judiciară reciprocă în materie penală între Regatul Belgiei, Marele Ducat al Luxemburgului și Regatul Țărilor de Jos din 27 iunie 1962, astfel cum a fost modificat prin protocolul din 11 mai 1974, denumit în continuare „Tratatul Benelux”, în cadrul relațiilor între statele membre ale Uniunii Economice Benelux.

(2)   Alineatul (1) nu aduce atingere aplicării dispozițiilor mai favorabile din acordurile bilaterale sau multilaterale între statele membre și nici, astfel cum prevede articolul 28 alineatul (3) din Convenția europeană privind extrădarea, acordurilor convenite în materie de extrădare pe baza unei legislații uniforme sau a legislațiilor cu caracter de reciprocitate care prevăd executarea pe teritoriul unui stat membru a unor mandate de arestare emise pe teritoriul altui stat membru.

Articolul 2

Fapte care duc la extrădare

(1)   Duc la extrădare faptele sancționate de legea statului membru solicitant cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu o măsură de siguranță privativă de libertate cu un maxim de cel puțin douăsprezece luni și de legea statului membru solicitat cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu o măsură de siguranță privativă de libertate cu un maxim de cel puțin șase luni.

(2)   Extrădarea nu poate fi refuzată pe motiv că legislația statului membru solicitat nu prevede același tip de măsură de siguranță privativă de libertate ca legislația statului membru solicitant.

(3)   Articolul 2 alineatul (2) din Convenția europeană privind extrădarea și articolul 2 alineatul (2) din Tratatul Benelux se aplică, de asemenea, atunci când anumite fapte sunt pedepsite cu sancțiuni pecuniare.

Articolul 3

Conspirație și asociere în scopul săvârșirii de infracțiuni

(1)   Atunci când infracțiunea care motivează cererea de extrădare este considerată de legislația statului membru solicitant conspirație sau asociere în scopul săvârșirii de infracțiuni și este sancționată cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu o măsură de siguranță privativă de libertate cu un maxim de cel puțin douăsprezece luni, extrădarea nu poate fi refuzată pe motiv că legea statului membru solicitat nu prevede că aceste fapte constituie o infracțiune, în cazul în care conspirația sau asocierea au drept scop săvârșirea:

(a)

uneia sau mai multor infracțiuni prevăzute la articolele 1 și 2 din Convenția europeană pentru reprimarea terorismului

sau

(b)

oricărei alte infracțiuni sancționate cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu o măsură de siguranță privativă de libertate cu un maxim de cel puțin douăsprezece luni care privește traficul de stupefiante și alte forme de criminalitate organizată sau alte acte de violență împotriva vieții, integrității corporale sau libertății unei persoane sau care dă naștere unui pericol colectiv pentru persoane.

(2)   Pentru a stabili dacă asocierea sau conspirația au ca scop săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la alineatul (1) litera (a) sau (b) din prezentul articol, statul membru solicitat ține seama de informațiile care figurează în mandatul de arestare sau în actul care are aceeași forță juridică sau în hotărârea de condamnare a persoanei a cărei extrădare este cerută, precum și în expunerea faptelor prevăzută la articolul 12 alineatul (2) litera (b) din Convenția europeană privind extrădarea sau la articolul 11 alineatul (2) litera (b) din Tratatul Benelux.

(3)   Atunci când procedează la notificarea prevăzută la articolul 18 alineatul (2), orice stat membru poate declara că își rezervă dreptul de a nu aplica alineatul (1) sau de a-l aplica în anumite condiții precise.

(4)   Orice stat membru care a formulat o rezervă în conformitate cu alineatul (3) prevede că în condițiile articolului 2 alineatul (1) duce la extrădare comportamentul oricărei persoane care contribuie la săvârșirea, de către un grup de persoane care acționează într-un scop comun, a uneia sau mai multor infracțiuni de natura unor activități teroriste în sensul articolelor 1 și 2 din Convenția europeană pentru reprimarea terorismului, a traficului de stupefiante și a altor forme de criminalitate organizată sau a altor acte de violență împotriva vieții, integrității corporale sau libertății unei persoane sau care dau naștere unui pericol colectiv pentru persoane, sancționate cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu o măsură de siguranță privativă de libertate cu un maxim de cel puțin douăsprezece luni, chiar atunci când acea persoană nu participă la executarea propriu-zisă a infracțiunii sau a infracțiunilor respective; contribuția sa trebuie să fi fost cu intenție și comisă cunoscând fie scopul și activitatea infracțională generală a grupului, fie intenția grupului de a săvârși infracțiunea sau infracțiunile respective.

Articolul 4

Hotărârea de privare de libertate în alt loc decât o instituție penitenciară

Extrădarea în vederea unei urmăriri nu poate fi refuzată pe motiv că cererea se sprijină, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) litera (a) din Convenția europeană privind extrădarea sau cu articolul 11 alineatul (2) litera (a) din Tratatul Benelux, pe o hotărâre a autorității judiciare a statului membru solicitant care prevede privarea de libertate a unei persoane prin plasarea acesteia într-un alt loc decât o instituție penitenciară.

Articolul 5

Infracțiuni politice

(1)   În sensul aplicării prezentei convenții, nici o infracțiune nu poate fi considerată de către statul membru solicitat ca infracțiune politică, faptă conexă unei asemenea infracțiuni sau infracțiune inspirată de motive politice.

(2)   Atunci când procedează la notificarea prevăzută la articolul 18 alineatul (2) din prezenta convenție, orice stat membru poate declara că va aplica alineatul (1) din prezentul articol numai în cazul:

(a)

infracțiunilor prevăzute la articolele 1 și 2 din Convenția europeană pentru reprimarea terorismului

și

(b)

infracțiunilor care constituie conspirație sau asociere în scopul săvârșirii de infracțiuni, care corespund descrierii comportamentelor prevăzute la articolul 3 alineatul (4) din prezenta convenție, în vederea săvârșirii uneia sau mai multora dintre infracțiunile prevăzute la articolele 1 și 2 din Convenția europeană pentru reprimarea terorismului.

(3)   Dispozițiile articolului 3 alineatul (2) din Convenția europeană privind extrădarea și ale articolului 5 din Convenția europeană pentru reprimarea terorismului rămân neschimbate.

(4)   Rezervele formulate în temeiul articolului 13 din Convenția europeană pentru reprimarea terorismului nu se aplică extrădării între statele membre.

Articolul 6

Infracțiuni fiscale

(1)   În domeniul fiscal, vamal și al schimbului, duc la extrădare, în condițiile prevăzute de prezenta convenție, de Convenția europeană privind extrădarea și de Tratatul Benelux, infracțiunile care corespund, în conformitate cu legislația statului membru solicitat, unei infracțiuni de aceeași natură.

(2)   Extrădarea nu poate fi refuzată pe motiv că legislația statului membru solicitat nu impune același tip de taxe sau de impozite sau nu conține același tip de reglementare în domeniul fiscal, vamal și al schimbului ca legislația statului membru solicitant.

(3)   Orice stat membru poate să declare, atunci când efectuează notificarea prevăzută la articolul 18 alineatul (2), că va acorda extrădarea în temeiul unei infracțiuni fiscale numai pentru fapte susceptibile de a constitui o infracțiune în materie de accize, de taxă pe valoare adăugată sau de vamă.

Articolul 7

Extrădarea resortisanților

(1)   Extrădarea nu poate fi refuzată pe motiv că persoana care face obiectul cererii de extrădare este un resortisant al statului membru solicitat în sensul articolului 6 din Convenția europeană privind extrădarea.

(2)   Orice stat membru poate să declare, atunci când efectuează notificarea prevăzută la articolul 18 alineatul (2), că va acorda extrădarea resortisanților săi sau că o va autoriza numai în anumite condiții determinate.

(3)   Rezervele prevăzute la alineatul (2) sunt valabile pentru o perioadă de cinci ani începând din prima zi a aplicării prezentei convenții de către statul membru respectiv. Cu toate acestea, aceste rezervele poate fi reînnoită pentru perioade succesive de aceeași durată.

Cu douăsprezece luni înaintea datei de expirare a rezervei, depozitarul informează statul respectiv cu privire la această scadență.

Statul membru notifică depozitarului, în termen de cel puțin trei luni înaintea expirării fiecărei perioade de cinci ani, faptul că fie că își menține rezerva, fie că o modifică în sensul unei simplificări a condițiilor de extrădare, fie că o retrage.

În lipsa notificării prevăzute la paragraful precedent, depozitarul informează statul membru respectiv că rezerva sa este considerată prelungită automat pentru o perioadă de șase luni, înainte de expirarea căreia acest stat va trebui să procedeze la notificare. La sfârșitul acestei perioade, în absența notificării rezerva devine caducă.

Articolul 8

Prescripția

(1)   Extrădarea nu poate fi refuzată pe motiv că acțiunea sau pedeapsa s-au prescris în conformitate cu legislația statului membru solicitat.

(2)   Statul membru solicitat are facultatea de a nu aplica alineatul (1) atunci când cererea de extrădare este motivată de fapte care intră în competența acestui stat membru în conformitate cu dreptul său penal.

Articolul 9

Amnistia

Extrădarea nu se acordă pentru o infracțiune acoperită de amnistie în statul membru solicitat în cazul în care acesta ar fi competent pentru a urmări această infracțiune în conformitate cu dreptul său penal.

Articolul 10

Fapte diferite de cele care au motivat cererea de extrădare

(1)   Pentru fapte comise înainte de predarea ei, altele decât cele care au motivat cererea de extrădare, persoana extrădată poate, fără a fi necesar să aibă consimțământul statului membru solicitat:

(a)

să fie urmărită sau judecată atunci când faptele nu sunt sancționate cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu o măsură de siguranță privativă de libertate;

(b)

să fie urmărită sau judecată în măsura în care urmăririle penale nu duc la aplicarea unei măsuri de restrângere a libertății sale individuale;

(c)

să fie supusă la executarea unei pedepse sau a unei măsuri neprivative de libertate, inclusiv o pedeapsă sau o măsură pecuniară, sau a măsurii care i se substituie, chiar dacă aceasta îi restrânge libertatea individuală;

(d)

să fie urmărită, judecată, deținută în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță sau supusă la orice altă restricție a libertății sale individuale în cazul în care, după predarea ei, renunță în mod expres la beneficiul regulii specialității pentru anumite fapte precise anterioare predării.

(2)   Renunțarea persoanei extrădate prevăzută la alineatul (1) litera (d) este exprimată în fața autorităților judiciare competente ale statului membru solicitant și este consemnată într-un proces-verbal în conformitate cu dreptul intern al acestuia.

(3)   Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a asigura că renunțarea prevăzută la alineatul (1) litera (d) este primită în condiții din care să reiasă că persoana a exprimat-o în mod voluntar și pe deplin conștientă de consecințele care decurg din aceasta. În acest scop, persoana extrădată are dreptul de a cere să fie asistată de un apărător.

(4)   Atunci când statul membru solicitat a făcut o declarație în conformitate cu articolul 6 alineatul (3), alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din prezentul articol nu se aplică infracțiunilor cu caracter fiscal, cu excepția celor prevăzute la articolul 6 alineatul (3).

Articolul 11

Acordul prezumat al statului membru solicitat

Atunci când procedează la notificarea prevăzută la articolul 18 alineatul (2), sau în orice alt moment, orice stat membru poate să declare că, în cadrul relațiilor sale cu celelalte state membre care au făcut aceeași declarație, acordul său, prevăzut la articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Convenția europeană privind extrădarea și la articolul 13 alineatul (1) litera (a) din Tratatul Benelux, este prezumat a fi exprimat, cu excepția cazului în care există o indicație contrară atunci când acordă extrădarea într-un caz particular.

Atunci când, într-un caz particular, statul membru a indicat că exprimarea acordului său nu se prezumă, articolul 10 alineatul (1) din prezenta convenție rămâne aplicabil.

Articolul 12

Reextrădarea către un alt stat membru

(1)   Articolul 15 din Convenția europeană privind extrădarea și articolul 14 alineatul (1) din Tratatul Benelux nu se aplică cererilor de reextrădare ale unui stat membru către un alt stat membru.

(2)   Atunci când procedează la notificarea prevăzută la articolul 18 alineatul (2), un stat membru poate să declare că articolul 15 din Convenția europeană privind extrădarea și articolul 14 alineatul (1) din Tratatul Benelux rămân aplicabile, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare prevăzute la articolul 13 din Convenția privind procedura simplificată de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene (1) sau a cazului în care persoana respectivă consimte la reextrădarea ei către un alt stat membru.

Articolul 13

Autoritatea centrală și transmiterea documentelor prin fax

(1)   Fiecare stat membru desemnează o autoritate centrală sau, atunci când ordinea sa constituțională prevede aceasta, autorități centrale responsabile să transmită și să primească cererile de extrădare și documentele necesare în sprijinul acestor cereri, precum și orice altă corespondență oficială referitoare la cererile de extrădare, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare în prezenta convenție.

(2)   Atunci când procedează la notificarea prevăzută la articolul 18 alineatul (2), fiecare stat membru indică autoritatea sau autoritățile pe care le-a desemnat în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol. Acesta îi comunică depozitarului orice modificare referitoare la această desemnare.

(3)   Cererea de extrădare și documentele prevăzute la alineatul (1) pot fi transmise prin fax. Fiecare autoritate centrală dispune de un aparat care asigură pe această cale transmiterea și primirea acestor documente și se asigură că aparatul este în stare de funcționare.

(4)   Atunci când se folosește un aparat fax pentru aplicarea prezentului articol, comunicarea este codificată de un dispozitiv criptografic legat la aparatul de care dispune autoritatea centrală, în scopul garantării originii și confidențialității transmiterii.

Statele membre se consultă în legătură cu modalitățile practice de aplicare a prezentului articol.

(5)   Pentru a garanta autenticitatea documentelor de extrădare, autoritatea centrală a statului membru solicitant declară în cererea sa că certifică conformitatea cu originalele a documentelor transmise în sprijinul acestei cereri și descrie paginația. În cazul în care statul membru solicitat contestă această conformitate, autoritatea sa centrală este îndreptățită să ceară autorității centrale a statului membru solicitant să prezinte originalele documentelor sau copia lor conformă într-un termen rezonabil, fie pe cale diplomatică, fie pe orice altă cale convenită de comun acord.

Articolul 14

Informații suplimentare

Atunci când procedează la notificarea prevăzută la articolul 18 alineatul (2) sau în orice alt moment, orice stat membru poate să declare că, în cadrul relațiilor sale cu celelalte state membre care au făcut aceeași declarație, autoritățile judiciare sau celelalte autorități competente din aceste alte state membre pot, după caz, să se adreseze direct autorităților sale judiciare sau celorlalte autorități competente ale sale responsabile cu urmăririle penale împotriva persoanei a cărei extrădare este cerută pentru a solicita informații suplimentare, în conformitate cu articolul 13 din Convenția europeană privind extrădarea sau cu articolul 12 din Tratatul Benelux.

În momentul în care face această declarație, statul membru indică autoritățile judiciare sau celelalte autorități competente ale sale autorizate să solicite, să comunice și să primească aceste informații suplimentare.

Articolul 15

Autentificarea

Orice document sau orice copie a unui document transmis în vederea extrădării este scutit de autentificare sau de orice altă formalitate, cu excepția cazului în care există dispoziții contrare exprese în prezenta convenție, în Convenția europeană privind extrădarea sau în Tratatul Benelux. În acest din urmă caz, copiile documentelor sunt considerate autentificate din momentul în care au fost certificate ca fiind conforme de către autoritățile judiciare care au eliberat originalul sau de către autoritatea centrală menționată la articolul 13.

Articolul 16

Tranzitul

În cazul tranzitului, în sensul articolului 21 din Convenția europeană privind extrădarea și al articolului 21 din Tratatul Benelux, pe teritoriul unui stat membru către un alt stat membru se aplică următoarele dispoziții:

(a)

informațiile conținute în cererea de tranzit trebuie să fie suficiente pentru a permite statului membru de tranzit să evalueze cererea și să ia împotriva persoanei extrădate măsurile de constrângere necesare efectuării tranzitului.

În acest scop, sunt considerate suficiente următoarele informații:

identitatea persoanei extrădate;

existența unui mandat de arestare sau a unui act având aceeași forță juridică sau a unei hotărâri executorii;

natura și calificarea legală a infracțiunii;

descrierea împrejurărilor infracțiunii, inclusiv data și locul;

(b)

cererea de tranzit, precum și informațiile prevăzute la litera (a) pot să fie adresate statului membru de tranzit prin orice mijloc care permite să se păstreze înregistrarea lor în scris. Statul membru de tranzit își face cunoscută decizia prin același procedeu;

(c)

în cazul utilizării transportului pe calea aerului fără escală prevăzută, atunci când survine o aterizare neprevăzută, statul membru solicitant îi furnizează statului membru respectiv informațiile prevăzute la litera (a);

(d)

sub rezerva dispozițiilor prezentei convenții, în special ale articolelor 3, 5 și 7, rămân aplicabile dispozițiile articolului 21 alineatele (1), (2), (5) și (6) din Convenția europeană privind extrădarea, precum și ale articolului 21 alineatul (1) din Tratatul Benelux.

Articolul 17

Rezerve

Prezenta convenție nu poate face obiectul nici unei rezerve, cu excepția celor pe care le prevede în mod expres.

Articolul 18

Intrarea în vigoare

(1)   Prezenta convenție este supusă adoptării de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

(2)   Statele membre notifică Secretarului general al Consiliului Uniunii Europene îndeplinirea procedurilor cerute de normele lor constituționale pentru adoptarea prezentei convenții.

(3)   Prezenta convenție intră în vigoare după nouăzeci de zile de la notificarea prevăzută la alineatul (2) de către statul, membru al Uniunii Europene în momentul adoptării de către Consiliu a actului de elaborare a prezentei convenții, care îndeplinește ultimul această formalitate.

(4)   Până la intrarea în vigoare a prezentei convenții, fiecare stat membru poate, atunci când procedează la notificarea prevăzută în alineatul (2) sau în orice alt moment, să declare că această convenție este aplicabilă, în ceea ce îl privește, în raporturile sale cu statele membre care au făcut aceeași declarație. Aceste declarații produc efecte după nouăzeci de zile de la data depunerii lor.

(5)   Prezenta convenție nu se aplică decât cererilor prezentate ulterior datei sale de intrare în vigoare sau de punere în aplicare în relațiile dintre statul membru solicitat și statul membru solicitant.

Articolul 19

Aderarea de noi state membre

(1)   Prezenta convenție este deschisă spre aderare oricărui stat care devine membru al Uniunii Europene.

(2)   Textul prezentei convenții în limba statului membru aderent, elaborat de către Consiliul Uniunii Europene, este autentic.

(3)   Instrumentele de aderare sunt depuse la depozitar.

(4)   Prezenta convenție intră în vigoare în privința oricărui stat membru care aderă la ea după nouăzeci de zile de la depunerea instrumentului său de aderare sau la data intrării în vigoare a acestei convenții, în cazul în care aceasta nu a intrat încă în vigoare în momentul expirării perioadei respective de nouăzeci de zile.

(5)   În cazul în care prezenta convenție nu a intrat încă în vigoare în momentul depunerii instrumentului lor de aderare, statelor membre aderente li se aplică articolul 18 alineatul (4).

Articolul 20

Depozitarul

(1)   Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene este depozitarul prezentei convenții.

(2)   Depozitarul publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene situația adoptărilor și a aderărilor, declarațiile și rezervele, precum și orice altă notificare referitoare la prezenta convenție.

Drept care, subsemnații plenipotențiari au semnat prezenta convenție.

Adoptată într-un exemplar unic în limbile daneză, engleză, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, olandeză, portugheză, spaniolă, suedeză, toate aceste texte fiind în egală măsură autentice, exemplar care este depus în arhivele Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene. Secretarul general transmite o copie certificată ca fiind conformă a acestui exemplar fiecărui stat membru.

Pour le gouvernement du Royaume de Belgique

Voor de Regering van het Koninkrijk België

Für die Regierung des Königreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την Κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il Governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du Grand-Duché de Luxembourg

Image

Voor de Regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Für die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

På finska regeringens vägnar

Image

På svenska regeringens vägnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


(1)  JO C 78, 30.3.1995, p. 1.


ANEXĂ

Declarație comună privind dreptul de azil

Statele membre declară că prezenta convenție nu aduce atingere dreptului de azil astfel cum este recunoscut de constituțiile lor și nici aplicării de către aceste state membre a dispozițiilor Convenției privind statutul refugiaților din 28 iulie 1951, completată de Convenția privind statutul apatrizilor din 28 septembrie 1954 și de Protocolul privind statutul refugiaților din 31 ianuarie 1967.

Declarația Danemarcei, Finlandei și Suediei referitoare la articolul 7 din prezenta convenție

Danemarca, Finlanda și Suedia confirmă – precum au comunicat în cursul negocierilor în vederea aderării lor la acordurile Schengen – că nu se vor prevala, față de celelalte state membre care asigură un tratament egal, de declarațiile pe care le-au făcut în cadrul articolului 6 alineatul (1) din Convenția europeană privind extrădarea pentru a refuza extrădarea rezidenților din state care nu sunt state nordice.

Declarație privind noțiunea de „resortisanți”

Consiliul ia act de angajamentul statelor membre de a aplica Convenția Consiliului Europei din 21 martie 1983 privind transferarea persoanelor condamnate față de resortisanții fiecărui stat membru în sensul articolului 3 alineatul (4) din convenția respectivă.

Angajamentul statelor membre menționat la primul paragraf este luat fără a aduce atingere aplicării articolului 7 alineatul (2) din prezenta convenție.

Declarația Greciei referitoare la articolul 5

Grecia interpretează articolul 5 din perspectiva alineatului (3) din același articol. Această interpretare asigură respectarea condițiilor din Constituția elenă, care:

prevede în mod expres interdicția de a extrăda un străin urmărit datorită activității sale în favoarea libertății

și

distinge infracțiunile politice de cele numite mixte, pentru care nu este prevăzut același regim ca pentru infracțiunile politice.

Declarația Portugaliei privind extrădarea cerută pentru o infracțiune sancționată cu detențiunea pe viață sau cu o măsură de siguranță cu caracter perpetuu

Formulând o rezervă față de Convenția europeană privind extrădarea din 1957 în conformitate cu care nu va acorda extrădarea persoanelor atunci când acestea sunt reclamate pentru o infracțiune sancționată cu detențiunea pe viață sau cu o măsură de siguranță cu caracter perpetuu, Portugalia declară că, atunci când extrădarea este cerută pentru o infracțiune sancționată cu o astfel de pedeapsă sau măsură de siguranță, nu va acorda extrădarea, respectând dispozițiile relevante din Constituția sa, astfel cum sunt interpretate de Curtea sa Constituțională, decât dacă consideră suficiente asigurările date de statul membru solicitant de a promova, în conformitate cu legislația și practica sa în materie de executare a pedepselor, măsurile de clemență de care ar putea beneficia persoana reclamată.

Portugalia reafirmă validitatea angajamentelor subscrise în acordurile internaționale în vigoare la care este parte, în special în conformitate cu articolul 5 din Convenția de aderare a Portugaliei la Convenția privind aplicarea Acordului Schengen.

Declarația Consiliului privind urmarea convenției

Consiliul declară:

(a)

că socotește oportun să procedeze, pe baza informațiilor furnizate de statele membre, la o examinare periodică:

a punerii în aplicare a prezentei convenții;

a funcționării acesteia atunci când va fi în vigoare;

a posibilității pentru statele membre de a modifica rezervele exprimate în cadrul prezentei convenții în sensul unei simplificări a condițiilor de extrădare sau de a retrage aceste rezerve;

a funcționării procedurilor de extrădare între statele membre într-o perspectivă generală;

(b)

că va examina după un an de la data intrării în vigoare a prezentei convenții atribuirea eventuală a unei competențe Curții de Justiție a Comunităților Europene.


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

164


41997A0115(01)


C 015/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


CONVENȚIA

privind aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda și a Regatului Suediei la Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială și la Protocolul privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție, împreună cu modificările aduse acestora de Convenția privind aderarea Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, de Convenția privind aderarea Republicii Elene și de Convenția privind aderarea Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze

(97/C 15/01)

PREAMBUL

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE LA TRATATUL DE INSTITUIRE A COMUNITĂȚII EUROPENE,

AVÂND ÎN VEDERE că Republica Austria, Republica Finlanda și Regatul Suediei, devenind membre ale Uniunii Europene, s-au obligat să adere la Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială și la Protocolul privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție, împreună cu modificările aduse acestora de Convenția privind aderarea Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, de Convenția privind aderarea Republicii Elene și de Convenția privind aderarea Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze și, în acest sens, s-au obligat să înceapă negocierile cu statele membre ale Comunității Europene pentru a efectua adaptările necesare,

CONȘTIENTE de faptul că la 16 septembrie 1988, statele membre ale Comunității Europene și statele membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) au încheiat, la Lugano, Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, care extinde principiile Convenției de la Bruxelles la statele ce urmează să devină părți la respectiva convenție,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

TITLUL I

Dispoziții generale

Articolul 1

Republica Austria, Republica Finlanda și Regatul Suediei aderă la Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, semnată la Bruxelles, la 27 septembrie 1968 (numită în continuare „Convenția din 1968”) și la Protocolul privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție, semnat la Luxemburg, la 3 iunie 1971 (numit în continuare „Protocolul din 1971”), împreună cu toate adaptările și modificările aduse acestora:

(a)

de către Convenția, semnată la Luxemburg, la 9 octombrie 1978 (numită în continuare „Convenția din 1978”), privind aderarea Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială și Protocolul privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție;

(b)

de către Convenția, semnată la Luxemburg, la 25 octombrie 1982 (numită în continuare „Convenția din 1982”), privind aderarea Republicii Elene la Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială și la Protocolul privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție, împreună cu modificările aduse acestora de către Convenția privind aderarea Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord;

(c)

de către Convenția, semnată la San Sebastian, la 26 mai 1989 (numită în continuare „Convenția din 1989”), privind aderarea Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze la Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială și la Protocolul privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție, împreună cu adaptările aduse acestora de Convenția privind aderarea Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și cu adaptările aduse acestora de Convenția privind aderarea Republicii Elene.

TITLUL II

Modificări la Convenția din 1968

Articolul 2

La articolul 3 al doilea paragraf din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 4 din Convenția din 1978, prin articolul 3 din Convenția din 1982 și prin articolul 3 din Convenția din 1989 se introduc următoarele:

(a)

între a noua și a zecea liniuță:

„—

în Austria: articolul 99 din Legea privind competența judiciară (Jurisdiktionsnorm)”;

(b)

între a zecea și a unsprezecea liniuță:

„—

în Finlanda: a doua, a treia și a patra teză din primul articol din capitolul 10 din Codul de Procedură Judiciară (oikeudenkäyamiskaari/rättegångsbalken);

în Suedia: prima teză din primul paragraf din articolul 3 din capitolul 10 din Codul de Procedură Judiciară (rättegangsbalken),”.

Articolul 3

La articolul 32 alineatul (1) din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 16 din Convenția din 1978, prin articolul 4 din Convenția din 1982 și prin articolul 10 din Convenția din 1989 se introduc următoarele:

(a)

între a zecea și a unsprezecea liniuță:

„—

în Austria, la Bezirksgericht,”;

(b)

între a unsprezecea și a douăsprezecea liniuță:

„—

în Finlanda, la käräjäoikeus/tingsrätt;

în Suedia, la Svea hovrätt.”.

Articolul 4

(1)   La articolul 37 alineatul (1) din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat de articolul 17 din Convenția din 1978, articolul 5 din Convenția din 1982 și articolul 11 din Convenția din 1989 se introduc următoarele:

(a)

între a zecea și a unsprezecea liniuță:

„—

în Austria, la Bezirksgericht,”;

(b)

între a unsprezecea și a douăsprezecea liniuță:

„—

în Finlanda, la bovioikeus/bovrätt;

în Suedia, la Svea hovrätt,”.

(2)   La articolul 37 alineatul (2) din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 17 din Convenția din 1978, prin articolul 5 din Convenția din 1982 și prin al doilea paragraf din articolul 11 din Convenția din 1989 se introduc următoarele:

(a)

între a patra și a cincia liniuță:

„—

în Austria, în cazul unui recurs, printr-un Revisionsrekurs și, în cazul unei opoziții, printr-un Berufung cu posibilitatea unei revizuiri,”;

(b)

între a cincia și a șasea liniuță:

„—

în Finlanda, printr-o acțiune la korkein oikeus/bögsta domstolen;

în Suedia, printr-o acțiune la Högsta domstolen”.

Articolul 5

La articolul 40 alineatul (1) din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 19 din Convenția din 1978, prin articolul 6 din Convenția din 1982 și prin articolul 12 din Convenția din 1989 se introduc următoarele:

(a)

între a zecea și a unsprezecea liniuță:

„—

în Austria, la Bezirksgericht,”;

(b)

între a unsprezecea și a douăsprezecea liniuță:

„—

în Finlanda, la korkein oikeus/hovrätten;

în Suedia, la Svea hovrätt,”.

Articolul 6

La articolul 41 din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 20 din Convenția din 1978, prin articolul 7 din Convenția din 1982 și prin articolul 13 din Convenția din 1989 se introduc următoarele:

(a)

între a patra și a cincia liniuță:

„—

în Austria, printr-un Revisionsrekurs,”;

(b)

între a cincea și a șasea liniuță:

„—

în Finlanda, printr-o acțiune la korkein oikeus/bögsta domstolen;

în Suedia, printr-o acțiune la Högsta domstolen,”.

Articolul 7

În lista convențiilor prevăzută la articolul 55 din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificat prin articolul 24 din Convenția din 1978, prin articolul 8 din Convenția din 1982 și prin articolul 18 din Convenția din 1989, se introduc, în ordine cronologică, următoarele:

„—

Convenția între Regatul Belgiei și Austria privind recunoașterea reciprocă și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice referitoare la obligațiile de întreținere, semnată la Viena, la 25 octombrie 1957;

Convenția între Republica Federală Germania și Austria privind recunoașterea reciprocă și executarea hotărârilor și tranzacțiilor judiciare, precum și a actelor autentice în materie civilă și comercială, semnată la Viena, la 6 iunie 1959;

Convenția între Regatul Belgiei și Austria privind recunoașterea reciprocă și executarea hotărârilor judecătorești, sentințelor arbitrale și a actelor autentice în materie civilă și comercială, semnată la Viena, la data de 16 iunie 1959;

Convenția între Regatul Unit și Austria privind recunoașterea și executarea reciprocă hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, semnată la Viena, la 14 iulie 1961, precum și Protocolul de modificare a acesteia semnat la Londra, la 6 martie 1970;

Convenția între Regatul Țărilor de Jos și Austria privind recunoașterea reciprocă și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice în materie civilă și comercială, semnată la Haga, la 6 februarie 1963;

Convenția între Franța și Austria privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice în materie civilă și comercială, semnată la Viena, la 15 iulie 1966;

Convenția între Luxemburg și Austria privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice în materie civilă și comercială, semnată la Luxemburg, la 29 iulie 1971;

Convenția între Italia și Austria privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, a tranzacțiilor judiciare și a actelor notariale, semnată la Roma, la 16 noiembrie 1971;

Convenția între Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia și Danemarca privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă, semnată la Copenhaga, la 11 octombrie 1977;

Convenția între Austria și Suedia privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă, semnată la Stockholm, la 16 septembrie 1982;

Convenția între Austria și Spania privind recunoașterea și executarea hotărârilor și a tranzacțiilor judiciare, precum și a actelor autentice executorii în materie civilă și comercială, semnată la Viena, la 17 februarie 1984;

Convenția între Finlanda și Austria privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă, semnată la Viena, la 17 noiembrie 1986.”

TITLUL III

Modificări la Protocolul anexat la Convenția din 1968

Articolul 8

Articolul V din Protocolul anexat la Convenția din 1968 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul V

Competența judiciară prevăzută la articolul 6 alineatul (2) și la articolul 10 pentru cererea de chemare în garanție sau cererea de intervenție nu poate fi invocată în Germania sau în Austria. Orice persoană domiciliată în alt stat contractant poate fi acționată în justiție înaintea instanțelor:

din Republica Federală Germania, în temeiul articolelor 68, 72, 73 și 74 din Codul de procedură civilă (Zivilprozesssordnung) privind litis denuntiatio;

din Austria, în conformitate cu articolul 21 din Codul de procedură civilă (Zivilprozesssordnung) privind litis denuntiatio.

Hotărârile pronunțate în alte state contractante în temeiul articolului 6 alineatul (2) sau articolul 10 sunt recunoscute și executate în Republica Federală Germania și în Austria în conformitate cu titlul III. De asemenea, în temeiul dispozițiilor din paragraful anterior, sunt recunoscute în celelalte state contractante efectele față de terți ale hotărârilor pronunțate în statele respective.”

Articolul 9

Următorul text se adăugă la articolul Va din Protocolul anexat la Convenția din 1968:

„În Suedia, în cazul procedurilor simplificate privind ordinele de plată (betalningsföreläggande) și asistența (bandräckning), termenul «instanță» include «serviciul suedez de executare silită» (kronofogdemzndighet)”.

Articolul 10

Următorul articol se adaugă la Protocolul anexat la Convenția din 1968:

„Articolul V e:

De asemenea sunt considerate acte autentice, în sensul primului paragraf din articolul 50 din convenție, convențiile privind obligațiile de întreținere încheiate în fața autorităților administrative sau autentificate de către acestea.”

TITLUL IV

Modificări la Protocolul din 1971

Articolul 11

Următorul paragraf se adaugă la articolul 1 din Protocolul din 1971, astfel cum a fost modificat prin articolul 30 din Convenția din 1978, prin articolul 10 din Convenția din 1982 și prin articolul 24 din Convenția din 1989:

„De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă să se pronunțe cu privire la interpretarea Convenției privind aderarea Republicii Austria, Republicii Finlanda și Regatului Suediei la Convenția din 27 septembrie 1968 și la prezentul protocol, astfel cum a fost modificat prin Convenția din 1978, prin Convenția din 1982 și prin Convenția din 1989.”

Articolul 12

La articolul 2 alineatul (1) din Protocolul din 1971, astfel cum a fost modificat prin articolul 31 din Convenția din 1978, prin articolul 11 din Convenția din 1982 și prin articolul 25 din Convenția din 1989 se introduc următoarele:

(a)

între a noua și zecea liniuță:

„—

în Austria, Oberste Gerichtshof, Verwaltungsgerichtshof și Verfassungsgerichtshof,”;

(b)

între a zecea și a unsprezecea liniuță:

„—

în Finlanda, korkein oikeus/bögsta domstolen și korkein ballintooikeus/bögsta förvalltningsdomstolen;

în Suedia, Högsta domstolen, Regeringsrätten, Arbetsdomstolen și Marknadsdomstolen,”.

TITLUL V

Dispoziții tranzitorii

Articolul 13

(1)   Convenția din 1968 și Protocolul din 1971, astfel cum au fost modificate prin Convenția din 1978, prin Convenția din 1982, prin Convenția din 1989 și prin prezenta convenție, se aplică numai acțiunilor judiciare intentate și actelor autentice redactate sau înregistrate oficial după intrarea în vigoare a prezentei convenții în statul de origine și, în cazul în care se cere recunoașterea sau executarea unei hotărâri sau a unui act autentic, în statul solicitat.

(2)   Totuși, hotărârile pronunțate după data intrării în vigoare a prezentei convenții între statul de origine și statul solicitat în acțiunile intentate înainte de data respectivă sunt recunoscute și executate în conformitate cu dispozițiile din titlul III din Convenția din 1968, astfel cum a fost modificată prin Convenția din 1978, prin Convenția din 1982, prin Convenția din 1989 și prin prezenta convenție, în cazul în care competența s-a bazat pe norme conforme cu dispozițiile din titlul II, modificat, din Convenția din 1968, sau cu dispozițiile dintr-o convenție care a fost în vigoare între statul de origine și statul solicitat la intentarea acțiunilor.

TITLUL VI

Dispoziții finale

Articolul 14

(1)   Secretarul General al Consiliului Uniunii Europene trimite o copie certificată pentru conformitate a Convenției din 1968, a Protocolului din 1971, a Convenției din 1978, a Convenției din 1982 și a Convenției din 1989 în limbile daneză, engleză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, olandeză, portugheză și spaniolă guvernelor Republicii Austria, Republicii Finlanda și Regatului Suediei.

(2)   Textele Convenției din 1968, Protocolului din 1971, Convenției din 1978, Convenției din 1982 și Convenției din 1989, redactate în limbile finlandeză și suedeză, sunt autentice în aceleași condiții ca și celelalte texte ale Convenției din 1968, Protocolului din 1971, Convenției din 1978, Convenției din 1982 și Convenției din 1989.

Articolul 15

Prezenta convenție se ratifică de către statele semnatare. Instrumentele de ratificare se depun la Secretarul General al Consiliului Uniunii Europene.

Articolul 16

(1)   Prezenta convenție intră în vigoare în prima zi a celei de-a treia luni care urmează datei în care două state semnatare, dintre care unul este Republica Austria, Republica Finlanda sau Regatul Suediei, își depun instrumentele de ratificare.

(2)   Prezenta convenție intră în vigoare pentru orice alt stat semnatar în prima zi a celei de-a treia luni care urmează depunerii instrumentului său de ratificare.

Articolul 17

Secretarul General al Consiliului Uniunii Europene notifică statelor semnatare:

(a)

depunerea fiecărui instrument de ratificare;

(b)

datele intrării în vigoare a prezentei convenții pentru statele contractante.

Articolul 18

Prezenta convenție, redactată într-un exemplar unic în limbile daneză, engleză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, olandeză, portugheză și spaniolă, toate cele douăsprezece texte fiind autentice în egală măsură, se depune în arhivele Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene. Secretarul General trimite o copie certificată pentru conformitate guvernului fiecărui stat semnatar.

Hecho en Bruselas, el veintinueve de noviembre de mil novecientos noventa y seis.

Udfærdiget i Bruxelles, den niogtyvende november nitten hundrede og seksoghalvfems.

Geschehen zu Brüssel am.neunundzwanzigsten November neunzehnhundertsechsundneunzig.

Έγινε στις Βρυξέλλες, ατις είκοσι εννέα Νοεμβρίου χίλια εννιακόσια ενενήντα έξι.

Done at Brussels on the twenty-ninth day of November in the year one thousand nine hundred and ninety-six.

Fait à Bruxelles, le vingt-neuf novembre mil neuf cent quatre-vingt-seize.

Arna dhéanamh sa Bhruiséil, an naoú lá is fiche de Shambain, míle naoi gcéad nócha a sé.

Fatto a Bruxelles, addì ventinove novembre millenovecentonovantasei.

Gedaan te Brussel, de negenentwintigste november negentienhonderd zesennegentig.

Feito em Bruxelas, em vinte e nove de Novembro de mil novecentos e noventa e seis.

Tehty Brysselissä kahdentenakymmenentenäyhdeksäntenä päivänä marraskuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksänkymmentäkuusi.

Som skedde i Bryssel den tjugonionde november nittonhundranittiosex.

Pour le gouvernement du royaume de Belgique

Voor de Regering van het Koninkrijk België

Für die Regierung des Königreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du Grand-Duché de Luxembourg

Image

Voor de Regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Für die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

På finska regeringens vägnar

Image

På svenska regeringens vägnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

173


41997A0115(02)


C 015/10

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


CONVENȚIE

privind aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda și a Regatului Suediei la Convenția privind Legea aplicabilă obligațiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980, și la primul și al doilea Protocol privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE LA TRATATUL DE INSTITUIRE A COMUNITĂȚII EUROPENE,

AVÂND ÎN VEDERE că Republica Austria, Republica Finlanda și Regatul Suediei, devenind membri ai Uniunii Europene, se angajează să adere la Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980, și la primul și al doilea protocol privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

TITLUL I

Dispoziții generale

Articolul 1

Republica Austria, Republica Finlanda și Regatul Suediei aderă la:

(a)

Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980, denumită în continuare „Convenția din 1980”, astfel cum rezultă după încorporarea tuturor adaptărilor și modificărilor aduse acestei convenții prin:

Convenția semnată la Luxemburg la 10 aprilie 1984, denumită în continuare „Convenția din 1984”, privind aderarea Republicii Elene la Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale;

Convenția semnată la Funchal la 18 mai 1992, denumită în continuare „Convenția din 1992”, privind aderarea Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze la Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale;

(b)

primul Protocol, semnat la 19 decembrie 1988, denumit în continuare „primul protocol din 1988”, privind interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale;

(c)

al doilea Protocol, semnat la 19 decembrie 1988, denumit în continuare „al doilea protocol din 1988”, privind interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale.

TITLUL II

Adaptări ale Protocolului anexat la Convenția din 1980

Articolul 2

Protocolul anexat la Convenția din 1980 se înlocuiește cu următorul text:

„Fără a aduce atingere dispozițiilor convenției, Danemarca, Suedia și Finlanda pot păstra dispozițiile naționale privind legea aplicabilă chestiunilor legate de transportul de mărfuri pe mare și pot modifica aceste dispoziții fără să urmeze procedura prevăzută la articolul 23 din Convenția de la Roma. Dispozițiile naționale aplicabile în materie sunt următoarele:

în Danemarca, punctele 252 și 321 subsecțiunile 3 și 4 din «Sølov» (Legea maritimă);

în Suedia, capitolul 13 articolul 2 alineatele (1) și (2) și capitolul 14 articolul 1 alineatul (3) din «sjölagen» (Legea maritimă);

în Finlanda, capitolul 13 articolul 2 alineatele (1) și (2) și capitolul 14 articolul 1 alineatul (3) din «merilaki»/«sjölagen» (Legea maritimă).”

TITLUL III

Adaptări ale primului protocol din 1988

Articolul 3

La articolul 2 litera (a) din primul protocol din 1988 se introduc următoarele liniuțe:

(a)

între a zecea și a unsprezecea liniuță:

„—

în Austria:

the Oberste Gerichtshof, the Verwaltungsgerichtshof and the Verfassungsgerichtshof,”;

(b)

între a unsprezecea și a douăsprezecea liniuță:

„—

în Finlanda:

korkein oikeus/högsta domstolen, korkein hallinto-oikeus/högsta förvaltningsdomstolen, markkinatuomioistuin/marknadsdomstolen and työtuomioistuin/arbetsdomstolen,

în Suedia:

Högsta domstolen, Regeringsrätten, Arbetsdomstolen and Marknadsdomstolen,”.

TITLUL IV

Dispoziții finale

Articolul 4

(1)   Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene transmite o copie certificată a Convenției din 1980, a Convenției din 1984, a primului protocol din 1988, a celui de-al doilea protocol din 1988 și a Convenției din 1992 în limbile daneză, engleză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, olandeză, portugheză și spaniolă guvernelor Republicii Austria, Republicii Finlanda și Regatului Suediei.

(2)   Textele Convenției din 1980, Convenției din 1984, primului protocol din 1988, celui de-al doilea protocol din 1988 și Convenției din 1992 în limbile finlandeză și suedeză sunt autentice în aceleași condiții ca și celelalte texte ale Convenției din 1980, Convenției din 1984, primului protocol din 1988, celui de-al doilea protocol din 1988 și Convenției din 1992.

Articolul 5

Prezenta convenție se ratifică de către statele semnatare. Instrumentele de ratificare se depun pe lângă Secretarul General al Consiliului Uniunii Europene.

Articolul 6

(1)   Prezenta convenție intră în vigoare, în raporturile dintre statele care au ratificat-o, în prima zi a celei de-a treia luni de la depunerea ultimului instrument de ratificare de către Republica Austria, de către Republica Finlanda sau de către Regatul Suediei și de către un stat contractant care a ratificat Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale.

(2)   Prezenta convenție intră în vigoare pentru fiecare stat contractant care o ratifică ulterior în prima zi a celei de-a treia luni de la depunerea instrumentului său de ratificare.

Articolul 7

Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene notifică statele semnatare cu privire la:

(a)

depunerea fiecărui instrument de ratificare;

(b)

datele de intrare în vigoare a prezentei convenții pentru statele contractante.

Articolul 8

Prezenta convenție, redactată într-un singur exemplar original în limbile daneză, engleză, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, olandeză, portugheză, spaniolă și suedeză, toate cele 12 texte fiind egal autentice, se depune în arhivele Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene. Secretarul General transmite o copie certificată guvernului fiecărui stat semnatar.

Hecho en Bruselas, el veintinueve de noviembre de mil novecientos noventa y seis.

Udfaerdiget i Bruxelles, den niogtyvende november nitten hundrede og seksoghalvfems.

Geschehen zu Bruessel am neunundzwanzigsten November neunzehnhundertsechsundneunzig.

Έγινε στις Βρυξέλλες, στις είκοσι εννέα Νοεμβρίου χίλια εννιακόσια ενενήντα έξι.

Done at Brussels on the twenty-ninth day of November in the year one thousand nine hundred and ninety-six.

Fait à Bruxelles, le vingt-neuf novembre mil neuf cent quatre-vingt-seize.

Arna dhéanamh sa Bhruiséil, an naoú lá is fiche de Shamhain, míle naoi gcéad nócha a sé.

Fatto a Bruxelles, addì ventinove novembre millenovecentonovantasei.

Gedaan te Brussel, de negenentwintigste november negentienhonderd zesennegentig.

Feito em Bruxelas, em vinte e nove de Novembro de mil novecentos e noventa e seis.

Tehty Brysselissae kahdentenakymmenentenaeyhdeksaentenae paeivaenae marraskuuta vuonna tuhatyhdeksaensataayhdeksaenkymmentaekuusi.

Som skedde i Bryssel den tjugonionde november nittonhundranittiosex.

Pour le gouvernement du royaume de Belgique

Voor de Regering van het Koninkrijk België

Fuer die Regierung des Koenigreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την Κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du Grand-Duché de Luxembourg

Image

Voor de Regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Fuer die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

Paa finska regeringens vaegnar

Image

Paa svenska regeringens vaegnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


DECLARAȚIE COMUNĂ

Înaltele Părți Contractante, examinând condițiile protocolului anexat la Convenția de la Roma din 1980, astfel cum a fost modificată prin Convenția privind aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda și a Regatului Suediei la Convenția din 1980 precum și la Primul și al Doilea Protocol din 1988,

Iau act de disponibilitatea Danemarcei, Suediei și Finlandei de a analiza în ce măsură pot să garanteze că toate modificările ulterioare în ceea ce privește legislația lor națională, aplicabilă trasportului maritim de mărfuri, respectă procedura prevăzută la articolul 23 din Convenția de la Roma din 1980.


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

180


31997F0520(01)


C 151/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


ACTUL CONSILIULUI

din 29 noiembrie 1996

de elaborare, în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Protocolului privind interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prin intermediul unor hotărâri preliminare, a Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene

(97/C 151/01)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de privind Uniunea Europeană, în special articolul K.3 alineatul (2) litera (c),

întrucât articolul K.3 alineatul (2) litera (c) prevede posibilitatea ca, în convențiile elaborate în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, să se prevadă competența Curții de Justiție de a interpreta dispozițiile acestora și de a pronunța hotărâri în cazul oricărui litigiu cu privire la aplicarea acestora, în conformitate cu modalitățile care pot fi stabilite de aceste convenții,

A DECIS elaborarea protocolului al cărui text figurează în anexă și care este semnat astăzi de către reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene,

RECOMANDĂ adoptarea acestuia de către statele membre în conformitate cu cerințele lor constituționale.

Adoptat la Bruxelles, 29 noiembrie 1996.

Pentru Consiliu

Președintele

N. OWEN


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

181


41997A0520(01)


C 151/2

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


PROTOCOL

elaborat în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prin intermediul unor hotărâri preliminare, a Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE

AU CONVENIT asupra următoarelor dispoziții, care sunt anexate Convenției:

Articolul 1

Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă, în condițiile stabilite prin prezentul protocol, să pronunțe hotărâri preliminare cu privire la interpretarea Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene și a protocolului la această convenție, elaborat la 27 septembrie 1996 (1), denumit în continuare „primul protocol”.

Articolul 2

(1)   Orice stat membru este în măsură să accepte competența Curții de Justiție a Comunităților Europene de a pronunța hotărâri preliminare cu privire la interpretarea Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene și a primului protocol la această convenție,, printr-o declarație făcută la momentul semnării prezentului protocol sau la o dată ulterioară, în condițiile precizate la alineatul (2) litera (a) sau la alineatul (2) litera (b).

(2)   Un stat membru care face o declarație în conformitate cu alineatul (1) poate preciza că:

(a)

orice instanță de judecată din acest stat; ale cărei hotărâri nu pot face obiectul unei căi de atac judiciare în conformitate cu dreptul intern, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să pronunțe o hotărâre preliminară cu privire la o chestiune invocată într-o cauză care i-a fost înaintată spre soluționare și care se referă la interpretarea Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene și a primului protocol la această convenție, în cazul în care instanța respectivă apreciază că pentru a putea să pronunțe o hotărâre este necesară o hotărâre cu privire la chestiunea respectivă; sau

(b)

orice instanță de judecată din acest stat poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să pronunțe o hotărâre preliminară, cu privire la o chestiune invocată într-o cauză care i-a fost înaintată spre soluționare și care se referă la interpretarea Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene și a primului protocol la această convenție, în cazul în care instanța respectivă apreciază că pentru a putea să pronunțe o hotărâre este necesară o hotărâre cu privire la chestiunea respectivă.

Articolul 3

(1)   Se aplică Protocolul privind Statutul Curții de Justiție a Comunităților Europene și regulamentul de procedură al Curții de Justiție.

(2)   În conformitate cu Statutul Curții de Justiție a Comunităților Europene, orice stat membru, indiferent dacă a făcut sau nu o declarație în conformitate cu articolul 2, orice stat membru are dreptul să prezinte un memoriu sau observații scrise Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauzele născute în conformitate cu articolul 1.

Articolul 4

(1)   Prezentul protocol face obiectul adoptării de către statele membre în conformitate cu cerințele lor constituționale.

(2)   Statele membre notifică depozitarului îndeplinirea cerințelor lor constituționale referitoare la adoptarea prezentului protocol și comunică acestuia orice declarație făcută în conformitate cu articolul 2.

(3)   Prezentul protocol intră în vigoare după nouăzeci de zile de la notificarea, menționată la alineatul (2), făcută de statul membru care, fiind stat membru al Uniunii Europene la data adoptării de către Consiliu a Actului de elaborare a prezentului protocol, este ultimul care îndeplinește această formalitate. Cu toate acestea, prezentul protocol intră în vigoare nu mai devreme de data intrării în vigoare a Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene.

Articolul 5

(1)   Prezentul protocol este deschis spre aderare oricărui stat care devine membru al Uniunii Europene.

(2)   Instrumentele de aderare se depun la depozitar.

(3)   Textul prezentului protocol în limba statului care aderă, elaborat de către Consiliul Uniunii Europene, este autentic.

(4)   Prezentul protocol intră în vigoare pentru orice stat aderent după nouăzeci de zile de la data depunerii instrumentului său de aderare sau la data intrării în vigoare a prezentului protocol, în cazul în care acesta nu a intrat încă în vigoare la expirarea termenului de nouăzeci de zile menționat.

Articolul 6

Orice stat care devine membru al Uniunii Europene și care aderă la Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene în conformitate cu articolul 12 din această convenție acceptă dispozițiile prezentului protocol.

Articolul 7

(1)   Fiecare stat membru, ca Înaltă Parte Contractantă, poate propune modificări la prezentul protocol. Orice propunere de modificare este transmisă depozitarului, care o înaintează Consiliului.

(2)   Modificările sunt elaborate de Consiliu, care recomandă adoptarea acestora de către statele membre în conformitate cu cerințele lor constituționale.

(3)   Modificările astfel adoptate intră în vigoare în conformitate cu dispozițiile articolului 4.

Articolul 8

(1)   Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene este depozitarul prezentului protocol.

(2)   Depozitarul publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene notificările, instrumentele sau comunicările cu privire la prezentul protocol.

En fe de lo cual, los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben el presente Protocolo.

Til bekræftelse heraf har undertegnede befuldmægtigede underskrevet denne protokol.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschriften unter dieses Protokoll gesetzt.

Σε πίστωση των ανωτέρω, οι υπογράφοντες πληρεξούσιοι έθεσαν την υπογραφή τους κάτω από το παρόν πρωτόκολλο.

In witness whereof the undersigned Plenipotentiaries have signed this Protocol.

En foi de quoi, les plénipotentiaires soussignés ont apposé leurs signatures au bas du présent protocole.

Dá fhianú sin, chuir na Lánchumhachtaigh thíos-sínithe a lámh leis an bPrótacal seo.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce al presente protocollo.

Ten blijke waarvan de ondergetekende gevolmachtigden hun handtekening onder dit protocol hebben gesteld.

Em fé do que, os plenipotenciários abaixo assinados apuseram as suas assinaturas no final do presente protocolo.

Tämän vakuudeksi alla mainitut täysivaltaiset edustajat ovat allekirjoittaneet tämän pöytäkirjan.

Till bevis på detta har undertecknade befullmäktigade ombud undertecknat detta fördrag.

Hecho en Bruselas, el veintinueve de noviembre de mil novecientos noventa y seis, en un único ejemplar, en lenguas alemana, danesa, española, finesa, francesa, griega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa y sueca, siendo cada uno de estos textos igualmente auténtico.

Udfærdiget i Bruxelles, den niogtyvende november nitten hundrede og seksoghalvfems, i ét eksemplar på dansk, engelsk, finsk, fransk, græsk, irsk, italiensk, nederlandsk, portugisisk, spansk, svensk og tysk, idet hver af disse tekster har samme gyldighed.

Geschehen zu Brüssel am neunundzwanzigsten November neunzehnhundertsechsundneunzig in einer Urschrift in dänischer, deutscher, englischer, finnischer, französischer, griechischer, irischer, italienischer, niederländischer, portugiesischer, schwedischer und spanischer Sprache, wobei jeder Wortlaut gleichermaßen verbindlich ist.

Έγινε στις Βρυξέλλες, στις είκοσι εννέα Νοεμβρίου χίλια εννιακόσια ενενήντα έξι, σε ένα μόνο αντίτυπο, στην αγγλική, γερμανική, γαλλική, δανική, ελληνική, ισπανική, ιταλική, ολλανδική, πορτογαλική, σουηδική και φινλανδική γλώσσα. Όλα τα κείμενα είναι εξίσου αυθεντικά.

Done at Brussels, this twenty-ninth day of November in the year one thousand nine hundred and ninety-six, in a single original in the Danish, Dutch, English, Finnish, French, German, Greek, Irish, Italian, Portuguese, Spanish and Swedish languages, each text being equally authentic.

Fait à Bruxelles, le vingt-neuf novembre mil neuf cent quatre-vingt-seize, en un exemplaire unique, en langues allemande, anglaise, danoise, espagnole, finnoise, française, grecque, irlandaise, italienne, néerlandaise, portugaise et suédoise, chaque texte faisant également foi.

Arna dhéanamh sa Bhruiséil, an naoú lá is fiche de Shamhain, míle naoi gcéad nócha a sé, i scríbhinn bhunaidh amháin sa Bhéarla, sa Danmhairgis, san Fhionlainnis, sa Fhraincis, sa Ghaeilge, sa Ghearmáinis, sa Ghréigis, san Iodáilis, san Ollainnis, sa Phortaingéilis, sa Spáinnis agus sa tSualainnis, agus comhúdarás ag gach ceann de na téacsanna sin.

Fatto a Bruxelles, il ventinove novembre millenovecentonovantasei, in unico esemplare in lingua danese, finlandese, francese, greca, inglese, irlandese, italiana, olandese, portoghese, spagnola, svedese e tedesca, ciascun testo facente ugualmente fede.

Gedaan te Brussel, de negenentwintigste november negentienhonderd zesennegentig, opgesteld in één exemplaar in de Deense, de Duitse, de Engelse, de Finse, de Griekse, de Ierse, de italiaanse, de Nederlandse, de Portugese, de Spaanse en de Zweedse taal, zijnde elk der teksten gelijkelijk authentiek.

Feito em Bruxelas, em vinte e nove de Novembro de mil novecentos e noventa e seis, exemplar único, nas línguas alemã, dinamarquesa, espanhola, finlandesa, francesa, grega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa e sueca, fazendo igualmente fé todos os textos.

Tehty Brysselissä kahdentenakymmenentenäyhdeksäntenä päivänä marraskuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksänkymmentäkuusi yhtenä kappaleena englannin, espanjan, hollannin, iirin, italian, kreikan, portugalin, ranskan, ruotsin, saksan, suomen ja tanskan kielellä, ja jokainen teksti on yhtä todistusvoimainen.

Utfärdat i Bryssel den tjugonionde november nittonhundranittiosex i ett enda original på danska, engelska, finska, franska, grekiska, iriska, italienska, nederländska, portugisiska, spanska, svenska och tyska språken, vilka texter är lika giltiga.

Pour le gouvernement du royaume de Belgique

Voor de regering van het Koninkrijk België

Für die Regierung des Königreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du grand-duché de Luxembourg

Image

Voor de regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Für die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

På finska regeringens vägnar

Image

På svenska regeringens vägnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


(1)  JO C 313, 23.10.1996, p. 1.


DECLARAȚIE

referitoare la adoptarea simultană a Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene și a Protocolului privind interpretarea acestei convenții, prin intermediul unor hotărâri preliminare, de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a

Reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene reuniți în cadrul Consiliului,

La data semnării actului Consiliului de elaborare a Protocolului privind interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prin intermediul unor hotărâri preliminare, a Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene,

Dorind să asigure o interpretare cât mai eficientă și cât mai uniformă a convenției respective încă de la intrarea în vigoare a acesteia,

Își declară disponibilitatea de a lua măsurile adecvate pentru a se asigura că procedurile naționale de adoptare a Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene și a Protocolului privind interpretarea sa sunt îndeplinite simultan și cât mai curând posibil.

En fe de lo cual los plenipotenciarios abajo firmantes firman la presente declaración.

Til bekræftelse heraf har undertegnede befuldmægtigede underskrevet denne erklæring.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschriften unter diese Erklärung gesetzt.

Σε πίστωση των ανωτέρω, οι υπογράφοντες πληρεξούσιοι έθεσαν την υπογραφή τους κάτω από την παρούσα δήλωση.

In witness whereof the undersigned Plenipotentiaries have signed this Declaration.

En foi de quoi, les plénipotentiaires soussignés ont apposé leurs signatures au bas de la présente déclaration.

Dá fhianú sin, chuir na Lánchumhachtaigh thíos-sínithe a lámh leis an Dearbhú seo.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce alla presente dichiarazione.

Ten blijke waarvan de ondergetekende gevolmachtigden hun handtekening onder deze verklaring hebben gesteld.

Em fé do que, os plenipotenciários abaixo assinados apuseram as respectivas assinaturas no final da presente declaração.

Tämän vakuudeksi alla mainitut täysivaltaiset edustajat ovat allekirjoittaneet tämän julistuksen.

Till bevis på detta har undertecknade befullmäktigade ombud undertecknat denna förklaring.

Hecho en Bruselas, el veintinueve de noviembre de mil novecientos noventa y seis.

Udfærdiget i Bruxelles, den niogtyvende november nitten hundrede og seksoghalvfems.

Geschehen zu Brüssel am neunundzwanzigsten November neunzehnhundertsechsundneunzig.

Έγινε στις Βρυξέλλες, στις είκοσι εννέα Νοεμβρίου χίλια εννιακόσια ενενήντα έξι.

Done at Brussels on the twenty-ninth day of November in the year one thousand nine hundred and ninety-six.

Fait à Bruxelles, le vingt-neuf novembre mil neuf cent quatre-vingt-seize.

Arna dhéanamh sa Bhruiséil, an naoú lá is fiche de Shamhain, míle naoi gcéad nócha a sé.

Fatto a Bruxelles, addí ventinove novembre millenovecentonovantasei.

Gedaan te Brussel, de negenentwintigste november negentienhonderd zesennegentig.

Feito em Bruxelas, em vinte e nove de Novembro de mil novecentos e noventa e seis.

Tehty Brysselissä kahdentenakymmenentenäyhdeksäntenä päivänä marraskuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksänkymmentäkuusi.

Som skedde i Bryssel den tjugonionde november nittonhundranittiosex.

Pour le gouvernement du royaume de Belgique

Voor de regering van het Koninkrijk België

Für die Regierung des Königreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du grand-duché de Luxembourg

Image

Voor de regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Für die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

På finska regeringens vägnar

Image

På svenska regeringens vägnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


Declarație efectuată în temeiul articolului 2

La data semnării prezentului protocol, următoarele state au declarat că acceptă competența Curții de Justiție a Comunităților Europene în conformitate cu procedurile stabilite la articolul 2:

Republica Franceză, Irlanda și Republica Portugheză în conformitate cu procedurile stabilite la articolul 2 alineatul (2) litera (a);

Republica Federală Germania, Republica Elenă, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Finlanda și Regatul Suediei în conformitate cu procedurile stabilite la articolul 2 alineatul (2) litera (b).


DECLARAȚIE

Republica Federală Germania, Republica Elenă, Regatul Țărilor de Jos și Republica Austria își rezervă dreptul să prevadă în legislația națională cerința ca instanța de judecată să înainteze chestiunea Curții de Justiție atunci când, într-o cauză pendinte înaintea unei instanțe de judecată naționale, împotriva hotărârilor căreia nu există posibilitatea unei căi de atac în conformitate cu dreptul intern, se ridică o chestiune de interpretare a Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene și a primului protocol la această convenție.

Pentru Regatul Danemarcei și Regatul Spaniei, declarația (declarațiile) se va (vor) efectua la data adoptării.


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

195


31997F0625(01)


C 195/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


ACTUL CONSILIULUI

din 26 mai 1997

de elaborare, în temeiul articolului K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Convenției privind lupta împotriva corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene

(97/C 195/01)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul K.3 alineatul (2) litera (c),

întrucât statele membre consideră consolidarea cooperării judiciare drept o chestiune de interes comun care intră sub incidența cooperării prevăzute la titlul VI din tratat;

întrucât, în acest scop, este necesar să se elaboreze o convenție privind lupta împotriva corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene, având în vedere dispozițiile Protocolului la Convenția privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (1),

A DECIS elaborarea convenției al cărei text figurează în anexă și care este semnată astăzi de către reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene,

RECOMANDĂ adoptarea sa de către statele membre în conformitate cu cerințele lor constituționale.

Adoptat la Bruxelles, 26 mai 1997.

Pentru Consiliu

Președintele

W. SORGDRAGER


(1)  JO C 313, 23.10.1996, p. 2.


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

196


41997A0625(01)


C 195/2

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


CONVENȚIE

elaborată în temeiul articolului K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind lupta împotriva corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE la prezenta convenție, state membre ale Uniunii Europene,

FĂCÂND TRIMITERE la actul Consiliului Uniunii Europene din 26 mai 1997,

ÎNTRUCÂT statele membre consideră consolidarea cooperării judiciare în lupta împotriva corupției drept o chestiune de interes comun care intră sub incidența cooperării prevăzute la titlul VI din tratat,

ÎNTRUCÂT Consiliul a elaborat, prin actul din 27 septembrie 1996, un protocol care urmărește în special lupta împotriva actelor de corupție în care sunt implicați funcționari naționali sau comunitari și care aduc atingere sau sunt susceptibile să aducă atingere intereselor financiare ale Comunităților Europene,

ÎNTRUCÂT, în scopul consolidării cooperării judiciare în materie penală între statele membre, este necesar să se depășească nivelul protocolul menționat și să se elaboreze o convenție privind actele de corupție în care sunt implicați funcționari ai Comunităților sau funcționari ai statelor membre în general,

DORIND să asigure o aplicare coerentă și efectivă a prezentei convenții pe întregul teritoriu al Uniunii Europene,

AU CONVENIT CU PRIVIRE LA URMĂTOARELE DISPOZIȚII:

Articolul 1

Definiții

În sensul prezentei convenții:

(a)

„funcționar” înseamnă orice funcționar comunitar sau național, inclusiv orice funcționar al unui alt stat membru;

(b)

„funcționar comunitar” înseamnă:

orice persoană care are calitatea de funcționar sau de agent angajat prin contract în sensul Statutului funcționarilor Comunităților Europene sau al Regimului aplicabil altor agenți ai Comunităților Europene;

orice persoană pusă la dispoziția Comunităților Europene de către statele membre sau de către orice organism public sau privat, care îndeplinește funcții echivalente celor pe care le îndeplinesc funcționarii sau alți agenți ai Comunităților Europene.

Membrii organismelor înființate în conformitate cu tratatele de instituire a Comunităților Europene și personalul acestor organisme sunt asimilați funcționarilor comunitari, în măsura în care acestora nu li se aplică Statutul funcționarilor Comunităților Europene sau Regimul aplicabil altor agenți ai Comunităților Europene;

(c)

termenul „funcționar național” se interpretează prin trimitere la definiția termenului de „funcționar” sau de „funcționar public” din legislația națională al statului membru în care persoana în cauză îndeplinește această funcție în sensul aplicării dreptului penal al acestui stat membru.

Cu toate acestea, în cazul în care un alt stat membru inițiază proceduri care implică un funcționar al unui stat membru, primul stat nu are obligația să aplice definiția termenului de „funcționar național” decât în măsura în care aceasta este compatibilă cu legislația sa națională.

Articolul 2

Corupția pasivă

(1)   În sensul prezentei convenții, constituie corupție pasivă fapta săvârșită cu intenție, de către un funcționar, direct sau prin intermediul unui terț, de a pretinde sau a primi avantaje de orice natură, pentru sine sau pentru un terț, sau de a accepta o promisiune în acest sens, pentru a îndeplini sau pentru a se abține să îndeplinească, cu încălcarea îndatoririlor sale ca funcționar, un act în conformitate cu îndatoririle sale sau în exercițiul funcției sale.

(2)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că toate comportamentele de tipul celor menționate la alineatul (1) constituie infracțiuni penale.

Articolul 3

Corupția activă

(1)   În sensul prezentei convenții, constituie corupție activă fapta săvârșită cu intenție, de către orice persoană, de a promite sau de a da, direct sau prin intermediul unui terț, un avantaj de orice natură, pentru sine sau pentru un terț, unui funcționar, pentru ca acesta din urmă să îndeplinească sau să se abțină să îndeplinească, cu încălcarea îndatoririlor sale ca funcționar, un act în conformitate cu îndatoririle sale sau în exercițiul funcției sale.

(2)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că toate comportamentele de tipul celor menționate la alineatul (1) constituie infracțiuni penale.

Articolul 4

Asimilarea

(1)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că, în dreptul său penal, calificările infracțiunilor menționate la articolele 2 și 3 săvârșite de către sau față de miniștrii din guvernul său, membrii aleși din camerele sale parlamentare, membrii celor mai înalte instanțe judecătorești ale sale sau membrii Curții sale de Conturi în exercițiul funcțiilor lor sunt aplicabile în mod similar în cazurile în care infracțiunile sunt săvârșite de către sau față de membrii Comisiei Comunităților Europene, ai Parlamentului European, ai Curții de Justiție și, respectiv, ai Curții de Conturi a Comunităților Europene, în exercițiul funcțiilor lor respective.

(2)   În cazul în care un stat membru adoptă legi speciale cu privire la actele sau omisiunile de care răspund miniștrii guvernului său, în virtutea poziției politice speciale pe care aceștia o ocupă în statul membru respectiv, alineatul (1) poate să nu se aplice acestor legi, cu condiția ca statul membru să garanteze că membrii Comisiei Comunităților Europene intră de asemenea sub incidența legislației penale de punere în aplicare a articolelor 2 și 3.

(3)   Alineatele (1) și (2) nu aduc atingere dispozițiilor aplicabile în fiecare stat membru cu privire la procedura penală și stabilirea instanțelor competente.

(4)   Prezenta convenție se aplică în deplină conformitate cu dispozițiile relevante din tratatele de instituire a Comunităților Europene, din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene, din Statutul Curții de Justiție, precum și din textelor adoptate în scopul punerii în aplicare a acestora, în ceea ce privește ridicarea imunităților.

Articolul 5

Sancțiuni

(1)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că comportamentele menționate la articolele 2 și 3, precum și complicitatea și instigarea la comportamentele respective, fac obiectul unor sancțiuni penale efective, proporționale și cu efect de descurajare inclusiv, cel puțin în cazurile grave, pedepse privative de libertate care pot conduce la extrădare.

(2)   Alineatul (1) nu aduce atingere exercitării prerogativelor disciplinare de către autoritățile competente împotriva funcționarilor naționali sau a funcționarilor comunitari. La stabilirea sancțiunii penale care urmează să fie impusă, instanțele naționale pot să țină seama, în conformitate cu principiile dreptului lor național, de orice sancțiune disciplinară care a fost deja impusă aceleiași persoane pentru același comportament.

Articolul 6

Răspunderea penală a șefilor de întreprindere

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a permite ca șefiilor de întreprindere sau oricărore alte persoane cu putere de decizie în cadrul unei întreprinderi sau care exercită controlul în cadrul unei întreprinderi să li se poată stabili răspunderea penală, în conformitate cu principiile definite în dreptul său național, în cazul unor acte de corupție astfel cum sunt menționate la articolul 3, săvârșite de o persoană aflată sub autoritatea lor și care acționează în numele întreprinderii.

Articolul 7

Competența

(1)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a-și stabili competența cu privire la infracțiunile pe care le-a instituit în conformitate cu obligațiile care decurg din articolele 2, 3 și 4, în cazul în care:

(a)

infracțiunea este săvârșită, integral sau parțial, pe teritoriul său;

(b)

autorul infracțiunii este unul dintre resortisanții săi sau unul dintre funcționarii săi;

(c)

infracțiunea este săvârșită față de persoanele menționate la articolul 1 sau față de unul dintre membrii instituțiilor Comunităților Europene menționate la articolul 4 alineatul (1), care este în același timp un resortisant al său;

(d)

autorul infracțiunii este un funcționar comunitar în serviciul unei instituții a Comunităților Europene sau al unui organism înființat în conformitate cu tratatele de instituire a Comunităților Europene și care își are sediul în statul membru respectiv.

(2)   Orice stat membru poate declara, cu ocazia notificării prevăzute la articolul 13 alineatul (2), că nu aplică sau că aplică numai în cazuri sau în condiții specifice una sau mai multe dintre normele de competență prevăzute la alineatul (1) literele (b), (c) și (d).

Articolul 8

Extrădarea și urmăririle

(1)   Orice stat membru care, în temeiul legislației sale, nu-și extrădează resortisanții proprii, ia măsurile necesare pentru a-și stabili competența cu privire la infracțiunile pe care le-a instituit în conformitate cu obligațiile care decurg din articolele 2, 3 și 4, în cazul în care aceste infracțiuni sunt săvârșite de propriii săi resortisanți în afara teritoriului său.

(2)   Fiecare stat membru înaintează cauzele spre urmărire penală, după caz, autorităților sale competente în cazul în care unul dintre resortisanții săi este prezumat a fi săvârșit într-un alt stat membru o infracțiune instituită în temeiul obligațiilor care decurg din articolele 2, 3 sau 4 și în cazul în care statul membru în cauză nu extrădează persoana respectivă în acest alt stat membru exclusiv pe motiv de naționalitate. Pentru a permite efectuarea urmăririlor, dosarele, informațiile și probele cu privire la infracțiune se transmit în conformitate cu procedurile stabilite la articolul 6 din Convenția europeană privind extrădarea din 13 decembrie 1957. Statul membru solicitant este informat cu privire la urmăririle începute și la rezultatele acestora.

(3)   În sensul prezentului articol, termenul de „resortisant” al unui stat membru se interpretează în conformitate cu orice declarație făcută de statul respectiv în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (b) din Convenția europeană privind extrădarea și al alineatului (1) litera (c) din articolul menționat.

Articolul 9

Cooperarea

(1)   În cazul în care o procedură privind o infracțiune instituită în conformitate cu obligațiile care decurg din articolele 2, 3 și 4 privește cel puțin două state membre, aceste state cooperează în mod efectiv la anchetă, la urmărirea penală și la executarea sancțiunii pronunțate prin intermediul, de exemplu, al asistenței judiciare reciproce, al extrădării, al transferului urmăririi sau al executării sentințelor pronunțate într-un alt stat membru.

(2)   În cazul în care mai multe state membre sunt competente și pot începe în mod valabil urmărirea penală cu privire la o infracțiune, pe baza acelorași fapte, statele membre în cauză cooperează pentru a decide care dintre ele va urmări penal autorul sau autorii infracțiunii, în scopul centralizării, dacă este posibil, a urmăririi penale într-un singur stat membru.

Articolul 10

Non bis in idem

(1)   Statele membre aplică în dreptul lor penal național principiul non bis in idem, în temeiul căruia o persoană care a fost judecată definitiv într-un stat membru nu poate fi urmărită pentru aceleași fapte într-un alt stat membru cu condiția ca, în cazul în care s-a pronunțat o condamnare, sancțiunea să fi fost executată, să fie în curs de executare sau să nu mai poată fi executată în temeiul legislației statului în care a fost pronunțată condamnarea.

(2)   Orice stat membru poate să declare, cu ocazia notificării menționate la articolul 13 alineatul (2), că nu are obligații în temeiul dispozițiilor alineatului (1) al prezentului articol într-unul sau mai multe dintre următoarele cazuri:

(a)

atunci când faptele care fac obiectul hotărârii pronunțate în străinătate au avut loc pe teritoriul său, în tot sau în parte; în acest din urmă caz, această excepție nu se aplică atunci când faptele respective au avut loc parțial pe teritoriul statului membru în care a fost pronunțată hotărârea;

(b)

atunci când faptele care fac obiectul hotărârii pronunțate în străinătate constituie o infracțiune contra siguranței sau a altor interese esențiale ale acestui stat membru;

(c)

atunci când faptele care fac obiectul hotărârii pronunțate în străinătate au fost săvârșite de către un funcționar al statului membru în cauză cu încălcarea obligațiilor funcției sale.

(3)   În cazul în care într-un stat membru se începe o nouă urmărire penală împotriva unei persoane care a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat membru, orice perioadă executată dintr-o pedeapsă privativă de libertate în acest din urmă stat pentru faptele respective se scade din orice nouă sancțiune pronunțată. De asemenea, se ține seama, în măsura permisă de legislația națională, de sancțiuni altele decât pedepsele privative de libertate, în măsura în care acestea care au fost executate.

(4)   Excepțiile care pot face obiectul unei declarații în temeiul alineatului (2) nu se aplică în cazul în care statul membru interesat cu privire la aceleași fapte a solicitat celuilalt stat membru să înceapă urmărirea sau a acordat extrădarea persoanei în cauză.

(5)   Acordurile bilaterale sau multilaterale în domeniu, încheiate între statele membre, precum și declarațiile aferente nu sunt afectate de prezentul articol.

Articolul 11

Dispoziții interne

Nici o dispoziție din prezenta convenție nu împiedică statele membre să adopte dispoziții de drept intern care depășesc obligațiile care decurg din prezenta convenție.

Articolul 12

Curtea de Justiție

(1)   Orice litigiu între statele membre cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenții, care nu a putut fi rezolvat pe cale bilaterală trebuie să fie examinat, într-o primă etapă, în cadrul Consiliului în conformitate cu procedura prevăzută la titlul VI din Tratatul privind Uniunea Europeană, în vederea soluționării. În cazul în care nu s-a putut ajunge la o soluție în termen de șase luni, Curtea de Justiție a Comunităților Europene poate fi sesizată cu privire la litigiu de către una dintre părțile la acesta.

(2)   Orice litigiu între unul sau mai multe state membre și Comisia Comunităților Europene cu privire la articolul 1, cu excepția literei (c), și la articolele 2, 3 și 4, în măsura în care privește o chestiune de drept comunitar, privește interesele financiare ale Comunităților, sau implică membri sau funcționari ai instituțiilor comunitare sau ai organismelor înființate în conformitate cu tratatele de instituire a Comunităților Europene, care nu a putut fi soluționat prin negociere, poate fi înaintat Curții de Justiție de către una dintre părțile la litigiu.

(3)   Orice instanță a unui stat membru poate cere Curții de Justiție să pronunțe o hotărâre cu titlu preliminar, asupra unei chestiuni privind interpretarea articolelor 1-4 și 12-16, invocate într-o cauză cu care este sesizată, care implică membri sau funcționari ai instituțiilor comunitare sau ai organismelor înființate în conformitate cu tratatele de instituire a Comunităților Europene, care au acționat în exercițiul funcțiilor lor, atunci când instanța în cauză apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru a îi permite să pronunțe o hotărâre.

(4)   Competența Curții de Justiție prevăzută la alineatul (3) este supusă acceptării sale de către statul membru interesat printr-o declarație în acest sens făcută cu ocazia notificării menționate la articolul 13 alineatul (2) sau la orice dată ulterioară.

(5)   Un stat membru care face o declarație în temeiul alineatului (4) poate limita posibilitatea de a sesiza Curtea de Justiție în vederea unei hotărâri cu titlu preliminar la instanțele sale cu privire la ale căror hotărâri nu sunt prevăzute căi de atac în temeiul dreptului intern.

(6)   Statutul Curții de Justiție al Comunităților Europene și regulamentul de procedură al acesteia se aplică. În conformitate cu acestea, orice stat membru, precum și Comisia, are dreptul, indiferent dacă a făcut sau nu o declarație în conformitate cu alineatul (4), să depună un memoriu sau observații scrise în fața Curții de Justiție în cauzele cu privire la care este sesizată în temeiul alineatului (3).

Articolul 13

Intrarea în vigoare

(1)   Prezenta convenție face obiectul adoptării de către statele membre în conformitate cu cerințele lor constituționale.

(2)   Statele membre notifică Secretarului general al Consiliului Uniunii Europene îndeplinirea procedurilor stabilite prin normele lor constituționale respective pentru adoptarea prezentei convenții.

(3)   Prezenta convenție intră în vigoare după nouăzeci de zile de la notificarea, menționată la alineatul (2) de către statul membru care îndeplinește ultimul această formalitate.

(4)   Până la intrarea în vigoare a prezentei convenții, fiecare stat membru poate, în momentul notificării menționate la alineatul (2) sau la orice dată ulterioară, să declare că prezenta convenție, cu excepția articolului 12, se aplică în privința sa, în raporturile sale cu statele membre care au făcut aceeași declarație. Prezenta convenție devine aplicabilă pentru statul membru care face o asemenea declarație în prima zi a lunii care urmează expirării unui termen de nouăzeci de zile de la data depunerii declarației sale.

(5)   Un stat membru care nu a făcut nici o declarație în conformitate cu alineatul (4) poate aplica prezenta convenție în privința celorlalte state membre contractante pe baza unor acorduri bilaterale.

Articolul 14

Aderarea unor noi state membre

(1)   Prezenta convenție este deschisă spre aderare oricărui stat care devine membru al Uniunii Europene.

(2)   Textul prezentei convenții în limba statului aderent, întocmit de Consiliul Uniunii Europene, este autentic.

(3)   Instrumentele de aderare se depun la depozitar.

(4)   Prezenta convenție intră în vigoare pentru oricare stat care aderă la aceasta după nouăzeci de zile de la data depunerii instrumentului său de aderare sau la data intrării în vigoare a prezentei convenții, în cazul în care aceasta nu a intrat deja în vigoare la momentul expirării termenului de nouăzeci de zile menționat.

(5)   În cazul în care prezenta convenție nu a intrat încă în vigoare în momentul depunerii instrumentului de aderare, statelor aderente li se aplică articolul 13 alineatul (4).

Articolul 15

Rezerve

(1)   Nu se admite nici o rezervă, cu excepția celor prevăzute la articolul 7 alineatul (2) și la articolul 10 alineatul (2).

(2)   Orice stat membru care a formulat o rezervă poate să o retragă în orice moment, integral sau parțial, printr-o notificare adresată depozitarului. Retragerea produce efecte de la data primirii notificării de către depozitar.

Articolul 16

Depozitarul

(1)   Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene este depozitarul prezentei convenții.

(2)   Depozitarul publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene informații cu privire la situația adoptărilor și a aderărilor, declarațiile și rezervele, precum și orice altă notificare privind prezenta convenție.

En fe de lo cual, los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben el presente Convenio.

Hecho en Bruselas, el veintiséis de mayo de mil novecientos noventa y siete, en un ejemplar único en lenguas alemana, danesa, española, finesa, francesa, griega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa y sueca, siendo cada uno de estos textos igualmente auténtico, que será depositado en los archivos de la Secretaría General del Consejo de la Unión Europea.

Til bekræftelse heraf har undertegnede befuldmægtigede underskrevet denne konvention.

Udfærdiget i Bruxelles, den seksogtyvende maj nitten hundrede og syvoghalvfems, i ét eksemplar på dansk, engelsk, finsk, fransk, græsk, irsk, italiensk, nederlandsk, portugisisk, spansk, svensk og tysk, hvilke tekster alle har samme gyldighed, og deponeret i arkiverne i Generalsekretariatet for Rådet for Den Europæiske Union.

Zu Urkund dessen haben die Bevollmächtigten ihre Unterschriften unter dieses Übereinkommen gesetzt.

Geschehen zu Brüssel am sechsundzwanzigsten Mai neunzehnhundertsiebenundneunzig in einer Urschrift in dänischer, deutscher, englischer, finnischer, französischer, griechischer, irischer, italienischer, niederländischer, portugiesischer, schwedischer und spanischer Sprache, wobei jeder Wortlaut gleichermaßen verbindlich ist; die Urschrift wird im Archiv des Generalsekretariats des Rates der Europäischen Union hinterlegt.

Σε πίστωση των ανωτέρω, οι υπογράφοντες πληρεξούσιοι έθεσαν την υπογραφή τους κάτω από την παρούσα σύμβαση.

Έγινε στις Βρυξέλλες, στις είκοσι έξι Μαΐου χίλια εννιακόσια ενενήντα επτά, σε ένα μόνο αντίτυπο, στην αγγλική, γαλλική, γερμανική, δανική, ελληνική, ιρλανδική, ισπανική, ολλανδική, πορτογαλική, σουηδική και φινλανδική γλώσσα, όλα δε τα κείμενα είναι εξίσου αυθεντικά· κατατίθεται στα αρχεία της Γενικής Γραμματείας του Συμβουλίου της Ευρωπαϊκής Ένωσης.

In witness whereof, the undersigned Plenipotentiaries have hereunto set their hand.

Done at Brussels, on the twenty-sixth day of May in the year one thousand nine hundred and ninety-seven in a single original, in the Danish, Dutch, English, Finnish, French, German, Greek, Irish, Italian, Portuguese, Spanish and Swedish languages, each text being equally authentic, such original remaining deposited in the archives of the General Secretariat of the Council of the European Union.

En foi de quoi, les plénipotentiaires ont apposé leurs signatures au bas de la présente convention.

Fait à Bruxelles, le vingt-six mai mil neuf cent quatre-vingt-dix-sept, en un exemplaire unique, en langues allemande, anglaise, danoise, espagnole, finnoise, française, grecque, irlandaise, italienne, néerlandaise, portugaise et suédoise, tous ces textes faisant également foi, exemplaire qui est déposé dans les archives du Secrétariat général du Conseil de l'Union européenne.

Dá fhianú sin, chuir na Lánchumhachtaigh thíos-sínithe a lámh leis an gCoibhinsiún seo.

Arna dhéanamh sa Bhruiséil, ar an séú lá is fiche de Bhealtaine sa bhliain míle naoi gcéad nócha a seacht i scríbhinn bhunaidh amháin, sa Bhéarla, sa Danmhairgis, san Fhionlainnis, sa Fhraincis, sa Ghaeilge, sa Ghearmáinis, sa Ghréigis, san Iodáilis, san Ollainnis, sa Phortaingéilis, sa Spáinnis agus sa tSualainnis agus comhúdarás ag na téacsanna i ngach ceann de na teangacha sin; déanfar an scríbhinn bhunaidh sin a thaisceadh i gcartlann Ardrúnaíocht Chomhairle on Aontais Eorpaigh.

In fede di che, i plenipotenziari hanno apposto le loro firme in calce alla presente convenzione.

Fatto a Bruxelles, addì ventisei maggio millenovecentonovantasette, in un esemplare unico nelle lingue danese, finlandese, francese, greca, inglese, irlandese, italiana, olandese, portoghese, spagnola, svedese e tedesca, ciascuna di esse facente ugualmente fede, che è depositato negli archivi del Segretariato generale del Consiglio dell'Unione europea.

Ten blijke waarvan de ondergetekende gevolmachtigden hun handtekening onder deze overeenkomst hebben gesteld.

Gedaan te Brussel, de zesentwintigste mei negentienhonderd zevenennegentig, opgesteld in één exemplaar in de Deense, de Duitse, de Engelse, de Finse, de Franse, de Griekse, de Ierse, de Italiaanse, de Nederlandse, de Portugese, de Spaanse en de Zweedse taal, zijnde alle teksten gelijkelijk authentiek, dat wordt nedergelegd in het archief van het Secretariaat-generaal van de Raad van de Europese Unie.

Em fé do que, os plenipotenciários abaixo assinados apuseram as suas assinaturas no final da presente convenção.

Feito em Bruxelas, em vinte e seis de Maio de mil novecentos e noventa e sete, em exemplar único, nas línguas alemã, dinamarquesa, espanhola, finlandesa, francesa, grega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa e sueca, fazendo igualmente fé todos os textos, depositado nos arquivos do secretariado-geral do Conselho da União Europeia.

Tämän vakuudeksi alla mainitut täysivaltaiset edustajat ovat allekirjoittaneet tämän yleissopimuksen.

Tehty Brysselissä kahdentenakymmenentenäkuudentena päivänä toukokuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksänkymmentäseitsemän yhtenä ainoana kappaleena englannin, espanjan, hollannin, iirin, italian, kreikan, portugalin, ranskan, ruotsin, saksan, suomen ja tanskan kielellä, ja jokainen näistä teksteistä on yhtä todistusvoimainen; tämä kappale talletetaan Euroopan unionin neuvoston pääsihteeristön arkistoon.

Till bevis på detta har undertecknade befullmäktigade undertecknat denna konvention.

Utfärdad i Bryssel den tjugosjätte maj nittonhundranittiosju i ett enda original på danska, engelska, finländska, franska, grekiska, irländska, italienska, nederländska, portugisiska, spanska, svenska och tyska, vilka samtliga texter är lika giltiga. Originalen skall deponeras i arkiven hos generalsekretariatet för Europeiska unionens råd.

Pour le gouvernement du royaume de Belgique

Voor de regering van het Koninkrijk België

Für die Regierung des Königreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την Κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du grand-duché de Luxembourg

Image

Voor de regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Für die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

På finska regeringens vägnar

Image

På svenska regeringens vägnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

206


31997F0827(01)


C 261/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


ACTUL CONSILIULUI

din 26 mai 1997

de elaborare a Convenției privind comunicarea și notificarea în statele membre ale Uniunii Europene a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială

(97/C 261/01)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul K.3 alineatul (2) litera (c),

examinând punctele de vedere ale Parlamentului European (1), în urma consultării realizate de președinție în conformitate cu articolul K.6 din tratat,

întrucât, pentru realizarea obiectivelor Uniunii Europene, statele membre consideră că normele privind cooperarea în domeniul comunicării și notificării actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială constituie o problemă de interes comun, aflată sub incidența cooperării judiciare în materie civilă instituite în cadrul titlului VI din tratat;

DECIDE elaborarea convenției al cărei text figurează în anexă, care este semnată astăzi de reprezentanții guvernelor statelor membre,

RECOMANDĂ adoptarea acesteia de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

Adoptat la Bruxelles, 26 mai 1997.

Pentru Consiliu

Președintele

W. SORGDRAGER


(1)  Avizul din 11 aprilie 1997 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

207


41997A0827(01)


C 261/2

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


CONVENȚIE

elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind comunicarea și notificarea în statele membre ale Uniunii Europene a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE la prezenta convenție, state membre ale Uniunii Europene,

FĂCÂND TRIMITERE la Actul Consiliului Uniunii Europene din 26 mai 1997,

DORIND să îmbunătățească și să accelereze transmiterea actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială între statele membre,

ÎNTRUCÂT, în acest scop, transmiterea acestor acte se va efectua în mod direct și prin mijloace rapide între entitățile desemnate de statele membre,

ÎNTRUCÂT în conformitate cu articolul K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană, convențiile elaborate în temeiul articolului K.3 pot să prevadă competența Curții de Justiție a Comunităților Europene de a interpreta dispozițiile lor, în conformitate cu modalitățile pe care acestea le pot stabili,

ȚINÂND SEAMA de Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, în special dispozițiile articolului 25 care prevede că această convenție nu derogă de la convențiile care conțin dispoziții cu privire la materiile reglementate de aceasta și la care statele contractante sunt sau vor deveni părți,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

TITLUL I

Articolul 1

Domeniul de aplicare

(1)   Prezenta convenție se aplică în materie civilă sau comercială atunci când care trebuie transmis un act judiciar sau extrajudiciar de la un stat membru către un altul pentru a fi comunicat sau notificat.

(2)   Prezenta convenție nu se aplică atunci când adresa persoanei căreia urmează să se comunice sau notifice actul nu este cunoscută.

Articolul 2

Entitățile de transmitere și entitățile de primire

(1)   Fiecare stat membru desemnează funcționarii publici, autoritățile sau alte persoane, denumite în continuare „entități de transmitere”, competente să transmită actele judiciare sau extrajudiciare care trebuie comunicate sau notificate într-un alt stat membru.

(2)   Fiecare stat membru desemnează funcționarii publici, autoritățile sau alte persoane, în continuare denumite „entități de primire”, competente să primească actele judiciare sau extrajudiciare provenite dintr-un alt stat membru.

(3)   Un stat membru poate declara, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), că desemnează o singură entitate de transmitere sau/și o singură entitate de primire. Un stat federal, un stat în care se aplică mai multe sisteme de drept sau un stat care are unități teritoriale autonome este liber să desemneze mai multe astfel de entități. Desemnarea este valabilă pentru o perioadă de cinci ani și poate fi reînnoită la intervale de cinci ani.

(4)   Fiecare stat membru, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), furnizează următoarele informații:

(a)

numele și adresele entităților de primire prevăzute la alineatele (2) și (3);

(b)

zonele geografice în care acestea sunt competente;

(c)

mijloacele pe care le au la dispoziție pentru primirea actelor și

(d)

limbile care pot fi utilizate pentru completarea formularelor model care figurează în anexă.

Statele membre notifică depozitarului orice modificare ulterioară a acestor informații.

Articolul 3

Entitatea centrală

Fiecare stat membru desemnează, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), o entitate centrală responsabilă cu:

(a)

furnizarea informațiilor către entitățile de transmitere;

(b)

căutarea soluțiilor pentru orice dificultăți care pot să apară în timpul transmiterii actelor în vederea comunicării sau a notificării;

(c)

înaintarea, în cazuri excepționale, la solicitarea entității de transmitere, a unei cereri de comunicare sau de notificare către entitatea de primire competentă.

Un stat federal, un stat în care se aplică mai multe sisteme de drept sau un stat care are unități teritoriale autonome este liber să desemneze mai multe entități centrale.

TITLUL II

ACTE JUDICIARE

Secțiunea 1

Transmiterea și comunicarea sau notificarea actelor judiciare

Articolul 4

Transmiterea actelor

(1)   Actele judiciare se transmit în mod direct și cât mai curând posibil între entitățile desemnate în temeiul articolului 2.

(2)   Transmiterea actelor, cererilor, confirmărilor, avizelor de primire, certificatelor și a oricăror altor documente între entitățile de transmitere și entitățile de primire poate fi efectuată prin orice mijloace corespunzătoare, cu condiția ca conținutul actului primit să fie fidel și conform conținutului actului expediat și ca toate mențiunile conținute de acesta să fie ușor lizibile.

(3)   Actul care urmează să fie transmis este însoțit de o cerere redactată folosind formularul model din anexă. Formularul se completează în limba oficială a statului membru solicitat sau, în cazul în care sunt mai multe limbi oficiale în acel stat membru, în limba oficială sau una din limbile oficiale a locului unde trebuie comunicat sau notificat actul, sau în altă limbă pe care statul membru în cauză a indicat că o acceptă. Cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), fiecare stat membru indică limba oficială sau limbile oficiale ale Uniunii Europene, altele decât limba sau limbile proprii, care este sau sunt acceptate de către acesta pentru completarea formularului.

(4)   Actele și toate documentele care sunt transmise sunt scutite de legalizare sau de orice formalitate echivalentă.

(5)   Când entitatea de transmitere dorește returnarea unei copii a actului împreună cu certificatul menționat la articolul 10, trimite actul în dublu exemplar.

Articolul 5

Traducerea actelor

(1)   Reclamantul este informat de către entitatea de transmitere la care el sau ea înaintează actul care urmează să fie transmis că destinatarul poate refuza să îl accepte în cazul în care nu este redactat într-una din limbile prevăzute la articolul 8.

(2)   Reclamantul suportă toate costurile de traducere înainte de transmiterea actului, fără a aduce atingere unei posibile hotărâri ulterioare luate de instanță sau de autoritatea competentă cu privire la suportarea acestor costuri.

Articolul 6

Primirea actelor de către entitatea de primire

(1)   O entitate de primire, la primirea unui act, trimite entității de trimitere, cât mai repede posibil și în orice caz în termen de șapte zile de la primire, un aviz de primire prin cel mai rapid mijloc posibil folosind formularul model prezentat în anexă.

(2)   În cazul în care cererea de comunicare sau de notificare nu poate fi îndeplinită pe baza informațiilor sau actelor transmise, entitatea de primire contactează entitatea de trimitere prin cel mai rapid mijloc posibil pentru a obține informațiile sau actele care lipsesc.

(3)   În cazul în care cererea de comunicare sau de notificare depășește în mod manifest domeniul de aplicare al prezentei convenții sau dacă nerespectarea condițiilor de formă solicitate face imposibilă comunicarea sau notificarea, cererea și actele transmise sunt returnate, din momentul primirii, entității de transmitere împreună cu avizul de returnare al cărui formular model figurează în anexă.

(4)   O entitate de primire care primește un act în vederea comunicării sau a notificării dar nu este competentă teritorial îl înaintează, împreună cu cererea, entității de primire competente din același stat membru în cazul în care solicitarea îndeplinește condițiile menționate la articolul 4 alineatul (3) și informează entitatea de transmitere în consecință, folosind formularul model care figurează în anexă. Această entitate de primire informează entitatea de transmitere când primește actul, în conformitate cu alineatul (1).

Articolul 7

Comunicarea sau notificarea actelor

(1)   Entitatea de primire comunică sau notifică ea însăși actul sau se asigură de comunicarea sau notificarea acestuia, fie în conformitate cu legislația statului membru solicitat, fie printr-un formular special cerut de către entitatea de transmitere, cu excepția cazului în care o astfel de metodă este incompatibilă cu legislația acelui stat membru.

(2)   Toate diligențele necesare pentru comunicarea sau notificarea actului sunt efectuate cât mai curând posibil. În orice caz, în cazul în care nu a fost posibilă comunicarea sau notificarea în termen de o lună de la primire, entitatea de primire informează entitatea de transmitere prin intermediul certificatului din formularul model din anexă, care se redactează în condițiile menționate la articolul 10 alineatul (2). Termenul se calculează în conformitate cu legislația statului membru solicitat.

Articolul 8

Refuzul de primire a unui act

(1)   Entitatea de primire informează destinatarul că el sau ea poate refuza să primească actul care urmează a fi comunicat sau notificat în cazul în care este redactat într-o altă limbă decât una din următoarele:

(a)

limba oficială a statului membru solicitat sau, în cazul în care în acest stat membru există mai multe limbi oficiale, limba oficială sau una din limbile oficiale ale locului în care urmează să se efectueze comunicarea sau notificarea

sau

(b)

o limbă a statului membru de transmitere pe care destinatarul o înțelege.

(2)   În cazul în care entitatea de primire este informată că destinatarul refuză să primească actul în conformitate cu alineatul (1), informează imediat entitatea de transmitere prin intermediul certificatului prevăzut la articolul 10 și returnează cererea și actele a căror traducere este cerută.

Articolul 9

Data comunicării sau a notificării

(1)   Data comunicării sau a notificării unui act în temeiul articolului 7 este data la care este comunicat sau notificat în conformitate cu legislația statului membru solicitat, fără a aduce atingere articolului 8.

(2)   Cu toate acestea, în cazul în care un act trebuie comunicat sau notificat într-un termen determinat în contextul acțiunilor care urmează să fie intentate sau a celor în curs în statul membru de origine, data care se ia în considerare în ceea ce privește reclamantul este cea stabilită de legislația acelui stat membru.

(3)   Cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), fiecare stat membru poate declara că nu va aplica alineatele (1) și (2) din prezentul articol.

Articolul 10

Certificatul de comunicare sau notificare și copia actului comunicat sau notificat

(1)   Când formalitățile privind notificarea sau comunicarea actului au fost efectuate, se redactează un certificat de îndeplinire a acestor formalități în conformitate cu formularul model din anexă și se adresează entității de transmitere, împreună cu o copie a actului comunicat sau notificat, atunci când se aplică articolul 4 alineatul (5).

(2)   Certificatul se completează în limba oficială sau una din limbile oficiale ale statului membru de origine sau în altă limbă pe care statul membru de origine a indicat că o acceptă. Fiecare stat membru indică, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), limba oficială sau limbile oficiale ale Uniunii Europene, altele decât limba sau limbile proprii, pe care le acceptă pentru completarea formularului.

Articolul 11

Costurile comunicării sau ale notificării

(1)   Comunicarea sau notificarea actelor judiciare provenite dintr-un stat membru nu determină nici o plată sau rambursare de taxe sau costuri pentru serviciile prestate de către statul membru destinatar.

(2)   Reclamantul plătește sau rambursează costurile ocazionate de:

(a)

intervenția unui funcționar judiciar sau a unei persoane competente în conformitate cu legislația statului membru solicitat;

(b)

folosirea unei metode speciale de comunicare sau de notificare.

Secțiunea 2

Alte mijloace de transmitere și de comunicare sau de notificare a actelor judiciare

Articolul 12

Transmiterea pe cale consulară sau diplomatică

Fiecare stat membru are facultatea de a folosi, în situații excepționale, transmiterea actelor judiciare pe cale consulară sau diplomatică, în scopul comunicării sau notificării, către entitățile dintr-un alt stat membru desemnate în temeiul articolului 2 sau 3.

Articolul 13

Comunicarea sau notificarea prin intermediul agenților diplomatici sau a funcționarilor consulari

(1)   Fiecare stat membru are facultatea de a efectua comunicarea sau notificarea actelor judiciare persoanelor rezidente în alt stat membru, fără aplicarea oricărei constrângeri, în mod direct prin agenții săi diplomatici sau prin funcționarii consulari.

(2)   Orice stat membru poate, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), să declare că se opune unei asemenea comunicări sau notificări pe teritoriul său, cu excepția cazului în care actele care urmează a fi comunicate sau notificate resortisanților statului membru din care sunt originare actele.

Articolul 14

Comunicare sau notificare prin poștă

(1)   Fiecare stat membru are facultatea de a efectua comunicarea sau notificarea actelor judiciare direct prin poștă persoanelor rezidente în alt stat membru.

(2)   Orice stat membru poate, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), sau în orice alt moment, să specifice condițiile în care acceptă comunicarea sau notificarea actelor judiciare prin poștă.

Articolul 15

Comunicare sau notificare directă

(1)   Prezenta convenție nu împiedică libertatea oricărei persoane interesate într-o acțiune juridică să efectueze comunicarea sau notificarea actelor judiciare direct prin funcționarii judiciari, funcționari sau alte persoane competente din statul membru solicitat.

(2)   Orice stat membru poate, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), să declare că se opune notificării actelor judiciare pe teritoriul său în temeiul alineatului (1).

TITLUL III

ACTE EXTRAJUDICIARE

Articolul 16

Actele extrajudiciare pot fi transmise în vederea comunicării sau a notificării în alt stat membru în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții.

TITLUL IV

INTERPRETAREA DE CĂTRE CURTEA DE JUSTIȚIE

Articolul 17

Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă să pronunțe hotărâri cu privire la interpretarea prezentei convenții în conformitate cu dispozițiile Protocolului elaborat prin Actul Consiliului Uniunii Europene din 26 mai 1997.

TITLUL V

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 18

Comitetul executiv

(1)   Se instituie un comitet responsabil cu examinarea tuturor întrebărilor de ordin general privind aplicarea prezentei convenții.

(2)   Comitetul se reunește cel puțin o dată pe an. Comitetul se reunește prima dată imediat ce prezenta convenție este aplicată, în conformitate cu articolul 24 alineatul (4), între trei state membre. Comitetul monitorizează funcționarea prezentei convenții și, în special, eficiența entităților desemnate în temeiul articolului 2 și aplicarea practică a articolului 3 litera (c) și a articolului 9. Comitetul raportează Consiliului cu privire la acestea în termen de trei ani de la prima reuniune și apoi la fiecare cinci ani.

(3)   Atribuțiile comitetului includ de asemenea:

(a)

redactarea și actualizarea anuală a unui manual conținând informațiile furnizate de statele membre în conformitate cu articolul 2 alineatul (4);

(b)

redactarea unui glosar în limbile oficiale ale Uniunii Europene al actelor care pot fi comunicate sau notificate în cadrul prezentei convenții.

(4)   Comitetul poate de asemenea să facă propuneri cu intenția de a:

(a)

urgenta transmiterea și comunicarea sau notificarea actelor;

(b)

aduce modificări la formularul model din anexă;

(c)

iniția negocieri în vederea revizuirii prezentei convenții.

Articolul 19

Aplicarea articolelor 15 și 16 din Convenția de la Haga din 1965

Articolele 15 și 16 din Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind comunicarea și notificarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială se aplică actelor de chemare în judecată sau altor acte echivalente transmise în conformitate cu prezenta convenție astfel cum se aplică unor astfel de acte transmise în temeiul Convenției de la Haga, și în conformitate cu:

1.

(a)

Când un act de chemare în judecată sau un act echivalent a trebuit să fie transmis unui alt stat membru în scopul comunicării sau al notificării, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, și pârâtul nu se prezintă, hotărârea nu se pronunță până când nu se stabilește că:

(i)

actul a fost comunicat sau notificat printr-o metodă prevăzută de legislația internă a statului membru solicitat pentru comunicarea sau notificarea actelor întocmite în acțiuni interne destinate persoanelor care se află pe teritoriul său

sau

(ii)

actul a fost înmânat în mod efectiv pârâtului sau la locuința acestuia prin altă metodă prevăzută de prezenta convenție

și că în oricare din aceste cazuri fie comunicarea sau notificarea, fie înmânarea a fost efectuată în timp util pentru ca pârâtul să se poată apăra.

(b)

Fiecare stat membru are facultatea de a declara, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), că judecătorul, sub rezerva dispozițiilor de la litera (a), poate hotărî chiar dacă nici un certificat fie de comunicare sau notificare, fie de înmânare nu a fost primit, în cazul în care toate condițiile următoare sunt îndeplinite:

(i)

actul a fost transmis prin una din metodele prevăzute de prezenta convenție;

(ii)

un termen de cel puțin șase luni, considerat adecvat de către judecător în acel caz, a expirat de la data transmiterii actului;

(iii)

nu a fost primit nici un certificat de nici un fel, chiar dacă toate eforturile rezonabile au fost făcute pentru obținerea sa pe lângă autoritățile competente ale statului solicitat.

(c)

Sub rezerva dispozițiilor de la literele (a) și (b), judecătorul poate ordona, în caz de urgență, orice măsuri conservatorii sau provizorii.

2.

(a)

Atunci când un act de chemare în judecată sau un act echivalent a trebuit să fie transmis în alt stat membru în scopul comunicării sau notificării, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, și o hotărâre a fost dată împotriva unui pârât care nu s-a prezentat, judecătorul are puterea să elibereze pârâtul de efectele expirării termenului pentru exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii, în cazul în care următoarele condiții sunt îndeplinite:

(i)

pârâtul, fără vinovăție din partea sa, nu a luat cunoștință de act în timp util pentru a se apăra, sau nu a luat cunoștință despre hotărâre în timp suficient pentru a exercita o cale de atac și

(ii)

pârâtul a prezentat o apărare la acțiune prima facie întemeiată.

(b)

Cererea de eliberare poate fi formulată numai într-un termen rezonabil după ce pârâtul a luat cunoștință de hotărâre.

(c)

Fiecare stat membru poate declara, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), că cererea nu este admisibilă în cazul în care este formulată după expirarea unui termen care este menționat în declarația sa, dar care în nici un caz nu poate fi mai mic de un an de la data pronunțării hotărârii.

(d)

Prezentul alineat nu se aplică hotărârilor privind statutul sau capacitatea persoanelor.

Articolul 20

Relația cu alte acorduri sau înțelegeri

(1)   Prezenta convenție nu afectează acordurile sau înțelegerile prezente sau viitoare care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul K.7 din Tratatul privind Uniunea Europeană între două sau mai multe state membre și care conține dispoziții în materiile reglementate de prezenta convenție.

(2)   Statele membre trimit depozitarului prezentei convenții:

(a)

o copie a acordurilor sau a înțelegerilor menționate la alineatul (1);

(b)

orice denunțare a acestor acorduri sau înțelegeri.

Articolul 21

Asistența judiciară

Prezenta convenție nu aduce atingere aplicării articolului 23 din Convenția privind procedura civilă din 17 iulie 1905, articolului 24 din Convenția privind procedura civilă din 1 martie 1954 sau articolului 13 din Convenția privind facilitarea accesului internațional la justiție din 25 octombrie 1980 între statele membre părți la aceste convenții.

Articolul 22

Protecția informațiilor transmise

(1)   Informațiile, în special datele cu caracter personal, transmise în conformitate cu prezenta convenție, sunt folosite de entitatea de primire numai în scopul pentru care au fost transmise.

(2)   Entitățile de primire asigură confidențialitatea acestor informații, în conformitate cu legislația lor națională.

(3)   Alineatele (1) și (2) nu aduc atingere legislației naționale care permite persoanelor interesate de a fi informate cu privire la utilizarea informațiilor transmise în conformitate cu prezenta convenție.

Articolul 23

Rezerve

(1)   Fiecare stat membru, cu ocazia notificării menționate la articolul 24 alineatul (2), declară că face uz de una sau mai multe din rezervele prevăzute la:

(a)

articolul 2 alineatul (3);

(b)

articolul 9 alineatul (3);

(c)

articolul 13 alineatul (2);

(d)

articolul 15 alineatul (2).

(2)   Nici o rezervă, alta decât cele prevăzute expres, nu este permisă.

(3)   Orice stat membru poate, în orice moment, să retragă o rezervă pe care a formulat-o. Rezerva încetează să producă efect după nouăzeci de zile de la notificarea retragerii.

Articolul 24

Adoptarea și intrarea în vigoare

(1)   Statele membre adoptă prezenta convenție în conformitate cu normele lor constituționale.

(2)   Statele membre notifică depozitarului îndeplinirea procedurilor constituționale pentru adoptarea prezentei convenții.

(3)   Prezenta convenție intră în vigoare după nouăzeci de zile de la notificarea menționată la alineatul (2) de către statul membru care a îndeplinit ultimul această formalitate.

(4)   Până când prezenta convenție intră în vigoare, orice stat membru poate, cu ocazia notificării menționate la alineatul (2), sau în orice alt moment, să declare că convenția se aplică, cu excepția articolului 17, în ceea ce îl privește în raporturile sale cu statele membre care au făcut aceeași declarație. Aceste declarații se aplică după nouăzeci de zile de la data depunerii.

Articolul 25

Aderarea

(1)   Poate adera la prezenta convenție orice stat care devine stat membru al Uniunii Europene.

(2)   Textul prezentei convenții în limba statului membru aderent, elaborat de Consiliul Uniunii Europene, este autentic.

(3)   Instrumentele de aderare sunt depuse la depozitar.

(4)   Prezenta convenție intră în vigoare pentru orice stat care aderă la ea după nouăzeci de zile de la depunerea instrumentului său de aderare sau la data intrării în vigoare a convenției în cazul în care aceasta nu a intrat încă în vigoare la data expirării respectivei perioade de nouăzeci de zile.

(5)   Dacă prezenta convenție nu este încă în vigoare la data depunerii instrumentelor lor de aderare, articolul 24 alineatul (4) se aplică statelor membre aderente.

Articolul 26

Modificări

(1)   Modificările la prezenta convenție pot fi propuse de către orice stat membru, parte la prezenta convenție, sau de către Comisie. Orice propunere de modificare se trimite depozitarului, care o înaintează Consiliului.

(2)   Modificările se adoptă de către Consiliu, care recomandă adoptarea acestora de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

(3)   Modificările astfel adoptate intră în vigoare în conformitate cu dispozițiile articolului 24 alineatul (3).

(4)   Sub rezerva alineatelor (1), (2) și (3), formularele model din anexă pot fi modificate prin decizii ale Consiliului, hotărând la propunerea comitetului executiv în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) litera (b), ale oricărui stat membru parte la prezenta convenție, sau ale Comisiei.

Articolul 27

Depozitarul și publicările

(1)   Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene este depozitarul prezentei convenții.

(2)   Depozitarul publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene:

(a)

adoptările și aderările;

(b)

data la care prezenta convenție intră în vigoare;

(c)

data la care prezenta convenție se aplică între trei state membre;

(d)

declarațiile menționate la articolul 2 alineatele (1) și (2), articolul 3, articolul 4 alineatul (3), articolul 10 alineatul (2), articolul 14 alineatul (2), articolul 19 alineatul (1) litera (b), alineatul (2) litera (c) și la articolul 24 alineatul (4);

(e)

rezervele și retragerile rezervelor menționate la articolul 23 alineatul (1).

En fe de lo cual los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben el presente Protocolo.

Til bekræftelse heraf har undertegnede befuldmægtigede underskrevet denne protokol.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschriften unter dieses Protokoll gesetzt.

Σε πίστωση των ανωτέρω, οι υπογράφοντες πληρεξούσιοι έθεσαν την υπογραφή τους κάτω από το παρόν πρωτόκολλο.

In witness whereof, the undersigned Plenipotentiaries have signed this Protocol.

En foi de quoi, les plénipotentiaires soussignés ont apposé leurs signatures au bas du présent protocole.

Dá fhianú sin, chuir na Lánchumhachtaigh thíos-sínithe a lámh leis an bPrótacal seo.

In fede di che, i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce al presente protocollo.

Ten blijke waarvan de ondergetekende gevolmachtigden hun handtekening onder dit Protocol hebben gesteld.

Em fé do que, os plenipotenciários abaixo assinados apuseram as suas assinaturas no presente protocolo.

Tämän vakuudeksi alla mainitut täysivaltaiset edustajat ovat allekirjoittaneet tämän pöytäkirjan.

Till bevis härpå har undertecknade befullmäktigade undertecknat detta protokoll.

Hecho en Bruselas, el veintiséis de mayo de mil novecientos noventa y siete, en un ejemplar único, en lenguas alemana, inglesa, danesa, española, finesa, francesa, griega, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa y sueca, cuyos textos son igualmente auténticos y que será depositado en los archivos de la Secretaría General del Consejo de la Unión Europea.

Udfærdiget i Bruxelles, den seksogtyvende maj nitten hundrede og syvoghalvfems, i ét eksemplar på dansk, engelsk, finsk, fransk, græsk, irsk, italiensk, nederlandsk, portugisisk, spansk, svensk og tysk, hvilke tekster alle har samme gyldighed og er deponeret i arkiverne i Generalsekretariatet for Rådet for Den Europæiske Union.

Geschehen zu Brüssel am sechsundzwanzigsten Mai neunzehnhundertsiebenundneunzig in einer Urschrift in dänischer, deutscher, englischer, finnischer, französischer, griechischer, irischer, italienischer, niederländischer, portugiesischer, schwedischer und spanischer Sprache, wobei jeder Wortlaut gleichermaßen verbindlich ist; die Urschrift wird im Archiv des Generalsekretariats des Rates der Europäischen Union hinterlegt.

Έγινε στις Βρυξέλλες, στις είκοσι έξι Μαΐου χίλια εννιακόσια ενενήντα επτά, σε ένα μόνο αντίτυπο, στην αγγλική, γαλλική, γερμανική, δανική, ελληνική, ιρλανδική, ισπανική, ιταλική, ολλανδική, πορτογαλική, σουηδική και φινλανδική γλώσσα, όλα δε τα κείμενα είναι εξίσου αυθεντικά και κατατίθενται στα αρχεία της Γενικής Γραμματείας του Συμβουλίου της Ευρωπαϊκής Ένωσης.

Done at Brussels, on the twenty-sixth day of May in the year one thousand nine hundred and ninety-seven, in a single original, in the Danish, Dutch, English, Finnish, French, German, Greek, Irish, Italian, Portuguese, Spanish and Swedish languages, each text being equally authentic, such original remaining deposited in the archives of the General Secretariat of the Council of the European Union.

Fait à Bruxelles, le vingt-six mai mil neuf cent quatre-vingt-dix-sept, en un exemplaire unique, en langues allemande, anglaise, danoise, espagnole, finnoise, française, grecque, irlandaise, italienne, néerlandaise, portugaise et suédoise, tous ces textes faisant également foi, exemplaire qui est déposé dans les archives du Secrétariat général du Conseil de l'Union européenne.

Arna dhéanamh sa Bhruiséil, an séú lá is fiche de Bhealtaine sa bhliain míle naoi gcéad nócha a seacht, i scríbhinn bhunaidh amháin sa Bhéarla, sa Danmhairgis, san Fhionlainnis, sa Fhraincis, sa Ghaeilge, sa Ghearmáinis, sa Ghréigis, san Iodáilis, san Ollainnis, sa Phortaingéilis, sa Spáinnis agus sa tSualainnis agus comhúdarás ag na téacsanna i ngach ceann de na teangacha sin; déanfar an scríbhinn bhunaidh sin a thaisceadh i gcartlann Ardrúnaíocht Chomhairle an Aontais Eorpaigh.

Fatto a Bruxelles, addì ventisei maggio millenovecentonovantasette, in unico esemplare in lingua danese, finlandese, francese, greca, inglese, irlandese, italiana, olandese, portoghese, spagnola, svedese e tedesca, i testi di ciascuna di queste lingue facenti ugualmente fede, esemplare depositato negli archivi del Segretariato generale del Consiglio dell'Unione europea.

Gedaan te Brussel, de zesentwintigste mei negentienhonderd zevenennegentig, in één exemplaar in de Deense, de Duitse, de Engelse, de Finse, de Franse, de Griekse, de Ierse, de Italiaanse, de Nederlandse, de Portugese, de Spaanse en de Zweedse taal, zijnde alle teksten gelijkelijk authentiek, dat wordt neergelegd in het archief van het Secretariaat-generaal van de Raad van de Europese Unie.

Feito em Bruxelas, em vinte e seis de Maio de mil novecentos e noventa e sete, em exemplar único, nas línguas alemã, dinamarquesa, espanhola, finlandesa, francesa, grega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa e sueca, fazendo igualmente fé todos os textos, depositado nos arquivos do Secretariado-Geral do Conselho da União Europeia.

Tehty Brysselissä kahdentenakymmenentenäkuudentena päivänä toukokuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksänkymmentäseitsemän yhtenä ainoana kappaleena englannin, espanjan, hollannin, iirin, italian, kreikan, portugalin, ranskan, ruotsin, saksan, suomen ja tanskan kielellä kaikkien näiden tekstien ollessa yhtä todistusvoimaiset, ja se talletetaan Euroopan unionin neuvoston pääsihteeristön arkistoon.

Utfärdat i Bryssel den tjugosjätte maj nittonhundranittiosju i ett enda exemplar på danska, engelska, finska, franska, grekiska, iriska, italienska, nederländska, portugisiska, spanska, svenska och tyska, varvid alla texter är lika giltiga, och deponerat i arkiven vid generalsekretariatet för Europeiska unionens råd.

Pour le gouvernement du royaume de Belgique

Voor de regering van het Koninkrijk België

Für die Regierung des Königreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du grand-duché de Luxembourg

Image

Voor de regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Für die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

På finska regeringens vägnar

Image

På Konungariket Sverige vägnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


ANEXĂ

Image

Image

Image


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

222


31997F0827(02)


C 261/17

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


ACTUL CONSILIULUI

din 26 mai 1997

de elaborare a Protocolului privind interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției privind notificarea și comunicarea în statele membre ale Uniunii Europene a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială

(97/C 261/02)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul K.3 alineatul (2) litera (c),

având în vedere articolul 17 din Convenția privind notificarea și comunicarea în statele membre ale Uniunii Europene a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială,

întrucât articolul K.3 alineatul (2) litera (c) dispune că aceste convenții elaborate în temeiul articolului K.3 din tratat pot să prevadă competența Curții de Justiție a Comunităților Europene de a interpreta dispozițiilor acestora în conformitate cu înțelegerile pe care acestea le pot stabili;

după examinarea punctelor de vedere ale Parlamentului European (1), în urma consultării realizate de președinție în conformitate cu articolul K.6 din tratat,

DECIDE elaborarea protocolului al cărui text figurează în anexă, care este semnat astăzi de către reprezentanții guvernelor statelor membre,

RECOMANDĂ adoptarea sa de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

Adoptat la Bruxelles, 26 mai 1997.

Pentru Consiliu

Președintele

W. SORGDRAGER


(1)  Avizul din 11 aprilie 1997 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

223


41997A0827(02)


C 261/18

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


PROTOCOL

elaborat în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, referitor la interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției privind comunicarea și notificarea în statele membre ale Uniunii Europene a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE la prezentul protocol, state membre ale Uniunii Europene,

FĂCÂND TRIMITERE la actul Consiliului Uniunii Europene din 26 mai 1997,

FĂCÂND TRIMITERE la articolul 17 din Convenția privind comunicarea și notificarea în statele membre ale Uniunii Europene a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, care prevede competența Curții de Justiție a Comunităților Europene de a pronunța hotărâri cu privire la interpretarea convenției în cauză,

DORIND să reglementeze condițiile în care Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă să pronunțe hotărâri cu privire la interpretarea convenției și a prezentului protocol,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

Articolul 1

În conformitate cu articolul 17 din Convenția privind comunicarea și notificarea în statele membre ale Uniunii Europene a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, denumită în continuare „Convenția”, Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă, în condițiile stabilite de prezentul protocol, să pronunțe hotărâri cu privire la interpretarea Convenției și a prezentului protocol.

Articolul 2

(1)   Următoarele instanțe judecătorești pot cere Curții de Justiție să pronunțe hotărâri cu titlu preliminar în chestiuni de interpretare:

(a)

următoarele instanțe supreme ale statelor membre:

în Belgia „la Cour de cassation – het Hof van Cassatie” și „le Conseil d'État – de Raad van State”;

în Danemarca: „Højesteret”;

în Germania: „die obersten Gerichthöfe des Bundes”;

în Grecia: „τα Ανώτατα δικαστήρια”;

în Spania: „el Tribunal Supremo”;

în Franța: „la Cour de cassation” și „le Conseil d'État”;

în Irlanda: „the Supreme Court”;

în Italia: „la Corte Suprema di cassazione” și „il Consiglio di Stato”;

în Luxemburg: „la Cour Supérieure de Justice”, când hotărăște în calitate de Cour de cassation;

în Țările de Jos: „de Hoge Raad”;

în Austria: „der Oberste Gerichtshof”, „der Verwaltungsgerichtshof” și „der Verfassungsgerichtshof”;

în Portugalia: „o Supremo Tribunal de Justiça” și „o Suprema Tribunal Administrativo”;

în Finlanda: „korkein oikeus/högsta domstolen”, „korkein hallinto-oikeus/högsta förvaltningsdomstolen”;

în Suedia: „Högsta domstolen”, „Regeringsrätten”, „Arbetsdomstolen” și „Marknadsdomstolen”;

în Regatul Unit: „the House of Lords”;

(b)

instanțele judecătorești ale statelor membre atunci când hotărăsc în calitate de instanțe de apel.

(2)   La cererea statului membru interesat, lista instanțelor supreme menționate la alineatul (1) litera (a) poate fi modificată printr-o decizie a Consiliului Uniunii Europene.

Articolul 3

(1)   Atunci când o chestiune de interpretare este invocată într-o cauză pendinte în fața uneia dintre instanțele judecătorești menționate la articolul 2 alineatul (1) litera (a), această instanță judecătorească, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru a pronunța o hotărâre, solicită Curții de Justiție să pronunțe o hotărâre cu privire la aceasta.

(2)   Atunci când o asemenea chestiune este invocată în fața oricărei instanțe judecătorești prevăzută la articolul 2 alineatul (1) litera (b), această instanță judecătorească poate, în condițiile stabilite la alineatul (1), solicita Curții de Justiție să pronunțe o hotărâre cu privire la aceasta.

Articolul 4

(1)   Autoritatea competentă dintr-un stat membru poate solicita Curții de Justiție să pronunțe o hotărâre într-o chestiune de interpretare în cazul în care hotărârile pronunțate de către instanțele statului intră în conflict cu interpretarea dată fie de către Curtea de Justiție, fie într-o hotărâre a uneia dintre instanțele din alt stat membru prevăzute la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (b), dacă acest stat membru este parte la prezentul protocol. Dispozițiile prezentului alineat se aplică numai hotărârilor care au devenit res iudicata.

(2)   Interpretarea dată de către Curtea de Justiție în urma unei astfel de cereri nu aduce atingere hotărârilor care au dat naștere cererii de interpretare.

(3)   Procurorii generali ai curților de casație din statele membre, sau orice altă autoritate desemnată de către un stat membru, sunt competenți să sesizeze Curtea de Justiție cu o cerere de interpretare în conformitate cu alineatul (1).

(4)   Grefierul Curții de Justiție notifică cererea statelor membre, Comisiei și Consiliului Uniunii Europene; acestea au dreptul să depună, în termen de două luni de la notificare, memorii sau observații scrise în fața Curții.

(5)   Procedura prevăzută de prezentul articol nu determină nici perceperea, nici restituirea costurilor sau a cheltuielilor.

Articolul 5

Protocolul privind Statutul Curții de Justiție a Comunităților Europene și regulamentul de procedură al Curții se aplică.

Articolul 6

Prezentul protocol nu poate face obiectul nici unei rezerve.

Articolul 7

(1)   Statele membre adoptă prezentul protocol în conformitate cu normele lor constituționale.

(2)   Statele membre notifică depozitarului îndeplinirea cerințelor lor constituționale pentru adoptarea prezentului protocol.

(3)   Prezentul protocol intră în vigoare la nouăzeci de zile de la notificarea menționată la alineatul (2) de către al treilea stat care, membru al Uniunii Europene la data adoptării de către Consiliu a actului de elaborare a prezentului protocol, îndeplinește această formalitate. Cu toate acestea, prezentul protocol intră în vigoare cel mai devreme la aceeași dată cu convenția.

Articolul 8

(1)   Poate adera la prezentul protocol orice stat care devine stat membru al Uniunii Europene.

(2)   Instrumentele de aderare sunt depuse la depozitar.

(3)   Cu ocazia depunerii instrumentului său de aderare, statul membru aderent indică care dintre instanțele sale supreme are sau va avea dreptul de a cere Curții de Justiție să pronunțe hotărâri cu titlu preliminar în chestiuni de interpretare în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) litera (a).

(4)   Înainte de data intrării în vigoare a prezentului protocol pentru statul membru aderent, Consiliul adoptă, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2), modificările la lista instanțelor supreme de la articolul 2 alineatul (1) litera (a).

(5)   Textul prezentului protocol în limba sau limbile statului aderent, elaborat de Consiliul Uniunii Europene, este autentic.

(6)   Prezentul protocol intră în vigoare pentru orice stat care aderă la el la nouăzeci de zile de la data depunerii instrumentului său de aderare sau la data intrării în vigoare a prezentului protocol în cazul în care acesta nu a intrat încă în vigoare la momentul expirării perioadei respective de nouăzeci de zile.

Articolul 9

(1)   Fără să aducă atingere articolului 2 alineatul (2) și articolului 8 alineatul (4), modificările la prezentul protocol pot fi propuse de către orice stat membru, parte la prezentul protocol, sau de către Comisie. Orice propunere de modificare se trimite depozitarului, care o înaintează Consiliului.

(2)   Modificările se adoptă de Consiliu, care recomandă adoptarea acestora de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

(3)   Modificările astfel adoptate intră în vigoare în conformitate cu dispozițiile articolului 7.

Articolul 10

(1)   Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene este depozitarul prezentului protocol.

(2)   Depozitarul publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene notificările, instrumentele sau comunicările privind prezentul protocol.

En fe de lo cual los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben el presente Protocolo.

Til bekræftelse heraf har undertegnede befuldmægtigede underskrevet denne protokol.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschriften unter dieses Protokoll gesetzt.

Σε πίστωση των ανωτέρω, οι υπογράφοντες πληρεξούσιοι έθεσαν την υπογραφή τους κάτω από το παρόν πρωτόκολλο.

In witness whereof, the undersigned Plenipotentiaries have signed this Protocol.

En foi de quoi, les plénipotentiaires soussignés ont apposé leurs signatures au bas du présent protocole.

Dá fhianú sin, chuir na Lánchumhachtaigh thíos-sínithe a lámh leis an bPrótacal seo.

In fede di che, i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce al presente protocollo.

Ten blijke waarvan de ondergetekende gevolmachtigden hun handtekening onder dit Protocol hebben gesteld.

Em fé do que, os plenipotenciários abaixo assinados apuseram as suas assinaturas no presente protocolo.

Tämän vakuudeksi alla mainitut täysivaltaiset edustajat ovat allekirjoittaneet tämän pöytäkirjan.

Till bevis härpå har undertecknade befullmäktigade undertecknat detta protokoll.

Hecho en Bruselas, el veintiséis de mayo de mil novecientos noventa y siete, en un ejemplar único, en lenguas alemana, inglesa, danesa, española, finesa, francesa, griega, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa y sueca, cuyos textos son igualmente auténticos y que será depositado en los archivos de la Secretaría General del Consejo de la Unión Europea.

Udfærdiget i Bruxelles, den seksogtyvende maj nitten hundrede og syvoghalvfems, i ét eksemplar på dansk, engelsk, finsk, fransk, græsk, irsk, italiensk, nederlandsk, portugisisk, spansk, svensk og tysk, hvilke tekster alle har samme gyldighed og er deponeret i arkiverne i Generalsekretariatet for Rådet for Den Europæiske Union.

Geschehen zu Brüssel am sechsundzwanzigsten Mai neunzehnhundertsiebenundneunzig in einer Urschrift in dänischer, deutscher, englischer, finnischer, französischer, griechischer, irischer, italienischer, niederländischer, portugiesischer, schwedischer und spanischer Sprache, wobei jeder Wortlaut gleichermaßen verbindlich ist; die Urschrift wird im Archiv des Generalsekretariats des Rates der Europäischen Union hinterlegt.

Έγινε στις Βρυξέλλες, στις είκοσι έξι Μαΐου χίλια εννιακόσια ενενήντα επτά, σε ένα μόνο αντίτυπο, στην αγγλική, γαλλική, γερμανική, δανική, ελληνική, ιρλανδική, ισπανική, ιταλική, ολλανδική, πορτογαλική, σουηδική και φινλανδική γλώσσα, όλα δε τα κείμενα είναι εξίσου αυθεντικά και κατατίθενται στα αρχεία της Γενικής Γραμματείας του Συμβουλίου της Ευρωπαϊκής Ένωσης.

Done at Brussels, on the twenty-sixth day of May in the year one thousand nine hundred and ninety-seven, in a single original, in the Danish, Dutch, English, Finnish, French, German, Greek, Irish, Italian, Portuguese, Spanish and Swedish languages, each text being equally authentic, such original remaining deposited in the archives of the General Secretariat of the Council of the European Union.

Fait à Bruxelles, le vingt-six mai mil neuf cent quatre-vingt-dix-sept, en un exemplaire unique, en langues allemande, anglaise, danoise, espagnole, finnoise, française, grecque, irlandaise, italienne, néerlandaise, portugaise et suédoise, tous ces textes faisant également foi, exemplaire qui est déposé dans les archives du Secrétariat général du Conseil de l'Union européenne.

Arna dhéanamh sa Bhruiséil, an séú lá is fiche de Bhealtaine sa bhliain míle naoi gcéad nócha a seacht, i scríbhinn bhunaidh amháin sa Bhéarla, sa Danmhairgis, san Fhionlainnis, sa Fhraincis, sa Ghaeilge, sa Ghearmáinis, sa Ghréigis, san Iodáilis, san Ollainnis, sa Phortaingéilis, sa Spáinnis agus sa tSualainnis agus comhúdarás ag na téacsanna i ngach ceann de na teangacha sin; déanfar an scríbhinn bhunaidh sin a thaisceadh i gcartlann Ardrúnaíocht Chomhairle an Aontais Eorpaigh.

Fatto a Bruxelles, addì ventisei maggio millenovecentonovantasette, in unico esemplare in lingua danese, finlandese, francese, greca, inglese, irlandese, italiana, olandese, portoghese, spagnola, svedese e tedesca, i testi di ciascuna di queste lingue facenti ugualmente fede, esemplare depositato negli archivi del Segretariato generale del Consiglio dell'Unione europea.

Gedaan te Brussel, de zesentwintigste mei negentienhonderd zevenennegentig, in één exemplaar in de Deense, de Duitse, de Engelse, de Finse, de Franse, de Griekse, de Ierse, de Italiaanse, de Nederlandse, de Portugese, de Spaanse en de Zweedse taal, zijnde alle teksten gelijkelijk authentiek, dat wordt neergelegd in het archief van het Secretariaat-generaal van de Raad van de Europese Unie.

Feito em Bruxelas, em vinte e seis de Maio de mil novecentos e noventa e sete, em exemplar único, nas línguas alemã, dinamarquesa, espanhola, finlandesa, francesa, grega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa e sueca, fazendo igualmente fé todos os textos, depositado nos arquivos do Secretariado-Geral do Conselho da União Europeia.

Tehty Brysselissä kahdentenakymmenentenäkuudentena päivänä toukokuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksänkymmentäseitsemän yhtenä ainoana kappaleena englannin, espanjan, hollannin, iirin, italian, kreikan, portugalin, ranskan, ruotsin, saksan, suomen ja tanskan kielellä kaikkien näiden tekstien ollessa yhtä todistusvoimaiset, ja se talletetaan Euroopan unionin neuvoston pääsihteeristön arkistoon.

Utfärdat i Bryssel den tjugosjätte maj nittonhundranittiosju i ett enda exemplar på danska, engelska, finska, franska, grekiska, iriska, italienska, nederländska, portugisiska, spanska, svenska och tyska, varvid alla texter är lika giltiga, och deponerat i arkiven vid generalsekretariatet för Europeiska unionens råd.

Pour le gouvernement du royaume de Belgique

Voor de Regering van het Koninkrijk België

Für die Regierung des Königreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du grand-duché de Luxembourg

Image

Voor de regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Für die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

På finska regeringens vägnar

Image

På Konungariket Sveriges vägnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

231


31998F0710(01)


C 216/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


ACTUL CONSILIULUI

din 17 iunie 1998

de elaborare a Convenției cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule

(98/C 216/01)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul K.3 alineatul (2) litera (c),

întrucât, în scopul realizării obiectivelor Uniunii, statele membre consideră punerea în aplicare a deciziilor de decădere din dreptul de a conduce autovehicule drept o chestiune de interes comun care intră sub incidența cooperării prevăzute la titlul VI din tratat,

A DECIS elaborarea convenției al cărei text figurează în anexă și care este semnată astăzi de către reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii,

RECOMANDĂ adoptarea sa de către statele membre în conformitate cu cerințele lor constituționale.

Adoptat la Luxemburg, 17 iunie 1998.

Pentru Consiliu

Președintele

M. MEACHER


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

232


41998A0710(01)


C 216/2

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


CONVENȚIE

elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE la prezenta Convenție, state membre ale Uniunii Europene,

FĂCÂND TRIMITERE la actul Consiliului din 17 iunie 1998,

ÎNTRUCÂT este extrem de important pentru siguranța rutieră în interiorul Uniunii Europene ca, prin măsuri adecvate, deciziile de decădere din dreptul de a conduce vehicule să aibă efecte în întreaga Uniune;

ÎNTRUCÂT, ca rezultat al liberei circulații a persoanelor și al intensificării traficului rutier internațional, decăderile din dreptul de a conduce autovehicule sunt în mod frecvent aplicate de către un stat membru, altul decât cel în care conducătorul auto are reședința în mod obișnuit;

ÎNTRUCÂT, având în vedere Directiva 91/439/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind permisele de conducere (1), dispozițiile de drept intern privind retragerea, suspendarea și anularea permiselor de conducere se aplică de către statul membru pe al cărui teritoriu își are domiciliul stabil titularul permisului;

ÎNTRUCÂT conducătorii auto decăzuți din dreptul de a conduce autovehicule într-un stat membru altul decât cel în care își au domiciliul stabil, nu ar trebui să se poată sustrage efectelor unei astfel de măsuri atunci când sunt prezenți într-un stat membru altul decât cel în care a fost comisă încălcarea;

ÎNTRUCÂT statul membru de domiciliu a titularului permisului trebuie, cu privire la încălcările considerate în mod special grave și în anumite condiții, să pună în aplicare decăderile din dreptul de a conduce autovehicule impuse de un alt stat membru prin luarea de măsuri care determină retragerea, suspendarea sau anularea permisului de conducere al persoanei în cauză;

ÎNTRUCÂT faptul că un stat membru de reședință a pus în aplicare o astfel de decădere impusă de un alt stat membru ar trebui să aibă drept consecință luarea măsurilor necesare pentru a sancționa conducerea unui autovehicul în timpul perioadei de aplicare a decăderii în conformitate cu legislația oricărui stat membru al Uniunii Europene pe al cărui teritoriu acest lucru poate avea loc,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

Articolul 1

În sensul prezentei Convenții:

(a)

„decădere din dreptul de a conduce” înseamnă orice măsură referitoare la încălcarea unei reglementări rutiere care are drept rezultat retragerea sau suspendarea dreptului de a conduce un autovehicul al unui conducător și care nu mai poate face obiectul unei căi de atac. Măsura poate constitui o sancțiune primară, secundară sau suplimentară sau o măsură de siguranță și poate să fi fost luată fie de o autoritate judiciară, fie de o autoritate administrativă;

(b)

„statul în care a fost comisă încălcarea” însemnă statul membru pe teritoriul căruia a fost comisă încălcarea reglementării rutiere care a determinat decăderea din dreptul de a conduce;

(c)

„statul de domiciliu” însemnă statul membru pe teritoriul căruia persoana care a fost decăzută din dreptul de a conduce își are domiciliul stabil în sensul articolului 9 din Directiva 91/439/CEE;

(d)

„autovehicul” înseamnă orice vehicul reglementat de definiția articolului 3 alineatul (3) din Directiva 91/439/CEE.

Articolul 2

Statele membre se angajează să coopereze, în conformitate cu dispozițiile acestei Convenții, cu scopul ca acei conducători auto care sunt decăzuți din dreptul de a conduce într-un alt stat membru decât cel în care își au domiciliul stabil să nu se poată sustrage efectelor decăderii din dreptul de a conduce atunci când părăsesc statul în care s-a comis încălcarea.

Articolul 3

(1)   Statul în care s-a comis încălcarea notifică fără întârziere statului de domiciliu decăderile din dreptul de a conduce aplicate pentru o încălcare determinată de un comportament menționat în anexă.

(2)   Fiecare stat membru poate conveni împreună cu alte state membre ca notificarea în temeiul alineatului (1) să nu aibă loc în anumite cazuri în care se aplică articolul 6 alineatul (2) litera (a).

Articolul 4

(1)   Sub rezerva articolului 6, statul de domiciliu care a fost notificat în temeiul articolului 3 execută fără întârziere decizia de decădere din dreptul de a conduce luată în statul în care s-a comis încălcarea, în unul din următoarele moduri:

(a)

prin executarea directă a deciziei de decădere din dreptul de a conduce, luând în considerare orice parte din perioada de decădere din dreptul de a conduce impusă de statul în care s-a comis încălcarea, care a fost deja executată în acest din urmă stat sau

(b)

prin executarea deciziei de decădere din dreptul de a conduce printr-o hotărâre judecătorească sau administrativă în conformitate cu condițiile prevăzute la alineatul (2) sau

(c)

prin transformarea deciziei de decădere din dreptul de a conduce într-o hotărâre judecătorească sau administrativă de sine stătătoare, înlocuind astfel, fără a aduce atingere articolului 11, decizia statului în care s-a comis încălcarea cu o decizie nouă în conformitate cu condițiile prevăzute la alineatul (3).

(2)   În cazul în care aplică procedura prevăzută la alineatul (1) litera (b), statul de domiciliu:

(a)

ia în considerare orice parte din perioada de decădere din dreptul de a conduce impusă de statul în care s-a comis încălcarea care a fost deja executată în acest stat;

(b)

poate reduce durata decăderii din dreptul de a conduce, dar numai până la durata maximă prevăzută pentru acte de aceeași natură de către legislația sa internă;

(c)

nu extinde durata decăderii din dreptul de a conduce impusă de statul în care s-a comis încălcarea.

(3)   În cazul în care aplică procedura prevăzută la alineatul (1) litera (c), statul de domiciliu:

(a)

se limitează la fapte astfel cum au fost constatate, în măsura în care acestea sunt menționate explicit sau implicit în decizia de decădere din dreptul de a conduce a statului în care s-a comis încălcarea;

(b)

ia în considerare orice parte din perioada de decădere din dreptul de a conduce impusă de statul în care s-a comis încălcarea care a fost deja executată în acel stat;

(c)

poate reduce durata decăderii din dreptul de a conduce pentru a o aduce la nivelul duratei care ar fi fost aplicată în conformitate cu legislația sa internă pentru cazul în discuție;

(d)

nu extinde durata decăderii din dreptul de a conduce impuse de statul în care s-a comis încălcarea;

(e)

nu poate înlocui decăderea din dreptul de a conduce cu o amendă sau orice altă măsură.

(4)   Atunci când execută o decizie de decădere din dreptul de a conduce în conformitate cu prezentul articol, statul de domiciliu determină, dacă este necesar, data de la care începe să execute decizia de decădere din dreptul de a conduce.

(5)   Cu ocazia notificării prevăzute la articolul 15 alineatul (2), fiecare stat membru indică într-o declarație pe care dintre procedurile descrise la alineatul (1) intenționează să o aplice în calitatea sa de stat de domiciliu. Declarația făcută poate fi înlocuită în orice moment de o nouă declarație.

Articolul 5

Executarea unei decizii de decădere din dreptul de a conduce în temeiul articolului 4 nu aduce atingere nici unei măsuri suplimentare privind siguranța rutieră pe care statul de domiciliu o poate lua în conformitate cu propria legislație.

Articolul 6

(1)   Statul de domiciliu refuză să execute decizia de decădere din dreptul de a conduce atunci când:

(a)

decizia a fost deja executată integral în statul în care s-a comis încălcarea;

(b)

autorului încălcării i-a fost deja aplicată o decădere din dreptul de a conduce în statul de domiciliu pentru aceleași acte, iar acea decădere a fost sau este în curs de executare;

(c)

autorul încălcării ar fi beneficiat de o grațiere generală sau de amnistie în statul de domiciliu, în cazul în care actele ar fi fost comise pe teritoriul acestui stat;

(d)

termenul de prescripție a măsurii ar fi expirat în conformitate cu propria legislație;

(e)

în situația unui anumit caz, după primirea informațiilor furnizate în conformitate cu articolul 8, consideră că persoana în cauză nu a avut o ocazie adecvată de a se apăra.

(2)   Statul de domiciliu poate refuza să execute decizia de decădere din dreptul de a conduce în cazul în care:

(a)

comportamentul pentru care s-a aplicat decăderea din dreptul de a conduce în statul în care s-a comis încălcarea nu constituie o încălcare în conformitate cu legislația statului de domiciliu;

(b)

perioada rămasă din durata decăderii din dreptul de a conduce care ar putea fi executată în statul de domiciliu este mai mică de o lună;

(c)

decăderea din dreptul de a conduce nu este o măsură prevăzută în conformitate cu legislația statului de domiciliu pentru actele care determină decăderea din dreptul de a conduce impusă de statul în care s-a comis încălcarea.

(3)   Cu ocazia notificării prevăzute la articolul 15 alineatul (2), sau în orice alt moment, orice stat membru poate declara că va aplica întotdeauna alineatul (2) din prezentul articol, integral sau parțial. Atunci când se face o astfel de declarație, celelalte state membre, în conformitate cu articolul 3, nu sunt obligate să comunice decăderile din dreptul de a conduce, astfel cum sunt prevăzute în acea declarație, statului membru care a făcut această declarație. Orice stat membru își poate retrage declarația în orice moment.

Articolul 7

(1)   Autoritatea competentă a statului în care s-a comis încălcarea înaintează notificarea menționată la articolul 3, autorității centrale a statului de domiciliu.

(2)   În sensul alineatului (1), cu ocazia notificării menționate la articolul 15 alineatul (2), fiecare stat membru indică:

(a)

autoritatea centrală sau autoritățile centrale pe care le desemnează;

(b)

autoritățile competente responsabile cu prezentarea notificărilor menționate la articolul 3.

Articolul 8

(1)   Notificarea menționată la articolul 3 este însoțită de:

informații care servesc la localizarea persoanei decăzute din dreptul de a conduce;

originalul sau de o copie certificată ca fiind conformă a deciziei de aplicare a decăderii din dreptul de a conduce;

o scurtă expunere cu privire la împrejurări și o trimitere la dispozițiile legale ale statului în care s-a comis încălcarea pe baza cărora s-a aplicat decăderea din dreptul de a conduce, în cazul în care acestea nu sunt menționate în decizie;

o atestare a caracterului ei definitiv;

informații privind executarea deciziei de decădere din dreptul de a conduce în statul în care s-a comis încălcarea, inclusiv durata decăderii, și dacă sunt cunoscute, data la care decăderea începe să producă efecte și cea la care aceasta expiră;

permisul de conducere, în cazul în care acesta a fost reținut.

(2)   În cazul în care persoana căreia i-a fost aplicată decăderea din dreptul de a conduce nu s-a înfățișat personal sau nu a fost reprezentată cu ocazia procedurii, notificările în temeiul articolului 3 trebuie să fie însoțite de dovada că acea persoană a fost notificată în mod corespunzător cu privire la acea procedură în conformitate cu legislația statului în care s-a comis încălcarea.

(3)   În cazul în care informațiile comunicate în conformitate cu alineatele (1) și (2) se dovedesc a fi insuficiente pentru a permite luarea unei decizii în temeiul prezentei convenții, în special atunci când, având în vedere circumstanțele speciale, există o îndoială cu privire la faptul că persoana în cauză a avut ocazia adecvată de a se apăra, autoritățile competente ale statului de domiciliu solicită autorităților competente ale statului în care s-a comis încălcarea să furnizeze fără întârziere informațiile suplimentare necesare.

Articolul 9

(1)   Sub rezerva alineatelor (2) și (3), nu este necesară traducerea notificărilor menționate la articolul 3 sau a materialelor anexate menționate la articolul 8, sau a oricăror alte documente referitoare la aplicarea prezentei convenții.

(2)   Orice stat membru poate, cu ocazia notificării menționate la articolul 15 alineatul (2), să declare că documentele menționate la alineatul (1), înaintate lui de către statul în care s-a comis încălcarea, trebuie însoțite de o traducere în una dintre limbile oficiale ale instituțiilor Comunităților Europene indicate în declarația sa.

(3)   Cu excepția documentului menționat la articolul 8 alineatul (1) a doua liniuță, documentele menționate la alineatul (1) al prezentului articol nu trebuie certificate ca fiind conforme.

Articolul 10

Statul de domiciliu informează statul în care s-a comis încălcarea asupra deciziilor luate cu privire la notificarea efectuată în temeiul articolului 3, precum și cu privire la executarea și, în cazul în care refuză să execute decizia de decădere din dreptul de a conduce în temeiul articolului 6, cu privire la motivele refuzului său.

Articolul 11

(1)   Dreptul statului în care s-a comis încălcarea de a executa pe teritoriul său întreaga durată a decăderii din dreptul de a conduce stabilită de statul în care s-a comis încălcarea nu este afectat de decizia statului de domiciliu.

(2)   Cu ocazia notificării menționate la articolul 15 alineatul (2), orice stat membru poate indica faptul că nu va aplica alineatul (1) al prezentului articol în calitatea sa de stat în care s-a comis încălcarea.

(3)   Statul în care s-a comis încălcarea și statul de domiciliu își exercită responsabilitățile în conformitate cu dispozițiile convenției, în așa fel încât să se asigure că întreaga durată a decăderii, luând în considerare orice perioadă a acesteia care este executată pentru încălcarea în cauză în statul de domiciliu, nu depășește durata decăderii stabilite inițial de statul în care s-a comis încălcarea.

(4)   Cu ocazia notificării persoanei în cauză cu privire la decizia de decădere, statul în care s-a comis încălcarea care își propune să aplice alineatul (1) informează în același timp persoana în cauză cu privire la aceasta și confirmă în notificarea adresată în conformitate cu articolul 3 statului de domiciliu că a acționat astfel.

Articolul 12

Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare care îi permit să sancționeze conducerea unui autovehicul pe teritoriul său atunci când conducătorul auto este decăzut din dreptul de a conduce de către statul de domiciliu, în aplicarea prezentei convenții.

Articolul 13

Costurile ocazionate de punerea în aplicare a prezentei convenții sunt suportate de către statul membru în care sunt angajate.

Articolul 14

(1)   Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă să hotărască în orice litigiu între statele membre cu privire la interpretarea sau la aplicarea prezentei convenții, ori de câte ori astfel de litigii nu pot fi soluționate de către Consiliu în termen de șase luni de la sesizarea Consiliului de către unul din membrii săi. Curtea este de asemenea competentă să hotărască în orice litigiu între statele membre și Comisie cu privire la interpretarea sau la aplicarea prezentei convenții.

(2)   Orice stat membru poate accepta, printr-o declarație făcută cu ocazia notificării menționate la articolul 15 alineatul (2), sau în orice moment ulterior, competența Curții de Justiție de a hotărî cu titlu preliminar cu privire la interpretarea prezentei convenții.

(3)   Un stat membru care face o declarație în temeiul alineatului (2) specifică:

(a)

fie că orice instanță judecătorească a acelui stat ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, poate cere Curții de Justiție să hotărască cu titlu preliminar asupra unei chestiuni invocate într-o cauză pendinte și care se referă la interpretarea prezentei convenții, în cazul în care acea instanță judecătorească apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru a-i permite să pronunțe o hotărâre,

(b)

fie că orice instanță judecătorească a acelui stat poate cere Curții de Justiție să hotărască cu titlu preliminar asupra unei chestiuni invocate într-o cauză pendinte și care se referă la interpretarea prezentei convenții, în cazul în care acea instanță judecătorească apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru a-i permite să pronunțe o hotărâre.

(4)   Statutul Curții de Justiție a Comunității Europene, precum și Regulamentul de procedură al acesteia se aplică. Orice stat membru, indiferent dacă a făcut sau nu o declarație în temeiul alineatului (2), este îndreptățit să depună memorii sau observații în fața Curții în cauzele cu care aceasta este sesizată în conformitate cu alineatul (3).

Articolul 15

(1)   Prezenta convenție este supusă adoptării de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

(2)   Statele membre notifică Secretarului general al Consiliului Uniunii Europene îndeplinirea procedurilor cerute de normele lor constituționale pentru adoptarea prezentei convenții.

(3)   Prezenta convenție intră în vigoare după nouăzeci de zile de la notificarea menționată la alineatul (2) de către statul membru care, având calitatea de membru al Uniunii Europene la data adoptării de către Consiliu a actului de elaborare a prezentei convenții, a îndeplinit ultimul această formalitate.

(4)   Până la intrarea în vigoare a prezentei convenții, orice stat membru poate, cu ocazia notificării menționate la alineatul (2) sau în orice moment ulterior, să declare că prezenta convenție, cu excepția articolului 14, se aplică în ceea ce îl privește în raporturile sale cu statele membre care au făcut aceeași declarație. Aceste declarații se aplică după nouăzeci de zile de la data depunerii lor.

(5)   Prezenta convenție și declarațiile cu privire la aceasta se aplică numai încălcărilor care au fost comise după intrarea în vigoare a convenției sau de la data la care convenția a devenit aplicabilă între statele membre în cauză.

Articolul 16

(1)   Poate adera la prezenta convenție orice stat care devine membru al Uniunii Europene.

(2)   Textul prezentei convenții în limba statului aderent, redactat de Consiliul Uniunii Europene, este autentic.

(3)   Instrumentele de aderare sunt depuse la Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene.

(4)   Prezenta convenție intră în vigoare, pentru orice stat care aderă la ea, după nouăzeci de zile de la depunerea instrumentului său de aderare sau la data intrării în vigoare a convenției, în cazul în care aceasta nu a intrat încă în vigoare în momentul expirării perioadei de nouăzeci de zile.

(5)   Articolul 15 alineatul (4) se aplică statelor membre aderente.

Articolul 17

Prezenta convenție nu poate face obiectul nici unei rezerve.

Articolul 18

În ceea ce privește Regatul Unit, dispozițiile prezentei convenții se aplică numai Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Articolul 19

(1)   Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene este depozitarul prezentei convenții.

(2)   Depozitarul publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene situația adoptărilor, a aderărilor și a declarațiilor, precum și orice altă notificare cu privire la prezenta convenție.

En fe de lo cual, los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben el presente Convenio.

Til bekræftelse heraf har undertegnede befuldmægtigede underskrevet denne konvention.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschrift unter dieses Übereinkommen gesetzt.

Σε πίστωση των ανωτέρω, οι υπογράφοντες πληρεξούσιοι έθεσαν την υπογραφή τους κάτω από την παρούσα σύμβαση.

In witness whereof, the undersigned plenipotentiaries have hereunto set their hands.

En foi de quoi, les plénipotentiaires soussignés ont apposé leurs signatures au bas de la présente convention.

Dá fhianú sin, chuir na Lánchumhachtaigh thíos-sínithe a lámh leis an gCoinbhinsiún seo.

In fede di che, i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce alla presente convenzione.

Ten blijke waarvan de ondergetekende gevolmachtigden hun handtekening onder deze overeenkomst hebben gesteld.

Em fé do que, os plenipotenciários abaixo assinados apuseram as suas assinaturas no final da presente convenção.

Tämän vakuudeksi alla mainitut täysivaltaiset edustajat ovat allekirjoittaneet tämän yleissopimuksen.

Till bekräftelse härav har undertecknade befullmäktigade undertecknat denna konvention.

Hecho en Luxemburgo, el diecisiete de junio de mil novecientos noventa y ocho, en un ejemplar único, en lenguas alemana, inglesa, danesa, española, finesa, francesa, griega, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa y sueca, cuyos textos son igualmente auténticos y que será depositado en los archivos de la Secretaría General del Consejo de la Unión Europea.

Udfærdiget i Luxembourg, den syttende juni nitten hundrede og otteoghalvfems, i ét eksemplar på dansk, engelsk, finsk, fransk, græsk, irsk, italiensk, nederlandsk, portugisisk, spansk, svensk og tysk, idet hver af disse tekster har samme gyldighed; de deponeres i arkiverne i Generalsekretariatet for Rådet for Den Europæiske Union.

Geschehen zu Luxemburg am siebzehnten Juni neunzehnhundertachtundneunzig in einer Urschrift in dänischer, deutscher, englischer, finnischer, französischer, griechischer, irischer, italienischer, niederländischer, portugiesischer, schwedischer und spanischer Sprache, wobei jeder Wortlaut gleichermaßen verbindlich ist; die Urschrift wird im Archiv des Generalsekretariats des Rates der Europäischen Union hinterlegt.

Έγινε στο Λουξεμβούργο, στις δεκαεπτά Ιουνίου χίλια εννιακόσια ενενήντα οκτώ, σε ένα μόνο αντίτυπο, στην αγγλική, γαλλική, γερμανική, δανική, ελληνική, ιρλανδική, ισπανική, ιταλική, ολλανδική, πορτογαλική, σουηδική και φινλανδική γλώσσα· κάθε κείμενο είναι εξίσου αυθεντικό και κατατίθεται στα αρχεία της Γενικής Γραμματείας του Συμβουλίου της Ευρωπαϊκής Ένωσης.

Done at Luxembourg on the seventeenth day of June in the year one thousand nine hundred and ninety-eight, in a single original, in the Danish, Dutch, English, Finnish, French, German, Greek, Irish, Italian, Portuguese, Spanish and Swedish languages, each text being equally authentic, such original remaining deposited in the archives of the General Secretariat of the Council of the European Union.

Fait à Luxembourg, le dix-sept juin mil neuf cent quatre-vingt-dix-huit, en un exemplaire unique, en langues allemande, anglaise, danoise, espagnole, finnoise, française, grecque, irlandaise, italienne, néerlandaise, portugaise et suédoise, chaque texte faisant également foi, exemplaire qui est déposé dans les archives du Secrétariat général du Conseil de l'Union européenne.

Arna dhéanamh i Lucsamburg ar an seachtú lá déag de Mheitheamh sa bhliain míle naoi gcéad nócha a hocht, i scríbhinn bhunaidh amháin sa Bhéarla, sa Danmhairgis, san Fhionlainnis, sa Fhraincis, sa Ghaeilge, sa Ghearmáinis, sa Ghréigis, san Iodáilis, san Ollainnis, sa Phortaingéilis, sa Spáinnis agus sa tSualainnis agus comhúdarás ag na téacsanna i ngach ceann de na teangacha sin; déanfar an scríbhinn bhunaidh sin a thaisceadh i gcartlann Ardrúnaíocht Chomhairle an Aontais Eorpaigh.

Fatto a Lussemburgo, addì diciassette giugno millenovecentonovantotto, in un unico esemplare in lingua danese, finlandese, francese, greca, inglese, irlandese, italiana, olandese, portoghese, spagnola, svedese e tedesca, ciascun testo facente ugualmente fede, e depositato negli archivi del Segretariato generale del Consiglio dell'Unione europea.

Gedaan te Luxemburg, de zeventiende juni negentienhonderd achtennegentig, in één exemplaar in de Deense, de Duitse, de Engelse, de Finse, de Franse, de Griekse, de Ierse, de Italiaanse, de Nederlandse, de Portugese, de Spaanse en de Zweedse taal, zijnde alle teksten gelijkelijk authentiek, dat wordt neergelegd in het archief van het Secretariaat-generaal van de Raad van de Europese Unie.

Feito no Luxemburgo, em dezassete de Junho de mil novecentos e noventa e oito, em exemplar único, nas línguas alemã, dinamarquesa, espanhola, finlandesa, francesa, grega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa e sueca, fazendo igualmente fé todos os textos, depositado nos arquivos do Secretariado-Geral do Conselho da União Europeia.

Tehty Luxemburgissa seitsemäntenätoista päivänä kesäkuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksänkymmentäkahdeksan englannin, espanjan, hollannin, iirin, italian, kreikan, portugalin, ranskan, ruotsin, saksan, suomen ja tanskan kielellä yhtenä alkuperäiskappaleena, joka talletetaan Euroopan unionin neuvoston pääsihteeristön arkistoon ja jonka jokainen teksti on yhtä todistusvoimainen.

Som skedde i Luxemburg den sjuttonde juni nittonhundranittioåtta i ett enda exemplar på danska, engelska, finska, franska, grekiska, iriska, italienska, nederländska, portugisiska, spanska, svenska och tyska språken, vilka samtliga texter är lika giltiga, vilket skall deponeras i arkivet vid generalsekretariatet vid Europeiska unionens råd.

Pour le gouvernement du Royaume de Belgique

Voor de regering van het Koninkrijk België

Für die Regierung des Königreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du Grand-Duché de Luxembourg

Image

Voor de regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Für die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

På finska regeringens vägnar

Image

På svenska regeringens vägnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


(1)  JO L 237, 24.8.1991, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/26/CE (JO L 150, 7.6.1997, p. 41).


ANEXĂ

COMPORTAMENTUL AFLAT SUB INCIDENȚA ARTICOLULUI 3 DIN CONVENȚIE

1.   Conducerea imprudentă sau periculoasă (fie că determină sau nu moartea, vătămarea sau un risc grav).

2.   Încălcarea cu intenție a obligațiilor care revin conducătorului auto ca urmare a unui accident de circulație (părăsirea locului accidentului).

3.   Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe care afectează sau diminuează capacitățile fizice și psihice ale conducătorului auto.

Refuzul de a se supune testelor în vederea stabilirii alcoolemiei și a consumului de substanțe stupefiante.

4.   Conducerea unui vehicul cu o viteză mai mare decât viteza maximă admisă.

5.   Conducerea unui vehicul de către o persoană decăzută din dreptul de a conduce.

6.   Orice alt comportament care constituie o încălcare pentru care a fost aplicată o decădere din dreptul de a conduce de către statul în care s-a comis încălcarea:

pe o durată de șase luni sau mai nare;

pe o durată de mai puțin de șase luni, când s-a convenit aceasta bilateral între statele membre în cauză.


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

243


31998F0716(01)


C 221/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


ACTUL CONSILIULUI

din 28 mai 1998

de elaborare, în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Convenției privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială

(98/C 221/01)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul K.3 alineatul (2) litera (c),

întrucât, pentru realizarea obiectivelor Uniunii, statele membre consideră că stabilirea normelor privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în cadrul procedurilor referitoare la divorț, separarea de drept și anularea căsătoriei dintre soți, precum și cele referitoare la răspunderea părintească față de copiii ambilor soți în cadrul unei acțiuni în materie matrimonială, constituie probleme de interes comun, aflate sub incidența cooperării judiciare în matrie civilă prevăzută în cadrul titlului VI din tratat;

după examinarea punctelor de vedere ale Parlamentului European (1), în urma consultării realizate de președinție, în conformitate cu articolul K.6 din tratat,

DECIDE elaborarea convenției al cărei text figurează în anexă, care este semnată astăzi de reprezentanții guvernelor statelor membre,

RECOMANDĂ adoptarea ei de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

Adoptat la Bruxelles, 28 mai 1998.

Pentru Consiliu

Președintele

J. STRAW


(1)  Avizul din 30 aprilie 1998 (JO C 152, 18.5.1998).


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

244


41998A0716(01)


C 221/2

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


ANEXĂ

CONVENȚIA

elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, referitoare la competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE la prezenta convenție, state membre ale Uniunii Europene,

FĂCÂND TRIMITERE la Actul Consiliului din 28 mai 1998 de elaborare, în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Convenției referitoare la competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială,

DORIND să stabilească norme care să determine competența instanțelor în statele membre cu privire la procedurile referitoare la divorț, la separarea de drept și la anularea sau nulitatea căsătoriei soților,

CONȘTIENTE de interesul de a stabili norme de competență în ceea ce privește răspunderea părintească față de copiii comuni ai soților, cu ocazia acțiunilor de dizolvare sau desfacere a căsătoriei,

DORIND să asigure simplificarea formalităților necesare pentru recunoașterea și executarea unor astfel de hotărâri judecătorești în spațiul european,

ȚINÂND SEAMA de principiile pe care se bazează Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, semnată la Bruxelles, la 27 septembrie 1968,

ÎNTRUCÂT, în temeiul articolului K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană, convențiile elaborate în temeiul articolului K.3 din tratatul respectiv pot să prevadă competența Curții de Justiție a Comunităților Europene de a interpreta dispozițiile acestora, în conformitate cu procedurile pe care convențiile le pot preciza,

CONVIN URMĂTOARELE:

TITLUL I

DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 1

(1)   Prezenta convenție se aplică:

(a)

procedurilor civile referitoare la divorț, la separarea de drept sau la anularea sau nulitatea căsătoriei soților;

(b)

procedurilor civile referitoare la răspunderea părintească cu privire la copiii comuni ai soților în cadrul acțiunii matrimoniale prevăzute la litera (a).

(2)   Sunt asimilate procedurilor judiciare celelalte proceduri recunoscute oficial într-un stat membru. Termenul „instanță judecătorească” înglobează toate autoritățile competente în materie din statele membre.

TITLUL II

COMPETENȚA JUDICIARĂ

SECȚIUNEA 1

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 2

Divorțul, separarea de drept și anularea sau nulitatea căsătoriei

(1)   Sunt competente să hotărască cu privire la chestiunile referitoare la divorț, la separarea de drept și la anularea sau nulitatea căsătoriei soților, instanțele judecătorești din statul membru:

(a)

pe teritoriul căruia se află:

reședința obișnuită a soților

sau

ultima reședință obișnuită a soților, în măsura în care unul dintre aceștia locuiește încă acolo

sau

reședința obișnuită a pârâtuluisau

în cazul cererii comune, reședința obișnuită a unuia sau altuia dintre soți

sau

reședința obișnuită a reclamantului, în cazul în care acesta a locuit acolo timp de cel puțin un an imediat înaintea introducerii cererii

sau

reședința obișnuită a reclamantului, în cazul în care acesta a locuit acolo timp de cel puțin șase luni imediat înaintea introducerii cererii și în cazul în care este resortisant al statului membru respectiv sau în cazul în care își are acolo „domiciliul”;

(b)

ai cărui cetățeni sunt cei doi soți sau în care amândoi au „domiciliul” comun stabilit în mod durabil.

(2)   Fiecare stat membru precizează, într-o declarație făcută cu ocazia notificării prevăzute la articolul 47 alineatul (2), dacă va pune în aplicare criteriul cetățeniei sau pe cel al „domiciliului” menționat la alineatul (1).

(3)   În sensul prezentei convenții, termenul „domiciliu” trebuie înțeles în sensul sistemelor juridice din Regatul Unit și din Irlanda.

Articolul 3

Răspunderea părintească

(1)   Instanțele judecătorești din statul membru a căror competență se exercită în temeiul articolului 2 cu privire la o cerere de divorț, de separare de drept sau de anulare sau nulitate a căsătoriei soților, sunt competente în orice chestiune referitoare la răspunderea părintească cu privire la un copil comun al soților, atunci când copilul are reședința obișnuită în acest stat membru.

(2)   Când copilul nu are reședința obișnuită în statul membru prevăzut la alineatul (1), instanțele din acest stat au competență în materie, în cazul în care copilul are reședința obișnuită într-unul din statele membre și:

(a)

cel puțin unul dintre soți își exercită răspunderea părintească față de copil

și

(b)

competența acestor instanțe a fost acceptată de soți și este în interesul superior al copilului.

(3)   Competența prevăzută la alineatele (1) și (2) încetează:

(a)

de îndată ce hotărârea prin care se admite sau se respinge cererea de divorț, de separare de drept sau de anulare sau nulitate a căsătoriei a dobândit putere de lucru judecat

sau

(b)

în cazul în care o procedură referitoare la răspunderea părintească este încă pe rolul instanței la data stabilită la litera (a), din momentul în care o hotărâre referitoare la răspunderea părintească a dobândit putere de lucru judecat

sau

(c)

în cazurile prevăzute la literele (a) și (b), de îndată ce procedura s-a încheiat din alt motiv.

Articolul 4

Răpire de copii

Instanțele judecătorești competente în sensul articolului 3 își exercită competența în conformitate cu Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, în special articolele 3 și 16.

Articolul 5

Cerere reconvențională

Instanța judecătorească pe rolul căreia se află procesul în temeiul articolelor 2-4 este, de asemenea, competentă să examineze cererea reconvențională, în măsura în care aceasta intră în domeniul de aplicare al prezentei convenții.

Articolul 6

Transformarea separării de drept în divorț

Fără a aduce atingere articolului 2, instanța judecătorească dintr-un stat membru care a pronunțat o hotărâre cu privire la separarea de drept este, de asemenea, competentă să transforme acea hotărâre în divorț, în cazul în care dreptul statului membru prevede aceasta.

Articolul 7

Caracterul exclusiv al competenței în temeiul articolelor 2-6

Un soț care:

(a)

are reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru

sau

(b)

este cetățean al unui stat membru sau își are „domiciliul” într-un stat membru, în sensul articolului 2 alineatul (2),

nu poate fi chemat în fața instanțelor unui alt stat membru decât în temeiul articolelor 2-6.

Articolul 8

Competența reziduală

(1)   Atunci când nici o instanță judecătorească dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul articolelor 2-6, în fiecare stat membru competența este reglementată de dreptul statului respectiv.

(2)   Orice cetățean dintr-un stat membru care își are reședința obișnuită pe teritoriul altui stat membru poate, asemeni cetățenilor statului respectiv, să invoce norme de competență aplicabile în statul respectiv împotriva unui pârât care nu-și are reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru și care nu are cetățenia unui stat membru sau nu-și are „domiciliul” într-un stat membru, în sensul articolului 2 alineatul (2).

SECȚIUNEA 2

VERIFICAREA COMPETENȚEI ȘI A ADMISIBILITĂȚII

Articolul 9

Verificarea competenței

Instanța judecătorească dintr-un stat membru sesizată într-o cauză pentru care nu are competență în temeiul prezentei convenții și pentru care o instanță judecătorească dintr-un alt stat membru este competentă în temeiul prezentei convenții se declară din oficiu incompetentă.

Articolul 10

Verificarea admisibilității

(1)   Atunci când pârâtul nu se prezintă, instanța competentă este obligată să suspende acțiunea, atât timp cât nu se dovedește că pârâtul a primit actul de sesizare a instanței sau un act echivalent în timp util, astfel încât să-și poată pregăti apărarea sau că toate demersurile au fost făcute în acest scop.

(2)   Dispozițiile articolului 19 al Convenției din 26 mai 1997 privind comunicarea și notificarea în statele membre ale Uniunii Europene a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială se aplică în locul celor de la alineatul (1), în cazul în care actul de sesizare a instanței a trebuit să fie transmis în străinătate ca urmare a aplicării convenției respective.

SECȚIUNEA 3

LITISPENDENȚĂ ȘI CONEXITATE

Articolul 11

(1)   Atunci când cererile având același obiect și aceeași cauză sunt formulate între aceleași părți în fața unor instanțe din state membre diferite, instanța sesizată în al doilea rând suspendă din oficiu acțiunea, până când se stabilește competența primei instanțe sesizate.

(2)   Atunci când cererile de divorț, de separare de drept sau de anulare sau nulitate a căsătoriei, neavând același obiect și aceeași cauză, sunt formulate între aceleași părți în fața instanțelor din state membre diferite, instanța sesizată în al doilea rând suspendă din oficiu acțiunea, până se stabilește competența primei instanțe sesizate.

(3)   Atunci când se stabilește competența primei instanțe sesizate, instanța sesizată în al doilea rând își declină competența în favoarea acesteia.

În acest caz, reclamantul care a introdus cererea în fața instanței sesizate în al doilea rând poate introduce acțiunea în fața primei instanțe sesizate.

SECȚIUNEA 4

MĂSURI PROVIZORII ȘI DE CONSERVARE

Articolul 12

În caz de urgență, dispozițiile prezentei convenții nu împiedică instanțele dintr-un stat membru să adopte măsuri provizorii sau de conservare cu privire la persoanele sau la bunurile prezente în statul respectiv, prevăzute de dreptul statului membru respectiv, chiar dacă, în temeiul prezentei convenții, instanța unui alt stat membru este competentă să judece fondul.

TITLUL III

RECUNOAȘTERE ȘI EXECUTARE

Articolul 13

Sensul termenului „hotărâre judecătorească”

(1)   În sensul prezentei convenții, prin „hotărâre judecătorească” se înțelege orice hotărâre de divorț, de separare de drept sau de anulare sau nulitate a unei căsătorii pronunțată de instanța judecătorească dintr-un stat membru, precum și orice hotărâre judecătorească privind răspunderea părintească a soților, pronunțată cu ocazia unei astfel de acțiuni matrimoniale, oricare ar fi denumirea hotărârii, inclusiv termenii „decizie”, „sentință” sau „ordonanță”.

(2)   Dispozițiile prezentului titlu se aplică, de asemenea, la stabilirea valorii cheltuielilor de judecată pentru procedurile efectuate în temeiul prezentei convenții și pentru executarea oricărei hotărâri privitoare la aceste cheltuieli de judecată.

(3)   În sensul aplicării prezentei convenții, actele autentice primite și executorii într-un stat membru, precum și tranzacțiile încheiate în fața unei instanțe judecătorești în cursul procesului și executorii în statul membru de origine, sunt recunoscute și declarate executorii în aceleași condiții ca hotărârile indicate la alineatul (1).

SECȚIUNEA 1

RECUNOAȘTERE

Articolul 14

Recunoașterea unei hotărâri judecătorești

(1)   Hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru sunt recunoscute în celelalte state membre, fără să fie nevoie de vreo procedură.

(2)   În special, și fără a aduce atingere alineatului (3), nu se cere nici o procedură pentru actualizarea mențiunilor din actele de stare civilă dintr-un stat membru, pe baza unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un alt stat membru în materie de divorț, de separare de drept sau de anulare sau nulitate a căsătoriei, care nu este supusă vreunei căi de atac potrivit legii acestui stat membru.

(3)   Orice parte interesată poate cere, în conformitate cu procedurile prevăzute în secțiunile 2 și 3 din prezentul titlu, să se ia o hotărâre de recunoaștere sau de nerecunoaștere a hotărârii judecătorești.

(4)   În cazul în care recunoașterea unei hotărâri judecătorești este invocată incidental în fața unei instanțe dintr-un stat membru, aceasta se poate pronunța asupra acestei chestiuni.

Articolul 15

Motive de nerecunoaștere

(1)   O hotărâre pronunțată în materie de divorț, de separare de drept sau de anulare sau nulitate a căsătoriei nu este recunoscută:

(a)

în cazul în care recunoașterea este în mod evident contrară ordinii publice din statul membru solicitat;

(b)

în cazul în care actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului absent, în mod corespunzător și în timp util pentru ca acesta să-și poată pregăti apărarea, cu excepția situației în care se dovedește că pârâtul a acceptat fără echivoc hotărârea;

(c)

în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-o acțiune care opune aceleași părți în statul membru solicitat;

(d)

în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț, într-o cauză opunând aceleași părți, din moment ce prima hotărâre îndeplinește condițiile necesare recunoașterii în statul membru solicitat.

(2)   O hotărâre judecătorească pronunțată în materia răspunderii parentale a soților cu ocazia unei acțiuni matrimoniale, astfel cum este prevăzută la articolul 13, nu este recunoscută:

(a)

în cazul în care recunoașterea este evident contrară ordinii publice a statului membru solicitat, având în vedere interesele superioare ale copilului;

(b)

în cazul în care, în afară de cazuri de urgență, aceasta a fost pronunțată în condițiile în care copilul, cu încălcarea normelor fundamentale de procedură din statul membru solicitat, nu a avut posibilitatea să fie audiat,

(c)

în cazul în care actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu a fost comunicat sau notificat persoanei absente, în mod corespunzător și în timp util pentru ca aceasta să-și poată pregăti apărarea, cu excepția situației în care se dovedește că persoana a acceptat fără echivoc hotărârea;

(d)

la cererea oricărei persoane care invocă faptul că hotărârea împiedică exercitarea răspunderii parentale, în cazul în care hotărârea a fost pronunțată fără ca persoana să fi avut posibilitatea să fie audiată;

(e)

în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre judecătorească pronunțată ulterior în materie de răspundere părintească în statul membru solicitat

sau

(f)

în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată ulterior în materie de răspundere părintească într-un alt stat membru sau în statul terț în care copilul locuiește în mod obișnuit, din moment ce hotărârea ulterioară îndeplinește condițiile necesare recunoașterii sale în statul solicitat.

Articolul 16

Nerecunoaștere și constatări de fapt

(1)   În afară de aceasta, hotărârile judecătorești nu sunt recunoscute în cazurile prevăzute la articolul 43.

(2)   În aprecierea temeiului competenței, în cazurile prevăzute la alineatul (1), instanța solicitată este legată de constatările de fapt pe care instanța judecătorească din statul membru de origine și-a întemeiat competența.

(3)   Fără a aduce atingere alineatului (1), nu se poate proceda la controlul competenței instanței judecătorești din statul de origine. Criteriul ordinii publice, prevăzut la articolul 15 alineatul (1) litera (a) și la alineatul (2) litera (a), nu se poate aplica pentru normele de competență enunțate la articolele 2-8.

Articolul 17

Deosebiri în dreptul aplicabil

Recunoașterea unei hotărâri judecătorești pronunțate în materie de divorț, de separare de drept sau de anulare sau nulitate a căsătoriei nu poate fi refuzată pe motiv că legea statului membru solicitat nu ar permite divorțul, separarea de drept sau anularea sau nulitatea căsătoriei pe baza unor fapte identice.

Articolul 18

Interdicția examinării în fond

În nici un caz, o hotărâre judecătorească nu poate face obiectul unei examinări pe fond.

Articolul 19

Suspendarea acțiunii

(1)   Instanța judecătorească dintr-un stat membru în care este solicitată recunoașterea unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un alt stat membru poate suspenda acțiunea, în cazul în care această hotărâre face obiectul unei căi de atac ordinare.

(2)   Instanța judecătorească dintr-un stat membru în care este solicitată recunoașterea unei hotărâri judecătorești pronunțate în Irlanda sau în Regatul Unit și a cărei executare este suspendată în statul membru de origine printr-o cale de atac poate suspenda acțiunea.

SECȚIUNEA 2

EXECUTARE

Articolul 20

Hotărâri executorii

(1)   Hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru referitor la exercitarea răspunderii parentale cu privire la un copil comun al părților și care sunt executorii în acest stat sunt puse în aplicare într-un alt stat membru, după ce au fost declarate executorii în acest alt stat membru, la cererea oricărei părți interesate.

(2)   Cu toate acestea, în Regatul Unit, aceste hotărâri sunt puse în executare în Anglia și în Țara Galilor, în Scoția sau în Irlanda de Nord, după ce au fost înregistrate în vederea executării lor, la cererea oricărei părți interesate, în una sau alta dintre aceste părți ale Regatului Unit, după caz.

Articolul 21

Competența teritorială

(1)   Cererea este prezentată:

în Belgia, la „tribunal de première instance” sau „Rechtbank van eerste aanleg” sau „erstinstanzliche Gericht”;

în Danemarca, la „byret (fogedret)”;

în Republica Federală Germania, la „Familiengericht”;

în Grecia, la „Μοζομελές Πρωτοδιχείο”;

în Spania, la „Juzgado de Primera Instancia”;

în Franța, la președintele de la „tribunal de grande instance”;

în Irlanda, la „High Court”;

în Italia, la „Corte d'appello”;

în Luxemburg, la președintele de la „tribunal d'arrondissement”;

în Austria, în fața „Bezirksgericht”;

în Țările de Jos, la președintele de la „arrondissementsrechtbank”;

în Portugalia, la „Tribunal de Comarca” sau „Tribunal de família”;

în Finlanda, la „käräjäoikeus/tingsrätt”;

în Suedia, la „Svea hovrätt”;

în Regatul Unit:

(a)

în Anglia și în Țara Galilor, la „High Court of Justice”;

(b)

în Scoția, la „Court of Session”;

(c)

în Irlanda de Nord, la „High Court of Justice”.

(2)

(a)

Instanța căreia îi revine competența teritorială într-o cerere de executare se stabilește în funcție de reședința obișnuită a persoanei împotriva căreia se cere executarea sau de reședința obișnuită a oricărui copil la care se face referire în cerere.

(b)

Atunci când nici una dintre reședințele prevăzute la litera (a) nu se găsește în statul membru solicitat, instanța căreia îi revine competența teritorială se stabilește în funcție de locul executării.

(3)   În cazul în care este vorba de procedurile prevăzute la articolul 14 alineatul (3), instanța căreia îi revine competența teritorială se stabilește în funcție de dreptul intern al statului membru în care a fost formulată cererea de recunoaștere sau de nerecunoaștere.

Articolul 22

Procedură de executare

(1)   Modalitățile de depunere a cererii sunt determinate de legea statului membru solicitat.

(2)   Reclamantul trebuie să aleagă domiciliul în circumscripția instanței judecătorești sesizate. Cu toate acestea, în cazul în care dreptul statului membru solicitat nu cunoaște alegerea de domiciliu, reclamantul desemnează un mandatar ad litem.

(3)   Documentele menționate la articolele 33 și 34 sunt anexate la cerere.

Articolul 23

Hotărâre pronunțată de instanță

(1)   Instanța judecătorească sesizată pronunță hotărârea într-un termen scurt, fără ca persoana împotriva căreia se cere executarea să poată prezenta observații, în stadiul acesta.

(2)   Cererea nu poate fi respinsă decât pentru unul dintre motivele prevăzute la articolele 15 și 16.

(3)   În nici un caz, hotărârea judecătorească nu poate face obiectul unei examinări în fond.

Articolul 24

Notificarea hotărârii

Hotărârea judecătorească pronunțată cu privire la cerere este adusă imediat la cunoștința reclamantului, prin grija grefierului, în conformitate cu procedura prevăzută de dreptul statului membru solicitat.

Articolul 25

Cale de atac împotriva hotărârii de încuviințare a executării

(1)   În cazul în care executarea este încuviințată, persoana împotriva căreia se cere executarea poate introduce o cale de atac împotriva hotărârii, în termen de o lună de la comunicarea sau notificarea acesteia.

(2)   În cazul în care persoana respectivă își are reședința obișnuită într-un alt stat membru decât cel în care s-a pronunțat hotărârea de încuviințare a executării, termenul de introducere a căii de atac este de două luni și începe din ziua în care s-a făcut comunicarea sau notificarea către persoana respectivă sau la domiciliul acesteia. Aceste termen nu se poate prelungi din motive de distanță.

Articolul 26

Instanțe judecătorești de atac și căi de atac

(1)   Calea de atac împotriva hotărârii de încuviințare a executării este introdusă, în conformitate cu normele de procedură contradictorie:

în Belgia, în fața „tribunal de première instance” sau „Rechtbank van eerste aanleg” sau „erstinstanzliche Gericht”;

în Danemarca, în fața „landsret”;

în Republica Federală Germania, în fața „Oberlandesgericht”;

în Grecia, în fața „Εφετείο”;

în Spania, în fața „Audiencia Provincial”;

în Franța, în fața „Cour d'appel”;

în Irlanda, în fața „High Court”;

în Italia, în fața „Corte d'appello”;

în Luxemburg, în fața „Cour d'appel”

în Țările de Jos, în fața „arrondissementsrechtbank”;

în Austria, la „Bezirksgericht”;

în Portugalia, în fața „Tribunal de Relação”;

în Finlanda, în fața „hovioikeus/hovrätt”;

în Suedia, în fața „Svea hovrätt”;

în Regatul Unit:

(a)

în Anglia și în Țara Galilor, în fața „High Court of Justice”;

(b)

în Scoția, în fața „Court of Session”;

(c)

în Irlanda de Nord, în fața „High Court of Justice”.

(2)   Hotărârea pronunțată prin calea de atac nu poate face obiectul:

în Belgia, Grecia, Spania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos, decât al unui recurs în anulare;

în Danemarca, decât al unei căi de atac în fața „Højesteret”, cu autorizarea „Procesbevillingsnaevnet”;

în Republica Federală Germania, decât al unei „Rechtsbeschwerde”;

în Irlanda, decât al unei căi de atac asupra unei chestiuni de drept în fața „Supreme Court”;

în Austria, decât al „Revisionsrekurs”;

în Portugalia, decât al unui „recurso restrito à matéria de direito”;

în Finlanda, decât al unei căi de atac în fața „korkein oikeus/högsta domstolen”;

în Suedia, decât al unei căi de atac în fața „högsta domstolen”;

în Regatul Unit, decât al unei singure căi de atac asupra unei chestiuni de drept.

Articolul 27

Suspendarea acțiunii

(1)   Instanța sesizată prin calea de atac poate, la cererea părții care a introdus-o, să suspende acțiunea, în cazul în care hotărârea face, în statul membru de origine, obiectul unei căi de atac ordinare sau în cazul în care termenul pentru a o introduce nu a expirat; în acest ultim caz, instanța poate acorda un termen pentru introducerea acestei căi de atac.

(2)   Când hotărârea a fost pronunțată în Irlanda sau în Regatul Unit, orice cale de atac prevăzută în statul membru de origine este considerată o cale de atac ordinară în sensul aplicării alineatului (1).

Articolul 28

Instanța de atac împotriva unei hotărâri de respingere a cererii

(1)   În cazul în care cererea este respinsă, reclamantul poate introduce o cale de atac:

în Belgia, în fața „Cour d'appel” sau „hof van beroep”;

în Danemarca, în fața „landsret”;

în Republica Federală Germania, în fața „Oberlandesgericht”;

în Grecia, în fața, „Εφετείο”;

în Spania, în fața „Audiencia Provincial”;

în Franța, în fața „Cour d'appel”;

în Irlanda, în fața „High Court”;

în Italia, în fața „Corte d'appello”;

în Luxemburg, în fața „Cour d'appel”;

în Țările de Jos, în fața „gerechtshof”;

în Austria, în fața „Bezirksgericht”;

în Portugalia, în fața „Tribunal de Relação”;

în Finlanda, în fața „hovioikeus/hovrätten”;

în Suedia, în fața „Svea hovrätt”;

în Regatul Unit:

(a)

în Anglia și în Țara Galilor, în fața „High Court of Justice”;

(b)

în Scoția, în fața „Court of Session”;

(c)

în Irlanda de Nord, în fața „High Court of Justice”.

(2)   Persoana împotriva căreia se cere executarea este chemată să se prezinte în fața instanței sesizate prin calea de atac. În absența acesteia, se aplică dispozițiile articolului 10.

Articolul 29

Recurs împotriva hotărârii pronunțate asupra căii de atac împotriva hotărârii de respingere a cererii

Hotărârea pronunțată cu privire la calea de atac prevăzută la articolul 28 nu poate face obiectul:

în Belgia, Grecia, Spania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos, decât al unui recurs în anulare;

în Danemarca, decât al unei căi de atac în fața „Højesteret”, cu autorizarea „Procesbevillingsnaevnet”;

în Republica Federală Germania, decât al unei „Rechtsbeschwerde”;

în Irlanda, decât al unei căi de atac asupra unei chestiuni de drept, în fața „Supreme Court”;

în Austria, decât al unui „Revisionsrekurs”;

în Portugalia, decât al unui „recurso restrito à matéria de direito”;

în Finlanda, decât al unei căi de atac în fața „korkein oikeus/högsta domstolen”;

în Suedia, decât al unei căi de atac în fața „högsta domstolen”;

în Regatul Unit, decât al unei singure căi de atac asupra unei chestiuni de drept.

Articolul 30

Executare parțială

(1)   Când hotărârea s-a pronunțat asupra mai multor capete de cerere și executarea nu poate fi încuviințată în totalitate, autoritatea judecătorească acordă executarea pentru unul sau mai multe dintre acestea.

(2)   Reclamantul poate cere executarea parțială a unei hotărâri.

Articolul 31

Asistență juridică

(1)   Reclamantul care, în statul membru de origine, a beneficiat în totalitate sau parțial de asistență juridică sau de scutirea de taxe și alte cheltuieli de judecată, beneficiază, în procedura prevăzută la articolele 21-24, de asistența cea mai favorabilă sau de scutirea cea mai mare de taxe și alte cheltuieli de judecată prevăzută de dreptul statului membru solicitat.

(2)   Reclamantul care cere executarea unei hotărâri pronunțate de o autoritate administrativă în Danemarca poate, în statul membru solicitat, să beneficieze de dispozițiile alineatului (1), dacă prezintă un document întocmit de Ministerul de Justiție din Danemarca, care atestă că îndeplinește condițiile economice pentru a putea beneficia integral sau în parte de asistență juridică sau de scutire de taxe și alte cheltuieli de judecată.

Articolul 32

Cauțiune, garanție sal depozit

Nu se poate impune nici o cauțiune, garanție sal depozit, indiferent de denumire, pe motivul fie al calității de străin, fie al lipsei de „domiciliu” sau de reședință obișnuită în statul membru solicitat, părții care cere executarea într-un stat membru a unei hotărâri pronunțate în alt stat membru.

SECȚIUNEA 3

DISPOZIȚII COMUNE

Articolul 33

Documente

(1)   Partea care invocă sau contestă recunoașterea unei hotărâri sau cere executarea acesteia trebuie să prezinte:

(a)

o copie a acesteia îndeplinind condițiile necesare pentru a-i stabili autenticitatea;

(b)

după caz, un document care să demonstreze că reclamantul beneficiază de asistență juridică în statul de origine.

(2)   În afară de aceasta, atunci când este vorba de o hotărâre în lipsă, partea care invocă recunoașterea sau cere executarea trebuie să prezinte:

(a)

originalul sau o copie certificată a documentului care să dovedească faptul că actul de sesizare a instanței sau un act echivalent a fost comunicat sau notificat părții lipsă

sau

(b)

orice document care să dovedească faptul că pârâtul a acceptat hotărârea fără echivoc.

(3)   Persoana care cere actualizarea mențiunilor din actele de stare civilă ale unui stat membru, prevăzută la articolul 14 alineatul (2), trebuie, de asemenea, să prezinte un document dovedind că hotărârea nu mai este supusă vreunei căi de atac în conformitate cu legea din statul membru în care a fost pronunțată.

Articolul 34

Alte documente

Partea care cere executarea trebuie, de asemenea, să prezinte orice document de natură să dovedească faptul că, în conformitate cu legea din statul membru de origine, hotărârea este executorie și a fost comunicată sau notificată.

Articolul 35

Absența documentelor

(1)   În lipsa prezentării documentelor menționate la articolul 33 alineatul (1) litera (b) sau la articolul 33 alineatul (2), instanța poate acorda un termen pentru a fi prezentate sau poate accepta documente echivalente sau, în cazul în care se consideră suficient de edificată, să se dispenseze de acestea.

(2)   În cazul în care instanța cere aceasta, se prezintă traducerea documentelor. Traducerea este certificată de o persoană autorizată în acest scop într-unul dintre statele membre.

Articolul 36

Legalizare sau altă formalitate similară

Nu se solicită legalizare sau o altă formalitate similară în ceea ce privește documentele menționate la articolele 33 și 34 și la articolul 35 alineatul (2), precum și, după caz, procura ad litem.

TITLUL IV

DISPOZIȚII TRANZITORII

Articolul 37

(1)   Dispozițiile prezentei convenții nu se aplică decât acțiunilor judiciare intentate, actelor autentice primite și tranzacțiilor încheiate în fața unei instanțe în timpul procesului, ulterior intrării în vigoare a prezentei convenții în statul membru de origine și, atunci când se cere recunoașterea sau executarea unei hotărâri sau a unui act autentic, în statul membru solicitat.

(2)   Cu toate acestea, hotărârile pronunțate după data intrării în vigoare a prezentei convenții în raporturile între statul membru de origine și statul membru solicitat în urma acțiunilor introduse înaintea acestei date se recunosc și se execută în conformitate cu dispozițiile din titlul III, în cazul în care competența era întemeiată pe norme conforme cu dispozițiile din titlul II sau cu dispozițiile prevăzute de convenția care era în vigoare între statul membru de origine și statul membru solicitat în momentul introducerii acțiunii.

TITLUL V

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 38

Raporturi cu celelalte convenții

(1)   Fără a aduce atingere articolelor 37 și 40 și alineatului (2) din prezentul articol, prezenta convenție înlocuiește, între statele membre care sunt părți la aceasta, convențiile existente în momentul intrării în vigoare a prezentei convenții, încheiate între două sau mai multe state membre și care se referă la domenii reglementate de prezenta convenție.

(2)

(a)

În momentul notificării prevăzute la articolul 47, Danemarca, Finlanda și Suedia au facultatea de a declara că respectiva Convenție din 6 februarie 1931 între Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia cuprinzând dispoziții de drept internațional privat privind căsătoria, adopția și încredințarea copiilor, precum și protocolul final, se aplică, integral sau parțial, în relațiile mutuale, în locul normelor din prezenta convenție. Această declarație poate fi retrasă, integral sau parțial, în orice moment.

(b)

Principiul nediscriminării pe bază de cetățenie între cetățenii Uniunii Europene se respectă și se supune controlului Curții de Justiție, în conformitate cu procedurile stabilite în protocolul referitor la interpretarea prezentei convenții de către Curtea de Justiție.

(c)

În orice acord care urmează să fie încheiat între statele membre prevăzute la litera (a), cu privire la domeniile reglementate de prezenta convenție, criteriile de competență sunt armonizate cu cele prevăzute de prezenta convenție.

(d)

Hotărârile pronunțate într-unul dintre statele nordice care a făcut declarația prevăzută la litera (a) în temeiul unei competențe care corespunde uneia dintre cele prevăzute la titlul II din prezenta convenție, sunt recunoscute și executate în celelalte state membre, în conformitate cu normele prevăzute la titlul III al acesteia.

(3)   După intrarea în vigoare a prezentei convenții, statele membre nu pot încheia sau aplica între ele acorduri decât pentru a completa dispozițiile convenției sau pentru a facilita aplicarea principiilor cuprinse în aceasta.

(4)   Statele membre transmit depozitarului prezentei convenții:

(a)

o copie a acordurilor prevăzute la alineatul (2) literele (a) și (c) și la alineatul (3), precum și a actelor cu putere de lege uniforme de punere în aplicare;

(b)

orice denunțare sau modificare a acestor acorduri sau acte cu putere de lege uniforme.

Articolul 39

Raporturi cu anumite convenții multilaterale

În raporturile dintre statele membre care sunt părți la aceasta, prezenta convenție prevalează asupra următoarelor convenții, în măsura în care acestea se referă la domenii reglementate de prezenta convenție:

Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 cu privire la competența autorităților și legislația aplicabilă cu privire la protecția minorilor;

Convenția de la Luxemburg din 8 septembrie 1967 privind recunoașterea hotărârilor legate de valabilitatea căsătoriilor;

Convenția de la Haga din 1 iunie 1970 privind recunoașterea divorțurilor și separărilor de drept;

Convenția europeană din 20 mai 1980 privind recunoașterea și executarea hotărârilor privind încredințarea copiilor și restabilirea încredințării copiilor;

Convenția de la Haga din 19 octombrie 1996 cu privire la competența, legislația aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea în domeniul responsabilității parentale și a măsurilor pentru protecția copilului, cu condiția ca respectivul copil să aibă reședința obișnuită într-un stat membru.

Articolul 40

Întinderea efectelor

(1)   Acordurile și convențiile menționate la articolele 38 și 39 continuă să producă efecte în domeniile la care nu este aplicabilă prezenta convenție.

(2)   Acestea continuă să producă efecte în ceea ce privește hotărârile pronunțate și actele autentice primite înaintea intrării în vigoare a prezentei convenții.

Articolul 41

Acorduri între statele membre

Fără a aduce atingere motivelor de nerecunoaștere prevăzute la titlul III, hotărârile luate în conformitate cu acordurile menționate la articolul 38 alineatul (3) sunt recunoscute și executate în statele membre care nu sunt părți la acordurile respective, cu condiția ca aceste hotărâri să fi fost luate în conformitate cu criteriile de competență prevăzute în titlul II.

Articolul 42

Tratate încheiate cu Sfântul Scaun

(1)   Prezenta convenție se aplică fără a aduce atingere Tratatului internațional (concordat) încheiat între Sfântul Scaun și Republica Portugheză, semnat la Vatican, la 7 mai 1940.

(2)   Orice hotărâre privind nevalabilitatea unei căsătorii, pronunțată în temeiul tratatului prevăzut la alineatul (1), este recunoscută în statele membre, în condițiile prevăzute la titlul III din prezenta convenție.

(3)   Dispozițiile prevăzute la alineatele (1) și (2) se aplică, de asemenea, tratatelor internaționale (concordate) menționate în continuare, încheiate cu Sfântul Scaun:

Concordato lateranense din 11 februarie 1929 între Republica Italiană și Sfântul Scaun, modificat de acordul și protocolul adițional la acesta, semnat la Roma la 18 februarie 1984;

Acordul din 3 ianuarie 1979 între Sfântul Scaun și Statul Spaniol privind chestiuni juridice.

(4)   Statele membre transmit depozitarului prezentei convenții:

(a)

o copie a tratatelor menționate la alineatele (1) și (3);

(b)

orice denunțări sau modificări ale acestor tratate.

Articolul 43

Nerecunoașterea și neexecutarea hotărârilor în temeiul articolului 8

Prezenta convenție nu se opune ca un stat membru să se angajeze față de un stat care nu este membru, printr-o convenție privind recunoașterea și executarea hotărârilor, să nu recunoască o hotărâre pronunțată într-un alt stat membru atunci când, într-un caz prevăzut la articolul 8, hotărârea a putut fi întemeiată numai pe alte criterii de competență decât cele enunțate la articolele 2-7.

Articolul 44

State membre cu două sau mai multe sisteme juridice

Cu privire la un stat membru în care două sau mai multe sisteme de drept sau ansambluri de norme legate de chestiunile reglementate de prezenta convenție se aplică în unități teritoriale diferite:

(a)

orice trimitere la reședința obișnuită în acest stat membru vizează reședința obișnuită într-o unitate teritorială;

(b)

orice trimitere la cetățenie vizează unitatea teritorială desemnată de legea acestui stat;

(c)

orice trimitere la autoritatea din statul membru sesizată cu o cerere de divorț sau de separare de drept sau de anulare sau nulitate a căsătoriei vizează autoritatea unei unități teritoriale sesizată cu o astfel de cerere;

(d)

orice trimitere la normele statului membru solicitat vizează normele unității teritoriale în care este invocată competența, recunoașterea sau executarea.

TITLUL VI

CURTEA DE JUSTIȚIE

Articolul 45

Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă să pronunțe hotărâri de interpretare a prezentei convenții, în conformitate cu dispozițiile protocolului elaborat prin Actul Consiliului Uniunii Europene din 28 mai 1998.

TITLUL VII

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 46

Declarații și rezerve

(1)   Fără a aduce atingere articolului 38 alineatul (2) și articolului 42, prezenta convenție nu poate face obiectul nici unei rezerve.

(2)   Fără a aduce atingere alineatului (1), prezenta convenție se aplică sub rezerva declarațiilor făcute de Irlanda și Italia, care figurează în anexă.

(3)   Statul membru interesat poate, în orice moment, să retragă o declarație, în totalitate sau în parte. Această declarație încetează să aibă efecte după nouăzeci de zile de la data notificării către depozitar a retragerii sale.

Articolul 47

Adoptare și intrare în vigoare

(1)   Prezenta convenție se supune adoptării de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

(2)   Statele membre notifică depozitarului îndeplinirea procedurilor constituționale de adoptare a prezentei convenții.

(3)   Prezenta convenție și orice amendament care se referă la aceasta prevăzut la articolul 49 alineatul (2) intră în vigoare după nouăzeci de zile de la data notificării prevăzute la alineatul (2) de către statul care, fiind membru al Uniunii Europene în momentul adoptării de către Consiliu a actului de elaborare a prezentei convenții, îndeplinește ultimul această formalitate.

(4)   Până la intrarea în vigoare a prezentei convenții, fiecare stat membru poate declara, în momentul notificării prevăzute la alineatul (2), sau în orice moment ulterior, că prezenta convenție, cu excepția articolului 45, se aplică, în ceea ce îl privește, relațiilor sale cu statele membre care au făcut aceeași declarație. Aceste declarații se aplică după nouăzeci de zile de la data depunerii lor.

Articolul 48

Aderarea

(1)   Prezenta convenție este deschisă aderării oricărui stat care devine membru al Uniunii Europene.

(2)   Textul prezentei convenții, în limba sau limbile statului membru care aderă, elaborat de către Consiliu, este autentic.

(3)   Instrumentele de aderare se depun la depozitar.

(4)   Prezenta convenție intră în vigoare cu privire la orice stat membru care aderă la aceasta după nouăzeci de zile de la depunerea instrumentului de aderare sau la data intrării în vigoare a convenției, în cazul în care aceasta nu a intrat încă în vigoare la expirarea perioadei respective de nouăzeci de zile.

(5)   Când prezenta convenție nu a intrat în vigoare la depunerea instrumentului de aderare, articolul 47 alineatul (4) se aplică statelor membre care aderă.

Articolul 49

Modificare

(1)   Orice stat membru sau Comisia pot propune modificarea prezentei convenție. Orice propunere de modificare se transmite depozitarului și este comunicată de acesta Consiliului.

(2)   Modificările sunt redactate de către Consiliu, care recomandă adoptarea lor de către statele membre, în conformitate cu normele lor constituționale. Modificările astfel adoptate intră în vigoare în conformitate cu articolul 47 alineatul (3).

(3)   Cu toate acestea, la cererea statului membru interesat, desemnarea instanțelor judecătorești sau a căilor de atac prevăzute la articolul 21 alineatul (1), la articolul 26 alineatele (1) și (2), la articolul 28 alineatul (1) și la articolul 29 poate fi modificată printr-o decizie a Consiliului.

Articolul 50

Depozitar și publicații

(1)   Secretarul general al Consiliului este depozitarul prezentei convenții.

(2)   Depozitarul publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene:

(a)

adoptările și aderările;

(b)

data la care intră în vigoare convenția;

(c)

declarațiile prevăzute la articolul 2 alineatul (2), la articolul 38 alineatul (2), la articolul 46, la articolul 47 alineatul (4) și la articolul 48 alineatul (5), precum și modificările sau retragerile acestor declarații;

(d)

modificările la prezenta convenție, prevăzute la articolul 49 alineatele (2) și (3).

En fe de lo cual los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben el presente Convenio.

Til bekræftelse heraf har undertegnede befuldmægtigede underskrevet denne konvention.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschrift unter dieses Übereinkommen gesetzt.

Σε πίστωση των ανωτέρω, οι υπογράφοντες πληρεξούσιοι έθεσαν την υπογραφή τους κάτω από την παρούσα σύμβαση.

In witness whereof, the undersigned Plenipotentiaries have signed this Convention.

En foi de quoi, les plénipotentiaires soussignés ont apposé leurs signatures au bas de la présente convention.

Dá fhianú sin, chuir na Lánchumhachtaigh thíos-sínithe a lámh leis an gCoinbhinsiún seo.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce alla presente convenzione.

Ten blijke waarvan de ondergetekende gevolmachtigden hun handtekening onder dit verdrag hebben gesteld.

Em fé do que, os plenipotenciários abaixo-assinados apuseram as suas assinaturas no final da presente convenção.

Tämän vakuudeksi alla mainitut täysivaltaiset edustajat ovat allekirjoittaneet tämän yleissopimuksen.

Till bekräftelse härav har undertecknade befullmäktigade ombud undertecknat denna konvention.

Hecho en Bruselas, el veintiocho de mayo de mil novecientos noventa y ocho, en un ejemplar único en lenguas alemana, danesa, española, finesa, francesa, griega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa y sueca, siendo cada uno de estos textos igualmente auténtico, que se depositará en los archivos de la Secretaría General del Consejo de la Unión Europea.

Udfærdiget i Bruxelles, den otteogtyvende maj nitten hundrede og otteoghalvfems, i ét eksemplar på dansk, engelsk, finsk, fransk, græsk, irsk, italiensk, nederlandsk, portugisisk, spansk, svensk og tysk, idet hver af disse tekster har samme gyldighed; de deponeres i arkiverne i Generalsekretariatet for Rådet for Den Europæiske Union.

Geschehen zu Brüssel am achtundzwanzigsten Mai neunzehnhundertachtundneunzig in einer Urschrift in dänischer, deutscher, englischer, finnischer, französischer, griechischer, irischer, italienischer, niederländischer, portugiesischer, schwedischer und spanischer Sprache, wobei jeder Wortlaut gleichermaßen verbindlich ist; die Urschrift wird im Archiv des Generalsekretariats des Rates der Europäischen Union hinterlegt.

Έγινε στις Βρυξέλλες, στις είκοσι οκτώ Μαΐου χίλια εννιακόσια ενενήντα οκτώ, σε ένα μόνο αντίτυπο στην αγγλική, γαλλική, γερμανική, δανική, ελληνική, ιρλανδική, ισπανική, ιταλική, ολλανδική, πορτογαλική, σουηδική και φινλανδική γλώσσα. Έκαστο κείμενο είναι εξίσου αυθεντικό, το δε πρωτότυπο αυτό κατατίθεται στα αρχεία της Γενικής Γραμματείας του Συμβουλίου της Ευρωπαϊκής Ένωσης.

Done at Brussels on the twenty-eighth day of May in the year one thousand nine hundred and ninety-eight, in a single original, in the Danish, Dutch, English, Finnish, French, German, Greek, Irish, Italian, Portuguese, Spanish and Swedish languages, each text being equally authentic, such original being deposited in the archives of the General Secretariat of the Council of the European Union.

Fait à Bruxelles, le vingt-huit mai mil neuf cent quatre-vingt-dix-huit, en un exemplaire unique, en langues allemande, anglaise, danoise, espagnole, finnoise, française, grecque, irlandaise, italienne, néerlandaise, portugaise et suédoise, les textes établis dans chacune de ces langues faisant également foi, exemplaire qui est déposé dans les archives du secrétariat général du Conseil de l'Union européenne.

Arna dhéanamh sa Bhruiséil, ar an ochtú lá is fiche de Bhealtaine sa bhliain míle naoi gcéad nócha a hocht, i scríbhinn bhunaidh amháin sa Bhéarla, sa Danmhairgis, san Fhionlainnis, sa Fhraincis, sa Ghaeilge, sa Ghearmáinis, sa Ghréigis, san Iodáilis, san Ollainnis, sa Phortaingéilis, sa Spáinnis agus sa tSualainnis, agus comhúdarás ag gach ceann de na téacsanna sin; déanfar an scríbhinn bhunaidh sin a thaisceadh i gcartlann Ardrúnaíocht Chomhairle an Aontais Eorpaigh.

Fatto a Bruxelles, addì ventotto maggio millenovecentonovantotto, in unico esemplare in lingua danese, finlandese, francese, greca, inglese, irlandese, italiana, olandese, portoghese, spagnola, svedese e tedesca, ciascun testo facente ugualmente fede; l'esemplare è depositato negli archivi del Segretariato generale del Consiglio dell'Unione europea.

Gedaan te Brussel, de achtentwintigste mei negentienhonderd achtennegentig, in één exemplaar in de Deense, de Duitse, de Engelse, de Finse, de Franse, de Griekse, de Ierse, de Italiaanse, de Nederlandse, de Portugese, de Spaanse en de Zweedse taal, zijnde alle teksten gelijkelijk authentiek, dat wordt nedergelegd in het archief van het Secretariaat-generaal van de Raad van de Europese Unie.

Feito em Bruxelas, em vinte e oito de Maio de mil novecentos e noventa e oito, em exemplar único, nas línguas alemã, dinamarquesa, espanhola, finlandesa, francesa, grega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa e sueca, fazendo igualmente fé cada um dos textos, ficando esse exemplar depositado nos arquivos do Secretariado-Geral do Conselho da União Europeia.

Tehty Brysselissä kahdentenakymmenentenäkahdeksantena päivänä toukokuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksänkymmentäkahdeksan englannin, espanjan, hollannin, iirin, italian, kreikan, portugalin, ranskan, ruotsin, saksan, suomen ja tanskan kielellä yhtenä kappaleena, jonka jokainen teksti on yhtä todistusvoimainen ja joka talletetaan Euroopan unionin neuvoston pääsihteeristön arkistoon.

Som skedde i Bryssel den tjugoåttonde maj nittonhundranittioåtta i ett enda exemplar på danska, engelska, finska, franska, grekiska, iriska, italienska, nederländska, portugisiska, spanska, svenska och tyska språken, varvid varje text äger samma giltighet, och detta exemplar skall deponeras i arkiven hos generalsekretariatet för Europeiska unionens råd.

Pour le gouvernement du Royaume de Belgique

Voor de regering van het Koninkrijk België

Für die Regierung des Königreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du Grand-Duché de Luxembourg

Image

Voor de regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Für die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

På finska regeringens vägnar

Image

På svenska regeringens vägnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


DECLARAȚIA IRLANDEI CARE URMEAZĂ SĂ FIE ANEXATĂ LA CONVENȚIE

Fără a aduce atingere dispozițiilor convenției, Irlanda își poate rezerva dreptul de a refuza să recunoască un divorț obținut într-un alt stat membru, atunci când acest divorț a fost obținut în urma faptului că una dintre părți sau părțile au indus în eroare în mod deliberat instanța statului respectiv cu privire la condițiile competenței sale, astfel încât recunoașterea divorțului nu ar fi compatibilă cu constituția irlandeză.

Această declarație este valabilă pe o perioadă de cinci ani. Aceasta poate fi reînnoită la fiecare cinci ani.


DECLARAȚIE, CARE URMEAZĂ SĂ FIE ANEXATĂ LA CONVENȚIE, A ORICĂRUI STAT MEMBRU NORDIC CE ARE DREPTUL SĂ FACĂ O DECLARAȚIE ÎN SENSUL ARTICOLULUI 38 ALINEATUL (2)

Aplicarea Convenției din 6 februarie 1931 între Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia cuprinzând dispoziții de drept internațional privat privind căsătoria, adopția și încredințarea copiilor, precum și protocolul final al acesteia, se situează strict în cadrul articolului K.7 din tratat, potrivit căruia convenția nu se opune instituirii unei cooperări mai strânse între două sau mai multe state membre, în măsura în care această cooperare nu este incompatibilă cu cea prevăzută în convenție sau nu o îngrădește.

Acestea se angajează să nu mai aplice în relațiile lor reciproce articolul 7 alineatul (2) din convenția menționată anterior, precum și să revadă, într-un viitor apropiat, criteriile de competență aplicabile în cadrul convenției respective, în lumina principiului stabilit la articolul 38 alineatul (2) litera (b) din convenție.

Motivele refuzului utilizate în cadrul actelor cu putere de lege uniforme se aplică în mod coerent, în practică, cu cele stabilite la titlul III din prezenta convenție.


DECLARAȚIA DELEGAȚIEI ITALIENE, CARE URMEAZĂ SĂ FIE ANEXATĂ LA CONVENȚIE

În ceea ce privește articolul 42 din convenție, Italia își rezervă dreptul, în ceea ce privește hotărârile instanțelor ecleziastice portugheze, să adopte procedurile și să efectueze controalele prevăzute, în temeiul acordurilor pe care le-a încheiat cu Sfântul Scaun, în propriul sistem juridic, în ceea ce privește hotărârile similare ale instanțelor ecleziastice.


Declarație anexată la procesul-verbal al Consiliului, adoptată în cadrul Consiliului „Justiție și Afaceri Interne” din 28 și 29 mai 1998, în momentul elaborării Convenției referitoare la competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială

(98/C 221/02)

Consiliul, conștient de efectul negativ pe care îl poate avea, în domeniul dreptului familiei, durata procedurii privind cererile cu care este sesizată Curtea de Justiție a Comunităților Europene, subliniază necesitatea examinării, cât mai curând, a mijloacelor de a reduce durata acesteia; Consiliul propune ca examinarea să fie efectuată de organul competent al Consiliului, în colaborare cu Curtea de Justiție.


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

263


31998F0716(02)


C 221/19

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


ACTUL CONSILIULUI

din 28 mai 1998

de elaborare, în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Protocolului privind interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială

(98/C 221/03)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul K.3 alineatul (2) litera (c),

având în vedere articolul 45 din Convenția privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială,

întrucât articolul K.3 alineatul (2) litera (c) din tratat dispune că prin convențiile elaborate în temeiul articolului K.3 din tratat pot să se prevadă competența Curții de Justiție a Comunităților Europene de a interpreta dispozițiile acestora în conformitate cu înțelegerile pe care acestea le pot stabili;

după examinarea punctelor de vedere ale Parlamentului European (1), în urma unei consultări realizate de președinție în conformitate cu articolul K.6 din tratat,

DECIDE elaborarea protocolului al cărui text figurează în anexă, care este semnat astăzi de reprezentanții guvernelor statelor membre,

RECOMANDĂ adoptarea lui de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

Adoptat la Bruxelles, 28 mai 1998.

Pentru Consiliu

Președintele

J. STRAW


(1)  Avizul din 30 aprilie 1998 (JO C 152, 18.5.1998).


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

264


41998A0716(02)


C 221/20

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


PROTOCOLUL

elaborat în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, referitor la interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE la prezentul protocol, state membre ale Uniunii Europene,

FĂCÂND TRIMITERE la Actul Consiliului din 28 mai 1998 privind elaborarea, în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Protocolului referitor la interpretarea de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene a Convenției privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială,

FĂCÂND TRIMITERE la articolul 45 din Convenția privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială, care prevede competența Curții de Justiție a Comunităților Europene de a pronunța hotărâri de interpretare a acestei convenții și a prezentului protocol,

DORIND să reglementeze condițiile în care Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă să pronunțe hotărâri de interpretare a acestei convenții și a prezentului protocol,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

Articolul 1

În conformitate cu articolul 45 din Convenția privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială, în continuare denumită „convenția”, Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă, în condițiile stabilite de prezentul protocol, să pronunțe hotărâri de interpretare a acestei convenții și a prezentului protocol.

Articolul 2

(1)   La data notificării prevăzută la articolul 9 alineatul (2), fiecare stat membru menționează care sunt instanțele judecătorești care au competența să ceară Curții de Justiție să hotărască cu titlu preliminar în privința unei probleme de interpretare.

(2)   Instanțele judecătorești cărora le poate fi acordată această competență sunt:

(a)

fie cele mai înalte instanțe judecătorești ale statelor membre enumerate în articolul 3;

(b)

fie cele mai înalte instanțe judecătorești ale statelor membre enumerate în articolul 3 și celelalte instanțe judecătorești ale statelor membre atunci când hotărăsc ca instanțe de apel.

Articolul 3

(1)   În sensul aplicării prezentului protocol, cele mai înalte instanțe judecătorești ale statelor membre sunt cele enumerate mai jos:

în Belgia: „Cour de cassation” sau „Hof van Cassatie” și „Conseil d'État” sau „Raad van State”;

în Danemarca: „Højesteret”;

în Germania: „Obersten Gerichtshöfe des Bundes”;

în Grecia: „Αvώτατo Ειδικό Δικαστήριo”, „Αρειoς Πάγoς”, „Συμβoύλιo Επικρατείας”, „Ελεγκτικό Συvέδριo”;

în Spania: „Tribunal Supremo”;

în Franța: „Cour de cassation” și „Conseil d'État”;

în Irlanda: „Supreme Court”;

în Italia: „Corte Suprema di Cassazione”;

în Luxemburg: „Cour Supérieure de justice”, funcționând drept Curte de Casație;

în Țările de Jos: „Hoge Raad”;

în Austria: „Oberste Gerichtshof”, „Verwaltungsgerichtshof” și „Verfassungsgerichtshof”;

în Portugalia: „Supremo Tribunal de Justiça”;

în Finlanda: „korkein oeikeus/högsta domstolen”, „korkein hallinto-oikeus/högsta förvaltningsdomstolen”;

în Suedia: „Högsta domstolen”;

în Regatul Unit: „Judicial Committee of the House of Lords”.

(2)   La cererea unui stat membru, lista celor mai înalte instanțe judecătorești ale statelor membre prevăzute la alineatul (1) poate să fie modificată printr-o decizie a Consiliului.

Articolul 4

(1)   În cazul în care se ridică o problemă de interpretare într-o cauză pendinte în fața uneia dintre cele mai înalte instanțe judecătorești indicate în articolul 3 alineatul (1), această instanță, dacă estimează că este necesară o hotărâre asupra acestui punct pentru a-și pronunța propria hotărâre, este obligată să ceară Curții de Justiție să hotărască în această problemă.

(2)   În cazul în care o asemenea problemă este ridicată în fața unei instanțe de apel, această instanță poate, în condițiile stabilite în alineatul (1), să ceară Curții de Justiție să hotărască.

Articolul 5

Consiliul, Comisia și orice stat membru au dreptul să înainteze Curții de Justiție memorii sau observații scrise în cauzele în care aceasta este sesizată în temeiul articolului 1.

Articolul 6

(1)   Autoritatea competentă a unui stat membru are dreptul să ceară Curții de Justiție să se pronunțe în privința unei probleme de interpretare dacă hotărârile instanțelor judecătorești din acest stat sunt în contradicție cu interpretarea dată, fie de Curtea de Justiție, fie de o hotărâre a unei instanțe judecătorești din alt stat membru menționată la articolul 2, dacă statul membru respectiv este parte la prezentul protocol. Dispozițiile prezentului alineat nu se aplică decât hotărârilor judecătorești având autoritate de lucru judecat.

(2)   Interpretarea dată de Curtea de Justiție ca urmare a unei asemenea cereri nu are efect asupra hotărârilor judecătorești pentru care a fost cerută interpretarea respectivă.

(3)   Sunt competenți pentru a sesiza Curtea de Justiție cu o cerere de interpretare în conformitate cu alineatul (1) procurorii generali de pe lângă curțile de casație ale statelor membre sau orice altă autoritate desemnată de un stat membru.

(4)   Grefierul Curții de Justiție notifică cererea statelor membre, Comisiei și Consiliului. Acestea pot, în termen de două luni de la notificare, să depună în fața Curții memorii sau observații scrise.

(5)   Procedura prevăzută de prezentul articol nu permite nici perceperea, nici rambursarea unor taxe și cheltuieli.

Articolul 7

Se aplică Protocolul privind statutul Curții de Justiție a Comunităților Europene și regulamentul de procedură a acesteia.

Articolul 8

Prezentul protocol nu face obiectul nici unei rezerve.

Articolul 9

(1)   Prezentul protocol este supus adoptării de către statele membre în conformitate cu normele constituționale ale acestora.

(2)   Statele membre notifică depozitarului îndeplinirea procedurilor cerute de dispozițiile lor constituționale pentru adoptarea prezentului protocol.

(3)   Prezentul protocol intră în vigoare la nouăzeci de zile de la notificarea, prevăzută în alineatul (2), de către al treilea stat, membru al Uniunii Europene cu ocazia adoptării de către Consiliu a actului de elaborare a prezentului protocol, care procedează la efectuarea acestei formalități. Totuși, intrarea sa în vigoare are loc cel mai devreme simultan cu aceea a convenției.

Articolul 10

(1)   Poate adera la prezentul protocol orice stat care devine membru al Uniunii Europene.

(2)   Instrumentele de aderare se depun la depozitar.

(3)   În momentul depunerii instrumentului său de aderare, statul în curs de aderare indică prin declarație:

(a)

condițiile de aplicare a articolului 2 în privința sa;

(b)

care dintre cele mai înalte instanțe judecătorești este competentă să ceară Curții de Justiție să hotărască cu titlu preliminar în privința unei probleme de interpretare, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1).

(4)   Înainte de data intrării în vigoare a prezentului protocol în privința statului membru în curs de aderare, Consiliul adoptă, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) modificările care se aduc listei cu cele mai înalte instanțe judecătorești care figurează în articolul 3 alineatul (1).

(5)   Textul prezentului protocol, astfel cum a fost redactat de Consiliu, este autentic în limba sau limbile statului membru care aderă.

(6)   Prezentul protocol intră în vigoare pentru oricare stat membru în curs de aderare după nouăzeci de zile de la data de depunere a instrumentului său de aderare sau la data intrării în vigoare a prezentului protocol, dacă acesta nu a intrat încă în vigoare la expirarea perioadei menționate de nouăzeci de zile.

Articolul 11

(1)   Fără să aducă atingere articolului 3 alineatul (2) și articolului 10 alineatul (4), orice stat membru sau Comisia poate propune modificarea prezentului protocol. Orice propunere de modificare este prezentată depozitarului, care o comunică Consiliului.

(2)   Modificările se adoptă de Consiliu care recomandă adoptarea acestora de către statele membre în conformitate cu dispozițiile lor constituționale.

(3)   Modificările adoptate astfel intră în vigoare în conformitate cu dispozițiile articolului 9.

Articolul 12

(1)   Secretarul General al Consiliului este depozitarul prezentului protocol.

(2)   Depozitarul publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene notificările, instrumentele sau comunicările referitoare la prezentul protocol.

En fe de lo cual los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben el presente Protocolo.

Til bekræftelse heraf har undertegnede befuldmægtigede underskrevet denne protokol.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschrift unter dieses Protokoll gesetzt.

Σε πιστώση των ανωτέρω, οι υπογράφοντες πληρεξούσιοι έθεσαν την υπογραφή τους κάτω από το παρόν πρωτόκολλο.

In witness whereof, the undersigned Plenipotentiaries have signed this Protocol.

En foi de quoi, les plénipotentiaires soussignés ont apposé leurs signatures au bas du présent protocole.

Dá fhianú sin, chuir na Lánchumhachtaigh thíos-sínithe a lámh leis an bPrótacal seo.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce al presente protocollo.

Ten blijke waarvan de ondergetekende gevolmachtigden hun handtekening onder dit protocol hebben gesteld.

Em fé do que, os plenipotenciários abaixo-assinados apuseram as suas assinaturas no presente protocolo.

Tämän vakuudeksi alla mainitut täysivaltaiset edustajat ovat allekirjoittaneet tämän pöytäkirjan.

Till bekräftelse härav har undertecknade befullmäktigade ombud undertecknat detta protokoll.

Hecho en Bruselas, el veintiocho de mayo de mil novecientos noventa y ocho, en un ejemplar único en lenguas alemana, danesa, española, finesa, francesa, griega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa y sueca, siendo cada uno de estos textos igualmente auténtico, que será depositado en los archivos de la Secretaría General del Consejo de la Unión Europea.

Udfærdiget i Bruxelles, den otteogtyvende maj nitten hundrede og otteoghalvfems, i ét eksemplar på dansk, engelsk, finsk, fransk, græsk, irsk, italiensk, nederlandsk, portugisisk, spansk, svensk og tysk, idet hver af disse tekster har samme gyldighed; de deponeres i arkiverne i Generalsekretariatet for Rådet for Den Europæiske Union.

Geschehen zu Brüssel am achtundzwanzigsten Mai neunzehnhundertachtundneunzig in einer Urschrift in dänischer, deutscher, englischer, finnischer, französischer, griechischer, irischer, italienischer, niederländischer, portugiesischer, schwedischer und spanischer Sprache, wobei jeder Wortlaut gleichermaßen verbindlich ist; die Urschrift wird im Archiv des Generalsekretariats des Rates der Europäischen Union hinterlegt.

Έγινε στις Βρυξέλλες, στις είκοσι οκτώ Μαΐου χίλια εννιακόσια ενενήντα οκτώ, σε ένα μόνο αντίτυπο στην αγγλική, γαλλική, γερμανική, δανική, ελληνική, ιρλανδική, ισπανική, ιταλική, ολλανδική, πορτογαλική, σουηδική και φινλανδική γλώσσα. Όλα τα κείμενα είναι εξίσου αυθεντικά. Το προτόκολλο θα κατατεθεί στα αρχεία της Γενικής Γραμματείας του Συμβουλίου της Ευρωπαϊκής Ένωσης.

Done at Brussels on the twenty-eighth day of May in the year one thousand nine hundred and ninety-eight, in a single original in the Danish, Dutch, English, Finnish, French, German, Greek, Irish, Italian, Portuguese, Spanish and Swedish languages, each text being equally authentic, such original being deposited in the archives of the General Secretariat of the Council of the European Union.

Fait à Bruxelles, le vingt-huit mai mil neuf cent quatre-vingt-dix-huit, en un exemplaire unique, en langues allemande, anglaise, danoise, espagnole, finnoise, française, grecque, irlandaise, italienne, néerlandaise, portugaise et suédoise, chaque texte faisant également foi, cet exemplaire étant déposé dans les archives du secrétariat général du Conseil de l'Union européenne.

Arna dhéanamh sa Bhruiséil, ar an ochtú lá is fiche de Bhealtaine sa bhliain míle naoi gcéad nócha a hocht, i scríbhinn bhunaidh amháin sa Bhéarla, sa Danmhairgis, san Fhionlainnis, sa Fhraincis, sa Ghaeilge, sa Ghearmáinis, sa Ghréigis, san Iodáilis, san Ollainnis, sa Phortaingéilis, sa Spáinnis agus sa tSualainnis, agus comhúdarás ag gach ceann de na téacsanna sin; déanfar an scríbhinn bhunaidh sin a thaisceadh i gcartlann Ardrúnaíocht Chomhairle an Aontais Eorpaigh.

Fatto a Bruxelles, addì ventotto maggio millenovecentonovantotto, in unico esemplare in lingua danese, finlandese, francese, greca, inglese, irlandese, italiana, olandese, portoghese, spagnola, svedese e tedesca, ciascun testo facente ugualmente fede; l'esemplare è depositato negli archivi del Segretariato generale del Consiglio dell'Unione europea.

Gedaan te Brussel, de achtentwintigste mei negentienhonderd achtennegentig, in één exemplaar in de Deense, de Duitse, de Engelse, de Finse, de Franse, de Griekse, de Ierse, de Italiaanse, de Nederlandse, de Portugese, de Spaanse en de Zweedse taal, zijnde alle teksten gelijkelijk authentiek, dat wordt nedergelegd in het archief van het Secretariaat-generaal van de Raad van de Europese Unie.

Feito em Bruxelas, em vinte e oito de Maio de mil novecentos e noventa e oito, em exemplar único, nas línguas alemã, dinamarquesa, espanhola, finlandesa, francesa, grega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa e sueca, fazendo igualmente fé cada um dos textos, ficando esse exemplar depositado nos arquivos do Secretariado-Geral do Conselho da União Europeia.

Tethy Brysselissä kahdentenakymmenentenäkahdeksantena päivänä toukokuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksänkymmentäkahdeksan englannin, espanjan, hollannin, iirin, italian, kreikan, portugalin, ranskan, ruotsin, saksan, suomen ja tanskan kielellä yhtenä kappaleena, jonka jokainen teksti on yhtä todistusvoimainen ja joka talletetaan Euroopan unionin neuvoston pääsihteeristön arkistoon.

Som skedde i Bryssel den tjugoåttonde maj nittonhundranittioåtta i ett enda exemplar på danska, engelska, finska, franska, grekiska, iriska, italienska, nederländska, portugisiska, spanska, svenska och tyska språken, varvid varje text äger samma giltighet, och detta exemplar skall deponeras i arkiven hos generalsekretariatet för Europeiska unionens råd.

Pour le gouvernement du Royaume de Belgique

Voor de regering van het Koninkrijk België

Für die Regierung des Königreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du Grand-Duché de Luxembourg

Image

Voor de regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Für die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

På finska regeringens vägnar

Image

På svenska regeringens vägnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

271


32000Y0608(02)


C 160/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


Comunicare din partea Republicii Portugheze în conformitate cu articolul VI din Protocolul din 27 septembrie 1968 anexat la Convenția de la Bruxelles

(2000/C 160/01)

Având în vedere modificările aduse ordinii juridice din Republica Portugheză prin:

articolele 65 și 65A din codul de procedură civilă (Código de Processo Civil) privind competența internațională a instanțelor judecătorești;

Legea nr. 3/99 din 13 ianuarie 1999 privind organizarea, funcționarea și competența instanțelor judecătorești, în special privind desființarea „Tribunais Judiciais de Circulo”;

ÎN CONFORMITATE cu articolul VI din Protocolul din 27 septembrie 1968 anexat la Convenția de la Bruxelles din aceeași dată și în sensul articolului 64 litera (e) din Convenție, este oportun să fie efectuate

URMĂTOARELE MODIFICĂRI LA CONVENȚIE:

(a)

la articolul 3, a zecea liniuță trebuie să se citească după cum urmează:

„în Portugalia: articolele 65 și 65A din codul de procedură civilă (Código de Processo Civil) și articolul 11 din codul de procedură a muncii (Código de Processo de Trabalho)”;

(b)

la articolul 32, a unsprezecea liniuță trebuie să se citească după cum urmează:

„în Portugalia, la «Tribunal de Comarca».”


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

272


32000F0712(02)


C 197/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


ACTUL CONSILIULUI

din 29 mai 2000

de elaborare, în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Convenției privind asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene

(2000/C 197/01)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 litera (a) și articolul 34 alineatul (2) litera (d),

având în vedere inițiativa statelor membre,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

întrucât:

(1)

Pentru realizarea obiectivelor Uniunii, ar trebui să fie îmbunătățite normele privind asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene și ar trebui să fie elaborată în acest scop o convenție astfel cum figurează în anexă.

(2)

Unele dispoziții ale convenției sunt incluse în domeniul de aplicare a articolului 1 din Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (2).

(3)

Se circumscriu acestui caz articolele 3, 5, 6, 7, 12 și 23 și, în măsura în care sunt relevante pentru articolul 12, articolele 15 și 16 precum și, în măsura în care este relevant pentru articolele menționate, articolul 1.

(4)

Procedurile stabilite prin Acordul încheiat de Consiliul Uniunii Europene cu Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestor state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (3) au fost respectate în ceea ce privește aceste dispoziții.

(5)

Cu ocazia notificării adoptării prezentului act Republicii Islanda și Regatului Norvegiei, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) litera (a) din acordul menționat anterior, aceste două state vor fi informate în special cu privire la conținutul articolului 29 privind intrarea în vigoare pentru Islanda și Norvegia și vor fi invitate să prezinte, în momentul în care acestea informează Consiliul și Comisia cu privire la îndeplinirea cerințelor lor constituționale, declarații relevante, în sensul articolului 24 din convenție,

DECIDE elaborarea convenției al cărei text figurează în anexă, care este semnată astăzi de către reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene,

RECOMANDĂ adoptarea acesteia de către statele membre, în conformitate cu normele lor constituționale,

INVITĂ statele membre să inițieze, până la 1 ianuarie 2001, procedurile care se aplică în acest scop.

Adoptat la Bruxelles, 29 mai 2000.

Pentru Consiliu

Președintele

A. COSTA


(1)  Avizul din 17 februarie 2000 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  JO L 176, 10.7.1999, p. 31.

(3)  JO L 176, 10.7.1999, p. 36.


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

274


42000A0712(01)


C 197/3

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


CONVENȚIE

elaborată de Consiliu în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE la prezenta convenție, state membre ale Uniunii Europene,

FĂCÂND TRIMITERE la actul Consiliului de elaborare a Convenției cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene,

DORIND să îmbunățească cooperarea judiciară în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, fără a aduce atingere dispozițiilor privind protecția libertății individuale,

SUBLINIIND interesul comun al statelor membre de a se asigura că asistența judiciară reciprocă între statele membre este furnizată în mod eficient, rapid și compatibil cu principiile fundamentale de drept intern, și cu respectarea drepturilor individuale și a principiilor Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma, la 4 noiembrie 1950,

EXPRIMÂNDU-și încrederea în structura și în funcționarea sistemelor lor juridice și în capacitatea tuturor statelor membre de a garanta un proces echitabil,

HOTĂRÂTE să completeze Convenția europeană privind asistența judiciară reciprocă în materie penală din 20 aprilie 1959 și celelalte convenții în vigoare în acest domeniu printr-o Convenție a Uniunii Europene,

RECUNOSCÂND că dispozițiile acestor convenții rămân valabile pentru toate aspectele care nu sunt reglementate de prezenta convenție,

CONSIDERÂND importanța pe care statele membre o acordă consolidării cooperării judiciare, continuând să aplice principiul proporționalității,

REAMINTIND că prezenta convenție stabilește normele de asistență judiciară reciprocă în materie penală, în temeiul principiilor Convenției din 20 aprilie 1959,

CONSIDERÂND, cu toate acestea, că articolul 20 din prezenta convenție reglementează anumite situații specifice cu privire la interceptarea telecomunicațiilor, fără ca aceasta să poată avea efecte asupra situațiilor care nu intră în domeniul de aplicare al convenției,

CONSIDERÂND că principiile generale de drept internațional se aplică în situații care nu sunt reglementate de prezenta convenție,

RECUNOSCÂND că prezenta convenție nu aduce atingere exercitării responsabilităților care revin statelor membre pentru menținerea ordinii publice și pentru apărarea securității interne și că fiecare stat are dreptul de a decide, în conformitate cu articolul 33 din Tratatul privind Uniunea Europeană, condițiile de menținere a ordinii publice și de apărare a securității interne,

CONVIN URMĂTOARELE:

TITLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Relația cu celelalte convenții privind asistența judiciară reciprocă

(1)   Prezenta convenție are ca scop să completeze și să faciliteze aplicarea între statele membre ale Uniunii Europene a dispozițiilor următoarelor:

(a)

Convenția europeană privind asistența judiciară reciprocă în materie penală din 20 aprilie 1959, denumită în continuare „Convenția europeană privind asistența judiciară reciprocă”;

(b)

protocolul adițional la Convenția europeană privind asistența judiciară reciprocă, din 17 martie 1978;

(c)

dispozițiile cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iulie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, semnată la 19 iunie 1990 (denumită în continuare „Convenția de punere în aplicare Schengen”), care nu sunt abrogate în temeiul articolului 2 alineatul (2);

(d)

capitolul 2 din Tratatul privind extrădarea și asistența judiciară reciprocă în materie penală între Regatul Belgiei, Marele Ducat al Luxemburgului și Regatul Țărilor de Jos, din 27 iunie 1962, modificat prin Protocolul din 11 mai 1974, denumit în continuare „Tratatul Benelux”, în cadrul relațiilor dintre statele membre ale Uniunii Economice Benelux.

(2)   Prezenta convenție nu aduce atingere aplicării dispozițiilor mai favorabile din cuprinsul acordurilor bilaterale sau multilaterale încheiate între statele membre sau, după cum prevede articolul 26 alineatul (4) din Convenția europeană privind asistența judiciară, al înțelegerilor încheiate în domeniul asistenței judiciare reciproce în materie penală pe baza unei legislații uniforme sau a unui regim special care prevede aplicarea reciprocă a măsurilor de asistență judiciară pe teritoriile lor respective.

Articolul 2

Dispoziții privind acquis-ul Schengen

(1)   Dispozițiile articolelor 3, 5, 6, 7, 12 și 23 și, în măsura în care sunt pertinente pentru articolul 12, ale articolelor 15 și 16 și, în măsura în care sunt pertinente pentru articolele avute în vedere, ale articolului 1 constituie măsuri care modifică sau au la bază dispozițiile prevăzute de anexa A la Acordul încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (1).

(2)   Dispozițiile articolului 49 litera (a) și ale articolelor 52, 53 și 73 din Convenția de punere în aplicare Schengen se abrogă.

Articolul 3

Proceduri în care asistența judiciară reciprocă este, de asemenea, acordată

(1)   Asistența judiciară reciprocă este, de asemenea, acordată în procedurile privind fapte care se pedepsesc în conformitate cu dreptul intern al statului membru solicitant sau al statului membru solicitat, sau al amândurora, ca încălcări ale normelor de drept urmărite de autoritățile administrative a căror decizie poate da naștere unei căi de atac în fața unei instanțe competente în special în materie penală.

(2)   Asistența judiciară reciprocă este, de asemenea, acordată în cazul procedurilor penale și al procedurilor prevăzute la alineatul (1), pentru fapte sau infracțiuni care pot angaja responsabilitatea unei persoane juridice din statul membru solicitant.

Articolul 4

Formalități și proceduri în executarea cererilor de asistență judiciară reciprocă

(1)   În cazurile în care asistența judiciară reciprocă este acordată, statul membru solicitat respectă formalitățile și procedurile indicate în mod expres de statul membru solicitant, cu excepția cazului în care există o dispoziție contrară a prezentei convenții și în măsura în care aceste formalități și proceduri nu sunt contrare principiilor fundamentale de drept ale statului membru solicitat.

(2)   Statul membru solicitat execută cererea de asistență judiciară de îndată ce este posibil, ținând seama pe deplin de termenele procedurale sau de altă natură indicate de statul membru solicitant. Acesta din urmă explică motivele acestor termene.

(3)   Atunci când cererea nu poate fi executată, sau nu poate fi executată în întregime, în conformitate cu exigențele statului membru solicitant, autoritățile statului membru solicitat informează imediat autoritățile statului membru solicitant cu privire la aceasta și arată condițiile în care cererea ar putea fi executată. Autoritățile statului membru solicitant și ale statului membru solicitat pot ulterior să convină asupra urmării cererii, dacă este cazul subordonând-o condițiilor menționate.

(4)   În cazul în care este previzibil că termenul fixat de către statul membru solicitant pentru executarea cererii sale nu poate fi respectat și în cazul în care motivele menționate la alineatul (2) a doua teză arată concret că orice întârziere va stânjeni considerabil procedura desfășurată în statul membru solicitant, autoritățile statului membru solicitat indică imediat timpul considerat necesar pentru executarea cererii. Autoritățile statului membru solicitant indică imediat dacă cererea este cu toate acestea menținută. Autoritățile statului membru solicitant și ale statului membru solicitat pot ulterior să convină asupra urmării cererii.

Articolul 5

Trimiterea și comunicarea actelor de procedură

(1)   Fiecare stat membru trimite direct prin poștă persoanelor care se află pe teritoriul unui alt stat membru actele de procedură care le sunt destinate.

(2)   Trimiterea actelor de procedură nu se poate efectua prin intermediul autorităților competente ale statului membru solicitat decât în cazul în care:

(a)

adresa persoanei căreia îi este destinat actul este necunoscută sau nesigură;

(b)

regulile de procedură care se aplică de către statul membru solicitant impun să se facă dovada comunicării actului către destinatar, alta decât cea care poate fi obținută prin poștă;

(c)

actul nu a putut fi comunicat prin poștă sau

(d)

statul membru solicitant are motive întemeiate să considere că poșta poate fi ineficace sau nepotrivită.

(3)   Când există motive să se creadă că destinatarul nu înțelege limba în care este redactat actul, acest act – sau cel puțin pasajele importante din acesta – trebuie tradus în limba (sau în una dintre limbile) statului membru pe teritoriul căruia se găsește destinatarul. În cazul în care autoritatea de la care emană actul știe că destinatarul nu cunoaște decât o altă limbă, actul – sau cel puțin pasajele importante din acesta – trebuie tradus în această altă limbă.

(4)   Toate actele de procedură sunt însoțite de o notă care indică faptul că destinatarul poate obține de la autoritatea de la care emană actul, sau de la alte autorități ale statului membru respectiv, informații asupra drepturilor și obligațiilor sale cu privire la act. Alineatul (3) se aplică, de asemenea, acestei note.

(5)   Prezentul articol nu aduce atingere aplicării articolelor 8, 9 și 12 din Convenția europeană de asistență judiciară și a articolelor 32, 34 și 35 din Tratatul Benelux.

Articolul 6

Transmiterea cererilor de asistență

(1)   Cererile de asistență și schimburile spontane de informații prevăzute la articolul 7 se fac în scris, sau prin orice mijloc care permite obținerea unei înregistrări scrise în condiții care să permită statului membru destinatar să verifice autenticitatea acesteia. Cererile sunt transmise direct între autoritățile judiciare competente teritorial pentru a le prezenta și a le executa și li se răspunde pe aceeași cale, cu excepția cazului în care există o dispoziție contrară în prezentul articol.

Orice denunț adresat de un stat membru în vederea urmăririi în fața instanțelor altui stat membru, în sensul articolului 21 din Convenția europeană de asistență judiciară și al articolului 42 din Tratatul Benelux, poate face obiectul comunicărilor directe între autoritățile judiciare competente.

(2)   Alineatul (1) nu aduce atingere posibilității de a trimite sau de a returna cererile în cazuri speciale:

(a)

de la o autoritate centrală a unui stat membru la o autoritate centrală a altui stat membru sau

(b)

de la o autoritate judiciară a unui stat membru la o autoritate centrală a altui stat membru sau viceversa.

(3)   Fără să aducă atingere alineatului (1), Regatul Unit și respectiv Irlanda pot indica în momentul notificării prevăzute la articolul 27 alineatul (2) că cererile și comunicările care le sunt transmise trebuie, după cum se specifică în declarație, să treacă prin autoritatea lor centrală. Aceste state membre pot oricând, printr-o altă declarație, să restrângă domeniul de aplicare a acestei declarații pentru a consolida efectul alineatului (1). Ele procedează astfel atunci când dispozițiile Convenției de punere în aplicare Schengen cu privire la asistență intră în vigoare pentru ele.

Orice stat membru poate aplica principiul reciprocității în ceea ce privește declarațiile menționate anterior.

(4)   Orice cerere de asistență judiciară poate, în caz de urgență, să fie prezentată prin intermediul Organizației Internaționale a Poliției Criminale (Interpol) sau al oricărui organ competent în conformitate cu dispozițiile adoptate în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană.

(5)   În cazul cererilor făcute în temeiul articolelor 12, 13 sau 14, dacă autoritatea competentă este, într-un stat membru, o autoritate judiciară sau o autoritate centrală și, în celălalt stat membru, o autoritate de poliție sau vamală, cererile și răspunsurile pot fi schimbate direct între aceste autorități. Alineatul (4) se aplică acestor contacte.

(6)   În cazul cererilor de asistență cu privire la urmăriri asemeni celor prevăzute la articolul 3 alineatul (1), dacă autoritatea competentă este, într-un stat membru, o autoritate judiciară sau o autoritate centrală și, în celălalt stat membru, o autoritate administrativă, cererile și răspunsurile pot fi schimbate direct între aceste autorități.

(7)   În momentul notificării prevăzute la articolul 27 alineatul (2), un stat membru poate declara că nu este obligat prin alineatul (5) prima teză sau prin alineatul (6) din prezentul articol sau prin ambele dispoziții sau că nu le va aplica decât în anumite condiții, pe care le precizează. Această declarație poate fi retrasă sau modificată în orice moment.

(8)   Cererile sau comunicările menționate în continuare sunt făcute prin intermediul autorităților centrale ale statelor membre:

(a)

cererile de transfer temporar sau de tranzit al persoanelor deținute prevăzute la articolul 9 din prezenta convenție, precum și la articolul 11 al Convenției europene de asistență judiciară și la articolul 33 din Tratatul Benelux;

(b)

informațiile privind condamnările prevăzute la articolul 22 din Convenția europeană de asistență judiciară și la articolul 43 al Tratatului Benelux. Cu toate acestea, cererile de copii de pe hotărârile de condamnare și măsurile prevăzute la articolul 4 din Protocolul adițional la Convenția europeană de asistență judiciară pot fi adresate direct autorităților competente.

Articolul 7

Schimbul spontan de informații

(1)   În limita dreptului lor intern, autoritățile competente ale statelor membre pot, fără ca o cerere să fi fost prezentată în acest sens, să schimbe informații privind infracțiuni, precum și încălcări ale normelor de drept prevăzute la articolul 3 alineatul (1), a căror sancționare sau soluționare intră în competența autorității destinatare în momentul în care informația este furnizată.

(2)   Autoritatea care furnizează informația poate, în conformitate cu dreptul său intern, să subordoneze anumitor condiții utilizarea sa de către autoritatea destinatară.

(3)   Autoritatea destinatară este obligată să respecte aceste condiții.

TITLUL II

CERERI PRIVIND ANUMITE FORME SPECIALE DE ASISTENȚĂ

Articolul 8

Restituirea

(1)   Statul membru solicitat poate, la cererea statului membru solicitant și fără a aduce atingere drepturilor terților de bună credință, să pună la dispoziția statului solicitant obiecte obținute prin mijloace ilicite în vederea restituirii acestora proprietarului legitim.

(2)   În cadrul aplicării articolelor 3 și 6 din Convenția europeană de asistență judiciară, precum și a articolului 24 alineatul (2) și a articolului 29 din Tratatul Benelux, statul membru solicitat poate renunța fie înainte, fie după remiterea lor statului membru solicitant, la returnarea obiectelor care au fost remise statului membru solicitant, în cazul în care acest lucru poate favoriza restituirea acestor obiecte proprietarului legitim. Nu se aduce atingere drepturilor terților de bună credință.

(3)   În cazul în care statul membru solicitat renunță la returnarea obiectelor înaintea remiterii lor statului membru solicitant, el nu are nici drept de gaj asupra lor, nici alt drept de acțiune care ar decurge din legislația fiscală sau vamală aplicată acestor obiecte.

Renunțarea în conformitate cu alineatul (2) nu aduce atingere dreptului statului membru solicitat de a percepe impozite sau taxe de la proprietarul legitim.

Articolul 9

Transferul temporar al persoanelor deținute, în scopul cercetării

(1)   În cazul unui acord între autoritățile competente ale statelor membre în cauză, un stat membru care a cerut o anchetă care necesită prezența unei persoane deținute pe teritoriul său poate să transfere temporar această persoană pe teritoriul statului membru unde trebuie să aibă loc cercetarea.

(2)   Acordul prevede modalitățile de transfer temporar al respectivei persoane și termenul în care ea trebuie retransferată pe teritoriul statului membru solicitant.

(3)   În cazul în care este necesar ca persoana în cauză să consimtă cu privire la transfer, o declarație de consimțământ sau o copie a acesteia este transmisă fără întârziere statului membru solicitat.

(4)   Perioada de detenție pe teritoriul statului membru solicitat se scade din durata detenției pe care trebuie sau va trebui să o execute persoana în cauză pe teritoriul statului membru solicitant.

(5)   Dispozițiile articolului 11 alineatele (2) și (3) și ale articolelor 12 și 20 din Convenția europeană privind asistența judiciară reciprocă se aplică mutatis mutandis prezentului articol.

(6)   În momentul notificării prevăzute la articolul 27 alineatul (2), fiecare stat membru poate declara că, pentru realizarea acordului menționat la alineatul (1) din prezentul articol, se va cere consimțământul menționat la alineatul (3) din prezentul articol sau că acest consimțământ va fi cerut numai în anumite condiții precizate în declarație.

Articolul 10

Audierea prin videoconferință

(1)   În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul unui stat membru trebuie să fie audiată ca martor sau ca expert de către autoritățile judiciare ale unui alt stat membru, acesta din urmă poate cere, dacă este inoportun sau imposibil pentru persoana care trebuie audiată să se înfățișeze personal pe teritoriul său, ca audierea să aibă loc prin videoconferință, în conformitate cu alineatele (2)-(8).

(2)   Statul membru solicitat este de acord cu audierea prin videoconferință în măsura în care recurgerea la această metodă nu este contrară principiilor fundamentale ale dreptului său și cu condiția de a dispune de mijloacele tehnice care permit efectuarea audierii. În cazul în care statul membru solicitat nu dispune de mijloacele tehnice care permit realizarea unei videoconferințe, statul membru solicitant le poate pune la dispoziția statului membru solicitat, cu acordul acestuia.

(3)   Cererile de audiere prin videoconferință conțin, în afară de informațiile prevăzute la articolul 14 din Convenția europeană privind asistența judiciară reciprocă și la articolul 37 din Tratatul Benelux, motivul pentru care nu este de dorit sau nu este posibil ca martorul sau expertul să fie prezent personal la audiere, denumirea autorității judiciare și numele persoanelor care procedează la audiere.

(4)   Autoritatea judiciară a statului membru solicitat citează persoana în cauză pentru a se înfățișa, în conformitate cu formele prevăzute de legislația sa.

(5)   Următoarele norme se aplică audierii prin videoconferință:

(a)

audierea are loc în prezența unei autorități judiciare a statului membru solicitat, asistată dacă este cazul de un interpret; această autoritate este de asemenea responsabilă cu identificarea persoanei audiate și cu respectarea principiilor fundamentale de drept ale acestui stat membru. În cazul în care autoritatea judiciară a statului membru solicitat apreciază că principiile fundamentale de drept ale acestui stat membru nu sunt respectate în timpul audierii, aceasta ia imediat măsurile necesare pentru a se asigura că audierea se desfășoară în conformitate cu principiile menționate;

(b)

autoritățile competente ale statului membru solicitant și ale statului membru solicitat convin, dacă este cazul, asupra măsurilor pentru protecția persoanei care trebuie audiată;

(c)

audierea este realizată direct de către autoritatea judiciară a statului membru solicitant, sau sub conducerea sa, în conformitate cu dreptul său intern;

(d)

la cererea statului membru solicitant sau a persoanei care trebuie audiată, statul membru solicitat se asigură ca aceasta să fie asistată de un interpret, după caz;

(e)

persoana care trebuie audiată poate invoca dreptul de a nu depune mărturie care i-ar fi recunoscut prin legea fie a statului membru solicitat, fie a statului membru solicitant.

(6)   Fără a aduce atingere vreunei măsuri convenite cu privire la protecția persoanelor, autoritatea judiciară a statului membru solicitat întocmește, după încheierea audierii, un proces-verbal care indică data și locul audierii, identitatea persoanei audiate, identitatea și calitatea tuturor celorlalte persoane din statul membru solicitat care au participat la audiere, toate eventualele depuneri de jurământ și condițiile tehnice în care s-a desfășurat audierea. Acest act este transmis de către autoritatea competentă a statului membru solicitat autorității competente a statului membru solicitant.

(7)   Costul stabilirii legăturii video, costurile legate de punerea la dispoziție a legăturii video în statul membru solicitat, remunerarea interpreților pe care îi pune la dispoziție și indemnizațiile plătite martorilor și experților, precum și cheltuielile lor de deplasare în statul membru solicitat, sunt rambursate de către statul membru solicitant statului membru solicitat, cu excepția cazului în care acesta renunță la rambursarea totală sau parțială a cheltuielilor.

(8)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru ca, atunci când martorii sau experții sunt audiați pe teritoriul său în conformitate cu prezentul articol și refuză să depună mărturie atunci când sunt obligați să o facă, sau dau depoziții false, dreptul său intern să se aplice așa cum s-ar aplica dacă audierea ar avea loc în cadrul unei proceduri naționale.

(9)   Statele membre pot, dacă doresc, să aplice, de asemenea, dispozițiile prezentului articol, când este cazul și cu acordul autorităților lor judiciare competente, audierilor prin videoconferință la care participă o persoană urmărită penal. În acest caz, decizia de a ține videoconferința și modul în care aceasta se desfășoară trebuie să facă obiectul unui acord între statele membre în cauză și să fie conforme cu dreptul lor intern și cu instrumentele internaționale în domeniu, inclusiv cu Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 1950.

Orice stat membru poate, atunci când face notificarea prevăzută la articolul 27 alineatul (2), să declare că nu aplică primul paragraf. Această declarație poate fi retrasă în orice moment.

Audierile nu pot avea loc decât dacă persoana urmărită penal consimte la aceasta. Consiliul adoptă într-un instrument juridic obligatoriu normele care pot fi necesare pentru asigurarea protecției drepturilor persoanelor urmărite penal.

Articolul 11

Audierea martorilor și a experților prin teleconferință

(1)   În cazul în care o persoană care se află pe teritoriul unui stat membru trebuie audiată ca martor sau ca expert de către autoritățile judiciare ale altui stat membru, acesta din urmă poate solicita, atunci când dreptul său intern prevede acest lucru, asistența primului stat membru pentru ca audierea să poată avea loc prin teleconferință, în conformitate cu dispozițiile alineatelor (2)-(5).

(2)   O audiere prin teleconferință nu poate avea loc decât dacă martorul sau expertul acceptă ca audierea să se realizeze în acest mod.

(3)   Statul membru solicitat consimte la audierea prin teleconferință în măsura în care recurgerea la această metodă nu este contrară principiilor fundamentale ale dreptului său.

(4)   Cererile de audiere prin teleconferință conțin, în afară de informațiile prevăzute la articolul 14 din Convenția europeană de asistență judiciară și la articolul 37 din Tratatul Benelux, denumirea autorității judiciare și numele persoanelor care realizează audierea, precum și o indicație potrivit căreia martorul sau expertul este dispus să ia parte la audierea prin teleconferință.

(5)   Modalitățile practice de audiere sunt convenite de comun acord de către statele membre în cauză. Acceptând aceste modalități, statul membru solicitat se obligă:

(a)

să notifice martorului sau expertului respectiv ora și locul audierii;

(b)

să asigure identificarea martorului sau expertului;

(c)

să verifice dacă martorul sau expertul acceptă audierea prin teleconferință.

Statul membru solicitat își poate da consimțământul sub rezerva aplicării, integrale sau parțiale, a dispozițiilor pertinente ale articolului 10 alineatele (5) și (8). Cu excepția cazului în care s-a convenit altfel, dispozițiile articolului 10 alineatul (7) se aplică mutatis mutandis.

Articolul 12

Livrările supravegheate

(1)   Fiecare stat membru se angajează ca, la cererea altui stat membru, livrări supravegheate să poată fi autorizate pe teritoriul său în cadrul anchetelor penale cu privire la infracțiuni ce pot duce la extrădare.

(2)   Decizia de a recurge la livrări supravegheate este luată în fiecare caz în parte de către autoritățile competente ale statului membru solicitat, cu respectarea dreptului intern al acestui stat membru.

(3)   Livrările supravegheate se derulează în conformitate cu procedurile prevăzute de statul membru solicitat. Puterea de a acționa, conducerea și controlul operațiunii aparțin autorităților competente ale acestui stat membru.

Articolul 13

Echipe comune de anchetă

(1)   Autoritățile competente a cel puțin două state membre pot, de comun acord, să constituie o echipă comună de anchetă, cu un obiectiv precis și pentru o durată limitată care poate fi prelungită cu acordul tuturor părților, pentru efectuarea de anchete penale într-unul sau în mai multe dintre statele membre care constituie echipa. Componența echipei este stabilită în acord.

O echipă comună de anchetă poate fi constituită, în special, când:

(a)

în cadrul unei proceduri de anchetă efectuate de un stat membru pentru descoperirea infracțiunilor, trebuie să se efectueze anchete dificile și care presupun mobilizarea de mijloace importante, care privesc și alte state membre;

(b)

mai multe state membre efectuează anchete asupra infracțiunilor care, datorită faptelor care le-au generat, impun o acțiune coordonată și concertată în statele membre respective.

Cererea de constituire a unei echipe comune de anchetă poate fi formulată de oricare dintre statele membre interesate. Echipa este constituită într-unul dintre statele membre în care ancheta trebuie efectuată.

(2)   În afară de indicațiile prevăzute de dispozițiile pertinente ale articolului 14 din Convenția europeană privind asistența judiciară reciprocă și ale articolului 37 din Tratatul Benelux, cererile de constituire a unei echipe comune de anchetă cuprind și propuneri privind componența echipei.

(3)   Echipa comună de anchetă intervine pe teritoriul statelor membre care o constituie în condițiile generale următoare:

(a)

responsabilul echipei este un reprezentant al autorității competente - participant la anchetele penale - a statului membru pe teritoriul căruia intervine echipa. Responsabilul echipei acționează în limitele competențelor sale în conformitate cu dreptul intern;

(b)

echipa își desfășoară operațiunile în conformitate cu dreptul statului membru pe teritoriul căruia intervine. Membrii echipei își îndeplinesc sarcinile sub responsabilitatea persoanei prevăzute la litera (a), ținând seama de condițiile stabilite de către propriile lor autorități în acordul privind constituirea echipei;

(c)

statul membru pe teritoriul căruia intervine echipa creează condițiile de organizare necesare pentru a-i facilita intervenția.

(4)   În prezentul articol, membri ai echipei comune de anchetă care provin din alte state membre decât cel pe teritoriul căruia intervine echipa sunt desemnați ca membri „detașați” pe lângă echipă.

(5)   Membrii detașați pe lângă echipa comună de anchetă sunt abilitați să fie prezenți atunci când sunt luate măsuri de anchetă în statul membru de intervenție. Cu toate acestea, responsabilul de echipă poate, din motive particulare, să decidă altfel, cu respectarea dreptului statului membru pe teritoriul căruia intervine echipa.

(6)   Membrilor detașați pe lângă echipa comună de anchetă li se poate încredința, în conformitate cu dreptul statului membru de intervenție, de către responsabilul de echipă, sarcina de a lua anumite măsuri în anchetă, cu consimțământul autorităților competente ale statului membru de intervenție și ale statului membru care a detașat membri.

(7)   Când echipa comună de anchetă are nevoie să fie luate măsuri de anchetă într-unul dintre statele membre care au constituit-o, membrii detașați pe lângă echipă de către statul membru respectiv pot cere autorităților lor competente să ia aceste măsuri. Aceste măsuri sunt examinate în statul membru respectiv în funcție de condițiile care s-ar aplica dacă acestea ar fi cerute în cadrul unei anchete naționale.

(8)   Când echipa comună de anchetă are nevoie de ajutor din partea unui stat membru, altul decât cele care au constituit-o, sau din partea unui stat terț, cererea de asistență poate fi adresată de către autoritățile competente ale statului de intervenție autorităților competente ale celuilalt stat interesat, în conformitate cu instrumentele sau înțelegerile pertinente.

(9)   Un membru detașat pe lângă echipa comună de anchetă poate, în conformitate cu dreptul său intern și în limitele competențelor sale, să furnizeze echipei informații care sunt disponibile în statul membru care l-a detașat în vederea anchetei penale efectuate de echipă.

(10)   Informațiile obținute în mod legal de către un membru sau de către un membru detașat în cadrul participării sale la o echipă comună de anchetă, și care nu pot fi obținute în alt mod de către autoritățile competente ale statului membru respectiv, pot fi utilizate în următoarele scopuri:

(a)

în scopul pentru care echipa a fost constituită;

(b)

pentru a descoperi, a ancheta și a urmări alte infracțiuni penale, sub rezerva consimțământului prealabil al statului membru în care informația a fost obținută. Consimțământul nu poate fi refuzat decât în cazurile în care utilizarea informației ar reprezenta un pericol pentru anchetele penale efectuate în statul membru respectiv, sau pentru care acest stat membru ar putea refuza asistența;

(c)

pentru securitatea publică și fără a aduce atingere dispozițiilor de la litera (b) în cazul în care, în continuare, este deschisă o anchetă penală;

(d)

în alte scopuri, în cazul în care s-a convenit aceasta de către statele membre care au constituit echipa.

(11)   Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere altor dispoziții sau înțelegeri existente cu privire la constituirea sau intervenția echipelor comune de anchetă.

(12)   În măsura în care dreptul statelor membre respective sau dispozițiile oricărui instrument juridic aplicabil între acestea o permit, pot fi încheiate înțelegeri pentru ca anumite persoane, altele decât reprezentanții autorităților competente ale statelor membre care au constituit echipa comună de anchetă, să ia parte la activitățile echipei. Poate fi vorba, de exemplu, de agenți ai organelor create în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană. Drepturile conferite membrilor și membrilor detașați pe lângă echipă în temeiul prezentului articol nu se aplică acestor persoane, cu excepția cazului în care o dispoziție contrară figurează explicit în acord.

Articolul 14

Anchete sub acoperire

(1)   Statul membru solicitant și statul membru solicitat pot conveni să își acorde asistență reciproc pentru realizarea anchetelor penale efectuate de investigatori sub acoperire sau cu o identitate fictivă (anchete sub acoperire).

(2)   Autoritățile competente ale statului membru solicitat decid, în fiecare caz în parte, asupra răspunsului care trebuie dat la cerere, ținând seama în mod corespunzător de dispozițiile de drept material și procedural intern. Cele două state membre convin, cu respectarea dispozițiilor de drept material și procedural intern, durata anchetei sub acoperire, modalitățile precise de realizare și statutul juridic al investigatorilor implicați în desfășurarea ei.

(3)   Anchetele sub acoperire sunt efectuate în conformitate cu dispozițiilor de drept material și procedural intern ale statului membru pe teritoriul căruia se desfășoară. Statele membre interesate cooperează pentru a asigura pregătirea și supravegherea anchetei și pentru a lua măsuri privind securitatea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate fictivă.

(4)   În momentul notificării prevăzute la articolul 27 alineatul (2), orice stat membru poate declara că nu este obligat prin prezentul articol. Această declarație poate fi retrasă în orice moment.

Articolul 15

Răspunderea penală a funcționarilor

În timpul operațiunilor prevăzute la articolele 12, 13 și 14, funcționarii unui stat membru, altul decât statul membru de intervenție, sunt asimilați funcționarilor acestuia în ceea ce privește infracțiunile cărora le-ar fi victime sau pe care le-ar comite.

Articolul 16

Răspunderea civilă a funcționarilor

(1)   Atunci când, în conformitate cu articolele 12, 13 și 14, funcționarii unui stat membru sunt în misiune pe teritoriul altui stat membru, primul stat membru răspunde pentru prejudiciile pe care aceștia le produc în timpul misiunii, în conformitate cu dreptul statului membru pe teritoriul căruia aceștia operează.

(2)   Statul membru pe teritoriul căruia sunt produse prejudiciile menționate la alineatul (1) își asumă repararea acestor prejudicii, în condițiile care se aplică prejudiciilor cauzate de proprii săi funcționari.

(3)   Statul membru ai cărui funcționari au cauzat prejudicii, indiferent cui, pe teritoriul altui stat membru, rambursează integral acestuia din urmă sumele achitate victimelor sau persoanelor îndreptățite în numele lor.

(4)   Fără a aduce atingere exercitării drepturilor sale față de terți și cu excepția dispoziției de la alineatul (3), fiecare stat membru renunță, în cazul prevăzut la alineatul (1), să ceară altui stat membru rambursarea valorii prejudiciilor pe care le-a suportat.

TITLUL III

INTERCEPTAREA TELECOMUNICAȚIILOR

Articolul 17

Autoritatea competentă pentru a ordona interceptarea telecomunicațiilor

În sensul aplicării dispozițiilor articolelor 18, 19 și 20, se înțelege prin „autoritate competentă” o autoritate judiciară sau, atunci când autoritățile judiciare nu sunt competente în domeniul reglementat de dispozițiile menționate, o autoritate competentă echivalentă desemnată în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) litera (e), și care acționează în scopul unei anchete penale.

Articolul 18

Cereri de interceptare a telecomunicațiilor

(1)   O autoritate competentă a statului membru solicitant poate, în scopul unei anchete penale și în conformitate cu cerințele legislației sale interne, să adreseze unei autorități competente a statului membru solicitat o cerere pentru:

(a)

interceptarea unor telecomunicații și transmiterea lor imediată statului membru solicitant sau

(b)

interceptarea înregistrării și transmiterea ulterioară a înregistrării telecomunicațiilor statului membru solicitant.

(2)   Cereri în temeiul alineatului (1) pot fi prezentate, în ceea ce privește utilizarea mijloacelor de telecomunicație de către persoana supusă interceptării, în cazul în care aceasta se află în:

(a)

statul membru solicitant, și când acesta are nevoie de ajutorul tehnic al statului membru solicitat pentru a putea intercepta comunicațiile persoanei interceptate;

(b)

statul membru solicitat, și când comunicațiile persoanei interceptate pot fi interceptate în acest stat;

(c)

într-un stat membru terț, care a fost informat în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) litera (a), și când statul membru solicitant are nevoie de ajutorul tehnic al statului membru solicitat pentru a intercepta comunicațiile persoanei interceptate.

(3)   Prin derogare de la articolul 14 din Convenția europeană privind asistența judiciară reciprocă și de la articolul 37 din Tratatul Benelux, cererile prezentate în conformitate cu prezentul articol trebuie:

(a)

să indice autoritatea care prezintă cererea;

(b)

să confirme că un ordin sau un mandat de interceptare legal a fost emis în cadrul unei anchete penale;

(c)

să conțină informații care să permită identificarea persoanei supuse interceptării;

(d)

să indice comportamentul infracțional care face obiectul anchetei;

(e)

să menționeze durata dorită a interceptării și

(f)

în cazul în care este posibil, să conțină date tehnice suficiente, în special numărul pertinent de conectare la rețea, pentru a permite rezolvarea cererii.

(4)   Când cererea este prezentată în conformitate cu alineatul (2) litera (b), ea trebuie să conțină și o descriere a faptelor. Statul membru solicitat poate solicita orice informație suplimentară pe care o consideră necesară pentru a-i permite să aprecieze dacă măsura solicitată ar fi luată într-o cauză națională similară.

(5)   Statul membru solicitat se angajează să dea curs cererilor prezentate în temeiul alineatului (1) litera (a):

(a)

atunci când cererea este prezentată în conformitate cu alineatul (2) literele (a) și (c), de îndată ce a primit informațiile enumerate la alineatul (3). Statul membru solicitat poate autoriza interceptarea fără alte formalități;

(b)

când cererea este prezentată în conformitate cu alineatul (2) litera (b), de îndată ce a primit informațiile menționate la alineatele (3) și (4) și când măsura solicitată ar fi luată într-o cauză națională similară. Statul membru solicitat poate condiționa acordul său de respectarea condițiilor care ar trebui respectate într-o cauză națională similară.

(6)   Când transmiterea imediată nu este posibilă, statul membru solicitat se angajează să dea curs cererilor adresate în conformitate cu alineatul (1) litera (b), de îndată ce a primit informațiile menționate la alineatele (3) și (4) și când măsura solicitată ar fi luată într-o cauză națională similară. Statul membru solicitat poate condiționa acordul său de respectarea condițiilor care ar trebui respectate într-o cauză națională similară.

(7)   În momentul notificării menționate la articolul 27 alineatul (2), un stat membru poate declara că nu este obligat să respecte alineatul (6) decât în cazul în care nu este în măsură să asigure o transmitere imediată. În acest caz, celelalte state membre pot aplica principiul reciprocității.

(8)   Când formulează o cerere în conformitate cu alineatul (1) litera (b), statul membru solicitant poate, în cazul în care are un motiv special să o facă, să solicite și o transcriere a înregistrării. Statul membru solicitat examinează aceste cereri în conformitate cu normele materiale și procedurale de drept intern.

(9)   Statul membru care primește informațiile transmise în temeiul alineatelor (3) și (4) le tratează în mod confidențial în conformitate cu legislația internă.

Articolul 19

Interceptarea telecomunicațiilor pe teritoriul național prin intermediul furnizorilor de servicii

(1)   Statele membre se asigură că sistemele de servicii de telecomunicații care operează pe teritoriul lor via o stație terestră și care, în vederea interceptării legale a comunicațiilor unei persoane interceptate prezente într-un alt stat membru, nu sunt direct accesibile pe teritoriul acestui din urmă stat, pot fi făcute direct accesibile în vederea interceptării legale de către statul membru menționat prin intermediul unui furnizor de servicii desemnat, prezent pe teritoriul său.

(2)   În cazul menționat la alineatul (1), autoritățile competente ale unui stat membru pot, în vederea unei anchete penale, în conformitate cu legislația internă aplicabilă și cu condiția ca persoana supusă interceptării să fie prezentă în acest stat membru, să procedeze la interceptarea prin intermediul unui furnizor de servicii desemnat prezent pe teritoriul său fără intervenția statului membru pe teritoriul căruia se află stația terestră.

(3)   Alineatul (2) se aplică și atunci când se procedează la interceptare ca urmare a unei cereri prezentate în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) litera (b).

(4)   Nimic din prezentul articol nu împiedică un stat membru să prezinte statului membru pe teritoriul căruia se află stația terestră o cerere de interceptare legală a telecomunicațiilor în conformitate cu articolul 18, în special atunci când nu există un intermediar în statul membru solicitant.

Articolul 20

Interceptarea telecomunicațiilor fără asistența tehnică a altui stat membru

(1)   Fără a aduce atingere principiilor generale de drept internațional, precum și dispozițiilor articolului 18 alineatul (2) litera (c), obligațiile prevăzute de prezentul articol se aplică ordinelor de interceptare date sau autorizate de către autoritatea competentă a unui stat membru în cadrul anchetelor penale care prezintă caracteristicile unei anchete efectuate atunci când s-a săvârșit o infracțiune determinată, inclusiv tentativele în măsura în care ele sunt incriminate în dreptul intern, în scopul identificării și al arestării, al acuzării, al urmăririi sau al judecării responsabililor.

(2)   Când autoritatea competentă a unui stat membru care efectuează interceptarea („stat membru interceptant”) a autorizat, în vederea unei anchete penale, interceptarea telecomunicațiilor și când adresa de telecomunicație a persoanei supuse interceptării specificată în ordinul de interceptare este utilizată pe teritoriul altui stat membru („stat membru notificat”) a cărui asistență tehnică nu este necesară pentru efectuarea acestei interceptări, statul membru interceptant informează statul membru notificat cu privire la interceptare:

(a)

înaintea interceptării, în cazul în care el știe deja în momentul ordonării interceptării că persoana supusă interceptării se află pe teritoriul statului notificat;

(b)

în celelalte cazuri, imediat ce își dă seama că persoana supusă interceptării se află pe teritoriul statului membru notificat.

(3)   Informațiile notificate de către statul membru interceptant trebuie, în special, să:

(a)

indice autoritatea care ordonă interceptarea;

(b)

confirme că un ordin legal de interceptare a fost emis în cadrul unei anchete penale;

(c)

conțină informații care permit identificarea persoanei supuse interceptării;

(d)

indice infracțiunea care face obiectul anchetei;

(e)

menționeze durata probabilă a interceptării.

(4)   Dispozițiile menționate în continuare se aplică atunci când un stat membru primește o notificare în conformitate cu alineatele (2) și (3).

(a)

Imediat ce a primit informațiile enumerate la alineatul (3), autoritatea competentă a statului membru notificat răspunde fără întârziere, și în cel mult nouăzeci și șase de ore statului membru interceptant, pentru:

(i)

a permite executarea sau continuarea interceptării. Statul membru notificat își poate da consimțământul sub rezerva tuturor condițiilor care ar trebui respectate într-o cauză națională similară;

(ii)

a solicita ca interceptarea să nu fie efectuată sau să fie întreruptă atunci când nu este autorizată în conformitate cu dreptul intern al statului membru notificat, sau pentru motivele menționate la articolul 2 din Convenția europeană de asistență judiciară. Atunci când statul membru notificat impune această cerință, el trebuie să-și motiveze decizia în scris;

(iii)

a solicita, în cazurile menționate la punctul (ii), ca datele interceptate în timp ce persoana interceptată se afla pe teritoriul său să nu poată fi utilizate sau să nu poată fi utilizate decât în condițiile specificate de el. Statul membru notificat informează statul membru interceptant asupra motivelor care justifică aceste condiții;

(iv)

a cere, în acord cu statul membru interceptant, ca termenul inițial de nouăzeci și șase de ore să fie prelungit cu o scurtă perioadă care nu poate depăși opt zile, pentru a se îndeplini procedurile interne impuse de legislația internă. Statul membru notificat informează în scris statul membru interceptant asupra motivelor care, ținând seama de legislația sa, justifică cererea de prelungire a termenului.

(b)

Cât timp statul notificat nu a luat o decizie în conformitate cu litera (a) punctul (i) sau punctul (ii), statul membru interceptant:

(i)

poate continua interceptarea și

(ii)

nu poate utiliza datele deja interceptate, decât:

dacă s-a stabilit altfel între statele membre respective sau

pentru a lua măsuri urgente în scopul prevenirii unui pericol grav și iminent pentru securitatea publică. Statul membru notificat este în acest caz informat cu privire la utilizarea acestor date și la motivele care o justifică.

(c)

Statul membru notificat poate solicita un rezumat al faptelor și orice informație complementară care îi sunt necesare pentru a-i permite să decidă dacă interceptarea ar fi autorizată într-o cauză națională similară. O asemenea solicitare nu afectează cu nimic aplicarea literei (b), cu excepția cazului în care s-a convenit altfel între statul membru notificat și statul membru interceptant.

(d)

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că un răspuns este furnizat în termen de nouăzeci și șase de ore. În acest scop, ele desemnează puncte de contact, care trebuie să funcționeze douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru, și le menționează în declarația lor în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) litera (e).

(5)   Statul membru notificat tratează informațiile comunicate în temeiul alineatului (3) în mod confidențial în conformitate cu legislația internă.

(6)   Când statul membru interceptant apreciază că informațiile care trebuie comunicate în conformitate cu alineatul (3) sunt deosebit de sensibile, le poate transmite autorității competente prin intermediul unei autorități specifice, atunci când există un acord bilateral în acest sens între statele membre respective.

(7)   În momentul notificării menționate la articolul 27 alineatul (2), sau în orice alt moment ulterior, un stat membru poate declara că nu este necesar să i se furnizeze informațiile privind interceptările astfel cum prevede prezentul articol.

Articolul 21

Răspunderea pentru costurile angajate de operatorii instalațiilor de telecomunicații

Cheltuielile angajate de operatorii instalațiilor de telecomunicații sau de furnizorii de servicii în scopul executării cererilor menționate la articolul 18 sunt suportate de statul membru solicitant.

Articolul 22

Înțelegeri bilaterale

Nici o dispoziție din cuprinsul prezentului titlu nu se opune încheierii unor acorduri bilaterale sau multilaterale între statele membre în scopul facilitării exploatării posibilităților tehnice prezente și viitoare în materie de interceptare legală a telecomunicațiilor.

TITLUL IV

Articolul 23

Protecția datelor cu caracter personal

(1)   Datele cu caracter personal comunicate în conformitate cu prezenta convenție pot fi utilizate de către statul membru căruia îi sunt transmise:

(a)

în scopul procedurilor cărora li se aplică prezenta convenție;

(b)

în scopul altor proceduri judiciare sau administrative în legătură directă cu procedurile prevăzute la litera (a);

(c)

în scopul prevenirii unui pericol grav și iminent pentru securitatea publică;

(d)

în oricare alt scop, numai după consimțământul prealabil al statului membru care a transmis datele, cu excepția cazului în care statul membru respectiv a obținut acordul persoanei în cauză.

(2)   Prezentul articol se aplică, de asemenea, datelor cu caracter personal care nu au fost comunicate, ci obținute în alt mod în conformitate cu prezenta convenție.

(3)   După caz, statul membru care a transmis datele cu caracter personal poate cere statului membru căruia i-au fost transmise datele să-l informeze asupra utilizării lor.

(4)   Când sunt impuse condiții privind utilizarea datelor cu caracter personal în conformitate cu articolul 7 alineatul (2), cu articolul 18 alineatul (5) litera (b), cu articolul 18 alineatul (6) sau cu articolul 20 alineatul (4), aceste condiții prevalează asupra dispozițiilor prezentului articol. În absența unor astfel de condiții, se aplică dispozițiile prezentului articol.

(5)   Dispozițiile articolului 13 alineatul (10) prevalează asupra celor din prezentul articol în ceea ce privește informațiile obținute în conformitate cu articolul 13.

(6)   Prezentul articol nu se aplică datelor cu caracter personal obținute de un stat membru în conformitate cu prezenta convenție și care provin din acel stat membru.

(7)   În momentul semnării convenției, Luxemburgul poate să declare că, atunci când date cu caracter personal sunt comunicate altui stat membru de către Luxemburg în conformitate cu prezenta convenție, se aplică următoarele dispoziții:

 

Luxemburgul poate, sub rezerva dispozițiilor alineatului (1) litera (c), de la caz la caz, să ceară, cu excepția cazului în care statul membru respectiv a obținut consimțământul persoanei în cauză, ca datele cu caracter personal să nu poată fi utilizate în scopurile prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b) decât cu acordul prealabil al Luxemburgului, în cadrul procedurilor pentru care el ar fi putut refuza sau limita transmiterea sau utilizarea datelor cu caracter personal în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții sau ale instrumentelor prevăzute la articolul 1.

Dacă, într-un anumit caz, Luxemburgul refuză să-și dea consimțământul pentru o cerere a unui stat membru în conformitate cu dispozițiile alineatului (1), el trebuie să-și motiveze decizia în scris.

TITLUL V

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 24

Declarații

(1)   În momentul notificării prevăzute la articolul 27 alineatul (2), fiecare stat membru indică, într-o declarație, autoritățile care, pe lângă cele deja indicate în Convenția europeană privind asistența judiciară reciprocă și în Tratatul Benelux, sunt competente pentru aplicarea prezentei convenții și aplicarea, între statele membre, a dispozițiilor privind asistența judiciară reciprocă în materie penală din instrumentele prevăzute la articolul 1 alineatul (1), și în special:

(a)

autoritățile administrative competente în sensul articolului 3 alineatul (1), dacă este cazul;

(b)

una sau mai multe autorități centrale pentru aplicarea articolului 6, precum și autoritățile competente pentru a trata cererile menționate la articolul 6 alineatul (8) literele (a) și (b);

(c)

autoritățile de poliție sau vamale competente pentru aplicarea articolului 6 alineatul (5), dacă este cazul;

(d)

autoritățile administrative competente pentru aplicarea articolului 6 alineatul (6), dacă este cazul și

(e)

autoritatea sau autoritățile competente pentru aplicarea articolelor 18 și 19 și a articolului 20 alineatele (1)-(5).

(2)   Declarația făcută în conformitate cu alineatul (1) poate fi modificată în orice moment, integral sau parțial, pe aceeași cale.

Articolul 25

Rezerve

Prezenta convenție nu poate face obiectul nici unei rezerve, cu excepția celor prevăzute în mod expres.

Articolul 26

Aplicarea teritorială

Prezenta convenție se aplică Gibraltarului imediat ce aplicarea Convenției europene privind asistența judiciară reciprocă este extinsă la Gibraltar.

Regatul Unit avertizează în scris președintele Consiliului că dorește să aplice convenția insulelor Anglo-Normande și insulei Man ca urmare a extinderii aplicării Convenției europene privind asistența judiciară reciprocă la aceste teritorii. Consiliul hotărăște în unanimitate cu privire la această cerere.

Articolul 27

Intrarea în vigoare

(1)   Prezenta convenție este supusă adoptării de către statele membre, în conformitate cu normele lor constituționale.

(2)   Statele membre notifică Secretarului general al Consiliului Uniunii Europene îndeplinirea procedurilor cerute de normele lor constituționale pentru adoptarea prezentei convenții.

(3)   Prezenta convenție intră în vigoare după nouăzeci de zile de la notificarea prevăzută la alineatul (2), de către statul, membru al Uniunii Europene în momentul adoptării de către Consiliu a actului de elaborare a prezentei convenții, care procedează al optulea la îndeplinirea acestei formalități, în cele opt state membre interesate.

(4)   Orice notificare făcută de un stat membru după primirea celei de-a opta notificări prevăzută la alineatul (2) are ca efect faptul că, după nouăzeci de zile de la această notificare ulterioară, prezenta convenție intră în vigoare între acest stat membru și statele membre pentru care convenția a intrat deja în vigoare.

(5)   Înaintea intrării în vigoare a convenției în conformitate cu alineatul (3), fiecare stat membru poate, atunci când procedează la notificarea prevăzută la alineatul (2) sau în orice moment după această notificare, să declare că prezenta convenție se aplică în raporturile sale cu statele membre care au făcut aceeași declarație. Aceste declarații produc efecte după nouăzeci de zile de la data depunerii lor.

(6)   Prezenta convenție se aplică procedurilor de asistență inițiate după data la care a intrat în vigoare, sau se aplică în conformitate cu alineatul (5), între statele membre interesate.

Articolul 28

Aderarea unor noi state membre

(1)   Poate adera la prezenta convenție orice stat care devine membru al Uniunii Europene.

(2)   Textul prezentei convenții în limba statului aderent, elaborat de către Consiliul Uniunii Europene, este autentic.

(3)   Instrumentele de aderare sunt depuse la depozitar.

(4)   Prezenta convenție intră în vigoare, pentru orice stat care aderă la ea după nouăzeci de zile de la depunerea instrumentului său de aderare, sau la data intrării sale în vigoare, în cazul în care aceasta nu a intrat încă în vigoare în momentul expirării perioadei respective de nouăzeci de zile.

(5)   În cazul în care prezenta convenție nu a intrat încă în vigoare în momentul depunerii instrumentului lor de aderare, articolul 27 alineatul (5) se aplică statelor aderente.

Articolul 29

Intrarea în vigoare pentru Islanda și Norvegia

(1)   Fără a aduce atingere articolului 8 din Acordul încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen („Acordul de asociere”), dispozițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) intră în vigoare pentru Islanda și Norvegia după nouăzeci de zile de la primirea, de către Consiliu și Comisie, a informațiilor prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din Acordul de asociere privind respectarea cerințelor lor constituționale, în relațiile lor respective cu orice stat membru pentru care această convenție a intrat deja în vigoare în temeiul articolului 27 alineatul (3) sau alineatul (4).

(2)   Orice intrare în vigoare a prezentei convenții pentru un stat membru după data intrării în vigoare a dispozițiilor menționate la articolul 2 alineatul (1), pentru Islanda și Norvegia, face aceste dispoziții aplicabile și în relațiile dintre acest stat membru și Islanda și dintre acest stat membru și Norvegia.

(3)   În orice caz, dispozițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) nu obligă Islanda și Norvegia înainte de data care va fi stabilită în conformitate cu articolul 15 alineatul (4) din Acordul de asociere.

(4)   Fără a aduce atingere alineatelor (1), (2) și (3), intrarea în vigoare a dispozițiilor menționate la articolul 2 alineatul (1) pentru Islanda și Norvegia are loc cel târziu la data intrării în vigoare a prezentei convenții pentru al cincisprezecelea stat, membru al Uniunii Europene în momentul adoptării de către Consiliu a actului de elaborare a prezentei convenții.

Articolul 30

Depozitarul

(1)   Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene este depozitarul prezentei convenții.

(2)   Depozitarul publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene situația adoptărilor și a aderărilor, declarațiile și rezervele, precum și orice altă notificare cu privire la prezenta convenție.

Hecho en Bruselas, el veintinueve de mayo de dos mil, en un ejemplar único, en lenguas alemana, danesa, española, finesa, francesa, griega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa y sueca, cuyos textos son igualmente auténticos y que será depositado en los archivos de la Secretaría General del Consejo de la Unión Europea. El Secretario General remitirá una copia certificado del mismo a cada Estado miembro.

Udfærdiget i Bruxelles den niogtyvende maj to tusind i ét eksemplar på dansk, engelsk, finsk, fransk, græsk, irsk, italiensk, nederlandsk, portugisisk, spansk, svensk og tysk, idet hver af disse tekster har samme gyldighed; de deponeres i arkiverne i Generalsekretariatet for Den Europæiske Union. Generalsekretæren fremsender en bekræftet kopi heraf til hver medlemsstat.

Geschehen zu Brüssel am neunundzwanzigsten Mai zweitausend in einer Urschrift in dänischer, deutscher, englischer, finnischer, französischer, griechischer, irischer, italienischer, niederländischer, portugiesischer, schwedischer und spanischer Sprache, wobei jeder Wortlaut gleichermaßen verbindlich ist; die Urschrift wird im Archiv des Generalsekretariats des Rates der Europäischen Union hinterlegt. Der Generalsekretär übermittelt jedem Mitgliedstaat eine beglaubigte Abschrift dieser Urschrift.

Έγινε στις Βρυξέλλες στις είκοσι εννέα Μαΐου δύο χιλιάδες σε ένα μόνο αντίτυπο στην αγγλική, γαλλική, γερμανική, δανική, ελληνική, ιρλανδική, ισπανική, ιταλική, ολλανδική, πορτογαλική, σουηδική και φινλανδική γλώσσα, και όλα τα κείμενα είναι εξίσου αυθενικά. Η σύμβαση κατατίθεται στο αρχείο της Γενικής Γραμματείας του Συμβουλίου της Ευρωπαϊκής Ένωσης. Ο Γενικός Γραμματέας διαβιβάζει ακριβές επικυρωμένο αντίγραφο σε κάθε κράτος μέλος.

Done at Brussels on the twenty-ninth day of May in the year two thousand in a single original in the Danish, Dutch, English, Finnish, French, German, Greek, Irish, Italian, Portuguese, Spanish and Swedish languages, all texts being equally authentic, such original being deposited in the archives of the General Secretariat of the Council of the European Union. The Secretary-General shall forward a certified copy thereof to each Member State.

Fait à Bruxelles, le vingt-neuf mai deux mille, en un exemplaire unique, en langues allemande, anglaise, danoise, espagnole, finnoise, française, grecque, irlandaise, italienne, néerlandaise, portugaise et suédoise, les textes établis dans chacune de ces langues faisant également foi, lequel est déposé dans les archives du secrétariat général du Conseil de l'Union européenne. Le secrétaire général en fait parvenir une copie certifiée à chaque État membre.

Arna dhéanamh sa Bhruiséil, an naoú lá is fiche de Bhealtaine sa bhliain dhá mhíle i scríbhinn bhunaidh amháin sa Bhéarla, sa Danmhairgis, san Fhionlainnis, sa Fhraincis, sa Ghaeilge, sa Ghearmáinis, sa Ghréigis, san Iodáilis, san Ollainnis, sa Phortaingéilis, sa Spáinnis agus sa tSualainnis, agus comhúdarás ag gach ceann de na téacsanna sin; déanfar an scríbhinn bhunaidh sin a thaisceadh i gcartlann Ardrúnaíocht Chomhairle an Aontais Eorpaigh. Díreoidh an tArdrúnaí cóip fhíordheimhnithe de chuig gach Ballstát.

Fatto a Bruxelles, addì ventinove maggio duemila, in un esemplare unico nelle lingue danese, finlandese, francese, greca, inglese, irlandese, italiana, olandese, portoghese, spagnola, svedese e tedesca, ciascuna di esse facente ugualmente fede, depositato negli archivi del segretariato generale del Consiglio dell'Unione europea. Il segretario generale ne trasmette una copia certificata conforme a ogni Stato membro.

Gedaan te Brussel, de negenentwintigste mei tweeduizend, in één exemplaar, in de Deense, de Duitse, de Engelse, de Finse, de Franse, de Griekse, de Ierse, de Italiaanse, de Nederlandse, de Portugese, de Spaanse en de Zweedse taal, zijnde alle teksten gelijkelijk authentiek, dat wordt neergelegd in het archief van het secretariaat-generaal van de Raad van de Europese Unie. De secretaris-generaal zendt een voor eensluidend gewaarmerkt afschrift daarvan toe aan elke lidstaat.

Feito em Bruxelas, aos vinte e nove de Maio de dois mil num único exemplar, nas línguas alemã, dinamarquesa, espanhola, finlandesa, francesa, grega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa e sueca, todos os textos fazendo igualmente fé, o qual será depositado nos arquivos do Secretariado-Geral do Conselho da União Europeia. O secretário-geral remeterá dele uma cópia autenticada a cada Estado-Membro.

Tehty Brysselissä kahdentenakymmenentenäyhdeksäntenä päivänä toukokuuta vuonna kaksituhatta yhtenä ainoana alkuperäiskappaleena englannin, espanjan, hollannin, iirin, italian, kreikan, portugalin, ranskan, ruotsin, saksan, suomen ja tanskan kielellä, jonka kullakin kielellä laadittu teksti on yhtä todistusvoimainen, ja se talletetaan Euroopan unionin neuvoston pääsihteeristön arkistoon. Pääsihteeri toimittaa oikeaksi todistetun jäljennöksen yleissopimuksesta jokaiselle jäsenvaltiolle.

Som skedde i Bryssel den tjugonionde maj tjugohundra i ett enda exemplar på danska, engelska, finska, franska, grekiska, iriska, italienska, nederländska, portugisiska, spanska, svenska och tyska språken, varvid varje text äger samma giltighet, och detta exemplar skall deponeras i arkivet hos generalsekretariatet för Europeiska unionens råd. Generalsekreteraren skall överlämna en bestyrkt kopia därav till varje medlemsstat.

Pour le gouvernement du Royaume de Belgique

Voor de regering van het Koninkrijk België

Für die Regierung des Königreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du Grand-Duché de Luxembourg

Image

Voor de regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Für die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

På finska regeringens vägnar

Image

På svenska regeringens vägnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


(1)  JO L 176, 10.7.1999, p. 36.


Declarațiia Consiliului privind articolul 10 alineatul (9)

Când ia în considerare adoptarea unui instrument prevăzut la articolul 10 alineatul (9), Consiliul ține seama de obligațiile statelor membre în conformitate cu Convenția europeană pentru drepturile omului.


Declarația Regatului Unit privind articolul 20

Prezenta declarație a Regatului Unit face parte integrantă din convenție:

În Regatul Unit, articolul 20 se aplică în cadrul mandatelor de interceptare emise de către Secretarul de stat responsabil cu serviciile de poliție sau de către serviciul vamal al Regatului Unit („HM Customs & Excise”) în cazurile în care, în conformitate cu dreptul intern în materie de interceptare a comunicațiilor, mandatul este emis pentru a ancheta infracțiuni grave. Acesta se aplică, de asemenea, mandatelor emise de serviciul de securitate („Security Service”) în cazurile în care, în conformitate cu dreptul intern, el acționează în cadrul unei anchete care prezintă caracteristicile descrise la articolul 20 alineatul (1).


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

296


32001F1121(01)


C 326/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


ACTUL CONSILIULUI

din 16 octombrie 2001

de elaborare, în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Protocolului la Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene

(2001/C 326/01)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 litera (a) și articolul 34 alineatul (2) litera (d),

având în vedere inițiativa Republicii Franceze (1),

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

întrucât:

(1)

Pentru realizarea obiectivelor Uniunii, ar trebui să fie îmbunătățite normele privind asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene și ar trebui să fie elaborat în acest scop un protocol, astfel cum figurează în anexă.

(2)

Articolul 8 din protocol este inclus în domeniul de aplicare a articolului 1 din Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și a dezvoltării acquis-ului Schengen (3).

(3)

Procedurile stabilite prin acordul încheiat de Consiliul Uniunii Europene cu Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestor state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (4) au fost respectate în ceea ce privește această dispoziție.

(4)

Cu ocazia notificării adoptării prezentului act adresată Republicii Islanda și Regatului Norvegiei, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) litera (a) din acordul menționat anterior, aceste două state vor fi informate în special cu privire la conținutul articolului 16 referitor la intrarea în vigoare pentru Islanda și Norvegia,

DECIDE elaborarea protocolului al cărui text figurează în anexă și care este semnat astăzi de către reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii,

RECOMANDĂ adoptarea acestuia de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale,

INVITĂ statele membre să inițieze, până la 1 iulie 2002, procedurile care se aplică în acest scop.

Adoptat la Luxemburg, 16 octombrie 2001.

Pentru Consiliu

Președintele

D. REYNDERS


(1)  JO C 243, 24.8.2000, p. 11.

(2)  Avizul din 4 octombrie 2001 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO L 176, 10.7.1999, p. 31.

(4)  JO L 176, 10.7.1999, p. 36.


19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

297


42001A1121(01)


C 326/2

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


PROTOCOL

la Convenția cu privire la Asistență judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, elaborat de Consiliu în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE la prezentul protocol, state membre ale Uniunii Europene,

FĂCÂND TRIMITERE la actul Consiliului din 16 octombrie 2001 de elaborare a Protocolului la Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene,

LUÂND ÎN CONSIDERARE concluziile adoptate cu ocazia Consiliului European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999 și necesitatea punerii în aplicare fără întârziere a acestora în vederea realizării unui spațiu de libertate, securitate și justiție,

ȚINÂND SEAMA de recomandările făcute de experți cu ocazia prezentării rapoartelor de evaluare reciprocă realizate în temeiul acțiunii comune 97/827/JAI a Consiliului din 5 decembrie 1997 de stabilire a unui mecanism de evaluare a aplicării și implementării la nivel național a angajamentelor internaționale în domeniul luptei împotriva criminalității organizate (1),

CONVINSE de necesitatea prevederii de măsuri suplimentare în domeniul asistenței judiciare reciproce în materie penală pentru combaterea criminalității, în special a criminalității organizate, a spălării banilor și a infracțiunilor financiare,

CONVIN CU PRIVIRE LA URMĂTOARELE DISPOZIȚII, anexate la Convenția din 29 mai 2000 cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene (2) denumită în continuare „Convenția privind asistența judiciară reciprocă din 2000” și care fac parte integrantă din aceasta,

Articolul 1

Cereri de informare cu privire la conturi bancare

(1)   Fiecare stat membru ia, în condițiile prevăzute de prezentul articol, măsurile necesare pentru a stabili, ca răspuns la o cerere de informare trimisă de un alt stat membru, dacă o persoană fizică sau juridică care face obiectul unei anchete penale deține sau controlează unul sau mai multe conturi, de orice natură, în oricare bancă situată pe teritoriul său și, dacă acesta este cazul, furnizează toate informațiile privind conturile identificate.

La cerere și în măsura în care informațiile pot fi furnizate într-un termen rezonabil, informarea se referă de asemenea la conturile pentru care persoana care face obiectul unei proceduri în justiție posedă o împuternicire.

(2)   Obligația prevăzută de prezentul articol nu se aplică decât în măsura în care banca gestionară a contului posedă informațiile respective.

(3)   Obligația prevăzută de prezentul articol se aplică numai dacă ancheta se referă la:

o faptă care se pedepsește cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu o măsură de siguranță privativă de libertate cu un maxim de cel puțin patru ani în statul membru solicitant și de cel puțin doi ani în statul membru solicitat sau

o infracțiune menționată la articolul 2 din Convenția din 1995 privind înființarea Oficiului European de Poliție (Convenția Europol) sau de anexa la această convenție, astfel cum a fost modificată sau

în măsura în care nu este reglementată de Convenția Europol, o infracțiune menționată de Convenția din 1995 privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, Protocolul din 1996 sau Protocolul al doilea din 1997 al acestei convenții.

(4)   Autoritatea care formulează cererea trebuie:

să indice motivele pentru care consideră că informațiile solicitate pot fi esențiale pentru ancheta privind infracțiunea;

să precizeze motivele care o determină să presupună că băncile situate în statul membru solicitat dețin conturile în cauză și indică, în cazul în care are indicii, care sunt băncile care ar putea fi implicate;

să comunice orice informație susceptibilă să faciliteze executarea cererii.

(5)   Statele membre pot subordona executarea unei cereri în conformitate cu prezentul articol acelorași condiții pe care le aplică cererilor de perchiziție și de sechestru.

(6)   Consiliul poate decide, în conformitate cu articolul 34 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană, să extindă domeniul de aplicare menționat la alineatul (3).

Articolul 2

Cereri de informare cu privire la operațiuni bancare

(1)   La cererea statului membru solicitant, statul membru solicitat furnizează informațiile privind conturile bancare determinate și operațiunile bancare efectuate într-o perioadă determinată prin unul sau mai multe conturi specificate în cerere, inclusiv informații privind orice cont emitent sau beneficiar.

(2)   Obligația prevăzută la prezentul articol nu se aplică decât în măsura în care banca gestionară a contului posedă informațiile respective.

(3)   Statul membru solicitant precizează în cererea sa motivele pentru care consideră că informațiile solicitate sunt relevante pentru ancheta privind infracțiunea respectivă.

(4)   Statele membre pot subordona executarea unei cereri în conformitate cu prezentul articol acelorași condiții pe care le aplică cererilor de perchiziție și de sechestru.

Articolul 3

Cereri de monitorizare a operațiunilor bancare

(1)   Fiecare stat membru se angajează să se asigure că este în măsură, la cererea unui alt stat membru, să monitorizeze, pe o perioadă determinată, operațiunile bancare efectuate prin unul sau mai multe conturi specificate în cerere și să comunice rezultatul statului membru solicitant.

(2)   Statul membru solicitant precizează în cererea sa motivele pentru care consideră că informațiile solicitate sunt relevante pentru ancheta privind infracțiunea respectivă.

(3)   Decizia privind monitorizarea operațiunilor este luată pentru fiecare caz în parte de către autoritățile competente ale statului membru solicitat, cu respectarea dreptului național al acestui statului membru.

(4)   Modalitățile practice de monitorizare fac obiectul unui acord între autoritățile competente ale statului membru solicitant și solicitat.

Articolul 4

Confidențialitate

Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că băncile nu divulgă clientului în cauză și nici terților că au fost transmise informații statului membru solicitant în conformitate cu articolele 1, 2 sau 3 sau că o anchetă este în curs de desfășurare.

Articolul 5

Obligația de a informa

În cazul în care, în cursul executării unei cereri de asistență judiciară reciprocă, autoritatea competentă a statului membru solicitat consideră că este oportun să efectueze anchete care nu au fost prevăzute inițial sau care nu au putut fi specificate la data cererii, informează fără întârziere autoritatea solicitantă cu privire la aceasta pentru a-i da posibilitatea de a lua noi măsuri.

Articolul 6

Cereri suplimentare de asistență judiciară reciprocă

(1)   În cazul în care autoritatea competentă a statului membru solicitant formulează o cerere de asistență judiciară reciprocă care completează o cerere anterioară, nu este obligată să furnizeze informațiile deja furnizate în cererea inițială. Cererea suplimentară conține informațiile necesare identificării cererii inițiale.

(2)   În cazul în care, în conformitate cu dispozițiile în vigoare, autoritatea competentă care a formulat o cerere de asistență judiciară reciprocă participă la executarea acesteia în statul membru solicitat, ea poate, fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 6 alineatul (3) din Convenția 2000, să adreseze o cerere suplimentară direct autorității competente a statului membru solicitat, atâta timp cât este prezentă pe teritoriul statului respectiv.

Articolul 7

Secretul bancar

Un stat membru nu invocă secretul bancar ca motiv pentru a refuza orice formă de cooperare cu privire la o cerere de asistență judiciară reciprocă provenită de la un alt stat membru.

Articolul 8

Infracțiuni fiscale

(1)   Asistența judiciară reciprocă nu poate fi refuzată din unicul motiv că cererea se referă la o infracțiune pe care statul membru solicitat o consideră infracțiune fiscală.

(2)   În cazul în care un stat membru a subordonat executarea unei cereri de percheziție sau de sechestru condiției ca infracțiunea care a dat naștere cererii să fie incriminată și în legislația internă, această condiție este respectată în ceea ce privește infracțiunile menționate la alineatul (1) dacă infracțiunea corespunde unei infracțiuni de aceeași natură în legislația statului membru solicitat.

Cererea nu poate fi respinsă pe motiv că legislația statului membru solicitat nu impune același tip de taxe sau impozite sau nu conține același tip de reglementare în materie fiscală, vamală și de schimb ca legislația statului solicitant.

(3)   Articolul 50 din Convenția de punere în aplicare Schengen se abrogă.

Articolul 9

Infracțiuni politice

(1)   În sensul asistenței judiciare reciproce între statele membre, nici o infracțiune nu poate fi considerată de statul membru solicitat ca infracțiune politică, infracțiune în legătură cu o infracțiune politică sau infracțiune inspirată de interese politice.

(2)   Fiecare stat membru poate să declare, atunci când procedează la notificarea prevăzută la articolul 13 alineatul (2), că va aplica alineatul (1) din prezentul articol numai:

(a)

infracțiunilor menționate la articolele 1 și 2 din Convenția europeană din 27 ianuarie 1977 pentru reprimarea terorismului și

(b)

infracțiunilor de conspirație sau de asociere în scopul săvârșirii de infracțiuni – care corespund comportamentului descris la articolul 3 alineatul (4) din Convenția din 27 septembrie 1996 privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene – care contribuie la comiterea uneia sau mai multor infracțiuni în sensul articolelor 1 și 2 din Convenția europeană pentru reprimarea terorismului.

(3)   Rezervele formulate în conformitate cu articolul 13 din Convenția europeană pentru reprimarea terorismului nu se aplică asistenței judiciare reciproce între statele membre.

Articolul 10

Transmiterea deciziilor de refuz la Consiliu și sesizarea Eurojust

(1)   În cazul în care o cerere este refuzată în temeiul:

articolului 2 litera (b) din Convenția europeană de asistență judiciară sau al articolului 22 alineatul (2) litera (b) din Tratatul Benelux,

articolului 51 din Convenția de punere în aplicare Schengen sau al articolului 5 din Convenția europeană de asistența judiciară sau

articolului 1 alineatul (5) sau al articolului 2 alineatul (4) din prezentul protocol

și statul membru solicitant persistă în cererea sa și nu se poate găsi o soluție, decizia de refuz motivată este transmisă spre informare Consiliului de către statul membru solicitat, în vederea unei eventuale evaluări a funcționării cooperării judiciare dintre statele membre.

(2)   Autoritățile competente ale statului membru solicitant pot semnala Eurojust, de îndată ce acesta va fi fost înființat, orice dificultate legată de executarea unei cereri în legătură cu dispozițiile menționate la alineatul (1), în vederea unei eventuale soluții practice, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de instrumentul de înființare a Eurojust.

Articolul 11

Rezerve

Prezentul protocol nu poate face obiectul nici unei rezerve cu excepția celor care sunt prevăzute la articolul 9 alineatul (2).

Articolul 12

Aplicarea teritorială

Aplicarea prezentul protocol Gibraltarului produce efecte atunci când Convenția privind asistența judiciară reciprocă din 2000 va produce efecte cu privire la Gibraltar, în conformitate cu articolul 26 din convenția menționată.

Articolul 13

Intrarea în vigoare

(1)   Prezentul protocol este supus adoptării de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

(2)   Statele membre notifică Secretarului general al Consiliului Uniunii Europene îndeplinirea procedurilor cerute de normele lor constituționale pentru adoptarea prezentului protocol.

(3)   Prezentul protocol intră în vigoare în cele opt state membre interesate după nouăzeci de zile de la data notificării menționate la alineatul (2) de către statul, membru al Uniunii Europene în momentul adoptării de către Consiliu a actului de elaborare a prezentului protocol, care este al optulea care îndeplinește această formalitate. Cu toate acestea, în cazul în care Convenția privind asistența judiciară reciprocă din 2000 nu a intrat în vigoare la data respectivă, prezentul protocol intră în vigoare la aceeași dată cu convenția.

(4)   Orice notificare făcută de un stat membru după intrarea în vigoare a prezentului protocol în temeiul alineatului (3) are ca efect faptul că, după nouăzeci de zile de la data notificării respective, prezentul protocol intră în vigoare între acest stat membru și statele membre pentru care prezentul protocol a intrat deja în vigoare.

(5)   Înaintea intrării în vigoare a prezentului protocol în temeiul alineatului (3), orice stat membru poate să declare, atunci când procedează la notificarea menționată la alineatul (2) sau în orice alt moment ulterior acestei notificări, că prezentul protocol se aplică în relațiile sale cu statele membre care au făcut aceeași declarație. Aceste declarații produc efecte după nouăzeci de zile de la data depunerii lor.

(6)   Fără a aduce atingere alineatelor (3)-(5), intrarea în vigoare sau aplicarea prezentului protocol nu produce efecte în relațiile dintre două state membre, oricare ar fi acestea, înainte de intrarea în vigoare sau de aplicarea Convenției privind asistența judiciară reciprocă din 2000 între statele membre respective.

(7)   Prezentul protocol se aplică procedurilor de asistență judiciară reciprocă inițiate după data la care a intrat în vigoare, sau se aplică, în temeiul alineatului (5), între statele membre interesate.

Articolul 14

Aderarea unor noi state membre

(1)   Prezentul protocol este deschis spre aderare oricărui stat care devine membru al Uniunii Europene și care aderă la Convenția privind asistența judiciară reciprocă din 2000.

(2)   Textul prezentului protocol în limba statului aderent, elaborat de Consiliul Uniunii Europene, este autentic.

(3)   Instrumentele de aderare se depun la depozitar.

(4)   Prezentul protocol intră în vigoare pentru oricare stat care aderă la acesta după nouăzeci de zile de la data depunerii instrumentului său de aderare, sau la data intrării sale în vigoare, în cazul în care nu a intrat încă în vigoare la data expirării perioadei respective de nouăzeci de zile.

(5)   Articolul 13 alineatul (5) se aplică statelor aderente, în cazul în care prezentul protocol nu a intrat încă în vigoare la data depunerii instrumentului lor de aderare.

(6)   Fără a aduce atingere alineatelor (4) și (5), intrarea în vigoare sau aplicarea prezentului protocol cu privire la statul aderent nu produce efecte înainte de intrarea în vigoare sau de aplicarea Convenției privind asistența judiciară reciprocă din 2000 cu privire la statul respectiv.

Articolul 15

Poziția Islandei și a Norvegiei

Articolul 8 constituie măsuri care modifică sau se bazează pe dispozițiile menționate în anexa A la Acordul încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (3), denumit în continuare „Acordul de asociere”.

Articolul 16

Intrarea în vigoare pentru Islanda și Norvegia

(1)   Fără a aduce atingere articolului 8 din Acordul de asociere, dispoziția menționată la articolul 15 din prezentul protocol intră în vigoare pentru Islanda și Norvegia după nouăzeci de zile de la primirea, de către Consiliu și Comisie, a informațiilor prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din Acordul de asociere privind respectarea cerințelor lor constituționale, în relațiile lor cu oricare stat membru pentru care prezentul protocol a intrat deja în vigoare în temeiul articolului 13 alineatul (3) sau (4).

(2)   Orice intrare în vigoare a prezentului protocol pentru un stat membru după intrarea în vigoare a dispoziției menționate la articolul 15 pentru Islanda și Norvegia face această dispoziție aplicabilă și în relațiile dintre acest stat membru și Islanda și dintre acest stat membru și Norvegia.

(3)   În orice caz, dispoziția menționată la articolul 15 nu obligă Islanda și Norvegia înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor menționate la articolul 2 alineatul (1) din Convenția privind asistența judiciară reciprocă din 2000 cu privire la aceste două state.

(4)   Fără a aduce atingere alineatelor (1), (2) și (3), intrarea în vigoare a dispoziției menționate la articolul 15 pentru Islanda și Norvegia are loc cel târziu la data intrării în vigoare a prezentului protocol pentru cel de-al cincisprezecelea stat, membru al Uniunii Europene în momentul adoptării de către Consiliu al actului de elaborare a prezentului protocol.

Articolul 17

Depozitarul

Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene este depozitarul prezentului protocol.

Depozitarul publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene situația adoptărilor și a aderărilor, declarațiile, precum și orice altă notificare cu privire la prezentul protocol.

DREPT CARE, subsemnații plenipotențiari au semnat prezentul protocol.

Adoptat la Luxemburg, la 16 octombrie 2001, în exemplar unic, în limbile daneză, engleză, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, olandeză, portugheză, spaniolă și suedeză, toate textele fiind autentice în egală măsură, exemplar care este depus în arhivele Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene. Secretarul general transmite fiecărui stat membru o copie certificată ca fiind conformă.

Pour le gouvernement du Royaume de Belgique

Voor de Regering van het Koninkrijk België

Für die Regierung des Königreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du Grand-Duché de Luxembourg

Image

Voor de Regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Für die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

På finska regeringens vägnar

Image

På svenska regeringens vägnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


(1)  JO L 344, 15.12.1997, p. 7.

(2)  JO C 197, 12.7.2000, p. 3.

(3)  JO L 176, 10.7.1999, p. 36.