2.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 156/30

1)

În cazul în care o instituție de credit funcționează ca o întreprindere de investiții căreia i-au fost transferate fonduri în scopul achiziționării de obligațiuni emise de aceeași instituție de credit, însă emiterea obligațiunilor nu devine efectivă, iar acestea nu sunt transferate în proprietatea persoanei care a plătit fondurile, în condițiile în care acestea din urmă au fost deja debitate din contul bancar al persoanei respective, au fost transferate într-un cont deschis în numele instituției de credit și nu sunt rambursabile, iar intenția legislativă națională într-un astfel de caz nu este clară în ceea ce privește aplicarea unui sistem specific de protecție, articolul 1 alineatul (1) din Directiva privind sistemele de garantare a depozitelor (1) și articolul 1 alineatul (4) din Directiva privind sistemele de compensare pentru investitori (2) pot fi aplicate în mod direct pentru a determina sistemul de acoperire aplicabil, iar utilizarea preconizată a fondurilor constituie criteriul decisiv în acest scop? Aceste dispoziții ale directivelor prezintă claritatea, precizia și caracterul necondiționat necesare și conferă drepturi particularilor, astfel încât să poată fi invocate de particulari în fața instanțelor naționale pentru a-și întemeia cererile de plată a compensațiilor formulate împotriva organismului de stat care furnizează acoperirea asigurării?

2)

Articolul 2 alineatul (2) din Directiva privind sistemele de compensare pentru investitori, care precizează tipurile de creanțe care sunt acoperite de sistemul de compensare a investitorilor, trebuie să fie înțeles și interpretat în sensul că acoperă și solicitările de rambursare a fondurilor pe care o întreprindere de investiții le datorează investitorilor și care nu sunt deținute în numele acestora din urmă?

3)

În cazul în care răspunsul la cea de a doua întrebare este afirmativ, articolul 2 alineatul (2) din Directiva privind sistemele de compensare pentru investitori, care precizează tipurile de creanțe care sunt acoperite de sistemul de compensare, prezintă claritatea, precizia și caracterul necondiționat necesare și conferă drepturi particularilor, astfel încât această dispoziție să poată fi invocată de particulari în fața instanțelor naționale pentru a-și întemeia cererile de plată a compensațiilor formulate împotriva organismului de stat care furnizează acoperirea asigurării?

4)

Articolul 1 alineatul (1) din Directiva privind sistemele de garantare a depozitelor trebuie să fie înțeles și interpretat în sensul că definiția termenului „depozit” potrivit acestei directive include și fondurile transferate, cu acordul persoanei, dintr-un cont personal într-un cont deschis în numele unei instituții de credit, care este deținut la aceeași instituție de credit și care este destinat să asigure plata pentru emisiunea viitoare de obligațiuni ale acestei instituții?

5)

Articolul 7 alineatul (1) și articolul 8 alineatul (3) din Directiva privind sistemele de garantare a depozitelor, analizate împreună, trebuie să fie interpretate în sensul că plata asigurării unui depozit până la suma menționată la articolul 7 alineatul (1) trebuie să fie făcută fiecărei persoane a cărei creanță poate fi stabilită înainte de data la care a fost efectuată constatarea menționată la articolul 1 alineatul (3) litera (i) din Directiva privind sistemele de garantare a depozitelor sau înainte de data la care s-a dat hotărârea menționată la articolul 1 alineatul (3) litera (ii) din directiva respectivă?