23.10.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 288/14


Ordonanța Curții (Camera a șasea) din 16 iunie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Fővárosi Bíróság Gazdasági Kollégiuma — Republica Ungară) — RANI Slovakia s.r.o./Hankook Tire Magyarország Kft

(Cauza C-298/09) (1)

(Article 104, paragraphe 3, premier alinéa, du règlement de procédure - Adhésion à l’Union européenne - Libre prestation des services - Directive 96/71/CE - Détachement de travailleurs effectué dans le cadre d’une prestation de services - Entreprise de travail intérimaire - Exigence d’un siège sur le territoire de l’État membre dans lequel la prestation est fournie)

(2010/C 288/22)

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Fővárosi Bíróság Gazdasági Kollégiuma

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: RANI Slovakia s.r.o.

Pârâtă: Hankook Tire Magyarország Kft

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Fővárosi Bíróság — Interpretarea articolului 3 litera (c) CE, a articolelor 49, 52 și 54 CE, precum și a Directivei 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (JO 1997, L 18, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 29) — Reglementare națională prin care se restrânge exercitarea activității de întreprindere cu încadrare în muncă temporară numai la societățile care își au sediul pe teritoriul național

Dispozitivul

1.

Articolele de la 49 CE până la 54 CE nu pot fi interpretate în sensul că o reglementare a unui stat membru privind exercitarea activității de întreprindere cu încadrare în muncă temporară, în vigoare la data aderării acestui stat la Uniunea Europeană, rămâne valabilă cât timp Consiliul Uniunii Europene nu a adoptat un program sau directive pentru a pune în aplicare aceste prevederi, în vederea stabilirii condițiilor liberalizării categoriei de prestare de servicii în cauză.

2.

Nici considerentul (19) al Directivei 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, nici articolul 1 alineatul (4) din aceasta nu pot fi interpretate în sensul că un stat membru ar putea să rezerve exercitarea activității de întreprindere cu încadrare în muncă temporară numai societăților care își au sediul pe teritoriul național sau să acorde acestora din urmă un tratament mai avantajos, în ceea ce privește autorizarea activității în cauză, față de cel acordat întreprinderilor care își au sediul într-un alt stat membru.

3.

Articolele de la 49 CE până la 54 CE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru, precum cea în cauză în acțiunea principală, care rezervă exercitarea activității de întreprindere cu încadrare în muncă temporară întreprinderilor care își au sediul pe teritoriul național.


(1)  JO C 267, 7.11.2009.