2.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 197/14


Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Østre Landsret (Danemarca) la 28 mai 2008 — Dansk Transport og Logistik/Skatteministeriet

(Cauza C-230/08)

(2008/C 197/24)

Limba de procedură: daneza

Instanța de trimitere

Østre Landsret

Părțile din acțiunea principală

Reclamant: Dansk Transport og Logistik

Pârât: Skatteministeriet

Întrebările preliminare

1)

Expresia „puse sub sechestru […] și confiscate simultan sau ulterior”, cuprinsă în articolul 233 litera (d) din Codul Vamal (1), trebuie interpretată în sensul că dispoziția se aplică situațiilor în care mărfurile deținute conform primei tezei din paragraful 83 (1) din Legea vamală privind importul nelegal sunt distruse simultan sau ulterior de către autoritățile vamale fără a fi ieșit din posesia autorităților?

2)

Directiva sistem (2) trebuie interpretată în sensul că mărfurile importate nelegal care sunt puse sub sechestru la momentul importului sau care sunt distruse simultan ori ulterior trebuie considerate că au fost incluse într-un „regim de suspendare”, având drept consecință faptul că accizele nu iau naștere sau se sting [a se vedea prima liniuță a articolului 5 alineatul (2) și articolul 6 alineatul (1) litera (c) din directiva sistem, coroborat cu articolul 84 alineatul (1) litera (a) și cu articolul 98 din Codul Vamal, și articolul 876a din dispozițiile de aplicare (3)]? Răspunsul este influențat de faptul dacă o datorie vamală care ia naștere cu privire la un astfel de import nelegal se stinge sau nu se stinge potrivit articolului 233 litera (d) din Codul Vamal?

3)

A șasea directivă (4) trebuie interpretată în sensul că mărfurile importate nelegal care sunt puse sub sechestru la momentul importului și care sunt distruse simultan sau ulterior trebuie considerate că au fost incluse într-un „regim de antrepozit vamal”, având drept consecință faptul că TVA nu ia naștere sau se stinge [a se vedea articolul 7 alineatul (3), articolul 10 alineatul (3) și articolul 16 alineatul (1) punctul B litera (c) din A șasea directivă și articolul 876a din dispozițiile de aplicare]? Răspunsul este influențat de faptul dacă o datorie vamală care ia naștere cu privire la un astfel de import nelegal se stinge sau nu se stinge potrivit articolului 233 litera (d) din Codul Vamal?

4)

Codul Vamal, dispozițiile de aplicare ale acestuia și A șasea direcitvă trebuie interpretate în sensul că autoritățile vamale din statele membre unde se constată importul nelegal de mărfuri în timpul unei operațiuni TIR sunt competente să aplice taxe vamale, accize și TVA cu privire la operațiunea respectivă, dacă autoritățile din alt stat membru unde a avut loc importul nelegal în Comunitate nu au constatat neregula și, în consecință, nu au aplicat taxe vamale, accize și TVA [a se vedea articolul 215 din Codul Vamal coroborat cu articolul 217 din acesta, articolul 454 alineatele (2) și (3) din dispozițiile de aplicare în vigoare la momentul respectiv și articolul 7 din A șasea directivă]?


(1)  Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (JO L 302, 19.10.1992, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58).

(2)  Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse (JO L 76, 23.3.1992, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 129).

(3)  Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar (JO L 253, 11.10.1993, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 7, p. 3).

(4)  Așasea directivă a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO L 145, 13.6.1977, p. 1).