24.2.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 43/35


DIRECTIVA DELEGATĂ (UE) 2022/277 A COMISIEI

din 13 decembrie 2021

de modificare, în scopul adaptării la progresul tehnic și științific, a anexei III la Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește o derogare pentru utilizarea mercurului în lămpi fluorescente cu un singur soclu (compacte) destinate iluminatului general < 30 W, cu o durată de viață mai mare sau egală cu 20 000 de ore

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice (1), în special articolul 5 alineatul (1) litera (b),

întrucât:

(1)

Directiva 2011/65/UE impune statelor membre obligația de a se asigura că echipamentele electrice și electronice introduse pe piață nu conțin substanțele periculoase indicate în anexa II la directiva respectivă. Această restricție nu se referă la anumite aplicații care beneficiază de derogare, indicate în anexa III la directivă.

(2)

Categoriile de echipamente electrice și electronice cărora li se aplică Directiva 2011/65/UE sunt indicate în anexa I la directiva menționată.

(3)

Mercurul este o substanță restricționată indicată în anexa II la Directiva 2011/65/UE.

(4)

Prin Directiva delegată 2014/14/UE (2), Comisia a acordat, printre altele, o derogare privind utilizarea mercurului, în cantitate maximă de 3,5 mg, în lămpile fluorescente cu un singur soclu (compacte) destinate iluminatului general < 30 W, cu o durată de viață mai mare sau egală 20 000 de ore („derogarea”), în prezent menționată la poziția 1(g) din anexa III la Directiva 2011/65/UE. Derogarea urma să expire pe 31 decembrie 2017, în conformitate cu anexa III la Directiva 2014/14/UE.

(5)

Mercurul este folosit în lămpile fluorescente cu un singur soclu (compacte) destinate iluminatului general pentru a emite radiații ultraviolete, care sunt apoi convertite în lumină vizibilă de stratul luminofor de pe balonul lămpii.

(6)

Pe 28 iunie 2016, Comisia a primit o cerere de reînnoire a derogării („cererea de reînnoire”), care se încadra în termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (5) din Directiva 2011/65/UE și care a fost actualizată la 17 ianuarie 2020 prin intermediul unei noi cereri. În conformitate cu articolul 5 alineatul (5) din Directiva 2011/65/UE, derogarea rămâne valabilă până la adoptarea deciziei referitoare la cererea de reînnoire.

(7)

Evaluarea cererii de reînnoire, care a ținut cont de disponibilitatea substituenților și de impactul socioeconomic al substituirii, a concluzionat că substituenți suficient de fiabili fără mercur pentru tipurile de lămpi care beneficiază de derogare sunt disponibili, precum și că substituirea este posibilă din punct de vedere științific și tehnic. Mai mult, evaluarea a concluzionat că beneficiile substituirii vor depăși clar orice efecte negative. Procesul de evaluare a cuprins consultări cu părțile interesate, în conformitate cu articolul 5 alineatul (7) din Directiva 2011/65/UE. Observațiile primite în cursul acestor consultări au publicate pe un site internet dedicat.

(8)

Întrucât condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/65/UE nu mai sunt îndeplinite, derogarea ar trebui revocată.

(9)

Ar trebui stabilită o dată de expirare a acestei derogări, în conformitate cu prevederile articolului 5 alineatul (6) din Directiva 2011/65/EU. Deși o mică parte dintre tipurile de lămpi (3) care beneficiază de această derogare sunt supuse criteriilor de proiectare ecologică stabilite în anexa II la Regulamentului (UE) 2019/2020 al Comisiei (4), aplicabile din 1 septembrie 2021, nemaifiind așadar introduse pe piață, marea majoritate a lămpilor care beneficiază de actuala derogare nu sunt afectate de criteriile de proiectare ecologică impuse de regulamentul sus-menționat. În consecință, data expirării ar trebui stabilită pentru întreaga rubrică de derogări la termenul maxim de 18 luni de la decizie, pentru a evita costurile socioeconomice nejustificat de mari pe care substituirea celei din urmă categorii le poate genera în sarcina participanților pe piață.

(10)

Prin urmare, Directiva 2011/65/UE ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Anexa III la Directiva 2011/65/UE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   Statele membre adoptă și publică, până la 30 septembrie 2022, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor acte.

Statele membre aplică aceste acte începând cu 1 octombrie 2022.

Atunci când statele membre adoptă dispozițiile menționate, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 13 decembrie 2021.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 174, 1.7.2011, p. 88.

(2)  Directiva delegată 2014/14/UE a Comisiei din 18 octombrie 2013 de modificare, în scopul adaptării la progresul tehnic, a anexei III la Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește o derogare pentru cantitatea de 3,5 mg de mercur per lampă în cazul lămpilor fluorescente compacte cu un singur soclu destinate iluminatului general < 30 W, cu o durată de viață mai mare sau egală 20 000 ore (JO L 4, 9.1.2014, p. 71).

(3)  CFL cu dispozitive de comandă integrate (CFLi) sunt cuprinse la poziția „Alte surse de lumină care intră în domeniul de aplicare și nu sunt menționate mai sus” în tabelul 1 din anexa II la Regulamentul (UE) 2019/2020 al Comisiei începând cu 1 septembrie 2021.

(4)  Astfel cum se afirmă în considerentele 9 și 10 ale Regulamentului (UE) 2019/2020, în acest regulament nu se stabilește nicio cerință în materie de proiectare ecologică cu privire la conținutul de mercur.


ANEXĂ

În anexa III la Directiva 2011/65/UE, poziția 1(g) se înlocuiește cu următorul text:

Derogare

Sfera și datele de aplicare

„1(g)

Destinate iluminatului general < 30 W, cu o durată de viață mai mare sau egală cu 20 000  de ore: 3,5 mg

Expiră la: 24 august 2023”