26.7.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 201/49


REGULAMENTUL (UE) NR. 718/2013 AL COMISIEI

din 25 iulie 2013

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 privind etichetarea produselor alimentare și a ingredientelor alimentare cu adaos de fitosteroli, esteri de fitosterol, fitostanoli și/sau esteri de fitostanol

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora (1), în special articolul 4 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Ca urmare a avizului Comitetului științific pentru alimente (SCF) din 26 septembrie 2002 (2) și pentru a asigura o informare adecvată a consumatorilor atunci când cumpără produse alimentare și ingrediente alimentare cu adaos de fitosteroli, esteri de fitosterol, fitostanoli și esteri de fitostanol, Regulamentul (CE) nr. 608/2004 al Comisiei din 31 martie 2004 privind etichetarea produselor alimentare și a ingredientelor alimentare cu adaos de fitosteroli, esteri de fitosterol, fitostanoli și/sau esteri de fitostanol (3) prevede precizări obligatorii, în plus față de cele menționate la articolul 3 din Directiva 2000/13/CE privind etichetarea unor astfel de produse alimentare.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 608/2004 prevede că etichetarea unor astfel de produse alimentare și de ingrediente alimentare conține, printre altele, o afirmație prin care se indică faptul că produsul este destinat exclusiv persoanelor care doresc să își reducă nivelul colesterolului sanguin. Scopul acestei afirmații obligatorii este de a se asigura faptul că produsul este consumat de grupul vizat și, prin urmare, de a se evita consumarea inutilă de către grupuri nevizate.

(3)

Includerea voluntară a mențiunilor nutriționale și de sănătate pe etichetele produselor alimentare este reglementată prin Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare (4). Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 983/2009 al Comisiei din 21 octombrie 2009 privind autorizarea și refuzul autorizării anumitor mențiuni de sănătate formulate pentru alimente și care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor (5), Regulamentul (UE) nr. 384/2010 al Comisiei din 5 mai 2010 privind autorizarea și refuzul autorizării anumitor mențiuni de sănătate atribuite produselor alimentare și referitoare la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor (6) și Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei din 16 mai 2012 de stabilire a unei liste de mențiuni de sănătate permise, înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor (7) au autorizat mențiuni de sănătate referitoare la efectul de reducere și menținere a nivelului colesterolului sanguin de către produsele alimentare care conțin steroli vegetali și stanoli vegetali, sub rezerva anumitor condiții de utilizare.

(4)

Regulamentul (CE) nr. 983/2009 a autorizat, în anumite condiții de utilizare, următoarele mențiuni de sănătate: „S-a dovedit că sterolii din plante reduc colesterolul sanguin. Colesterolul crescut este un factor de risc pentru boala coronariană” și „S-a dovedit că esterii de stanol din plante reduc colesterolul sanguin. Colesterolul crescut este un factor de risc pentru boala coronariană.”

(5)

Regulamentul (UE) nr. 384/2010 a autorizat, în anumite condiții de utilizare, următoarea mențiune de sănătate: „S-a demonstrat că sterolii vegetali și esterii de stanoli vegetali conduc la scăderea/reducerea colesterolului sanguin. Colesterolul crescut reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea bolilor cardiace coronariene.”

(6)

Regulamentul (UE) nr. 432/2012 a autorizat, în anumite condiții de utilizare, următoarea mențiune de sănătate: „Sterolii/stanolii vegetali contribuie la menținerea concentrațiilor normale ale colesterolului din sânge”.

(7)

Formularea mențiunilor de sănătate autorizate în combinație cu afirmația obligatorie referitoare la grupul vizat stabilite în Regulamentul (CE) nr. 608/2004 ar putea avea ca efect utilizarea produsului de către consumatori care nu au nevoie să își controleze nivelul de colesterol sanguin. Prin urmare, pentru a asigura coerența informațiilor prezente pe etichetele produselor alimentare și a ingredientelor alimentare cu adaos de fitosteroli, esteri de fitosterol, fitostanoli și/sau esteri de fitostanol, este adecvat să se modifice afirmația obligatorie prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 608/2004, asigurându-se în același timp faptul că formularea ei servește în mod adecvat scopului informativ pentru care a fost introdusă inițial.

(8)

Pentru a permite operatorilor din sectorul alimentar să adapteze etichetarea produselor lor la cerințele introduse prin prezentul regulament, este important să se prevadă o perioadă de tranziție corespunzătoare pentru aplicarea prezentului regulament.

(9)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificare a Regulamentului (CE) nr. 608/2004

La articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 608/2004 al Comisiei, punctul 3 se înlocuiește cu următorul text:

„3.

este necesar să existe o afirmație prin care să se indice că produsul nu este destinat persoanelor care nu au nevoie să își controleze nivelul de colesterol sanguin.”

Articolul 2

Măsuri tranzitorii

Produsele alimentare și ingredientele alimentare cu adaos de fitosteroli, esteri de fitosterol, fitostanoli și/sau esteri de fitostanol introduse pe piață sau etichetate înainte de 15 februarie 2014 care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament pot fi comercializate până la epuizarea stocurilor de produse alimentare.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 25 iulie 2013.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 109, 6.5.2000, p. 29.

(2)  Avizul SCF intitulat „Privire generală asupra efectelor pe termen lung a ingestiei unor niveluri ridicate de fitosteroli din diverse surse alimentare” (General view on the long-term effects of the intake of elevated levels of phytosterols from multiple dietary sources).

(3)  JO L 97, 1.4.2004, p. 44.

(4)  JO L 404, 30.12.2006, p. 9.

(5)  JO L 277, 22.10.2009, p. 3.

(6)  JO L 113, 6.5.2010, p. 6.

(7)  JO L 136, 25.5.2012, p. 1.