13/Volumul 07

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

124


31986L0179


L 138/40

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


A ȘAPTEA DIRECTIVĂ A COMISIEI

din 28 februarie 1986

de adaptare la progresul tehnic a anexelor II, III, IV și V la Directiva 76/768/CEE a Consiliului privind apropierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice

(86/179/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 76/768/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislației statelor membre cu privire la produsele cosmetice (1), modificată ultima dată de Directiva 85/391/CEE (2), în special articolele 5 și 8 alineatul (2),

întrucât, pentru a proteja sănătatea publică, este necesară interzicerea utilizării în produsele cosmetice a cloroformului, 2,3,7,8-tetraclordibenzo-p-dioxinei, acetatului de 2,6-dimetil-1,3-dioxan-4-il (Dimetoxan) și sodiu piritionei (INNM);

întrucât, pe baza celor mai recente descoperiri științifice și tehnice, utilizarea 1,3-di-hidroximetil-2-imidazolidintionei poate fi autorizată, în anumite condiții, pentru îngrijirea unghiilor;

întrucât, pe baza informațiilor disponibile, anumite substanțe și agenți coloranți, a căror utilizare a fost admisă provizoriu, pot fi admise definitiv, în timp ce altele trebuie interzise definitiv sau pot fi admise, în continuare, pentru o perioadă specificată;

întrucât măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnic a directivelor privind eliminarea barierelor tehnice din calea comerțului din sectorul produselor cosmetice,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Directiva 76/768/CEE se modifică după cum urmează:

1.

La anexa II se adaugă următoarele numere:

„366.

Cloroform

367.

2,3,7,8 – p-tetraclordibenzendioxină, cu excepția prezenței acesteia ca impuritate în hexaclorofen, în condițiile stabilite în anexa VI – partea 1, la nr. 6

368.

Acetat de 2,6-dimetil-4-1,3 dioxanil (Dimetoxan)

369.

Sodiu-piritionă (INNM).”

2.

Anexa III, partea 1 se modifică după cum urmează:

a

b

c

d

e

f

„44

1,3-di-hidroximetil 2-imidazolidintionă

(a)   Preparate pentru îngrijirea părului

(a)   până la 2 %

(a)   interzis în dispersoarele de aerosoli

(spray-uri)

Conține 1,3-di-hidroximetil 2-imidazolidintionă

 

 

(b)   Preparate pentru îngrijirea unghiilor

(b)   până la 2 %

(b)   pH-ul produsului sub forma aplicată trebuie să fie mai mic decât 4

 

51

8 - Chinolinol și bisulfat de 8-hidroxichinolină

Stabilizator pentru peroxidul de hidrogen în preparatele pentru îngrijirea părului

0,3 % calculat ca bază”

 

 

3.

Anexa III partea 2, anexa IV părțile 2 și 3 se înlocuiesc cu anexele 1 și 2 la prezenta directivă.

4.

Anexa V se modifică după cum urmează:

Nr. 10 – Cloroform se elimină;

La nr. 5 și 6, nota de subsol (5) se înlocuiește cu (3).

Articolul 2

(1)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că începând cu 1 ianuarie 1988 nici producătorii, nici importatorii stabiliți pe teritoriul Comunității nu introduc pe piață produse care nu îndeplinesc cerințele prezentei directive.

(2)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că produsele menționate la alineatul 1 nu pot fi vândute sau puse la dispoziția consumatorului final după 31 decembrie 1989.

Articolul 3

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 decembrie 1986. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 28 februarie 1986.

Pentru Comisie

Grigoris VARFIS

Membru al Comisiei


(1)  JO L 262, 27.9.1976, p. 169.

(2)  JO L 224, 22.8.1985, p. 40.


ANEXA I

„ANEXA III

PARTEA 2

LISTA AGENȚILOR COLORANȚI FOLOSIȚI ÎN PRODUSELE COSMETICE (1)

Numărul de Colour Index sau denumirea

Culoarea

Domeniul de aplicare

Alte restricții și condiții (2)

1

2

3

4

10006

Verde

 

 

 

x

 

10020

Verde

 

 

x

 

 

10316 (3)

Galben

 

x

 

 

 

11680

Galben

 

 

x

 

 

11710

Galben

 

 

x

 

 

11725

Portocaliu

 

 

 

x

 

11920

Portocaliu

x

 

 

 

 

12010

Roșu

 

 

x

 

 

12075 (3)

Portocaliu

x

 

 

 

 

12085 (3)

Roșu

x

 

 

 

3 % concentrație maximă în produsul finit

12120

Roșu

 

 

 

x

 

12150

Roșu

x

 

 

 

 

12370

Roșu

 

 

 

x

 

12420

Roșu

 

 

 

x

 

12480

Maro

 

 

 

x

 

12490

Roșu

x

 

 

 

 

12700

Galben

 

 

 

x

vezi anexa IV, partea 2

13015

Galben

x

 

 

 

E 105

13065

Galben

 

 

 

x

vezi anexa IV, partea 2

14270

Portocaliu

x

 

 

 

E 103

14700

Roșu

x

 

 

 

 

14720

Roșu

x

 

 

 

E122

14815

Roșu

x

 

 

 

E 125

15510 (3)

Portocaliu

 

x

 

 

 

15525

Roșu

x

 

 

 

 

15580

Roșu

x

 

 

 

 

15585 (3)

Roșu

 

x

 

 

 

15620

Roșu

 

 

 

x

 

15630 (3)

Roșu

x

 

 

 

3 % concentrație maximă în produsul finit

15800

Roșu

 

 

x

 

vezi anexa IV, partea 2

15850 (3)

Roșu

x

 

 

 

 

15865 (3)

Roșu

x

 

 

 

 

15880

Roșu

x

 

 

 

 

15980

Portocaliu

x

 

 

 

E 111

15985 (3)

Galben

x

 

 

 

E 110

16035

Roșu

x

 

 

 

 

16185

Roșu

x

 

 

 

E 123

16230

Portocaliu

 

 

x

 

 

16255 (3)

Roșu

x

 

 

 

E 124

16290

Roșu

x

 

 

 

E 126

17200

Roșu

x

 

 

 

 

18050

Roșu

 

 

x

 

 

18130

Roșu

 

 

 

x

 

18690

Galben

 

 

 

x

 

18736

Roșu

 

 

 

x

 

18820

Galben

 

 

 

x

 

18965

Galben

x

 

 

 

 

19140 (3)

Galben

x

 

 

 

E 102

20040

Galben

 

 

 

x

concentrație maximă de 3,3-dimetilbenzidină în agentul colorant: 5ppm

20170

Portocaliu

 

 

x

 

 

20470

Negru

 

 

 

x

vezi anexa IV, partea 2

21100

Galben

 

 

 

x

concentrație maximă de 3,3-dimetilbenzidină în agentul colorant: 5ppm

21108

Galben

 

 

 

x

Idem

21230

Galben

 

 

x

 

 

24790

Roșu

 

 

 

x

 

27290 (3)

Roșu

 

 

 

x

 

27755

Negru

x

 

 

 

E 152

28440

Negru

x

 

 

 

E 151

40215

Portocaliu

 

 

 

x

 

40800

Portocaliu

x

 

 

 

 

40820

Portocaliu

x

 

 

 

E 160 e

40825

Portocaliu

x

 

 

 

E 160 f

40850

Portocaliu

x

 

 

 

E 161 g

42045

Albastru

 

 

 

x

vezi anexa IV partea 2

42051 (3)

Albastru

x

 

 

 

E 131

42053

Verde

x

 

 

 

 

42080

Albastru

 

 

 

x

 

42090

Albastru

x

 

 

 

 

42100

Verde

 

 

 

x

 

42170

Verde

 

 

 

x

vezi anexa IV partea 2

42510

Violet

 

 

x

 

 

42520

Violet

 

 

 

x

5 ppm concentrație maximă în produsul finit

42640

Violet

x

 

 

 

 

42735

Albastru

 

 

x

 

 

44045

Albastru

 

 

 

x

vezi anexa IV partea 2

44090

Verde

x

 

 

 

E 142

45100

Roșu

 

 

 

x

 

45170 (3)

Roșu

x

 

 

 

 

45170: 1

 

 

x

 

 

 

45190

Violet

 

 

 

x

vezi anexa IV partea 2

45220

Roșu

 

 

 

x

 

45350

Galben

x

 

 

 

6 % concentrație maximă în produsul finit

45370 (3)

Portocaliu

x

 

 

 

nu mai mult de 1 % acid 2-6-hidroxi-3-oxo-3H-9-xantenilbenzoic și 2 % acid 2-brom-6-hidroxi-3-oxo-3H-9-xantenilbenzoic

45380 (3)

Roșu

x

 

 

 

Idem

45396

Portocaliu

x

 

 

 

Pentru ruj de buze, agentul colorant este permis numai ca acid liber și la o concentrație maximă de 1 %

45405

Roșu

 

x

 

 

nu mai mult de 1 % acid 2-6-hidroxi-3-oxo-3H-9-xantenilbenzoic și 2 % acid 2-brom-6-hidroxi-3-oxo-3H-9-xantenilbenzoic

45410 (3)

Roșu

x

 

 

 

Idem

45425

Roșu

x

 

 

 

nu mai mult de 1 % acid 2-6-hidroxi-3-oxo-3H-9-xantenil benzoic și 3 % acid 2-brom-6-hidroxi-3-oxo-3H-9-xantenbenzoic

45430 (3)

Roșu

x

 

 

 

E 127, Idem

47000

Galben

 

 

x

 

vezi anexa IV partea 2

47005

Galben

x

 

 

 

E 104

50325

Violet

 

 

 

x

 

50420

Negru

 

 

x

 

 

51319

Violet

 

 

 

x

 

58000

Roșu

x

 

 

 

 

59040

Verde

 

 

x

 

 

60724

Violet

 

 

 

x

 

60725

Violet

x

 

 

 

 

60730

Violet

 

 

x

 

 

61565

Verde

x

 

 

 

 

61570

Verde

x

 

 

 

 

61585

Albastru

 

 

 

x

 

62045

Albastru

 

 

 

x

 

69800

Albastru

x

 

 

 

E 130

69825

Albastru

x

 

 

 

 

71105

Portocaliu

 

 

x

 

 

73000

Albastru

x

 

 

 

 

73015

Albastru

x

 

 

 

E 132

73360

Roșu

x

 

 

 

 

73385

Violet

x

 

 

 

 

73900

Violet

 

 

 

x

vezi anexa IV partea 2

73915

Roșu

 

 

 

x

 

74100

Albastru

 

 

 

x

 

74160

Albastru

x

 

 

 

 

74180

Albastru

 

 

 

x

vezi anexa IV partea 2

74260

Verde

 

x

 

 

 

75100

Galben

x

 

 

 

 

75120

Portocaliu

x

 

 

 

E 160 b

75125

Galben

x

 

 

 

E 160 d

75130

Portocaliu

x

 

 

 

E 160 a

75135

Galben

x

 

 

 

E 161 d

75170

Alb

x

 

 

 

 

75300

Galben

x

 

 

 

E 100

75470

Roșu

x

 

 

 

E 120

75810

Verde

x

 

 

 

E 140 și E 141

77000

Alb

x

 

 

 

E 173

77002

Alb

x

 

 

 

 

77004

Alb

x

 

 

 

 

77007

Albastru

x

 

 

 

 

77015

Roșu

x

 

 

 

 

77120

Alb

x

 

 

 

 

77163

Alb

x

 

 

 

 

77220

Alb

x

 

 

 

E 170

77231

Alb

x

 

 

 

 

77266

Negru

x

 

 

 

 

77267

Negru

x

 

 

 

 

77268:1

Negru

x

 

 

 

E 153

77346

Verde

x

 

 

 

 

77400

Maro

x

 

 

 

 

77480

Maro

x

 

 

 

E 175

77489

Portocaliu

x

 

 

 

E 172

77491

Roșu

x

 

 

 

E 172

77492

Galben

x

 

 

 

E 172

77499

Negru

x

 

 

 

E 172

77510

Albastru

x

 

 

 

fără ioni cian

77713

Alb

x

 

 

 

 

77742

Violet

x

 

 

 

 

77745

Roșu

x

 

 

 

 

77820

Alb

x

 

 

 

E 174

77891

Alb

x

 

 

 

E 171

77947

Alb

x

 

 

 

 

Lactoflavin

Galben

x

 

 

 

E 101

Caramel

Maro

x

 

 

 

E 150

Capsanthin, Capsorubin

Portocaliu

x

 

 

 

E 160 c

Roșu Beetroot

Roșu

x

 

 

 

E 162

Anthocianini

Roșu

x

 

 

 

E 163

Stearați de aluminiu, zinc, magneziu și calciu

Alb

x

 

 

 

 

Albastru de Bromothymol

Albastru

 

 

 

x

 

Verde de Bromocresol

Verde

 

 

 

x

 

Coloana 1 –

Agenți coloranți permiși în toate produsele cosmetice.

Coloana 2 –

Agenți coloranți permiși în toate produsele cosmetice cu excepția acelor produse care se aplică în jurul ochilor, în special farduri de ochi și demachiante pentru farduri de ochi.

Coloana 3 –

Agenții coloranți permiși exclusiv în produsele cosmetice care nu intră în contact cu membranele mucoase.

Coloana 4 –

Agenții coloranți permiși exclusiv în produsele cosmetice care intră numai puțin în contact cu pielea.


(1)  Lacurile sau sărurile acestor agenți coloranți care folosesc substanțe neinterzise conform anexei II sau neexcluse, conform anexei V, care intră sub incidența prezentei directive sunt, de asemenea, admise.

(2)  Agenții coloranți al căror număr este precedat de litera «E» în conformitate cu Directiva CEE din 1962 privind produse alimentare și coloranți trebuie să îndeplinească cerințele de puritate menționate în aceste directive. Aceștia continuă să facă obiectul criteriilor generale stabilite în anexa III la Directiva din 1962 privind agenții coloranți, din care litera «E» a fost eliminată.”

(3)  Se permit, de asemenea, bariul insolubil, lacurile cu stronțiu și zirconiu, sărurile și pigmenții acestor agenți coloranți. Ei trebuie să treacă testul de insolubilitate determinat prin metoda stabilită în articolul 8.


ANEXA 2

„ANEXA IV

PARTEA 2

LISTA AGENȚILOR COLORANȚI FOLOSIȚI ÎN PRODUSELE COSMETICE (1)

Numărul de Colour Index sau denumirea

Culoarea

Domeniul de aplicare

Alte restricții și condiții (2)

Autorizație valabilă până la

1

2

3

4

12700

Galben

 

 

x

 

vezi anexa III partea 2

31.12.1987

13065

Galben

 

 

x

 

vezi anexa III partea 2

31.12.1987

15800

Roșu

x

 

 

 

vezi anexa III partea 2

31.12.1988

19120

Galben

 

 

 

x

 

31.12.1988

20470

Negru

 

 

x

 

vezi anexa III partea 2

31.12.1988

21110

Portocaliu

 

 

 

x

concentrație maximă de 3,3′-diclorbenzidină în agentul colorant 5ppm

31.12.1987

21115

Portocaliu

 

 

 

x

concentrație maximă de 3,3′-diclorbenzidină în agentul colorant 5 ppm

31.12.1988

26100

Roșu

x

 

 

 

 

31.12.1988

42045

Albastru

 

 

x

 

vezi anexa III partea 2

31.12.1988

42170

Verde

 

 

x

 

vezi anexa III partea 2

31.12.1988

42535

Violet

 

 

x

 

 

31.12.1987

44025

Verde

 

 

 

x

 

31.12.1987

44045

Albastru

 

 

x

 

vezi anexa III partea 2

31.12.1987

45190

Violet

 

 

x

 

vezi anexa III partea 2

31.12.1988

47000

Galben

x

 

 

 

vezi anexa III partea 2

31.12.1988

61554

Albastru

 

 

x

 

numai în preparatele pentru păr concentrație maximă 50 ppm

31.12.1987

73312

Roșu

 

 

 

x

 

31.12.1987

73900

Violet

 

 

x

 

vezi anexa III partea 2

31.12.1987

73905

Roșu

 

 

 

x

 

31.12.1988

74180

Albastru

 

 

x

 

vezi anexa III partea 2

31.12.1988

75660

Galben

 

 

 

x

 

31.12.1988

77288

Verde

x

 

 

 

liber de ioni de cromat

31.12.1986

77289

Verde

x

 

 

 

liber de ioni de cromat

31.12.1986

Roșu acid

195

Roșu

 

 

x

 

 

31.12.1987

Coloana 1 –

Agenți coloranți permiși în toate produsele cosmetice.

Coloana 2 –

Agenți coloranți permiși în toate produsele cosmetice cu excepția acelor produse care se aplică în jurul ochilor, în special pentru farduri de ochi și demachiante pentru farduri de ochi.

Coloana 3 –

Agenți coloranți permiși exclusiv în produsele cosmetice care nu intră în contact cu membranele mucoase.

Coloana 4 –

Agenți coloranți permiși exclusiv în produsele cosmetice care intră numai puțin în contact cu pielea.


(1)  Lacurile sau sărurile acestor agenți coloranți care folosesc substanțe neinterzise conform anexei II sau neexcluse, conform anexei V, din incidența prezentei directive sunt, de asemenea, admise.

(2)  Agenții coloranți al căror număr este precedat de litera «E» în conformitate cu Directiva CEE din 1962 privind produse alimentare și coloranți trebuie să îndeplinească cerințele de puritate menționate în aceste directive. Ei continuă să facă obiectul criteriilor generale stabilite în anexa III la Directiva din 1962 privind coloranții, din care litera «E» a fost eliminată.”