–

pentru guvernul lituanian, de K. Dieninis și V. Kazlauskaitė-Švenčionienė, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul ceh, de M. Smolek și J. Vláčil, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul german, de J. Möller, U. Bartl, M. Hellmann, R. Kanitz, P.‑L. Krüger și U. Kühne, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul spaniol, de I. Herranz Elizalde, în calitate de agent;

–

pentru guvernul francez, de A. Daniel și A.‑C. Drouant, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul maghiar, de Z. Biró-Tóth și M. Z. Fehér, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de S. L. Kalėda și W. Wils, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1 alineatul (2) litera (l) și a articolului 69 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor (JO 2012, L 201, p. 107).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între R. J. R., pe de o parte, și Registrų centras VĮ (Centrul pentru Registre, Lituania), pe de altă parte, în legătură cu înscrierea într‑un registru funciar a unui drept de proprietate asupra unui bun succesoral imobil situat în Lituania al cărui moștenitor este R. J. R.

3

Considerentele (7), (8), (18), (67) și (71) ale Regulamentului nr. 650/2012 au următorul cuprins:

[…]

[…]

[…]

4

Articolul 1 din acest regulament, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede:

„(1)   Prezentul regulament se aplică succesiunilor privind patrimoniile persoanelor decedate. Regulamentul nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă.

(2)   Sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament:

[…]

5

Capitolul VI din regulamentul menționat, intitulat „Certificatul european de moștenitor”, cuprinde articolele 62-73 din acesta.

6

Potrivit articolului 62 din același regulament, intitulat „Crearea unui certificat european de moștenitor”:

„(1)   Prezentul regulament creează un certificat european de moștenitor (denumit în continuare «certificatul»), care este emis spre utilizare într‑un alt stat membru și care produce efectele enumerate la articolul 69.

(2)   Utilizarea certificatului nu este obligatorie.

(3)   Certificatul nu înlocuiește documentele interne utilizate în scopuri similare în statele membre. Cu toate acestea, un certificat emis în scopul utilizării într‑un alt stat membru produce efectele enumerate la articolul 69 și în statul membru ale cărui autorități au eliberat certificatul în temeiul prezentului capitol.”

7

Articolul 63 din Regulamentul nr. 650/2012, intitulat „Scopul certificatului”, prevede:

„(1)   Certificatul este destinat utilizării de către moștenitori […] care trebuie să își dovedească într‑un alt stat membru statutul sau să își exercite dreptul respectiv de moștenitor […].

(2)   Certificatul poate fi utilizat, în special, pentru a proba unul sau mai multe dintre următoarele:

[…]”

8

Articolul 67 din regulamentul menționat, intitulat „Eliberarea certificatului”, prevede la alineatul (1):

„Autoritatea emitentă eliberează fără întârziere certificatul, în conformitate cu procedura prevăzută în prezentul capitol, atunci când elementele care trebuie certificate au fost stabilite în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii sau în temeiul oricărei alte legi aplicabile unor elemente specifice. Aceasta utilizează formularul elaborat în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 81 alineatul (2).”

9

Articolul 68 din acest regulament, intitulat „Conținutul certificatului”, prevede:

„Certificatul cuprinde următoarele informații, în măsura în care acestea sunt necesare în scopul pentru care se eliberează certificatul:

[…]

[…]”

10

Articolul 69 din Regulamentul nr. 650/2012, intitulat „Efectele certificatului”, prevede:

„(1)   Certificatul produce efecte în fiecare stat membru fără a fi necesară nicio procedură specială.

(2)   Se prezumă că certificatul probează cu exactitate elementele stabilite în temeiul legii aplicabile succesiunii sau în temeiul oricărei alte legi aplicabile elementelor specifice. Se prezumă că persoana menționată în certificat drept moștenitor […] are statutul menționat în certificat și/sau este titular al drepturilor sau al puterilor stipulate în certificat, fără alte condiții și/sau restricții aferente acelor drepturi sau puteri decât cele stipulate în certificat.

[…]

(5)   Certificatul constituie un titlu valabil pentru înscrierea bunurilor succesorale în registrul corespunzător al unui stat membru, fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (2) literele (k) și (l).”

11

Articolul 1 alineatul (5) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1329/2014 al Comisiei din 9 decembrie 2014 de stabilire a formularelor menționate în Regulamentul nr. 650/2012 (JO 2014, L 359, p. 30) prevede:

„Formularul care trebuie utilizat pentru certificatul european de moștenitor, menționat la articolul 67 alineatul (1) din Regulamentul [nr. 650/2012], este formularul nr. V, care figurează în anexa 5.”

12

Acest formular nr. V, care figurează în anexa 5 la regulamentul de punere în aplicare menționat, indică anexele ce pot fi incluse în certificatul european de moștenitor. Printre aceste anexe figurează anexa IV, intitulată „Statutul și drepturile moștenitorului/moștenitorilor”.

13

Punctul 9 din această anexă IV conține mențiunea „Bunul/bunurile atribuit(e) moștenitorului, pentru care a fost solicitată certificarea (vă rugăm să specificați bunul/bunurile, precum și toate datele de identificare relevante ale acestuia/acestora)”.

14

Lietuvos Respublikos nekilnojamojo turto registro įstatymas Nr. I‑1539 (Legea Republicii Lituania nr. I‑1539 privind registrul funciar), din 24 septembrie 1996 (Žin., 1996, nr. 100-2261), astfel cum a fost modificată prin Legea nr. XII‑1833 din 23 iunie 2015 (denumită în continuare „Legea privind registrul funciar”), prevede la articolul 5 alineatul 2 că operatorul registrului funciar este responsabil, potrivit legii, de corectitudinea și de protecția datelor colectate în acest registru. Potrivit dispoziției respective, acest operator este responsabil numai de concordanța datelor înscrise în registrul menționat cu documentele pe baza cărora a avut loc înscrierea în același registru.

15

Articolul 22 din această lege reglementează temeiurile juridice ale înscrierii în registrul funciar a drepturilor reale imobiliare, a servituților care grevează asemenea drepturi și a faptelor juridice. Această dispoziție enumeră lista documentelor care atestă nașterea unor drepturi reale imobiliare sau a unor fapte juridice, în temeiul cărora aceste drepturi, servituțile care le grevează sau aceste fapte juridice sunt înscrise în registrul funciar, enumerând printre altele deciziile autorităților publice, hotărârile, sentințele, ordonanțele și deciziile pronunțate de instanțe, precum și certificatele de moștenitor.

16

Articolul 23 din legea menționată stabilește modalitățile de introducere a cererilor de înscriere a drepturilor reale imobiliare, ale servituților care grevează asemenea drepturi și ale faptelor juridice. Acesta prevede, la alineatul 2, că cererea trebuie să fie însoțită de documente care să ateste nașterea dreptului real, a servituții care grevează acest drept sau a faptului juridic a cărui înscriere este solicitată. Acest articol 23 precizează la alineatul 3 că documentele pe baza cărora drepturile reale imobiliare, servituțile care grevează asemenea drepturi, precum și faptele juridice sunt certificate, iau naștere, încetează, sunt cedate sau limitate trebuie să îndeplinească cerințele legale și să conțină informațiile necesare înscrierii în registrul funciar. Potrivit articolului 23 alineatul 4, documentele pe baza cărora se solicită această înscriere trebuie să fie lizibile și să cuprindă prenumele și numele întregi, denumirile, adresele, numerele de identificare ale persoanelor vizate de înscrierea menționată, precum și numărul unic al imobilului în cauză, atribuit în conformitate cu Lietuvos Respublikos nekilnojamojo turto kadastro nuostatai (Statutul cadastrului imobiliar al Republicii Lituania).

17

Potrivit articolului 29 din Legea privind registrul funciar, operatorul registrului funciar refuză înscrierea în acest registru a drepturilor reale imobiliare, a servituților care grevează asemenea drepturi și a faptelor juridice în cazul în care, în cursul examinării cererii de înscriere, constată că documentul prezentat în susținerea acestei cereri nu îndeplinește cerințele legii menționate sau că cererea ori documentul prezentat operatorului respectiv nu conține informațiile prevăzute de Nekilnojamojo turto registro nuostatai (Statutul registrului funciar) necesare pentru identificarea bunului imobil sau a persoanelor care dobândesc dreptul real imobiliar.

18

Statutul registrului funciar, adoptat de Lietuvos Respublikos vyriausybės nutarimas nr. 379 „Dėl Nekilnojamojo turto registro nuostatų patvirtinimo” (Decretul guvernului Republicii Lituania nr. 379 de aprobare a Regulamentului privind registrul bunurilor imobile) din 23 aprilie 2014 (TAR, 2014, nr. 2014-4930) precizează la punctul 14.2.2 că informațiile prin care se identifică un bun imobil sunt localitatea cadastrală, secțiunea cadastrală, numărul cadastral al parcelei, numărul unic (numărul de identificare) al parcelei, numărul unic (numărul de identificare) al clădirii și numărul unic (numărul de identificare) al apartamentului sau al sediului.

19

Reclamantul din litigiul principal, R. J. R., are reședința în Germania.

20

La 6 decembrie 2015, mama acestuia (denumită în continuare „defuncta”), a cărei reședință obișnuită se afla la acel moment în Germania, a decedat. Reclamantul din litigiul principal, moștenitor unic, a acceptat fără rezerve succesiunea defunctei în Germania. El s‑a adresat instanței germane competente pentru a obține un certificat european de moștenitor, întrucât succesiunea cuprindea bunuri situate nu numai în Germania, ci și în Lituania.

21

La 24 septembrie 2018, Amtsgericht Bad Urach (Tribunalul Districtual din Bad Urach, Germania) a emis reclamantului din litigiul principal, pe de o parte, certificatul de moștenitor nr. 1 VI 174/18, în care se arăta că G. R., care decedase la 10 mai 2014, a lăsat patrimoniul defunctei, unica sa moștenitoare, și, pe de altă parte, certificatul european de moștenitor nr. 1 VI 175/18, în care se arăta că defuncta a lăsat patrimoniul reclamantului din litigiul principal, care era unicul său moștenitor și care a acceptat succesiunea fără rezerve.

22

La 15 martie 2019, reclamantul din litigiul principal a introdus o cerere la Centrul pentru Registre, organismul de stat însărcinat printre altele să țină cadastrul și registrul funciar în Lituania, solicitând înscrierea în registru a dreptului său de proprietate asupra bunurilor imobile care au aparținut defunctei în Lituania. În susținerea cererii sale, acesta a prezentat certificatul de moștenitor și certificatul european de moștenitor menționate la punctul anterior.

23

Prin decizia din 20 martie 2019, Oficiul Tauragė al Departamentului „Registrul funciar” din cadrul Serviciului de administrare a registrelor de bunuri al Centrului pentru Registre a respins această cerere, pentru motivul că certificatul european de moștenitor prezentat nu conținea informațiile necesare identificării bunului imobil prevăzute de Legea privind registrul funciar, și anume nu indica bunurile moștenite de reclamantul din litigiul principal.

24

Acesta a formulat o contestație împotriva deciziei respective la Comisia de examinare a litigiilor din cadrul Biroului de înregistrare centrală al Centrului pentru Registre, care, prin decizia din 9 mai 2019, a confirmat decizia de respingere menționată.

25

Reclamantul din litigiul principal a introdus o acțiune împotriva acestor decizii la Regionų apygardos administracinio teismo Klaipėdos rūmai (Secția Klaipėda a Tribunalului Administrativ Regional al Regiunilor, Lituania), care, prin hotărârea din 30 decembrie 2019, a respins‑o ca nefondată.

26

Reclamantul din litigiul principal a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă a Lituaniei), instanța de trimitere. Aceasta consideră că litigiul cu care este sesizată ridică probleme referitoare la interpretarea Regulamentului nr. 650/2012.

27

Instanța menționată subliniază că, în temeiul articolului 69 alineatul (5) din Regulamentul nr. 650/2012, certificatul european de moștenitor constituie un titlu valabil pentru înscrierea bunurilor succesorale în registrul corespunzător al unui stat membru, fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (2) literele (k) și (l) din acest regulament, respectiv că acest certificat nu are incidență asupra aplicării articolului 1 alineatul (2) litera (l). Potrivit instanței menționate, această din urmă dispoziție, care exclude din domeniul de aplicare al regulamentului menționat orice înscriere într‑un registru a unor drepturi imobiliare sau mobiliare, implică faptul că obținerea unui certificat european de moștenitor nu are, în sine, ca efect inaplicabilitatea condițiilor de înscriere în registrul funciar, stabilite de legislația statului membru în care este situat bunul.

28

În această privință, instanța de trimitere subliniază că, în Lituania, documentele care pot servi drept temei pentru înscrierea unor drepturi reale imobiliare în registru sunt enumerate la articolul 22 din Legea privind registrul funciar și că articolul 23 alineatele 2-4 din această lege precizează în mod imperativ care sunt informațiile și datele pe care aceste documente trebuie să le certifice. Centrul pentru Registre ar acționa numai în temeiul competențelor care îi sunt conferite prin lege, care nu o recunoaște pe cea de a constata el însuși întinderea drepturilor de proprietate și nici de a colecta informații și probe care să ateste existența sau inexistența anumitor fapte.

29

Această instanță arată că, în consecință, în temeiul normelor dreptului lituanian, informațiile necesare înscrierii în registrul funciar pot fi furnizate numai în documentele enumerate la articolul 22 din Legea privind registrul funciar și că, atunci când informațiile furnizate sunt incomplete, Centrul pentru Registre nu are posibilitatea de a ține seama de alte informații decât cele conținute în aceste documente.

30

Instanța menționată adaugă că, pentru a‑și putea produce efectele, trebuie întocmit un certificat european de moștenitor utilizând formularul nr. V care figurează în anexa 5 la Regulamentul de punere în aplicare nr. 1329/2014. În consecință, dacă informațiile vizate de dispozițiile aplicabile ale Regulamentului nr. 650/2012, precum și ale Regulamentului de punere în aplicare nr. 1329/2014 sunt furnizate în certificatul european de moștenitor, acesta ar fi considerat în Lituania un document valabil pe baza căruia transmiterea bunului ar fi înscrisă în registrul funciar, astfel cum prevede articolul 69 alineatul (5) din Regulamentul nr. 650/2012.

31

Instanța de trimitere constată că certificatul european de moștenitor în discuție în litigiul principal a fost întocmit utilizând acest formular nr. V și că el cuprinde anexa IV la formularul menționat, care certifică statutul și drepturile moștenitorului. Adaugă totuși că, la punctul 9 din această anexă IV, nu a fost furnizată nicio informație pentru a identifica bunul sau bunurile atribuite moștenitorului pentru care se solicita o certificare.

32

Această instanță arată că argumentele invocate de reclamantul din litigiul principal, precum și jurisprudența instanțelor germane pe care o citează implică faptul că nu din neatenție a omis să furnizeze aceste informații autoritatea care a eliberat certificatul european de moștenitor. Reclamantul din litigiul principal ar susține printre altele că dreptul german al succesiunilor este reglementat de principiul succesiunii cu titlu universal și că, în consecință, atunci când există un singur beneficiar, acesta obține întregul patrimoniu al defunctului și nu este posibilă indicarea sau desemnarea, în orice mod, a bunurilor succesorale. Astfel, în opinia sa, potrivit unei jurisprudențe constante, instanțele germane ar lăsa în acest caz neaplicat articolul 68 alineatul (1) din Regulamentul nr. 650/2012, care prevede că certificatul european de moștenitor menționează cota‑parte care îi revine fiecărui moștenitor și, după caz, lista drepturilor și/sau a bunurilor care revin unui anumit moștenitor.

33

Ținând seama de obiectivele urmărite prin crearea certificatului european de moștenitor și în special a aceluia ca moștenirile care au efecte transfrontaliere în cadrul Uniunii să fie reglementate rapid, ușor și eficient, instanța de trimitere ridică problema interpretării articolului 1 alineatul (2) litera (l) și a articolului 69 alineatul (5) din Regulamentul nr. 650/2012, în special în ceea ce privește corelația dintre aceste dispoziții și cele ale dreptului național al statului membru în care este situat bunul succesoral în cauză, care reglementează condițiile referitoare la înscrierea unui drept de proprietate în registrul funciar.

34

În aceste condiții, Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă a Lituaniei) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 1 alineatul (2) litera (l) și articolul 69 alineatul (5) din Regulamentul [nr. 650/2012] trebuie interpretate în sensul că nu se opun unor norme juridice ale statului membru în care este situat imobilul potrivit cărora dreptul de proprietate poate fi înscris în registrul funciar pe baza unui certificat european de moștenitor numai în cazul în care toate informațiile necesare pentru înscriere sunt indicate în acest certificat european de moștenitor?”

35

În speță, astfel cum reiese din decizia de trimitere, cererea reclamantului din litigiul principal de a înscrie în registrul funciar lituanian dreptul său de proprietate asupra unui bun situat în Lituania a fost respinsă pentru motivul că certificatul european de moștenitor prezentat în susținerea acestei cereri nu conținea informații referitoare la acest bun. În aceste condiții, pentru a furniza un răspuns util instanței de trimitere, trebuie să se reformuleze întrebarea adresată pentru ca aceasta să privească și articolul 68 din Regulamentul nr. 650/2012, acest articol referindu‑se tocmai, astfel cum reiese chiar din titlul acestuia, la conținutul unui astfel de certificat. Într‑adevăr, potrivit unei jurisprudențe constante, revine Curții sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța națională și în special din motivarea deciziei de trimitere elementele din dreptul Uniunii care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 noiembrie 2021, Governor of Cloverhill Prison și alții, C‑479/21 PPU, EU:C:2021:929, punctul 39, precum și jurisprudența citată).

36

Astfel, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 alineatul (2) litera (l), articolul 68 litera (l) și articolul 69 alineatul (5) din Regulamentul nr. 650/2012 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru care prevede că cererea de înscriere a unui bun imobil în registrul funciar al acestui stat membru poate fi respinsă atunci când singurul document prezentat în susținerea acestei cereri este un certificat european de moștenitor care nu identifică acest bun imobil.

37

Trebuie amintit de la bun început că articolul 1 din Regulamentul nr. 650/2012, după ce definește, la alineatul (1), domeniul de aplicare al acestui regulament, enumeră în mod exhaustiv, la alineatul (2), materiile excluse din acest domeniu de aplicare, printre care figurează, la acest articolul 1 alineatul (2) litera (l), „orice înscriere într‑un registru al drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerințele legale pentru o astfel de înscriere, precum și efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într‑un registru”.

38

Articolul 69 alineatul (5) din Regulamentul nr. 650/2012 prevede că un certificat european de moștenitor constituie un titlu valabil pentru înscrierea bunurilor succesorale în registrul corespunzător al unui stat membru, fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (2) literele (k) și (l) din acest regulament. La rândul său, articolul 68 din regulamentul menționat prevede că acest certificat cuprinde anumite informații în măsura în care acestea sunt necesare scopului pentru care este eliberat și printre altele în conformitate cu litera (l) a acestui articol, cota‑parte care îi revine fiecărui moștenitor și, după caz, lista drepturilor și/sau a bunurilor care revin unui anumit moștenitor.

39

Astfel, pentru a aprecia dacă obligația de a înscrie într‑un certificat european de moștenitor o listă a bunurilor care revin moștenitorului în cauză, astfel cum este prevăzută la articolul 68 litera (l) din Regulamentul nr. 650/2012, se impune autorității emitente a unui asemenea certificat nu numai în cazul unei succesiuni care vizează numeroși moștenitori, ci și în cazul unei succesiuni care implică un singur moștenitor, precum cea în discuție în litigiul principal, acest articol 68 litera (l) trebuie interpretat în lumina relației dintre articolul 1 alineatul (2) litera (l) și articolul 69 alineatul (5) din regulamentul menționat, precum și în lumina cadrului general în care se înscriu aceste dispoziții.

40

În această privință, trebuie amintit că certificatul european de moștenitor constituie un instrument autonom de drept al Uniunii a cărui utilizare și efecte sunt reglementate în mod detaliat în dispozițiile Regulamentului nr. 650/2012. În special, Curtea a precizat deja că acest certificat, care a fost creat prin acest regulament, beneficiază de un regim juridic autonom, stabilit prin dispozițiile capitolului VI din regulamentul menționat (Hotărârea din 21 iunie 2018, Oberle, C‑20/17, EU:C:2018:485, punctul 46).

41

Dispozițiile Regulamentului nr. 650/2012 menționate la punctul 39 din prezenta hotărâre trebuie interpretate în lumina obiectivelor urmărite de acesta din urmă, care vizează, astfel cum reiese din considerentele (7) și (8) ale acestuia, să ajute moștenitorii și legatarii, celelalte persoane apropiate defunctului, precum și pe creditorii succesiunii să își valorifice drepturile în contextul unei succesiuni cu elemente de extraneitate, precum și să permită cetățenilor Uniunii să își pregătească succesiunea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iunie 2018, Oberle, C‑20/17, EU:C:2018:485, punctul 49).

42

Din această perspectivă, prin Regulamentul nr. 650/2012, legiuitorul Uniunii a creat certificatul european de moștenitor, care are ca obiect, potrivit considerentului (67) al acestui regulament, să permită printre altele moștenitorilor să își dovedească cu ușurință statutul și/sau drepturile și competențele într‑un alt stat membru pentru a soluționa într‑o manieră rapidă, simplă și eficace o succesiune cu incidență transfrontalieră în cadrul Uniunii.

43

În această privință, articolul 63 alineatul (1) din Regulamentul nr. 650/2012 precizează că certificatul european de moștenitor este destinat utilizării printre altele de către moștenitorii care trebuie să își dovedească statutul lor într‑un alt stat membru sau să își exercite drepturile în calitate de moștenitori. Conform acestui articol 63 alineatul (2) literele (a) și (b), certificatul menționat poate fi utilizat în special pentru a proba statutul și/sau drepturile fiecărui moștenitor menționat în certificatul respectiv, precum și atribuirea unui bun anume sau a anumitor bunuri care fac parte din patrimoniul succesoral moștenitorului/moștenitorilor.

44

În ceea ce privește efectele certificatului european de moștenitor, astfel cum reiese din articolul 69 alineatul (1) și din considerentul (71) al Regulamentului nr. 650/2012, acest certificat ar trebui să producă aceleași efecte în toate statele membre, fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură. În conformitate cu articolul 69 alineatul (2) din acest regulament, se prezumă că certificatul menționat probează cu exactitate elementele stabilite în temeiul legii aplicabile succesiunii sau în temeiul oricărei alte legi aplicabile elementelor specifice. Se prezumă că persoana menționată în certificat drept moștenitor are statutul menționat în acest certificat și/sau este titular al drepturilor sau al puterilor stipulate în certificat, fără alte condiții și/sau restricții aferente acelor drepturi sau puteri decât cele stipulate în același certificat. Astfel, din moment ce un certificat european de moștenitor este eliberat unui moștenitor în statul membru în care defunctul are reședința obișnuită, acest moștenitor îl poate utiliza în celelalte state membre în care se află bunurile defunctului.

45

În ceea ce privește în special o situație în care certificatul european de moștenitor este prezentat drept documentul în temeiul căruia se solicită înregistrarea unui bun imobil moștenit, trebuie subliniat că articolul 68 din Regulamentul nr. 650/2012 prevede un minim de informații care trebuie să figureze în acest certificat. Or, conținutul acestuia din urmă poate varia de la un caz la altul în funcție de scopurile pentru care este eliberat.

46

În această privință, trebuie precizat că, în conformitate cu articolul 67 alineatul (1) din Regulamentul nr. 650/2012 și astfel cum Curtea a statuat deja, autoritatea emitentă trebuie să utilizeze în mod obligatoriu formularul nr. V, prevăzut în anexa 5 la Regulamentul de punere în aplicare nr. 1329/2014, în scopul eliberării certificatului menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 ianuarie 2019, Brisch, C‑102/18, EU:C:2019:34, punctul 30).

47

În aceste condiții, trebuie amintit de asemenea că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 38 din prezenta hotărâre, articolul 69 alineatul (5) din Regulamentul nr. 650/2012 prevede că un certificat european de moștenitor constituie un titlu valabil pentru înscrierea bunurilor succesorale în registrul corespunzător al unui stat membru, fără a aduce atingere printre altele articolului 1 alineatul (2) litera (l) din acest regulament care prevede, astfel cum Curtea a statuat deja, că orice înscriere într‑un registru al drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerințele legale aplicabile pentru o astfel de înscriere, precum și efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într‑un registru sunt excluse din domeniul de aplicare al regulamentului menționat (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 12 octombrie 2017, Kubicka, C‑218/16, EU:C:2017:755, punctul 54).

48

Faptul că asemenea cerințe legale sunt reglementate astfel de dreptul național reiese și din considerentul (18) al Regulamentului nr. 650/2012, potrivit căruia cerințele privind înscrierea într‑un registru a unui drept asupra unor bunuri imobile sau mobile sunt excluse din domeniul de aplicare al acestui regulament, astfel încât legea statului membru în care este ținut registrul este cea care trebuie să stabilească condițiile legale și modalitățile acestei înscrieri, precum și care sunt autoritățile, cum ar fi oficiile cadastrale sau notarii, responsabile de verificarea îndeplinirii tuturor cerințelor și a faptului că documentația prezentată sau întocmită este suficientă sau conține informațiile necesare.

49

În consecință, dispozițiile Regulamentului nr. 650/2012 care instituie certificatul european de moștenitor și, mai precis, articolul 69 alineatul (5) din acest regulament coroborat cu articolul 1 alineatul (2) litera (l) din acesta, la care face trimitere prima dispoziție, nu împiedică un stat membru să stabilească sau să aplice cerințele care trebuie respectate în vederea înregistrării unor drepturi reale imobiliare.

50

În această privință, fiecare stat membru în care este prevăzută o astfel de înregistrare a drepturilor reale asupra bunurilor imobile este liber să determine condițiile și modalitățile acestei înregistrări, inclusiv să impună o cerință potrivit căreia toate datele de identificare ale unui bun imobil pentru care este introdusă o cerere de înregistrare trebuie să fie furnizate în această cerere sau în documentele care o însoțesc.

51

În consecință, într‑o situație în care o autoritate însărcinată cu înregistrarea unor drepturi reale imobiliare este sesizată cu o cerere având ca obiect înregistrarea unui bun imobil moștenit, fără ca acest bun să fie identificat într‑un document pe baza căruia se solicită înregistrarea, inclusiv în certificatul european de moștenitor prezentat, rezultă din cele de mai sus că această autoritate poate respinge o astfel de cerere.

52

Trebuie arătat, în această privință, că respingerea unei cereri de înregistrare a unui bun imobil într‑un registru funciar al unui stat membru, întemeiată pe un certificat european de moștenitor, pentru motivul că acesta din urmă nu conține date referitoare la identificarea bunului respectiv, nu repune în discuție validitatea acestui certificat ca atare în ceea ce privește celelalte elemente pe care le certifică, precum statutul de moștenitor.

53

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 1 alineatul (2) litera (l), articolul 68 litera (l) și articolul 69 alineatul (5) din Regulamentul nr. 650/2012 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru care prevede că cererea de înscriere a unui bun imobil în registrul funciar al acestui stat membru poate fi respinsă atunci când singurul document prezentat în susținerea acestei cereri este un certificat european de moștenitor care nu identifică acest bun imobil.

54

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Articolul 1 alineatul (2) litera (l), articolul 68 litera (l) și articolul 69 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor

trebuie interpretate în sensul că

nu se opun unei reglementări a unui stat membru care prevede că cererea de înscriere a unui bun imobil în registrul funciar al acestui stat membru poate fi respinsă atunci când singurul document prezentat în susținerea acestei cereri este un certificat european de moștenitor care nu identifică acest bun imobil.