–

pentru O.D., R.I.H.V., B.O., F.G., M.K.F.B., E.S. și S.E.A., de A. Guariso, L. Neri, R. Randellini, E. Fiorini și M. Nappi, avvocati;

–

pentru N.P., de A. Andreoni și V. Angiolini, avvocati;

–

pentru Istituto nazionale della previdenza sociale (INPS), de M. Sferrazza și V. Stumpo, avvocati;

–

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de P. Gentili, avvocato dello Stato;

–

pentru Comisia Europeană, de C. Cattabriga și D. Martin, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 34 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), a articolului 3 alineatul (1) literele (b) și (j) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, rectificare în JO 2004, L 200, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82) și a articolului 12 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2011/98/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanții țărilor terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre și un set comun de drepturi pentru lucrătorii din țările terțe cu ședere legală pe teritoriul unui stat membru (JO 2011, L 343, p. 1).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unor litigii între O.D., R.I.H.V., B.O., F.G., M.K.F.B., E.S., N.P. și S.E.A., resortisanți ai unor țări terțe deținători ai unui permis unic, pe de o parte, și Istituto Nazionale della Previdenza Sociale (INPS) (Institutul național de asigurări sociale, Italia), pe de altă parte, în legătură cu refuzul de a le acorda acestora beneficiul unei alocații de naștere și al unei alocații de maternitate.

3

Considerentele (20), (24) și (31) ale Directivei 2011/98 enunță:

[…]

[…]

4

Articolul 2 din această directivă, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]”

5

Articolul 3 din directiva menționată, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)   Prezenta directivă se aplică:

[…]

(2)   Prezenta directivă nu se aplică resortisanților din țări terțe:

[…]

[…]”

6

Potrivit articolului 12 din Directiva 2011/98, intitulat „Dreptul la egalitatea de tratament”:

„(1)   Lucrătorii din țările terțe menționați la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) beneficiază de egalitate de tratament în raport cu resortisanții statului membru în care își au reședința, în legătură cu:

[…]

[…]

(2)   Statele membre pot restrânge egalitatea de tratament:

[…]

De asemenea, statele membre pot decide ca alineatul (1) litera (e), în ceea ce privește prestațiile familiale să nu se aplice resortisanților din țări terțe care au fost autorizați să lucreze pe teritoriul unui stat membru pentru o durată maximă de șase luni, resortisanților din țări terțe care au fost admiși pentru studii sau resortisanților din țări terțe care au drept de muncă pe baza unei vize;

[…]”

7

Articolul 16 alineatul (1) din această directivă prevede:

„Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 25 decembrie 2013. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor dispoziții.”

8

Potrivit articolului 1 litera (z) din Regulamentul nr. 883/2004, în sensul acestui regulament, termenul „prestații familiale” desemnează toate prestațiile în natură sau în numerar pentru acoperirea cheltuielilor familiei, cu excepția avansurilor din pensiile alimentare și a alocațiilor speciale de naștere sau de adopție prevăzute în anexa I la acesta.

9

Articolul 3 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede:

„Prezentul regulament se aplică tuturor legislațiilor referitoare la ramurile de securitate socială privind:

[…]

[…]

10

Anexa I la Regulamentul nr. 883/2004, intitulat „Avansuri din pensii alimentare, indemnizații speciale de naștere și de adopție”, conține, în partea II, o listă de alocații speciale de naștere și de adopție organizate de fiecare stat membru. Republica Italiană nu a figurat niciodată în această parte II a anexei I.

11

Articolul 1 alineatul 125 din legge n. 190 – Disposizioni per la formazione del bilancio annuale e pluriennale dello Stato (legge di stabilità 2015) [Legea nr. 190 privind dispoziții pentru constituirea bugetului anual și multianual al statului (Legea stabilității din 2015)] din 23 decembrie 2014 (GURI nr. 300 din 29 decembrie 2014, supliment ordinar la GURI nr. 99) (denumită în continuare „Legea nr. 190/2014”) instituie o alocație de naștere (denumită în continuare „alocația de naștere”) pentru fiecare copil născut sau adoptat, plătită lunar, pentru a încuraja natalitatea și pentru „a contribui la cheltuielile legate de susținerea acesteia”.

12

Dispoziția menționată prevede că pentru orice copil născut sau adoptat între 1 ianuarie 2015 și 31 decembrie 2017 se acordă o alocație în cuantum anual de 960 de euro, care este plătită lunar începând din luna nașterii sau a adopției până la cea de a treia aniversare a copilului sau până la cea de a treia aniversare a intrării acestuia în gospodărie ca urmare a adopției sale. Această alocație este plătită de INPS cu condiția ca gospodăria căruia îi aparține părintele care o solicită să se afle într‑o situație economică ce corespunde unei anumite valori minime a indicatorului situației economice echivalente (ISEE), stabilită prin regulamentul prevăzut în decreto del Presidente del Consiglio dei Ministri n. 159 – Regolamento concernente la revisione delle modalitá di determinazione e i campi di applicazione dell’Indicatore della situazione economica equivalente (ISEE) [Decretul Președintelui Consiliului de Miniștri nr. 159 de stabilire a regulamentului privind revizuirea metodelor de determinare și a domeniilor de aplicare ale indicatorului situațional economic echivalent (ISEE)] din 5 decembrie 2013 (GURI nr. 19 din 24 ianuarie 2014).

13

Articolul 1 alineatul 248 din legge n. 205 – Bilancio di previsione dello Stato per l’anno finanziario 2018 e bilancio pluriennale per il triennio 2018-2020 (Legea nr. 205 privind bugetul de stat estimat pentru exercițiul financiar 2018 și bugetul multianual pentru perioada trienală 2018-2020) din 27 decembrie 2017 (GURI nr. 302 din 29 decembrie 2017, supliment ordinar la GURI nr. 62) prevede că alocația de naștere se acordă pentru fiecare copil născut sau adoptat între 1 ianuarie și 31 decembrie 2018, pe o durată de un an, până la prima aniversare a copilului sau până la prima aniversare a intrării acestuia în gospodărie ca urmare a adopției sale.

14

Articolul 23 quater alineatul 1 din decreto legge n. 119 – Disposizioni urgenti in materia fiscale e finanziaria (Decretul‑lege nr. 119 privind dispoziții urgente în materie fiscală și financiară) din 23 octombrie 2018 (GURI nr. 247, din 23 octombrie 2018), convertit în lege, cu modificări, prin Legea nr. 136 din 17 decembrie 2018, extinde beneficiul alocației de naștere la orice copil născut sau adoptat între 1 ianuarie și 31 decembrie 2019, până la prima aniversare sau până la prima aniversare a intrării acestuia în gospodărie ca urmare a adopției sale, și prevede o majorare de 20 % pentru fiecare copil care urmează celui dintâi.

15

Articolul 1 alineatul 340 din legge n. 160 – Bilancio di previsione dello Stato per l’anno finanziario 2020 e bilancio pluriennale per il triennio 2020-2022 (Legea nr. 160 privind bugetul de stat estimat pentru exercițiul financiar 2020 și bugetul multianual pentru perioada trienală 2020-2022) din 27 decembrie 2019 (GURI nr. 304 din 30 decembrie 2019, supliment ordinar la GURI nr. 45) a extins în continuare beneficiul alocației de naștere pentru orice copil născut sau adoptat între 1 ianuarie și 31 decembrie 2020, până la prima aniversare a copilului sau până la prima aniversare a intrării acestuia în gospodărie ca urmare a adopției sale, cuantumul acesteia variind însă în funcție de situația economică a gospodăriei, astfel cum este definită prin indicatorul menționat la punctul 12 din prezenta hotărâre, și fiind majorat cu 20 % pentru fiecare copil care urmează celui dintâi.

16

Conform articolului 1 alineatul 125 din Legea nr. 190/2014, pot beneficia de alocația respectivă resortisanții italieni, resortisanții altor state membre, precum și resortisanții țărilor terțe care dețin un permis de ședere pentru rezidenți pe termen lung prevăzut la articolul 9 din decreto legislativo n. 286 – Testo unico delle disposizioni concernenti la disciplina dell’immigrazione e norme sulla condizione dello straniero (Decretul legislativ nr. 286 referitor la Textul unic al dispozițiilor privind reglementarea imigrației și normele referitoare la situația străinilor) din 25 iulie 1998 (GURI nr. 191din 18 august 1998, supliment ordinar la GURI nr. 139) care au reședința în Italia.

17

Articolul 74 din decreto legislativo n. 151 – Testo unico delle disposizioni legislative in materia di tutela e sostegno della maternità e della paternità, a norma dell’articolo 15 della legge 8 marzo 2000, n. 53 (Decretul legislativ nr. 151 din 26 martie 2001 privind textul unic al dispozițiilor legislative în materie de protecție și de susținere a maternității și a paternității, în temeiul articolului 15 din Legea nr. 53 din 8 martie 2000) din 26 martie 2001 (GURI nr. 96 din 26 aprilie 2001, supliment ordinar la GURI nr. 93) acordă o alocație de maternitate (denumită în continuare „alocație de maternitate”) pentru orice copil născut după 1 ianuarie 2001 sau pentru orice minor plasat în vederea adopției sau adoptat fără plasament, femeilor care au reședința în Italia și care sunt resortisante ale acestui stat membru sau ale unui alt stat membru al Uniunii sau care dețin un permis de ședere pentru rezidenți pe termen lung. Alocația respectivă se acordă femeilor care nu beneficiază de alocația de maternitate în legătură cu un raport de muncă salariată sau independentă ori cu exercitarea unei profesii liberale și cu condiția ca gospodăria să nu dispună de resurse superioare unui anumit cuantum, calculat pe baza indicatorului situației economice (ISE), indicate în decreto legislativo n. 109 – Definizioni di criteri unificati di valutazione della situazione economica dei soggetti che richiedono prestazioni sociali agevolate, a norma dell’articolo 59, comma 51, della legge 27 dicembre 1997, n. 449 (Decretul legislativ nr. 109 privind definirea criteriilor unitare de evaluare a situației economice a persoanelor care solicită prestații sociale subvenționate, în conformitate cu articolul 59 alineatul (51) din Legea nr. 449 din 27 decembrie 1997) din 31 martie 1998 (GURI nr. 90 din 18 aprilie 1998).

18

Directiva 2011/98 a făcut obiectul transpunerii în dreptul intern prin decreto legislativo n. 40 – Attuazione della direttiva 2011/98/UE relativa a una procedura unica di domanda per il rilascio di un permesso unico che consente ai cittadini di Paesi terzi di soggiornare e lavorare nel territorio di uno Stato membro e a un insieme comune di diritti per i lavoratori di Paesi terzi che soggiornano regolarmente in uno Stato membro (Decretul legislativ nr. 40 din 4 martie 2014 de transpunere a Directivei 2011/98) din 4 martie 2014 (GURI nr. 68 din 22 martie 2014), care a instituit un „permis de muncă unic”.

19

INPS a refuzat acordarea alocației de naștere unor resortisanți ai unor țări terțe care au reședința legală în Italia și dețin doar un permis de muncă unic prevăzut de Decretul legislativ nr. 40 de transpunere a Directivei 2011/98, pentru motivul că nu dețin statutul de rezident pe termen lung. Instanțele de fond, în fața cărora aceștia au contestat refuzul menționat, au admis cererile lor aplicând principiul egalității de tratament prevăzut la articolul 12 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2011/98.

20

Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia), chemată să se pronunțe cu privire la recursurile formulate împotriva deciziilor mai multor curți de apel, a considerat că acest regim al alocației de naștere încalcă mai multe dispoziții ale Constituției italiene coroborate cu articolele 20, 21, 24, 33 și 34 din cartă și a sesizat Corte costituzionale (Curtea Constituțională, Italia) cu privire la aspecte privind constituționalitatea articolului 1 alineatul 125 din Legea nr. 190/2014, în măsura în care acesta din urmă subordonează acordarea alocației de naștere resortisanților țărilor terțe condiției ca aceștia să dețină statutul de rezident pe termen lung.

21

În fața Corte costituzionale (Curtea Constituțională), reclamanții din procedurile anterioare concluzionează în sensul neconstituționalității dispoziției în cauză și susțin că aceasta este de asemenea contrară articolului 12 din Directiva 2011/98. INPS, în calitate de pârât în procedurile anterioare, concluzionează, dimpotrivă, în sensul respingerii întrebărilor de constituționalitate, susținând că alocația de naștere este, prin natura sa, o primă, care nu intră în domeniul securității sociale și care nu este destinată satisfacerii nevoilor primare și urgente ale persoanelor. Acesta adaugă că directiva menționată conferă statelor membre puterea de a exclude în mod discreționar de la beneficiul prestațiilor în discuție resortisanții țărilor terțe care nu au statutul de rezident pe termen lung, ținând seama de limitele resurselor financiare disponibile. La rândul său, Presidente del Consiglio dei Ministri (președintele Consiliului de miniștri, Italia), în calitate de intervenient în procedurile anterioare, solicită respingerea întrebărilor de constituționalitate ca fiind inadmisibile sau, cu titlu subsidiar, vădit nefondate. Acesta susține că alocația de naștere nu este destinată să facă față nevoilor esențiale ale persoanelor și că, tot potrivit dreptului Uniunii, numai statutul de rezident pe termen lung permite să se urmărească deplina asimilare a resortisantului unei țări terțe cu cetățeanul Uniunii în ceea ce privește prestațiile sociale.

22

Pentru aceleași motive precum cele privind alocația de naștere, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) a sesizat de asemenea instanța de trimitere cu o întrebare privind constituționalitatea articolului 74 din Decretul legislativ nr. 151 din 26 martie 2001 privind alocația de maternitate. În fața instanței de trimitere, reclamanții din procedurile precedente concluzionează în sensul neconstituționalității acestei dispoziții, în timp ce Presidente del Consiglio dei Ministri (președintele Consiliului de miniștri) solicită respingerea întrebării privind constituționalitatea ca inadmisibilă sau, cu titlu subsidiar, ca vădit nefondată.

23

În susținerea cererii sale de decizie preliminară, instanța de trimitere arată printre altele că este competentă să se pronunțe cu privire la eventuala contrarietate a dispozițiilor naționale cu drepturile și cu principiile consacrate de cartă. Ea arată că, atunci când este sesizată cu titlu preliminar cu o problemă de constituționalitate care privește aceste drepturi și principii, nu se poate dispensa de obligația de a verifica dacă dispoziția în cauză încalcă atât drepturile, cât și principiile constituționale, precum și pe cele consacrate de cartă, garanțiile prevăzute de Constituția italiană fiind completate de cele consacrate de cartă. În calitate de instanță națională în sensul articolului 267 TFUE, ea efectuează o trimitere preliminară în fața Curții în toate cazurile în care acest lucru este necesar pentru a clarifica semnificația și efectele dispozițiilor cartei și, în urma acestei aprecieri, poate să declare neconstituționalitatea dispoziției contestate, înlăturând‑o astfel din ordinea juridică națională cu efecte erga omnes.

24

Instanța de trimitere consideră că drepturile și principiile constituționale menționate de Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) și cele consacrate de cartă, îmbogățite de dreptul derivat, sunt indisociabil legate, se completează și sunt în armonie și că interzicerea discriminărilor arbitrare și protecția maternității și a copilului, asigurate de Constituția italiană, trebuie interpretate în lumina indicațiilor obligatorii date de dreptul Uniunii.

25

Făcând trimitere la articolul 12 din Directiva 2011/98 și la jurisprudența Curții, instanța de trimitere arată că trebuie să examineze dreptul la egalitate de tratament în ceea ce privește ramurile securității sociale astfel cum sunt definite de Regulamentul nr. 883/2004 și precizează că, prin instituirea regimului de permis unic, Republica Italiană nu a utilizat în mod expres posibilitatea de a introduce derogările prevăzute de directiva menționată. Aceasta apreciază că este necesar, înainte de a se pronunța în legătură cu problemele de constituționalitate ridicate de Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație), să solicite Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea dispozițiilor dreptului Uniunii care au incidență asupra răspunsului care trebuie dat la aceste întrebări.

26

Ea arată în această privință că alocația de naștere, în special ca urmare a modificărilor semnificative pe care le‑a suferit în cursul ultimilor ani, prezintă aspecte inedite în raport cu prestațiile familiale deja examinate de Curte. În acest sens, ea arată că, deși alocația respectivă este legată de criterii obiective definite prin lege și deși este inclusă în categoria prestațiilor de securitate socială, are totuși o pluralitate de funcții, care ar putea să facă incertă calificarea sa drept prestație familială.

27

Pe de o parte, alocația de naștere ar avea funcția unei prime care urmărește să încurajeze natalitatea, această finalitate fiind confirmată de evoluția regimului care instituie o prestație universală, cu o majorare pentru copiii care urmează celui dintâi. Pe de altă parte, articolul 1 alineatul 125 din Legea nr. 190/2014, în redactarea sa inițială, supunând acordarea acestei alocații unei condiții de venit, ar părea să recunoască o relevanță situației de vulnerabilitate a familiei beneficiare. Scopul respectivei alocații ar fi astfel și să susțină gospodăriile aflate în situație economică precară și să asigure minorilor îngrijirile esențiale. Acest ultim scop ar fi confirmat de modificările legislative recente, care, deși au făcut din alocația de naștere o măsură de asistență universală, i‑au adaptat valoarea în funcție de diverse praguri de venituri și, așadar, de diferite niveluri de necesitate.

28

Pe de altă parte, instanța de trimitere ridică problema dacă alocația de maternitate trebuie să fie inclusă în prestațiile garantate la articolul 34 din cartă, în lumina dreptului derivat care urmărește să asigure un set comun de drepturi, întemeiat pe egalitatea de tratament cu resortisanții statului membru gazdă, tuturor resortisanților țărilor terțe care au reședința și lucrează în mod legal într‑un stat membru.

29

În aceste împrejurări, Corte costituzionale (Curtea Constituțională) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 34 din [cartă] trebuie interpretat în sensul că intră în domeniul său de aplicare alocația de naștere și alocația de maternitate, în temeiul articolului 3 alineatul (1) literele (b) și (j) din Regulamentul [nr. 883/2004], la care face trimitere articolul 12 alineatul (1) litera (e) din [Directiva 2011/98] și, prin urmare, dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care nu extinde la străinii care dețin permisul unic menționat în aceeași directivă beneficiul acestor măsuri de asistență care sunt deja acordate străinilor care dețin un permis de ședere [al Uniunii] pentru rezidenți pe termen lung?”

30

Instanța de trimitere a solicitat Curții să judece prezenta cauză potrivit procedurii accelerate în temeiul articolului 105 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al acesteia.

31

În susținerea cererii sale, aceasta arată că întrebarea adresată în cadrul prezentei trimiteri este amplu dezbătută de instanțele italiene, ceea ce ar putea da naștere la numeroase trimiteri preliminare în fața Curții. Astfel, amploarea contenciosului referitor la această problemă a determinat incertitudini în interpretarea dreptului Uniunii între, pe de o parte, administrația competentă să acorde alocațiile în cauză și, pe de altă parte, instanțele italiene, în măsura în care numai acestea din urmă atribuie un efect direct articolului 12 din Directiva 2011/98.

32

Din articolul 105 alineatul (1) din Regulamentul de procedură rezultă că, la cererea instanței de trimitere sau, cu titlu excepțional, din oficiu, președintele Curții poate, după ascultarea judecătorului raportor și a avocatului general, în cazul în care natura cauzei impune examinarea acesteia în termen scurt, să decidă judecarea trimiterii preliminare potrivit procedurii accelerate, care derogă de la prevederile regulamentului de procedură menționat.

33

În speță, la 17 septembrie 2020, președintele Curții a decis, după ascultarea judecătorului raportor și a avocatului general, să respingă cererea instanței de trimitere amintită la punctul 30 din prezenta hotărâre, în măsura în care condițiile pentru admiterea acestei cereri și în special prezența unor împrejurări excepționale nu erau îndeplinite.

34

În acest sens, pe de o parte, reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că numărul important de persoane sau de situații juridice potențial vizate de decizia care trebuie să fie dată de o instanță de trimitere după ce a sesizat Curtea cu titlu preliminar nu constituie, ca atare, o împrejurare excepțională susceptibilă să justifice recurgerea la procedura accelerată [Hotărârea din 8 decembrie 2020, Staatsanwaltschaft Wien (Ordine de transfer falsificate), C‑584/19, EU:C:2020:1002, punctul 36)].

35

Pe de altă parte, Curtea a statuat deja că nevoia de a unifica jurisprudența națională divergentă, deși legitimă, nu poate fi suficientă în sine pentru a justifica recurgerea la o procedură accelerată (a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Curții din 30 aprilie 2018, Oro Efectivo, C‑185/18, nepublicată, EU:C:2018:298, punctul 17).

36

În conformitate cu articolul 16 al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, Republica Italiană a solicitat Curții soluționarea prezentei cauze de către Marea Cameră.

37

Comisia exprimă îndoieli cu privire la admisibilitatea întrebării în măsura în care privește alocația de maternitate, din moment ce Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) a precizat, sesizând instanța de trimitere, Corte costituzionale (Curtea Constituțională), că faptele din litigiul principal sunt anterioare datei de 25 decembrie 2013, data termenului de transpunere a Directivei 2011/98 prevăzut la articolul 16 alineatul (1) din aceasta. Guvernul italian, la rândul său, are îndoieli cu privire la faptul că reclamanții din litigiul principal dețin un permis unic de muncă, arătând că aceștia par să dețină un permis de ședere pe un alt temei, și observă în special că această alocație este rezervată persoanelor care nu pot fi calificate drept „lucrători”. Or, articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2011/98 nu este aplicabil decât resortisanților țărilor terțe care au o astfel de calitate.

38

În această privință trebuie amintit că, în cadrul cooperării dintre Curte și instanțele naționale, instituită la articolul 267 TFUE, numai instanța națională sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, din moment ce întrebările adresate privesc interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe. (Hotărârea din 13 noiembrie 2018, Čepelnik, C‑33/17, EU:C:2018:896, punctul 20).

39

Rezultă că întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul normativ și factual pe care îl definește sub propria răspundere și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență. Respingerea de către Curte a unei cereri adresate de o instanță națională este posibilă numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (Hotărârea din 13 noiembrie 2018, Čepelnik, C‑33/17, EU:C:2018:896, punctul 21).

40

Este adevărat în speță că o directivă nu poate fi invocată de particulari pentru fapte anterioare transpunerii acesteia pentru a se înlătura aplicarea unor dispoziții naționale preexistente care ar fi contrare acestei directive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 februarie 2004, Rieser Internationale Transporte, C‑157/02, EU:C:2004:76, punctele 67 și 68, precum și jurisprudența citată). Trebuie arătat însă că instanța de trimitere nu este instanța chemată să se pronunțe ea însăși în mod direct asupra litigiilor principale, ci o instanță de natură constituțională căreia i‑a fost trimisă o întrebare de drept pur, independentă de faptele invocate în fața instanței de fond, întrebare la care trebuie să răspundă atât în raport cu normele de drept național, cât și cu normele dreptului Uniunii pentru a furniza nu numai propriei instanțe de trimitere, ci și tuturor instanțelor italiene o hotărâre cu efect erga omnes pe care aceste instanțe vor trebui să o aplice în toate litigiile relevante cu care vor fi sesizate. În aceste condiții, interpretarea dreptului Uniunii solicitată de instanța de trimitere are legătură cu obiectul litigiului cu care a fost sesizată, care privește exclusiv constituționalitatea dispozițiilor naționale din perspectiva dreptului constituțional național interpretat în lumina dreptului Uniunii.

41

În plus, problema dacă articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2011/98 se aplică numai resortisanților țărilor terțe care dețin un permis de ședere în statul membru gazdă în scopul ocupării unui loc de muncă sau dacă, dimpotrivă, această dispoziție îi privește și pe resortisanții țărilor terțe care dețin un permis de ședere în alte scopuri decât cel al ocupării unui loc de muncă și care au dreptul de a lucra în acest stat membru are legătură cu interpretarea acestei directive și, prin urmare, cu fondul prezentei cauze.

42

Rezultă că această întrebare este admisibilă, inclusiv în măsura în care privește alocația de maternitate.

43

Instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea articolului 34 din cartă pentru a stabili dacă alocația de naștere și alocația de maternitate intră în domeniul de aplicare al acestuia și dacă articolul 12 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2011/98 se opune unei reglementări naționale care exclude resortisanții țărilor terțe care dețin un permis unic, în sensul articolului 2 litera (c) din această directivă, de la beneficiul acestor alocații.

44

Trebuie să se sublinieze că, potrivit articolului 34 alineatul (1) din cartă, Uniunea recunoaște și respectă dreptul de acces la prestațiile de securitate socială și la serviciile sociale care acordă protecție în caz de maternitate, boală, accident de muncă, dependență de alte persoane sau bătrânețe, precum și în caz de pierdere a locului de muncă, în conformitate cu normele stabilite de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile naționale. În plus, potrivit articolului 34 alineatul (2) din cartă, orice persoană care are reședința și se deplasează în mod legal în cadrul Uniunii are dreptul la prestații de securitate socială și la avantaje sociale, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu legislațiile și practicile naționale.

45

Pe de altă parte, articolul 12 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2011/98, care, așa cum enunță considerentul (31) al acesteia, respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de cartă, prevede că lucrătorii din țări terțe menționați la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din această directivă beneficiază de egalitate de tratament în raport cu resortisanții statului membru în care au reședința în legătură cu ramurile securității sociale, astfel cum sunt definite în Regulamentul nr. 883/2004.

46

În consecință, prin această trimitere la Regulamentul nr. 883/2004, este necesar să se constate că articolul 12 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2011/98 concretizează dreptul de acces la prestațiile de securitate socială prevăzut la articolul 34 alineatele (1) și (2) din cartă.

47

Or, reiese din jurisprudența Curții că, în cazul în care adoptă măsuri care intră în domeniul de aplicare al unei directive care concretizează un drept fundamental prevăzut de cartă, statele membre trebuie să acționeze cu respectarea acestei directive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 2014, Schmitzer, C‑530/13, EU:C:2014:2359, punctul 23 și jurisprudența citată). Rezultă că prima întrebare trebuie analizată în lumina Directivei 2011/98. Domeniul de aplicare al articolului 12 alineatul (1) litera (e) din această directivă este determinat de Regulamentul nr. 883/2004.

48

Trebuie să se constate totodată că articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2011/98 se aplică atât resortisanților țărilor terțe care au fost admiși într‑un stat membru în scopul ocupării unui loc de muncă pe teritoriul acestuia în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul național, cât și resortisanților din țări terțe care au fost admiși într‑un stat membru în alte scopuri decât cel al ocupării unui loc de muncă în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul național, care au drept de muncă și care dețin un permis de ședere în conformitate cu Regulamentul nr. 1030/2002.

49

Astfel cum reiese din considerentul (20) al acestei directive, această dispoziție nu se limitează să garanteze egalitatea de tratament deținătorilor unui permis unic de muncă, ci se aplică de asemenea deținătorilor unui permis de ședere în alte scopuri decât cel al ocupării unui loc de muncă și care sunt autorizați să lucreze în statul membru gazdă.

50

În aceste condiții, este necesar să se considere că, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 12 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2011/98 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care exclude resortisanții țărilor terțe menționați la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din această directivă de la beneficiul unei alocații de naștere și al unei alocații de maternitate prevăzute de această reglementare.

51

Ținând seama de faptul că, după cum s‑a arătat la punctul 45 din prezenta hotărâre și așa cum reiese din considerentul (24) al Directivei 2011/98, pentru a putea beneficia de egalitatea de tratament prevăzută la articolul 12 alineatul (1) litera (e) din această directivă, este necesar ca prestațiile în cauză să facă parte din ramurile securității sociale astfel cum sunt definite în Regulamentul nr. 883/2004, pentru a se răspunde la această întrebare trebuie să se examineze dacă alocația de naștere și alocația de maternitate constituie prestații care fac parte din ramurile securității sociale enumerate la articolul 3 alineatul (1) din acest regulament.

52

În această privință trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței constante a Curții, distincția dintre prestațiile care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 883/2004 și prestațiile excluse din acest domeniu de aplicare se întemeiază în esență pe elementele constitutive ale fiecărei prestații, în special pe obiectivele sale și pe condițiile sale de acordare, iar nu pe faptul că o prestație este sau nu este calificată de o legislație națională drept prestație de securitate socială [Hotărârea din 21 iunie 2017, Martinez Silva, C‑449/16, EU:C:2017:485, punctul 20 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 2 aprilie 2020, Caisse pour l’avenir des enfants (Copilul soțului unui lucrător frontalier), C‑802/18, EU:C:2020:269, punctul 35 și jurisprudența citată].

53

Curtea a precizat în repetate rânduri că o prestație poate fi considerată o prestație de securitate socială în măsura în care, pe de o parte, este acordată beneficiarilor independent de orice apreciere individuală și discreționară a nevoilor personale, pe baza unei situații definite de lege, și în măsura în care, pe de altă parte, se referă la unul dintre riscurile expres enumerate la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 [Hotărârea din 21 iunie 2017, Martinez Silva, C‑449/16, EU:C:2017:485, punctul 20 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 2 aprilie 2020, Caisse pour l’avenir des enfants (Copilul soțului unui lucrător frontalier), C‑802/18, EU:C:2020:269, punctul 36 și jurisprudența citată].

54

Astfel, în ceea ce privește prima condiție menționată la punctul precedent, Curtea a declarat că unele prestații acordate în mod automat familiilor care îndeplinesc anumite criterii obiective vizând în special numărul membrilor, veniturile și resursele lor financiare, în afara oricărei aprecieri individuale și discreționare a nevoilor personale, și care sunt destinate acoperirii cheltuielilor familiei trebuie considerate prestații de securitate socială [Hotărârea din 21 iunie 2017, Martinez Silva, C‑449/16, EU:C:2017:485, punctul 22 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 2 aprilie 2020, Caisse pour l’avenir des enfants (Copilul soțului unui lucrător frontalier), C‑802/18, EU:C:2020:269, punctul 37 și jurisprudența citată].

55

În plus, este necesar să se amintească faptul că, în ceea ce privește această condiție, Curtea a statuat, în legătură cu prestații a căror acordare este acceptată sau refuzată sau al căror cuantum este calculat ținând seama de cel al veniturilor beneficiarului, că acordarea unor astfel de prestații nu depinde de aprecierea individuală a nevoilor personale ale solicitantului, întrucât este vorba despre un criteriu obiectiv și definit de lege care conferă dreptul la această prestație fără ca autoritatea competentă să poată ține seama de alte circumstanțe personale (Hotărârea din 12 martie 2020, Caisse d’assurance retraite et de la santé au travail d’Alsace‑Moselle, C‑769/18, EU:C:2020:203, punctul 28, precum și jurisprudența citată).

56

Curtea a precizat totodată că, pentru a se putea considera că nu este îndeplinită condiția menționată, este necesar ca aprecierea discreționară de către autoritatea competentă a nevoilor personale ale beneficiarului unei prestații să se raporteze înainte de toate la nașterea dreptului la această prestație. Aceste considerații sunt valabile mutatis mutandis în ceea ce privește caracterul individual al aprecierii de către autoritatea competentă a nevoilor personale ale beneficiarului unei prestații (Hotărârea din 12 martie 2020, Caisse d’assurance retraite et de la santé au travail d’Alsace‑Moselle, C‑769/18, EU:C:2020:203, punctul 29, precum și jurisprudența citată).

57

În ceea ce privește aspectul dacă o anumită prestație dată intră în sfera prestațiilor familiale prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 883/2004, este necesar să se constate că, potrivit articolului 1 litera (z) din acest regulament, termenii „prestații familiale” desemnează toate prestațiile în natură sau în numerar pentru acoperirea cheltuielilor familiei, cu excepția avansurilor din pensiile alimentare și a alocațiilor speciale de naștere sau de adopție prevăzute în anexa I la regulamentul menționat. Curtea a statuat că termenii „acoperirea cheltuielilor familiei” trebuie interpretați în sensul că se referă în special la o contribuție publică la bugetul familial, destinată să reducă cheltuielile legate de întreținerea copiilor [Hotărârea din 2 aprilie 2020, Caisse pour l’avenir des enfants (Copil al soțului unui lucrător frontalier), C‑802/18, EU:C:2020:269, punctul 38 și jurisprudența citată].

58

În speță, în ceea ce privește alocația de naștere, din elementele furnizate de instanța de trimitere și prezentate la punctele 11-16 și la punctele 26 și 27 din prezenta hotărâre reiese că, pe de o parte, aceasta este acordată pentru orice copil născut sau adoptat ai căror părinți au reședința în Italia și au cetățenia italiană ori sunt cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene sau au statutul de rezident pe termen lung. Inițial acordată gospodăriilor ale căror resurse nu depășeau un anumit plafon stabilit prin lege, această alocație a fost extinsă ulterior la toate gospodăriile fără condiția resurselor, cuantumul său variind în funcție de resursele gospodăriei și fiind majorat cu 20 % pentru fiecare copil care urmează celui dintâi. Rezultă, așadar, că această prestație este acordată automat gospodăriilor care îndeplinesc anumite criterii obiective definite de lege, independent de orice apreciere individuală și discreționară a nevoilor personale ale solicitantului. În special, din decizia de trimitere reiese că, inițial, alocația de naștere era acordată sau refuzată, ținând seama de resursele gospodăriei din care făcea parte părintele solicitant, pe baza unui criteriu obiectiv și definit de lege, și anume indicatorul situației economice echivalente, fără ca autoritatea competentă să poată ține seama de alte circumstanțe personale. Ulterior, alocația de naștere a fost acordată independent de nivelul de resurse al gospodăriei, precizându‑se totuși că cuantumul efectiv al acesteia este calculat, în esență, pe baza acestui indicator.

59

Pe de altă parte, alocația de naștere constă într‑o sumă de bani plătită lunar de INPS beneficiarilor săi și urmărește printre altele să contribuie la costurile care rezultă din nașterea sau din adopția unui copil. Este vorba, așadar, despre o prestație în numerar menită mai ales să reducă, prin intermediul unei contribuții publice la bugetul familial, cheltuielile legate de întreținerea unui copil nou‑născut ori adoptat, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 57 din prezenta hotărâre. În plus, întrucât, astfel cum s‑a menționat la punctul 10 din prezenta hotărâre, Republica Italiană nu a figurat niciodată în partea II din anexa I la Regulamentul nr. 883/2004, consacrată alocațiilor speciale de naștere și de adopție, alocația de naștere în discuție în litigiul principal nu intră în domeniul de aplicare al acestei anexe și, în consecință, având în vedere anexa respectivă, nu poate fi exclusă din noțiunea de „prestații familiale” în sensul jurisprudenței amintite la punctul 57 din prezenta hotărâre.

60

Rezultă că alocația de naștere constituie o prestație familială în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 883/2004. Este lipsit de importanță în această privință faptul că alocația respectivă are o funcție dublă, și anume, după cum arată instanța de trimitere, atât cea a unei contribuții la costurile care rezultă din nașterea sau din adopția unui copil, cât și cea a unei prime care urmărește să încurajeze natalitatea, din moment ce una dintre aceste funcții se raportează la ramura securității sociale prevăzută la această dispoziție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 1992, Hughes, C‑78/91, EU:C:1992:331, punctele 19 și 20, precum și Hotărârea din 15 martie 2001, Offermanns, C‑85/99, EU:C:2001:166, punctul 45).

61

În ceea ce privește alocația de maternitate, din elementele furnizate de instanța de trimitere și prezentate la punctul 17 din prezenta hotărâre reiese că aceasta se acordă pentru orice copil născut sau adoptat sau pentru orice minor plasat în vederea adopției sale, femeilor cu reședința în Italia, resortisanți ai Republicii Italiene sau ai unui alt stat membru sau care dețin statutul de rezident pe termen lung, cu condiția ca acestea să nu beneficieze de o indemnizație de maternitate în legătură cu un raport de muncă salariată sau independentă ori cu exercitarea unei profesii liberale și ca resursele gospodăriei din care face parte mama să nu depășească un anumit cuantum.

62

Rezultă, așadar, că, pe de o parte, alocația de maternitate este acordată automat mamelor care îndeplinesc anumite criterii obiective definite de lege, independent de orice apreciere individuală și discreționară a nevoilor personale ale solicitantei. Mai precis, alocația de maternitate se acordă sau se refuză ținând seama, pe lângă lipsa unei indemnizații de maternitate în legătură cu un raport de muncă sau cu exercitarea unei profesii liberale, de resursele gospodăriei din care face parte mama, pe baza unui criteriu obiectiv și definit de lege, și anume indicatorul situației economice, fără ca autoritatea competentă să poată ține seama de alte circumstanțe personale. Pe de altă parte, aceasta se raportează la ramura securității sociale prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 883/2004.

63

Rezultă că alocația de naștere și alocația de maternitate fac parte din ramurile securității sociale pentru care resortisanții din țări terțe menționați la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2011/98 beneficiază de dreptul la egalitate de tratament prevăzut la articolul 12 alineatul (1) litera (e) din această directivă.

64

Este de asemenea necesar să se arate că, așa cum arată instanța de trimitere, Republica Italiană nu a utilizat posibilitatea oferită statelor membre de a limita egalitatea de tratament astfel cum se prevede la articolul 12 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2011/98.

65

În consecință, trebuie să se considere că o reglementare națională care exclude resortisanții din țări terțe menționați la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2011/98 de la beneficiul unei alocații de naștere și al unei alocații de maternitate nu este conformă cu articolul 12 alineatul (1) litera (e) din această directivă.

66

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 12 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2011/98 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care exclude resortisanții din țări terțe menționați la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din această directivă de la beneficiul unei alocații de naștere și al unei alocații de maternitate prevăzute de această reglementare.

67

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:

Articolul 12 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2011/98/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanții țărilor terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre și un set comun de drepturi pentru lucrătorii din țările terțe cu ședere legală pe teritoriul unui stat membru trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care exclude resortisanții din țări terțe menționați la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din această directivă de la beneficiul unei alocații de naștere și al unei alocații de maternitate prevăzute de această reglementare.