Cauzele conexate C‑325/18 PPU și C‑375/18 PPU

Hampshire County Council

împotriva

C.E. și N.E.

[cereri de decizie preliminară formulate de Court of Appeal (Irlanda)]

„Trimitere preliminară – Procedură preliminară de urgență – Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Răpire internațională de copii – Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 – Articolul 11 – Cerere de înapoiere – Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 – Cerere de încuviințare a executării – Cale de atac – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 47 – Dreptul la o cale de atac efectivă – Termen de formulare a căii de atac – Ordonanță de exequatur – Executare înainte de notificarea sa”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 19 septembrie 2018

1. Întrebări preliminare – Procedură preliminară de urgență – Condiții – Separarea și îndepărtarea unui copil mic de mama sa – Demersurile întreprinse de un organism public în vederea adoptării copilului

   (Regulamentul de procedură al Curții, art. 107; Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului)

2. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul nr. 2201/2003 – Recunoaștere și executare – Domeniu de aplicare – Hotărâre a unei instanțe judecătorești dintr‑un stat membru prin care se dispune înapoierea unui copil, pronunțată în lipsa unei cereri întemeiate pe Convenția de la Haga din 1980 – Executarea acestei hotărâri în conformitate cu dispozițiile generale din capitolul III din regulament – Admisibilitate

   [Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, considerentul (17) și capitolul III]

3. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul nr. 2201/2003 – Domeniu de aplicare – Noțiunea „materii civile” – Interpretare autonomă

   [Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, art. 1 alin. (1)]

4. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul nr. 2201/2003 – Domeniu de aplicare – Noțiunea „răspundere părintească” – Punerea copilului sub tutelă judiciară – Includere

   [Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, art. 1 alin. (1) lit. (b) și alin. (2) și art. 2 alin. (7)]

5. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul nr. 2201/2003 – Recunoaștere și executare – Hotărâre prin care se dispune punerea sub tutelă și înapoierea unui copil, declarată executorie în statul membru solicitat – Executarea acestei hotărâri înainte de notificarea încuviințării executării părinților interesați – Inadmisibilitate – Prelungire a termenului de introducere a căii de atac împotriva încuviințării executării – Excludere

   [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului, art. 33 alin. (1) și art. 5]

6. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești – Regulamentul nr. 2201/2003 – Măsuri provizorii și asigurătorii – Măsuri adoptate de instanța judecătorească competentă pe fond – Somație împotriva unui organism public al unui alt stat membru prin care i se interzice să demareze sau să continue o procedură de adopție – Admisibilitate

   (Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 42-44)

2.  Dispozițiile generale din capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 trebuie interpretate în sensul că, atunci când se pretinde că au fost deplasați copii în mod ilicit, hotărârea unei instanțe judecătorești din statul membru în care acești copii aveau reședința obișnuită prin care se dispune înapoierea copiilor menționați, consecutivă unei hotărâri judecătorești privind răspunderea părintească, poate fi declarată executorie în statul membru gazdă în conformitate cu aceste dispoziții generale.

   Este necesar să se arate că considerentul (17) al Regulamentului nr. 2201/2003 evidențiază natura complementară a acestui regulament, indicând că acesta completează dispozițiile din Convenția de la Haga din 1980, care rămâne însă aplicabilă. Relația dintre cele două instrumente în discuție este precizată la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2201/2003, potrivit căruia instanțele dintr‑un stat membru trebuie să aplice alineatele (2)-(8) ale acestui articol procedurii de înapoiere prevăzute de Convenția de la Haga din 1980. Este necesar să se constate că aceste dispoziții nu impun unei persoane, unui organism sau unei autorități, în cazul în care se pretinde că a fost săvârșită o răpire internațională a unui copil, să se sprijine pe Convenția de la Haga din 1980 pentru a solicita înapoierea imediată a acestui copil în statul reședinței sale obișnuite. Astfel, un titular al răspunderii părintești poate solicita recunoașterea și executarea, în conformitate cu dispozițiile din capitolul III din Regulamentul nr. 2201/2003, a unei hotărâri judecătorești referitoare la autoritatea părintească și la înapoierea de copii adoptate de o instanță competentă potrivit capitolului II secțiunea 2 din Regulamentul nr. 2201/2003, chiar dacă nu a formulat cerere de înapoiere întemeiată pe Convenția de la Haga din 1980.

   (a se vedea punctele 48, 50, 51, 53 și 62 și dispozitiv 1)

3.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 55)

4.  Noțiunea „răspundere părintească” face obiectul, la articolul 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 2201/2003, al unei definiții cuprinzătoare, în sensul că include ansamblul drepturilor și obligațiilor conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice în temeiul unei hotărâri judecătorești, al unui act cu putere de lege sau al unui acord în vigoare privind persoana sau bunurile unui copil (Hotărârea din 27 noiembrie 2007, C, C‑435/06, EU:C:2007:714, punctul 49, și Hotărârea din 26 aprilie 2012, Health Service Executive, C‑92/12 PPU, EU:C:2012:255, punctul 59).

   Este necesar să se constate că exercitarea de către o instanță a competenței sale de punere sub tutelă implică exercitarea unor drepturi legate de bunăstarea și educația copiilor care ar fi în mod normal exercitate de părinți, în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 2201/2003, și chiar aspecte legate de tutelă și de curatelă, în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (b) din acest regulament. Așa cum a arătat instanța de trimitere, transferul dreptului privind încredințarea unei autorități administrative ține deopotrivă de domeniul de aplicare al regulamentului menționat.

   (a se vedea punctele 57 și 58)

5.  Articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2201/2003, citit în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, se opune executării unei hotărâri a unei instanțe judecătorești dintr‑un stat membru prin care se dispune punerea sub tutelă și înapoierea unor copii și care este declarată executorie în statul membru solicitat, înainte să se fi procedat la notificarea încuviințării executării acestei hotărâri părinților interesați. Articolul 33 alineatul (5) din Regulamentul nr. 2201/2003 trebuie interpretat în sensul că termenul de introducere a căii de atac prevăzut la această dispoziție nu poate fi prelungit de instanța sesizată.

   Este necesar să se amintească în această privință că cerința notificării hotărârii de exequatur are rolul, pe de o parte, de a proteja drepturile părții împotriva căreia se solicită executarea unei hotărâri și, pe de altă parte, de a permite, pe plan probatoriu, o computare exactă a termenului de introducere a căii de atac riguros și imperativ prevăzut la articolul 33 din Regulamentul nr. 2201/2003 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 februarie 2006, Verdoliva, C‑3/05, EU:C:2006:113, punctul 34).

   Această cerință de notificare, precum și transmiterea alăturată de informații referitoare la calea de atac, permite să se asigure că partea împotriva căreia se solicită executarea beneficiază de un drept la o cale de atac efectivă. Astfel, pentru a considera că partea interesată a fost în măsură, în sensul articolului 33 din Regulamentul nr. 2201/2003, să exercite o cale de atac împotriva unei hotărâri de exequatur, ea trebuie să fi avut cunoștință de conținutul acestei decizii, ceea ce presupune că aceasta i‑a fost notificată sau comunicată (a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 decembrie 2006, ASML, C‑283/05, EU:C:2006:787, punctul 40).

   (a se vedea punctele 69, 70 și 82 și dispozitiv 2)

6.  Regulamentul nr. 2201/2003 trebuie interpretat în sensul că nu se opune, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, ca o instanță dintr‑un stat membru să adopte măsuri asiguratorii sub forma unei somații împotriva unui organism public al unui alt stat membru prin care se interzice acestui organism să demareze sau să continue, în fața instanțelor acestui alt stat membru, o procedură de adopție a unor copii care stau acolo.

   În plus, potrivit textului însuși al articolului 1 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 2201/2003, hotărârea privind această adopție și măsurile premergătoare acesteia nu țin de domeniul de aplicare al regulamentului.

   (a se vedea punctele 93 și 94 și dispozitiv 3)