28.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 320/22

1)

Articolul 15 din Regulamentul 2201/2003 (1) se aplică cererilor în materie de protecția copilului formulate în temeiul dreptului public de către o autoritate locală dintr-un stat membru, atunci când, în cazul în care o instanță dintr-un alt stat membru se declară competentă, va fi necesară inițierea unei proceduri separate de către un organism diferit în temeiul altei legislații naționale și posibil, dacă nu chiar probabil, referitor la împrejurări de fapt diferite?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ, în ce măsură, dacă este cazul, o instanță ar trebui să analizeze impactul probabil al unei cereri întemeiate pe articolul 15, dacă aceasta este acceptată, asupra dreptului la liberă circulație al persoanelor vizate?

3)

Dacă „interesul superior al copilului” prevăzut la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul 2201/2003 se referă exclusiv la o decizie privind instanța competentă, care sunt factorii de care o instanță trebuie să țină seama în legătură cu această expresie, care nu au fost deja luați în considerare pentru a stabili dacă o altă instanță este „mai bine plasată”?

4)

În sensul articolului 15 din Regulamentul 2201/2003, o instanță poate ține seama de dreptul substanțial, de dispozițiile procedurale sau de practica instanțelor din statul membru relevant?

5)

În cadrul analizei articolului 15 din Regulamentul 2201/2003, în ce măsură ar trebui o instanță națională să țină seama de împrejurările specifice ale cauzei, inclusiv de dorința mamei de a se deplasa în afara razei de competență a serviciilor de asistență socială din statul membru de origine al acesteia și, ulterior, de a da naștere copilului său în altă jurisdicție, cu un sistem de asistență socială, în opinia sa, mai favorabil?

6)

Mai exact, ce aspecte trebuie examinate de o instanță națională atunci când stabilește care instanță este mai bine plasată pentru a se pronunța cu privire la cauză?