19.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 312/3


Hotărârea Curții (Camera a treia) din 29 octombrie 2009 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Regeringsrätten — Suedia) — Skatteverket/AB SKF

(Cauza C-29/08) (1)

(A șasea directivă TVA - Articolele 2, 4, articolul 13 secțiunea B litera (d) punctul 5 și articolul 17 - Directiva 2006/112/CE - Articolele 2, 9, articolul 135 alineatul (1) litera (f) și articolul 168 - Cesiunea de către o societate-mamă a unei filiale și a participației sale într-o societate controlată - Domeniul de aplicare al TVA-ului - Scutire - Prestări de servicii achiziționate în cadrul unor operațiuni de cesiune de acțiuni - Deductibilitatea TVA-ului)

2009/C 312/04

Limba de procedură: suedeza

Instanța de trimitere

Regeringsrätten

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Skatteverket

Pârâtă: AB SKF

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Regeringsrätten — Interpretarea articolelor 2 și 4, a articolului 13 secțiunea (B) litera (d) punctul 5 și a articolului 17 din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO L 145, p. 145) precum și a articolelor 2 și 9, a articolului 135 alineatul (1) și a articolului 168 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7) — Cesiunea, de către o societate-mamă, a filialei și a participației sale într-o altă societate, în vederea restructurării grupului din care face parte — Deducerea TVA-ului achitat pentru prestările de servicii care sunt dobândite de societatea-mamă în cadrul acestor operațiuni de cesiune

Dispozitivul

1.

Articolul 2 alineatul (1) și articolul 4 alineatele (1) și (2) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 95/7/CE a Consiliului din 10 aprilie 1995, precum și articolul 2 alineatul (1) și articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că o cesiune de către o societate-mamă a totalității acțiunilor unei filiale deținute integral, precum și a participării rămase într-o societate controlată care anterior fusese deținută integral, cărora aceasta le-a furnizat prestări de servicii supuse taxei pe valoarea adăugată, constituie o activitate economică ce intră în domeniul de aplicare al directivelor menționate. Cu toate acestea, în măsura în care cesiunea de acțiuni este asimilată transferului tuturor activelor unei întreprinderi sau al unei părți a acestora, în sensul articolului 5 alineatul (8) din A șasea directivă 77/388, astfel cum a fost modificată prin Directiva 95/7, sau al articolului 19 primul paragraf din Directiva 2006/112, și cu condiția ca statul membru în cauză să fi optat pentru posibilitatea prevăzută de aceste dispoziții, această operațiune nu constituie o activitate economică supusă taxei pe valoarea adăugată.

2.

O cesiune de acțiuni, precum cea în cauză în acțiunea principală, trebuie scutită de la plata taxei pe valoarea adăugată în temeiul articolului 13 secțiunea B litera (d) punctul 5 din A șasea directivă 77/388, astfel cum a fost modificată prin Directiva 95/7, precum și al articolului 135 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2006/112.

3.

Dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată achitate în amonte pentru prestările efectuate în vederea unei cesiuni de acțiuni ia naștere, în temeiul articolului 17 alineatele (1) și (2) din A șasea directivă 77/388, astfel cum a fost modificată prin Directiva 95/7, precum și al articolului 168 din Directiva 2006/112, dacă există o legătură directă și imediată între cheltuielile legate de prestările în amonte și ansamblul activităților economice ale persoanei impozabile. Este de competența instanței de trimitere să determine, ținând seama de toate împrejurările în care se derulează operațiunile în cauză în acțiunea principală, dacă cheltuielile efectuate pot fi încorporate în prețul acțiunilor vândute sau dacă acestea fac parte numai din elementele constitutive ale prețului operațiunilor aferente activităților economice ale persoanei impozabile.

4.

Răspunsurile la întrebările precedente nu sunt afectate de împrejurarea că cesiunea de acțiuni se desfășoară în mai multe operațiuni succesive.


(1)  JO C 79, 29.3.2008.