29.1.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 36/153


P7_TA(2013)0061

Infrastructuri energetice transeuropene ***I

Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 12 martie 2013 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind orientări pentru infrastructuri energetice transeuropene și de abrogare a Deciziei nr. 1364/2006/CE (COM(2011)0658 – C7-0371/2011 – 2011/0300(COD))

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

(2016/C 036/26)

Parlamentul European,

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2011)0658),

având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 172 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0371/2011),

având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 22 februarie 2012 (1),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 19 iulie 2012 (2),

având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului exprimat prin scrisoarea din 5 decembrie 2012 de aprobare a poziției Parlamentului, în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și avizele Comisiei pentru afaceri economice și monetare, Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, Comisiei pentru transport și turism și Comisiei pentru dezvoltare regională (A7-0036/2013),

1.

adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.

solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.


(1)  JO C 143, 22.5.2012, p. 125.

(2)  JO C 277, 13.9.2012, p. 137.


P7_TC1-COD(2011)0300

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 12 martie 2013 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. …/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de abrogare a Deciziei nr. 1364/2006/CE și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 713/2009, (CE) nr. 714/2009 și (CE) nr. 715/2009

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 347/2013.)