C_2010160RO.01000101.xml

19.6.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 160/1

Comunicarea Comisiei cu privire la sistemele voluntare și la valorile standard din cadrul sistemului de durabilitate al UE pentru biocarburanți și biolichide

2010/C 160/01

1. INTRODUCERE

În 2009, UE a introdus cel mai cuprinzător și avansat sistem obligatoriu de durabilitate de acest gen din lume. Directiva privind energia din surse regenerabile (1) stabilește aceste criterii de durabilitate pentru biocarburanți și biolichide. Pentru biocarburanți, Directiva privind calitatea carburanților (2) stabilește criterii corespondente. Acestea se aplică biocarburanților/biolichidelor produse în UE și biocarburanților/biolichidelor importate. Statele membre sunt responsabile cu asigurarea faptului că operatorii economici îndeplinesc criteriile de durabilitate atunci când biocarburanții/biolichidele sunt luate în considerare în scopurile (3) enumerate în Directiva privind energia din surse regenerabile, în Directiva privind calitatea carburanților, în Orientările comunitare privind ajutorul de stat pentru protecția mediului (4) și în Regulamentul privind emisiile de CO2 generate de autoturisme (5).

Sistemul de durabilitate cuprinde două instrumente concepute pentru a reduce sarcina administrativă a operatorilor economici:

1.	opțiunea de a utiliza „sisteme voluntare” sau „acorduri bilaterale și multilaterale” pentru a demonstra respectarea unor criterii de durabilitate sau a tuturor; și

2.	opțiunea de a utiliza „valori standard” stabilite în directivă pentru a demonstra respectarea criteriilor de durabilitate privind reducerile de emisii de gaze cu efect de seră.

Comisia poate hotărî că sistemele voluntare sau acordurile bilaterale și multilaterale încheiate de Uniune trebuie să conțină date exacte privind criteriile de durabilitate. Comisia poate adăuga valori standard pentru noile metode de producere a biocarburanților/biolichidelor și poate actualiza valorile existente. Prezenta comunicare stabilește modul în care Comisia intenționează să realizeze sarcinile care duc la decizii de acest gen. De asemenea, furnizează informații pentru statele membre, țările terțe, operatorii economici și organizațiile neguvernamentale.

Pe lângă prezenta comunicare, Comisia a adoptat o comunicare privind implementarea practică a sistemului de durabilitate al UE pentru biocarburanți și biolichide și privind regulile de contabilizare pentru biocarburanți (6), al cărei scop este facilitarea unei implementări consecvente a sistemului de durabilitate.

Prezenta comunicare utilizează numerele articolelor din Directiva privind energia din surse regenerabile pentru a face trimitere la dispoziții specifice. Tabelul arată unde se găsesc dispozițiile corespondente pentru biocarburanți în Directiva privind calitatea carburanților. Trimiterile la „directivă” din prezenta comunicare se referă la Directiva privind energia din surse regenerabile. Atunci când Directiva privind calitatea carburanților conține o dispoziție corespondentă, aceste trimiteri se aplică și directivei respective.

Tabelul 1: Articolele și anexele la care se face trimitere în prezenta comunicare

Directiva privind energia din surse regenerabile	Directiva privind calitatea carburanților
Articolul 17: Criterii de durabilitate pentru biocarburanți și biolichide	Articolul 7b: Criteriile de durabilitate pentru biocarburanți
Articolul 18: Verificarea respectării criteriilor de durabilitate pentru biocarburanți și biolichide	Articolul 7c: Verificarea îndeplinirii criteriilor de durabilitate pentru biocarburanți
Articolul 19: Calcularea impactului biocarburanților și al biolichidelor în ceea ce privește gazele cu efect de seră	Articolul 7d: Calcularea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de biocarburanți de-a lungul ciclului de viață
Articolul 24: Platforma în materie de transparență (7)	neinclusă (8)
Articolul 25: Comitete	neinclusă
Anexa V: Reguli pentru calcularea impactului asupra formării gazelor cu efect de seră pentru biocarburanți, biolichide și omologii lor combustibili fosili	Anexa IV: Reguli de calculare a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de biocarburanți pe durata ciclului de viață

2. SISTEME VOLUNTARE

Operatorii economici trebuie să demonstreze statelor membre că au fost îndeplinite criteriile de durabilitate referitoare la reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră, la terenurile bogate în biodiversitate (9) și la terenuri cu stocuri mari de carbon (10). Ei pot realiza acest lucru în trei moduri:

1.	furnizând date autorității naționale relevante, în conformitate cu cerințele stabilite de statul membru (un „sistem național”) (11);

2.	utilizând un „sistem voluntar” recunoscut de Comisie în acest scop (12);

3.	respectând termenii unui acord bilateral sau multilateral încheiat de Uniune cu țări terțe și recunoscut de Comisie în acest scop (13).

Un sistem voluntar trebuie să acopere parțial sau integral criteriile de durabilitate din directivă (14). De asemenea, ar putea acoperi și alte aspecte de durabilitate (15) care nu sunt incluse în criteriile din directivă (16).

Când Comisia primește o cerere de recunoaștere a unui sistem voluntar, ea va evalua dacă sistemul respectiv îndeplinește cerințele relevante. Procedura de evaluare este stabilită mai jos.

2.1. Procesul de evaluare și de recunoaștere

Pentru evaluarea sistemelor, Comisia intenționează:

—	să demareze procesul de evaluare în momentul primirii unei cereri de recunoaștere;

—	să evalueze un sistem indiferent de originea acestuia – de exemplu, indiferent dacă a fost creat de organizații guvernamentale sau private;

—	să evalueze un sistem indiferent dacă alt sistem recunoscut acoperă deja aceleași tipuri de materii prime, aceeași zonă etc.;

—	să evalueze un sistem pe baza criteriilor de durabilitate din directivă (17) și a cerințelor de evaluare și recunoaștere stabilite în secțiunea următoare;

—	să aprecieze dacă sistemul poate servi și ca sursă de date exacte cu privire la alte aspecte de durabilitate (18) care nu sunt incluse în criteriile de durabilitate din directivă (19).

Dacă evaluarea sa indică faptul că sistemul îndeplinește criteriile de durabilitate și cerințele de evaluare și recunoaștere, Comisia intenționează:

—	să inițieze procesul (20) care duce la adoptarea unei decizii a Comisiei;

—	să recunoască sistemul indiferent de originea acestuia – de exemplu, indiferent dacă a fost creat de organizații guvernamentale sau private;

—	să recunoască sistemul indiferent dacă alt sistem recunoscut acoperă deja aceleași tipuri de materii prime, aceeași zonă etc.;

—	ca regulă generală, să recunoască sistemul pentru perioada maximă admisă de 5 ani (21);

—	să precizeze în cadrul deciziei ce parte (părți) din criteriile de durabilitate din directivă sunt incluse în sistem;

—	să precizeze în cadrul deciziei, dacă este cazul, pentru ce alte aspecte de durabilitate conține sistemul date exacte (22);

—	să facă trimitere la decizie, odată publicată în Jurnalul Oficial, pe platforma pentru transparență a Comisiei.

Dacă evaluarea indică faptul că sistemul nu îndeplinește cerințele, Comisia va informa organizația care a depus cererea cu privire la acest lucru.

Dacă, după ce a fost recunoscut, un sistem voluntar suferă modificări de conținut într-o măsură care ar putea afecta baza ce a servit la recunoașterea inițială, Comisia se așteaptă ca asemenea modificări să îi fie notificate. Comisia ar putea apoi să evalueze dacă recunoașterea inițială rămâne valabilă.

2.2. Cerințe de evaluare și de recunoaștere

Un sistem voluntar trebuie să acopere, parțial sau integral, criteriile de durabilitate stabilite în directivă (23). Sistemul va trebui să includă un sistem de verificare (24), pentru care cerințele sunt stabilite în prezenta secțiune.

2.2.1. Managementul documentelor

Pentru a participa la un sistem voluntar, operatorii trebuie:

—	să aibă un sistem auditabil pentru dovezile legate de declarațiile pe care le fac sau pe care se bazează;

—	să păstreze toate dovezile timp de minimum 5 ani; și

—	să accepte responsabilitatea pentru pregătirea oricăror informații legate de auditarea acestor dovezi.

Sistemul auditabil ar trebuie să fie, în mod normal, un sistem de calitate bazat pe punctele 2 și 5.2 ale modulului D1 („Asigurarea calității procesului de producție”) din anexa II la Decizia privind un cadru comun pentru comercializarea produselor (25).

2.2.2. Standardul adecvat pentru auditarea independentă

Ca regulă generală, un sistem voluntar trebuie să asigure faptul că operatorii economici sunt auditați înainte de a le permite participarea la sistem (26).

Pentru această auditare, se pot realiza „audituri de grup” – în special pentru micii agricultori, organizațiile de producători și cooperative. În aceste cazuri, verificarea tuturor unităților în cauză se poate realiza pe baza unui eșantion de unități (27), ținând seama, acolo unde este cazul, de un standard relevant conceput în acest scop (28). Realizarea unui audit de grup pentru verificarea conformității cu criteriile sistemului legate de teren este permisă doar atunci când zonele în cauză se află una lângă alta și prezintă caracteristici similare. Realizarea unui audit de grup în scopul calculării reducerilor de emisii de gaze cu efect de seră este acceptabilă doar atunci când unitățile au sisteme de producție și produse similare.

În plus, sistemul voluntar ar trebui să prevadă auditarea retrospectivă periodică, cel puțin o dată pe an, a unui eșantion de declarații făcute în cadrul sistemului (29). Verificatorii sunt cei cărora le revine responsabilitatea de a defini dimensiunea eșantionului care le va permită să atingă nivelul de încredere necesar pentru a emite o declarație de verificare.

Pentru ambele tipuri de audit menționate mai sus trebuie selectat un verificator care:

—	să fie extern: auditul nu se realizează de operatorul economic sau de sistemul însuși;

—	să fie independent: auditorii sunt independenți de activitatea auditată și nu prezintă niciun conflict de interese;

—	să aibă competențele generice necesare: organul de verificare deține competențele generale pentru a realiza audituri; și

—	să aibă competențele specifice corespunzătoare: auditorii posedă competențele necesare pentru realizarea auditului privind criteriile sistemului.

Sistemele voluntare trebuie să indice, în cererile lor de recunoaștere, cum vor asigura aceste cerințe în cadrul procedurii de selectare a verificatorului (verificatorilor). Printre modalitățile de a demonstra acest lucru se numără cele date în tabelul 2.

Este preferabil, dar nu esențial, ca auditorii să fie acreditați, dacă este posibil și acolo unde este cazul, pentru tipul de sarcini de auditare pe care urmează să le îndeplinească (30).

Tabelul 2: Exemple de moduri în care se poate demonstra că verificatorii respectă cerințele

Caracteristici verificator

Cerințele acoperite

Experiență în realizarea auditurilor în conformitate cu standardul ISO (31) 19011, care stabilește orientări pentru auditarea sistemelor de management al calității și/sau de mediu.

—	Independență

—	Competențe generice

—	Competențe specifice legate de criteriile din directivă și de alte aspecte de mediu

Acreditare conform standardului ISO 14065, care stabilește cerințe pentru organismele care furnizează validări și verificări ale gazelor cu efect de seră, în vederea acreditării sau a altor forme de recunoaștere (32).

—	Independență

—	Competențe generice

—	Competențe specifice pentru a putea face declarații cu privire la gazele cu efect de seră

Experiență în realizarea de audituri în conformitate cu standardul ISO 14064-3, care stabilește specificații și orientări pentru validarea și verificarea declarațiilor referitoare la gaze cu efect de seră.

—	Independență

—	Competențe generice

—	Competențe specifice pentru a putea face declarații cu privire la gazele cu efect de seră

Experiență în realizarea de audituri în conformitate cu standardul internațional pentru misiunile de asigurare (ISAE) 3000 privind misiunile de asigurare, altele decât auditul sau examinarea datelor financiare anterioare.

—	Independență

—	Competențe generice

Acreditare conform standardului Ghid ISO 65 (33), care stabilește cerințe generale pentru organismele care aplică sisteme de certificare a produselor (34).

—	Independență

—	Competențe generice

Cererile de recunoaștere adresate Comisiei trebuie să demonstreze că auditurile vor fi planificate, realizate și raportate în mod corespunzător. În mod normal, aceasta presupune că auditorul:

—	identifică activitățile întreprinse de operatorul economic care sunt relevante pentru criteriile sistemului;

—	identifică sistemele relevante ale operatorului economic și ale organizației sale globale în ceea ce privește criteriile sistemului și verifică implementarea efectivă a sistemelor de control relevante;

—	stabilește cel puțin un „nivel limitat de asigurare” (35) în contextul naturii și complexității activităților operatorului economic;

—	analizează riscurile care ar putea duce la inexactități semnificative, pe baza cunoștințelor profesionale ale verificatorului și pe baza informațiilor depuse de operatorul economic;

—	întocmește un plan de verificare care corespunde acestei analize a riscurilor, precum și ariei și complexității activităților operatorului economic și care definește metodele de eșantionare ce vor fi folosite în privința activităților operatorului respectiv;

—	pune în aplicare planul de verificare prin colectarea de dovezi în conformitate cu metodele de eșantionare descrise, la care se adaugă toate dovezile suplimentare relevante, pe care se vor întemeia concluziile verificatorului;

—	solicită operatorului să furnizeze orice elemente lipsă din pista de audit, să explice variațiunile sau să revizuiască unele declarații sau calcule, înainte de a ajunge la concluzia definitivă a verificării.

2.2.3. Sistemul de echilibrare a masei

De obicei, lanțul de producție al biocarburanților/biolichidelor are multe verigi, de la câmpul de producție la distribuția carburantului. Materiile prime sunt deseori transformate într-un produs intermediar și apoi într-un produs final. Conformitatea cu cerințele directivei trebuie demonstrată pentru produsul final. Pentru aceasta, vor trebui făcute declarații cu privire la materiile prime și/sau la produsele intermediare utilizate.

Metoda prin care se stabilește legătura între informațiile sau declarațiile privind materiile prime sau produsele intermediare și declarațiile privind produsele finale este cunoscută sub denumirea de „lanț de custodie”. În mod normal, lanțul de custodie include toate stadiile, de la producția materiilor prime până la eliberarea pentru consum a carburanților. Metoda prevăzută în directivă pentru lanțul de custodie este metoda echilibrului masei (36).

Sistemul voluntar trebuie să impună ca verificarea sistemului de echilibrare a masei să se facă simultan cu verificarea corectitudinii respectării criteriilor sistemului (37). Aceasta ar trebui să includă verificarea tuturor dovezilor sau sistemelor utilizate în scopul conformării cu cerințele sistemului de echilibrare a masei.

Sistemul de echilibrare a masei (38) înseamnă un sistem în care „caracteristicile de durabilitate” rămân asociate unor „loturi”. Printre caracteristicile de durabilitate s-ar putea număra, de exemplu:

—	dovezi care demonstrează conformitatea cu criteriile de durabilitate din directivă; și/sau

—	o declarație conform căreia materiile prime utilizate au fost obținute într-un mod care respectă criteriile de durabilitate legate de teren din directivă; și/sau

—	o cifră privind emisiile de gaze cu efect de seră; și/sau

—	o descriere a materiilor prime utilizate (39); și/sau

—	declarația „producția a obținut un certificat de tip X de la sistemul voluntar recunoscut Y”; etc.

Caracteristicile de durabilitate ar trebui să includă informații cu privire la țara de origine a materiilor prime, cu excepția biolichidelor (40).

Atunci când se amestecă loturi cu caracteristici diferite de durabilitate (sau fără) (41), caracteristicile de durabilitate și dimensiunile individuale (42) ale fiecărui lot rămân asociate cu amestecul (43). Dacă un amestec este separat, orice lot scos din acesta poate fi asociat cu oricare dintre seturile de caracteristici de durabilitate (44) (însoțite de dimensiuni), atât timp cât combinația tuturor loturilor scoase din amestec prezintă aceleași dimensiuni pentru fiecare dintre seturile de caracteristici de durabilitate care s-au regăsit în amestec. Un „amestec” poate lua orice formă în cadrul căreia loturile se află în mod normal în contact, ca de exemplu să fie într-un container, într-o instalație sau într-un amplasament de prelucrare sau logistic (definit ca un loc geografic precis delimitat unde pot fi amestecate produsele).

În cadrul sistemului, echilibrul poate fi continuu în timp, în cazul în care nu trebuie să apară niciun „deficit”, adică să nu existe în niciun moment mai multe materiale durabile retrase decât adăugate. Alternativ, echilibrul s-ar putea obține de-a lungul unei perioade corespunzătoare de timp și ar putea fi verificat în mod regulat. În ambele cazuri, este necesar să existe măsuri corespunzătoare pentru a asigura respectarea echilibrului.

2.3. Sisteme voluntare atipice

Secțiunea 2.2 descrie cerințele pe care Comisia intenționează să le evalueze în vederea recunoașterii sistemelor voluntare „tipice” care vizează direct unul sau mai multe dintre criteriile din directivă. Sistemele „atipice” ar putea lua forme diferite, cum ar fi hărți care arată că anumite zone geografice sunt conforme sau neconforme cu criteriile, instrumente de calcul pentru evaluarea reducerilor de emisii de gaze cu efect de seră sau valori regionale privind gazele cu efect de seră din agricultură asociate cu o anumită materie primă. Pentru aceste sisteme, atunci când primește o cerere de recunoaștere a unui astfel de sistem, Comisia va determina o procedură de evaluare corespunzătoare. Comisia va analiza dacă trebuie aplicate principiile și cerințele stabilite mai sus sau dacă sunt necesare abordări diferite.

2.4. Actualizare

Având în vedere lipsa de experiență de dinaintea începerii evaluărilor, ar putea fi necesar un anumit grad de flexibilitate. Comisia poate revizui procedura stabilită în prezentul document pe baza experienței dobândite sau a evoluțiilor pieței, inclusiv pe baza activităților întreprinse de organismele de standardizare. În aceste cazuri, Comisia intenționează să menționeze acest lucru în cadrul platformei pentru transparență.

2.5. Sisteme voluntare pentru biolichide

În cazul biolichidelor, Comisia nu poate recunoaște în mod explicit un sistem voluntar ca sursă de date exacte pentru criteriile legate de teren (45). Cu toate acestea, în cazul în care Comisia decide că un sistem voluntar furnizează date exacte în privința biolichidelor, Comisia încurajează statele membre să accepte aceste sisteme și pentru biolichide.

2.6. Recunoașterea acordurilor bilaterale sau multilaterale

Uniunea poate încheia acorduri bilaterale sau multilaterale cu țări terțe, care să cuprindă dispoziții privind criterii de durabilitate corespunzătoare celor din directivă (46). După încheiere, un asemenea acord ar trebui totuși recunoscut în scopurile directivei, într-un mod similar celui pentru sistemele voluntare (47). Acest proces ar putea presupune luarea în considerare a părților relevante din secțiunea 2.2.2.

3. VALORI STANDARD

Directiva include „valori standard” care pot fi utilizate de operatorii economici pentru a demonstra respectarea criteriilor de durabilitate privind reducerile de emisii de gaze cu efect de seră. Aceasta ar putea reduce sarcina administrativă a anumitor operatori economici, deoarece societățile vor putea opta pentru folosirea acestor valori prestabilite în locul calculării unei valori reale (48). Valorile standard sunt stabilite la un nivel moderat, cu scopul de a face improbabilă utilizarea de către operatorii economici a valorilor standard pentru a declara valori mai mari decât cele reale. Valorile standard pot fi actualizate în funcție de progresele științifice și tehnice (49).

3.1. Context pentru calcularea valorilor standard

Valorile standard din directivă sunt construite pe baza a trei elemente: un set de date științifice, metodologia din directivă (50) și o regulă pentru transformarea valorilor tipice în valori standard. Datele științifice pentru o anumită filieră de producție a biocarburanților/biolichidelor sunt prelucrate în conformitate cu metodologia, pentru a genera o valoare tipică pentru acea filieră. Apoi, emisiilor din elementul de „prelucrare” li se aplică un factor de + 40 %, pentru a transforma valorile tipice în valori standard moderate. Acest gen de factor nu se aplică elementului „transport și distribuție”, deoarece contribuția acestuia la emisiile globale este mică (51). De asemenea, nici elementului „cultivare” nu i se aplică niciun factor, deoarece în această privință problema moderării este rezolvată prin anumite restricții de utilizare a valorilor standard (52).

3.2. Actualizări și adăugiri viitoare de valori standard

Datele științifice sunt compilate de experți independenți (53) și publicate pe site-ul CCC (54). Pentru a comenta cu privire la aceste date prin intermediul unor declarații justificate din punct de vedere științific, este necesar un contact direct cu experții pentru ca datele să poată fi revizuite, după caz, în cadrul următorului ciclu de actualizare (55).

Directiva conține atât:

—	„filiere generale”, adică filiere care sunt caracterizate de tipul de materie primă și de tipul de biocarburant/biolichid, precum „etanol din sfeclă de zahăr”; cât și

—	„filiere specifice”, adică filiere care sunt caracterizate printr-o descriere mai specifică decât filierele generale, precum „etanol din grâu (paie utilizate ca și combustibil de prelucrare în instalații de cogenerare)”.

Comisia intenționează să includă valori standard și pentru alte filiere generale dacă:

—	acestea prezintă importanță pe piața UE și există cel puțin o instalație/filieră; sau este vorba de o filieră generală despre care se poate preconiza în mod rezonabil că va fi utilizată în UE în viitorul apropiat; și

—	sunt disponibile date relevante pe care experții independenți le consideră a fi de o calitate și siguranță satisfăcătoare.

Pentru introducerea de filiere specifice, Comisia intenționează să ia în considerare două criterii suplimentare:

—	dacă diferența dintre valorile standard pentru filierele specifice și generale este semnificativ de mare; și

—

(în cazul filierelor specifice ale căror valori standard pentru reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră sunt mai mici decât cele ale filierei generale) dacă se estimează că cel puțin o zecime din consumul la nivelul UE al filierei generale de biocarburanți/biolichide în cauză se realizează prin modalități care generează emisii mai mari decât cele indicate de valoarea standard pentru filiera generală respectivă.

Comisia nu intenționează să introducă valori standard pentru filierele specifice în funcție de originea geografică a producției de materii prime sau biocarburanți/biolichide, ci mai degrabă legate de practici și tehnologii specifice etc.

Comisia intenționează să actualizeze/adauge valori standard, dacă este cazul, la fiecare doi ani începând din 2010 și ulterior, odată cu raportul pe care Comisia trebuie să îl întocmească în 2012 și apoi din doi în doi ani cu privire la valorile standard pentru viitorii biocarburanți (56). Cu toate acestea, ar putea avea loc actualizări și între timp, dacă circumstanțele o cer. În vederea acestui lucru, Comisia va aprecia dacă sunt îndeplinite condițiile de includere a filierelor specifice, stabilite mai sus. Procesul prin care părțile interesate pot sugera modificarea filierelor sau adăugarea de noi filiere este același ca procesul prin care pot face comentarii cu privire la date (v. mai sus).

4. CONCLUZII

În 2009, UE a introdus cel mai cuprinzător și avansat sistem obligatoriu de durabilitate de acest gen din lume. În prezenta comunicare, Comisia stabilește modul în care intenționează să folosească, în anii care vin, două instrumente ale sistemului de durabilitate care sunt destinate să reducă sarcina administrativă a operatorilor economici: evaluarea și recunoașterea sistemelor voluntare și a acordurilor bilaterale sau multilaterale, precum și adăugarea și actualizarea valorilor standard. Aceasta ar trebui să faciliteze operarea sistemului de durabilitate. Sistemele voluntare ar putea avea un impact pe piețe de produse de bază mai vaste decât cele ale biocarburanților și biolichidelor, putând duce, ca efect secundar, la creșterea producției durabile de materii prime agricole. Acordurile bilaterale sau multilaterale ar putea spori și mai mult acest efect. Pe lângă aceste procese puse în mișcare de noua politică a UE privind energia din surse regenerabile, Comisia va acționa și prin intermediul forumurilor internaționale pentru a promova criteriile de durabilitate la un nivel global.

(1) Directiva 2009/28/CE.

(2) Directiva 98/70/CE, modificată prin Directiva 2009/30/CE.

(3) Mai multe detalii în http://ec.europa.eu/energy/renewables/transparency_platform_en.htm

(4) JO C 82, 1.4.2008, p. 1.

(5) Regulamentul (CE) nr. 443/2009.

(6) A se vedea pagina 8 din prezentul Jurnal Oficial.

(7) Online la adresa: http://ec.europa.eu/energy/renewables/transparency_platform_en.htm

(8) În cazul în care există documente relevante pentru Directiva privind calitatea carburanților, Comisia intenționează să le publice și pe site-ul web referitor la directiva în cauză.

(9) Articolul 17 alineatele (2)-(5).

(10) Articolul 18 alineatul (1).

(11) Articolul 18 alineatul (3).

(12) Articolul 18 alineatul (4) paragraful al doilea; articolul 18 alineatul (7).

(13) Articolul 18 alineatul (4) primul paragraf; articolul 18 alineatul (7).

(14) Nu se așteaptă ca sistemele voluntare să includă criteriul legate de cerințele agricole și ecologice și standardele pentru fermierii UE [articolul 17 alineatul (6)]. Cf. secțiunea 2.2 din Comunicarea privind implementarea practică a sistemului de durabilitate.

(15) Printre acestea s-ar putea număra aspectele menționate la articolul 18 alineatul (4) al doilea paragraf.

(16) Cu toate acestea, statele membre nu pot utiliza includerea acestor aspecte de durabilitate suplimentare într-un sistem voluntar ca motiv pentru a refuza luarea în considerare a biocarburanților/biolichidelor care nu fac obiectul sistemului, dacă biocarburanții/biolichidele respective îndeplinesc criteriile de durabilitate stabilite în directivă.

(17) Organizațiile care depun cereri sunt rugate să indice pentru ce criterii (sau aspect legat de acestea) de la articolul 17 alineatele (2)-(5) și pentru ce informații din viitoarea decizie a Comisiei, menționate la articolul 18 alineatul (3) al treilea paragraf, depun cererea de recunoaștere.

(18) Cf. articolul 18 alineatul (4) al doilea paragraf. Organizațiile care depun cereri sunt rugate să indice dacă sistemul pe care îl propun include astfel de elemente.

(19) În funcție de fezabilitate, Comisia poate să nu facă imediat acest lucru, dar intenționează să-l realizeze cât mai curând posibil.

(20) Implicând Comitetul privind durabilitatea biocarburanților și biolichidelor instituit în temeiul articolului 25 alineatul (2).

(21) Articolul 18 alineatul (6).

(22) Cel puțin în legătură cu cele menționate la articolul 18 alineatul (4) al doilea paragraf.

(23) Ibid. nota de subsol [15].

(24) Termenii „auditare”/„auditor” și „verificare”/„verificator” sunt considerați sinonimi în prezenta comunicare.

(25) Decizia nr. 768/2008/CE.

(26) Ar putea exista excepții de la această regulă, datorită caracterului special al anumitor sisteme (de exemplu, sisteme care constau doar în valori standard pentru calculul emisiilor de gaze cu efect de seră); în aceste cazuri, trebuie să se explice clar acest lucru atunci când sistemul este propus spre recunoaștere.

(27) Verificatorii sunt cei cărora le revine responsabilitatea de a defini dimensiunea eșantionului de care este nevoie pentru a se atinge nivelul necesar de încredere.

(28) De exemplu, standardul P035 al Alianței internaționale pentru acreditare și etichetare socială și de mediu (ISEAL), care stabilește cerințe comune pentru certificarea grupurilor de producători.

(29) Operatorii economici incluși în eșantion trebuie să varieze de la o perioadă la alta.

(30) Această acreditare trebuie efectuată de membri ai Forumului internațional de acreditare, de organele menționate la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008 sau de organele care au încheiat un acord bilateral cu Cooperarea europeană pentru acreditare.

(31) Organizația Internațională pentru Standardizare.

(32) Acreditarea conform acestui standard deseori include, concomitent, acreditarea conform unui „program privind gazele cu efect de seră” specific, cum ar fi sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii. În acest caz, nu este necesar ca cerințele suplimentare ale programului respectiv să fie luate în considerare în scopul la care se referă acest tabel. De asemenea, acestea nu trebuie luate în considerare în cazul în care contravin directivei.

(33) Standardul european echivalent este EN 45011.

(34) Acreditarea conform acestui standard deseori include, concomitent, acreditarea conform cerințelor specifice legate, de exemplu, de un produs. În acest caz, nu este necesar ca cerințele suplimentare ale programului respectiv să fie luate în considerare în scopul la care se referă acest tabel. De asemenea, acestea nu trebuie luate în considerare în cazul în care contravin directivei.

(35) Un „nivel limitat de asigurare” implică reducerea riscului la un nivel acceptabil ca bază pentru o formă de exprimare la modul negativ a auditorului, cum ar fi „în urma evaluării noastre, nu ne-a atras atenția nimic care ne-ar putea face să considerăm că dovezile conțin erori”, în timp ce un „nivel rezonabil de asigurare” implică reducerea riscului la un nivel acceptabil de scăzut ca bază pentru o formă de exprimare la modul afirmativ precum „în urma evaluării noastre, am constatat că dovezile sunt lipsite de inexactități semnificative” (Cf. ISAE 3000).

(36) Articolul 18 alineatul (1).

(37) Nu este necesar ca un sistem voluntar să impună acest lucru când el acoperă doar o singură verigă din lanț (de exemplu localizarea producției materiilor prime).

(38) Conform articolului 18 alineatul (1).

(39) De exemplu pentru a declara o valoare standard.

(40) Cf. articolul 7a alineatul (1) litera (a) din Directiva privind calitatea carburanților.

(41) Atunci când se amestecă loturi cu aceleași caracteristici de durabilitate, doar dimensiunea lotului este modificată în consecință. Caracteristicile de durabilitate pot rămâne aceleași în cazul în care utilizează aceleași materii prime și se folosesc „valori standard” sau „valori efective regionale”.

(42) Atunci când există etape de prelucrare sau pierderi, trebuie utilizați factori de conversie adecvați pentru a ajusta în mod corespunzător dimensiunea lotului.

(43) Astfel, în cazul în care caracteristicile includ cifre diferite privind emisiile de gaze cu efect de seră, acestea rămân separate; nu se poate face media acestor cifre pentru a se demonstra respectarea cerințelor de durabilitate.

(44) Aceasta înseamnă că, atunci când „caracteristica de durabilitate” se referă la descrierea materiei prime, de exemplu „rapiță”, această caracteristică poate fi diferită de ceea ce conține efectiv lotul, de exemplu un amestec de ulei de floarea soarelui și rapiță.

(45) Cf. articolul 18 alineatul (4) și trimiterea la articolul 17 alineatele (3)-(5) pe care o conține.

(46) Mecanismul prin care Uniunea poate încheia un acord internațional este prevăzut la articolul 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(47) Articolul 18 alineatul (4).

(48) Articolul 19 alineatul (1).

(49) Articolul 19 alineatul (7).

(50) Anexa V, partea C.

(51) Cf. articolul 19 alineatul (7) litera (a).

(52) Articolul 19 alineatele (2)-(4).

(53) Institutul pentru mediu și durabilitate din cadrul Centrului Comun de Cercetare (CCC) al Comisiei, ca parte din consorțiul JEC [consorțiu compus din Centrul Comun de Cercetare al Comisiei, asociația pentru cercetare și dezvoltare a industriei europene a automobilelor (EUCAR) și asociația industriei europene a petrolului pentru mediu, sănătate și siguranță în rafinare (CONCAWE)].

(54) http://re.jrc.ec.europa.eu/biof/html/input_data_ghg.htm Comisia intenționează să publice pe platforma sa pentru transparență o foaie de calcul în care să arate cum s-au calculat valorile standard pe baza datelor respective.

(55) Cf. considerentul 83 din Directiva privind energia din surse regenerabile.

(56) Cei incluși în anexa V părțile B și E; Cf. articolul 19 alineatul (5).