12.8.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 236/173


Marți, 15 iunie 2010
Contribuțiile financiare ale Uniunii Europene la Fondul internațional pentru Irlanda (2007-2010) ***I

P7_TA(2010)0202

Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 15 iunie 2010 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind contribuțiile financiare ale Uniunii Europene la Fondul internațional pentru Irlanda (2007-2010) (COM(2010)0012 – C7-0024/2010 – 2010/0004(COD))

2011/C 236 E/36

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2010)0012),

având în vedere articolul 294 alineatul (2), articolul 175 și articolul 352 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0024/2010),

având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere avizele motivate prezentate Președintelui Parlamentului de către parlamentele naționale privind conformitatea proiectului cu principiul subsidiarității,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 29 aprilie 2010 (1),

după consultarea Comitetului Regiunilor,

având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională (A7–0190/2010),

1.

adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.

solicită Comisiei să îl sesizeze din nou, în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.


(1)  Nepublicat încă în Jurnalul Oficial.


Marți, 15 iunie 2010
P7_TC1-COD(2010)0004

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 15 iunie 2010 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. …/2010 al Parlamentului European și al Consiliului privind contribuțiile financiare ale Uniunii Europene la Fondul internațional pentru Irlanda (2007-2010)

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament și Consiliu, poziția Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 1232/2010.)