13.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 337/1


DECIZIA (UE) 2016/2234 A CONSILIULUI

din 21 noiembrie 2016

privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului de cooperare dintre Uniunea Europeană și Agenția pentru Siguranța Navigației Aeriene în Africa și Madagascar (ASECNA) privind dezvoltarea sistemelor de radionavigație prin satelit și furnizarea de servicii conexe în zona de competență a ASECNA în beneficiul aviației civile

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 172 coroborat cu articolul 218 alineatul (5),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

La 25 septembrie 2014, Consiliul a autorizat Comisia să negocieze, în numele Uniunii, un acord internațional cu Agenția pentru Siguranța Navigației Aeriene în Africa și Madagascar de stabilire a condițiilor aplicabile furnizării serviciului de augmentare cu ajutorul sateliților (SBAS) în Africa, pe baza programului european de radionavigație prin satelit EGNOS.

(2)

În urma negocierilor, la 12 mai 2016, a fost parafat Acordul de cooperare dintre Uniunea Europeană și Agenția pentru Siguranța Navigației Aeriene în Africa și Madagascar (ASECNA) privind dezvoltarea sistemelor de radionavigație prin satelit și furnizarea de servicii conexe în zona de competență a ASECNA în beneficiul aviației civile (denumit în continuare „acordul”).

(3)

Acordul ar trebui semnat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Se autorizează semnarea, în numele Uniunii, a Acordului de cooperare dintre Uniunea Europeană și Agenția pentru Siguranța Navigației Aeriene în Africa și Madagascar (ASECNA) privind dezvoltarea sistemelor de radionavigație prin satelit și furnizarea de servicii conexe în zona de competență a ASECNA în beneficiul aviației civile.

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze acordul în numele Uniunii, sub rezerva încheierii acestuia.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 21 noiembrie 2016.

Pentru Consiliu

Președintele

P. PLAVČAN