24.5.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 136/9


DECIZIA COMISIEI

din 24 ianuarie 2008

de modificare, în scopul adaptării la progresul tehnic, a anexei la Directiva 2002/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește scutirile referitoare la aplicațiile de plumb și cadmiu

[notificată cu numărul C(2008) 268]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2008/385/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 2002/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 ianuarie 2003 privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice (1), în special articolul 5 alineatul (1) litera (b),

întrucât:

(1)

Directiva 2002/95/CE solicită Comisiei să evalueze anumite substanțe periculoase interzise în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată.

(2)

Anumite materiale și componente care conțin plumb și cadmiu trebuie scutite de interdicție, deoarece utilizarea acestor substanțe periculoase în acele materiale și componente specifice este încă inevitabilă. Înlocuirea aliajelor de cadmiu în construcția traductoarelor nu este încă realizabilă. Deocamdată nu sunt disponibile lămpi fără mercur de tip panouri plane care să nu utilizeze plumbul în construcția lor, după cum nu sunt disponibili nici înlocuitori fezabili ai oxizilor de plumb în construcția tuburilor laser cu argon și kripton.

(3)

Prin urmare, Directiva 2002/95/CE trebuie modificată în consecință.

(4)

În temeiul articolului 5 alineatul (2) din Directiva 2002/95/CE, Comisia a consultat părțile implicate.

(5)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 18 din Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2),

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa la Directiva 2002/95/CE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 24 ianuarie 2008.

Pentru Comisie

Stavros DIMAS

Membru al Comisiei


(1)  JO L 37, 13.2.2003, p. 19. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2006/692/CE a Comisiei (JO L 283, 14.10.2006, p. 50).

(2)  JO L 114, 27.4.2006, p. 9.


ANEXĂ

În anexa la Directiva 2002/95/CE se adaugă punctele 30, 31 și 32, după cum urmează:

„30.

Aliajele de cadmiu utilizate la îmbinările electro-mecanice prin lipire ale conductorilor electrici amplasați direct pe bobina vocală a traductorilor utilizați în construcția difuzoarelor de mare putere având nivelul de presiune sonoră de cel puțin 100 dB (A).

31.

Plumbul din materialele de lipit utilizate în construcția lămpilor plane fluorescente fără mercur (care, de exemplu, sunt utilizate la afișajele cu cristale lichide, la iluminatul decorativ sau industrial).

32.

Oxizii de plumb din etanșările cu frită utilizate în construcția montajelor tip fereastră pentru tuburile laser cu argon și kripton.”