13/Volumul 49

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

158


32005D0618


L 214/65

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 18 august 2005

de modificare a Directivei 2002/95/CE a Parlamentului european și a Consiliului în vederea stabilirii valorilor concentrațiilor maxime pentru anumite substanțe periculoase din echipamentele electrice și electronice

[notificată cu numărul C(2005) 3143]

(2005/618/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 2002/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 ianuarie 2003 privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice (1) și, în special, articolul 5 alineatul (1) litera (a) al acestuia,

întrucât:

(1)

Este evident că o evitare totală a metalelor grele și a agenților bromurați de ignifugare în unele situații este imposibilă, anumite valori ale concentrațiilor de plumb, mercur, cadmiu, crom hexavalent, bifenili polibromurați (BPB) sau difenileteri polibromurați (DEPB) în materiale trebuie tolerate.

(2)

Valorile concentrațiilor maxime propuse se bazează pe legislația comunitară existentă privind produsele chimice și sunt considerate ca fiind cele mai potrivite pentru asigurarea unui nivel ridicat de protecție.

(3)

În temeiul articolului 5 alineatul (2), Comisia a consultat producătorii de echipamente electrice și electronice, agenții economici de reciclare și de tratare, organizațiile de mediu și asociațiile de salariați și de consumatori și a înaintat observațiile comitetului instituit prin articolul 18 din Directiva 75/442/CEE a Consiliului din 15 iulie 1975 privind deșeurile (2).

(4)

Comisia a supus la vot măsurile prevăzute în prezenta decizie în cadrul comitetului instituit prin articolul 18 din Directiva 75/442/CEE privind deșeurile la data de 10 iunie 2004. Nu a existat o majoritate calificată în favoarea măsurilor respective. Astfel, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 18 din Directiva 75/442/CEE, o propunere de decizie a Consiliului a fost prezentată Consiliului la data de 23 septembrie 2004. Deoarece la expirarea termenului prevăzut la articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2002/95/CE, Consiliul nu a adoptat măsurile propuse și nici nu și-a exprimat opoziția față de acestea în conformitate cu articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor pentru exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (3), măsurile trebuie adoptate de Comisie,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În anexa la Directiva 2002/95/CE se adaugă următoarea notă:

„În sensul articolului 5 alineatul (1) litera (a), se tolerează o valoare a concentrației maxime de 0,1 % din greutate pentru plumb, mercur, crom hexavalent, bifenili polibromurați (BPB) și difenileteri polibromurați (DEPB) și de 0,01 % din greutate pentru cadmiu în materialele omogene.”

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 1 iulie 2006.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 18 august 2005.

Pentru Comisie

Stavros DIMAS

Membru al Comisiei


(1)  JO L 37, 13.2.2003. p. 19.

(2)  JO L 194, 25.7.1975, p. 39, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

(3)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.