03/Volumul 61

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

202


32004D0914


L 385/60

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 16 decembrie 2004

de modificare a Deciziei 2003/858/CE în ceea ce privește importurile de pești vii proveniți din acvacultură și de produse obținute din aceștia, destinate prelucrării sau consumului uman

[notificată cu numărul C(2004) 4560]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2004/914/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 91/67/CEE a Consiliului din 28 ianuarie 1991 privind condițiile de sănătate animală care reglementează introducerea pe piață a animalelor și produselor de acvacultură (1), în special articolul 20 alineatul (1) și articolul 21 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Decizia 2003/858/CE a Comisiei din 21 noiembrie 2003 de stabilire a condițiilor de sănătate animală și a cerințelor de certificare care se aplică importului de pești de acvacultură vii, de icre și gameți ai acestora destinați creșterii, precum și de pești vii de acvacultură și de produse derivate destinate consumului uman (2) stabilește condițiile specifice de sănătate animală care reglementează importurile de pești vii și de anumite produse provenite din acvacultură din țări terțe în Comunitate.

(2)

Definiția termenului „exploatație” din Decizia 2003/858/CE a condus la interpretări diferite în ceea ce privește sfera de aplicare a deciziei în cauză. Din considerente de claritate, această definiție ar trebui, prin urmare, clarificată.

(3)

Cerințele stabilite prin Directiva 91/493/CEE a Consiliului din 22 iulie 1991 de stabilire a condițiilor de sănătate care reglementează producerea și introducerea pe piață a produselor pescărești (3) se aplică și peștilor vii importați în vederea consumului uman. Din considerente de claritate, articolul 4 din Decizia 2003/858/CE ar trebui modificat în consecință.

(4)

Cerințele aplicabile importului de produse pescărești destinate prelucrării prevăzute în Decizia 2003/858/CE se aplică numai speciilor sensibile la bolile menționate în lista II din anexa A la Directiva 91/67/CEE sau bolilor care sunt considerate exotice pe teritoriul Comunității. Experiența a arătat că aceste cerințe nu sunt definite clar în formularea articolului 5 alineatul (2) și, prin urmare, articolul în cauză ar trebui modificat în vederea clarificării.

(5)

Regulamentul (CE) nr. 282/2004 al Comisiei din 18 februarie 2004 de întocmire a unui document pentru declararea și controlul sanitar-veterinar al animalelor provenite din țări terțe și introduse în Comunitate (4) a înlocuit Decizia 92/527/CEE (5). Atunci când peștii vii sunt destinați creșterii sau repopulării, trebuie aplicată procedura de control prevăzută la articolul 8 din Directiva 91/496/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 de stabilire a principiilor care reglementează organizarea controalelor veterinare ale animalelor care sunt introduse în Comunitate din țări terțe și de modificare a Directivelor 89/662/CEE, 90/425/CEE și 90/675/CEE (6), iar documentul sanitar-veterinar comun de intrare prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 282/2004 al Comisiei trebuie completat în consecință de către medicul veterinar oficial.

(6)

Regulamentul (CE) nr. 136/2004 al Comisiei din 22 ianuarie 2004 de stabilire a procedurilor pentru controalele sanitar-veterinare la punctele de control la frontieră ale Comunității pentru produsele importate din țări terțe (7) a înlocuit Decizia 93/13/CEE (8). Atunci când anumite produse provenite din acvacultură sunt destinate prelucrării în Comunitate, trebuie aplicată procedura de control prevăzută la articolul 8 din Directiva 97/78/CE din 18 decembrie 1997 de stabilire a principiilor de bază ale organizării controalelor sanitar-veterinare pentru produsele provenind din țări terțe și introduse în Comunitate (9), iar documentul sanitar-veterinar comun de intrare prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 282/2004 al Comisiei trebuie completat în consecință de către medicul veterinar oficial.

(7)

Procedurile de certificare prevăzute la articolul 7 din Decizia 2003/858/CE trebuie prin urmare modificate în consecință, iar anexa VI la decizia în cauză trebuie eliminată.

(8)

Din considerente de simplificare și de claritate, este necesar să se armonizeze mențiunile prevăzute în modelele de certificate prevăzute la anexele la Decizia 2003/858/CE și cele prevăzute în modelele de certificate stabilite în conformitate cu Directiva 91/493/CEE. Prin urmare, anexele II, III, IV și V la Decizia 2003/858/CE ar trebui modificate în consecință.

(9)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Decizia 2003/858/CE se modifică după cum urmează.

1.

Textul de la articolul 2 alineatul (2) litera (g) se înlocuiește cu următorul text:

„(g)

«exploatație»: creșterea animalelor acvatice într-o fermă piscicolă.”

2.

Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 4

Condiții aplicabile importului de pești vii de acvacultură destinați consumului uman

Statele membre autorizează importul pe teritoriul lor de pești vii de acvacultură, destinați fie consumului uman direct, fie prelucrării înainte de consumul uman, numai în cazul în care:

(a)

peștii provin din țări terțe autorizate în temeiul articolului 11 din Directiva 91/493/CEE și îndeplinesc cerințele de certificare de sănătate publică stabilite prin directiva în cauză și

(b)

lotul îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) sau

(c)

peștii sunt expediați direct către un centru de import autorizat, pentru a fi sacrificați și eviscerați.”

3.

Textul de la articolul 5 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Statele membre se asigură că prelucrarea produselor pescărești provenite din acvacultură din specii sensibile la următoarele boli: necroză hematopoietică epizootică (NHE), anemie infecțioasă a somonului (AIS), septicemie hemoragică virală (SHV) și necroză hematopoietică infecțioasă (NHI) are loc în centre de import autorizate, exceptând atunci când:

(a)

peștii au fost eviscerați înainte de expedierea către Comunitatea Europeană sau

(b)

locul de origine din țara terță prezintă o stare de sănătate în ceea ce privește NHE, AIS, SHV și NHI echivalentă cu cea a locului în care sunt prevăzute operațiunile de prelucrare.”

4.

Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 6

Condiții aplicabile importului de pești vii de acvacultură destinați consumului uman direct

Statele membre autorizează importul pe teritoriul lor de produse pescărești provenite din acvacultură, destinate consumului uman direct, exclusiv în cazul în care:

(a)

peștii provin din țări terțe și din unități autorizate în temeiul articolului 11 din Directiva 91/493/CEE și îndeplinesc cerințele de certificare de sănătate publică prevăzute de directiva în cauză și în cazul în care

(b)

lotul se compune din produse pescărești adaptate vânzării cu amănuntul către restaurante sau direct către consumator, neprelucrate și etichetate în conformitate cu dispozițiile Directivei 91/493/CEE și în cazul în care

(c)

lotul prezintă garanțiile prevăzute în certificatul de sănătate animală întocmit în conformitate cu modelul prezentat la anexa V, luând în considerare notele explicative din anexa III.”

5.

Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 7

Proceduri de control

(1)   Peștii vii de acvacultură, icrele și gameții acestora importați pentru cultură, precum și peștii vii proveniți din acvacultură importați pentru reconstituirea populației pescăriilor cu repopulare organizată sunt supuși controalelor sanitar-veterinare la punctele de control la frontieră din statul membru de sosire, în temeiul articolului 8 din Directiva 91/496/CEE, iar documentul veterinar comun de intrare prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 282/2004 al Comisiei trebuie completat în consecință.

(2)   Peștii vii proveniți din acvacultură și produsele obținute din aceștia importate și destinate consumului uman direct sau prelucrării înainte de consumul uman sunt supuși controalelor veterinare la punctele de control la frontieră din statul membru de sosire, în temeiul articolului 8 din Directiva 97/78/CE, iar documentul veterinar comun de intrare prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 136/2004 al Comisiei trebuie completat în consecință.”

6.

Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 8

Prevenirea contaminării apelor naturale

(1)   Statele membre se asigură că peștii vii importați, proveniți din acvacultură și destinați consumului uman nu sunt eliberați în apele naturale de pe teritoriul lor.

(2)   Statele membre se asigură că peștii vii de acvacultură importați și destinați consumului uman nu contaminează nici o apă naturală de pe teritoriul lor.

(3)   Statele membre se asigură că apa utilizată la transportul loturilor nu conduce la contaminarea apelor naturale de pe teritoriul lor.”

7.

Anexa II se înlocuiește cu textul prevăzut la anexa I la prezenta decizie.

8.

Anexa III se înlocuiește cu textul prevăzut la anexa II la prezenta decizie.

9.

Anexa IV se înlocuiește cu textul prevăzut la anexa III la prezenta decizie.

10.

Anexa V se înlocuiește cu textul prevăzut la anexa IV la prezenta decizie.

11.

Anexa VI se elimină.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 16 decembrie 2004.

Pentru Comisie

Markos KYPRIANOU

Membru al Comisiei


(1)  JO L 46, 19.2.1991, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 806/2003 (JO L 122, 16.5.2003, p. 1).

(2)  JO L 324, 11.12.2003, p. 37. Decizie, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2004/454/CE (JO L 156, 30.4.2004, p. 29).

(3)  JO L 268, 24.9.1991, p. 15. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 806/2003.

(4)  JO L 49, 19.2.2004, p. 11. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 585/2004 (JO L 91, 30.3.2004, p. 17).

(5)  JO L 332, 18.11.1992, p. 22.

(6)  JO L 268, 24.9.1991, p. 56. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul privind condițiile de aderare (JO L 236, 23.9.2003, p. 346).

(7)  JO L 21, 28.1.2004, p. 11.

(8)  JO L 9, 15.1.1993, p. 33.

(9)  JO L 24, 30.1.1998, p. 9. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 165, 30.4.2004, p. 1).


ANEXA I

„ANEXA II

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image


ANEXA II

„ANEXA III

NOTE EXPLICATIVE

Image


ANEXA III

„ANEXA IV

Image

Image


ANEXA IV

„ANEXA V

Image