32005L0036

DIRECTIVA 2005/36/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 7 septembrie 2005

privind recunoașterea calificărilor profesionale

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene și, în special, articolul 40, articolul 47 alineatele (1) și (2) prima și a treia teză și articolul 55 ale acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

TITLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiectul

Prezenta directivă stabilește normele conform cărora un stat membru care condiționează accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia, pe teritoriul său, de posesia anumitor calificări profesionale (denumit în continuare „stat membru gazdă”) recunoaște, pentru accesul la această profesie și exercitarea acesteia, calificările profesionale obținute în unul sau mai multe dintre celelalte state membre (denumite în continuare „stat membru de origine”) și care permit titularului respectivelor calificări să exercite aceeași profesie în respectivul sau respectivele state membre.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1)   Prezenta directivă se aplică oricărui resortisant al unui stat membru, inclusiv membrilor profesiilor liberale, care doresc să exercite o profesie reglementată într-un stat membru, altul decât cel în care și-a obținut calificările profesionale, fie cu titlu independent, fie cu titlu salariat.

(2)   Fiecare stat membru poate permite, pe teritoriul său, în conformitate cu reglementările sale, exercitarea unei profesii reglementate în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) resortisanților statelor membre, titulari ai unor calificări profesionale care nu au fost obținute într-un stat membru. În ceea ce privește profesiile reglementate la titlul III capitolul III, această primă recunoaștere se realizează cu respectarea condițiilor minime de formare profesională prevăzute la respectivele capitole.

(3)   Atunci când, pentru o anumită profesie reglementată, se prevăd alte dispoziții specifice referitoare în mod direct la recunoașterea calificărilor profesionale într-un instrument distinct de drept comunitar, dispozițiile corespunzătoare ale prezentei directive nu se aplică.

Articolul 3

Definiții

(1)   În sensul prezentei directive, se înțelege prin:

(2)   O profesie exercitată de membrii unei asociații sau ai unei organizații menționate la anexa I este considerată profesie reglementată.

Asociațiile sau organizațiile menționate la primul paragraf au ca obiect, în special, promovarea și menținerea unui nivel ridicat în domeniul profesional în cauză. În acest scop, beneficiază de o recunoaștere sub o anumită formă din partea unui stat membru și eliberează membrilor lor un titlu de calificare, asigură respectarea deontologiei pe care o stabilesc și le conferă dreptul de a utiliza un titlu, o abreviere sau un statut corespunzător titlului de calificare respectiv.

De fiecare dată când recunoaște o asociație sau o organizație menționată la primul paragraf, statul membru informează în acest sens Comisia, care publică o comunicare adecvată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(3)   Se consideră titlu de calificare orice titlu de calificare eliberat într-o țară terță de îndată ce titularul său are o experiență profesională în profesia în cauză de trei ani pe teritoriul statului membru care a recunoscut respectivul titlu de calificare în conformitate cu articolul 2 alineatul (2), certificată de respectivul stat membru.

Articolul 4

Efectele recunoașterii

(1)   Recunoașterea calificărilor profesionale de către statul membru gazdă permite beneficiarului să aibă acces, în respectivul stat membru, la aceeași profesie ca cea pentru care este calificat în statul membru de origine și să o exercite în aceleași condiții ca și cetățenii din respectivul stat membru.

(2)   În sensul prezentei directive, profesia pe care solicitantul dorește să o exercite în statul membru gazdă este aceeași cu cea pentru care este calificat în statul membru de origine în cazul în care activitățile respective sunt comparabile.

TITLUL II

LIBERA PRESTARE A SERVICIILOR

Articolul 5

Principiul liberei prestări a serviciilor

(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale ale dreptului comunitar și articolelor 6 și 7 din prezenta directivă, statele membre nu pot restrânge, din motive legate de calificările profesionale, libertatea de a presta servicii într-un alt stat membru:

(2)   Dispozițiile prezentului titlu se aplică exclusiv în cazul în care prestatorul se deplasează spre teritoriul statului membru gazdă pentru a exercita, temporar și ocazional, profesia menționată la alineatul (1).

Caracterul temporar și ocazional al prestării se verifică de la caz la caz, în special în funcție de durata prestării, frecvența, periodicitatea și continuitatea sa.

(3)   În cazul în care se deplasează, un prestator respectă normele de conduită cu caracter profesional, de reglementare sau administrativ direct legate de calificările profesionale, precum definiția profesiei, utilizarea titlurilor și abaterile profesionale grave care au o legătură directă și specifică cu protecția și siguranța consumatorilor, precum și dispozițiile disciplinare aplicabile în statul membru gazdă profesioniștilor care exercită aceeași profesie.

Articolul 6

Scutiri

În conformitate cu articolul 5 alineatul (1), statul membru gazdă scutește prestatorii de servicii stabiliți într-un alt stat membru de cerințele impuse profesioniștilor stabiliți pe teritoriul său în ceea ce privește:

Cu toate acestea, prestatorul de servicii informează organismul menționat la litera (b), în prealabil sau, în cazuri de urgență, ulterior, cu privire la serviciile pe care le-a prestat.

Articolul 7

Declarație prealabilă în caz de deplasare a prestatorului de servicii

(1)   Statele membre pot solicita ca, atunci când prestatorul se deplasează pentru prima dată dintr-un stat membru în altul pentru a furniza servicii, să informeze în acest sens, în prealabil, autoritatea competentă din statul membru gazdă, printr-o declarație scrisă care să cuprindă informațiile privind asigurarea sau alte mijloace de protecție personală sau colectivă privind răspunderea profesională. Respectiva declarație se reînnoiește o dată pe an în cazul în care prestatorul estimează că va furniza servicii, temporar sau ocazional, în respectivul stat membru, în decursul anului în cauză. Prestatorul poate prezenta această declarație prin orice mijloace.

(2)   De asemenea, pentru prima prestare de servicii sau în cazul unei schimbări materiale privind situația stabilită în documente, statele membre pot solicita ca declarația să fie însoțită de următoarele documente:

(3)   Prestarea serviciilor se realizează cu titlul profesional din statul membru de stabilire, atunci când există un astfel de titlu în respectivul stat membru pentru activitatea profesională în cauză. Acest titlu se indică în limba oficială sau în una din limbile oficiale ale statului membru de stabilire, astfel încât să se evite orice confuzie cu titlul profesional din statul membru gazdă. În cazul în care respectivul titlu profesional nu există în statul membru de stabilire, prestatorul își menționează titlul de calificare în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale respectivului stat membru. Prin derogare, în cazul serviciilor prevăzute la titlul III capitolul III, prestarea serviciilor se realizează cu titlul profesional din statul membru gazdă.

(4)   Pentru prima prestare de servicii, în cazul profesiilor reglementate cu implicații în materie de sănătate sau de siguranță publică și care nu beneficiază de o recunoaștere automată în temeiul titlului III capitolul III, autoritatea competentă din statul membru gazdă poate realiza o verificare a calificărilor profesionale ale prestatorului înainte de prima prestare de servicii. O astfel de verificare prealabilă este posibilă numai în cazul în care obiectivul său este să evite daunele grave pentru sănătatea sau siguranța beneficiarului serviciului, ca urmare a lipsei de calificare profesională a prestatorului și cu condiția să nu depășească ceea ce este necesar în acest scop.

În termen de cel mult o lună de la data primirii declarației și a documentelor anexate, autoritatea competentă depune toate eforturile pentru a informa prestatorul fie cu privire la decizia de a nu controla calificările, fie cu privire la rezultatul verificării. În cazul întâmpinării unor dificultăți care ar putea conduce la o întârziere, autoritatea competentă informează prestatorul, înainte de sfârșitul primei luni, cu privire la motivele întârzierii, precum și la timpul necesar pentru a ajunge la o decizie, care trebuie luată înainte de sfârșitul celei de-a doua luni de la data primirii informațiilor suplimentare.

În cazul unei diferențe importante între calificările profesionale ale prestatorului și formarea impusă în statul membru gazdă, în măsura în care această diferență este de natură să afecteze în mod negativ sănătatea sau siguranța publică, statul membru gazdă oferă prestatorului posibilitatea de a demonstra că a obținut cunoștințele și competențele lipsă, în special printr-o probă de aptitudini. În oricare dintre cazuri, prestarea serviciilor trebuie să fie posibilă în termen de o lună de la data deciziei adoptate în aplicarea paragrafului anterior.

În lipsa unei reacții din partea autorității competente în termenele stabilite la paragrafele anterioare, serviciile pot fi prestate.

În cazul în care calificările au fost verificate în temeiul prezentului alineat, serviciile sunt prestate cu titlul profesional din statul membru gazdă.

Articolul 8

Cooperarea administrativă

(1)   Autoritățile competente din statul membru gazdă pot solicita autorităților competente din statul membru de stabilire, pentru fiecare prestare de servicii, orice informații pertinente privind legalitatea stabilirii și buna conduită a prestatorului, precum și absența unor sancțiuni disciplinare sau penale cu caracter profesional. Autoritățile competente din statul membru de stabilire comunică respectivele informații în conformitate cu articolul 56.

(2)   Autoritățile competente asigură schimbul de informații necesare pentru ca plângerea unui destinatar al unui serviciu împotriva unui prestator de servicii să fie tratată în mod corect. Destinatarul este informat cu privire la soluționarea plângerii.

Articolul 9

Informarea destinatarilor serviciului

În cazul în care prestarea se realizează cu titlul profesional din statul membru de stabilire sau sub calificarea prestatorului de servicii, în plus față de alte cerințe în materie de informare prevăzute de dreptul comunitar, autoritățile competente din statul membru gazdă pot solicita prestatorului să furnizeze destinatarului serviciilor toate sau o parte din următoarele informații:

TITLUL III

LIBERTATEA DE STABILIRE

CAPITOLUL I

Sistemul general de recunoaștere a calificărilor

Articolul 10

Domeniul de aplicare

Prezentul capitol se aplică tuturor profesiilor care nu sunt reglementate de capitolele II și III din prezentul titlu, precum și în cazurile următoare, în care solicitantul, dintr-un motiv special și excepțional, nu îndeplinește condițiile prevăzute în respectivele capitole:

Articolul 11

Niveluri de calificare

În scopul aplicării articolului 13, calificările profesionale se grupează în funcție de următoarele niveluri descrise în continuare:

Articolul 12

Formarea profesională asimilată

Se consideră calificare care atestă o formare prevăzută la articolul 11, inclusiv în ceea ce privește nivelul în cauză, orice titlu de calificare sau ansamblu de titluri de calificare care a fost eliberat de o autoritate competentă a unui stat membru, care atestă absolvirea unei formări în cadrul Comunității, recunoscută de respectivul stat membru ca având nivel echivalent și care conferă titularului aceleași drepturi de acces la o profesie sau de exercitare a acesteia sau care pregătește pentru exercitarea respectivei profesii.

De asemenea, este asimilată unui astfel de titlu de calificare, în aceleași condiții ca cele prevăzute la paragraful anterior, orice calificare profesională care, fără a îndeplini cerințele prevăzute de actele cu putere de lege sau de actele administrative ale statului membru de origine pentru accesul la o profesie sau pentru exercitarea unei profesii, conferă titularului său drepturi obținute în temeiul respectivelor dispoziții. În special, acest lucru se aplică în cazul în care statul membru de origine ridică nivelul de formare necesar pentru a avea acces la o profesie sau pentru a o exercita și în cazul în care o persoană care a urmat o formare anterioară, care nu îndeplinește cerințele noii calificări, beneficiază de drepturile obținute în temeiul actelor cu putere de lege și al actelor administrative; într-un astfel de caz, formarea anterioară este considerată de statul membru gazdă, în sensul aplicării articolului 13, ca fiind corespunzătoare nivelului noii formări.

Articolul 13

Condiții de recunoaștere

(1)   Atunci când, într-un stat membru gazdă, accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia este condiționat(ă) de posesia unor calificări profesionale determinate, autoritatea competentă a respectivului stat membru acordă accesul la respectiva profesie și dreptul de exercitare a acesteia, în aceleași condiții ca cele pentru cetățenii săi, solicitanților care posedă atestatul de competență sau titlul de calificare prevăzut de un al stat membru pentru a avea acces la aceeași profesie sau pentru a avea dreptul de a o exercita pe teritoriul său.

Atestatele de competență sau titlurile de calificare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

(2)   Accesul la profesie și exercitarea acesteia, prevăzute la alineatul (1), trebuie acordate, de asemenea, solicitanților care au exercitat profesia menționată la respectivul alineat cu normă întreagă, pe o perioadă de doi ani în decursul ultimilor 10 ani, într-un alt stat membru care nu reglementează această profesie, cu condiția să dețină unul sau mai multe atestate de competență sau unul sau mai multe titluri de calificare.

Atestatele de competență sau titlurile de calificare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Cu toate acestea, dovedirea celor doi ani de experiență profesională prevăzuți la primul paragraf nu poate fi solicitată în cazul în care titlul sau titlurile de calificare deținut(e) de solicitant atestă o formare reglementată în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (e) la nivelurile de calificare descrise la articolul 11 literele (b), (c), (d) sau (e). Se consideră formări reglementate la nivelul descris la articolul 11 litera (c) formările prevăzute în anexa III. Lista prevăzută în anexa III se poate modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), pentru a ține seama de formările reglementate care conferă un nivel profesional comparabil și care pregătesc pentru un nivel comparabil de responsabilități și funcții.

(3)   Prin derogare de la alineatul (1) litera (b) și de la alineatul (2) litera (b), statul membru gazdă autorizează accesul la o profesie reglementată și exercitarea acesteia atunci când accesul la această profesie este condiționat, pe teritoriul său, de posesia unui titlu de calificare care să ateste o formare la nivel de învățământ superior sau universitar cu o durată de patru ani și de posesia unui titlu de calificare de nivelul descris la articolul 11 litera (c) de către solicitant.

Articolul 14

Măsuri compensatorii

(1)   Articolul 13 nu aduce atingere dreptului statului membru gazdă de a impune solicitantului să urmeze un stagiu de adaptare de cel mult trei ani sau să susțină o probă de aptitudini în unul dintre următoarele cazuri:

(2)   În cazul în care face uz de posibilitatea prevăzută la alineatul (1), statul membru gazdă trebuie să lase solicitantului posibilitatea de a alege între stagiul de adaptare și proba de aptitudini.

Atunci când, pentru o anumită profesie, un stat membru consideră că este necesar să se deroge de la posibilitatea acordată solicitantului de a alege între stagiul de adaptare și proba de aptitudini în temeiul primului paragraf, un stat membru informează în prealabil celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta, furnizând o justificare adecvată pentru derogare.

În cazul în care, după ce a primit toate informațiile necesare, consideră că derogarea prevăzută la paragraful al doilea nu este adecvată sau că nu este conformă cu legislația comunitară, Comisia solicită statului membru în cauză, în termen de trei luni, să nu adopte măsura prevăzută. În lipsa unui răspuns din partea Comisiei în termenul menționat, derogarea poate fi aplicată.

(3)   Pentru profesiile a căror exercitare necesită o cunoaștere exactă a legislației naționale și în privința cărora un element esențial și constant al activității este furnizarea de consiliere și/sau asistență privind legislația națională, statul membru gazdă, prin derogare de la principiul enunțat la alineatul (2), conform căruia solicitantul are dreptul de a alege, poate impune fie un stagiu de adaptare, fie o probă de aptitudini.

Această dispoziție se aplică și în cazurile prevăzute la articolul 10 literele (b) și (c) și la articolul 10 litera (d) în ceea ce privește medicii și medicii dentiști și la articolul 10 litera (f), în cazul în care migrantul dorește să fie recunoscut într-un alt stat membru în care activitățile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenți medicali generaliști sau de asistenți specializați, titulari ai unui titlu de calificare specializată, care urmează o formare ce conduce la posesia titlurilor enumerate în anexa V punctul 5.2.2, precum și la articolul 10 litera (g).

În cazurile menționate la articolul 10 litera (a), statul membru gazdă poate impune un stagiu de adaptare sau o probă de aptitudini, atunci când migrantul dorește să exercite, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, activități profesionale care presupun cunoașterea și aplicarea reglementărilor naționale specifice în vigoare, cu condiția ca autoritățile competente ale statului membru gazdă să impună propriilor resortisanți cunoașterea și aplicarea respectivelor reglementări pentru a exercita activitățile în cauză.

(4)   În sensul aplicării alineatului (1) literele (b) și (c), prin „materii semnificativ diferite” se înțeleg materiile a căror cunoaștere este esențială pentru exercitarea profesiei și în cazul cărora formarea urmată de migrant prezintă diferențe importante, în ceea ce privește durata sau conținutul, în raport cu formarea necesară în statul membru gazdă.

(5)   Alineatul (1) se aplică respectându-se principiul proporționalității. În special, în cazul în care statul membru gazdă preconizează să îi impună solicitantului finalizarea unui stagiu de adaptare sau promovarea unei probe de aptitudini, trebuie să verifice în prealabil dacă cunoștințele dobândite de solicitant în decursul experienței sale profesionale într-un stat membru sau într-o țară terță sunt de natură să acopere, total sau parțial, diferența semnificativă menționată la alineatul (4).

Articolul 15

Renunțarea la măsurile compensatorii pe baza unor platforme comune

(1)   În sensul prezentului articol, prin „platforme comune” se înțelege un ansamblu de criterii de calificări profesionale capabile să compenseze diferențele semnificative constatate între cerințele de formare ale diferitelor state membre pentru o anumită profesie. Aceste diferențe semnificative se identifică printr-o comparare a duratelor și conținutului formărilor în cel puțin două treimi dintre statele membre, inclusiv în toate statele membre care reglementează respectiva profesie. Diferențele de conținut al formării pot decurge din diferențe semnificative în ceea ce privește exercitarea activităților profesionale.

(2)   Platformele comune definite la alineatul (1) pot fi prezentate Comisiei de către statele membre sau de către asociații sau organizații profesionale reprezentative la nivel național și european. În cazul în care, după consultarea statelor membre, estimează că un proiect de platformă comună facilitează recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale, Comisia poate prezenta un proiect de măsuri în vederea adoptării acestora în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2).

(3)   În cazul în care calificările profesionale ale solicitantului îndeplinesc criteriile stabilite în măsura adoptată în conformitate cu alineatul (2), statul membru gazdă renunță la aplicarea unor măsuri compensatorii în temeiul articolului 14.

(4)   Alineatele (1)-(3) nu aduc atingere competenței statelor membre de a stabili calificările profesionale necesare pentru exercitarea profesiilor pe teritoriul lor, precum și conținutul și organizarea sistemelor lor de educație și de formare profesională.

(5)   În cazul în care consideră că criteriile stabilite într-o măsură adoptată în conformitate cu alineatul (2) nu mai oferă garanțiile adecvate în ceea ce privește calificările profesionale, un stat membru informează în acest sens Comisia care, după caz, prezintă un proiect de măsuri în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2).

(6)   Până la 20 octombrie 2010, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a prezentului articol și, după caz, propuneri adecvate în vederea modificării acestuia.

CAPITOLUL II

Recunoașterea experienței profesionale

Articolul 16

Cerințe în materie de experiență profesională

În cazul în care, într-un stat membru, accesul la una dintre activitățile enumerate în anexa V sau exercitarea uneia dintre respectivele activități este condiționată de posesia de cunoștințe și de aptitudini generale, comerciale sau profesionale, statul membru în cauză recunoaște ca dovadă suficientă a respectivelor cunoștințe și aptitudini exercitarea în prealabil a activității în cauză într-un alt stat membru. Respectiva activitate trebuie să fi fost exercitată în conformitate cu articolele 17, 18 și 19.

Articolul 17

Activități incluse în lista I din anexa IV

(1)   În cazul activităților incluse în lista I din anexa IV, exercitarea în prealabil a activității în cauză trebuie să fi avut loc:

(2)   În cazurile menționate la literele (a) și (d), această activitate nu trebuie să se fi încheiat cu mai mult de 10 ani înainte de data prezentării dosarului complet al persoanei în cauză autorității competente menționate la articolul 56.

(3)   Alineatul (1) litera (e) nu se aplică activităților incluse la fosta grupă 855 din nomenclatura ISIC, saloane de coafură.

Articolul 18

Activități incluse în lista II din anexa IV

(1)   În cazul activităților incluse în lista II din anexa IV, exercitarea în prealabil a activității în cauză trebuie să fi avut loc:

(2)   În cazurile menționate la literele (a) și (d), această activitate nu trebuie să fi fost încheiată cu mai mult de 10 ani înainte de data prezentării dosarului complet al persoanei în cauză autorității competente menționate la articolul 56.

Articolul 19

Activități incluse în lista III din anexa IV

(1)   În cazul activităților incluse în lista III din anexa IV, exercitarea în prealabil a activității în cauză trebuie să fi avut loc:

(2)   În cazurile menționate la literele (a) și (c), această activitate nu trebuie să fi fost încheiată cu mai mult de 10 ani înainte de data prezentării dosarului complet al persoanei în cauză autorității competente menționate la articolul 56.

Articolul 20

Modificarea listelor de activități prevăzute în anexa IV

Listele de activități care sunt prevăzute în anexa IV și care fac obiectul recunoașterii experienței profesionale în temeiul articolului 16 pot fi modificate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în scopul actualizării sau clarificării nomenclaturii, fără ca respectiva modificare să implice modificarea activităților legate de diferitele categorii.

CAPITOLUL III

Recunoaștere pe baza coordonării condițiilor minime de formare

Secțiunea 1

Dispoziții generale

Articolul 21

Principiul recunoașterii automate

(1)   Fiecare stat membru recunoaște calificările de medic, care permit accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază și medic specialist, precum și calificările de asistent medical generalist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de medic veterinar, de farmacist și de arhitect, prevăzute în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.6.2 și 5.7.1 care îndeplinesc condițiile minime de formare prevăzute la articolele 24, 25, 31, 34, 35, 38, 44 și 46, și le conferă, în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale și exercitarea acestora, același efect pe teritoriul său ca și titlurilor de calificare pe care le eliberează el însuși.

Respectivele titluri de formare trebuie eliberate de către organismele competente ale statelor membre și însoțite, după caz, de certificatele prevăzute în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.6.2 și 5.7.1.

Dispozițiile primului și celui de-al doilea paragraf nu aduc atingere drepturilor obținute, prevăzute la articolele 23, 27, 33, 37, 39 și 49.

(2)   Fiecare stat membru recunoaște, pentru exercitarea unei activități medicale ca medic generalist în cadrul regimului său național de securitate socială, titlurile de calificare prevăzute în anexa V punctul 5.1.4 și eliberate resortisanților statelor membre de către celelalte state membre în conformitate cu condițiile minime de formare prevăzute la articolul 28.

Dispozițiile primului paragraf nu aduc atingere drepturilor obținute, prevăzute la articolul 30.

(3)   Fiecare stat membru recunoaște titlurile de calificare ca moașă acordate resortisanților statelor membre de către celelalte state membre, prevăzute în anexa V punctul 5.5.2, care îndeplinesc condițiile minime de formare prevăzute la articolul 40 și care respectă criteriile prevăzute la articolul 41, și le conferă, în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale și exercitarea acestora, același efect pe teritoriul său ca și titlurilor de calificare pe care le eliberează el însuși. Prezenta dispoziție nu aduce atingere drepturilor obținute, prevăzute la articolele 23 și 43.

(4)   Statele membre nu au obligația de a da efect titlurilor de formare prevăzute în anexa V punctul 5.6.2 pentru înființarea de noi farmacii deschise publicului. În sensul aplicării prezentului alineat, farmaciile deschise de mai puțin de trei ani se consideră, de asemenea, farmacii noi.

(5)   Titlurile de calificare ca arhitect prevăzute în anexa V punctul 5.7.1, care fac obiectul unei recunoașteri automate în temeiul alineatului (1), atestă o formare care a început cel mai devreme în decursul anului academic de referință prevăzut în anexa menționată.

(6)   Fiecare stat membru condiționează accesul la activitățile profesionale de medic, asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moașă și farmacist, precum și exercitarea acestora, de posesia unui titlu de calificare prevăzut în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 și 5.6.2, care garantează că persoana în cauză a dobândit, în decursul perioadei totale de formare, după caz, cunoștințele și competențele prevăzute la articolul 24 alineatul (3), la articolul 31 alineatul (6), la articolul 34 alineatul (3), la articolul 38 alineatul (3), la articolul 40 alineatul (3) și la articolul 44 alineatul (3).

Cunoștințele și competențele prevăzute la articolul 24 alineatul (3), la articolul 31 alineatul (6), la articolul 34 alineatul (3), la articolul 38 alineatul (3), la articolul 40 alineatul (3) și articolul 44 alineatul (3) se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în vederea adaptării lor la progresul științific și tehnic.

Această actualizare nu poate implica, pentru nici un stat membru, o modificare a principiilor legislative existente privind sistemul de profesii în ceea ce privește formarea și condițiile de acces ale persoanelor fizice.

(7)   Comisiei îi sunt notificate de către fiecare stat membru actele cu putere de lege și actele administrative pe care le adoptă în materie de eliberare a titlurilor de calificare în domeniul reglementat de prezentul capitol. De asemenea, în ceea ce privește titlurile de calificare în domeniul prevăzut în secțiunea 8, această notificare se adresează celorlalte state membre.

Comisia publică o comunicare adecvată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, indicând denumirile adoptate de statele membre pentru titlurile de calificare, precum și, după caz, organismul care eliberează titlurile de calificare, certificatul care însoțește respectivul titlu de calificare și titlul profesional corespunzător, prevăzut în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2, 5.6.2 și 5.7.1.

Articolul 22

Dispoziții comune privind formarea

În ceea ce privește formarea menționată la articolele 24, 25, 28, 31, 34, 35, 38, 40, 44 și 46:

Articolul 23

Drepturi obținute

(1)   Fără a aduce atingere drepturilor obținute specifice profesiilor în cauză, atunci când titlurile de calificare ca medic care permit accesul la activități profesionale de medic cu formare de bază și medic specialist, precum și titlurile de calificare ca asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist, medic veterinar, moașă și farmacist ale resortisanților statelor membre nu îndeplinesc toate cerințele de formare prevăzute la articolele 24, 25, 31, 34, 35, 38, 40 și 44, fiecare stat membru recunoaște ca dovadă suficientă titlurile de calificare eliberate de respectivele state membre atunci când atestă o formare care a început înainte de datele de referință prevăzute în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 și 5.6.2, în cazul în care sunt însoțite de un certificat care atestă că titularii s-au consacrat în mod efectiv și legal activităților în cauză pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului.

(2)   Aceleași dispoziții se aplică titlurilor de calificare ca medic, care permit accesul la activități profesionale de medic cu formare de bază și medic specialist, precum și titlurilor de calificare ca asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist, medic veterinar, moașă și farmacist obținute pe teritoriul fostei Republici Democrate Germania și care nu îndeplinesc toate cerințele minime de formare prevăzute la articolele 24, 25, 31, 34, 35, 38, 40 și 44, atunci când atestă o formare care a început înainte de:

Titlurile de calificare menționate la primul paragraf conferă dreptul la exercitarea de activități profesionale pe întreg teritoriul Germaniei în aceleași condiții ca și titlurile de calificare eliberate de autoritățile competente germane menționate în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 și 5.6.2.

(3)   Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 37 alineatul (1), fiecare stat membru recunoaște titlurile de calificare ca medic care permit accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază și medic specialist, precum și titlurile de calificare ca asistent medical generalist, medic veterinar, moașă, farmacist și arhitect ale resortisanților statelor membre și care au fost eliberate de fosta Cehoslovacie sau a căror formare a început, pentru Republica Cehă și Slovacia, înainte de 1 ianuarie 1993, atunci când autoritățile unuia dintre cele două state membre menționate anterior atestă că, pe teritoriul lor, respectivele titluri de calificare au același efect pe plan juridic ca și titlurile de calificare pe care le eliberează ele însele și, pentru arhitecți, același efect ca și titlurile de calificare menționate pentru aceste state membre în anexa VI punctul 6 cu privire la accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de asistent medical generalist, de medic veterinar, de moașă, de farmacist, în ceea ce privește activitățile menționate la articolul 45 alineatul (2), și de arhitect, în ceea ce privește activitățile menționate la articolul 48, precum și exercitarea acestora.

Această atestare trebuie să fie însoțită de un certificat eliberat de aceleași autorități, care să demonstreze că respectivele persoane au exercitat în mod efectiv și legal activitățile în cauză pe teritoriul lor pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului.

(4)   Fiecare stat membru recunoaște titlurile de calificare ca medic care permit accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază și medic specialist, precum și titlurile de formare ca asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist, medic veterinar, moașă, farmacist și arhitect ale resortisanților statelor membre și care au fost eliberate de fosta Uniune Sovietică sau a căror formare a început:

atunci când autoritățile unuia dintre cele trei state membre menționate anterior atestă că respectivele calificări au, pe teritoriul lor, același efect pe plan juridic ca cele pe care ele însele le eliberează și, pentru arhitecți, același efect ca și titlurile de calificare menționate pentru aceste state membre în anexa VI punctul 6, în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de asistent medical generalist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de medic veterinar, de moașă, de farmacist, în ceea ce privește activitățile menționate la articolul 45 alineatul (2) și de arhitect, în ceea ce privește activitățile menționate la articolul 48, precum și exercitarea acestora.

Această atestare trebuie să fie însoțită de un certificat eliberat de aceleași autorități, care să demonstreze că respectivele persoane au exercitat în mod efectiv și legal activitățile în cauză pe teritoriul lor pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului.

În ceea ce privește calificările de medic veterinar eliberate de fosta Uniune Sovietică sau a căror formare a început, pentru Estonia, înainte de 20 august 1991, atestarea menționată în paragraful anterior trebuie să fie însoțită de un certificat, eliberat de autoritățile estoniene, care să declare că respectivele persoane au exercitat în mod efectiv și legal activitățile în cauză pe teritoriul lor pe o perioadă de cel puțin cinci ani consecutivi în decursul ultimilor șapte ani anteriori eliberării certificatului.

(5)   Fiecare stat membru recunoaște titlurile de calificare ca medic care permit accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază și de medic specialist, precum și titlurile de calificare ca asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist, medic veterinar, moașă, farmacist și arhitect ale resortisanților statelor membre și care au fost eliberate de fosta Iugoslavie sau a căror formare a început, pentru Slovenia, înainte de 25 iunie 1991, atunci când autoritățile statului membru menționat anterior atestă că respectivele titluri de calificare au, pe teritoriul lor, același efect pe plan juridic ca și cele pe care le eliberează ele însele și, pentru arhitecți, același efect ca și titlurile de calificare menționate pentru acest stat membru în anexa VI punctul 6, în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de asistent medical generalist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de medic veterinar, de moașă, de farmacist, în ceea ce privește activitățile menționate la articolul 45 alineatul (2) și de arhitect, în ceea ce privește activitățile menționate la articolul 48, precum și exercitarea acestora.

Această atestare trebuie să fie însoțită de un certificat eliberat de aceleași autorități, care să demonstreze că respectivele persoane au exercitat în mod efectiv și legal activitățile în cauză pe teritoriul lor pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului.

(6)   Fiecare stat membru recunoaște ca dovadă suficientă pentru resortisanții statelor membre ale căror titluri de calificare ca medic, asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moașă și farmacist nu corespund denumirilor prevăzute pentru respectivele state membre în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.1.3, 5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 și 5.6.2, titlurile de calificare eliberate de respectivele state membre, însoțite de un certificat eliberat de autoritățile sau organismele competente.

Certificatul menționat la primul paragraf atestă că respectivele titluri de calificare confirmă o formare în temeiul articolelor 24, 25, 28, 31, 34, 35, 38, 40 și 44 și sunt asimilate de statul membru care le-a eliberat celor a căror denumire este prevăzută în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.1.3, 5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 și 5.6.2.

Secțiunea 2

Medicii

Articolul 24

Formarea de bază în medicină

(1)   Admiterea la formarea de bază în medicină presupune posesia unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul, în ceea ce privește studiile în cauză, la instituțiile universitare.

(2)   Formarea de bază în medicină cuprinde în total cel puțin șase ani de studii sau 5 500 de ore de instruire teoretică și practică asigurate de o universitate sau sub supravegherea unei universități.

În ceea ce privește persoanele care și-au început studiile înainte de 1 ianuarie 1972, formarea menționată la primul paragraf poate include o instruire practică la nivel universitar de șase luni, efectuată pe bază de program integral sub supravegherea autorităților competente.

(3)   Formarea de bază în medicină oferă garanția că persoana în cauză a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

Articolul 25

Formarea medicilor specialiști

(1)   Admiterea la formarea de medic specialist presupune absolvirea și validarea a șase ani de studii în cadrul ciclului de formare menționat la articolul 24 în decursul cărora s-au dobândit cunoștințe adecvate de medicină generală.

(2)   Formarea specializată în medicină cuprinde instruirea teoretică și practică, efectuată într-o universitate, într-un spital universitar sau, după caz, o instituție de sănătate desemnată în acest scop de către autoritățile sau organismele competente.

Statele membre se asigură ca perioadele minime de formare specializată în medicină menționate în anexa V punctul 5.1.3 să nu fie mai scurte decât perioadele prevăzute la același punct. Formarea se realizează sub supravegherea autorităților sau organismelor competente. Ea implică participarea personală a medicului specialist candidat la activitatea sau la responsabilitățile serviciilor în cauză.

(3)   Formarea se realizează pe bază de program integral, pe posturi specializate, recunoscute de autoritățile competente. Formarea implică participarea la toate activitățile medicale ale departamentului în care se realizează formarea, inclusiv la serviciul de gardă, astfel încât specialistul în formare să consacre acestei instruiri practice și teoretice toată activitatea sa profesională, pe toată durata săptămânii de lucru și în decursul întregului an, după metodele stabilite de autoritățile competente. În consecință, aceste posturi fac obiectul unei remunerări adecvate.

(4)   Statele membre condiționează eliberarea unei calificări de medic specialist de posesia unuia dintre titlurile de calificare ca medic cu formare de bază prevăzute în anexa V punctul 5.1.1.

(5)   Perioadele minime de formare prevăzute în anexa V punctul 5.1.3 se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în scopul adaptării lor la progresul științific și tehnic.

Articolul 26

Denumirea formărilor medicale specializate

Titlurile de calificare ca medic specialist prevăzute la articolul 21 sunt cele care, eliberate de autoritățile sau organismele competente prevăzute la anexa V punctul 5.1.2, corespund, în ceea ce privește formarea specializată în cauză, denumirilor în vigoare în diferite state membre, prevăzute în anexa V punctul 5.1.3.

Introducerea, în anexa V punctul 5.1.3, de noi specializări medicale comune pentru cel puțin două cincimi din statele membre, se poate decide în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în vederea actualizării prezentei directive pe baza evoluției legislațiilor naționale.

Articolul 27

Drepturi dobândite specifice medicilor specialiști

(1)   Un stat membru gazdă poate solicita medicilor specialiști a căror formare specializată în medicină pe bază de program integral era reglementată de acte cu putere de lege și acte administrative în vigoare la 20 iunie 1975 și care și-au început formarea de specialist până la 31 decembrie 1983 ca titlurile lor de calificare să fie însoțite de un certificat care să ateste că s-au consacrat în mod efectiv și legal activităților în cauză pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului.

(2)   Fiecare stat membru recunoaște titlul de calificare ca medic specialist eliberat în Spania pentru medicii care au absolvit o formare specializată înainte de 1 ianuarie 1995, chiar dacă nu îndeplinește cerințele minime de formare prevăzute la articolul 25, în măsura în care respectivul titlu de calificare este însoțit de un certificat eliberat de autoritățile spaniole competente și atestă că persoana în cauză a promovat proba de competență profesională specifică organizată în cadrul măsurilor excepționale de recunoaștere prevăzute în Decretul Regal 1497/99 pentru a verifica dacă persoana în cauză posedă un nivel de cunoștințe și de competențe comparabil cu cel al medicilor care posedă titlurile de calificare ca medic specialist definite, pentru Spania, în anexa V punctele 5.1.2 și 5.1.3.

(3)   Fiecare stat membru care a abrogat actele cu putere de lege și actele administrative privind eliberarea titlurile de calificare ca medic specialist prevăzute în anexa V punctele 5.1.2 și 5.1.3 și care a luat măsuri privind drepturile dobândite în favoarea resortisanților săi le recunoaște resortisanților celorlalte state membre dreptul de a beneficia de aceleași măsuri, în cazul în care respectivele titluri de calificare au fost eliberate înainte de data de la care statul membru gazdă a încetat să mai elibereze titluri de calificare pentru specializarea în cauză.

Datele de abrogare a acestor dispoziții sunt prevăzute în anexa V punctul 5.1.3.

Articolul 28

Formare specifică în medicină generală

(1)   Admiterea la formarea specifică în medicină generală presupune absolvirea și validarea a șase ani de studii în cadrul ciclului de formare prevăzut la articolul 24.

(2)   Formarea specifică în medicină generală care conduce la obținerea titlurilor de calificare eliberate înainte de 1 ianuarie 2006 are o durată de cel puțin doi ani, pe bază de program integral. În ceea ce privește titlurile de calificare eliberate după această dată, formarea specifică are o durată de cel puțin trei ani, pe bază de program integral.

Atunci când ciclul de formare menționat la articolul 24 cuprinde instruire practică asigurată de un spital autorizat care dispune de echipamente și servicii adecvate pentru medicina generală sau în cadrul unui cabinet de medicină generală autorizat sau al unui centru autorizat în care medicii acordă asistență medicală primară, durata acestei instruiri practice poate fi inclusă, în limita unui an, în durata prevăzută la primul paragraf pentru titlurile de calificare eliberate de la 1 ianuarie 2006.

Opțiunea prevăzută la paragraful al doilea este valabilă numai pentru statele membre în care durata formării specifice în medicină generală era de doi ani la 1 ianuarie 2001.

(3)   Formarea specifică în medicină generală se realizează pe bază de program integral, sub supravegherea autorităților sau organismelor competente. Instruirea este mai mult practică decât teoretică.

Instruirea practică se asigură, pe de o parte, pe o perioadă de cel puțin șase luni, într-un spital autorizat, care dispune de echipamente și servicii adecvate și, pe de altă parte, pe o perioadă de cel puțin șase luni, în cadrul unui cabinet de medicină generală autorizat sau în cadrul unui centru autorizat în care medicii acordă asistență medicală primară.

Instruirea practică se desfășoară în strânsă legătură cu alte instituții sau structuri sanitare care se ocupă de medicina generală. Cu toate acestea, fără a se aducă atingere perioadelor minime menționate la paragraful al doilea, instruirea practică poate fi asigurată pe o perioadă maximă de șase luni în alte instituții sau structuri sanitare autorizate care se ocupă de medicina generală.

Formarea implică participarea personală a candidatului la activitatea profesională și la responsabilitățile persoanelor cu care lucrează.

(4)   Statele membre condiționează eliberarea unei titlu de calificare specifică în medicină generală de posesia unuia dintre titlurile de calificare ca medic cu formare de bază prevăzute în anexa V punctul 5.1.1.

(5)   Statele membre pot elibera titlurile de calificare prevăzute în anexa V punctul 5.1.4 unui medic care nu a absolvit formarea prevăzută la prezentul articol, dar care a urmat o altă formare suplimentară atestată printr-un titlu de calificare eliberat de autoritățile competente ale unui stat membru. Cu toate acestea, pot elibera un titlu de calificare numai în cazul în care acesta atestă cunoștințe de un nivel echivalent, din punct de vedere calitativ, nivelului de cunoștințe care rezultă ca urmare a formării prevăzute la prezentul articol.

Statele membre stabilesc, în special, în ce măsură formarea suplimentară deja urmată de către solicitant, precum și experiența sa profesională pot fi luate în considerare pentru a înlocui formarea prevăzută la prezentul articol.

Statele membre pot elibera titlul de calificare prevăzut în anexa V punctul 5.1.4 numai în cazul în care solicitantul a dobândit o experiență în medicină generală de cel puțin șase luni în cadrul unui cabinet de medicină generală sau al unui centru în care medicii acordă asistența medicală primară menționată la alineatul (3).

Articolul 29

Exercitarea activităților profesionale de medic generalist

Fiecare stat membru condiționează exercitarea activităților de medic generalist, sub rezerva dispozițiilor privind drepturile dobândite, în cadrul regimului său național de securitate socială, de posesia unui titlu de calificare prevăzut în anexa V punctul 5.1.4.

Statele membre pot excepta de la aplicarea acestei condiții persoanele care sunt în curs de formare specifică în medicină generală.

Articolul 30

Drepturi dobândite specifice medicilor generaliști

(1)   Fiecare stat membru stabilește drepturile dobândite. Cu toate acestea, trebuie să aibă în vedere că dreptul de a exercita activitățile de medic generalist în cadrul regimului său național de securitate socială fără titlul de calificare prevăzut în anexa V punctul 5.1.4 constituie un drept dobândit pentru toți medicii care beneficiază de acest drept la data de referință menționată la punctul respectiv în temeiul dispozițiilor aplicabile profesiei de medic care permit accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază și care sunt stabiliți la data respectivă pe teritoriul său, beneficiind de dispozițiile articolului 21 sau ale articolului 23.

Autoritățile competente ale fiecărui stat membru eliberează medicilor care sunt titulari de drepturi obținute în temeiul primului paragraf, la cerere, un certificat care atestă dreptul de exercitare a activităților de medic generalist în cadrul propriului regim național de securitate socială, fără titlul de calificare prevăzut în anexa V punctul 5.1.4.

(2)   Fiecare stat membru recunoaște certificatele prevăzute la alineatul (1) paragraful al doilea, eliberate pentru resortisanții statelor membre de către celelalte state membre și le conferă același efect pe teritoriul său ca și titlurilor de calificare pe care el însuși le eliberează și care permit exercitarea activităților de medic generalist în cadrul regimului său național de securitate socială.

Secțiunea 3

Asistent medical generalist

Articolul 31

Formarea de asistent medical generalist

(1)   Admiterea la formarea de asistent medical generalist presupune o formare școlară generală de 10 ani, atestată de o diplomă, un certificat sau un alt titlu de calificare eliberat de autoritățile sau organismele competente ale unui stat membru sau de un certificat care atestă promovarea unui examen de admitere, de nivel echivalent, la școli de asistenți.

(2)   Formarea de asistent medical generalist se desfășoară pe bază de program integral și include cel puțin programa prevăzută în anexa V punctul 5.2.1.

Lista de materii prevăzută în anexa V punctul 5.2.1 se poate modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în scopul adaptării lor la progresul științific și tehnic.

Această actualizare nu poate presupune, pentru nici un stat membru, o modificare a principiilor legislative existente privind regimul profesiilor în ceea ce privește formarea și condițiile de acces ale persoanelor fizice.

(3)   Formarea de asistent medical generalist constă în cel puțin trei ani de studii sau 4 600 de ore de instruire teoretică și clinică, perioada de instruire teoretică reprezentând cel puțin o treime, iar cea de instruire clinică cel puțin jumătate din perioada minimă de formare. Statele membre pot acorda exceptări parțiale persoanelor care au beneficiat de o astfel de formare în cadrul altor formări de nivel cel puțin echivalent.

Statele membre se asigură ca instituția care asigură formarea asistentului să fie responsabilă cu coordonarea dintre instruirea teoretică și clinică pentru întregul program de studii.

(4)   Instruirea teoretică se definește ca fiind partea din formarea de asistent prin care asistenții candidați dobândesc cunoștințele, înțelegerea și competențele profesionale necesare pentru a organiza, acorda și evalua asistența medicală globală. Această formare este asigurată de personalul didactic în materie de asistență medicală, precum și de alte persoane competente, în școlile de asistenți, precum și în alte instituții de învățământ alese de instituția de formare.

(5)   Instruirea clinică se definește ca fiind partea din formarea de asistent prin care asistentul candidat învață, în cadrul unei echipe, în contact direct cu un individ sănătos sau bolnav și/sau o colectivitate, să organizeze, să acorde și să evalueze asistența medicală global necesară, pe baza cunoștințelor și competențelor dobândite. Asistentul candidat învață nu numai să lucreze în echipă, ci și să coordoneze o echipă și să organizeze asistența medicală globală, inclusiv educația sanitară a indivizilor și a grupurilor mici în cadrul instituției sanitare sau al colectivității.

Această formare are loc în spitale și în alte instituții sanitare, precum și în colectivitate, sub responsabilitatea asistenților profesori și cu cooperarea și asistența altor asistenți calificați. În procesul de formare pot fi integrate și alte persoane calificate.

Asistenții candidați participă la activitățile serviciilor în cauză în măsura în care respectivele activități sunt necesare formării lor, permițându-le să își asume responsabilitățile pe care le implică îngrijirile la nivel de asistent.

(6)   Formarea de asistent medical generalist oferă garanția că persoana interesată a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

Articolul 32

Exercitarea activităților profesionale de asistent medical generalist

În sensul prezentei directive, activitățile profesionale de asistent medical generalist sunt activitățile exercitate cu titlurile profesionale prevăzute în anexa V punctul 5.2.2.

Articolul 33

Drepturi dobândite specifice asistenților medicali generaliști

(1)   Atunci când normele generale privind drepturile dobândite se aplică asistenților medicali generaliști, activitățile prevăzute la articolul 23 trebuie să cuprindă deplina responsabilitate pentru programarea, organizarea și acordarea asistenței medicale pacientului.

(2)   În ceea ce privește titlurile poloneze de calificare ca asistent medical generalist, numai următoarele dispoziții se aplică în materie de drepturi dobândite. În ceea ce privește resortisanții statelor membre ale căror titluri de calificare ca asistent medical generalist au fost eliberate de Polonia sau a căror formare a început în acest stat înainte de 1 mai 2004 și care nu îndeplinesc cerințele minime în materie de formare prevăzute la articolul 31, statele membre recunosc următoarele titluri de calificare ca asistent medical generalist în cazul în care sunt însoțite de un certificat care să declare că respectivele persoane au exercitat în mod efectiv și legal, în Polonia, activitățile de asistent medical generalist în perioada menționată în cele ce urmează:

Activitățile menționate trebuie să fi inclus deplina responsabilitate pentru programarea, organizarea și acordarea asistenței medicale pacientului.

(3)   Statele membre recunosc titlurile de calificare ca asistent, eliberate în Polonia pentru asistenții care și-au încheiat formarea înainte de 1 mai 2004 și care nu îndeplinesc cerințele minime în materie de formare prevăzute la articolul 31, atestate de o „licență” obținută pe baza unui program special de revalorizare descris la articolul 11 din Legea din 20 aprilie 2004 de modificare a legii privind profesiile de asistent și de moașă și privind alte acte juridice (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 30 aprilie 2004, nr. 92, pos. 885) și în Regulamentul Ministerului Sănătății din 11 mai 2004 privind condițiile detaliate referitoare la cursurile asigurate pentru asistenți și moașe titulari ai unui certificat de studii secundare (examen final – matura) și absolvenți ai unui liceu sanitar sau ai unor instituții de învățământ sanitar care formează asistenți și moașe (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 13 mai 2004, nr. 110, pos. 1170), cu scopul de a verifica dacă persoana în cauză posedă un nivel de cunoștințe și de competențe comparabil cu cel al asistenților titulari ai unei diplome descrise, în cazul Poloniei, în anexa V punctul 5.2.2.

Secțiunea 4

Medic dentist

Articolul 34

Formare de bază de medic dentist

(1)   Admiterea la formarea de bază de medic dentist presupune posesia unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul, pentru studiile în cauză, la universități sau la instituții de învățământ superior de un nivel recunoscut ca fiind echivalent ale unui stat membru.

(2)   Formarea de bază de medic dentist constă în total cel puțin cinci ani de instruire teoretică și practică pe bază de program integral, cuprinzând cel puțin programa prevăzută în anexa V punctul 5.3.1 și efectuate într-o universitate, într-o instituție de învățământ superior la un nivel recunoscut ca fiind echivalent sau sub supravegherea unei universități.

Listele de materii prevăzute la anexa V punctul 5.3.1 se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în scopul adaptării lor la progresul științific și tehnic.

Această actualizare nu poate implica, pentru nici un stat membru, o modificare a principiilor legislative existente privind sistemul de profesii în ceea ce privește formarea și condițiile de acces ale persoanelor fizice.

(3)   Formarea de bază de medic dentist garantează că persoana în cauză a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

Formarea de bază de medic dentist conferă competențele necesare pentru toate activitățile de prevenire, diagnostic și tratament privind anomaliile și bolile dinților, gurii, maxilarelor și țesuturilor conexe.

Articolul 35

Formarea de medic dentist specialist

(1)   Admiterea la formarea de medic dentist specialist presupune absolvirea și validarea a cinci ani de instruire teoretică și practică în cadrul formării prevăzute la articolul 34 sau posesia documentelor prevăzute la articolele 23 și 37.

(2)   Formarea de medic dentist specialist cuprinde instruire teoretică și practică într-un centru universitar, într-un centru de îngrijiri, de educație și de cercetare sau, după caz, într-o instituție de sănătate autorizată în acest scop de către autoritățile sau organismele competente.

Formarea de medic dentist specialist se realizează pe bază de program integral, pe o perioadă de cel puțin trei ani și sub supravegherea autorităților sau organismelor competente. Formarea implică participarea personală a medicului dentist specialist candidat la activitatea și responsabilitățile instituției în cauză.

Perioada minimă de formare menționată la paragraful al doilea se poate modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în scopul adaptării sale le progresul științific și tehnic.

(3)   Statele membre condiționează eliberarea unui titlu de calificare ca medic dentist specialist de posesia unuia dintre titlurile de calificare ca medic dentist cu formare de bază prevăzute în anexa V punctul 5.3.2.

Articolul 36

Exercitarea activităților profesionale de medic dentist

(1)   În sensul prezentei directive, activitățile profesionale de medic dentist sunt cele definite la alineatul (3) și exercitate cu titlurile profesionale încorporate în anexa V punctul 5.3.2.

(2)   Profesia de medic dentist are la bază formarea de medic dentist prevăzută la articolul 34 și constituie o profesie specifică și distinctă de cea de medic, specializat sau nu. Exercitarea activităților profesionale de medic dentist presupune posesia unui titlu de calificare prevăzut în anexa V punctul 5.3.2. Cei cărora li se aplică articolele 23 sau 37 sunt asimilați titularilor unui astfel de titlu de calificare.

(3)   Statele membre se asigură ca medicii dentari să poată avea acces în mod general la activitățile de prevenire, diagnostic și tratament privind anomaliile și bolile dinților, gurii, maxilarelor și țesuturilor conexe, precum și să poată exercita aceste activități, respectând totodată dispozițiile de reglementare și normele de deontologie care reglementează profesia la datele de referință prevăzute în anexa V punctul 5.3.2.

Articolul 37

Drepturi obținute specifice medicilor dentiști

(1)   Fiecare stat membru recunoaște, în scopul exercitării activităților profesionale de medic dentist cu titlurile enumerate în anexa V punctul 5.3.2, titlurile de calificare ca medic eliberate în Italia, Spania, Austria, Republica Cehă și Slovacia pentru persoanele care și-au început formarea de medic până la data de referință prevăzută în respectiva anexă pentru statul membru în cauză, însoțite de un certificat eliberat de autoritățile competente ale respectivului stat.

Certificatul trebuie să ateste respectarea următoarelor două condiții:

Sunt exceptați de la practica profesională de trei ani prevăzută la paragraful al doilea litera (a) persoanele care au absolvit studii de cel puțin trei ani, atestate de autoritățile competente ale statului în cauză ca fiind echivalente cu formarea prevăzută la articolul 34.

În ceea ce privește Republica Cehă și Slovacia, titlurile de calificare obținute în fosta Cehoslovacie beneficiază de aceeași recunoaștere ca și titlurile de calificare cehe și slovace și în aceleași condiții ca cele indicate în paragrafele anterioare.

(2)   Fiecare stat membru recunoaște titlurile de calificare ca medic eliberate în Italia pentru persoanele care și-au început formarea universitară de medic după 28 ianuarie 1980 și până la 31 decembrie 1984, însoțite de un certificat eliberat de autoritățile italiene competente.

Certificatul trebuie să ateste respectarea următoarelor trei condiții:

Sunt exceptați de la proba de aptitudini menționată la paragraful al doilea litera (a) persoanele care au absolvit studii de cel puțin trei ani, atestate de autoritățile competente ca fiind echivalente cu formarea prevăzută la articolul 34.

Persoanele care și-au început formarea universitară de medic după 31 decembrie 1984 sunt asimilate celor prevăzute anterior, cu condiția ca cei trei ani de studii menționați să fi început înainte de 31 decembrie 1994.

Secțiunea 5

Medic veterinar

Articolul 38

Formare de medic veterinar

(1)   Formarea de medic veterinar constă în total în cel puțin cinci ani de instruire teoretică și practică pe bază de program integral, efectuate într-o universitate, într-o instituție de învățământ superior de un nivel recunoscut ca fiind echivalent sau sub supravegherea unei universități, cuprinzând cel puțin programa prevăzută în anexa V punctul 5.4.1.

Listele de materii prevăzute la anexa V punctul 5.4.1 se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în scopul adaptării lor la progresul științific și tehnic.

Această actualizare nu poate implica, pentru nici un stat membru, o modificare a principiilor legislative existente privind regimul profesiilor în ceea ce privește formarea și condițiile de acces ale persoanelor fizice.

(2)   Admiterea la formarea de medic veterinar presupune posesia unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul, pentru studiile în cauză, instituțiile universitare sau la instituțiile de învățământ superior de un nivel recunoscut ca fiind echivalent ale unui stat membru.

(3)   Formarea de medic veterinar garantează că persoana în cauză a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

Articolul 39

Drepturi dobândite specifice medicilor veterinari

Fără a aduce atingere articolului 23 alineatul (4), pentru resortisanții statelor membre ale căror titluri de calificare ca medic veterinar au fost eliberate de Estonia sau a căror formare a început în acest stat înainte de 1 mai 2004, statele membre recunosc aceste titluri de calificare ca medic veterinar în cazul în care sunt însoțite de un certificat care să ateste că persoanele în cauză au exercitat în mod efectiv și legal, în Estonia, activitățile în cauză, pe o perioadă de cel puțin cinci ani consecutivi în decursul ultimilor șapte ani anteriori eliberării certificatului.

Secțiunea 6

Moașă

Articolul 40

Formare de moașă

(1)   Formarea de moașă constă în total în cel puțin una dintre următoarele formări:

Statele membre se asigură ca instituția care asigură formarea moașelor să fie responsabilă cu coordonarea dintre instruirea teoretică și clinică pentru întregul program de studii.

Lista de materii prevăzută în anexa V punctul 5.5.1 se poate modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în scopul adaptării lor la progresul științific și tehnic.

Această actualizare nu poate presupune, pentru nici un stat membru, o modificare a principiilor legislative existente privind regimul profesiilor în ceea ce privește formarea și condițiile de acces ale persoanelor fizice.

(2)   Accesul la formarea de moașă face obiectul uneia dintre următoarele condiții:

(3)   Formarea de moașă garantează că persoana în cauză a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

Articolul 41

Modalități de recunoaștere a titlurilor de calificare ca moașă

(1)   Titlurile de calificare ca moașă prevăzute în anexa V punctul 5.5.2 beneficiază de recunoaștere automată în temeiul articolului 21, în cazul în care îndeplinesc unul dintre următoarele criterii:

(2)   Certificatul menționat la alineatul (1) se eliberează de către autoritățile competente ale statului membru de origine. El atestă că beneficiarul, după ce a obținut titlul de calificare ca moașă, a exercitat în mod satisfăcător, într-un spital sau într-o instituție de sănătate autorizată în acest sens, toate activitățile de moașă în perioada corespunzătoare.

Articolul 42

Exercitarea activităților profesionale de moașă

(1)   Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică activităților de moașă, astfel cum sunt definite de fiecare stat membru, fără a aduce atingere alineatului (2), și sunt exercitate cu titlurile profesionale încorporate în anexa V punctul 5.5.2.

(2)   Statele membre se asigură ca moașele să poată avea cel puțin acces la activitățile menționate în cele ce urmează și să le exercite:

Articolul 43

Drepturi dobândite specifice moașelor

(1)   Fiecare stat membru recunoaște ca dovadă suficientă pentru resortisanții statelor membre ale căror titluri de calificare ca moașă îndeplinesc toate cerințele minime de formare prevăzute la articolul 40, dar, în temeiul articolului 41, sunt recunoscute numai în cazul în care sunt însoțite de certificatul de practică profesională menționat la articolul 41 alineatul (2), titlurile de calificare eliberate de respectivele state membre înainte de data de referință prevăzută în anexa V punctul 5.5.2, însoțite de un certificat care să ateste că respectivii resortisanți s-au consacrat în mod efectiv și legal activităților în cauză pe o perioadă de cel puțin doi ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului.

(2)   Dispozițiile alineatului (1) se aplică resortisanților statelor membre ale căror titluri de calificare ca moașă atestă o formare care a fost realizată pe teritoriul fostei Republici Democrate Germania și care îndeplinește toate cerințele minime de formare prevăzute la articolul 40, dar, în temeiul articolului 41, sunt recunoscute numai în cazul în care sunt însoțite de certificatul de practică profesională menționat la articolul 41 alineatul (2), în cazul în care atestă o formare care a început înainte de 3 octombrie 1990.

(3)   În ceea ce privește titlurile poloneze de calificare ca moașă, numai următoarele dispoziții se aplică în materie de drepturi dobândite.

În ceea ce privește resortisanții statelor membre ale căror titluri de calificare ca moașă au fost eliberate de Polonia sau a căror formare a început în acest stat înainte de 1 mai 2004 și care nu îndeplinesc cerințele minime în materie de formare prevăzute la articolul 40, statele membre recunosc următoarele titluri de calificare ca moașă în cazul în care sunt însoțite de un certificat care să declare că respectivele persoane au exercitat în mod efectiv și legal, în Polonia, activitățile de moașă în perioada menționată în cele ce urmează:

(4)   Statele membre recunosc titlurile de calificare ca moașă eliberate în Polonia pentru moașele care și-au încheiat formarea înainte de 1 mai 2004 și care nu îndeplinesc cerințele minime în materie de formare prevăzute la articolul 40, atestate de o „licență” obținută pe baza unui program special de revalorizare descris la articolul 11 din Legea din 20 aprilie 2004 de modificare a legii privind profesiile de asistent și de moașă și privind alte acte juridice (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 30 aprilie 2004, nr. 92, pos. 885) și în Regulamentul Ministerului Sănătății din 11 mai 2004 privind condițiile detaliate referitoare la cursurile asigurate pentru asistenți și moașe titulari ai unui certificat de studii secundare (examen final – matura) și absolvenți ai unui liceu sanitar sau ai unor instituții de învățământ sanitar care formează asistenți și moașe (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 13 mai 2004, nr. 110, pos. 1170), cu scopul de a verifica dacă persoana în cauză deține un nivel de cunoștințe și de competențe comparabil cu cel al moașelor titulare ai unei diplome descrise, în cazul Poloniei, în anexa V punctul 5.5.2.

Secțiunea 7

Farmacist

Articolul 44

Formare de farmacist

(1)   Admiterea la formarea de farmacist presupune posesia unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul, pentru studiile în cauză, la universități sau la instituții de învățământ superior de un nivel recunoscut ca fiind echivalent ale unui stat membru.

(2)   Titlurile de calificare ca farmacist atestă o formare pe o perioadă de cinci ani, dintre care cel puțin:

Acest ciclu de formare cuprinde cel puțin programa prevăzută în anexa V punctul 5.6.1. Listele de materii prevăzute la anexa V punctul 5.6.1 se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în scopul adaptării lor la progresul științific și tehnic.

Această actualizare nu poate implica, pentru nici un stat membru, o modificare a principiilor legislative existente privind regimul profesiilor în ceea ce privește formarea și condițiile de acces ale persoanelor fizice.

(3)   Formarea de farmacist garantează că persoana în cauză a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

Articolul 45

Exercitarea activităților profesionale de farmacist

(1)   În sensul prezentei directive, activitățile de farmacist sunt cele ale căror acces și exercitare fac obiectul, în unul sau mai multe state membre, unor condiții de calificare profesională și care sunt deschise titularilor uneia dintre titlurile de calificare prevăzute în anexa V punctul 5.6.2.

(2)   Statele membre se asigură ca titularii unui titlu de calificare universitară sau de un nivel recunoscut ca fiind echivalent de farmacist care îndeplinesc condițiile prevăzute în articolul 44 să poată avea cel puțin acces la activitățile menționate în cele ce urmează și să le exercite, sub rezerva, după caz, a unei cerințe de experiență profesională suplimentară:

(3)   Atunci când, într-un stat membru, accesul la una dintre activitățile de farmacist sau exercitarea acesteia este condiționată, în afară de posesia unui titlu de calificare prevăzut în anexa V punctul 5.6.2, de necesitatea unei experiențe profesionale suplimentare, respectivul stat membru recunoaște ca dovadă suficientă în acest sens un certificat al autorităților competente ale statului membru de origine conform căruia persoana în cauză a exercitat respectivele activități în statul membru de origine pe o perioadă egală.

(4)   Recunoașterea menționată la alineatul (3) nu se aplică în ceea ce privește experiența profesională de doi ani solicitată de Marele Ducat al Luxemburgului pentru atribuirea unei concesii de stat de farmacie deschisă.

(5)   Atunci când, într-un stat membru, la 16 septembrie 1985 se desfășura un concurs pe bază de probe, destinat să selecteze dintre titularii menționați la alineatul (2) pe cei care sunt autorizați să devină proprietari ai noilor farmacii a căror creare a fost decisă în cadrul unui sistem național de repartizare geografică, respectivul stat membru, prin derogare de la alineatul (1), poate să mențină respectivul concurs și să invite resortisanții statelor membre care posedă unul dintre titlurile de calificare ca farmacist prevăzute în anexa V punctul 5.6.2 sau care fac obiectul dispozițiilor articolului 23.

Secțiunea 8

Arhitect

Articolul 46

Formare de arhitect

(1)   Formarea de arhitect constă în total, cel puțin, fie în patru ani de studii pe bază de program integral, fie în șase ani de studii, dintre care cel puțin trei ani pe bază de program integral, într-o universitate sau într-o instituție de învățământ comparabilă. Această formare trebuie atestată de reușita la un examen la nivel universitar.

Formarea la nivel universitar și a cărei componentă principală este arhitectura trebuie să mențină un echilibru între aspectele teoretice și practice ale formării în arhitectură și trebuie să asigure dobândirea următoarelor cunoștințe și competențe:

(2)   Cunoștințele și competențele prevăzute la alineatul (1) se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2) în scopul adaptării lor la progresul științific și tehnic.

Această actualizare nu poate implica, pentru nici un stat membru, o modificare a principiilor legislative existente privind regimul profesiilor în ceea ce privește formarea și condițiile de acces ale persoanelor fizice.

Articolul 47

Derogări de la condițiile de formare ca arhitect

(1)   Prin derogare de la articolul 46, se recunoaște, de asemenea, ca respectând dispozițiile articolului 21, formarea „Fachhochschulen” în Republica Federală Germania, pe o perioadă de trei ani, în curs la 5 august 1985, care îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 46 și care permite accesul la activitățile prevăzute la articolul 48 în respectivul stat membru cu titlul profesional de arhitect, cu condiția ca formarea să fie completată de o perioadă de experiență profesională de patru ani, în Republica Federală Germania, atestată de un certificat eliberat de asociația profesională pe lista căreia este înscris arhitectul care dorește să beneficieze de dispozițiile prezentei directive.

Asociația profesională trebuie să stabilească în prealabil că lucrările realizate de arhitectul în cauză în domeniul arhitecturii constituie o aplicare probantă a tuturor cunoștințelor și competențelor prevăzute la articolul 46 alineatul (1). Certificatul se eliberează în conformitate cu aceeași procedură ca cea aplicabilă înscrierii pe lista asociației profesionale.

(2)   Prin derogare de la articolul 46, se recunoaște, de asemenea, ca respectând dispozițiile articolului 21, în cadrul promovării sociale sau al studiilor universitare cu frecvență parțială, formarea care îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 46, atestată printr-un examen în arhitectură promovat de către o persoană care lucrează de șapte ani sau mai mult în domeniul arhitecturii sub supravegherea unui arhitect sau a unui birou de arhitectură. Respectivul examen trebuie să fie de nivel universitar și să fie echivalentă cu examenul final menționat la articolul 46 alineatul (1) primul paragraf.

Articolul 48

Exercitarea activităților profesionale de arhitect

(1)   În sensul prezentei directive, activitățile profesionale de arhitect sunt cele exercitate în mod normal cu titlul profesional de arhitect.

(2)   Se consideră că îndeplinesc condițiile necesare pentru a exercita activitățile de arhitect cu titlul profesional de arhitect resortisanții unui stat membru autorizați să poarte acest titlu în aplicarea unei legi care atribuie autorității competente a unui stat membru competența de a acorda acest titlu resortisanților statelor membre care s-au distins în mod deosebit prin calitatea realizărilor lor în domeniul arhitecturii. Un certificat eliberat de statul lor membru de origine trebuie să ateste că activitățile persoanei în cauză se încadrează în domeniul arhitecturii.

Articolul 49

Drepturi dobândite specifice arhitecților

(1)   Fiecare stat membru recunoaște titlurile de calificare ca arhitect prevăzute în anexa VI punctul 6, eliberate de alte state membre și care atestă o formare care a început cel târziu în decursul anului academic de referință prevăzut în respectiva anexă, chiar dacă nu îndeplinesc cerințele minime prevăzute la articolul 46, dându-le același efect pe teritoriul său ca și titlurile de calificare ca arhitect pe care el însuși le eliberează în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale de arhitect și exercitarea acestora.

Se recunosc, în aceste condiții, certificatele autorităților competente ale Republicii Federale Germania care atestă echivalența titlurilor de calificare eliberate de la 8 mai 1945 de către autoritățile competente ale Republicii Democrate Germania cu titlurile de calificare prevăzute în anexa menționată anterior.

(2)   Fără a aduce atingere alineatului (1), fiecare stat membru recunoaște, acordându-le, în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale de arhitect și exercitarea acestora cu titlul profesional de arhitect, același efect pe teritoriul său ca și titlurilor de calificare pe care el însuși le eliberează, certificatele eliberate pentru resortisanții statelor membre de către statele membre care au pus în aplicare norme privind accesul la activitățile de arhitect și exercitarea acestor activități la următoarele date:

Certificatele prevăzute la primul paragraf atestă că titularul lor a fost autorizat, până cel târziu la data respectivă, să poarte titlul profesional de arhitect și că s-a consacrat efectiv, în cadrul normelor menționate anterior, activităților în cauză pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani dinainte de data eliberării certificatului.

CAPITOLUL IV

Dispoziții comune privind stabilirea

Articolul 50

Documente și formalități

(1)   Atunci când hotărăsc asupra unei cereri de obținere a autorizației de exercitare a profesiei reglementate în cauză în aplicarea prezentului titlu, autoritățile competente ale statului membru gazdă pot solicita documentele și certificatele enumerate în anexa VII.

În momentul prezentării lor, documentele prevăzute în anexa VII punctul 1 literele (d), (e) și (f) nu pot fi mai vechi de trei luni.

Statele membre, organismele și alte persoane juridice asigură confidențialitatea informațiilor transmise.

(2)   În cazul unor îndoieli justificate, statul membru gazdă poate solicita autorităților competente ale unui stat membru o confirmare a autenticității certificatelor și a titlurilor de calificare eliberate în acest alt stat membru, precum și, după caz, confirmarea faptului că beneficiarul îndeplinește, în ceea ce privește profesiile prevăzute la capitolul III din prezentul titlu, condițiile minime de formare prevăzute la articolele 24, 25, 28, 31, 34, 35, 38, 40, 44 și 46.

(3)   În cazul unor îndoieli justificate, atunci când o autoritate competentă a unui stat membru a eliberat un titlu de calificare, astfel cum a fost definit la articolul 3 alineatul (1) litera (c), care include o formare urmată în totalitate sau parțial într-o instituție legal stabilită pe teritoriului unui alt stat membru, statul membru gazdă are dreptul să verifice pe lângă organismul competent al statului membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare:

(4)   Atunci când un stat membru gazdă solicită resortisanților săi depunerea unui jurământ sau a unei declarații solemne pentru a avea acces la o profesie reglementată și în cazul în care formularea respectivului jurământ sau a respectivei declarații nu poate fi utilizată de resortisanții celorlalte state membre, statul membru se asigură că persoana în cauză poate utiliza o formulare echivalentă corespunzătoare.

Articolul 51

Procedură de recunoaștere reciprocă a calificărilor profesionale

(1)   Autoritatea competentă a statului membru gazdă confirmă primirea dosarului solicitantului în termen de o lună de la data primirii sale și îl informează, după caz, cu privire la lipsa oricărui document.

(2)   Procedura de examinare a unei cereri de obținere a autorizației de a exercita o profesie reglementată trebuie finalizată în cel mai scurt timp și trebuie să conducă la o decizie justificată în mod corespunzător a autorității competente a statului membru gazdă, în oricare dintre cazuri, în termen de trei luni de la data prezentării dosarului complet al persoanei în cauză. Cu toate acestea, acest termen se poate prelungi cu o lună în cazurile reglementate la capitolele I și II din prezentul titlu.

(3)   Decizia sau neluarea unei decizii în termenul menționat anterior face obiectul unei acțiuni în justiție în temeiul legislației naționale.

Articolul 52

Utilizarea titlului profesional

(1)   Atunci când, într-un stat membru gazdă, utilizarea unui titlu profesional privind una dintre activitățile profesiei în cauză este reglementată, resortisanții celorlalte state membre care sunt autorizați să exercite o profesie reglementată în temeiul titlului III utilizează titlul profesional din statul membru gazdă care, în respectivul stat, corespunde acestei profesii, și utilizează, de asemenea, eventualele sale abrevieri.

(2)   Atunci când o profesie este reglementată în statul membru gazdă de către o asociație sau organizație în sensul articolului 3 alineatul (2), resortisanții statelor membre sunt autorizați să utilizeze titlul profesional acordat de respectiva organizație sau asociație, sau abrevierea acestuia, numai în cazul în care prezintă o dovadă că sunt membri ai respectivei organizații sau asociații.

Atunci când condiționează obținerea calității de membru de anumite calificări, asociația sau organizația poate face acest lucru numai în condițiile prevăzute de prezenta directivă în ceea ce privește resortisanții altor state membre care posedă calificări profesionale.

TITLUL IV

NORME PRIVIND EXERCITAREA PROFESIEI

Articolul 53

Cunoștințe lingvistice

Persoanele care beneficiază de recunoașterea calificărilor profesionale trebuie să aibă cunoștințele lingvistice necesare exercitării profesiei în statul membru gazdă.

Articolul 54

Utilizarea titlurilor de calificare

Fără a aduce atingere articolelor 7 și 52, statul membru gazdă se asigură de recunoașterea dreptului persoanelor interesate de a-și utiliza titlul de calificare care li s-au conferit în statul membru de origine și, eventual, abrevierea acestora, în limba respectivului stat. Statul membru gazdă poate prevedea ca titlul să fie urmat de denumirea și adresa instituției sau comisiei care l-a eliberat. Atunci când titlul de calificare din statul membru de origine poate fi confundat în statul membru gazdă cu un titlu care necesită, în respectivul stat membru gazdă, o formare suplimentară care nu a fost urmată de beneficiar, respectivul stat membru gazdă poate solicita ca acesta să utilizeze titlul de calificare din statul membru de origine într-o formă adecvată, indicată de statul membru gazdă.

Articolul 55

Aprobarea din partea caselor de asigurări de sănătate

Fără a aduce atingere articolului 5 alineatul (1) și articolului 6 primul paragraf litera (b), statele membre care solicită persoanelor care și-au obținut calificările profesionale pe teritoriul lor efectuarea unui stagiu pregătitor și/sau a unei perioade de experiență profesională pentru a fi aprobate de o casă de asigurări de sănătate exceptează de la această obligație titularii de calificări profesionale de medic și de medic dentist obținute într-un alt stat membru.

TITLUL V

COOPERARE ADMINISTRATIVĂ ȘI COMPETENȚE DE APLICARE

Articolul 56

Autorități competente

(1)   Autoritățile competente ale statului membru gazdă și ale statului membru de origine colaborează îndeaproape și își acordă asistență reciprocă pentru a facilita punerea în aplicare a prezentei directive. Ele asigură confidențialitatea informațiilor pe care le schimbă.

(2)   Autoritățile competente ale statului membru gazdă și ale statului membru de origine fac schimb de informații privind sancțiunile disciplinare sau penale care au fost acordate sau privind alte fapte specifice grave care pot avea consecințe asupra exercitării activităților în temeiul prezentei directive, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal prevăzută de Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (24) și de Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (25).

Statul membru de origine examinează veridicitatea faptelor, iar autoritățile sale decid cu privire la natura și amploarea investigațiilor pe care trebuie să le realizeze și comunică statului membru gazdă concluziile rezultate din informațiile transmise.

(3)   Fiecare stat membru desemnează, până la 20 octombrie 2007, autoritățile și organismele competente autorizate să elibereze sau să primească titlurile de calificare și alte documente sau informații, precum și pe cele autorizate să primească cererile și să ia deciziile prevăzute în prezenta directivă și informează de îndată celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta.

(4)   Fiecare stat membru desemnează un coordonator al activităților autorităților menționate la alineatul (1) și informează celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta.

Coordonatorii au următoarele sarcini:

Pentru îndeplinirea sarcinii prevăzute la litera (b), coordonatorii pot apela la punctele de contact menționate la articolul 57.

Articolul 57

Puncte de contact

Fiecare stat membru desemnează, până la 20 octombrie 2007, un punct de contact care are următoarele sarcini:

La cererea Comisiei, punctele de contact o informează cu privire la rezultatele cazurilor tratate în temeiul literei (b), în termen de două luni de la data sesizării lor.

Articolul 58

Comitetul pentru recunoașterea calificărilor profesionale

(1)   Comisia este asistată de un comitet pentru recunoașterea calificărilor profesionale, denumit în continuare „comitet”, format din reprezentanții statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei.

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozițiilor articolului 8 din decizia menționată.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la două luni.

(3)   Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.

Articolul 59

Consultarea

Comisia consultă experți din grupurile profesionale în cauză în mod corespunzător, în special în cadrul lucrărilor comitetului prevăzut la articolul 58 și prezintă comitetului menționat un raport motivat.

TITLUL VI

ALTE DISPOZIȚII

Articolul 60

Rapoarte

(1)   De la 20 octombrie 2007, statele membre prezintă Comisiei, la fiecare doi ani, un raport privind punerea în aplicare a sistemului introdus. În afară de observații generale, acest raport cuprinde un rezumat statistic al deciziilor luate, precum și o descriere a principalelor probleme care decurg din punerea în aplicare a prezentei directive.

(2)   De la 20 octombrie 2007, Comisia elaborează, la fiecare cinci ani, un raport privind punerea în aplicare a prezentei directive.

Articolul 61

Clauză de derogare

În cazul în care, pentru aplicarea unei dispoziții a prezentei directive, un stat membru întâmpină dificultăți majore în anumite domenii, Comisia examinează respectivele dificultăți în colaborare cu statul membru în cauză.

După caz, Comisia decide, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), să permită statului membru respectiv să deroge de la aplicarea dispoziției în cauză, pentru o perioadă limitată.

Articolul 62

Abrogarea

Directivele 77/452/CEE, 77/453/CEE, 78/686/CEE, 78/687/CEE, 78/1026/CEE, 78/1027/CEE, 80/154/CEE, 80/155/CEE, 85/384/CEE, 85/432/CEE, 85/433/CEE, 89/48/CEE, 92/51/CEE, 93/16/CEE și 1999/42/CE se abrogă cu efect de la 20 octombrie 2007. Trimiterile la directivele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă, iar actele adoptate în temeiul respectivelor directive nu sunt afectate de abrogarea lor.

Articolul 63

Transpunerea

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 20 octombrie 2007. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 64

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 65

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

(1)  JO C 181 E, 30.7.2002, p. 183.

(2)  JO C 61, 14.3.2003, p. 67.

(3)  Avizul Parlamentului European din 11 februarie 2004 (JO C 97 E, 22.4.2004, p. 230), poziția comună a Consiliului din 21 decembrie 2004 (JO C 58 E, 8.3.2005, p. 1) și poziția Parlamentului European din 11 mai 2005 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Consiliului din 6 iunie 2005.

(4)  JO L 178, 17.7.2000, p. 1.

(5)  JO L 19, 24.1.1989, p. 16, directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 206, 31.7.2001, p. 1).

(6)  JO L 209, 24.7.1992, p. 25, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2004/108/CE a Comisiei (JO L 32, 5.2.2004, p. 15).

(7)  JO L 201, 31.7.1999, p. 77.

(8)  JO L 176, 15.7.1977, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(9)  JO L 176, 15.7.1977, p. 8, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/19/CE.

(10)  JO L 233, 24.8.1978, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(11)  JO L 233, 24.8.1978, p. 10, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(12)  JO L 362, 23.12.1978, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/19/CE.

(13)  JO L 362, 23.12.1978, p. 7, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/19/CE.

(14)  JO L 33, 11.2.1980, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(15)  JO L 33, 11.2.1980, p. 8, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/19/CE.

(16)  JO L 223, 21.8.1985, p. 15, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(17)  JO L 253, 24.9.1985, p. 34, directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/19/CE.

(18)  JO L 253, 24.9.1985, p. 37, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(19)  JO L 165, 7.7.1993, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

(20)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(21)  JO L 78, 26.3.1977, p. 17, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(22)  JO L 77, 14.3.1998, p. 36, directivă astfel cum a fost modificată prin Actul de aderare din 2003.

(23)  JO L 145, 13.6.1997, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2004/66/CE (JO L 168, 1.5.2004, p. 35).

(24)  JO L 281, 23.11.1995, p. 31, directivă astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003.

(25)  JO L 201, 31.7.2002, p. 37.

ANEXA I

Lista asociațiilor sau organizațiilor profesionale care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2)

IRLANDA (1)

REGATUL UNIT

(1)  Resortisanții irlandezi sunt și membri ai următoarelor asociații sau organizații din Regatul Unit:

(2)  Doar în sensul activității de verificare a conturilor.

ANEXA II

Lista formărilor care au o structură specială prevăzute la articolul 11 alineatul (6) litera (c) punctul (ii)

1.   Domeniul paramedical și socio-pedagogic

Formare pentru:

în Germania:

în Republica Cehă:

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 13 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și patru ani de formare profesională într-un liceu sanitar, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”;

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 13 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și patru ani de formare profesională într-un liceu sanitar, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”;

în Italia:

în Cipru:

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 14 ani, dintre care cel puțin șase ani de studii primare, șase ani de studii secundare și doi ani de studii superioare, urmată de un an de experiență profesională;

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 14 ani, dintre care cel puțin șase ani de studii primare, șase ani de studii secundare și doi ani de studii superioare, urmată de un an de experiență profesională;

în Letonia:

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 13 ani, dintre care cel puțin 10 ani de studii primare și doi ani de studii profesionale într-o instituție de învățământ sanitar, urmată de trei ani de experiență profesională la sfârșitul cărora, pentru obținerea unui certificat de specializare, trebuie promovat un examen;

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin 10 ani de studii școlare generale și doi ani de studii profesionale într-o instituție de învățământ sanitar, urmată de doi ani de experiență profesională la sfârșitul cărora, pentru obținerea unui certificat de specializare, trebuie promovat un examen;

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin 10 ani de studii școlare generale și doi ani de studii profesionale într-o instituție de învățământ sanitar, urmată de doi ani de experiență profesională la sfârșitul cărora, pentru obținerea unui certificat de specializare, trebuie promovat un examen;

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 13 ani, dintre care cel puțin 10 ani de studii școlare generale și trei ani de studii profesionale într-o instituție de învățământ sanitar, urmată de doi ani de experiență profesională la sfârșitul cărora, pentru obținerea unui certificat de specializare, trebuie promovat un examen;

în Luxemburg:

în Țările de Jos:

care reprezintă formări cu o durată totală de cel puțin 13 ani, dintre care:

în Austria:

care reprezintă un ciclu de studii și de formare cu o durată totală de cel puțin 14 ani, dintre care o formare de cel puțin cinci ani într-un cadru de formare structurat divizat, pe de o parte, într-o perioadă de ucenicie de cel puțin trei ani, incluzând o formare urmată parțial la locul de muncă și parțial asigurată de o instituție profesională și, pe de altă parte, o perioadă de stagiu și de formare care se încheie cu un examen profesional ce conferă dreptul de exercitare a profesiei și de formare a ucenicilor;

care reprezintă un ciclu de studii și de formare cu o durată totală de 14 ani, dintre care o formare de cinci ani într-un cadru de formare structurat, incluzând o perioadă de ucenicie de doi ani, o perioadă de stagiu și de formare de doi ani și o formare de un an, care se încheie cu un examen profesional ce conferă dreptul de exercitare a profesiei și de formare a ucenicilor;

care reprezintă un ciclu de studii și de formare cu o durată totală de 13 ani, dintre care o formare profesională de cinci ani într-o școală specializată, care se încheie cu un examen;

în Slovacia:

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 14 ani și jumătate, dintre care opt ani de învățământ de bază, patru ani de studii într-o instituție de învățământ secundar specializat și o formare de cinci semestre în pedagogia dansului;

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 14 ani, dintre care opt-nouă ani de învățământ de bază, patru ani de studii într-o instituție de învățământ secundar specializată în pedagogie sau într-o altă instituție de învățământ secundar și doi ani de studii complementare de pedagogie cu frecvență redusă.

2.   Sectorul meșteșugarilor și al lucrătorilor calificați în meserii de tip artizanal (Mester/Meister/Maître) reprezentând formări legate de activități artizanale neincluse la titlul III capitolul II din prezenta directivă.

Următoarele formări:

în Danemarca:

acest ciclu are o durată totală de 14 ani, inclusiv cinci ani de formare profesională, din care doi ani și jumătate de instruire teoretică asigurată de instituția de formare profesională și doi ani și jumătate de instruire practică efectuată la locul de muncă, care se încheie cu un examen recunoscut referitor la activitatea artizanală și care conferă dreptul de a folosi titlul de „Mester”;

acest ciclu are o durată totală de 12 ani și jumătate, inclusiv trei ani și jumătate de formare profesională, din care un semestru de instruire teoretică asigurată de instituția de formare profesională și trei ani de instruire practică efectuată la locul de muncă, care se încheie cu un examen recunoscut referitor la activitatea artizanală și care conferă dreptul de a folosi titlul de „Mester”;

acest ciclu are o durată totală de 13 ani și jumătate, inclusiv patru ani și jumătate de formare profesională, dintre care doi ani de instruire teoretică asigurată de instituția de formare profesională și doi ani și jumătate de instruire practică efectuată la locul de muncă, care se încheie cu un examen recunoscut referitor la activitatea artizanală și care conferă dreptul de a folosi titlul de „Mester”.

în Germania:

în Luxemburg:

aceste cicluri au o durată totală de 14 ani, inclusiv cel puțin cinci ani într-un cadru de formare structurat, parțial la locul de muncă și parțial în cadrul instituției de formare profesională, care se încheie cu un examen care trebuie promovat pentru a putea exercita orice activitate considerată ca fiind de artizanat, cu titlu independent sau ca salariat cu un nivel comparabil de răspundere;

în Austria:

care reprezintă un ciclu de studii și de formare cu o durată totală de cel puțin 14 ani, din care o formare de cel puțin cinci ani într-un cadru de formare structurat divizat, pe de o parte, într-o perioadă de ucenicie de cel puțin trei ani, cuprinzând o formare parțial efectuată la locul de muncă și parțial asigurată de o instituție de învățământ profesional și, pe de altă parte, într-o perioadă de stagiu și de formare de cel puțin doi ani, care se încheie cu un examen de masterat care conferă dreptul de a exercita profesia, de a forma ucenici și de a utiliza titlul de „Meister”;

formările de maiștri artizani în domeniul agriculturii și al silviculturii, cum ar fi:

care reprezintă un ciclu de studii și de formare cu o durată totală de cel puțin 15 ani, din care o formare de cel puțin șase ani într-un cadru de formare structurat divizat, pe de o parte, într-o perioadă de ucenicie de cel puțin trei ani, cuprinzând o formare parțial efectuată la locul de muncă și parțial asigurată de o instituție de învățământ profesional și, pe de altă parte, într-o perioadă de stagiu de trei ani, care se încheie cu un examen de masterat care are legătură cu profesia și care conferă dreptul de a forma ucenici și de a utiliza titlul de „Meister”;

în Polonia

care reprezintă o formare cu o durată de:

în Slovacia:

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, din care opt ani de formare de bază, patru ani de instruire profesională [ciclu complet de instruire profesională la nivel de liceu și/sau o perioadă de ucenicie în ciclul (similar) de formare profesională sau de ucenicie în cauză], o experiență profesională cu o durată totală de cel puțin trei ani în domeniul formării sau uceniciei urmate și studii suplimentare în pedagogie la facultatea de pedagogie sau la o universitate tehnică, sau un ciclu complet de învățământ secundar și o perioadă de ucenicie în ciclul (similar) de formare profesională sau de ucenicie în cauză, o experiență profesională cu o durată totală de cel puțin trei ani în domeniul formării sau uceniciei urmate și studii suplimentare în pedagogie la facultatea de pedagogie sau, până la 1 septembrie 2005, o formare specializată în domeniul pedagogiei specializate, asigurată în centre metodologice de formare a maiștrilor în domeniul pregătirii profesionale în școli specializate, fără studii pedagogice suplimentare.

3.   Domeniul maritim

(a)   Transportul maritim

Următoarele formări:

în Republica Cehă:

în Danemarca:

în Germania:

în Italia:

în Letonia:

în Țările de Jos:

care reprezintă o formare:

și care sunt recunoscute de Convenția internațională STCW (Convenția internațională din 1978 privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart).

(b)   Pescuitul maritim:

Următoarele formări:

în Germania:

în Țările de Jos:

care reprezintă o formare:

și este recunoscută de Convenția Torremolinos (Convenția internațională din 1977 privind securitatea navelor de pescuit).

4.   Domeniul tehnic

Următoarele formări:

în Republica Cehă:

care reprezintă o formare profesională cu o durată de cel puțin nouă ani, dintre care patru ani de formare tehnică într-o instituție de învățământ secundar, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”, și cinci ani de experiență profesională, care se încheie cu un test de calificare profesională pentru a exercita activitățile profesionale selectate din domeniul construcțiilor [în conformitate cu Legea nr. 50/1976 Sb. (legea privind construcțiile) și Legea nr. 360/1992 Sb];

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și cel puțin patru ani de formare profesională într-o instituție de învățământ secundar, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”, urmat de examenul de stat privind propulsia vehiculelor;

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și cel puțin patru ani de instruire profesională într-o instituție de învățământ secundar în domeniul mecanicii sau al electronicii, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”;

persoană în vârstă de cel puțin 24 de ani; care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și cel puțin patru ani de instruire profesională într-o instituție de învățământ secundar în domeniul circulației sau al mecanicii, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”;

persoană în vârstă de cel puțin 21 de ani; care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și cel puțin patru ani de instruire profesională într-o instituție de învățământ secundar, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška” și urmată de cel puțin doi ani de practică tehnică. Persoana în cauză trebuie să dețină un permis de conducere, să nu aibă antecedente penale, să fi urmat o formare specială de tehnician de stat cu o durată de cel puțin 120 de ore și să fi promovat examenul final;

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și cel puțin patru ani de instruire profesională într-o instituție de învățământ secundar, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”; de asemenea, candidatul trebuie să urmeze cel puțin trei ani de practică tehnică și o formare specială de mecanic responsabil cu controlul emisiilor vehiculelor, cu o durată de opt ore, și să promoveze examenul final;

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 15 ani, dintre care opt ani de formare de bază și trei ani de instruire profesională, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”, și urmată de un examen de obținere a unui certificat de aptitudini. Formarea profesională trebuie să fie urmată de patru ani de experiență profesională, care se încheie cu un examen;

care reprezintă o formare cu o durată totală de 12 ani, în cazul în care se urmează ciclul complet de formare tehnică la nivel de liceu în domeniul restaurării; sau studii cu o durată cuprinsă între 10 și 12 ani într-un ciclu de formare conex, plus cinci ani de experiență profesională, în cazul în care se urmează ciclul complet de formare tehnică la nivel de liceu, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”, sau opt ani de experiență profesională, în cazul în care se urmează ciclul de formare tehnică la nivel de liceu, care se încheie cu un examen final;

care reprezintă o formare cu o durată totală de 12 ani, plus cinci ani de experiență profesională, în cazul unui ciclu complet de formare tehnică la nivel de liceu urmat în domeniul restaurării și care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”;

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și cel puțin patru ani de instruire profesională într-o instituție de învățământ secundar, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška” și minimum cinci ani de experiență în domeniul gestionării deșeurilor, dobândită în decursul ultimilor 10 ani;

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare inițială și cel puțin patru ani de instruire profesională într-o instituție de învățământ secundar, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”,

urmată de:

doi ani în calitate de artificier în subteran (pentru activitățile din subteran) și un an în calitate de artificier la suprafață (pentru activitățile la suprafață), inclusiv șase luni ca ajutor de artificier;

un ciclu de 100 de ore de instruire teoretică și practică, urmat de un examen susținut în fața autorității locale competente din sectorul minier;

experiență profesională de șase luni sau mai mult în domeniul organizării și executării exploziilor miniere de mare importanță;

un ciclu de 32 de ore de instruire teoretică și practică, urmat de un examen susținut în fața autorității cehe competente în sectorul minier;

în Italia:

în Letonia:

persoană în vârstă de cel puțin 18 ani; care reprezintă o formare cu o durată totală de 12 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și cel puțin patru ani de instruire profesională. Formarea profesională se încheie cu un examen special, organizat de angajator. Obținerea unui certificat de aptitudini eliberat de autoritatea competentă pentru cinci ani;

în Țările de Jos:

care reprezintă un ciclu de studii și formare profesională:

în Austria:

care reprezintă un ciclu de studii și de formare cu o durată totală de cel puțin 15 ani, dintre care opt ani de învățământ obligatoriu, urmați de cel puțin cinci ani de studii secundare tehnice sau comerciale, care se încheie printr-un examen tehnic sau comercial (nivel de maturitate), completate de cel puțin doi ani de educație și de formare la locul de muncă, care se încheie printr-un examen profesional;

care reprezintă un ciclu de studii și de formare cu o durată totală de 15 ani, dintre care o formare de șase ani într-un cadru de formare organizat, divizată într-o perioadă de ucenicie de trei ani și o perioadă de practică și de formare de trei ani, care se încheie cu un examen;

care reprezintă un ciclu de studii și de formare cu durata totală de cel puțin 18 ani, dintre care o formare profesională de cel puțin nouă ani, divizată în patru ani de studii tehnice secundare și cinci ani de practică și de formare profesională, care se încheie cu un examen profesional ce conferă dreptul de a exercita profesia și de a forma ucenici, în măsura în care această formare se referă la dreptul de a întocmi planuri, de a efectua calcule tehnice și de a supraveghea lucrările de construcții („privilegiul Maria-Tereza”);

în Polonia:

care reprezintă o formare de bază cu o durată de opt ani și o formare tehnică de cinci ani într-o instituție de învățământ secundar, în domeniul automobilelor, o formare de bază în domeniul reviziei auto (51 de ore) și promovarea unui examen de calificare, precum și trei ani de practică într-un service auto sau într-un garaj;

care reprezintă o formare de bază cu o durată de opt ani și o formare tehnică de cinci ani într-o instituție de învățământ secundar, în domeniul automobilelor, o formare de bază în domeniul reviziei auto (51 de ore) și promovarea unui examen de calificare, precum și patru ani de practică într-un service auto sau într-un garaj;

care reprezintă:

Durata în ore și conținutul general al cursurilor speciale din cadrul formării complete de tehnician sunt precizate în mod distinct în Regulamentul Ministerului Infrastructurilor din 28 noiembrie 2002 privind cerințele exacte aplicabile tehnicienilor (JO din 2002, nr. 208, articolul 1769;

care reprezintă o formare de bază cu o durată de opt ani și o instruire profesională de patru ani într-o instituție de învățământ secundar cu specializare în domeniul transportului feroviar, precum și un ciclu de formare de 45 de zile care pregătește pentru exercitarea profesiei de acar și promovarea examenului de calificare sau care reprezintă o formare de bază cu o durată de opt ani și o instruire profesională de cinci ani într-o instituție de învățământ secundar cu specializare în domeniul transportului feroviar, precum și un ciclu de formare de 63 de zile necesar care pregătește pentru exercitarea profesiei de acar și promovarea examenului de calificare.

5.   Cicluri de formare din Regatul Unit, acreditate ca „National Vocational Qualifications” sau ca „Scottish Vocational Qualifications”

Formările pentru activitățile de:

care conduc la obținerea de calificări recunoscute ca „National Vocational Qualifications” (NVQ) sau recunoscute în Scoția ca „Scottish Vocational Qualifications”, care se situează la nivelurile 3 și 4 ale „National Framework of Vocational Qualifications” din Regatul Unit.

Nivelurile 3 și 4 se definesc după cum urmează:

(1)  De la 1 iunie 1994, titlul profesional de „Krankengymnast(in)” se înlocuiește cu cel de „Physiotherapeut(in)”. Cu toate acestea, membrii acestei profesii care și-au obținut diploma înainte de această dată pot continua, dacă doresc, să poarte titlul de „Krankengymnast(in)”.

ANEXA III

Lista formărilor reglementate, prevăzute la articolul 13 alineatul (2) paragraful al treilea

În Regatul Unit:

Formările reglementate care conduc la obținerea calificărilor recunoscute ca „National Vocational Qualifications” (NVQ) sau recunoscute în Scoția ca „Scottish Vocational Qualifications”, care se situează la nivelurile 3 și 4 ale „National Framework of Vocational Qualifications” din Regatul Unit.

Aceste niveluri se definesc după cum urmează:

În Germania:

Următoarele formări reglementate:

Autoritățile germane aduc la cunoștința Comisiei și celorlalte state membre o listă a ciclurilor de formare prevăzute de prezenta anexă.

În Țările de Jos:

Autoritățile Țărilor de Jos aduc la cunoștința Comisiei și celorlalte state membre lista ciclurilor de formare prevăzute în prezenta anexă.

În Austria:

Autoritățile austriece aduc la cunoștința Comisiei și celorlalte state membre lista ciclurilor de formare prevăzute în prezenta anexă.

(1)  Durata minimă de trei ani se poate reduce în cazul în care persoana în cauză deține calificarea necesară pentru a avea acces la universitate („Abitur”), și anume 13 ani de formare prealabilă, sau calificarea necesară pentru a avea acces la „Fachhochschule” („Fachhochschulreife”), și anume 12 ani de formare prealabilă.

ANEXA IV

Activități pe categorii de experiență profesională prevăzute la articolele 17, 18 și 19

Lista I

Grupe care intră sub incidența Directivei 64/427/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 69/77/CEE, și a directivelor 68/366/CEE și 82/489CEE

1   Directiva 64/427/CEE

2   Directiva 68/366/CEE

3   Directiva 82/489/CEE

Lista II

Grupe care intră sub incidența directivelor 75/368/CEE, 75/369/CEE și 82/470/CEE

1   Directiva 75/368/CEE [activități prevăzute la articolul 5 alineatul (1)]

2   Directiva 75/369/CEE (articolul 6: în cazul care activitatea este considerată a fi de natură industrială sau meșteșugărească)

Următoarele activități itinerante:

3   Directiva 82/470/CEE [articolul 6 alineatele (1) și (3)]

Activitățile includ în special:

Lista III

Directivele 64/222/CEE, 68/364/CEE, 68/368/CEE, 75/368/CEE, 75/369/CEE, 70/523/CEE și 82/470/CEE

1   Directiva 64/222/CEE

2   Directiva de liberalizare 68/363/CEE

ISIC fosta grupă 612 Comerțul cu amănuntul

Activități excluse:

3   Directiva 68/368/CEE

ISIC fosta grupă 85:

4   Directiva 75/368/CEE (articolul 7)

5   Directiva 75/369/CEE (articolul 5)

Următoarele activități itinerante:

6   Directiva 70/523/CEE

Activitățile persoanelor care desfășoară activități independente în domeniul comerțului en gros cu cărbuni și activitățile intermediarilor din domeniul comerțului cu cărbuni (fosta grupă 6112, Nomenclatorul ISIC)

7   Directiva 82/470/CEE [articolul 6 alineatul (2)]

[Activități enumerate la articolul 2 punctul A literele (c) și (e), punctul B litera (b), punctele C și D]

Aceste activități includ:

ANEXA V

Recunoașterea pe baza coordonării condițiilor minime de formare

V.1.   MEDIC

5.1.1.   Titluri de calificare de bază în medicină

5.1.2.   Titluri de calificare ca medic specialist